CHARLES CHAPLIN

Marii comici sunt, în fond, prezenţe tragice, comicul fiind numai o mască,
deoarece esenţa naturii, condiţiei şi existenţei umane este tragicul. Tragicul este
cel care imprimă monumentalitate şi durată individului uman. Tragicul nu poate
fi experimentat la nivel de mase, el fiind privilegiul personalităţilor. Altfel spus,
tragicul este incompatibil cu spiritul colectivist. Dar, mai multe personalităţi,
conştientizând condiţia lor tragică, îl pot trăi împreună. Este cazul, de exemplu,
al deţinuţilor politic. Chiar şi o clasă întreagă, în mod excepţional, de exemplu
ţărănimea, poate conştientiza şi trăi tragicul.

Charles Chaplin-Spencer (Londra, 16 aprilie 1889 – Vevey, 25 decembrie

1977). Sicriul cu trupul său a fost răpit de admiratori. Descoperit cu ajutorul
Interpolului, a fost readus în criptă. Fiul unei familii de variété, secondat de
fratele său Sidney, cutreieră suburbiile Londrei furând pentru a supravieţui,
joacă în trupe de circ, la şase ani şi jumătate jucând în pantomime; apoi este
acrobat, frizer şi, în fine, la trupa lui Freg Karno învaţă totul, de la comedie
clasică la parodie, la acrobaţie, la jocul

serios, la gaguri. În 1910 pleacă în Franţa şi joacă la „Folies Bergers” cu trupa

lui Fred Karno. În 1912, ajunge în SUA cu aceeaşi trupă. Pe 15 septembrie
1913, este angajat la Compania
Keyston, aparţinând „regelui comediei burleşti”, Mack Senett. Ca actor,
debutează în 1914, în Making a Living (Lupta pentru existenţă) de Henry
Lehrman. Ca artist total, scenarist, regizor şi actor, debutează în 1914, cu
Caught in the Rain. Primul său lungmetraj, ca actor, este Tillie's Punctured
Romance (Charlot face dolari), 1914, regia Mack Senett. Urmează genialele
serii
de scurtmetraje Mutual Series, în 1914–1916, cu 12 scurtmetraje, şi National
Series, în 1918–1923, cu 8 scurtmetraje. Ultimul scurtmetraj este The Pilgrim
(Pelegrinul), 1923, iar primul său lungmetraj, ca regizor şi actor, este The Kid
(Piciul), 6 februarie 1921. Continuă cu filme de lungmetraj, în majoritatea lor
capodopere: The Gold Rush (Goana după aur), 1925; The Circus (Circul)
(1928), City Lights (Luminile oraşului), 1931, Modern Times (Timpuri noi),
1936; The Great Dictator (Dictatorul), 1940, primul film vorbit: Monsieur
Verdoux (Domnul Verdoux), 1947, pe un scenariu de Orson Welles; Limelight
(Luminile rampei), 1952; A King in New York (Un rege la New York), 1957, şi
A Countess from Hong Kong (Contesa din Hong Kong), 1967. Pe 16 iunie 1943,
se căsătoreşte cu fiica dramaturgului Eugen O'Neill, Oana, împotriva voinţei
acestuia. Vor fi împreună până la moartea lui Charlot, având opt copii. Pe 18
octombrie 1952, întreagă familie
pleacă cu vasul „Queen Elisabeth” spre Londra, în urma unor conflicte dure cu
America. S-a reîntors abia în 1972, pentru a-şi ridica Premiul
Oscar.

O chestiune de principiu, foarte importantă. Opera cinematografică a lui Ch.

Chaplin, ca orice opera de artă, este strâns legală de existenţa intimă a
creatorului. Adică, ea este în toate împrejurările expresia autobiografiei sale, dar
nu a celei cantitative, exterioare, adică a evenimentelor, a întâmplărilor, a
împrejurărilor etc. la care a luat parte sau a fost martor, ci a celei interioare. În
acest sens, şi opera cinematografică a lui Ch. Chaplih este autobiografică.

Timpuri noi (1936), de pildă, deşi ne aflăm în primii ani ai introducerii

sonorului, este construit după rigorile „filmului mut”. Pe nedrept, pentru acest
film, Ch. Chaplin a fost acuzat de plagiat, sub pretextul că s-ar fi inspirat, fără
menajamente, din filmul lui René Clair, A noastră e libertatea. Filmul lui
Chaplin este o satiră feroce, de un comic colosal, a mecanizării, a automatizării,
care, printr-o aplicare aberantă, a dus la pulverizarea valorilor morale si
spirituale, originare, fundamentale. Omul se de-sensibilizează, nu mai este
capabil de emoţii, se abrutizează, se robotizează, devine un simplu element de
serie. lată cum viziunea halucinantă a lui Ch. Chaplin este în deplin acord cu
concepţia existenţialiştilor privind nimicirea personalităţii umane printr-o
monstruoasă proliferare a tehnicului. Să nu se înţeleagă greşit. Ch. Chaplin nu
recomandă distrugerea civilizaţiei modeme, hipertehnicizate, hipermecanizate şi
hiperautomatizate, ci se referă la pericolul transformări acesteia într-un un scop
în sine, într-o nouă şi hegemonică divinitate.

De reţinut profeticele cuvinte pe care le-a semnat în revista londoneză

„Reynolds News”: „Eu, Charles Chaplin, declar că Hollywood-ul e pe moarte.
El dă acum ultima sa bătaie şi o va pierde dacă nu se va hotărî să renunţe, pentru
totdeauna, la standardizarea filmelor, dacă nu va înţelege că filmele mari,
capodoperele, nu se produc în serie, ca tractoarele pe bandă”. Creatorul
personajului Charlot, Serghei M. Eisenstein, a spus despre el că „vedea lumea cu
ochi de copil, direct, primar, fără interpretări morale şi filosofice”.