Utilitatea diagnosticului de evaluare se relevă pentru:

R: estimarea primei de risc a afacerii, componentă a ratei de actualizare.

In raport cu etapele unei lucrări de evaluare și cu subetapele evaluării propriu-zise, diagnosticul

întreprinderii permite:

 stabilirea mărimii primei de risc, utilă în cadrul metodelor de randament, prin identificarea factorilor
de risc externi (de politică vamală, monetară, fiscală; de ţară; privind pârghii macroeconomice:
inflaţia) şi interni (lipsa actelor de proprietate, lipsa contractelor comerciale, personal nestimulat
material)
 elaborarea scenariilor de evaluare şi a previziunilor utile în cadrul metodelor de randament
 realizarea unor teste de coerenţă între diferitele diagnostice parţiale, precum şi între concluziile
diagnosticului global şi evaluarea propriu-zisă a afacerii
 verificarea corectitudinii şi credibilităţii datelor contabile utilizate în evaluare, operaţie necesară
aplicării metodelor patrimoniale

Diagnosticul de evaluare a unei afaceri este util prin faptul că permite:

1. Identificarea factorilor de risc proveniți din exteriorul entității cât și din interior. Prin acest demers
este extrem de util în stabilirea mărimii primei de risc (folosită în cadrul metodelor de randament). o
Factori externi: politică fiscală, monetară, vamală, risc de țară, inflație, etc. o Factori interni: lipsa
actelor de proprietate, lipsa contractelor comerciale, lipsa resursei umane, etc.
2. Elaborarea scenariilor de evaluare și a previziunilor (în cadrul metodelor de randament).
3. Realizarea unor teste de coerență între diferitele diagnostice parţiale, precum şi între concluziile
diagnosticului global şi evaluarea propriu-zisă a afacerii.
4. Verificarea corectitudinii şi credibilităţii datelor contabile utilizate în evaluare, operaţie necesară
aplicării metodelor patrimoniale.

Care din următoarele elemente se verifică în cadrul diagnosticului resurselor umane?

R: stilul de conducere al managerilor.

Care sunt punctele de analiză (elemente de verificat) în cadrul diagnosticului parțial RESURSA
UMANĂ
Elementele de verificat în cadrul acestui diagnostic sunt prezentate schematic mai jos:
Structura organizatorică a întreprinderii
 existenţa unui regulament de organizare internă (ROI)
 cadrele de execuţie îşi cunosc activităţile, rolul, atribuţiile conform ROI?
 posibilităţi de îmbunătăţire a structurii organizatorice actuale
  respectarea principiului de protejare a patrimoniului
Cadrele de conducere
 atribuţii şi competenţe, instrucţiuni de funcţionare emise
 cine stabileşte remunerarea lor? sunt cointeresaţi? au depus garanţiile legale?
 caracterizare: vârstă, formare, experienţă, specializare şi domenii de decizie
 stilul de conducere: colegial sau autoritar, centralizat sau descentralizat,
 relaţiile lor: dependenţă faţă de un grup sau de acţionarii majoritari, de bănci, de mediul
economico-social
 stabilitatea într-un anumit post; ce efecte ar avea schimbarea conducerii asupra ctivităţii
Personalul de execuţie
 Analiza dimensiunii, structurii şi calificării
 dimensiunea - indicatori ai efectivelor
 structura: pe meserii, vârstă, natura contractului de muncă, forme de pregătire
 calificarea: calificarea medie, salariul mediu tarifar pe o persoană
 Analiza circulaţiei şi stabilităţii personalului
 intrările, ieşirile şi circulaţia totală a personalului
 fluctuaţia, stabilitatea personalului
 Analiza utilizării timpului de lucru a personalului
 folosirea timpului de muncă (fondul de timp maxim disponibil)
 raportarea unor indicatori valorici (cifra de afaceri, producţia exerciţiului,valoarea
adăugată) la numărul de salariaţi
 analiza grevelor şi a conflictelor de muncă

Ce reflectă analiza SWOT utilizată pentru diagnosticarea unei afaceri?

R: plusuri și minusuri imputabile atât mediului intern cât și extern.

Este una dintre metodele de diagnosticare cel mai des utilizată. Metoda SWOT permite identificarea trăsăturilor
cheie (oportunităţi şi riscuri) ale mediului care influenţează activitatea entității şi a performanţelor intrinseci ale
acesteia. Studiul celor din urmă conduce la depistarea punctelor forte şi a punctelor slabe ale activităţii.

Puncte tari, Puncte slabe, Oportunităţi, Riscuri

Care din următoarele metode sunt utilizate în cadrul abordării venit?
R: metoda capitalizării beneficiilor
Abordarea prin venit include doua metode de baza: .
 capitalizarea directa;
 fluxul de numerar actualizat (anahza DCF).
Esenţa abordării prin venit este că, pentru estimarea valorii unui activ, se iau în considerare valoarea
prezentă a beneficiilor (veniturilor) viitoare care ar putea fi obţinute din utilizarea acelui activ.
Abordarea se bazează pe actualizarea/capitalizarea acestor venituri, ţinând seama de un anumit orizont de
prognoză.
Standardele de evaluare internaționale precizează că evaluările bazate pe venit sunt fundamentate pe
analiza datelor istorice şi pe ipotezele referitoare la condiţiile viitoare de piaţă, care afectează cererea,
oferta, venitul, cheltuielile şi potenţialul de risc. Aceste ipoteze determină capacitatea de a genera venit a
unei proprietăţi sau întreprinderi, a cărei schemă de venituri şi cheltuieli viitoare a fost previzionată.
În mod concret, abordarea presupune previziunea unei serii de fluxuri de numerar periodice sau alte forme
de rezultate viitoare constante. Acestor serii de fluxuri de numerar sau rezultate previzionate li se aplică o
rată de actualizare/capitalizare adecvată, derivată de pe piaţă, pentru a stabili valoarea actualizată a fluxului
de venit generabil de proprietate sau entitate. In multe cazuri, seria fluxurilor de numerar periodice este
completată cu aşa numita valoare reziduală (terminală, de reversiune, de cedare) anticipată pentru sfârşitul
perioadei de previziune. Valoarea reziduală este preţul posibil de vânzare al proprietăţii evaluate la sfârşitul
perioadei de previziune. Rata de actualizare implicată în actualizare este o rată a rentabilităţii folosită pentru
a converti o sumă de bani, care trebuie plătită sau primită în viitor, în valoarea ei actualizată (sau prezentă).
Teoretic, ar trebui să reflecte costul de oportunitate al capitalului, de exemplu rata rentabilităţii ce poate fi
obţinută de un capital dacă acesta este destinat altor utilizări cu acelaşi grad de risc.
În sfârşit, orizontul de prognoză reprezintă, în termenii specifici teoriei investitiilor, durata de viaţă
economică a investiţiei. In cazul activelor, acesta corespunde de regulă limitărilor contractuale ori de utilizare
a activelor corporale la parametrii tehnico-funcţionali iniţiali.

În general, prin actualizarea unei valori se înțelege:

R: Transformarea unei valori viitoare într-o valoare actuală.

Actualizarea permite să se cunoască cât valorează azi o suma Sn, care s-ar obţine peste n ani, ţinând seama
de faptul că, dacă s-ar dispune azi de respectiva suma, aceasta s-ar putea fructifica cu o anumita rentabilitate
A actualiza o suma viitoare înseamnă a-I aplica un factor de actualizare de forma 1/(1+d)n

Tehnică de transformare în valori actuale iar apoi de însumare a fluxurilor anuale (în general de mărimi
inegale) pe o perioadă determinată de timp.

Previziunea are la bază creșterea așteptată a rezultatelor afacerii (se analizează date istorice și
caracteristicile sectorului în care activează entitatea economică prin tehnici precum: analiza segmentării
clientelei, analiza competitivității afacerii și analiza structurii sectorului de activitate).
Metode de previziune:
  Metode bazate pe calcule analitice (se previzionează fiecare element component al fluxului de
numerar: venituri și cheltuieli din exploatare, necesar de fond de rulment).
 Metode bazate pe calcule sintetice (fluxul de numerar se estimează în funcție de evoluţia previzibilă
a indicatorilor de activitate şi de rentabilitate ai întreprinderii şi ai sectorului căruia îi aparţine:
rentabilitatea capitalurilor investite, rata investiţiilor, rata de creştere a afacerii (a veniturilor, a
profiturilor).

Metode bazate pe calcule sintetice (cont.):

Rentabilitatea capitalurilor investite (ROIC) = Pexpln / CI x 100
Unde: CI = AIn + NFRn
Rata investiţiilor (Ri) = IN (Cresterea AIn + Variația NFRn)/ Pexpln x 100
Rata de creştere a afacerii (Rc) = ROIC x Ri x 100

Capitalizarea - Tehnică de transformare a unui flux de trezorerie constant (sau cu o creștere constantă) pe o
durată nedeterminată de timp, într-o valoare actuală.

Utilizatorii serviciului de evaluare sunt:

R: persoane fizice.

 Participanții pe piața financiară (comunitate de investiții (fuziuni,achiziții, cotare la Bursă),

manageri,
 consultanți)
 Instituții specializate (administrația fiscală, instanțe judecătorești)
 Persoane fizice (obținere credit,solicitare despăgubiri, etc.)

Corecțiile aplicate activelor imobilizate în vederea determinării ANCC pot fi:

R: eliminarea cheltuielilor de dezvoltare care asigură menținerea nivelului actual de activitate.

Activ net contabil corectat, imobilizările necorporale identificabile distinct sunt corectate astfel:

a) cele considerate nonvalori se elimină:

  cheltuielile de constituire, care reprezintă cheltuieli ocazionate de înfiinţarea şi dezvoltarea
entității
  cheltuielile de dezvoltare, din care se reţin doar cele care se referă la produsele existente
sau la studiile care ar asigura creşterea potenţialul actual de activitate
b) cele care prezintă valoare pentru afacere sunt păstrate, după stabilirea valorii lor de piaţă
sau a altei valori curente (valoare de utilizare), aplicându-se metode specifice (comparaţii
de piaţă, metode de randament, metode bazate pe costul de înlocuire)
Care dintre următoarele valori patrimoniale sunt valori ale capitalurilor proprii?

R:Activul net contabil corectat.

Valori ale capitalurilor proprii

- Activul net contabil = În varianta de calcul directă, ANC reprezintă suma capitalurilor proprii bilanţiere, la
care se adaugă provizioanele, precum şi veniturile în avans. Valoarea patrimonială se poate determina
înainte sau după repartizarea externă a rezultatului exerciţiului (sub formă de dividende).

- Activul net contabil corectat = ţine seama de incidenţa unor factori care conduc la reflectarea valorii reale a
activelor şi datoriilor entitățiicum ar fi deprecierea monetară, raportul de schimb valutar, evoluţia preţurilor,
utilitatea activelor entității, amortizarea economică, elemente ale activului care nu au valoare economică.

12. Durata de viață economica unei investiții este reprezentată de :

R: orizontul explicit

Orizont de prognoza - perioada de timp care îi este necesară afacerii pentru a progresa de la stadiul actual la
echilibrul concurențial perfect.

 orizontul explicit:
 orizont de vizibilitate al entității economice,
 durata de viață economică a investițiilor,
 corespunde orizontului de prognoză rezonabil pentru a atinge stabilitatea economică,
 poate să fie scurt (între 3 și 12 ani) sau foarte lung (75 ani sau mai mult, după care se
consideră că afacerea nu mai generează fluxuri de trezorerie (valoare reziduală nulă)).
 orizontul neexplicit:
 corespunde anilor rămași din viața entității economice, considerată nedeterminată,
 evaluarea se face conform principiului continuității exploatării.

13. În cazul diagnosticului commercial aprovizionările și furnizorii sunt analizate sub aspectele:

R: asigurarea continuității aprovizionărilor și a stocului de siguranță.

Structura diagnosticului global este corelată cu funcțiile entității economice (ale afacerii) cuprinzând:

 diagnosticul parțial al funcției JURIDIC

 diagnosticul parțial al funcției COMERCIAL
 diagnosticul parțial al funcției TEHNIC
 diagnosticul parțial al funcției RESURSEI UMANE
 Diagnosticul parțial al funcției FINANCIAR
Diagnosticul parțial al funcției JURIDIC

Legiferări privind

 constituirea: contract de societate, statut

 funcţionarea: registrele AGA, registrul acţionarilor, registrul acţiunilor

 asocierea: contracte de asociere în participaţie

Dreptul civil

 actele de proprietate asupra bunurilor

 Dreptul comercial
 contractele de închiriere, concesiune, leasing
 contractele cu partenerii de afaceri
 contractele de credit
 acţiunile juridice în curs cu persoane fizice sau juridice pentru litigii cu caracter commercial

Dreptul muncii

 contractele de muncă colective şi individuale

 convenţiile civile
 actele privind protecţia muncii
 evidenţele privind personalul (evidenţa operativă, state de plată)
 eventualele litigii cu salariaţii
 datele ultimului control al organismelor de asigurare şi protecţie socială
 acţiunile sindicatului

Dreptul fiscal

 respectarea reglementărilor fiscale

 informaţii privind ultimul control
 litigiile fiscale

Dreptul mediului

 existenţa unui pasiv ecologic (cheltuieli viitoare de depoluare, daune interese de plată);
 valoarea unei proprietăţi contaminate se determină prin proceduri specifice, conform Standardelor
internaţionale și europene de evaluare.
 respectarea legislaţiei de mediu
 existenţa autorizaţiilor de mediu
 eventuale litigii pe probleme de mediu cu alte întreprinderi sau cu autoritatea statală
Diagnosticul comercial

Aprovizionările şi furnizorii

 Aprovizionări:

 intrările de produse pe grupe, sortimente, furnizori

 ritmicitatea aprovizionărilor
 asigurarea continuităţii aprovizionărilor şi a stocului de siguranţă
 caracteristicile aprovizionărilor: preţ, calitate, facilităţi comerciale

 Furnizori:

 relaţiile cu furnizorii tradiţionali

 distanţa faţă de furnizori
 durata creditului comercial primit din partea furnizorilor
 dacă există sau nu relaţii de dependenţă faţă de furnizori
 dacă se întreţin relaţii privilegiate cu furnizorii din cadrul grupului căruia îi aparţine entitatea

Cifra de afaceri şi clienţii

 Vânzări:

 principale surse de venituri, evoluţia în timp şi tendinţa lor

 raportul dintre cifra de afaceri şi producţia fabricată a unei perioade care se analizează în dinamică
 structura pieţii entității (internă sau externă) şi posibilităţi de extindere

 Clienţi:

 relaţiile cu clienţii tradiţionali

 dacă există clienţi de care entitatea este dependentă
 ponderea şi evoluţia principalilor clienţi interni şi externi
 riscuri legate de clienţi: clienţi incerţi, clienţi rău platnici, clienţi pentru care se prefigurează
schimbări ale conducerii, în structura acţionariatului
 preocupări de atragere a unor noi clienţi şi de dezvoltare a pieţii actuale

Distribuţie

 reţea de distribuţie: dependenţă de distribuitori, cointeresarea distribuitorilor, căi de transport

existente şi potenţiale

Produse (servicii)

 tipurile de activităţi în cadrul cărora se obţin produsele sau serviciile

 tipurile, volumul şi ponderea diferitelor produse, grupe de produse şi servicii oferite în totalul
producţiei (ofertei)
  oferta entității prin raportarea la standardele specifice sectorului său de activitate
 asigurarea ritmicităţii producţiei
 viteza de rotaţie a stocurilor (producţiei) obţinute
 caracteristicile produselor: calitate, sezonalitate, grad de învechire, grad de înnoire, perisabilitate,
preţuri
 produse fabricate pe bază de licenţă sau a căror prelucrare este cedată subunităţilor
 promovarea produselor şi serviciilor entității

Diagnosticul tehnic

Aprecierea procesului de producţie

 Caracteristicile producţiei:

 organizarea generală: tipul procesului de producţie (special, standard, pe stoc, pe comandă, în serie),
procedeele de fabricaţie (proprii sau licenţe), dotare cu active corporale
 fluxul de producţie: structură, posibilităţi de fluidizare, reducerea duratei
 nivelul de automatizare: nivel actual, posibilităţi de creştere în anumite secţii

 Productivitate şi metode de organizare a muncii

 nivelul productivităţii muncii

 nivelul actual de utilizare a capacităţii de producţie măsurat prin ore/maşină realizate şi cum este
influenţat de factori obiectivi şi subiectivi
 norme de producţie: actualizare, respectare

Programarea şi controlul producţiei

 programarea producţiei: existenţa unui compartiment de lansare în producţie, dacă lansarea în

producţie se face în funcţie de comenzi, de planificarea desfacerilor şi de stocuri
 controlul producţiei: existenţă, organizare, corespondenţa cu necesităţile, posibilităţi de
îmbunătăţire

Calitatea produselor

 controlul calităţii produselor: existenţă, organizare, referinţe utilizate

 procentul de refuzuri şi returnări în termenele de garanţie, procentul de rebuturi
 potenţialul legat de calitate: noi metode de control tehnic de calitate, noi organisme de control
extern

Aprecierea activelor fixe

 Dinamica activelor fixe

 intrările, ieşirile şi mişcarea globală a activelor corporale

 echipamentul de producţie pe salariat
 Structura activelor fixe

 structura pe categorii de active fixe

 activele fixe active din totalul celor înregistrate în evidenţe

 Starea activelor fixe

 activele fixe în stare de funcţionare dar neutilizate

 activele fixe incomplet amortizate
 activelor fixe în funcţiune cu grad avansat de uzură fizică şi morală

 Modul de utilizare a activelor fixe, care poate fi pus în evidenţă prin calculul unora dintre următorii

indicatori:

 indicele de utilizare a activelor fixe

 randamentul utilizării activelor fixe
 producţia marfă, valoarea adăugată, cifra de afaceri, rezultatul exploatării sau profitul net la 1000 de
lei active fixe

Aprecierea căilor de acces şi a utilităţilor pentru producţie

 situaţia actuală
 eficienţa utilizării
 posibilităţi de îmbunătăţire

Diagnosticul resursei umane

Structura organizatorică a întreprinderii

 existenţa unui regulament de organizare internă (ROI)

 cadrele de execuţie îşi cunosc activităţile, rolul, atribuţiile conform ROI?
 posibilităţi de îmbunătăţire a structurii organizatorice actuale
 respectarea principiului de protejare a patrimoniului

Cadrele de conducere

 atribuţii şi competenţe, instrucţiuni de funcţionare emise

 cine stabileşte remunerarea lor? sunt cointeresaţi? au depus garanţiile legale?
 caracterizare: vârstă, formare, experienţă, specializare şi domenii de decizie
 stilul de conducere: colegial sau autoritar, centralizat sau descentralizat,
 relaţiile lor: dependenţă faţă de un grup sau de acţionarii majoritari, de bănci, de mediul economico-
social
 stabilitatea într-un anumit post; ce efecte ar avea schimbarea conducerii asupra ctivităţii

Personalul de execuţie
 Analiza dimensiunii, structurii şi calificării

 dimensiunea - indicatori ai efectivelor

 structura: pe meserii, vârstă, natura contractului de muncă, forme de pregătire
 calificarea: calificarea medie, salariul mediu tarifar pe o persoană

 Analiza circulaţiei şi stabilităţii personalului

 intrările, ieşirile şi circulaţia totală a personalului

 fluctuaţia, stabilitatea personalului

 Analiza utilizării timpului de lucru a personalului

 folosirea timpului de muncă (fondul de timp maxim disponibil)

 raportarea unor indicatori valorici (cifra de afaceri, producţia exerciţiului,valoarea adăugată) la
numărul de salariaţi
 analiza grevelor şi a conflictelor de muncă

Diagnosticul financiar

trei direcţii comune ale analizei financiare:

a) cunoaşterea structurii financiare, a modului de combinare a resurselor de finanţare şi a

efectelor acestor combinări asupra solvabilităţii, lichidităţii şi autonomiei financiare a

entității;

b) studiul structurii activelor deţinute de entitate, a alegerii făcute în domeniul investiţiilor

sau operaţiilor curente de exploatare, aptitudinii acestora de a fi rentabile (a avea

randament).

c) aprecierea performanţelor, a rezultatelor financiare, a determinării unor indicatori de

randament care să indice aptitudinea entității de a-şi majora bogăţia şi de a controla

eventuala volatilitate a rezultatelor sale

Dintre categoriile de indicatori ce pot fi utilizaţi se va acorda prioritate celor de rentabilitate/profitabilitate,

importanţă secundară având cei ai echilibrului financiar, ai structurii activelor/datoriilor și capitalurilor
proprii.

 informaţiile puse la dispoziţia evaluatorului, care este un utilizator extern şi care poate cere/primi
anumite documente financiare, conform contractului de evaluare încheiat cu clientul;
 rezultatele unor cercetări care au stabilit puterea informaţională a indicatorilor;
 judecata profesională a celui care realizează diagnosticarea şi evaluarea;
 eliminarea redundanţelor care pot să apară în cazul utilizării unui număr mare de indicatori.
În ceea ce ne priveşte, am optat pentru un set de indicatori, pe care îi considerăm semnificativi

în vederea stabilirii unui diagnostic financiar pertinent. Indicatorii, în număr de 30 vor fi grupaţi în

următoarele categorii:

 indicatorii situaţiei patrimoniale

 indicatorii echilibrului financiar
 indicatorii nivelului activităţii şi al rezultatelor

14. Selectați de mai jos valorile specifice încetării activității:

R: Valoare de lichidare.

Tipuri ale valorii definite în IVS:

1. Valoarea de piață
2. Chiria de piață
3. Valoarea echitabilă
4. Valoarea de investiție/subiectivă
5. Valoarea sinergiei
6. Valoarea de lichidare
Alte tipuri ale valorii (listă neexhaustivă):
1. Valoarea justă
2. Valoarea justă de piață
4. Valoarea justă (legală/statutară)

15. Pentru stabilirea diagnosticului juridic se verifică:

R: actele de constituire ale societății.

Diagnosticul parțial al funcției JURIDIC

Elementele de verificat în cadrul acestui diagnostic sunt prezentate schematic mai jos:

Legiferări privind

 constituirea: contract de societate, statut

 funcţionarea: registrele AGA, registrul acţionarilor, registrul acţiunilor

 asocierea: contracte de asociere în participaţie

Dreptul civil

 actele de proprietate asupra bunurilor

 Dreptul comercial
  contractele de închiriere, concesiune, leasing
 contractele cu partenerii de afaceri
 contractele de credit
 acţiunile juridice în curs cu persoane fizice sau juridice pentru litigii cu caracter commercial

Dreptul muncii

 contractele de muncă colective şi individuale

 convenţiile civile
 actele privind protecţia muncii
 evidenţele privind personalul (evidenţa operativă, state de plată)
 eventualele litigii cu salariaţii
 datele ultimului control al organismelor de asigurare şi protecţie socială
 acţiunile sindicatului

Dreptul fiscal

 respectarea reglementărilor fiscale

 informaţii privind ultimul control
 litigiile fiscale

Dreptul mediului

 existenţa unui pasiv ecologic (cheltuieli viitoare de depoluare, daune interese de plată);
 valoarea unei proprietăţi contaminate se determină prin proceduri specifice, conform Standardelor
internaţionale și europene de evaluare.
 respectarea legislaţiei de mediu
 existenţa autorizaţiilor de mediu
 eventuale litigii pe probleme de mediu cu alte întreprinderi sau cu autoritatea statală

16. Evaluatorul este persoana care:

R: persoana care a dobândit această calitate în urma unor studii și stagii de specialitate și care a susținut
examene care îi atestă calificarea în fața utilizatorilor lucrărilor sale.

Evaluatorul este persoana fizică, cu o bună reputaţie profesională, responsabilă pentru elaborarea şi/sau
supervizarea rapoartelor de evaluare, pentru care poartă responsabilitatea directă şi care îndeplineşte
cerinţele :

Evaluatorul trebuie să poată demonstra că:

a) este absolventul cu studii complete (4 sau 5 ani) al unei instituţii de învăţământ superior recunoscute
şi/sau a absolvit studii postuniversitare în domeniul evaluării şi are cel puţin doi ani de experienţă
profesională în legătură cu domeniul evaluării;

b) şi-a aprofundat cunoştinţele profesionale printr-un program relevant de pregătire continuă;

c) deţine suficiente cunoştinţe şi experienţă locală în evaluarea activelor corporale, situate în zona şi
categoria respectivă. În anumite situaţii, înainte de a accepta lucrarea de evaluare, are obligaţia de a face
cunoscut clientului pregătirea sa insuficientă, sau că va solicita asistenţă de la persoane competente;

d) îndeplineşte toate cerinţele legale, etice şi contractuale legate de lucrarea de evaluare;

e) are o asigurare profesională adecvată, care corespunde responsabilităţilor asumate pentru fiecare lucrare
de evaluare.

3.2.3. Evaluatorul acreditat pe o treaptă superioară în evaluare poate fi orice membru ANEVAR care
îndeplineşte următoarele condiţii:

a) are o vechime în ANEVAR de cel puţin 3 ani;

b) a urmat în ultimii doi ani un program de instruire continuă în domeniul evaluării sau domenii conexe,
echivalent a 40 de ore de curs;

c) a promovat un examen scris;

d) a prezentat 2 lucrări de evaluare realizate în ultimii doi ani de practică.

17. Diagnosticul aplicabil unei afaceri reprezintă o etapă:

R: preliminară procesului de stabilire a valorii.

Etapele de realizare a lucrării de evaluare odată contractate pot fi prezentate astfel:

 Etapa iniţială, în cadrul căreia are loc:

  Cunoaşterea preliminară a afacerii evaluate

  Pregătirea acţiunii (stabilirea echipei de evaluare, elaborarea bugetului de timp pe ansamblul
lucrării şi pe fiecare acţiune etc.)

 Etapa de realizare, structurată după cum urmează:

  Stabilirea diagnosticului de evaluare

  Elaborarea ipotezelor de evaluare în vederea conturării a 2-3 scenarii de evaluare
   Evaluarea propriu-zisă, care constă în alegerea metodelor de evaluare, aplicarea formulelor
conform scenariilor de evaluare şi determinarea intervalului de valori corespunzător metodelor
utilizate

 Etapa concluziilor, finalizată prin redactarea raportului de evaluare

18. Valoarea de piață este:

R: prețul la care poate fi vândut un active dacă există o piață de schimb similar activului, deschisă pentru
toți.

Valoarea de piaţă (sau Abordarea comparatiei de piata) a unei proprietăţi imobiliare este în relaţie directă cu
preţurile unei proprietăţi competitive şi comparabile.

Analiza comparativă se axează pe asemănările şi deosebirile între proprietăţi şi tranzacţii, care influenţează
valoarea.

Elementele de comparaţie de bază sunt

 drepturile de proprietate transmise,

 condiţiile de finanţare,
 condiţiile de vânzare,
 condiţiile pieţei,
 localizarea, caracteristicile fizice,
 caracteristicile economice,
 utilizarea,
 componente non-imobiliare ale valorii

În zona în care este amplasată proprietatea imobiliară existând informaţii în ceea ce priveşte preţurile de
tranzacţionare a unor proprietăţi asemănătoare.

Analiza comparativă ca proces analitic are patru etape:

 identificarea elementelor de comparaţie ce afectează valoarea proprietăţii evaluate

 compararea atributelor fiecărei proprietăţi comparabile cu cele ale proprietăţii evaluate şi
aprecierea diferenţelor pentru fiecare element de comparaţie
 obţinerea corecţiei pentru fiecare tranzacţie comparabilă şi aplicarea ei asupra preţului
 efectuarea unei comparaţii globale a proprietăţilor comparabile corectate sau clasificate şi
extragerea unei singuri valori din gama de valori rezultată.
19. Printre corecțiile aplicate activelor circulante în vederea estimării Activului net contabil corectat se
numără:

R: produsele finite şi produsele în curs de execuţie se evaluează la cost de producţie în funcţie de gradul de
finisare apreciat de evaluator.

Activele circulante se evaluează astfel:

1) Stocurile

  materiile prime, materialele, mărfurile se evaluează la cursul zilei (dacă sunt cotate la burse de
mărfuri), la preţul posibil de valorificare (livrare) diminuat cu cheltuielile accesorii de vânzare
(transport, ambalare, comisioane) (obţinându-se plusuri sau minusuri faţă de valoarea contabilă); în
cazul în care se constată minusuri faţă de valoarea contabilă, acest fapt poate fi evidenţiat prin
intermediul ajustărilor pentru deprecierea stocurilor
  produsele finite şi produsele în curs de execuţie se evaluează la cost de producţie în funcţie de
gradul de finisare apreciat de evaluator

2) Creanţele

  se actualizează creanţele exprimate în devize

  se constituie sau se corectează ajustările de depreciere în funcţie de riscurile previzibile legate de
clienţi (risc de neîncasare apreciat de evaluator); respectivele ajustări vor diminua valoarea contabilă
a creanţelor clienţi

3) Disponibilităţile băneşti şi elementele asimilate

  comportă actualizare în cazul în care sunt exprimate în devize

20. Utilitatea diagnosticului de evaluare se relevă pentru:

R: Estimarea primei de risc a afacerii, componentă a ratei de actualizare.

În raport cu etapele unei lucrări de evaluare și cu subetapele evaluării propriu-zise, diagnosticul

întreprinderii permite:

 stabilirea mărimii primei de risc, utilă în cadrul metodelor de randament, prin identificarea factorilor
de risc externi (de politică vamală, monetară, fiscală; de ţară; privind pârghii macroeconomice:
inflaţia) şi interni (lipsa actelor de proprietate, lipsa contractelor comerciale, personal nestimulat
material)
 elaborarea scenariilor de evaluare şi a previziunilor utile în cadrul metodelor de randament
  realizarea unor teste de coerenţă între diferitele diagnostice parţiale, precum şi între concluziile
diagnosticului global şi evaluarea propriu-zisă a afacerii
 verificarea corectitudinii şi credibilităţii datelor contabile utilizate în evaluare, operaţie necesară
aplicării metodelor patrimoniale

21. Dagnosticul aplicabil unei afaceri reprezintă o etapă:

R: preliminară a procesului de stabilire a valorii.

Etapele de realizare a lucrării de evaluare odată contractate pot fi prezentate astfel:

 Etapa iniţială, în cadrul căreia are loc:

  Cunoaşterea preliminară a afacerii evaluate

  Pregătirea acţiunii (stabilirea echipei de evaluare, elaborarea bugetului de timp pe ansamblul
lucrării şi pe fiecare acţiune etc.)

 Etapa de realizare, structurată după cum urmează:

  Stabilirea diagnosticului de evaluare

  Elaborarea ipotezelor de evaluare în vederea conturării a 2-3 scenarii de evaluare
  Evaluarea propriu-zisă, care constă în alegerea metodelor de evaluare, aplicarea formulelor
conform scenariilor de evaluare şi determinarea intervalului de valori corespunzător metodelor
utilizate

 Etapa concluziilor, finalizată prin redactarea raportului de evaluare

22. După optica de evaluare, valorile se clasifică?

R: Valoare de piață, de investiție, intrinsecă.

Clasificarea valorilor după optica de evaluare

Valoare de piaţă

•·există multe definiţii ale conceptului, ln special preluate din standardele de evaluare ale diferitelor
asociaţii profesionale

•o detintie simplă este: suma la care o proprietate s-ar putea schimba între un vânzător hotărât şi un
cumpărător hotărât , când nici unul nu acţionează forţaţa si când ambii au cuno ştinţa rezonabilă a faptelor
relevante

Valoare de investiţie
• poate fi definită drept valoarea pe care o atribuie un investitor pe baza cerinţelor sale investiţionale
specifice

• este diferită de valoarea de piaţă care este ceva impersonal şi detaşat

• diferenţele faţă de valoarea de piaţă au la bază: modul de estimare a potenţialuluii proprietăţii de a

genera profit , modul de percepere a riscurilor posibilitatea unui investitor de a determina unele sinergii cu
alte afaceri pe care le controlează.

Valoare intrinsecă

• de cele mai multe ori este asociată cu evaluarea instrumente lor financiare

• este o valoare determinată în principal pe baza informaţiilor interne, specifice proprietăţii {pentru
evaluarea titlurilor, profitul şi dividendele estimate, structura capitalului, calitatea managementului),
folosindu- se în completarea unor informaţii externe, de piaţă (pentru evaluarea titlurilor, cotaţia unor
titluri comparabile )

• se mai numeşte valoare fundamentală

• este diferită de valoarea de investiţie şi se apropie mai mult de valoarea de piaţă, pentru că nu are în v
dere interesele unui anumit investitor ci se bazează pe caracterisiticile intrinseci ale investiţiei

• este adesea solicitată în cauzele judiciare

23. Printre după care sunt aleși parametri de activitate/rezultate folosiți în cadrul abordării

comparației de piață pentru o întreprindere, se enumeră:

R: Reprezentativitate pentru întreprinderile implicate în comparație.

24. Abordarea bazată pe venit se caracterizează prin următoarele:

R: estimarea unui cost de înlocuire sau de reproducție de nou al unui active dat, din care se scade
deprecierea determinată pentru acel activ.

25. Capitalurile investite incluse în formulele de calcul ale goodwill-ului pot îmbrăca următoarele forme:

R: Imobilizări+nevoia de fond de rulment.

Valoare globală = VP (valoare care reflectă capitalurile investite) + Goodwill

Capitalurile investite (notat cu CI), alegeri:

   Active identificabile evaluate la valoarea de piață,
  Activ net contabil,
  Activ net contabil corectat,
  Variația nevoii de fond de rulment + Active imobilizate + Active necorporale identificabile,
  Active imobiliz

26. În contextul diferențelor dintre valoarea și prețul unei întreprinderi, afirmația că valoarea este
subiectivă față de evaluator se traduce prin:

R: Valoarea este influențată de abilitățile tehnice ale evaluatorului, de experiența și de percepția acestuia
asupra variabilelor pieței.

VALOARE Criterii de diferenţiere PREŢ

Totalitatea însuşirilor care dau Definiţie Expresia bănească a valorii

preţ sau
importanţă obiectului evaluat
Multiplă
Mintea evaluatorului şi raportul
de evaluare
Independentă şi obiectivă faţă de
participanţi
Subiectivă faţă de evaluator
Expertiză şi diagnostic
obiectului evaluat Mărime care
apare într-o relaţie de schimb
Mărime Unică
Loc de formare Punctul de întâlnire a doi
participanţi - contractul încheiat
între vânzător şi cumpărător
Caracteristici Obiectiv faţă de evaluator
Subiectiv faţă de participanţi
Modalităţi de stabilire Rezultat al negocierii influenţat
de: valoare, raport cerere-ofertă,
interesele participanţilor,
modalităţi de plată, garanţii, arta
negocierii

27. Capitalizarea, ca și procedeu utilizat în cadrul metodelor de randament, se deosebește de actualizare

prin aceea că:

R: se aplică unor rezultate care cresc progresiv.

Capitalizarea = Tehnică de transformare a unui flux de trezorerie constant (sau cu o creștere constantă) pe o
durată nedeterminată de timp, într-o valoare actuală.

Actualizare = Tehnică de transformare în valori actuale iar apoi de însumare a fluxurilor anuale (în general de
mărimi inegale) pe o perioadă determinată de timp
28. În redactarea raportului de evaluare, expertul evaluator:

R: va prezenta concluziile sale în estimarea valorii.

Raportul de evaluare este unul narativ, detaliat, intocmit in conformitate cu SEV 103 - Raporlare si cuprinde
descrierea tuturor datelor. faptelor, analizelor, calculelor sijudecatilor relevante pe care s-a bazat opinia
privitoare la indicatia asupra valorii raportate.

29. Care dintre următoarele elemente este caracteristică a diagnosticului resurselor umane?

R: Eventualele litigii cu salariile.

Diagnosticul resursei umane

Structura organizatorică a întreprinderii

• existenţa unui regulament de organizare internă (ROI)

• cadrele de execuţie îşi cunosc activităţile, rolul, atribuţiile conform ROI?

• posibilităţi de îmbunătăţire a structurii organizatorice actuale

• respectarea principiului de protejare a patrimoniului

Cadrele de conducere

• atribuţii şi competenţe, instrucţiuni de funcţionare emise

• cine stabileşte remunerarea lor? sunt cointeresaţi? au depus garanţiile legale?

• caracterizare: vârstă, formare, experienţă, specializare şi domenii de decizie

• stilul de conducere: colegial sau autoritar, centralizat sau descentralizat,

• relaţiile lor: dependenţă faţă de un grup sau de acţionarii majoritari, de bănci, de mediul economico-
social

• stabilitatea într-un anumit post; ce efecte ar avea schimbarea conducerii asupra ctivităţii

Personalul de execuţie

• Analiza dimensiunii, structurii şi calificării

• dimensiunea - indicatori ai efectivelor

• structura: pe meserii, vârstă, natura contractului de muncă, forme de pregătire

• calificarea: calificarea medie, salariul mediu tarifar pe o persoană

• Analiza circulaţiei şi stabilităţii personalului

• intrările, ieşirile şi circulaţia totală a personalului

• fluctuaţia, stabilitatea personalului

• Analiza utilizării timpului de lucru a personalului

• folosirea timpului de muncă (fondul de timp maxim disponibil)

• raportarea unor indicatori valorici (cifra de afaceri, producţia exerciţiului,valoarea adăugată) la

numărul de salariaţi

• analiza grevelor şi a conflictelor de muncă

30. Pentru a obține în cadrul abordării venit o valoare a tuturor capitalurilor investite în întreprindere se
pornește de la:

R: rezultatul net contabil

Capitalurile investite (notat cu CI), alegeri:

  Active identificabile evaluate la valoarea de piață,

  Activ net contabil,
  Activ net contabil corectat,
  Variația nevoii de fond de rulment + Active imobilizate + Active necorporale identificabile,
  Active imobilizate + Nevoie de fond de rulment, la valoarea netă (după deducerea amortizărilor și
ajustărilor) sau la valoarea brută,
  Calculul VEA. (valoare economică adăugată)

31. Care din metodele de evaluare a afacerii nu reflecta valoarea sa globala (inclusive Goodwill-ului)?

R: Metodele comparative

Odată calculat Goodwill-ul se poate calcula valoarea globală a afacerii astfel:

Vglobală = ANCC (sau ANC) + GW

32. Mărimea orizontului de prognoză pentru abordarea venit în evaluarea întreprinderii se stabilește în
funcție de:

R ciclul de viață economic al produselor întreprinderii.

ORIZONTUL DE PROGNOZĂ

A. Se ține seama de următorii factori: Ciclul de viață economică al produselor; Durata de viață rămasă din
exploatarea activelor amortizabile; Alți factori interni (analiza SWOT); Factori macroeconomici (ex.
stabilitatea economică); Factori sectoriali (ex. ciclicitatea și mărimea cererii); Disponibilitatea informațiilor,
etc.

B. Utilizarea indicatorilor de rentabilitate și cost:

 Perioada de timp în care activitatea își păstrează tendințele actuale – relația dintre indicatorii ROIC și
CMPC.

 Pentru afacerile unde ROIC depășește valoarea CMPC, orizontul explicit reprezintă numărul de ani viitori în
care managerii creează valoare pentru entitate.

C. Utilizarea indicatorilor de rentabilitate – aceștia indică începerea orizontului neexplicit:

 O rată constantă de rentabilitate a capitalurilor investite,

 Creșterea constantă a fluxurilor de trezorerie și un procent constant investit anual.

 O rată constantă de eficiență a investițiilor

33. Mărimea orizontului de prognoză pentru abordarea venit în evaluarea întreprinderii se stabilește în
funcție de:

R: Factori sectoriali.

Se ține seama de următorii factori: Ciclul de viață economică al produselor; Durata de viață rămasă din
exploatarea activelor amortizabile; Alți factori interni (analiza SWOT); Factori macroeconomici (ex.
stabilitatea economică); Factori sectoriali (ex. ciclicitatea și mărimea cererii); Disponibilitatea informațiilor,
etc.

34. În cadrul etapei de ajustare a rezultatelor evaluării unei afaceri se are în vedere:

R: valorile obținute sunt conforme cu previziunile;

Verificarea rezultatelor evaluării

Înainte de a estima valorile finale, adică de a reconcilia rezultatele evaluării, rezultatele obținute trebuie
verificate pentru a se evita eventualele erori. Câteva exemple de verificare a logicii aplicate pentru
evaluarea unei afaceri sunt:

 valorile obținute sunt conforme cu previziunile;

De exemplu, dacă s-a estimat o rată de rentabilitate a capitalurilor investite mult superioară costului mediu
ponderat al capitalului (utilizat pentru actualizarea rezultatelor), ar fi normal ca și valorile obținute să fie mult
mai mari decât valorile contabile.

 valorile obținute sunt conforme cu cotația bursieră (pentru întreprinderi cotate) ;

De exemplu, dacă se constată o diferență semnificativă între cele două, trebuie să se caute explicații:
Veniturile sau profiturile vor avea o creștere puternică? S-au prevăzut cheltuieli mici cu investițiile?

 valorile obținute sunt conforme cu situația trecută, deci cu constatările din diagnosticul de evaluare.

Dacă nu se constată coerența rezultatelor viitoare cu cele trecute, trebuie să se verifice argumentarea celor
din prima categorie prin căutarea și aflarea cauzelor.

35. Diferența dintre conceptele fond commercial GW și fond de rulment FdC este următoarea:

R: GW reflect active intangibile neidentificabile distinct iar FdC active intangibile identificabile sau nu
distinct, plus active tangibile.

Diferențe comparativ cu alte concepte/ construcții conceptuale

Fondul comercial contabilizat ≠ fondul comercial care face obiectul evaluării (goodwill)

În termeni contabili: (a) determinat în cazul achiziției unei afaceri; (b) printr-o metodă indirectă; (c) după
tranzacția de vânzare-cumpărare. În termeni economici: (a) determinat înainte de tranzacția de vânzare-
cumpărare; (b) în general prin metode directe.

Fond comercial ≠ Fond de comerț (a cărui componentă este în cazul entităților economice de comerț cu
amănuntul).

Goodwill ≠ Active necorporale identificabile

Goodwill: nu se identifică separat la momentul/pe parcursul creării.

Activele necorporale identificabile: (a) investiții individuale care vor aduce beneficii într-un viitor apropiat; (b)
pot fi evaluate separat la momentul investiției.
36. Printre parametri de activitate sau de randament utilizați pentru compunerea ratelor de evaluare
(multiplilor) în cadrul abordării comparații de piață nu se numără:

R: active circulante.

Modalitatea de utilizare a capitalurilor (proprii, împrumutate, uneori şi cele atrase) îmbracă forma activelor
aparţinând afacerii : active imobilizate şi active circulante. Celelalte active bilanţiere, şi anume cele de
regularizare sunt, de regulă, rezultatul aplicării principiilor contabile, nefiind considerate veritabile investiţii
(utilizări de resurse).

37. Valoarea unei întreprinderi este credibilă atunci când:

R:??

38. Premisele aplicării metodei rentei Goodwill-ului (Evaluarea Goodwill) sunt:

R: superprofit constant (de regulă) și orizont de prognoză finit.

Metode de evaluare al Goodwill-ului

 Metoda capitalizarii superprofitului superprofit constant orizont nedeterminat

 Metodei rentei Goodwill-ului superprofit constant (de regulă) și orizont de prognoză finit

39. Inflația este o componentă a ratei de actualizare dacă?

R: rezultatul de actualizat o include

40. Responsabilitatea evaluatorului poate fi printer altele:

R: profesională

Responsabilitatile evaluatorului:

 Profesionala
 Contractuala sau civila
 penala
41. Valoarea de recuperare este data, mai degrabă, de:

R: valorile materialelor pe care le conține.

42. In cadrul diagnosticului tethnic se verifică?

R? Fluiditatea procesului tehnologic, gradul de automatizare a echipamentelor.

diagnosticului parțial TEHNIC

Aprecierea procesului de producţie

 Caracteristicile producţiei:
 organizarea generală: tipul procesului de producţie (special, standard, pe stoc, pe comandă, în serie),
procedeele de fabricaţie (proprii sau licenţe), dotare cu active corporale
 fluxul de producţie: structură, posibilităţi de fluidizare, reducerea duratei
 nivelul de automatizare: nivel actual, posibilităţi de creştere în anumite secţii
 Productivitate şi metode de organizare a muncii
 nivelul productivităţii muncii
 nivelul actual de utilizare a capacităţii de producţie măsurat prin ore/maşină realizate şi cum este
influenţat de factori obiectivi şi subiectivi
 norme de producţie: actualizare, respectare
Programarea şi controlul producţiei
 programarea producţiei: existenţa unui compartiment de lansare în producţie, dacă lansarea
în producţie se face în funcţie de comenzi, de planificarea desfacerilor şi de stocuri
 controlul producţiei: existenţă, organizare, corespondenţa cu necesităţile, posibilităţi de
îmbunătăţire
 Calitatea produselor
 controlul calităţii produselor: existenţă, organizare, referinţe utilizate
 procentul de refuzuri şi returnări în termenele de garanţie, procentul de rebuturi
 potenţialul legat de calitate: noi metode de control tehnic de calitate, noi organisme de
control extern
Aprecierea activelor fixe
 Dinamica activelor fixe
 intrările, ieşirile şi mişcarea globală a activelor corporale
 echipamentul de producţie pe salariat
 Structura activelor fixe
 structura pe categorii de active fixe
 activele fixe active din totalul celor înregistrate în evidenţe
 Starea activelor fixe
 activele fixe în stare de funcţionare dar neutilizate
 activele fixe incomplet amortizate
 activelor fixe în funcţiune cu grad avansat de uzură fizică şi morală
 Modul de utilizare a activelor fixe, care poate fi pus în evidenţă prin calculul unora dintre următorii
indicatori:
 indicele de utilizare a activelor fixe
 randamentul utilizării activelor fixe
 producţia marfă, valoarea adăugată, cifra de afaceri, rezultatul exploatării sau profitul net la 1000 de lei
active fixe
Aprecierea căilor de acces şi a utilităţilor pentru producţie
 situaţia actuală
 eficienţa utilizării
 posibilităţi de îmbunătăţire

43. Motivul ajustării valorii acțiunilor unei afaceri pentru lipsa de lichiditate este:

R: nu sunt cotate sau sunt cotate pe o piață care nu e considerată activă

Ajustarea rezultatelor evaluării unei afaceri

Înainte de a-și formula concluziile privind valoarea afacerii, evaluatorul trebuie să țină seama,
potrivit standardelor de evaluare, de următoarele elemente care pot influența valoarea:
 dacă participația la capitalul social evaluat este o participație majoritară sau minoritară ;
 orice restricție a acțiunilor deținute ca investiții și necotate la bursă;
 orice articol restrictiv al statutului de asociere sau al clauzelor contractului de societate ;
 orice contract de vânzare-cumpărare.

Utilitatea diagnosticului de evaluare

Diagnosticul de evaluare a unei afaceri este util prin faptul că permite:

1. Identificarea factorilor de risc proveniți din exteriorul entității cât și din interior. Prin acest demers este
extrem de util în stabilirea mărimii primei de risc (folosită în cadrul metodelor de randament).

o Factori externi: politică fiscală, monetară, vamală, risc de țară, inflație, etc.

o Factori interni: lipsa actelor de proprietate, lipsa contractelor comerciale, lipsa resursei umane, etc.

2. Elaborarea scenariilor de evaluare și a previziunilor (în cadrul metodelor de randament).

3. Realizarea unor teste de coerență între diferitele diagnostice parţiale, precum şi între concluziile
diagnosticului global şi evaluarea propriu-zisă a afacerii.

4. Verificarea corectitudinii şi credibilităţii datelor contabile utilizate în evaluare, operaţie necesară

aplicării metodelor patrimoniale.

În raport cu etapele unei lucrări de evaluare și cu subetapele evaluării propriu-zise, diagnosticul

întreprinderii permite:

 stabilirea mărimii primei de risc, utilă în cadrul metodelor de randament, prin identificarea factorilor de
risc externi (de politică vamală, monetară, fiscală; de ţară; privind pârghii macroeconomice: inflaţia) şi
interni (lipsa actelor de proprietate, lipsa contractelor comerciale, personal nestimulat material)

 elaborarea scenariilor de evaluare şi a previziunilor utile în cadrul metodelor de randament

 realizarea unor teste de coerenţă între diferitele diagnostice parţiale, precum şi între concluziile
diagnosticului global şi evaluarea propriu-zisă a afacerii

 verificarea corectitudinii şi credibilităţii datelor contabile utilizate în evaluare, operaţie necesară aplicării
metodelor patrimoniale

Ca formă a beneficiilor utilizate în cadrul metodelor de rentabilitate, rezultatul curent contabil poate fi
corectat prin eliminarea:

 Eliminarea activelor în afara exploatări

 Corecţiile activelor de exploatare

Valoarea reziduală a unei afaceri este:

c) preţul posibil de vânzare al afacerii atunci când atinge maturitatea economică

Valoarea reziduală este preţul posibil de vânzare al proprietăţii evaluate la sfârşitul perioadei de
previziune.

Valoarea reziduală = suma fluxurilor de trezorerie previzionate și actualizate începând cu anul următor al
unei perioade de previziune explicite și până la o data nedeterminată.

Caracteristici valoare reziduală: ◦ expresia globală a fluxurilor de trezorerie de obținut în această perioadă,
care sunt constante ori cresc cu o rată constantă, ◦ aferentă orizontului de prognoză neexplicit
(nedeterminat), ◦ este determinată prin capitalizarea ultimelor informații previzionale ale orizontului de
previziune explicit sau a informațiilor primului an al orizontului neexplicit, ◦ metode de estimare a
acesteia: ◦ contabile, ◦

Pentru a putea obține VALOAREA (prin estimare, fiind definită de tipul valorii solicitat), evaluatorul poate
utiliza dintre cele 3 abordări ale valorii (unanim recunoscute și aplicate prin standardele de evaluare):

 ABORDAREA PRIN PIAȚĂ (curentă)

  ABORDAREA PRIN VENIT (prospectivă - viitor)
  ABORDAREA PRIN COST (retrospectivă - trecut)

Aceste 3 abordări (piață, venit, cost) sunt fundamentate pe principiile economice ale:

 Prețului de echilibru (aflat la baza abordării prin piață);

 Anticipării beneficiilor (aflat la baza abordării prin venit);
 Substituției (aflat la baza abordării prin cost).
lor (aflat la baza abordării prin venit);

o Substituției (aflat la baza abordării prin cost).

Aceste 3 abordări (piață, venit, cost) sunt fundamentate pe principiile economice ale:

o Prețului de echilibru (aflat la baza abordării prin piață);

o Anticipării beneficiilor (aflat la baza abordării prin venit);

o Substituției (aflat la baza abordării prin cost)

Evaluarea afacerii se realizează prin:

a) Abordarea prin cost (metode patrimoniale);

b) Abordarea prin venit (metode de randament);

c) Abordarea prin comparații de piață.

Prin abordarea prin venit respectiv abordarea prin comparații pe piață se obține

în mod direct valoarea globală a afacerii (factori determinanți ai valorii: clientela,

tehnologie de fabricație adaptată, structura de finanțare).

 Prin abordarea prin co

Pentru a fi încorporate în valoarea patrimonială Activ net contabil corectat, imobilizările necorporale
identificabile distinct sunt corectate astfel:

a) cele considerate nonvalori se elimină:

o cheltuielile de constituire, care reprezintă cheltuieli ocazionate de înfiinţarea şi
dezvoltarea entității
o cheltuielile de dezvoltare, din care se reţin doar cele care se referă la produsele existente
sau la studiile care ar asigura creşterea potenţialul actual de activitate

Activul net contabil corectat se determină, în ipoteza continuităţii activităţii, după formula:

Activ net contabil corectat (ANCC) =ANC +- Corecţii active+- Corecţii datorii
Unii evaluatori preferă în locul metodei aditive pe cea substractivă care se scrie:
Activ net contabil corectat (ANCC) =Active corectate – Datorii corectate

În vederea stabilirii ANCC, se vor parcurge două etape de corecții, astfel:

1. Corecții aplicate ACTIVELOR, presupunând:
1.1. Eliminarea activelor în afara exploatării,
1.2. Aplicarea de corecții activelor din exploatare.
2. Corecții aplicate DATORIILOR și ELEMENTELOR ASIMILATE (provizioane, venituri
În avans).

Aspecte importante privind eliminarea activelor în afara exploatării (1.1):

o Exemple de astfel de active: Active fără utilitate, Active cu utilitate redusă pentru actuala
structură de exploatare, Active în surplus, Active păstrate ca investiții.
Atenție: Standardele de evaluare menționează că eliminarea acestor
active în afara exploatării are relevanță doar în situația în care se va
 evalua participația deținătorului pachetului majoritar.
o Pot fi valorificate separat de activitatea de bază a afacerii prin: vânzare, închiriere, alte
forme de înstrăinare.
o Se vor evalua separat şi se vor prezenta distinct de valorile patrimoniale în raportul de
evaluare!!!
o Evaluarea activelor în afara exploatării se poate face:
o La valoarea de piață,
o La valoarea de piață pentru cea mai bună utilizare,
o La costul de înlocuire brut.
Evaluare:
o Evaluarea activelor în afara exploatării la valoarea de piață:
o Îmbracă forma valorii de realizare nete și se determină astfel: VRN = PV - CAV – IPV,
o În determinarea valorii de piață, evaluatorul va ține cont de natura activului și va apela la
metode precum: comparația de piață, capitalizarea de beneficii, metode specifice tipului de activ.
o Evaluarea activelor în afara exploatării la valoarea de piață pentru cea mai bună utilizare:
o Luând ca exemplu evaluarea echipamentelor, această metodă se bazează pe estimarea
costului de înlocuire şi a valorii rămase actualizate diminuată cu cheltuielile necesare cu
schimbarea locației echipamentului.
o Evaluarea activelor în afara exploatării la costul de înlocuire brut:
o Se remarcă prin utilitatea sa pentru raportările financiare anuale.

Aplicarea de corecții activelor din exploatare (1.2): o Corecțiile aplicate activelor se împart în: o Corecții
aplicate activelor imobilizate necorporale, corporale, financiare, o Corecții aplicate activelor circulante, o
Corecții aplicate cheltuielilor în avans. o Tipuri de valori urmărite: valoarea de piață sau alte valori actuale;
valoarea de utilizare; costul de înlocuire net. o Metode de evaluare a activelor: o Metode bazate pe costuri, o
Metode bazate pe comparații de piață, o Metode bazate pe venit.

abordarea bazată pe cost

Abordarea cost constă în estimarea unui cost de înlocuire sau reproducţie de nou al unui activ dat, din
care se scade deprecierea determinată pentru acel activ.
Abordarea este identificată de multe ori cu aplicaţia sa, costul de înlocuire net.
Stabileşte limita superioară până la care piaţa ar plăti pentru un activ nou de acelaşi tip.
Această abordare sau metodă de evaluare se aplică mai ales proprietăţilor imobiliare (construcţii şi terenuri),
rezultatului obţinut adăugându-i-se valoarea terenului aferent.
De asemenea, este recomandată pentru activele nou construite sau relativ nou construite, la fel ca şi pentru
proiectele de construcţii.
Uneori este singura abordare de evaluare posibilă. Ne referim la activele cu destinaţii speciale (specializate)
sau altele care nu se tranzacţionează frecvent pe piaţă.
Metoda bazată pe cost este reprezentată prin următoarea formulă simplă : Valoare actuală rămasă a
activului (de înlocuire/reconstrucţie netă) = Cost de nou (de înlocuire/reconstrucţie brut) - Depreciere Dacă
abordarea cost se aplică unei proprietăţi imobiliare, formulei de mai sus i se adaugă valoarea terenului
considerat liber şi pentru care se stabileşte cea mai bună utilizare.
Costul de nou se compune din costuri directe, costuri indirecte şi profitul antreprenorului.
Costurile directe includ cheltuielile cu manopera şi materialele utilizate, precum şi alte cheltuieli normale
aferente achiziţiei şi instalaării activului, pentru a-l adduce în stadiul de utilizare funcţională.
În cazul proprietăţilor imobiliare, costurile directe includ şi regia, respectiv profitul contractantului/
subcontractanţilor.
Exemple de elemente care conduc la obţinerea unor costuri directe sunt: autorizaţia de construcţie,
organizarea de şantier, spaţii de depozitare, echipamente, materiale, produse, instalaţii, utilităţi.
Costurile indirect sunt acele cheltuieli necesare pentru realizarea activului, care nu sunt menţionate într-un
contract uzual sau incluse în facture furnizorului.
Exemple de elemente încadrate în această categorie, pentru cazul un ei proprietăţi imobiliare, sunt: onorarii
pentru evaluare sau consultanţă ; marketing, comisioane de vânzare ; servicii de arhitectură, proiectare şi
verificare; asigurări împotriva riscurilor.
Costul de nou poate fi estimat în mod credibil dacă evaluatorul are acces la surse de informaţii adecvate
privind componentele costului şi alte referinţe de piaţă.
Preţurile de referinţă pot fi obţinute din cataloage ale producătorilor şi comercianţilor, liste de preţuri sau
specificaţii ale echipamentelor în cazul bunurilor mobile, respectiv devize de construcţie în cazul
proprietăţilor imobiliare. Deprecierea este o estimare a evaluatorului şi are trei componente: fizică,
funcţională şi economică. Data evaluarii 13 Suport Admitere masterat DE_Filiera 2_Material 1_Autor: Prof.
dr. Adela Deaconu La fel ca şi în cazul abordărilor mai sus menţionate, abordarea cost se dezvoltă în mai
multe procedee cu caracter tehnic pronunţat, destinate fie calculului costului de nou, fie celui al deprecierii.
De exemplu, costul de nou al clădirilor se poate obţine prin procedeul comparaţiilor unitare (al preţurilor
barem), al costurilor segregate sau al devizelor. În final dorim să menţionăm că atunci când activul este
specializat şi nu se mai produce la ora actuală pe piaţă, determinarea costului de nou prin apel la preţuri
actuale ale producătorilor nu mai este posibilă. În acest caz, costul de nou se determină prin actualizarea
valorii sau costului de intrare în proprietatea celui care îl foloseşte actualmente (de producţie sau de
achiziţie). Pentru actualizare sunt utilizate rate (coeficienţi) adecvate care să reflecte evoluţia preţurilor la
manopera şi materialele specifice ori a altor componente ale costului.
Schema următoare pune în evidenţă procedurile pe care se bazează abordarea cost: Data evaluării Cost de
intrare Cost de intrare actualizat sau Cost actual = Cost de nou (etapa I) (preţ actual al producătorului) “-“
Deprecierea estimată (etapa II) = Cost de înlocuire/reconstrucţie net