ŞCOALA GIMNAZIALA NR.

4
TURNU MAGURELE, TELEORMAN

CLASA a III-a SbS

2016 - 2017

P.I.P. ROŞU MIHAELA-LUMINIȚA

P.I.P. IONDA NICOLETA MIRELA
 TEMATICA ŞEDINȚELOR ŞI A LECTORATELOR
CU PĂRINŢII

Obiective Tematica Modalitati de Locul de Data Obs.

Nr. realizare desf.
crt

1. - sa se aleaga comitetul de ,,Organizarea Sedinta cu parintii Clasa Sept.

parinti colectivului” (Alegerea 2016
- sa inteleaga rolul de comitetului de parinti)
colaboratori al parinţilor in “Regulamentul de ordine
procesul instructiv-educativ interioara”;
- sa cunoasca “Regulamentul de Necesarul de materiale
ordine interioara” pentru clasa a-III-a
- sa se cunoasca necesarul de
materiale pentru clasa a- III-a
2. - sa se cunoasca regulamentul ,,Cunoasterea Sedinta deschisa cu Clasa Oct.
de organizare si functionare a regulamentului scolar” parintii 2016
unitatilor de invatamant “Cum ne pregătim copilul Lectorat
- sa se cunoasca regulamentul pentru o zi de şcoală” Referat
de ordine interioara
-să cunoscă regulile necesare
pentru succesul şcolar al copilului
3. - sa se stie cum sa-si motiveze ,Cum ne motivăm copilul Sedinta deschisa cu Clasa Nov.
copilul să înveţe?” parintii 2016
Sa se fixeze un program zilnic Referat
 al elevului
4. - Sa se cunoasca efectele ,,Televizorul/Computerul” Sedinta deschisa cu Clasa Dec.
negative asupra minţii copilului parintii Referat 2016
5. -Sa se cunoasca ,,Profesiunea de părinte – Sedinta deschisa cu Clasa Ian.
responsabilitatile familiei fata a fi sau a nu fi părinte parintii 2017
de copil si fata de şcoala model” Referat
-Să se cunoască rolul familiei în
reuşita şcolară a copilului
6. - sa se cunoască principalele ,,Stilul în care ne educăm Sedinta deschisa cu Clasa Feb.
stiluri în care îşi educă copilul copilul” parintii 2017
Referat
7. - sa se cunoasca principalele ,,Despre disciplină” Sedinta deschisa cu Clasa Mar.
metode de a evita conflictele parintii 2017
- sa se faca recomandari cu Chestionar
privire la evitarea problemelor Referat
conflictuale
8. - să cunoască factorii esenţiali în “Răsplata şi pedeapsa în Sedinta deschisa cu Clasa Apr.
educarea unui copil educaţia copilului” parintii 2017
-să cunoască rolul rasplatei şi a Referat
pedepsei în educaţia copilului
9. - sa se cunoasca formele de ,, Violenţa domestică – Sedinta deschisa cu Clasa Mai
violenţă repercusiuni asupra parintii 2017
- sa se cunoasca repercursiunile copiilor ” Chestionar
violenţei asupra psihicului Referat
copiilor
10 -sa se cunoasca rezultatele ,,Analiza situatiei la Sedinta deschisa cu Clasa Iun.
obtinute de elevi invatatura” parintii 2017
-sa se sugereze modalitatile de
petrecere a vacantei de vara
 PROCES VERBAL, PENTRU PREVENIREA
ACCIDENTELOR

Încheiat astăzi, 15 septembrie 2016, în cadrul instructajului de protecţie

cu elevii clasei, referitor la prevenirea accidentelor la unele ore de curs, pe stradă, în
excursii şi în pauze și a prezentǎrii „Regulamentului de ordine interioarǎ”, dar și a
noului „Statut al elevului”.
În recreaţii să se joace în curtea şcolii, jocuri organizate. Să evite
alergarea printe elevi, jocurile nepermise, punerea de piedici, săritul gardului. Să nu
se urce pe bara de la scări, să urce şi să coboare cu atenţie scările din şcoală, să nu se
bată , să nu părăsească curtea şcolii în timpul orelor de curs. În jocul lor să nu
folosească obiecte dure: beţe, rigle, creioane, pietre, cioburi de sticlă, bolduri.
La orele de ABILITĂŢI PRACTICE să folosească ustensilele numai sub
îndrumarea învăţătoarei.
La orele de EDUCAŢIE FIZICĂ să nu escaladeze gardul sau să se urce
în copaci.
Grupul sanitar să fie folosit în mod civilizat: nu este loc de joacă.
Pe stradă să circule corect, pe partea stângă în ambele sensuri. Nu se
merge pe mijlocul străzii, nu se aleargă pe stradă, nu se joacă pe partea carosabilă.
Este interzisă agăţarea de maşini sau căruţe. Când se merge în grup organizat,
însoţit, se foloseşte numai partea dreaptă a drumului. Când se traversează strada, te
asiguri uitându-te întâi în partea stângă, apoi în partea dreaptă.
În clasă este interzis să se umble la calorifere, dulap (la geamuri,
vitrine), ferestre, bănci sau instalaţia electrică.
Drept pentru care am încheiat prezentul proces –verbal.

Urmeazǎ semnǎturile pe verso.

 COMITETUL DE PĂRINŢI:

SBÎRCEA IRINA AURELIA -preşedinte

ȚĂPURICĂ LILIANA –secretar
SOARE SIMONA MIORIȚA –casier

CONSILIUL CLASEI

P.I.P. ROŞU MIHAELA-LUMINIȚA

P.I.P. IONDA NICOLETA MIRELA
PROF. MUSCĂ LIANA DANIELA – LB. ENGLEZA
PROF. TOMA CRISTIANA – ED. FIZICA
PROF. VAI MARIAN GIGEL – RELIGIE
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE SEMNATURA OBSERVAȚII
CRT
1 BALACEANU EMIL
2 BÎȚA IONELA
3 BLEJAN DRAGOŞ
4 BURCUŞ MARIO
5 CAZANGIU ALEXANDRA
6 CARAMIDARU ANDREEA
7 CIUCA GABRIELA
8 CUCLEA CRISTIAN
9 DOBRE MADALINA
10 DOBRICA ANA MARIA
11 DUMINECA ANDREEA
12 GÎLCEAVA DARIA
13 IGNAT DIANA
14 IGRIŞAN SEBASTIAN
15 ISPAS DAVID
16 LUNGU IOANA
17 MATALAN GABRIEL
18 MOGOŞ LUCIAN
19 NICORESCU SALI
20 NIȚA ANDREEA
21 OLTEI MADALINA
22 POPA IRINA
23 RADU MARIANA
24 SBÎRCEA THEODOR
25 SOARE OVIDIU
26 STANESCU ANA MARIA
27 STOCHIȚA MARIUS
28 STOIAN NICOLETA
29 TOMESCU TONI
30 ȚAPURICA BIANCA
31 VACARU ESTERA
32 ZGÎRȚA ADRIAN
 Cum să îți pregătești copilul pentru școală
Te invit să faci o călătorie înapoi în timp şi să îţi aduci aminte de prima zi de
scoală. Mai ţii minte cum arăta clasa? Cum ţi s-a părut învăţătoarea? Cunoşteai pe
cineva? Ce imagini sau întâmplări te-au impresionat? Şi mai ales, ce emoţii simţeai?
Îmi imaginez că trăiai o mulţime de emoţii: poate curiozitate, poate teamă, poate
nelinişte. Cred că erai şi tu conştient că intrarea la şcoală e un pas important, şi că
multe lucruri se vor schimba de acum încolo.
Începerea şcolii este un mare pas în maturizarea copilului, care presupune
asumarea primelor responsabilităţi. Ca preşcolar, copilul nu avea sarcini importante
de îndeplinit. Odată cu preluarea rolului de elev, el trebuie să răspundă anumitor
cerinţe: trebuie să se conformeze unui program strict, să respecte reguli mai severe,
care nu îi mai permit să se mişte şi să se joace în voie. Activitatea principală devine
învăţarea unor deprinderi şi însuşirea de noi cunoştinţe. Pentru a putea învăţa copilul
trebuie să depună eforturi pentru a rămâne atent la ore o perioadă lungă de timp. În
plus, copilul este supus unor evaluări constante din partea învăţătoarei şi a părinţilor,
şi devine interesat de performanţa la învăţătură. Acestea sunt elemente noi care nu
apăreau în grădiniţă, şi care pot pune presiune asupra micuţului. Nu este de mirare că
deseori el se simte speriat şi ar dori să se întoarcă în mediul prietenos şi lejer de la
grădiniţă.
Pentru a-l ajuta pe micul şcolar să se adapteze, este important ca părinţii să facă
trecerea de la grădiniţă la şcoală cât mai uşoară. Asta înseamnă în principal să îl ajute
pe copil să se despartă de grădiniţă, şi se integreze într-un mediu nou. Iată cum poți
face ca părinte acest lucru:
 Prezintă-i şcoala într-o manieră pozitivă. Din păcate, copiilor li se spune
mai mult despre responsabilităţile şi obligaţiile de la şcoală, şi mai puţin despre
aspectele pozitive ale acesteia. La grădiniţă şcoala este prezentată în același
mod negativ: ca un loc în care copiii vor fi obligaţi să stea cuminţi şi trebuie să
facă teme. În plus, pentru mulţi părinţi şcoala a fost o experienţă neplăcută, şi
au tendinţa să prezinte mai ales latura ei constrângătoare. Nu este de mirare
faptul că micuţilor le este mai degrabă frică de ea. Dacă prezinți mai ales
părțile bune ale școlii (faptul că îşi fac prieteni noi, că învaţă lucruri
interesante, că vor fi sunt trataţi ca niște „oameni mari”, că programul este mai
scurt decât la grădiniță), copii devin interesați și chiar nerăbdători să înceapă
clasa întâi.
 Clarifică-ţi aşteptările referitoare la şcoală. Mulţi părinţi au mari ambiţii
referitoare la copilul lor, şi fără să îşi dea seama pun presiune asupra acestuia
să înveţe, să se străduiască, să ia calificative bune. Dacă şi tu ai aceste aşteptări
faţă de copil, nu uita că scopul clasei întâi este ca micuţul să se adapteze, şi nu
să obţină performanţe. De asemenea în primul an nu este indicat ca elevii să
primească multe teme pentru acasă, pentru că ei nu sunt pregătiţi să facă muncă
suplimentară, în afara şcolii. Aşadar, nu introdu din primul an ideea de teme, și
 efort prelungit. Din păcate copiii vor avea suficiente ocazii să trăiască aceste
stresuri mai încolo.
 Informează-ţi copilul despre principalele schimbări ce vor avea loc la
şcoală. Copiii au nevoie să ştie la ce să se aştepte când vor merge la şcoală.
Spune-i despre noul program, despre structura orelor, despre configuraţia
clasei, despre calificative. Este foarte important să accentuezi asemănările între
şcoală şi grădiniţă, pentru ca micuţului să nu i se pară aceste schimbări prea
mari (într-o oarecare măsură, tot ce se face în clasa întâi s-a făcut şi la
grădiniţă). De asemenea afirmă-ţi încrederea că va reuşi să facă față cerințelor.
 Familiarizează-l pe copil cu şcoala. Mergeţi de câteva ori în vizită la şcoală,
prezintă-i de dinainte învăţătoarea, observă dacă va avea şi cunoscuţi printre
colegi. În felul acesta copilul se va simţi mai în siguranţă la începerea noului
an.
 Obişnuieşte-l pe copil cu programul de şcoală. Asta presupune că înainte cu
câteva săptămâni de începerea şcolii să îl obişnuieşti să meargă la culcare mai
devreme şi să se trezească mai repede. Aceasta obişnuinţă îl va ajuta să învingă
oboseala din primele zile.
 Implică-ţi copilul în pregătirile pentru şcoală. Mergeţi împreună să
cumpăraţi rechizite, şi lasă-l pe el să aleagă rechizitele care îi plac, şi pe care
deabia va aştepta să le folosească (știați că există și rechizite gratis?). De
asemenea creaţi un loc plăcut de studiu în casă, unde copilul îşi va putea face
temele. Toate aceste pregătiri îi vor creşte entuziasmul.
 Păstrează un mediu familial constant şi cald. Având în vedere că proaspătul
şcolar trebuie să se descurce cu adaptarea la şcoală, este contraindicat să apară
schimbări şi în familie. Când revine acasă, el are nevoie să ştie că lucrurile
revin la normal, că totul este previzibil şi confortabil. Pe cât posibil, amână
orice schimbare majoră în stilul vostru de viaţă până la sfârşitul clasei întâi,
penru ca micuţul să poată face faţă cu bine integrării în şcoală.
 Fii înţelegător cu copilul. Oricât de mult este pregătit copilul pentru şcoală, el
tot va avea o perioadă mai dificilă, încercând să se adapteze. Este posibil să fie
mai speriat, şi să pună în continuu întrebări legate de şcoală. Fii răbdător şi
răspunde-i la toate întrebările. De asemenea e posibil ca micuţul să fie mai
irascibil sau mai supărat în această perioadă, până se acomodează cu şcoala.
Dă-i timp să se adapteze noului mediu.
Cu siguranţă că şi emoţiile tale ca părinte sunt la fel de mari ca şi ale lui.
Tocmai de aceea este important să faci astfel încât prima zi de şcoală să fie o amintire
frumoasă pentru amândoi!
 Cum motivǎm elevii sǎ înveţe?
Multi parinti neglijeaza motivele care ii fac pe copii sa nu isi doreasca sa
invete sau sa aiba succes si ignora semnalele tacute pe care micutul le transmite:
neliniste, teama in atitudine, mici minciuni, credinta ca e marginalizat de catre
invatator si colegi, convingerea (infantila) ca e mai putin pregatit decat ceilalti,
dureri fizice imaginare, respingere, toate cu un singur scop: fuga de scoala.
Unde gresim noi, persoanele de care el depinde pentru reusita si care ne scapa
din vedere?
Cati dintre noi inteleg teama pe care copiii o simt in timpul scolii sau stiu ca in
trupul mic si fragil poate sa existe o frica imensa? "Daca iau note mici, mama se va
supara. Daca ceilalti colegi stiu mai bine decat mine sau daca nu stiu ce ma va
intreba "doamna"? Daca nu pot si nu stiu cum sa va spun?" Multi parinti
neglijeaza motivele care ii fac pe copii sa nu isi doreasca sa invete sau sa aiba succes
si ignora semnalele tacute pe care micutul le transmite: neliniste, teama in atitudine,
mici minciuni, credinta ca e marginalizat de catre invatator si colegi, convingerea
(infantila) ca e mai putin pregatit decat ceilalti, dureri fizice imaginare, respingere,
toate cu un singur scop: fuga de scoala. Unde gresim noi, persoanele de care el
depinde pentru reusita si care ne scapa din vedere? Micul scolar prezinta maxima
receptivitate fata de dorintele si cerintele adultilor reprezentativi pentru el, astfel incat
asteptarile nerealiste ale acestora il vor dezechilibra, il vor face sa sufere si il vor
indeparta. Ce vrem, de fapt? Sa fie de 10, sa fie primul in tot si in toate? Dorinta
insuflarii increderii in sine este absolut fireasca, insa, suntem realisti? Drumul sau
acum incepe, plin de obstacole pe care nu le-a mai intalnit, iar atitudini de genul
"bataia e rupta din rai" sau, dimpotriva, concesii exagerate ("daca inveti, te duc
la Disneyland") il vor debusola si, desi il vor determina sa se supuna temporar, el nu
va dori sa stie ci sa obtina, neangajandu-se pe termen lung. La scoala, invatatorul are
o misiune dubla: de a preveni aparitia comportamentelor de evitare a invatarii si de
rezolvare a lor.
Ca model ce formeaza caractere, ca autoritate a carei atitudine este preluata
automat de catre copii, are datoria de a folosi sisteme de evaluare corecte - nu
preferentiale, de a valoriza competentele fiecaruia, de a nu eticheta, ci de a educa un
copil, cunoscandu-l. Un copil timorat, speriat, cu slaba toleranta la frustrare si, mai
grav, ignorat, va fi condamnat la nestiinta. Pentru a-l ajuta avem nevoie de tehnici
speciale de interventie? Raspunsul este atat de simplu si, mai mult decat atat, se afla
la indemana tuturor: nu, doar iubiti-l. Aratati-i ca e important pentru dvs, laudati-i
micile progrese, explicati-i "marile" mistere ale lumii (aveti rabdare in explicatii),
incurajati-i micile pasiuni, intalniti-i prietenii sau incurajati-l sa lege prietenii si, mai
ales, aratati ca va pasa si va intereseaza micile lui "drame". Doar apreciindu-l ii vom
deschide/redeschide curiozitatea si vom avea un copil convins ca scoala este
importanta si obligatorie astfel incat nu e loc de negociere. Mai tarziu intrarea in
gimnaziu va aduce noi solicitari: figura invatatoarei este inlocuita de profesori
diversi, fiecare cu exigentele lui, se contureaza grupul de prieteni, apar examenele de
capacitate la orizont si, in principal, debuteaza pubertatea. Multor parinti nu le este
cunoscut faptul ca aceasta perioada prezinta fragilitate psihica extrema din cauza
sentimentelor intense care il incearca pe copil: nesiguranta, furie exploziva alternata
cu tacere, izolare si neliniste.
Ce facem daca, in aceasta etapa, cand notele incep sa capete o mai mare
importanta, copilul nu a fost anterior motivat sa invete si nu a dobandit capacitatile
necesare pentru a face fata efortului dublu de pana acum? Ne autoamagim ca "e
cuminte" , sta in fata calculatorului, dar "e mai bine - decat sa umble pe afara cu
cine stie cine" ? Ne linistim constiinta ca noi i-am oferit totul, dar el"nu vrea sa
invete/ atat poate" ? Scoala a observat scaderea notelor, neglijarea temelor, apatia
generala ce il stapaneste? Cine trebuie sa "rezolve"? Unii parintii lasa exclusiv in
grija scolii educatia copilului, altii preiau fraiele si intra cu brutalitate in sufletul lui,
uitand esentialul : copilul nu stie ce vrea "sa fie cand va fi mare", mai mult decat
atat, el nu prezinta sentimente de indatorare si nu crede ca e "dator" sa invete.
Copilul trebuie ghidat permanent, subtil (nu prin discursuri moralizatoare si
plictisitoare) spre atingerea standardelor stabilite (nici prea joase dar nici prea inalte),
spre obtinerea asentimentului de a invata.
Parintii trebuie sa inteleaga ca micul om se schimba - controlul strict si
autoritatea excesiva il vor indeparta, ironizarea noilor sale interese (muzica,
imbracaminte ) il va rani, frica de a nu se ridica la inaltimea asteptarilor il va timora.
Lasati-l sa descopere singur, sa ceara ajutor cand se poticneste sau stati in umbra si
aratati-i ca va pasa, fiti prieteni cu el si cu prietenii sai si nu va lasati coplesiti de
schimbarile lui bruste de dispozitie: parintii nu au voie sa abandoneze.
Scoala poate folosi cu succes predarea sustinuta de lectii practice - folosita de
sistemele de invatamant ale tarilor date ca exemplu de reusita, comunicarea reala
profesor - elev, incurajarea invatarii prin colaborare (elevi care sa invete impreuna),
schimburi de experienta intre scoli, sugerarea unor sfere de interese (vizite la muzee,
organizare de competitii sportive, excursii) si, nu in ultimul rand rand, are datoria de
a nu neglija comunicarea permanenta cu parintii. Aceeasi continuitate in conduita
familiala si scolara trebuie urmata si in liceu - perioada cea mai frumoasa din viata
multora dintre noi, cu prietenii care s-au legat pe viata si profesori care ne-au
influentat decisiv.
Este firesc sa ne dorim si pentru copiii nostri aceleasi lucruri insa, in
adolescenta, mai mult decat oricand, tendinta de razvratire este foarte puternica,
copilul nu mai recunoaste autoritatea parinteasca si incearca sa isi dovedeasca vointa.
Cei care nu au fost suficient motivati vor trata scoala cu indiferenta, vor chiuli (mai
ales daca anturajul este nepotrivit ), vor considera orele de curs plictisitoare sau
inutile si, cel mai grav, vor renunta la a comunica in favoarea retragerii in lumea
virtuala, neglijand, din necunoastere, importanta relatiilor interumane.
Adolescentul resimte foarte intens reprosurile, insuccesul sau ridiculizarea
propriilor alegeri, care, de obicei, nu sunt pe placul parintilor. Si atunci ne
reintoarcem, daca am uitat, la securizarea afectiva: ce daca se zbate sa scape din
imbratisarea noastra, trebuie facut sa se simta iubit si important pentru noi, trebuie
ajutat sa se descopere si trebuie ascultat: nu mai poate fi tratat ca un copil si, desi noi
stim ca nu e suficient de matur pentru a lua decizii importante, putem sa ii creeam
impresia ca toate solutiile potrivite vin de la el, fara impunere. Consecventa in
promisiuni, securizarea afectiva, responsabilizarea cu sarcini si indrumarea continua
spre stabilirea unor scopuri (stabilite impreuna cu ei si nu impuse) pe masura
puterilor il vor pregati nu numai pentru examenul cel mai greu din viata-
bacalaureatul, ci si pentru viata. Liceele sunt acum in parteneriat cu organizatii ce il
pot consilia vocational, ii pot oferi pregatire in domeniul care il intereseaza (cursuri
de informatica, de limbi straine, cluburi de dezbateri/conversatie), ii pot arata optiuni
pe care el nu este sigur ca le poate accesa, descoperindu-i competente pe care este,
poate, atat de nesigur.
Totul este sa vrem, sa gasim in profesori oameni carora sa le pese si care sa nu
abandoneze un copil aflat la rascruce, care sa mai creada in natura umana si in
puterea ei de schimbare. Societatea romaneasca actuala devalorizeaza puterea
cunoasterii si promoveaza obtinerea facila de foloase materiale. Rezultatul: o
generatie demotivata, debusolata, care nu intelege nimic. Impreuna trebuie sa
revenim la principii solide de viata si sa ne formam copiii ca tineri increzatori,
echilibrati si apreciati, care sa isi valorifice la maxim potentialul si sa profite cu
intelepciune de oportunitatile vietii.
 Televizorul si calculatorul in viata copilului
  

Televizorul si computerul sunt doua mass-media la care copii au acces de la

cele mai fragede varste.
Impactul televizorului si a calculatorului asupra vietii si dezvoltarii copiilor
nostri depinde de mai  multi factorii: cat de mult timp petrec in fata acestora, varsta si
personalitatea lor, daca vizioneaza programul de la televizor sau se joaca la calculator
singur sau impreuna cu un adult, daca unul dintre parinti a discutat cu el despre ceea
ce vede la televizor sau despre pericolele la care se expune utilizand internetul.
Exista mai multe aspecte prin care aceste mijloace media influenteaza in mod
negativ dezvoltarea copiilor:
Violenta poate declansa reactii, credinte, atitudini si comportamente in doua
directii. Pe de o parte, aparitia si cresterea fricii, si anume aparitia sindromului
"oamenii si lumea lor fioroasa".
Din perspectiva copilului lumea adultilor, dincolo de reperele persoanelor
foarte apropiate, este una nesigura, plina de neprevazut, cu multe riscuri de a fi ranit,
chiar  abandonat fara iubire. Mai ales fetitelor le place sa pozeze in victime ale
violentei.
S-a observat ca acei copii care urmaresc programele de stiri impreuna cu un
adult si care ii explica ceea ce se petrece pe micul ecran sunt mai capabili sa
discearna intre realitate si fantezie.
Pe de alta parte, problema consta in desensibilizarea fata de violenta si
incurajarea unui astfel de comportament, in final ajungandu-se la a pune egal intre
violenta si comportament normal.
Nu doar prin ceea ce ar putea invata gresit cat si prin ceea ce ii impiedica sa
faca pentru ca acesta activitate le consuma din timpul pentru alte activitati – de
exemplu, prin limitarea timpului adecvat  temelor si a studiului individual-scade
performanta scolara.
Pentru o dezvoltare armoniosa fizica si psihica copiii au nevoie sa isi
petreaca  timpul liber astfel: jucandu-se, lecturand o carte sau o revista, plimbandu-se
in aer liber, practicand un sport.  
Urmarirea unui film de animatie, a unui alt program TV sau petrecerea
timpului liber in fata calculatorului sunt activitati sedentare fiind factori determinanti
ai obezitatii.
Aceste activitati limiteaza interactiunile fizice cu ceilalti copii, putand sa se
ajunga pana la pierderea prietenilor si la izolarea copilului.
De asemenea, prin publicitatea la diverse produse (biscuiti, bomboane,
inghetata, sucuri, alimentate de tip fast-food) televiziunea incurajeaza consumarea
acestora pe parcursul  vizionari diferitelor programe,(alt factor de risc al obezitatii).
Clipurile publicitare la tigari, alcool si droguri (medicamente) in care un
comportament pozitiv (persoana din clip are multi prieteni, se simte bine, este o
persoana placuta de catre ceilalti, conduce o masina performanta) este asociat cu
consumul lor. Toate astea pot incuraja copiii sa incerce si chiar sa consume aceste
produse.
Copiii de astazi sunt bombardati cu mesaje cu continut sexual in toate media:
televiziune, reviste, muzica, filme, internet.
Televiziunea poate fi un puternic instrument de educare privind
responsabilitatile si riscurile vietii sexuale, desi doar 17% dintre aceste emisiuni ofera
informatii utile si educative.
Concluzionand putem spune ca efectele negative ale influentei
televizorului  si computerului asupra dezvoltarii psihosomatice a copiilor sunt
urmatoarele: scaderea performantelor scolare, cresterea  agresivitatii (ii imbranceste
sau se incaiera cu ceilalti copii), aparitia  cosmarurilor, cresterea  tentatiei si a
consumului fata de produsele nesanatoase si lipsa activitatii fizice favorizeaza
aparitia obezitati, limitarea relatiilor cu prietenii, incurajarea consumului de alcool,
tigari si droguri.
 Educatia facuta de parinti in familie constituie una din componentele deosebit
de importante ale sistemului social educational. Nivelul de adaptare si intelegere al
individului uman adult in viata si activitatea sociala este in mare
masura determinat de achizitiile psihologice si comportamentele realizate ca urmare a
educatiei de familie, mai ales in primii ani de viata. De aceea, in cadrul fiecarei
familie trebuie sa sporeasca continuu calitatea indeplinirii sarcinilor ce
revin,,profesiunii de..parinte”.
,,Profesiunea de parinte” presupune roluri si competente aparte pentru care
mai ales cei tineri nu sunt pregatiti. Ambii parinti trebuie sa actioneze in mod unitar
asupra copilului si , inainte de toate, trebuie sa evite adoptarea unor strategii
educationale care pot sa influenteze negativ comportamentul copilului si formarea
armonioasa a personalitatii sale.
Pe drept cuvant se spune ca cea mai grea ,,meserie” este cea de parinte.
Impovorati de grijile cotidiene acordati din pacate , foarte putin timp educatiei
copiilor vostri, comunicarii cu ei. Insa nu pierdeti prilejul de a le face cate ,,o
lectie”de morala atunci cand fac o boacana sau cand vin cu o nota mica. Empatia este
un cod de comunicare nescrisa uitat de multe ori de parintii acestui sfarsit de secol.
Limbajul nonverbal si deschiderea afectiva a parintilor pot provoca un sentiment de
siguranta, conducand la stingerea unui conflict mai mult decat tipetele, cearta,
loviturile, menite ,in opinia unora, sa-l faca pe copil sa asculte. Comunicarea in
familie lipseste azi mai mult ca oricand. Alti parinti apeleaza la o protectie exagerata
a copilului. Hiperprotectia copilului conduce la iresponsabilizarea acestuia, la
incapacitatea de a lupta cu probleme ulterioare.
Ar fi nemaipomenit daca, inainte de a va exercita rolul de parinte autoritar, v-ati
pune intrebarea: ,,Sunt un parinte perfect pentru ca sa-i cer copilului meu
perfectiunea?” Desigur ca nu, dar cu siguranta ati putea fi prietenii lor daca ati tine
cont in permanenta de anumite aspecte:
*Fiecare copil este o entitate mica, cu propria personalitate, ireparabila. Fiecare
copil se dezvolta intr-un ritm propriu si intr-un mediu familial cu o specificitate
familiala caracteristica. In consecinta, sa nu incercam sa-l modelam dupa o forma
preconceputa si sa-i permitem sa-si manifeste propria-i personalitate!
*Pentru ca personalitatea copilului sa se realizeze total sa-l ghidam cu dragoste si
rabdare, fara a-l supune constrangerilor tiranice!
*Indrumarea conduitei copilului consta in a-l disciplina pentru a-si insusi anumite
reguli care sa-l ajute sa se autocontroleze!
*Autodisciplina se consolideaza in masura in care ii apreciem reusitele. Un
comportament incurajat are mai multe sanse de a se repeta ,decat un comportament
neobservat!
*Dezvoltarea intelectuala a copilului trebuie stimulata.Stimularea intelectuala a
copilului in primii ani este definitorie pentru formarea inteligentei lui. Stimularea
limbajului, invatarea gandirii logice si a spiritului creator, formarea dragostei
pentru lectura si frumos vor ramane pentru totdeauna cadrul personalitatii lui!
*Primii sapte ani sunt cei mai importanti si definitorii in educatia atitudinilor si
obiceiurilor individului.Relatiile care se stabilesc intre parinti si copii in acest
interval vor determina raporturile ce vor exista intre parinti si copii in anii ce
urmeaza!
*Cresterea si educarea unui copil implica o relatie umana iar aceasta nu se reduce
la reguli si legi.Sa nu implicam nici o regula in mod rigid; cea mai buna regula este
cea care se potriveste cel mai bine atat pentru personalitatea parintilor, cat si a
copilului!

Ingrijirea si cresterea unui copil este o sarcina foarte dificila care cere o
maturitate si o responsabilitate deplina. Si totusi, ceea ce garanteaza o buna relatie
parinte-copil este sa nu uitati nicicand ca ati fost si voi ,odata , copii....
In literatura psihopedagogica au fost conturate o serie de profiluri ale parintilor
in functie de modul in care ei procedeaza la educarea copiilor lor
Astfel, de exemplu, pot fii:

- care impun copiilor ideile, opiniile, modul de a trai si a

vedea obisnuintele lor, fara nici o abatere si fara sa tina cont de particularitatile
individuale ale fiecaruia. Asemena parinti intiparesc in mintea copiilor un anumit
numar de repere foarte precise in timp si spatiu care pot ajuta la intelegerea lumii
inconjuratoare.
-care lasa copiii mai mult in seama altor persoane sau in
voia lor. Drept consecinta pot sa apara la copii o lipsa de prezenta care sa provoace o
delasare morala, lipsa unor puncte de reper in viata si a unei baze suficiente care sa le
garanteze un sentiment de securitate.
-care fac ca asupra copilului lor sa apese o presiune
considerabila, intrucat se simte spionat si strict supravegheat. Deoarece din gesturile
sale se naste teama , copilul ajunge la un fel de deposedare de el insusi.
-care refuza sa se autodefineasca in calitate de parinti
si se retrag din fata oricarei responsabilitati fiind de regula, prea absorbiti de propriile
lor probleme de afirmare personala. Aceasta departare se anuleaza uneori brusc,
parintii adoptand o pozitie prea apropiata de cea a copilului, printr-o identificare
exagerata. Drept consecinta, copiii unor parinti infantili risca mai tarziu sa nu aiba
mare incredere in fortele proprii si sa fie dependenti si usor influentabili.
-ce se caracterizeaza printr-o mare instabilitate
privind modul de relationare cu copiii. Activitatea educativa se caracterizeaza prin
neregularitate, exigentele cele mai nemasurate alternand brusc cu perioadele de
libertate totala. Daca copilul nu are la ,,indemana”o personalitate ,,puternica” care sa-
l influenteze si cu care sa poata stabili relatii continue, cum ar fi cazul unui unchi,
matusi sau bunic, fara sa se substituie parintii el va prezenta adesea o stare accentuata
si continua de descumpanire.
-nu manifesta nici un fel de limita si nici
un fel de rezerva in a acorda copilului tot ce acesta isi doreste. Drept consecinta,
copilul nu va putea mai tarziu sa suporte nici o frustare, cultivand totusi un anumit
sentiment de vinovatie.
-care creeaza de regule, un climat prea incarcat
cu stimulente afective. Asemenea atitudini pot favoriza uneori conturarea la copii, pe
masura ce cresc, a unor comportamente deviante.
Exista insa si cazuri in care cei doi parinti nu manifesta aceeasi atitudine in ceea
ce priveste exercitatea influentelor educative asupra copiilor.In timp ce unul din
parinti este deosebit de sever si autoritar, celalalt dimpotriva este extrem de permisiv
si tolerant sau ,in timp ce unul este foarte apropiat de copil, celalalt este mult mai
distant si mai rece afectiv.
Cum ar trebui procedat?
Desigur , nu se poate oferi o ,,reteta” comportamentala care sa fie aplicata in
mod nediferentiat de catre fiecare parinte.
In educatia copiilor trebuie sa existe intre parinti intelegere si acord in diferite
probleme si de aici decurg normal si celelalte.
Imaginea secolului XXI depinde de modul in care ne formam copiii, astfel,
granita dintre bine si rau, adevarat si fals, educatie si abandon scolar poate fi sustinuta
numai print-o buna educatie a parintelui. Educatorul poate fi lumina deasupra
drumului formarii tinerei generatii, prin consilierea permanenta a parintilor
Iata cateva porunci ale parintelui modern:
*Sa dai copilului un sentiment de securitate;
*Sa dai copilului sentimentul ca este iubit si dorit;
*Sa eviti amenintarile, pedepsele fizice exagerate;
*Sa-l inveti pe copil cu independenta si sa-l determini sa-si asume responsabilitatile;
*Sa ramai calm si sa nu te socheze manifestarile intelectuale ale copilului;
*Sa fi tolerant si sa eviti conflictele;
*Sa nu-l faci pe copil sa se simta inferior;
*Sa nu-l impingi pe copil dincolo de ceea ce este natural;
*Sa respecti sentimentul copilului;
*Sa raspunzi cu franchete la intrebarile copilului;
*Sa te intereseze activitatile copilului, chiar daca nu consideri ca este ceva util;
*Sa tratezi dificultatile copilului fara sa-l consideri ,,anormal”
*Sa favorizezi cresterea , progresul, fara sa hiperprotejezi.

BIBLIOGRAFIE:Colectia revistelor,,Tribuna Invatamantului”, anii 2004-2005

 Cum își educǎ pǎrinţii copiii în zilele noastre?
Educatia copiilor este un proces care a suferit multe transformari de-a lungul
timpului, parintii fiind nevoiti permanent sa se adapteze modernitatii si evolutiei ei.
In 2012, parintii se vad obligati sa implementeze cu abilitate gadgeturile sau
dispozitivele electronice in procesul de educare a copilului, sa puna mai mult accent
pe comunicare, decat pe autoritate, sa ii insufle gustul sanatatii prin stilul de viata eco
si sa il invete sa iubeasca miscarea fizica si sportul. Toate acestea sunt tendinte noi si
moderne in educatia micutului, pe care parintii sunt responsabili sa le foloseasca
iscusit pentru a creste un copil puternic si sanatos!
Traim intr-o lume in care Facebook-ul ne acapareaza si ne influenteaza viata si
deciziile, televiziunile emit programe si emisiuni, la ore de varf, care nu mai tin cont
de minori si de educatia lor sau in care tabletele, telefoanele, masinile si cluburile
sunt acum principalele interese ale copiilor si adolescentilor.
Lenjeria sexy, filmele porno, tigarile, drogurile si violenta fizica si verbala sunt
mai prezente astazi in viata copilului tau decat oricand. Bancile scolii nu mai sunt
folosite pentru jocuri precum Tomapan sau Avioanele, ci pentru a "caza" laptopul,
tableta sau telefonul de ultima generatie sau pentru a defila in haine ultimul racnet.
Intr-o societate salbatica, care nu mai tine cont de varste si de etichete, tu, ca
parinte, esti nevoit sa pui bazele educatiei copilului tau, pentru a-l ajuta sa devina un
adult puternic, responsabil si de succes. Cum reusesti?

Tendinte moderne in educatia copilului

Secretul in a educa un copil in epoca moderna nu consta in indepartarea lui de
toate tentatiile si de protejarea lui continua de orice pericol care ii iese in cale. Mai
important decat atat este sa te infiltrezi tu insati printre interesele preferate de copii
azi si sa folosesti descoperirile moderne si inovatiile tehnologice in procesul educativ
al celor mici.
Cu alte cuvinte, nu excluderea tabletelor, calculatorului, hainelor la moda sau a
telefonului este solutia unei educatii solide in contemporaneitate, ci invatarea
copilului de a le folosi si de a se bucura de ele intr-un mod responsabil si util pentru
el.

Educatie in pas cu tehnologia

Tehnologia ramane in ziua de astazi domeniul de maxima atractie pentru copii.
Inventiile tehnologice de ultima generatie - iPad-uri, laptopuri, smartphone-uri,
mp4player, wi fi - au devenit jucariile preferate ale copiilor, inca de la cativa anisori.
Intr-o lume care se tehnologizeaza pe zi ce trece mai mult, nu ai cum sa faci
abstractie de aceste obiecte care, mai devreme sau mai tarziu, vor deveni o parte
importanta din viata lui.
Important este sa le implementezi istet printre preocuparile lui si sa il
responsabilizezi in utilizarea lor. Impune reguli si limite in timpul petrecut la
calculator sau la tv, arata-i cum poate invata lucruri si informatii noi pe o tableta sau
laptop si cum le poate folosi mereu intr-un scop educativ.
 Specialistii au descoperit ca tabletele influenteaza in mod pozitiv dezvoltarea
copilului, stimulandu-i inteligenta. Reprezinta un gadget care pune la lucru
creativitatea si imaginatia lui si care ii ofera posibilitatea sa asimileze informatii noi,
sa isi dezvolte vocabularul si cultura generala.

Reapropiere de copii si familie

Traim intr-o epoca in care timpul trece pe langa noi cu viteza luminii. Parintii
sunt din ce in ce mai aglomerati si ocupati cu munca si cu grijile zilnice, incat uita sa
mai petreaca timp alaturi de copii.
Alienarea fata de copil si fata conceptul de familie este din ce in ce mai
prezenta in modernitate. In acest context, o noua tendinta moderna pe care parintii o
incearca in educatia copilului este reapropierea de el si reinnodarea relatiilor si
comunicarii dintre ei.
Intr-o perioada in care tehnologia ne indeparteaza, grijile zilnice impovaratoare
ne instraineaza de cei dragi, parintii incearca sa petreaca din ce in ce mai mult timp
cu cel mic si sa consolideze o relatie deschisa cu acesta.
Copilul modern are nevoie, mai mult decat in oricare alta epoca, de prezenta
parintilor in viata lui. Si nu e vorba doar de prezenta fizica, ci de implicarea totala a
lor in viata lui sau de petrecerea unui timp de calitate impreuna - discutii, jocuri,
plimbari, dezbateri etc.
 Învǎţǎtorul și disciplina elevilor sǎi
Motto:

"Florii i se cere parfum şi omului politeţe!"

Disciplina se referă în genere la acceptarea anumitor scopuri şi a normelor de

conduită necesare pentru realizarea lor. În şcoală se au în vedere mai ales metodele
prin care cadrul didactic exercită controlul asupra clasei, respectiv acţiunile
întreprinse de el pentru a curma sau a preveni abaterile elevilor de la normele de
conduită şcolare. Privită ca atare, disciplina şcolară apare din capul locului ca fiind de
importanţă majoră pentru buna desfăşurare a activităţii de instruire şi atingerea
obiectivelor scontate.
Într–adevăr, pentru a se putea concentra la lecţie sau pentru a participa
activ la dobândirea cunoştinţelor, elevii au nevoie de o oarecare linişte. Dacă ei nu
sunt atenţ i la activităţile de învăţare şi nu acţionează rezonabil, nu-şi vor însuşi
subiectul sau tema predată. De aceea apare oarecum firească ideea ca şi învăţătorul
(acestuia revenindu-i în mare măsură şi responsabilitatea asigurării în clasă a
climatului propice învăţării) să insiste asupra ordinii şi comportării disciplinate a
elevilor. Dar dacă învăţătorul consumă mult timp cu problemele de disciplină, aşa
cum se întâmplă uneori, atunci nici el şi nici elevii nu vor realiza ceea ce şi–au
propus. Pe de altă parte, solicitarea frecventă a ordinii şi liniştii, ea însăşi sursă de
dezorganizare a atenţiei, poate duce în cele din urmă la apariţia unei inhibiţii excesive
la elevi, a „surdităţii psihice” a acestora. În sfârşit, nu poate fi exclusă nici
eventualitatea „coalizării” lor în scopul producerii unor „şicane” celui pe care, în
sinea lor, îl consideră un fel de opresor.
Stabilirea şi menţinerea disciplinei în clasă este, desigur, o problemă
dificilă, dar şi mai dificil este încă să–i arăţi cuiva cum trebuie să procedeze în acest
sens. Dificultatea este dată, în primul rând, de faptul că strategiile şi tehnicile care s–
au dovedit eficiente într-o situaţie se vădesc mai puţin eficiente în alta. În al doilea
rând, elevii aceleiaşi clase se comportă uneori în mod cu totul diferit la lecţiile altor
profesori (profesori de religie şi de limbi moderne) şi, uneori chiar la lecţiile aceluiaşi
învăţător: cuviincioşi şi disciplinaţi într-un caz, necuviincioşi şi indisciplinaţi în altul.
Dincolo de inconsecvenţa conduitei elevilor, explicabilă parţial şi prin
particularităţile psihice specifice vârstei (vârsta aduce şi o oarecare stabilitate în
comportament), faptele semnalate demonstrează că disciplina este rezultanta
interacţiunii mai multor factori, cota de contribuţie a fiecăruia dintre aceştia fiind
greu de stabilit. Pot afirma că disciplina este în mare măsură funcţia unei bune
instruiri şi deci nu poate fi privită separat de metodele de instruire şi cele de stimulare
a motivaţiei învăţării folosite de învăţător.
Evident, elevilor trebuie să li se acorde o oarecare libertate de mişcare sau
acţiune, în afara acestora activitatea însăşi neputând fi concepută. Libertatea acordată
trebuie să fie însă limitată la activităţile compatibile cu scopul şi obiectivele lecţiei
sau a unităţii instrucţionale date.
Oricine recunoaşte cu uşurinţă disciplina rezultată în urma conducerii
autoritare şi, respectiv, permise a clasei de elevi. Accent se pune pe disciplina
rezultată ca urmare a stilului de conducere democratică a clasei şi care este, se
înţelege, de tip democratic.
Precum se ştie, disciplina de tip democratic, caracterizează, la modul
general, şcoala contemporană, şi are drept trăsături principale raţiunea, umanismul şi
libera acceptare din partea elevilor. Aşa cum arată şi unii autori, ea „oferă explicaţii,
permite discuţia şi invită participarea copiilor în sensul stabilirii şi întăririi unor
norme, ori de câte ori ei sunt în stare s-o facă. Mai presus de toate, aceasta implică
respectul pentru demnitatea individului, face apel esenţial la autocontrol… repudiază
formele de pedepsire nemiloasă, abuzivă şi revendicativă, ca şi uzul sarcasmului, al
ridiculizării şi intimidării”. În fapt, avem de-a face cu un alt mod de abordare a
problemei cu o concepţie esenţial diferită asupra disciplinei elevilor şi a modalităţilor
de asigurare şi menţinere a acesteia.
Aşa cum am anticipat, disciplina de acest tip apare pe fondul relaţiilor
democratice dintre învăţător şi elevi, raporturi întemeiate pe respect, stimă şi preţuire
reciprocă. Dacă respectul învăţătorului pentru personalitatea elevului izvorăşte din
înalte comandamente morale şi etice, iar tratamentul aplicat se sprijină pe înţelegerea
corectă, teoretică şi practică, a particularităţilor psihice de vârstă şi individuale, cel al
elevilor are ca suport competenţa educaţională a învăţătorului, calităţile profesionale
şi umane ale acestuia. Sub o primă formă, competenţa învăţătorului se manifestă prin
aceea că, stăpânind pe deplin materia de predat, acordă atenţia cuvenită distribuirii şi
urmăririi îndeplinirii de către elevi a sarcinilor de învăţare. Cu alte cuvinte, el vădeşte
o atenţie distributivă faţă de conţinut şi o atenţie faţă de forma pedagogică a lecţiei şi
observaţiile asupra elevilor. În acest context, atenţia sa apare ca solicitudine şi
înţelegere a stării psihice a elevilor.
Învăţătorul îi determină pe copiii săi să fie politicoşi în relaţiile cu
semenii lor, indiferent de împrejurări. Referitor la politeţe, am dezbătut cu elevii mei
tema „ Politeţea nu costă bani, dar cumpără totul”. În cadrul temei trebuie accentuata
următoarea idee: „Politeţea sporeşte mult reputaţia unui om şi a avea purtări alese
este ca şi cum ai avea scrisori de recomandare permanente. A lăsa cu totul deoparte
politeţea, înseamnă a-i învăţa pe alţii să se poarte la fel ca tine şi deci a micşora
respectul lor faţă de tine”.
La întrebarea „Cine poate fi politicos?” elevii trebuie să răspundă:
* cine salută frumos şi respectuos;
* cine cedează locul său unui bolnav;
* cine îi ajută pe cei nevoiaşi;
* cine dă întâietate la trecere,
* cine vorbeşte atent şi respectuos;
* cine dă cu plăcere informaţiile solicitate.
În completarea orelor de educaţie civică, precum şi în unele lecţii de
limba şi literatura română trebuie sa fie aduse în discuţie şi dezbătute teme ca:
* „Drepturile şi îndatoririle elevului”;
• „Te rog”, „mulţumesc” şi …”cu plăcere”;
• „Salutul – semn al omului educat”;
• „Punctualitatea – stăpâna timpului”;
• „Regulile de circulaţie ne protejează viaţa”;
• „Respectul faţă de părinţi şi dascăli”;
• „A.B.C. - ul comportării civilizate”;
• „Colegialitate şi prietenie” etc.
În unele cazuri discuţiile cu caracter civic au pornit de la prezentarea unui
film ori a unui spectacol sau s-a prezentat un fragment dintr-o carte recomandată
elevilor spre a fi studiată. Permanent trebuie luat în vedere trimiterea spre viaţa clasei,
să analizeze exemplele de personaje bune sau rele pe care să le asemene cu unii dintre
elevi, să stabileasca unele corelaţii. Punctul final al discuţiilor trebuie sa fie ocupat de
concluzii presărate cu maxime, proverbe şi zicători semnificative situaţiei date.
Acestea vor contribui la mărirea frumuseţii şi atractivităţii temei luate în dezbatere.
Totuşi, ar fi superficial şi în contradicţie cu realitatea să credem că buna
organizare a activităţii didactice şi stimularea motivaţiei învăţării sunt suficiente prin
ele însele pentru obţinerea ordinii şi a liniştii dorite. În acest scop, competenţa strict
profesională trebuie să se îmbine armonios cu cealaltă latură a competenţei
educaţionale a învăţătorului, cu competenţa sa umană, expresie a unui grad ridicat de
sociabilitate, competenţa umană a învăţătorului se manifestă în condiţiile date prin
abilitatea sa de a stabili şi întreţine relaţii apropiate cu elevii, prin căldura, înţelegerea
şi - mai presus de toate – spiritul de justiţie (acordarea de măsură egală tuturor
elevilor) cu care rezolvă problemele clasei, în general, ale fiecărui elev separat. De
aceea, elevii spun despre ei că sunt înţelegători, drepţi şi corecţi. Acestea sunt de
altfel şi calităţile pentru care-i iubesc şi-i stimează pe învăţători, iar dacă se întâmplă,
totuşi, să-i mai supere din când în când, sunt cuprinşi, aşa cum ei înşişi o mărturisesc,
de ruşine şi regret.
Referinte :
1. Lucia Wald – Sisteme de comunicare umană, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973;
2. Ion Neacşu – Civilizaţie şi conduită, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1987;
3. X.X.X. – Comportament şi civilizaţie, Mica enciclopedie pentru tineret, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1987;
4. Elena Zamfir: Incursiune în universul uman, Editura Albatros, Bucureşti, 1989;
5. Dorina Chiriţescu şi colaboratorii – Cultura civică – cls, a VIII-a, E. D. P., Bucureşti, 1995.
sursa imaginii : freeschoolclipart.com
 Rǎsplata și pedeapsa în educaţia copilului
Sunt foarte multi factori importanti in educarea unui copil. Atentia si
afectiunea pe care i-o acorda parintii sunt elemente esentiale pentru o buna dezvoltare
emotionala a micutilor. Ar fi bine sa mai mentionam si existenta explicatiilor pe care
le dam copiilor, cat si modalitatea prin care dam aceste explicatii.
Probabil ca foarte multi dintre noi am vazut cel putin un copil cu probleme de
comportament. Unii i-am vazut in emisiunea “Supernanny”, altii in propriile familii
sau la cunostinte. Sigur v-ati intrebat care sunt cauzele pentru care copiii ajung sa fie
atat de neascultatori, furiosi, violenti, nepoliticosi. Unii, cel mai des parintii acestora,
dau vina pe temperamental copiilor, pe felul lor, insa adevarul este ca parintii
cauzeaza acest comportament in proportie de 95%. Un rol foarte important in
modelarea morala si comportamentala a copiilor este detinut de folosirea rasplatei si a
pedepsei.
Rasplata are rolul de a oferi placere copilului in urma efectuarii unui
comportament acceptat si dorit de catre parinti. Oferind placere copilului,
comportamentul este incurajat si exista sanse mari ca acesta sa fie repetat. Rasplata
reprezinta “motivatia pozitiva” si este foarte eficienta in educarea copilului.
Pedeapsa este un instrument la fel de important in procesul educatiei. Aceasta
produce copilului o stare negative care ii va determina un comportament de evitare a
ceea ce a facut gresit. Pedeapsa reprezinta “ motivatia negativa” si, statistic, este mai
putin eficienta decat rasplata. Adica frica de pedeapsa, de ex. in cazul in care copilul
ia o nota mica, este mai putin eficienta decat promisiunea unei rasplate pentru
obtinerea unei note bune.
Foarte important pentru parinti este ca pedeapsa fizica sau agresiva este mai
putin eficienta decat alte pedepse, cum ar fi privarea de televizor, jocuri si jucarii,
iesit afara si dulciuri, deoarece aceste pedepse non-agresive nu determina frustrari si
conflicte puternice in echilibrul emotional al copilului. Imi aduc aminte de un parinte
care a venit la cabinet cu baiatul, in varsta de 13 ani, si s-a plans ca, chiar daca isi
bate copilul zilnic, acesta nu-l asculta deloc.
O sugestie importanta pentru parinti este aceea de a modela pedeapsa dupa
gravitatea faptei facute de catre copil. Important este ca pedeapsa sa fie data de cele
mai multe ori atunci cand copilul greseste, pentru crearea unui reflex in mintea
copilului, si nu este atat de importanta marimea pedepsei. In cazul in care parintii isi
pierd cumpatul, este de preferat sa amane anuntarea pedepsei pana se calmeaza, astfel
incat pedeapsa sa nu fie exagerat de mare. De exemplu, o mamica mi-a spus ca ii da
fetitei ei pedepse foarte mari, iar dupa ce se calmeaza realizeaza ca a exagerat si
intrerupe pedeapsa, lucru care poate bulversa copilul.
Este foarte important ca pedeapsa sa fie clara si delimitata in timp. Totodata,
incercati sa duceti pedeapsa pana la capat, chiar in cazul in care ati exagerat.
In cazul in care copilul a facut ceva rau, insa nu i s-a spus niciodata clar ca acel
lucru este rau, copilul nu trebuie pedepsit, ci este necesar sa i se spuna ca acel lucru
este rau si de ce. Totodata, este important sa i se aduca la cunostinta ca daca mai face
acel lucru, va primi o pedeapsa.
 In ce priveste rasplata, incercati sa va aratati bucuria cand copilul a facut ceva
bun, sa-l laudati, sa-l rasplatit cu ceva palpabil( macar din cand in cand cu cate o
jucarie, ceva ce isi doreste ) si sa-i amintiti ca va mai fi rasplatit si data viitoare cand
va face ceva bun.
In incheiere, va doresc sa va educati cat mai bine copiii si sa nu uitati ca pentru
acest lucru este nevoie de multa rabdare, atentie, dragoste si incredere. Oferiti-le toata
increderea dumneavoastra, chiar daca va vor dezamagi din cand in cand.
 Violenta domestica – ce influenta are asupra copiiilor?
Violenta domestica – ce influenta are asupra copiilor? Violenta domestica isi
pune amprenta in viata multor copii. Parintii ar putea crede ca cei mici nu stiu nimic
despre violenta domestica, dar din pacate, copiii recunosc foarte bine semnele
violentei domestice. Copiii stiu ce se intampla. Ei se pot simti inutili, tematori sau
suparati. Nu ar fi deloc greu de crezut, insa copiii cred ca violenta domestica este vina
lor.

Copiii, victimele directe ale violentei domestice

Violenta domestica in familie este periculoasa pentru copii. Acestia traiesc

intr-un mediu cu tipete, urlete si agresivitate. Se tem pentru parintii lor si pentru ei
insisi. Copii se simt rau pentru ca nu pot sa opreasca violenta domestica. Daca
incearca sa puna capat certurilor intre parinti, ei pot fi raniti. Mai mult, ei sunt afectati
atat emotional cat si psihologic, doar pentru ca i-au parte la scandaluri violente in
familie.
Copiii care cresc intr-un mediu violent nu primesc ingrijirea de care au
nevoie.Ei pot fi victimele directe in cazul violentei domestice, mai ales daca asista la
incidente violente acasa si in familie. Un parinte care este abuzat, traieste o durere
mult prea mare ca sa isi mai poata ingriji copilul.

Mai sunt si alte influente ale violentei domestice?

Influentele unui mediu violent asupra copiiilor pot fi nenumarate. Pot avea
probleme cu somnul si odihna, rezultate slabe la scoala si in relatiile cu prietenii lor,
se simt tristi si speriati. Ei ar putea creste cu o parere proasta despre sine.
De retinut este ca aceste influente par sa se diminueze cu timpul, in masura in
care violenta domestica nu se mai manifesta in sanul familiei sau nu mai sunt expusi
unor acte violente. Insa, efectele si influenta violentei domestice pot continua si in
perioada adulta a unui individ. In calitate de adult, victimele violentei domestice
sufera de depresie, stari de anxietate si simptome post traumatice. De exemplu,
conform unui studiu recent, baietii care au fost victimele violentei domestice sunt
predispusi sa adopte acelasi comportament si sa abuzeze de proprii copii.

Ce e de facut pentru a opri violenta domestica?

Oricine este expus la violenta domestica are dreptul la ajutor. Iata ce poti sa faci:
Intreaba daca este nevoie de ajutorul tau
Exprima-ti ingrijorarea
Asculta si confirma-ti temerile
Ofera-ti ajutorul si respecta deciziile victimelor violentei domestice