Marketingul

I. Tomatele
1.1. Importanţa culturii tomatelor
Eficienţa economică la cultivarea tomatelor este condiţionată de diverse utilizări a fructelor acestei
culturi în alimentaţie (în stare proaspătă, produse procesate industrial), cererea pe piaţa internă şi externă,
productivitate înaltă şi preţuri de comercializare avantajoase. Tomatele se cultivă pentru legume-fructe, care
se deosebesc ca gust şi valoare nutritivă ridicată, fiind specia cu cea mai mare răspândire în cultură, şi
fructele sunt foarte solicitate în toate ţările
Tomatele pot fi aduse pe masă ca salată sau pregătite sub alte nenumărate forme. Se cunosc cca 125
feluri de preparare.
Potrivit normelor medicale, fiecărui locuitor din Moldova i se cuvine să consume anual 120 kg de
legume, inclusiv 37-47 kg de tomate.
1.2. Sortimentul de soiuri de tomate
Soiurile şi hibrizii de tomate sunt foarte numeroşi, an de an apar noi soiuri şi hibrizi creaţi de diferiţi
cercetători din RM şi străinătate. Actualmente în Registrul sunt incluse 45 de soiuri şi hibrizi pentru cultivare
în Republică cu diverse direcţii de destinaţie a producţiei, perioade de maturitate, caractere morfologice şi
altele. În funcţie de destinaţia producţiei se alege pentru cultivare soiul sau hibridul respectiv.
După durata perioadei de la răsărirea plantelor până la recoltarea primelor fructe în câmp soiurile se
pot împărţi:
 Soiuri timpurii - care necesită o perioadă de 90-110 zile;
 Soiuri semitimpurii – 110-120 zile;
 Soiuri cu o maturitate mijlocie – 120-130 zile;
 Soiuri semitardive – 130-140 zile până la prima recoltare.
Pentru cultura în câmp deschis.
 Cel mai timpuriu soi omologat la noi în Republică este Leana şi hibridul Solerosso;
 Soiuri timpurii: Iuliana, Nota, Mariuşca, Impuls, Luci, Santa Maria, Caterina şi hibrizii -
Sunrise şi Clasic.
 Soiuri semitimpurii – Victorina, Persei, Slava Moldova, Veneţ, Rif, Onix, Solaris, Mihaela,
Peto, Nadejda, Rio Grande, Merişor, hibridul Topsin;
 Soiuri cu o perioadă de vegetaţie mijlocie: Fachel, Gloria, Novinca Pridnestrovia, Potok,
Cuboc Moldovî, Viza, Alex, Viteazi, Amulet şi soiul semitardiv Laguna.
Majoritatea soiurilor şi hibrizilor sunt destinaţi pentru consum în stare proaspătă, iar pentru prelucrare
industrială (pastă, sucuri) sunt folosite cele cu conţinut de substanţă uscată ridicată, pulpa şi sucul să fie bine
colorate; pentru conservarea fructelor întregi este necesar ca fructele să se decojească uşor, să aibă mărime
medie convenabilă; pereţii fructelor să fie groşi şi cărnoşi, logile seminale să fie mici, cât mai puţine la
număr şi cu seminţe puţine.
Corespund cerinţelor indicate pentru prelucrarea industrială soiurile;
 Gloria, Victorina, Persei, Slava Moldava, Potoc,
 Cuboc Moldava, Viza Mariuşca
 Impuls, Rif ,Onix, Alex
 Luci, Solaris, Peto, Nadejda, Vitezi, Omulet.
În ce priveşte calitatea soiurilor şi hibrizilor pentru consum în stare proaspătă se cere în primul rând
fructele să fie mari, să aibă un gust plăcut şi armonios, cu pulpă consistentă şi bine colorată.
La soiurile pentru cultura protejată se cere:
 rezistenţa bună la condiţiile de mediu specifice adăposturilor (umiditate mare, lumină mai
puţină, variaţii de temperatură), şi la bolile din acest mediu;
 fructe bine colorate, uniforme, cu o bună rezistenţă la transport şi capacitate de maturare după
recoltare.
Corespund acestor cerinţe şi sunt omologate în republică pentru cultivare pe teren protejat hibrizii:
Lira, Monica, Sunstart, Ric Ripe, Dacia, Mercirii, Dacaia, Roza Caspor.
Unele cerinţe sunt comune însă pentru toate soiurile şi hibrizii de tomate:
Productivitate mare şi calitate superioară;
1
 Rezistentă la boli şi vătămători.
Fructele de tomate au formă, culoare, mărime diferită în funcţie de soi. Majoritatea soiurilor şi
hibrizilor pentru consum au fructe sferice şi uşor turtite. Forma oval alungită au soiurile Mariuşca, Impuls,
Rif, Alex, Luci, Peto Nadejda,Rio-Gtande, Laguna şi hibrizii Gaspar,Classic, Topsin. De formă cilindrică
fructul este la Novinca Pridnestrovia, Cuboc Moldovî, Onix.
Mărimea fructelor deasemenea este un caracter de soi care variază la soiurile de hibrizi omologaţi la
noi între limite foarte largi, de la 30-40 g la 150-200 g. Au greutate de peste 100 g fructele soiurilor Santa
Maria, Victorina, Persei, Katerina, Viteazi. Solaris, Marfa şi toţi hibrizii destinaţi cultivării pe teren protejat.
Formează fructe de 40-60 g soiurile Leana, Novinca Pridnestrovia, Martuşca, Cuboc Moldovî,
Impulos, Rif, Onix, Alex, Luci. Celelalte soiuri au greutatea medie a fructelor 60-100 g.
Culoarea fructelor necoapte variază la soiurile şi hibrizii omologaţi de la verde-închis până la verziu-
albicios, iar a fructelor coapte de roşu-întunecat până la roz şi de la violet-cafeniu până la galben oranj.
Majoritatea soiurilor şi hibrizilor menţionaţi au culoarea roşu-întunecat până la roz, iar culoarea oranj este
numai la soiurile Slava Moldava, Alex şi Luci.
Productivitatea soiurilor şi hibrizilor omologaţi variază de la 30 până la 80 t/ha. Cu productivitatea
înaltă de peste 50t/ha sunt soiurile Victorina, Persei, Solaris, Cuboc Moldovî, Viza, Viteazi. Celălalte soiuri
asigură recolte de până la 50t/ha în câmp deschis la aplicarea tehnologiilor moderne de cultivare.
Hibrizii destinaţi pentru cultivare pe teren protejat asigură în solarii ciclul de 12-15kg/m.p.
1.3. Cerinţele consumatorilor faţă de soiuri
Calităţile soiurilor şi hibrizilor omologaţi de tomate, expuse deja mai sus, satisfac cerinţele
consumatorilor interni, cât şi externi. Se cere producţie proaspătă timpurie autohtonă, fiindcă pe piaţă
predomină tomate timpurii de import, care se realizează la preţuri foarte mari, calitatea fructelor fiind joasă.
Soiul timpuriu Leana, având fructele mici este cerut când pe piaţă nu sunt alte soiuri cu fructe mai mari, iar
cum apar tomatele de soiul Nota, hibrizilor Sumrise, Caspar ş.a. care au fructe cu greutatea în jur de 100 g cu
aspect comercial şi mai atrăgătoare, atunci cele de soiul Leana sunt mai puţin întrebate de consumatori.
Consumatorii casnici preferă soiuri de tomate cu fructele mari, netede. Spre toamnă pentru prepararea
murăturilor şi pentru păstrare consumatorii cer tomate cu fructe mari în faza de maturitate lactică, roză şi
brună. Pe piaţă se simte lipsa acestora, predomină soiurile ce fructe mărunte.
Pentru export se cer soiuri cu fructul mare. Uniform colorate ,fără pată verde la peducelul fructului,
cu o bună rezistenţă la transport şi capacitate de maturare după recoltare.
Corespund acestor cerinţe pentru export soiurile: Utro, Victorina, Persei, Nota, Solaris, hibridul
Marfa.
1.4. Perioada optimă de recoltare
Recoltarea la timp şi în cele mai bune condiţii a fructelor, micşorează în mare măsură pierderile şi
contribuie la păstrarea calităţii, asigurând astfel o mai bună valorificare a producţiei.
Fructele de tomate prezintă o perisabilitate înaltă, ceea ce impune ca recoltarea să se facă cu
deosebită atenţie.
Tomatele se recoltează la diferite grade de maturitate, iar momentul optim de recoltare depinde de
destinaţia producţiei (transportul la distanţe mari, export, consum imediat în stare proaspătă, industrializare,
depozitare-păstrare). Drept criterii ale momentului recoltării tomatelor se iau în consideraţie: culoarea,
mărimea fructelor, rezistenţa la penetrare determinată de penetrometru ş.a. Indicatorul de bază îl reprezintă
culoarea care variază de la verde, verde-albicios, verde-gălbui, roz, roşu pentru tomatele de culoare roşie.
În literatura de specialitate a fostelor republici unionale ale fostei URSS în funcţie de gradul de
colorare sunt stabilite fazele de maturare: verde, lactică, roză, brună şi roşie.
În funcţie de gradul de colorare a fructelor de tomate sunt stabilite următoarele faze de maturare de la
0 (zero) culoarea verde, la 5 culoarea roşie, şi se caracterizează astfel:
- Faza 0 (zero) moment în care tomatele au forma şi mărimea caracteristică soiului, iar fructele sunt
de culoare verde.
- Faza I (prepârgă sau etatea de maturitate lactică) corespunde momentului când de la 10 până la
30% din suprafaţa tomatelor este colorată în diferite nuanţe de la verde-albicios la verde-gălbui,
restul suprafeţei fiind verde. Primele modificări ale pigmentaţiei corespund maturităţii industriale,
tomatele în această fază se recoltează pentru a fi conservate prin lactofermentare.

2
 - Faza a II-a (semipârgă sau etatea de maturitate brună) corespunde momentului când de la 30%
până la 60% din suprafaţa fructelor colorează în diferite nuanţe de la roz sau galben ceva mai
intens în zona punctului pistilar. Pe restul fructelor este vizibilă culoarea de fond (verde).
- Faza a III-a (pârgă sau etatea de maturitate roză), corespunde momentului când de la 60% până la
90% din suprafaţa tomatelor este colorată în roz-roşu sau galben. Culoarea verde este prezentă în
jurul cavităţii pendunculare. La fazele a II-a şi a III-a, care corespund maturităţii de recoltare, se
recoltează tomatele care se valorifică pe piaţa internă la distanţe mari faţă de centrele de
producţie, cele care se valorifică la export, precum şi cele care urmează a fi păstrate în depozit.
- Faza a IV-a (maturitate de consum deplină) corespunde momentului când de la 90% până la
100% s-a format culoarea roşie sau roşu-galbenă caracteristică soiului, iar fructele prezintă o
fermitate bună a ţesuturilor. În această fază fructele de tomate se valorifică în stare proaspătă pe
piaţa internă, se transportă la distanţe mici de la centrele de producţie, se prelucrează întregi cu
pieliţă sau curăţite de aceasta în suc propriu, se produc tomate marinate ş.a.
- Faza a V-a corespunde momentului când pigmentarea este intensă, iar fermitatea pulpei începe să
scadă, comparativ cu faza precedentă. La toate fazele de maturitate , pulpa trebuie să fie tare
(fermă).
Recoltarea fructelor trebuie să se facă de preferinţă dimineaţa, după ce s-a ridicat roua, sau spre seară,
când temperatura tomatelor se apropie de cea a mediului ambiant şi în faza de coacere cerută de beneficiar.
Culesul trebuie făcut cu multă grijă pentru ca fructele să nu fie lovite, zgâriate, strivite, deoarece în
aceste cazuri nu numai că nu pot fi valorificate la categorii superioare, de calitate, dar nu rezistă la păstrare,
alterându-se. Recoltarea se efectuează selectiv şi se practică la tomatele destinate consumului imediat şi a
celor care se introduc la păstrare. Recoltarea manuală se execută apucând fructele cu toată mâna, după care,
printr-o uşoară răsucire în stânga sau dreapta, se detaşează.
La primul cules se strâng fructele singulare. În total se efectuează 7-8 culesuri de pe plantă.
1.5. Condiţionarea fructelor de tomate
După recoltare, fructele de tomate nu trebuie lăsate în plin soare, ci trebuie depozitate la umbră sau
mai bine în încăperi, unde temperatura se menţine la 10-15 0C (în cazul fructelor de sere şi răsadniţe), în care
se face condiţionarea lor în scopul comercializării Gruparea pe calitate după 3-4 mărimi: mărunte – 4-5 cm,
mijlocii – 5-6, mari – 6-7 şi foarte mari – 7cm.
În STAS este descris că gruparea pe calitate este obligatorie pentru stabilirea claselor de calitate,
acestea variind la mărimi de 10 mm: 40-47; 47-57; 57-67; 67-77; 77-87mm.
Puritatea soiurilor formează o condiţie de bază pentru obţinerea unui preţ bun la export.

Marketingul
IV. Castravetele
4.1. Însemnătate castraveţilor în alimentaţie
Castraveţii sunt foarte solicitaţi de consumatori în tot timpul anului, fiind furnizaţi în stare proaspătă
din culturile eşalonate. Castraveţii se obţin din culturile de câmp şi seră, şi în măsură mai mică, din solarii şi
răsadniţe. Se consumă în stare crudă sub formă de salată, se conservează prin lactofermentare şi marinare.
Castraveţii constituie fructe pentru export, în special cei obţinuţi din culturile de sere. În comparaţie cu alte
legume, castraveţii au o valoare nutritivă mai mică.
Fructele de castravete conţin fermenţi peptonizaţi, precum şi o cantitate relativ mare de substanţe
minerale cu acţiune bazică, datorită folosirii lor în alimentaţie, contribuie la o mai bună asimilare a hranei ce
conţine grăsimi şi proteine.
Potrivit normelor medicale, fiecărui locuitor din Moldova i se cuvine să consume din 122 kg de
legume – 9-13 kg de castraveţi.
4.2. Sortimentul de soiuri de castraveţi
În producţie se folosesc un număr însemnat de soiuri de castraveţi, acesta ca urmare a specificului
metodelor de cultură şi diversităţii destinaţiei pe care o are producţia.
În Registrul soiurilor de plante al RM sunt incluse două soiuri şi 24 hibrizi de castraveţi, din care 12 hibrizi
sunt hibrizi pentru cultivare pe teren protejat, iar restul pentru câmp deschis.

3
 Pentru cultura castravetelui în câmp deschis se recomandă hibrizii şi soiurile timpurii (de la răsărire
până la recoltare 45-55 zile) - hibrizii Kontact, Mathilde, Hector, Atlant şi semitimpurii (55-65 zile) - hibrizii
Epilog, Biznes, Octopus, Levina, Potomac, Alibi, Icar, Sonate şi soiurile Fregat şi Concurent.
Pentru teren protejat şi câmp deschis sunt destinaţi hibrizii timpurii – Onix, Rodnicoc, Merinda,
Ajax, Delpina, Masha, Pasamonte, Zubrenok, Mila – în câmp deschis aceşti hibrizi pot fi cultivaţi prin răsad
cât şi prin semănat direct.
Numai pentru cultivare pe teren protejat sunt hibrizii Aelita, Legenda, Acord. Partenocarpici sunt
hibrizii: Acord, Mila, Psamonte, Masha, Delpina, Merinda, Mathilda, Legenda, Aelita, La acestea ovarele
florilor se dezvoltă fără a fi polenizate. Dacă are totuşi polenizarea fructul se deformează, îngroşându-se
neunuform. Ceilaţi hibrizi şi soiuri cer obligatoriu polenizarea florilor.
Majoritatea hibrizilor omologaţi sunt destinaţi pentru consum în stare proaspătă şi industrializare
(conservare, marinare), iar pentru murat se recomandă hibrizii Kontact, Alibi, Icar, Nectar, Zubrenok şi
soiurile Koncurent şi Fregat. Hibrizii Aelita şi Legenda se folosesc numai pentru consum în stare proaspătă.
Fructul la hibrizii şi soiurile omologate este diferit după mărime, formă şi culoare. Suprafaţa în faza
de maturitate tehnică, este netedă cu asperităţi cu ghimpi mici, foarte fini de culoare albă sau neagră în
funcţie de hibrid şi soi. Culoare fructului este verzuie sau verde de diferite nuanţe.
Mărimea fructului variază de la 80-100 g la majoritatea hibrizilor ce se cultivă în câmp. Până la 300
g la hibrizii care se cultivă în sere – solar –Aelita şi Legenda.
Productivitatea variază în câmp deschis între 25-40 t/ha. Cea mai mare recoltă (peste 40 t/ha) asigură
hibrizii Biznes, Octopus, Ajax, Delpina, Mathilda, Marinda şi Masha.
Pe teren protejat se obţine o recoltă în solarii de 14-15 kg/m2, în adăposturi temporare 6-8 kg/m2.
4.3. Cerinţele consumatorilor faţă de soiuri
Consumatorii locali preferă soiuri şi hibrizi de castraveţi cu fructe de 80-100 g, lungime de 9-12 cm,
cu aspect proaspăt, consistenţă deasă, pulpă cu calităţi gustative bune, fără gust amar.
Pentru export (Germania şi alte ţări Europene) sunt ceruţi castraveţi mici de 3-5 cm (piculi), pulpa
fermă, fără gust amar.
Industria de conserve preferă castraveţi de tip cornişoni de 5-9 cm lungime.
4.4. Perioada optimă de recoltare
Recoltarea castraveţilor se face la maturitatea de consum sau la maturitatea tehnologică specifică.
Castraveţii de seră, sau răsadniţă, pentru salată, se culeg de mărimea, forma şi aspectul caracteristic soiului.
Recoltarea se face manual în mod eşalonat pe 2-3 zile în timpul fazei de creştere, iar seminţele sunt
crude sau slab dezvoltate. Pentru semiindustrializare (murare, marinare)se recoltează mecanizat, folosindu-se
metoda recoltării totale (cu combinele).
Recoltarea castraveţilor în cultură de câmp se face dimineaţa după ce castraveţii s-au zvântat, şi după
amiază, când temperatura aerului începe să scadă. Pe timp noros, dar fără ploaie, se poate face toată ziua. Se
recoltează în găleţi din material plastic sau lădiţe din lemn. Desprinderea castraveţilor de plantă se face prin
tăierea, cu cuţite, a pendunculul de lungimea de 1-2 cm. Castraveţii recoltaţi trebuie să fie uscaţi. După
recoltare castraveţii sunt feriţi de soare, vânt, ploaie şi praf.
Din lădiţele sau coşurile de recoltare se trec în lădiţele de transport. Odată cu recoltarea sau trecerea
în lăzi se efectuează şi presortarea. În timpul culesului ori la trecerea în lăzi a castraveţilor, în mod
obligatoriu se înlătură fructele bătrâne şi bolnave, deoarece ele slăbesc planta şi reduc productivitatea. Se
separă fructele deformate, nedezvoltate care apar în lipsa fecundării normale a florilor în perioada rece şi
ploioasă, la fel şi în cazul secetei şi atacului de diferite boli.
4.5. Condiţionarea castraveţilor
Condiţionarea castraveţilor se execută diferenţiat, în funcţie de destinaţie. Castraveţii de câmp se
condiţionează în paralel cu recoltarea, prin presortare, care se definitivează la un punct fix amenajat. Aici,
fructele se pot spăla cu apă curată, se zvântă, apoi se sortează şi se calibrează pe calităţi.
Conform STAS 1726-85 Castraveţi proaspeţi, fructele trebuie să fie: întregi, sănătoşi, cu aspect
proaspăt, curaţi, tari, fără urme de substanţe fitosanitare, cu penduncul şi fără, de forma şi culoarea
caracteristică tipică soiului botanic.
Castraveţii culeşi vor fi sortaţi după dimensiunile fructului în felul următor: castraveţi mici piculi
(lungimea 3-5 cm), cornişoni grupa I (5,1-7,0 cm), cornişoni grupa a II-a (7,1-9,0 cm şi fracţia generală).