Toxicologia - MT-26.02

CENTRUL DE MEDICINĂ LEGALĂ
PE LÂNGĂ MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

AL REPUBLICII MOLDOVA
MD-2025, mun. Chişinău, str.Vladimir Korolenco, 8
Tel.: +37322727933; +37322738284; Fax: +37322738284
www.medicina-legala.md; e-mail: cancelaria.cml@ms.md
Maia Botezatu, Elena Andronic, Victor Mocanu, Alexei Mocanu
METODICĂ TIP DE EFECTUARE A EXPERTIZEI

JUDICIARE MEDICO-LEGALE –
Expertiza medico-legală a obiectelor biologice de origine
umană și a corpurilor delicte – Expertiza toxicologică
COD: MT-26.02
(conform Nomenclatorului expertizelor judiciare)
Entitatea aprobatoare Data Proces-verbal Directorul entității

aprobării al CMȘ
CML 18.05.2018 nr. 3 Semnătura
L.Ș.
Cuprins
1. Sarcina principală a expertizei...………………………………………… .. .. 3

2. Obiectele cercetării…………………………………………………………... 3
3. Esența metodicii și enumerarea întrebărilor tip…………………………. ..... 3
4. Sarcini secundare ale expertizei……………………………………………... 3
5. Totalitatea indicilor ce caracterizează obiectul de studiu…………………. ... 4
6. Utilaj, materiale……………………………………………………………… 4
7. Consecutivitatea acţiunilor………………………………………………….. 5
8. Formularea concluziilor……………………………………………………... 49
9. Examinări speciale…………………………………………………………... 50
10. Literatura de bază utilizată…………………………………………………... 50
CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 2/53

Cod: MT-26.02
1. Sarcina principală a expertizei
Depistarea și identificarea substanțelor toxice în eșantioane biologice umane.
2. Obiectele cercetării
Fluide biologice (sânge, urină, umoare vitroasă, lichid cefalorahidian ș.a.),
viscere și ţesuturi umane, mase vomitive, lavaj gastric de la pesoane vii și cadavre
umane. Corpuri delicte de origine nebiologică (lichide, fiole, tablete, pulberi etc.)
ridicate de la persoane vii, cadavre umane sau de la locul faptei legate de un caz de
cercetare a eșantioanelor biologice.
3. Esenţa metodicii şi enumerarea întrebărilor tip

3.1. Esența metodicii
Izolarea, identificarea și cuantificarea (sau excluderea) substanțelor toxice și a
metaboliților acestora în mediile biologice umane, precum și în corpurile delicte de
origine nebiologică legate de un anumit caz.
3.2. Întrebări tip

1. Sunt prezente în mediile biologice anumite substanțe toxice (se precizează)?
2. Care este concentraţia de alcool etilic în eșantioanele biologice?
3. Sunt prezente surogate ale alcoolului în eșantioane biologice?
4. Sunt prezente substanţe volatile în eșantioanele biologice?
5. Care este concentraţia de carboxihemoglobină în proba de sânge?
6. Care este concentraţia de carboximioglobină în proba de mușchi?
7. Sunt prezente medicamente în eșantioanele biologice?
8. Sunt prezente substanţe narcotice/medicamente cu efect similar în eșantioanele
biologice?
9. Sunt prezente substanţe corosive în eșantioanele biologice?
10.Sunt prezente toxice metalice în eșantioanele biologice și care este concentraţia
lor?
11.Sunt prezente pesticide (organice/anorganice) în eșantioanele biologice și care
este natura lor?
4. Sarcini secundare ale expertizei

4.1 Studierea documentelor prezentate:
 ordonanţa de dispunere a expertizei toxicologice sau cererea privind
efectuarea expertizei extrajudiciare;
 procesul-verbal de stabilire a stării de ebrietate și a naturii ei;
 rezultatele testării alcoolscopice;
 fișa medicală a bolnavului de staţionar, alte documente medicale.

Cod: MT-26.02
4.2 Efectuarea examenului extern primar al obiectelor de cercetare:
Obiecte de cercetare:
 material biologic (sânge total, urină, umoare vitroasă, lichid
cefalorahidian, viscere, ţesuturi, mase vomitive, primele porţii de lavaj
gastric) prelevat de la persoane vii și cadavre umane;
 corpuri delicte de origine nebiologică (lichide, fiole, tablete, pulberi etc.)
ridicate de la persoane vii, cadavre umane sau de la locul faptei.
4.3 Elaborarea planului de acţiuni (algoritmul cercetării toxicologice);
4.4 Realizarea cercetării toxicologice:
4.4.1. Efectuarea examenului fizic al probelor biologice;
4.4.2. Eşantionarea probelor în funcție de tipul cercetării toxicologice;
4.4.3. Aplicarea metodelor preliminare de cercetare;
4.4.4. Prepararea probelor pentru izolare;
4.4.5. Izolarea substanţei toxice din proba cercetată în dependenţă de
proprietăţile fizico-chimice ale acesteia;
4.4.6. Depistarea, identificarea și cuantificarea (după caz) a substanței toxice;
4.4.7. Confirmarea prin metode calitative și cantitative (cromatografice,
spectrometrice, spectrofotometrice) a substanței toxice;
4.5 Interpretarea rezultatelor obținute:
4.5.1. Considerații generale
4.5.2. Principalele caracteristici metrologice ale metodelor analitice de
cercetare ale toxicelor.
5. Totalitatea indicilor ce caracterizează obiectul de studiu

5.1. Proveniența de la specia umană a eșantioanelor biologice prelevate în scopuri
judiciare și extrajudiciare pentru demonstrarea prezenței substanțelor toxice și a
intoxicațiilor, inclusiv a celor letale;
5.2. Apartenența probelor de origine nebiologică (lichide, fiole, tablete, pulberi etc.)
față de un caz de cercetare a eșantioanelor biologice.
6. Utilaj, material
6.1. Pentru efectuarea cercetărilor:
1. Utilaj de laborator: Gaz cromatograf cu mass detecţie, gaz cromatograf cu
TCD, gaz cromatograf cu FID, cromatograf lichid de înaltă performanţă (HPLC),
spectrometru de absorbție atomică, generator de hidrogen, centrifugă (3000-6000
rot/min), cameră frigorifică (t +40C), congelator (t -200C), hotă de laborator,
distilator, bidistilator, deionizator, dozator cu volum reglabil, agitator electric;
agitator magnetic; vortex; rotoevaporator; cântar electronic; balanţă de torsiune;
lampă de cuarţ, lampă-cabinet portativă cu sursă ultraviolet (254 și 366 nm), baie cu
ultrasunet, baie de apă, baie de ulei, feon de laborator, pH – metru digital, etc.
2. Instrumentar și consumabile de laborator: dispozitiv pentru sigilarea
probelor, capsator și decapsator, foarfece, riglă centimetrică, bisturiu, stative, cleme,
suporturi pentru eprubete, placi cromatografice cu strat subţire de sorbent, suporturi
pentru dozatoare, seringi filtre, microseringi, teste imunocromatografice, etc.
Cod: MT-26.02
3. Sticlărie şi ustensile de laborator: eprubete conice, vialuri de diferit volum,
colbe conice Erlenmeyer de diferit volum, pipete Pasteur, vârfuri pentru dozatoare,
pâlnii de separare de diferit volum, pâlnii de filtrare de diferit volum, baloane cu fund
plat, baloane cotate de diferit volum, baloane pentru filtrare la vid Wurtz, pahare
Berzelius, cilindri gradaţi, pipete, baghete, capsule din porţelan, mojare, refrigerente,
şlifuri, septuri și capace pentru vialuri pentru diferit volum, etc.
4. Echipament de lucru şi de protecţie a personalului: mănuşi, bonete, şorţ,
ochelari de protecţie, mască, vase pentru deşeuri biologice și reactivi utilizaţi,
dozatoare cu săpun și dezinfectant.
5. Reactivi şi solvenţi chimici: solvenți organici și neorganici, reactivi chimici
pentru prelucrarea probelor, reactivi chimici pentru developarea plăcilor
cromatografice, reactivi chimici pentru reacţii de culoare și precipitare, substanţe de
referinţă, substanţe standard de referinţă etc.
6.2. Pentru documentarea rezultatelor cercetărilor: birou cu masă de lucru
personală a expertului, obiecte de cancelarie, Fişe de lucru a expertului toxicolog (în
dependenţă de tipul cercetării), computer cu sistem de operare MS Windows,
pachetul MS Office cu procesor de redactare a textelor MS Word, imprimantă,
scaner, cameră foto digitală.
7. Consecutivitatea acţiunilor
7.1. Studierea documentelor prezentate
Înainte de a începe cercetarea toxicologică, expertul toxicolog medico-legal
(expertul) execută studiul atent și minuțios al documentelor prezentate cu corpurile
delicte: ordonanţa de dispunere a expertizei toxicologice sau cererea privind
efectuarea expertizei extrajudiciare, după caz și documentele medicale. În procesul
studierii ordonanţei o atenţie deosebită se acordă circumstanţelor cazului și
întrebarilor formulate de ordonator. Circumstanţele cauzei constatate de organul de
urmărire penală reprezintă primele informații oficiale la care are acces expertul și îi
sunt utile pentru orientarea acestuia în vederea elaborării unui plan de acţiuni privind
modul de efectuare a expertizei și diferitor ipoteze cu privire la posibilele fenomene
ce urmează a fi verificate în procesul cercetării. Informații prețioase pot fi obținute și
din documentele medicale. Astfel, în cazul eventualelor intoxicații ce au necesitat
îngrijiri medicale sau chiar s-au soldat cu decesul pacientului, surse importante de
informații cu privire la procesele patologice pot fi constatate în fișa medicală a
bolnavului de staționar din care expertul ar putea obține date ce țin de diagnosticele
clinice stabilite, manifestarea clinică a procesului patologic, evoluția acestuia în
dinamică în special pe findalul tratamentului etiopatogenetic și antidourile
administrate, rezultatele investigațiilor de laborator și eventual toxicologice.
Studierea atentă a acestor informații ar permite expertului toxicolog să elaboreze
ipoteze privind eventualele intoxicații și substanțele toxice implicate, și astfel să
elaboreze planul țintit al acțiunilor, să selecteze procedee tehnice și să aleagă metode
speciale de cercetare toxicologică. În cazurile stărilor de ebrietate și intoxicațiilor cu
alcool sau droguri, informații prețioase pot fi obținute din procesul-verbal de

Cod: MT-26.02
constatare a ebrietății și naturii ei. În acest sens, pentru expertul toxicolog prezintă
interes rezultatele examenului clinic al narcologului și ale testului alcoolscopic.
7.2. Efectuarea examenului extern primar al obiectelor de cercetare

După analiza datelor din documentele medicale și nemedicale, expertul
toxicolog examinează obiectele prezentate la lumina zilei sau cu iluminare
combinată. Descrierea generală a probelor prezentate de ordonator trebuie să aibă loc
într-un mod ce ar permite identificarea lor și cuprinde fixarea textuală şi schematică
în Fişa de lucru a expertului a numărului de containere, a modului de ambalare și
integrității ambalajului, a inscripțiilor (conținutul, culoarea colorantului) de pe
ambalaj, a modului de sigilare a containerului, a stării și integrității sigiliilor. În mod
obligatoriu se compară datele de identitate a persoanei de la care s-au prelevat
probele biologice indicate pe ambalajul primar (extern – plic, pungă de plastic), care,
la rândul lor, se compară cu cele înscrise în documentele de însoțire (ordonanța de
dispunere a expertizei judiciare).
7.3. Elaborarea planului de acţiuni (algoritmul cercetării toxicologice)

După efectuarea examenului extern primar al materialului biologic și analiza
datelor din documentele medicale și nemedicale ce-l însoțesc, expertul toxicolog
elaborează planul de acțiuni (algoritmul cercetării toxicologice) și decide în fiecare
caz cu privire la următoarele:
- efectuarea examenului fizic al obiectelor de cercetare;
- selectarea procedeelor tehnice și metodelor de cercetare în dependență de
obiectivele expertizei și obiectul cercetării;
- aprecierea volumului concret al cercetărilor de bază;
- stabilirea necesității unor cercetări complementare;
- stabilirea succesiunii de efectuare a cercetărilor în funcție de particularitățile
substanței toxice;
- pregătirea utilajelor de laborator și materialelor necesare efectuării cercetărilor
toxicologice;
- eșantionarea probelor biologice;
- aplicarea testelor toxicologice preliminare;
- prepararea probelor pentru izolarea toxicului;
- izolarea toxicului presupus în dependență de natura acestuia;
- purificarea și fracționarea extractului obținut;
- detectarea toxicului prin metode preliminare;
- identificarea toxicului prin metode fizico-chimice;
- determinarea cantitativă a toxicului (după caz);
- selectarea metodelor calitative și cantitative pentru confirmarea substanței
toxice;
- interpretarea rezultatelor obținute.
În caz de necesitate expertul va solicita ordonatorului în formă scrisă informații
suplimentare.

Cod: MT-26.02
7.4. Realizarea cercetării toxicologice
Toate obiectele biologice prezentate se cercetază separat. Realizarea
cercetărilor toxicologice începe în ziua primirii materialului biologic, iar în cazul
suspiciunii la intoxicație cu substanțe volatile și organice cu dezintegrare rapidă
(solvenți, acidul cianhidric și derivații lui, cocaina, atropina) – imediat. În cazul în
care material biologic a fost prezentat pentru cercetare în cantități mici, expertul
toxicolog poate folosi întreaga cantitate doar în baza acordului scris al ordonatorului,
fapt menționat în raportul de expertiză și anexat la acesta. Data înregistrării
materialului biologic în secție, data începerii cercetărilor toxicologice, toate etapele
cercetării și rezultatele acesteia se fixează în Fișa de lucru a expertului.
Pe tot parcursul cercetării toxicologice, probele biologice se vor păstra în
condiții de siguranță (sigilate) și cu respectarea regimului termic de conservare, după
cum urmează:
a) eșantioanele biologice care nu se supun putrefacției sunt stocate în
containere închise și etanșe;
b) probele biologice care se supun alterării (viscere umane, fluide biologice
ș.a.) se vor plasa într-un recipient închis ermetic, păstrat în condiții de
frigider sau congelator (după caz);
c) obiectele de origine nebiologică reprezentate de substanțe toxice și
psihotrope se vor păstra în conformitate cu ordinul Ministerului Sănătății
cu privire la păstrarea, evidența și eliberarea produselor și substanțelor
stupefiante, toxice și psihotrope în vigoare.
7.4.1. Efectuarea examenului fizic al probelor biologice

După efectuarea examenului extern primar al materialului biologic, expertul
toxicolog începe examenul fizic al probelor biologice, care poate contribui la
orientarea cercetării toxicologice de mai departe. În cadrul examenului fizic al
probelor, expertul toxicolog cercetează și notează următoarele aspecte:
- caracteristicile morfologice ale probelor;
- utilizarea conservanților la momentul prelevării probelor;
- prezența și tipul incluziunilor străine;
- pH-ul mediului.
Caracteristicile morfologice ale probelor

În procesul cercetării și descrierii caracteristicilor morfologice ale probelor,
expertul toxicolog notează tipul obiectului cercetat (viscere, fluide, mase vomitive
ș.a.), starea lui de agregare, consistența, culoarea și mirosul specific, starea
materialului biologic (proaspăt, autolizat, în putrefacție etc.). În cazul viscerelor se
notează organul concret sau părțile acestuia, fie țesuturile prezentate spre cercetare și
consistența acestora; în cazul fluidelor biologice și obiectelor nebiologice – tipul lor
concret și starea de agregare (lichid, vâscos, cheaguri, solid, pulbere, cristale ș.a.).
Studierea culorii probelor biologice sau a substanțelor chimice poate ajuta expertul
toxicolog în suspectarea unor toxice și îl poate îndruma în elaborarea/precizarea
planului de acțiuni pentru confirmarea sau informarea suspiciunilor. De exemplu,

Cod: MT-26.02
culoarea roșie aprinsă a sângelui poate indica asupra prezenței carboxihemoglobinei,
culoarea brună a sângelui – methemoglobină, culoarea verde-azurie a urinei – suflat
de cupru etc. Mirosul specific ce poate fi perceput de la probele biologice este la fel
de informativ și poate sugera prezența anumitor unor substanțe toxice. De exemplu,
mirosul de oțet, migdale amare, acetonă. De menționat faptul că, putrefacția
materialului biologic poate masca mirosul anumitor substanțe.
În mod obligatoriu se apreciază și notează starea materialului biologic supus
cercetării. După deces, în urma descompunerii materialului biologic se formează
substanțe care se suprapun cu eventualele toxice. Mai mult ca atât, multe substanțe
formate în rezultatul putrefacției reacționează identic substanțelor toxice. Astfel, după
deces, sub acțiunea enzimelor (catepsinele) are loc autoliza celulelor, substanțele
proteice fiind descompuse în altele mai simple. Procesul de autoliză implică, în
primul rând, țesuturile cadaverice mai ales cele bogate cu catepsine (ficat, rinichi ș.a.)
și este însoțit de putrefacție, care începe peste 3-4 ore de la deces, fapt demonstrat de
mirosul specific. În urma dezintegrării proteinelor se formează peptide, apoi
aminoacizi, care se supun dezaminării cu formarea amoniacului. Din aminoacizii și
grăsimile apărute prin descompunere se formează alcoolii metilic, etilic ș.a.
Ptomainele (putrescina, cadaverina) formează reacții similare alcaloizilor.
Saponificarea grăsimilor cadaverice conduce la eliberarea de glicerol și acizi grași,
care pot forma săruri ce păstrează unele toxice. Prin urmare, cercetarea toxicologică a
materialului biologic cadaveric trebuie să fie efectuată nu mai târziu de 1-2 zile de la
deces, deoarece toate procesele postume conduc la distrugerea toxicelor sau la
mascarea lor prin produsele de alterare. Prezența amoniacului și a hidrogenului
sulfurat, în calitate de produse ale alterării postume a materialului biologic necropsic
poate fi demonstrată. În acest scop, o parte din materialul biologic se plasează într-un
balon conic de 50ml, care se închide cu dop de cauciuc sau silicon, sub care se
fixează hârtiuțe de indicator: hârtie roșie de turnesol umezită în apă; hârtie umezită în
soluție acetat de plumb; hârtie umezită în soluție sulfat de cupru. Dacă obiectul
investigat conține amoniac, hârtia de turnesol, cât și hârtia umezită în sulfat de cupru
se colorează în albastru (ultima - datorită formării amoniacului de cupru). Dacă în
obiectul investigat este prezent hidrogenul sulfurat, hârtia umezită în soluție acetat de
plumb se colorează în negru. În cazul alterării probelor biologice prin procese
cadaverice, identificarea amoniacului și a hidrogenului sulfurat nu denotă neapărat
pătrunderea lor exogenă.
Utilizarea conservanților la momentul prelevării probelor

Conservarea probelor biologice în analiza toxicologică medico-legală, de
regulă, este interzisă, iar în unele cazuri este chiar incompatibilă (mineralizarea
umedă). Dacă totuși un anumit conservant a fost utilizat, acest fapt se indică în
documentele de însoțire și se prezintă o probă control a conservantului. Dacă
materialul biologic a fost conservat sau contaminat cu fenol, formol sau etanol,
expertul toxicolog întocmește un proces-verbal în care consemnează acest fapt și
returnează materialul biologic fără cercetare.

Cod: MT-26.02
Prezența și tipul incluziunilor străine
Materialul biologic prezentat se examinează la lumina zilei cu ochiul liber,
apoi, la necesitate, cu lupa și chiar sub microscop. O atare examinare preliminară
minuțioasă a materialului biologic poate permite depistarea incluziunilor străine, cum
ar fi cristalele, crupele, semințele sau alte părți de plante, ciupercile ș.a. Toate
incluziunile străine depistate sunt ridicate cu penseta și examinate aparte, la
necesitate de către farmacolog.
pH-ul mediului
Determinarea pH-ului mediului fluidelor biologice, cât și a viscerelor are o
mare importanță pentru decizia preliminară privind substanțele ce au provocat
intoxicația. Reacția mediului se determină, de obicei, cu turnesol, dar se mai pot
folosi și alți indicatori: congo, fenolftaleina, indicatorul universal ș.a.
Constatarea unor devieri semnificative ale pH-ului mediului orientează
cercetarea expertului toxicolog spre confirmarea sau excluderea în primul rând a
substanțelor corosive (acizi minerali, alcalini caustici, amoniac).
pH-ul mediului probelor biologice poate fi apreciat în felul următor. O cantitate
mică de obiect biologic mărunțit plasat într-un vas cu apă distilată se agită intens.
Concomitent, pe o altă hârtie de indicator universal sau hârtie de turnesol roșu și
albastru se aplică doar apă distilată și se consideră de control.
Pentru identificarea acizilor o parte din extractul apos se aplică cu ajutorul tijei
de sticlă pe hârtie de indicator universal sau hârtie de turnesol roșu și albastru.
Înroșirea lingoului albastru indică o reacție acidă de mediu, care se confirmă cu o
testare cu hârtia roșu de congo. Colorarea hârtiei roșu de congo în albastru indică
prezența acizilor minerali sau organici introduși din exterior. Pentru a identifica
natura acidului, extractul apos se diluează de 5-10 ori și se reexaminează, utilizând
hârtia roșu de congo. În cazul unei intoxicații cu acizi minerali, hârtia roșu de congo
se colorează în albastru, iar în cazul acizilor organici – nu-și schimbă culoarea. E de
menționat că, o reacție slab acidă a mediului o pot avea obiectele expuse fermentării
acide, precum și obiectele ce conțin cantități mici de acizi organici.
Pentru identificarea bazelor alcaline o parte din extractul apos se aplică cu
ajutorul tijei de sticlă pe hârtie de indicator universal sau hârtie de turnesol roșu.
Înălbăstrirea hârtiei roșu de turnesol marchează o reacție alcalină a mediului. Mediul
alcalin al extractelor de apă poate fi cauzat de prezența în obiectul cercetat a
alcalinelor caustice, carbonaților metalici alcalini, amoniacului și altor compuși.
Pentru confirmarea prezenței lor se efectuează teste suplimentare, care constau în
adăugarea la 1 ml de extract apos a unei picături de soluție alcoolică de fenolftaleină.
Dacă extractul apos capătă o culoare roză sau roșie, se adaugă 3-5 picături soluție
clorură de bariu și se agită intens. Dacă în extractul apos există alcalii caustice
(hidroxizi de sodiu, potasiu, calciu), culoarea fenolftaleinei nu dispare, în cazul
prezenței carbonatului alcalin – culoarea dispare și se formează un precipitat alb de
carbonat de calciu.
Pentru determinarea amoniacului o parte din extractul apos se aplică cu
ajutorul tijei de sticlă pe hârtie de turnesol roșu. Până la aplicare pe hârtia de turnesol

Cod: MT-26.02
roșu extractul apos se tratează cu exces de soluție clorură de bariu. Prezența
amoniacului este demascată de revenirea culorii originale (roze) a hârtiei înalbastrite
după expunere pentru cca.20-30 de minute la aer liber. Testul pentru amoniac se
efectuează numai în absența alcalinilor caustici sau a celor carbonați.
7.4.2. Eşantionarea probelor în funcție de tipul cercetării toxicologice

Conform Regulamentului de prelevare a probelor biologice pentru cercetări
complementare în cadrul Centrului de Medicină Legală, probele biologice se
prelevează în cantități suficiente pentru a efectua cercetarea toxicologică, dat fiind
faptul că o treime din material trebuie să rămână în arhivă pentru eventuale
reexaminari sau cercetări suplimentare. Fluidele biologice și viscerele umane se
prezintă pentru cercetare ţinându-se cont de natura toxicului presupus, căile de
administrare, toxicocinetică și eventualele măsuri terapeutice întreprinse.
După efectuarea examenelor extern primar și fizic ale probelor biologice
urmează eşantionarea acestora pentru fiecare tip de cercetare toxicologică.
Eşantionarea probei include prioritizarea materialelor, selectarea și ridicarea lor. În
scopul identificării mostrelor de probe care urmează a fi cercetate este necesară
respectarea unor proceduri clare de eşantionare, care trebuie să țină cont de următorii
factori: prioritizarea obiectivelor cercetării, tipul obiectului cercetat, generarea de
ipoteze relevante şi îmbunătăţirea acestora în decursul cercetării, tipurile de cercetare
planificate, cantitatea probei, posibilitatea de contaminare și alterare a probei, lipsa de
omogenitate a eşantionului, natura toxicului presupus și posibila biotransformare,
metoda de izolare selectată în dependență de natura și proprietățile fizico-chimice ale
toxicului presupus. Modul de eșantionare și cantitatea de material biologic recoltat
pentru cercetare se notează în Fişa de lucru a expertului.
7.4.3. Aplicarea metodelor preliminare de cercetare

Examenul fizic al probelor, cât și testele preliminare au o importanță deosebită,
deoarece permit o utilizare rațională a materialului biologic prezentat și o reducere a
termenului de realizare a cercetării. În baza rezultatelor testelor preliminare, expertul
toxicolog poate enunța ipoteze cu privire la substanța toxică și, astfel, să excludă o
parte de substanțe din planul său inițial de cercetare.
Pentru pretestări, din întreg spectrul, se selectează reacțiile de grup cu o mai
mare sensibilitate. Cu ajutorul acestor reacții pot fi detectate nu doar dozele toxice, ci
și cele terapeutice ale substanțelor administrate, iar, uneori, chiar și conținutul
fiziologic al acestora. Din aceste considerente, efectuarea doar a testelor preliminare
este inacceptabilă.
Rezultatul pozitiv al testelor preliminare indică doar prezența unei substanțe
sau a unui grup de substanțe care produc reacții identice. În acest caz, în planul de
analiză se include utilizarea metodelor și reacțiilor de confirmare pentru acest grup de
compuși.
Un rezultat negativ al testelor preliminare indică absența substanțelor
corespunzătoare în proba cercetată, din care cauză această substanță (sau grupul de

Cod: MT-26.02
substanțe) se exclude din planul ulterior de cercetare, iar în concluzie se conchide
despre lipsa ei (sau a grupului) în probele cercetate.
Multe toxice se elimină din corpul uman prin urină, atât nemodificate, cât și
sub formă de metaboliți. Urina este o matrice biologică deosebit de utilă pentru
testele preliminare, interferențele fiind puține. Prezența sau absența substanței într-o
probă de urină indică doar faptul că aceasta a fost administrată. Nivelul urinar al
substanței toxice nu pot fi utilizat pentru evaluare. Există un șir de teste preliminare
de culoare pentru analiza urinei, precum reacțiile analitice pentru: agenții reducători
(alcooli și alți agenți reducători – testul cu dicromat), oxidanți (testul cu
difenilamină), halogenuri de alchil (testul Fujiwara), derivați de fenotiazină (testul
FPN), etanol, acetonă (proba de iodoform), testul fluorescent la chinină, derivați de
morfină și amfetamină (reactivul Marqui), atropina și scopolamina (reacția Vitali-
Morena), alcaloizii purinici (testul de murexid), derivați barbiturici (reacția cu acetat
de cobalt și amoniac) etc.
Aceleași teste de culoare se utilizeză pentru testarea preliminară a distilatelor,
cât și extractelor acide și alcaline. Testele preliminare nu sunt specifice și au o
semnificație medico-legală negativă.
Una dintre cele mai des utilizate metode preliminare este
cea imunocromatografică. Aceasta este o metodă imunologică calitativă de
evidenţiere a substanţelor toxice sau metaboliţilor acestora în fluid biologic. Testul
foloseşte conjugate proteice cu substanţele toxice ce intră în competiţie cu drogurile
din urină pentru anumite situsuri de pe anticorpii specifici. Dacă drogurile sunt
prezente în urină în concentraţii mai mici decât cut-off-ul, situsurile anticorpilor
specifici nu sunt saturate şi anticorpii vor reacţiona cu conjugatele proteice.
Complexele astfel formate sunt vizualizate în zona care conţine banda testului sub
forma unei linii colorate. Prezenţa drogurilor peste limita cut-off-ului va satura
situsurile specifice de pe anticorpi şi nu va determina apariţia unei benzi colorate. In
test este inclusă şi o bandă de control. Rezultatele se interpretează între 3 și 8 minute.
Test negativ – se formeaza doua linii roz/mov. Pe langa linia de control va aparea și o
linie roz/mov în zona de testare și indică o concentraţie urinară mai mică decât cut-
off-ul. E de remarcat că, concentratiile substanței mai mici decât limita pot determina
aparitia unei linii slab vizibile în zona de testare și trebuie considerate ca rezultat
negativ. Test pozitiv – o banda roz/mov apare în zona de control. În zona de testare nu
apare nici o bandă. Acest lucru indică o concentraţie urinară mai mare decât cut-off-
ul. Rezultatele pozitive semnifică prezenţa unei concentraţii de substanţe toxice mai
mari decât cut-off-ul. Test invalid: Dacă nu există nici o linie roz/mov în zona de
control a stripului, rezultatul testului este invalid. Se retestează mostra folosind un
nou dispozitiv. Limite şi interferenţe: Un rezultat pozitiv indică prezenţa substanţelor
toxice în probă, dar nu furnizează informaţii despre gradul intoxicării, modul de
administrare sau concentraţie. Rezultatele pozitive obținute trebuie confirmate printr-
o metodă mai specifică: TLS/GC-MS. Un rezultat negativ nu indică neapărat lipsa
consumului de substanţe nocive, acestea putând fi la un nivel sub limita de detecţie a
metodei. De menționat că, rezultatul negativ are o valoare medico-legală negativă,
ceea ce presupune că rezultatul obținut nu mai trebuie confirmat prin alte metode.

Cod: MT-26.02
7.4.4. Prepararea probelor pentru izolare
În obiectele biologice, împreună cu substanțele toxice și metaboliții lor, există
permanent și compuși de fundal cum sunt proteinele, grăsimile, aminoacizii,
peptidele, pigmenții ș.a. De aceea, tratarea preliminară a probelor biologice este
esențială pentru obținerea rezultatelor corecte și trebuie să îndeplinească două
condiții de bază:
1) în timpul tratării preliminare trebuie să fie eliminate toate substanțele endogene
care ar putea împiedica efectuarea analizei cantitative;
2) tratarea preliminară trebuie să protejeze probele cercetate de substanțele ce le
pot contamina (lipidele, proteinele, particulele în suspensie).
Din aceste considerente, prepararea probelor biologice supuse cercetării constă
din mai multe etape:
1. măsurarea greutății/volumului probei;
2. eliminarea toxicului (metaboliților) din celulele eșantionului;
3. adăugarea standardului intern;
4. separarea proteinelor;
5. curățarea probei (centrifugare, filtrare);
6. controlul pH-ului sau modificarea pH-ului probei;
7. extracție, reextracție;
8. concentrarea probei;
9. transformarea chimică a substanțelor testate în derivați convenabili.
Toate operațiunile de tratare preliminară a probelor trebuie efectuate în condiții
strict identice pentru eșantioanele standard (de control) și cele cercetate. Identice
trebuie să fie: intensitatea pH-ului fazelor apoase în timpul extracției din proba
cercetată, volumul probei și al extractantului, puritatea solventului de extracție,
volumul și forma vasului în care se realizează extracția. Aceleași condiții standard
stricte se aplică și pentru alte procese de prelucrare a probelor – centrifugarea,
procesele de derivatizare, sedimentarea, evaporarea solventului, precipitarea ionilor
de metale grele, alcalinizarea acizilor adăugați anterior pentru coagularea proteinelor,
extracția toxicului din filtrat fără proteine etc.
Cercetarea organelor și țesuturilor necesită o tratare preliminară pentru a
distruge integritatea lor și a structurilor celulare. Omogenizarea se efectuează prin
diferite metode: cu ajutorul omogenizatorilor, ultrasunetului, prin măcinare. Pentru
deshidratare se utilizează reactivi anhidri sau uscare prin congelare. Pentru a
îndepărta lipidele se utilizează extracția, congelarea, separarea și alte metode.
În cercetările medico-legale ale obiectelor biologice, proteinele sunt
îndepărtate prin intermediul solvenților (etanol, acetonă, acetonitril), acizilor și
sărurilor. Precipitatele de proteină sunt apoi separate prin centrifugare sau filtrare.
Principalele metode de izolare și concentrare a substanțelor toxice de natură organică
(medicamente și substanțe narcotice) sunt extracția în fază lichidă și în fază solidă.
Pentru determinarea toxicilor anorganici (metale grele, arsenic, antimoniu etc.),
matricea biologică este distrusă prin metode de mineralizare. Testele imunochimice și
de culoare nu necesită pregătire complicată a probelor, însă au o aplicabilitate
limitată.

Cod: MT-26.02
Prepararea probelor de viscere și țesut muscular
Viscerele (ficat, rinichi ș.a.) și țesutul muscular se prepară prin mărunțire.
Măcinarea fină determină mărirea suprafaței de extracție și o creștere semnificativă a
cantității de compuși endogeni (proteine, enzime, pigmenți și produși ai
descompunerii lor, etc.) în extract. De aceea, în timpul preparării probei vor fi folosite
metode speciale de curățare care nu conduc la pierderea substanței toxice căutate. Se
recomandă utilizarea congelării obiectului la o temperatură de -20°C. La etapa dată se
înlătură cu grijă etanolul, dacă a fost utilizat în calitate de conservant.
Prepararea probei de sânge
Substanțele toxice și metaboliți lor în sânge sunt în formă liberă sau pot fi
asociate cu proteine (albumine, globuline). Pentru prepararea probei de sânge prin
extracție sunt folosite tehnici de destrugere a complexului substanță-proteină. În acest
scop se recomandă următoarele metode:
- adaugarea în sânge a solvenților organici miscibili în apă (alcoolii etilic și
metilic, acetonitrilul, acetona) în raport de 1:10 pentru scăderea valorii
constantei dielectrice a solventului utilizat (acetonă e=31; etanol e=26,8;
metanol e=23,1; apă e=78,5). Odată cu scăderea constantei dielectrice forța de
atracție dintre moleculele substanțelor dizolvate crește și se produce agregarea
moleculelor proteinelor sanguine, scăderea solubilității și are loc precipitarea
lor;
- adăugarea agenților chimici pentru coagularea proteinelor – acizi (acizii
clorhidric și tricloracetic), metale grele (săruri de bariu).
Prepararea probei de urină
Substanțele toxice din urină sunt eliminate atât în stare nativă, cât și sub formă
de metaboliți și conjugați eterici, ai acidului acetici, ai acizilor glucuronici.
Prepararea probei de urină pentru extracția substanțelor toxice și a metaboliților
acestora se efectuează prin hidroliza acidă sau cea enzimatică, metode rapide și ușor
de implementat.
Metoda hidrolizei acide pentru opiacee, recomandată de Organizația Mondială
a Sănătății (OMS), constă în tratarea probei de urină cu acid clorhidric concentrat
(10:1), care apoi se închide etanș și se încălzește pe baie de apă la 100°C timp de 60
min. După răcire solventul organic se extrage.
Hidroliza enzimatica este efectuată în prezența unei enzime sau amestecului de
enzime de β-sulfatază și β-glucuronidază în condiții ușoare. Metoda hidrolizei
enzimatice pentru opiacee, recomandată de OMS, constă în tratarea probei de urină în
mediu de acid acetic la pH 7, apoi se adaugă soluție tampon de acetat 0,1 M până la
pH 5,5 și enzimă (75 U/ml) pentru fiecare ml de urină. Amestecul se plasează pe 24
de ore la 37°C sau timp de 1 oră la 55°C (cu max 55°C). După răcire extracția se
efectuează cu un solvent organic. Metoda are anumite dezavantaje deoarece
necesitată respectarea strictă a condițiilor de hidroliză: pH-ul, temperatura,
compoziția tampon, activitatea enzimatică, formarea conjugaților hidrolizați și timpul
lung de procesare (12-20 ore).

Cod: MT-26.02
Prepararea probei de salivă
Pentru a reduce activitatea enzimelor în timpul depozitării saliva se
congelează. Înainte de extracție se diluează cu apă distilată în raport de 1:3, după care
substanțele toxice se extrag cu solvenți organici la pH-ul corespunzător.
Prepararea probelor de păr, unghii
Pentru îndepărtarea contaminării externe părul și unghiile se spală cu soluție 2
M a acidului clorhidric și metanol (sau etanol), apoi se usucă la temperatura camerei
și se prelevează eșantionul pentru o probă de 30-40mg.
7.4.5. Izolarea substanţei toxice din proba cercetată în dependenţă de

proprietăţile fizico-chimice ale acesteia
O analiză toxicologică medico-legală reprezintă ansamblul de procedee
analitice prin care se determină prezența unei substanțe toxice într-o anumită probă.
Strategia utilizată în cercetările toxicologice depinde de tipul intoxicației. Astfel, în
funcție de informațiile existente cu privire la natura agentului toxic, există două tipuri
de intoxicații:
1. Intoxicații de origine cunoscută
În cazurile intoxicațiilor de origine cunoscută se efectuează o cercetare
toxicologică țintită:
 identificarea prezenței/absenței unei substanțe toxice în eșantioane biologice, care
necesită metode ce includ etape de izolare din mediu, purificarea probei,
concentrare, adecvate naturii chimice a toxicului (de exemplu: substanțe
anorganice, volatile, droguri/medicamente, pesticide organofosforate,
organoclorurate, carbamice etc.);
 determinarea cantitatică directă a unei substanțe toxice în eșantioane biologice,
care necesită metode ce includ etape de izolare din mediu, purificarea probei,
concentrare, adecvate naturii chimice a toxicului (de exemplu: pesticidele
organofosforate, toxice metalice etc.);
 determinarea calitativă și cantitatică directă a unei substanțe toxice în eșantioane
biologice, care nu necesită procedee de izolare, purificare, concentrare, mai ales
dacă matricele biologice nu sunt complexe (de exemplu: methemoglobina,
carboxihemoglobina);
 determinarea prezenței drogurilor (kit immunoassay) fără confirmare prin metode
certificate.
2. Intoxicații de origine necunoscută
În cazurile intoxicațiilor de origine necunoscută se efectuează o cercetare
toxicologică generală cu investigarea sistematică a compușilor necunoscuți în
eșantioane biologice:
 screening pentru prezența drogurilor (kit immunoassay) fără confirmare prin
metode certificate;
 screening toxicologic complex pentru determinarea prezenței
drogurilor/medicamentelor - extracție, purificare, screening CSS, GC-MS, HPLC;

Cod: MT-26.02
 screening toxicologic complex pentru determinarea prezenței
drogurilor/medicamentelor - extracție, purificare, screening GC-MS, HPLC cu
determinarea cantitativă a drogului/medicamentului identificat;
 screening toxicologic complex pentru determinarea prezenței unui toxic
necunoscut (toxice organice inclusiv, pesticide, toxice anorganice complexe) –
extracție, purificare, screening CSS, GC-MS, HPLC;
 screening toxicologic complex pentru determinarea prezenței unui toxic
necunoscut (toxice organice inclusiv, pesticide, toxice anorganice complexe, cu
exepția toxice metalice și toxice gazoase) cu determinarea cantitativă a substanței
identificate – extracție, purificare, screening GC-MS, HPLC;
 screening pentru prezența toxicelor metalice din eșantioane biologice
(spectrometrie de emisie) cu determinarea cantitativă a toxicului metalic
identificat (spectrometrie cu absorbție atomică AAS).
Etapele izolării substanțelor exogene din eșantioane biologice
Alegerea metodei de izolare este determinată de circumstanțele cazului,
caracterul obiectului cercetat, proprietățile fizico-chimice ale presupusei substanțe,
rezultatele testelor preliminare, compatibilitatea metodelor de izolare și purificare cu
ulterioara metodă folosită în identificarea și detectarea toxicului în extract. Procesul
izolării se bazează pe proprietăți, precum volatilitatea, bazicitatea, aciditatea și
solubilitatea substanțelor toxice, care sunt utilizate pentru separarea și concentrarea
toxicelor.
Într-o cercetare toxicologică complexă a obiectelor biologice se utilizează
metode generale de izolare cu alcool acidifiat sau apă acidulată. În cazul analizei
țințite se utilizează metode particulare, alegerea cărora este determinată de constanta
de ionizare a substanței.
În cercetarea toxicologică generală a obiectelor biologice solide, izolarea
substanțelor exogene parcurge 3 etape:
1) extracția solid-lichidă a substanțelor – extragerea toxicului cu solvent polar
(alcool, acetonă, apă, etc.);
2) extracția lichid-lichidă a substanțelor acide din soluția acidă;
3) extracția lichid-lichidă a substanțelor de bază din mediu alcalin.
Solvenții utilizați la prima etapă se numesc extractoare, iar la cea de a doua și a
treia etapă – extractanți. Lichidele obținute prin extragerea substanțelor toxice din
materialul biologic cu solvenți polari (cu apă acidată sau alcool acidifiat) se numesc
extracte.
În cazul cercetării toxicologice țințite izolarea substanțelor toxice parcurge 2
etape:
1) extracția solid-lichidă cu solvent polar;
2) extracția lichid-lichidă cu solvent organic la o valoare anumită a pH-ului fazei
apoase.
Extracția solid-lichidă. Extracția toxiсelor din viscere depinde de factori
calitativi (natura obiectului, analitului, extractantului, adăugarea electrolitului) și
cantitativi (cantitatea probei, pH-ul, timpul de extracție, volumul extractantului etc.).
Gradul de extracție este afectat de starea obiectului (proaspăt sau alterat), cât și de
Cod: MT-26.02
proprietățile fizico-chimice ale toxicului presupus (coeficientul de ionizare (pKa) și
coeficientul de repartiție la diferit pH (D), gradul de legare cu proteina). În calitate de
extractoare, la prima etapă de izolare, sunt utilizate apa și etanolul, deoarece acestea
îndeplinesc toate cerințele. Apa extrage bine compușii ionizați la anumite valori ale
pH-ului. Utilizarea etanolului are unele avantaje față de apă: sunt extrase forme de
substanțe bine ionizate și neionizate; într-o măsură mai mică sunt extrase proteine;
prin evaporare pot fi concentrate cantități mari de extracte.
Pentru a primi valoarea necesară a pH-ului se utilizează acizi organici (oxalic,
acetic, tricloracetic) și minerali (sulfuric, clorhidric), cât și baze (hidroxid de sodiu,
amoniac). Aplicarea acizilor promovează ionizarea substanțelor alcaline și potențează
extracția lor cu solvenți polari. Adăugarea electrolitului (sulfat de amoniu/sodiu)
contribuie la distrugerea complexului alcaloid-proteină, crește randamentul
compusului și determină obținerea extractului mai pur.
Completitudinea extracției este afectată și de factori cantitativi. Cel mai optim
raport dintre cantitatea probei și extractor se consideră 1:2. Pentru izolare se preiau
100g probă de obiect cercetat; în prezent există tendința de micșorare până la 10-20g.
Timpul optim de extracție depinde atât de natura substanței determinate, cât și
de tipul și cantitatea extractorului. În procesul extracției substanțelor cu ajutorul apei
echilibrul se stabilește după 0,5-2 ore (metoda Vasiliev), iar cu etanol – până la 24
ore (metoda Stas-Otto).
În dependență de proprietățile acido-bazice ale substanței ce urmează a fi
extrasă este necesară o anumită valoare a pH-ul mediului. Valorile calculate ale pH-
ului nu sunt întotdeauna optime. pH-ul 5-7 corespunde regiunii de interacțiune
maximă a substanțelor cu caracter alcalin cu proteinele. Prin urmare, extracția
substanțelor cu caracter alcalin se realizează la pH 2-3 (metoda Kramarenko), iar a
substanțelor cu caracter acid - din mediu alcalin (metoda particulară Valov). Pentru a
extrage bazele slabe se recomandă pH 1-2.
Extracția lichid-lichidă. Extracția lichid-lichidă se bazează pe solubilitatea
diferită a substanțelor în două faze nemiscibile lichide și este cea mai optimă metodă
de izolare a drogurilor și substanțelor medicamentoase din obiectele biologice.
Caracteristica cantitativă a extracției este coeficientul de distribuție (D). Gradul de
extracție depinde de următorii factori: proprietățile substanței definite, natura
extractantului, pH-ul fazei apoase, raportul dintre faze, durata extracției. Lipofilia
substanței este determinată de prezența substituenților din ea, cantitatea și specia lor.
Față de extractor, în cea de a doua etapă de izolare, se impun anumite cerințe:
selectivitatea față de substanța determinată; densitatea solventului organic ar trebui să
difere semnificativ de densitatea apei; punctul de fierbere scăzut; nemiscibilitatea cu
apa; lipsa toxicității; absența reacțiilor ireversibile dintre solvent și substanța
dizolvată.
Atunci când se utilizează solvenți cu o densitate mai mică decât cea a apei se
formează mai puțină spumă. Purificarea solvenților se efectuează prin utilizarea
metodelor de distilare, rectificare, sorbție și alte.
În prima etapă de izolare, gradul de extracție depinde de gradul de ionizare al
substanței, deoarece formele ionizate de substanțe trec în solventul polar. În cea de a

Cod: MT-26.02
doua etapă este necesar să se creeze condiții în care substanța să fie în formă
nedisociată. Prin urmare, extracția substanțelor acide se efectuează la pH = pKa – 2 și
a celor alcaline - pH = pKBH + + 2. Se recomandă extragerea substanțelor acide la pH
1-2 și a celor alcaline la pH 10-11. În aceste condiții concentrația de forme
nedisociate a substanțelor de natură acidă și respectiv alcaline este cea mai mare.
Pentru substanțele cu caracter slab alcalin și neutru pH-ul fazei apoase nu este strict
necesar. În cazul utilizării amestecului de solvenți (polari și nepolari) crește gradul de
extracție a compușilor amfoteri. Pentru extracția deplină a substanțelor exogene se
utilizează o extracție triplă cu raportul fazelor apoase și organice de 3:1, iar pentru
extragerea cu eter - 1:1. Durata extracției și a echilibrului se stabilește în primele 3-5
minute. După o agitare rapidă se formează emulsii greu de separat. În timpul
centrifugării are loc o separare clară a fazelor.
Pentru extracția asociatelor ionice mai frecvent se utilizează benzenul și
cloroformul în care asociații ionici nu disociază. Introducerea coloranților alcalini sau
acizi în calitate de contraioni permite obtinerea extractelor colorate, care sunt
analizate spectrofotometric.
Concentrare prin sorbție. Sorbția este folosită pentru concentrarea și
purificarea substanțelor medicamentoase și este un proces de absorbție a gazelor,
vaporilor și substanțelor dizolvate de către absorbanții solizi și lichizi. Metoda de
concentrare prin sorbție se bazează pe principiul cromatografiei pe coloană
(substanțele eliberate din proba biologică interacționează cu sorbentul din coloană
sau cartuș) și este o metodă dinamică. Principalele caracteristici cantitative ale
sorbției sunt coeficientul de distribuție și gradul de extracție. Coeficientul de
distribuție este raportul dintre concentrația substanței în faza sorbentului și
concentrația sa în faza apoasă. Fazele solide utilizate sunt adsorbanţi care pot fi
clasificaţi în trei mari categorii: adsorbanţi cu caracter nepolar şi cu proprietăţi
hidrofobe; adsorbanţi cu caracter polar; adsorbanţi cu caracter de schimbători de ioni.
Caracteristicile de bază ale sorbenților folosiți sunt mărimea porilor și
suprafeța lor. Sorbția substanțelor organice din sistemele apoase se bazează pe
distribuția lor între sorbent și apă. Gradul de sorbție și desorbție a substanțelor
organice este determinat de starea substanțelor din soluție. Sorbenții utilizați pot fi
regenerați prin diferite metode cu utilizarea solvenților organici, acizilor, bazelor sau
apei pentru spălarea substanțelor de natură hidrofilă. Polimerii organici polari sunt
utilizați la prepararea probelor de apă sau fluide biologice pentru analiză. Prin sorbție
pot fi identificați compuși hidrofilici și metaboliții lor. Alegerea condițiilor de sorbție
și desorbție este decisivă în izolarea substanțelor exogene din fluide biologice. Pentru
substanțele de natură acido-bazică sorbția depinde de valoarea pH-ului. De exemplu,
pentru barbiturice se creează pH 2, morfină - 8-9, derivați de amfetamină - 9-12.
În cercetarea probei de sânge este necesară prepararea preliminară a acesteia
(separarea cheagurilor de fibrină prin centrifugare sau filtrare, diluarea probei de
sânge cu apă sau soluție tampon în raport 1:2 sau 1:5). Pentru urină nu este necesară
pregătirea preliminară. Adsorbanții sunt folosiți și în analiza toxicologică a țesuturilor
și viscerelor: extractele apoase din viscere sau hidrolizatele cadaverice ajustate la un
anumit pH și trecute prin adsorbant. Randamentul substanțelor medicamentoase

Cod: MT-26.02
(derivații acidului barbituric, 1,4-benzodiazepinei, fenotiazinei, meprobamatului,
alcaloizilor narcotici etc.) atinge 60-90%. Îmbunătățirea caracteristicilor sorbentului
se realizează prin sintetizarea sorbentului de tip silicagel cu lanț radial (sorbenți
chimic modificați).
Procedura de extracție în față solidă se efectuează într-un cartuş de extracţie,
care conţine o anumită masă de adsorbant. Eficienţa unui cartuş în izolarea şi
concentrarea unui analit dintr-o probă lichidă poate fi descrisă prin capacitatea sa de
reţinere, cinetica adsorbţiei şi selectivitatea procesului. Capacitatea de reţinere este
definită prin volumul de probă, presupusă a avea o concentraţie constantă în timpul
extracţiei, care poate fi trecut printr-un cartuş de extracţie, astfel încât raportul
concentraţiei analitului la ieşirea din cartuş să nu depăşească o anumită limită impusă.
În practică, procedura de extracţie în fază solidă decurge în mai multe etape:
1. Alegerea adsorbantului. Aceasta depinde atât de natura analiţilor de separat, cât
şi de natura probei lichide în care aceştia se găsesc. Adsorbantul se alege în aşa fel
încât acţiunea sa să fie cât mai selectivă în raport cu analiţii de interes.
2. Spălarea materialului se realizează cu un solvent adecvat. Această etapă se
aplică în general pentru îndepărtarea eventualilor contaminanţi ai adsorbantului,
accidental introduşi prin fabricaţie, transport, stocare, manipulare, etc. Operaţia se
efectuează prin trecerea câtorva ml de solvent ales pentru spălare prin cartuş şi
pregătirea cartuşului pentru operaţia următoare.
3. Uscarea materialului adsorbant se realizează prin trecerea continuă de aer în
cartuş sau prin aplicarea în regim de suprapresiune a unui gaz inert (de exemplu
azot). Uscarea are ca scop îndepărtarea urmelor de solvent din etapa de spălare,
rămase în porii materialului. Durata acestei etape de uscare este redusă (2-5 minute).
4. Acomodarea materialului adsorbant cu solventul probei se realizează prin
trecerea unui volum mic din acesta prin masa adsorbantă. Dacă proba luată în lucru
este o soluţie apoasă, solventul de condiţionare este chiar apa. Există materiale a
căror caracter de polaritate se situează exact la graniţa dintre apolar şi polar.
Cianopropilsilicagelul, adsorbantul speciilor de dioli sau conţinând radicali fenil,
poate fi condiţionat atât cu apă, cât şi cu solvenţi organici apolari.
5. Încărcarea probei (extracţia propriu-zisă) constă în trecerea unui volum bine
stabilit de probă peste materialul adsorbant. Debitul de trecere al probei prin
material este un parametru extrem de important al procesului de extracție în față
solidă, fiind dependent de următorii factori:
a) natura şi cantitatea de analiţi de interes în proba luată în lucru:
b) cantitatea de material adsorbant folosită;
c) geometria cartuşului de extracţie;
d) granulaţia materialului adsorbant;
e) volumul global al probei luat în analiză.
6. Spălarea adsorbantului. Această a doua spălare se realizează în scopul
îndepărtării efectelor de matrice care pot apărea datorită unor fenomene de reţinere
neselective. Se foloseşte de obicei solventul probei. Nu se vor utiliza solvenţi care să
permită solubilizarea și desorbţia analiţilor de interes, deoarece se va ajunge la
scăderea randamentului de extracţie sau chiar pierderea totală a analiţilor. Nu se va

Cod: MT-26.02
utiliza un debit excesiv de solvent de spălare la nivelul cartuşului sau membranei,
deoarece există riscul antrenării mecanice a compuşilor de interes analitic adsorbiţi.
7. Uscarea adsorbantului. Se realizează prin intermediul aerului sau a unui gaz
inert (azot de preferinţă) orientat în flux continuu, la nivelul suprafeţei adsorbantului.
Etapa această de uscare are o durată mai lungă (15-30 minute).
Purificarea extractului. Extractele din materialul biologic sunt întotdeauna
contaminate cu grăsimi, proteine, coloranți, tanini și alte substanțe, ceea ce complică
foarte mult cercetările ulterioare și necesită o purificare suplimentară. Metodele
utilizate sunt împărțite în metode brute și fine de purificare.
Metodele brute de purificare includ:
o Strecurare prin tifon;
o Filtrare și centrifugare;
o Precipitarea proteinelor cu acid tricloracetic, etanol, tanină, electroliți.
o Congelarea grăsimii din extracte cu îndepărtarea mecanică.
La metodele fine de purificare se atribuie diverse tipuri de cromatografie (TLC,
pe coloană, HPLC), dializă, electroforeză, extracție, reextracție, sorbție. Cele mai
accesibile, simple și eficiente metode de purificare sunt extracția, reextracția și
sorbția. Metodele cromatografice și electroforeza necesită echipamente și materiale
speciale.
Metodele generale de izolare a substanțelor exogene din eșantioane biologice
Substanţele toxice pot fi clasificate în funcţie de procedeele folosite pentru
izolare şi de proprietăţile lor fizico-chimice în următorele grupe:
1. izolate prin extracție și sorbție;
1.1. medicamente și droguri
1.2. pesticide organice
2. izolate prin distilare cu vapori de apă;
3. izolate prin metoda mineralizării;
4. izolate prin infuzie de apă în combinație cu dializa;
5. izolate prin metode speciale;
6. nu necesită izolare
1. Izolarea substanțelor toxice prin extracție și sorbție
Grupa toxicelor de natură organică cuprinde substanțe organice vegetale și
substanțe obținute prin sinteză a căror izolare din medii se realizează prin extracție cu
solvenți organici. După natura compusului – caracterul lor acid sau alcalin – extracția
se efectuează practic din mediu acid sau alcalin.
1.1. Medicamente și droguri

Metode de izolare a medicamentelor și drogurilor cu solvenți organici cu
caracter amfifil
Cu solvenți polari pot fi izolate substanțe organice de natură chimică diferită:
acizii și derivații acestora, alcaloizii și drogurile/medicamentele sintetice cu caracter
alcalin și slab alcalin.
Nomenclatorul acestor substanțe este în continuă expansiune în legătură cu
sinteza de noi substanțe biologic active. În toxicologia medico-legală sunt considerate
Cod: MT-26.02
de bază următoarele grupe de medicamente și substanțe narcotice, precum derivații
de: - piridină și piperidină (nicotina, pachicarpina);
- tropan (atropina, cocaina, scopolamina);
- chinolină (chinina);
- tetrahidroizochinolină (narcotina);
- benzilizochinolină (papaverina);
- fenantrenizohinolină (opioide: morfina, codeina, tebaina, etilmorfina,
diacetylmorphina);
- analgezice opioide (promedolul, fentanilul, tramalul, metadona);
- indol (stricnina, brucina, LSD etc);
- purină (cofeina);
- fenciclidină și analogii săi (tenociclidina, roliciclidina, eticyclidina);
- barbiturici: fenobarbitalul, barbamilul, butobarbitalul, barbitalul;
- 1,4-benzodiazepină: clordiazepoxidul, diazepamul, oxazepamul,
nitrazepamul;
- acid p-aminobenzoic: novocaina;
- fenotiazinici: clorpromazina, prometazina, levomepramazina, tioridazina;
- canabinoide: canabidiol, canabinol, tetrahydrocanabinol, acid
tetrahydrocanabinolic;
- fenilalchilamină: efedrina, efedrona, amfetamina, metamfetamina.
Izolarea acestora din materialul biologic se realizează cu metode generale și
speciale. Metodele speciale sunt utilizate pentru analiza țintită, adică atunci când este
necesar a se efectua o cercetare pentru un anumit grup de substanțe sau o substanță
anumită. Metodele generale sunt utilizate pentru analiza generală (sreening) și sunt
clasificate în două grupe:
- metode de izolare cu alcool acidifiat;
- metode de izolare cu apă acidulată.
Solvenții organici cu caracter amfifil (metanol, etanol, acetonitril, acetonă)
ușor pătrund în celule și extrag drogurile și medicamentele. În formă ionizată (pH 2)
drogurile și medicamentele sunt extrase cu solvenți polari (apă, etanol), în formă
moleculară (neionizată) - cu solvenți nepolari. Cu solvenții organici cu caracter
amfifil substanțele medicamentoase și narcotice pot fi extrase atât în formă ionizată,
cât și neionizată. Obiectul cercetat poate fi izolat și fără acidulare sau alcalinizare.
Izolarea cu alcool acidifiat

Metoda Stas-Otto – metodă clasică pentru extracția toxicelor de natură
organică. Metoda se aplică nu numai pentru extragerea alcaloizilor, dar și pentru
substanțele de natura acidă, slab alcalină, inclusiv medicamentele și drogurile
sintetice.
Tehnica metodei: Metoda constă în digestia unei probe biologice cu 96%
etanol în mediu de acid oxalic la pH 2-3 (3 ori câte 24 de ore). Filtrarea și
îndepărtarea alcoolului prin evaporare la 40°C. În reziduul apos obținut se supun
precipitării proteinele cu 96% etanol. Reziduul purificat se dizolvă în apă (20ml),
apoi se execută extracția cu cloroform la pH 2 pentru substanțe cu caracter acid și

Cod: MT-26.02
slab alcalin. După alcalinizarea mediului la pH 8-10 se face și extragerea din mediu
alcalin cu chloroform pentru substanțe cu caracter alcalin.
Avantaje: Posibilitatea extragerii substanțelor de diferită natură și utilizarea
etanolului cauzează precipitarea proteinelor, ceea ce este foarte important în lucrul cu
materialul cadaveric.
Dezavantaje: Timpul prelungit de efectuare și posibila pierdere a substanțelor
căutate prin adsorbția lor cu proteinele în timpul precipitării și filtrării. Cu toate
acestea, metoda este frecvent utilizată, mai ales în cazul obiectelor expuse
schimbărilor de putrefactie avansată.
Metoda E. Solomatin – extracția cu alcool acidifiat este bine fundamentată de
E. Salomatin în determinarea derivaților fenotiazinici în obiecte biologice. Având
proprietăți slab alcaline, derivații fenotiazinici la pH 2-3 formează o formă ionizată,
iar la pH> 7 - neionizată. Folosind aceste proprietăți, se izolează și se purifică de
impurități compușii analizați și metaboliții lor - sulfoxizi.
Tehnica metodei: Metoda constă în digestia unei probe biologice cu 96%
etanol în mediu de acid oxalic la pH 2-3 (3 ori câte 2 ore). Îndepărtarea alcoolului
prin evaporare la 40°C până la primurea unei consistențe de sirop. În reziduul primit
se supun precipitării proteinele cu 96% etanol. Filtrarea și îndepărtarea lichidului
până la reziduu uscat. Reziduul purificat se dizolvă în apă caldă de 40-60°C (100ml),
se filtrează repetat, apoi se execută extracția cu eter dietilic la pH 2-3. După
alcalinizarea mediului la pH 8-10 se face și extragerea din mediu alcalin cu eter.
Extractele se unesc și se tratează cu 0,5M acid sulfuric. Reextractul apos acid se
utilizează pentru determinarea derivaților fenotiazinici.
Avantaje: Metoda permite obținerea unei extracții maxime în timpul izolării și
reducerea pierderilor substanțelor cercetate atât în timpul izolării, cât și în timpul
extracției.
Izolarea cu acetonă neutră
Metoda V. Kartașov - în calitate de extragent a fost propusă acetona - solvent
cu caracter amfifil, care este capabilă să se amestece atât cu apa, cât și cu lipidele.
Tehnica metodei: Materialul biologic omogenizat se extrage (4 ori) cu acetonă
succesiv pe agitator câte 5 min. Probele sunt centrifugate, apoi extractul apă-acetonă
se tratează cu carbonat de potasiu uscat. Stratul de acetonă se separă, se adaugă
soluție 0,5 M acid clorhidric și hexan. După agitare faza organică se înlătură. Faza
apoasă se extrage cu eter, care este evaporat și se analizează pentru prezența
substanțelor cu caracter acid. După alcalinizarea mediului pH 9-10, se execută
extracția cu eter. După înlăturarea prin evaporare a eterului reziduul este examinat
pentru prezența substanțelor alcaline.
Avantaje: Metoda permite obținerea unor extracte suficient de pure. În
procesul de extracție omogenă, analiții practic nu se pierd. La re-extracție pierderea
de substanțe nu depășește 5-6%.

Cod: MT-26.02
Izolarea cu apă acidulată
Metodele sunt eficiente și accesibile. Sărurile multor medicamente și droguri
se dizolvă mai bine în apă acidulată decât în alcoolul acidulat. Aceste metode au
valoare optimă a pH-ului pentru extracția maximă de alcaloizi, condiții pentru
distrugerea complexului de alcalizi cu proteine și pentru cercetarea acțiunii
electroliților și concentrația lor la izolarea substanțele toxice, metodele de
sedimentare a proteinelor și eliminarea lor din extactele apoase primite. Procesul de
filtrare a fost înlocuit prin centrifugare. Metodele sunt utile atât în analiza
materialului biologic cadaveric proaspăt, cât și celui supus putrefacției.
Dezvoltarea și studiul detaliat al condițiilor optime de extracție a făcut posibilă
introducerea unor modificări și perfecționări în metodele precedente de izolare a
drogurilor și substanțelor narcotice.
Metoda Stepanov-Șvaikova
Tehnica metodei: Metoda constă în digestia unei probe biologice cu apă
purificată (1:12) în mediu de acid oxalic la pH 2-2,5 (2 ore). După centrifugare
lichidul limpede se separă de precipitat. Centrifugatul se extrage cu cloroform la pH
2. După alcalinizarea mediului până la pH 10, se face și extragerea din mediu alcalin
cu cloroform.
Avantaje: Comparativ cu metoda Stas-Otto se reduce timpul necesar pentru
cercetare de 3-4 ori și se permite izolarea unor cantități mai mici de alcaloizi, nu
necesită etanol, dar nu este potrivită pentru obiectele aflate în stare de putrefacție
avansată.
Metoda A.Vasiliev
purificată (1:2) în mediu de acid oxalic la pH 2-2,5 (2 ori: 2 ore și 1 oră). După
filtrare și centrifugare extractul de apă limpede se separă. Centrifugatul se extrage cu
cloroform la pH 2. După alcalinizarea mediului până la pH 10 se face și extragerea
din mediu alcalin cu cloroform.
Avantaje: Comparativ cu metoda Stas-Otto se reduce timpul necesar pentru
cercetare de 3-4 ori și se permite izolarea unor cantități mai mici de alcaloizi, nu
necesită etanol, dar nu este potrivită pentru obiecte aflate în stare de putrefacție
avansată.
Metoda lui V. Kramarenko
Tehnica metodei: Metoda constă în digestia unei probe biologice cu soluție 0,2
M acid sulfuric la pH 2,5 (2 ori: 2 ore și 1 oră). După centrifugarea și precipitarea
sedimentului, se tratează cu sulfat de amoniu și iarăși se centrifugează, apoi se
extrage cu eter dietilic (pH 2,5). După alcalinizarea mediului pînă la pH 8,5-9 se face
și extragerea din mediu alcalin cu cloroform.
Avantaje: În metodă sunt luate în considerare la maxim proprietățile chimice
ale alcaloizilor și bazelor organice. Condițiile de izolare și extracție ulterioară sunt
optime pentru alcaloizi.

Cod: MT-26.02
Izolarea cu apă alcalină
Metoda poate fi utilizată în cercetarea materialului biologic pentru prezența
substanțelor cu caracter acid (acid salicilic și benzoic, fenoli, nitrofenoli). În prezent
sunt cunoscute câteva modificări ale metodei P.Valov.
Metoda P.Valov în mofdificarea M. Șvaikova

alcalinizată la pH 10 (30 min). După centrifugare lichidul limpede se acidulează cu
acid sulfuric la pH 2. După sedimentarea proteinelor și centrifugare repetată, se
extrage cu eter la pH 2. Eterul se separă și se execută reextracția cu soluție hidroxid
de sodiu. După acidularea mediului până la pH 2 se extrage cu volum egal de eter
dietilic.
Avantaje: Metoda este eficientă, permite extragerea a 50-90% de derivați
barbiturici și obținerea unor extracte suficient de pure.
Dezavantaje: Sorbția unor barbiturice cu proteine.
Izolarea substanțelor narcoticer/toxice din urină prin extracție în fază solidă

Această metodă este o alternativă pentru extracția lichidă. Metoda este
destinată izolării, purificării și concentrării substanțelor narcotice și toxice din urină.
Substanțele toxice sunt sorbate pe polisorb și apoi sunt eluate cu eluentul adecvat.
Tehnica metodei: Pentru izolarea substanțelor cu caracter acid proba de urină
se acidulează la pH = 2 și se trece printr-o coloană de adsorbant, la o rată de 1-2 ml/
min. Pentru izolarea substanțelor cu caracter alcalin proba de urină se alcalinizează la
pH 8-9 și se trece printr-o coloană de adsorbant. Substanțele cu proprietăți acide și
neutre sunt eluate cu solvenți de polaritate medie (etilacetat, amestec de acetonă și
etilacetat). Substanțele cu proprietăți alcaline sunt eluate cu amestec de cloroform și
izopropanol (9:1 sau 4:1). Solvenții organici (eluenții) sunt îndepărtați la 40°C în
curent de azot. Reziduul uscat primit este cercetat. Sensibilitatea metodei este de
0,06-0,4μg de substanță în 1ml urină.
Avantaje: Metoda de adsorbție permite simplificarea preparării obiectului
cercetat, procesarea mai multor probe de urină simultan, ridicarea sensibilității
detectării toxice, primirea extractelor mai pure, excluderea aproape integrală în eluate
a substanțelor care determină mirosul de urină.
1.2. Pesticide organice

Metode de izolare a pesticidelor organice cu solvenți organici
Un grup mare de toxice sunt pesticidele organice utilizate în agricultură.
Acestea se disting în diverse clasificări după: natura chimică, domeniul de utilizare;
toxicitate, capacitate de acumulare etc.
Dintre cele mai frecvent utilizate pesticide sunt următoare:
1. pesticide organofosforate - derivații acizilor fosforic, tiofosforic, fosfonic și
ditiofosforic (tiofos, triclormetafos-3, malation (карбофос), triclorfon (хлорофос);
2. pesticide organoclorurate (hexaclorciclohexan, heptaclor);
3. derivații acidului carbamic (carboryl (севин));
4. piretroide sintetice;
Cod: MT-26.02
5. compuși organici ai sărurilor de mercur (săruri de alchil mercur).
În prezent nu există nici o metodă unică universală pentru izolarea pesticidelor
din diverse obiecte, nu există nici o schemă de purificare generală extractelor
obținute. Chiar și un anumit grup de compuși poate fi izolat prin diferite metode
dintr-un obiect de cercetare. Metodele țintite de izolare sunt recomandate pentru
fiecare obiect în parte (aer, produse vegetale comestibile, sol, sânge, urină, organe
etc). Există diverse metode de purificare a pesticidelor izolate din obiecte biologice
(distilarea, reextragerea, cristalizarea, cromatografia în strat subțire de sorbent,
cromatografia cu schimb de ioni etc).
1. Izolarea pesticidelor organofosforate (POF)

Pentru izolarea POF (tiofos, triclormetafos-3, malation), după digestie, proba
biologică se tratează triplu cu amestec de apă și cloroform (4 ore, 2 ore). După
combinarea extractelor primite se filtrează și se elimină solventul până la reziduu
uscat, care apoi se dizolvă în solvent organic și se examinează.
Metoda de izolare a triclorfonului cuprinde două etape: Prima etapă. Proba
biologică se tratează triplu cu apă în mediu de acid sulfuric la pH = 2 (1 oră, 2 ore).
După centrifugare extractele apoase supernatantul se separă. A doua etapă.
Centrifugatul se extrage cu cloroform (4 extracții). După separarea solventului în
reziduul primit se identifică pesticidul presupus sau metabolitul lui.
2. Izolarea pesticidelor organoclorurate

Pentru izolarea hexaclorciclohexanului, după digestie, proba biologică se
tratează cu apă în mediu de acid oxalic la pH 2 și se supune distilării cu vapori de
apă. Refrigentul se tratează cu eter dietilic și distilatul primit se extrage cu eter.
Extractele eterice unite se tratează cu apă. După separarea solventului, reziduul primit
se examinează.
Pentru izolarea heptaclorului, după digestie, proba biologică se tratează cu apă
și triplu cu hexan (eter). Extractele hexanice unite pentru purificare se tratează cu
sulfat de sodiu anhidru, apoi acestea se analizează. Pentru izolarea heptaclorului din
fluide biologice, probă biologică se extrage triplu cu eter dietilic (hexan). Extractele
hexanice unite pentru purificare se tratează cu sulfat de sodiu anhidru. După
separarea solventului organic reziduul primit se examinează.
3. Izolarea derivaților acidului carbamic

După digestie, proba biologică se tratează cu apă până la obținerea unei mase
omogene și apoi se tratează triplu cu benzen (2 ore, 4 ore). Extractele de benzen se
unesc și se separă solventul organic. Reziduul uscat se tratează în alcool și se
analizează pentru prezența carborylului și metabolitul lui - a-naftol.
4. Izolarea piretroidelor sintetice

Pentru efectuarea unei analize țintite, izolarea include două etape:
Prima etapă. După digestia sau tratarea cu apă, proba biologică se extrage cu hexan
(eter de petrol) sau amestec de hexan cu acetonă (9:1 sau 7:3). Extractul se purifică

Cod: MT-26.02
prin tratarea cu amestec rece de acetonă cu apă (2:1). Apoi lichidul apos se filtrează.
A doua etapă. Filtratul primit se extrage cu hexan.
În cazul cercetării generale, izolarea include la fel două etape:
Prima etapă. După digestia sau tratarea cu apă, proba biologică în mediu de
acid clorhidric la pH 2-3 se centrifugează și se separă supernatantul. A doua etapă.
Centrifugatul primit se extrage cu solvent organic (eter dietilic, cloroform).
5. Izolarea compușilor organici ai sărurilor de mercur

Izolarea compușilor de mercur include următoarele etape:
Prima etapă. Proba biologică digerată se tratează dublu cu soluție 3 M acid
clorhidric (60 min), apoi amestecul se centrifugează. A doua etapă. Supernatantul se
extrage cu cloroform. Pentru izolarea compușilor de mercur din urină, proba se
tratează cu acid clorhidric concentrat timp de 30 de minute, apoi se extrage triplu cu
cloroform. Pentru izolarea compușilor de mercur din sânge, la probă se adaugă
soluție hidroxid de sodiu. Amestecul se încălzește pe baie de apă timp de 10 min.
Lichidul omogen se tratează cu acid clorhidric concentrat timp de 15 min, apoi se
centrifugează. Supernatantul primit se extrage cu cloroform.
2. Izolarea prin distilare cu vapori de apă

Una dintre metode de izolare a substanțelor toxice este distilarea cu vapori de
apă. Utilizând această metodă, din materialul biologic pot fi izolate următoarele grupe
de substanțe:
- alcooli alifatici: alcoolii metilic și etilic, butanol, pentanol;
- dioli: etilenglicol;
- halogenuri de alchil: cloroform, cloralhidrat, tetraclorură de carbon, dicloretan;
- aldehide: formaldehida;
- cetone: acetonă;
- fenoli monoatomici și derivații lor: fenol, crezol;
- acizi carboxilici: acid acetic;
- acid cianhidric;
- unii alcaloizi: nicotina, anabasina, pachycarpina.
Distilarea cu vapori de apă în analiza toxicologică medico-legală se utilizaază
pentru izolarea substanțelor toxice din diverse obiecte (mase vomitive, viscere,
alimente). Această metodă poate fi utilizată pentru izolarea substanțelor atât cu punct
de fierbere scăzut, cât și cu punct de fierbere ridicat.
În această metodă trebuie luate în considerare două direcții de analiză:
distilarea substanțelor nemiscibile în apa și distilarea substanțelor miscibile în apă.
Distilarea cu vapori de apă este utilizată pentru separarea lichidelor din materialul
biologic, care formează soluții cu apă. Punctul de fierbere al amestecului depinde de
compoziția lui. Cu cât este mai mult lichid cu punct de fierbere mic, cu atât mai mic
este punctul de fierbere al amestecului. Punctul de fierbere al amestecului nu poate fi
mai mic decât cel la care fierbe lichidul cu punct de fierbere inferior. Acest lucru se
observă în toate cazurile când două lichide nu formează amestecuri azeotropice.

Cod: MT-26.02
Punctul de fierbere al amestecului azeotropic este mai mic decât cel al componentului
în parte.
Cu toate acestea, se întâlnesc amestecuri azeotropice punctul de fierbere al
cărora este mai mare decât temperatura de fierbere a fiecărui component. Uneori,
pentru a îmbunătăți distilarea anumitor substanțe, se adaugă al treialea component -
purtătorul selectiv. Esența acestei metode constă în faptul că, cel de al treilea
component mărește presiunea totală a vaporilor din sistem și astfel permite scăderea
punctului de fierbere în sistem. Purtătorul selectiv poate forma amestec azeotrop cu
unul dintre componenții cu punct de fierbere scăzut.
Astfel, în toxicologică medico-legală se folosesc condiții în care toxicele
volatile se izolează prin distilarea la temperaturi mai scăzute decât punctul de fierbere
al fiecărei substanțe în parte. Acest lucru este important, deoarece la temperaturi
ridicate, obiectul investigat poate arde, ceea ce poate duce la formarea unor compuși
toxici și la rezultate fals-pozitive ale cercetării.
Tehnica metodei: După digestia eșantionului biologic, proba se tratează cu apă
și se plasează în colba pentru distilare, care se conectează la receptor prin frigider.
Apoi, proba se tratează cu acid oxalic până la pH 2. Primul lot de distilat se
colectează în volum 3ml în 2ml soluție 5% hidroxid de sodiu sau în amestecul
soluțiile 2% carbonat de sodiu și bicarbonat de sodiu (1:1). Întreg volumul primului
lot de distilat se examinează pentru identificarea acidului cianhidric.
Al doilea lot de distilat se colectează în volum 25-50ml. El conține substanțe
cu grad mediu de volatilitate (alcooli, acetonă, halogenuri de alchil, etc).
Al treilea lot de distilat se colectează în volum 25-50ml. El conține substanțe
volatile greu distilabile (formaldehidă, etilenglicol, etc.).
Avantaje: Metoda de distilare este simplă și economă. În urma distilării se
obțin distilate pure și se utilizează doar pentru determinare calitativă.
Izolarea unor alcaloizi prin distilarea cu vapori de apă

Metoda este utilizată pentru izolarea alcaloizilor alcalini lichizi, cum sunt
anabasina, nicotina, pachicarpina.
Tehnica metodei: După digestie, proba biologică se tratează cu apă în mediu
alcalin de carbonat de sodiu, care apoi se supune distilării cu vapori de apă. Distilatul
se colectează în soluție 5% acid clorhidric, care la finisarea distilării se alcalinizează
cu amoniac la pH 9-10. Alcaloizii alcalini se extrag cu solvent organic (cloroform).
Izolarea pentru analiza toxicelor volatile
1. Metoda gaz-cromatografică (FID)
Prin analiza gaz-cromatografică se obține separarea substanțelor volatile, fiind
posibilă identificarea și dozarea alcoolului etilic în sângele total. După trecerea prin
coloana de separare, moleculele de etanol sunt recunoscute de detectorul cu ionizare
în flacără (FID), care produce un semnal electric proporțional cu cantitatea de analit.
Parametrii esențiali sunt: timpul de retenție – corespondentul calitativ și aria
semnalului - corespondentul cantitativ.
Folosind analiza fazei de vapori, metoda cercetării obiectelor biologice în
analiza generală se reduce la următoarele:

Cod: MT-26.02
Tehnica metodei pentru organele și țesuturile interne: După digerare, proba
biologică în cantitate de 5g se plasează într-un recipient cu volumul de 15ml, se
prelevează 0,5ml soluție 0,5% acid fosforo-wolframic. Flaconul se închide etanș cu
un sept din cauciuc și capac de aluminiu și se încălziește pe baie de apă fierbinte timp
de 15 minute.
Tehnica metodei pentru sânge și urină: Obiectul de testare cu volum de 0,5ml
este plasat într-un recipient de 15ml, închis etanș cu un sept din cauciuc și capac de
aluminiu și lăsat la temperatura camerei timp de 5 minute. Sistemul stabilește un
echilibru termodinamic între fazele lichidă și vapori. Apoi, fază gazoasă de vapori se
introduce în vaporizatorul cromatografului de gaz.
Dacă în cadrul screening-ului cu cromatografie în gaz se obține un rezultat
negativ, se concluzionează că nu s-au depistat toxice volatile.
Avantaje: Metoda este rapidă, precisă, nu necesită reactivi, se pot determina
concomitent și alte substanțe volatile din proba analizată.
2. Metoda gaz-cromatografică (TCD)
Pentru detectarea etanolului și determinarea altor alcooli volatili se mai
utilizează metodă de etilnitrit, care permite detectarea și determinarea alcoolilor
alifatici C1-C5 sub formă de alchilnitriți.
Tehnica metodei pentru sânge și urină: În flaconul din sticlă cu volumul de
10ml se introduce 0,5ml soluție 50% de acid tricloracetic și 0,5ml soluție apoasă de
substanță de referință (etanolul 96% este diluat la concentrație de 4‰). Flaconul se
închide ermetic cu sept din cauciuc și căpăcel metalic cu capsatorul. Conținutul
flaconului se amestecă. În mod similar se efectuează prepararea soluției de cercetat –
sânge/urină. Apoi proba se cercetează la GC-TCD.
Avantaje: Metoda este rapidă, precisă, selectivă, se pot determina concomitent
și alte substanțe volatile din proba analizată.
3. Izolarea prin microdifuzie
Metoda de microdifuzie se utilizează pentru analiza toxicologică orientativă.
Metodă se folosește pentru determinarea toxicelor volatile conținute în cantități mici
în obiectul cercetat. Pentru accelerea trecerii unor substanțe ale obiectului se
utilizează electroliți.
Tehnica metodei: Proba biologică în cantitate până la 1g (1ml) se introduce în
coroana celulei, iar lichidul adsorbant în partea centrală a celulei Conway. La probă
se adaugă electrolitul. Proba se acoperă ermetic cu un capac lubrifiat, astfel încât
celula să nu primească aer. Celula se întoarce cu grijă, rotind-o în plan orizontal,
astfel încât cei 2 reactivi să fie amestecați. Se lasă la incubat cel puțin 3-4 ore la
temperatura camerei în cazul probei de urină și 5-12 ore în cazul probelor de viscere.
În calitate de adsorbant pentru formaldehidă, acetonă, aldehidă acetică se
utilizează soluție sulfit sau bisulfit de sodiu; pentru alcool metilic - soluție 10% acid
sulfuric; pentru alcool etilic - soluție bicromat de potasiu în acid sulfuric; pentru
sulfuri, acid acetic, fenol și cianhide - soluție hidroxid de sodiu.
La sfârșitul analizei cu lichidul obținut se efectuează reacții corespunzătoare.
Prezența formaldehidei este demonstrată de apariția culorii roz sau violet; acetonei -

Cod: MT-26.02
culoare roșie (reacția cu salicilaldehidă); sulfurile - precipitat colorat brun (reacția cu
săruri de bismut); cianuile – culoare roșie (reacția de formare colorant cu polimetină).
Avantaje: Metoda de microdifuzie este una preliminară și are o valoare de
rezultat negativ.
3. Izolarea substanțelor toxice prin metoda mineralizării

Detectarea și determinarea toxicelor metalice în obiecte biologice este posibilă
după distrugerea substanțelor organice. Necesitatea utilizării mineralizării complete a
obiectului se datorează faptului că sărurile metalice din organism interacționează cu
proteinele și uneori formează compuși puternici. În acest caz, toxicele metalice
practic nu se extrag din probele biologice prin metode simple (infuzie cu diferite
fluide) și nu pot fi detectate. Mineralizarea creează posibilitatea obținerii unor
compuși metalici ușor tratați în stare ionică. În toxicologia medico-legală este
practicată mineralizarea umedă, denumită și clasică cu acizii sulfuric și azotic.
Mineralizarea clasică cu acizii sulfuric și azotic
Tehnica metodei: Mineralizarea se efectuează în balonul Kjeldahl. După
digerare proba biologică se tratează cu amestec în volume egale de acid azotic,
sulfuric și apă. De asupra balonului se fixează pâlnia de separare cu acid azotic diluat
cu apă purificată (1:1). În prima etapă se efectuează încălzirea lentă, evitând
carbonizarea. Elementele structurale ale țesuturilor și compușilor organici se distrug,
cu excepția grăsimilor. Oxidarea are loc cu ajutorul acidului azotic. Reacțiile adverse
la etapa inițială pot fi reacțiile de sulfonare și nitrare. Produsele acestor reacții se
mineralizează mai greu. Prin urmare, pentru a preveni formarea acestora la începutul
mineralizării se recomandă adăugarea apei. La sfârșitul etapei de mineralizare se
obține un lichid transparient gălbui. Etapa durează 15-40 min. La etapa a doua se
distrug grăsimile prin încălzire mai puternică și cu picături se adăugă acid azotic. La
etapa dată proprietăți oxidative, împreună cu acidul azotic, manifestă și acidul
sulfuric, deoarece concentrația lui atinge 70% datorită evaporării apei din balon.
Etapă dureaza 3-4 ore. Etapa se consideră finisată atunci când nu se observă
carbonizarea mineralizatului la încălzire timp de 30 minute fără adaos de acid azotic.
Mineralizatul trebuie să fie incolor, însă în prezența cuprului sau cromului poate fi
albastru sau verzui.
Pentru denitrare (îndepărtarea oxizilor de azot, acizilor azotic, azotos)
mineralizatul se tratează cu de apă purificată, se încălzește la 110-130°C și se adaugă
în picătură de formol. În acest caz are loc reacția de reducere a acizilor și oxidarea
formaldehidei. Verificarea denitrației se efectuează cu difenilamină în acid sulfuric.
Absența culorii azurii denotă îndepărtarea compușilor de azot din mineralizat.
După finisarea denitrației mineralizatul se diluează cu apă purificată. Dacă se
formează un precipitat, lichidul se încălzește până la fierbere pentru a se consolida
precipitatul și se răcește. Precipitatul se filtrează și se spală cu soluție de acid sulfuric.
Sedimentul este analizat pentru conținutul ionilor de bariu și plumb. Filtratul se
diluează în balon cotat cu apă purificată și se analizează pentru prezența cationilor de
mangan, crom, argint, cupru, bismut, zinc, taliu, stibiu, arsen, cadmiu și altele.

Cod: MT-26.02
Avantaje: Metoda permite atingerea rapidă a distrugerii substanțelor organice.
Ca urmare, se obține o cantitate mică de mineralizat, ceea ce mărește posibilitatea
detectării toxicelor metalice cu reacții și metode cunoscute.
Dezavantaje: Pierderea parțială sau completă a mercurului în procesul de
mineralizare.
Metoda de mineralizare pentru determinarea mercurului

În analiza toxicologică medico-legală pentru determinarea compușilor
mercurului se utilizează mineralizarea parțială distructivă în modificarea A. Krâlova.
Tehnica metodei: După digerare, proba biologică (20g) se tratează cu apă
purificată, alcool etilic și acid azotic concentrat. Apoi, prin picurare se adaugă acid
sulfuric concentrat. După finisarea adăugării acidului sulfuric, balonul se plasează
pentru eliminarea oxizilor de azot, apoi se încălzește pe baie de apă. Dacă în timpul
încălzirii analitul reacționează prin emisia vaporilor cafenii, se adaugă apă fierbinte.
Mineralizatul fierbinte se filtrează în balon cu soluție de uree saturată, care se adăugă
pentru denitrare. Excesul de uree se îndepărtează prin încălzire cu acid sulfuric.
Mineralizatul se diluează cu apă până la cotă și se efectuează cercetările necesare.
Metodă permite distrugerea elementelor structurale de bază ale țesuturilor (rămân
nedistruse grăsimile și aminoacizii tari-oxidanți). Asocierea mercurului cu proteine
este distrusă.
Avantaje: Metoda permite distrugerea rapidă și completă a asocierii mercurului
cu proteine. Pierderea mercurului nu depășește 10%.
4. Izolarea substanțelor toxice prin infuzie de apă în combinație cu dializa

Prin metoda de dializă se pot separa următoare substanțe:
- acizi minerali: sulfuric, nitric, clorhidric;
- alcalii: hidroxizi de sodiu, potasiu, amoniac etc.;
- săruri toxice: nitrați, nitriți.
Astfel de cercetări se efectuează după testele preliminare pozitive. Dializa
reprezintă procesul de trecere a substanțelor lichide de o parte și de alta a unei
membrane semipermeabile. Pentru dializă, între capota și apa purificată se plasează o
membrană poroasă, porii căreia sunt permeabili pentru ioni și molecule de substanțe
micromoleculare, dar nu permit trecerea proteinelor și macromoleculelor. În calitate
de membrane pentru dializă se utilizează hârtie pergament, filme de nitro- sau
acetilceluloză. Dializatele obținute sunt supuse cercetării generale pentru prezența
acizilor, alcaliilor, sărurilor toxice.
Tehnica metodei: Pentru izolare probele biologice sunt digerate și tratate cu
apă purificată timp de 1-2 ore și apoi se filtrează. Pentru curățarea extractelor
obținute se utilizează dializă. La alegerea membranei se ține cont de proprietățile ei și
natura impurităților din extractele obținute.
Dezavantaje: Posibilitatea moleculelor de proteine să adere la pereții porilor și
să se coaguleze în urma contactului cu suprafața membranei.

Cod: MT-26.02
5. Izolarea substanțelor toxice prin metode speciale
La substanțe care necesită metode de izolare speciale pot fi atribuiți compușii
fluorului (1), hidrogenul sulfurat (2), halogenii (3) etc.
1. Izolarea compușilor fluorului
Subiectul cercetărilor toxicologice sunt sărurile acidului fluorhidric: NaF,
NaHF2, CaF2. Fluorurile se utilizeză pentru conservarea lemnului în utilajele de
construcții. În agricultură ele sunt folosite în calitate de insecticide și mijloace de
deratizare. Intoxicațiile cu derivații acidului fluorhidric în majoritatea cazurilor se
asociază cu utilizarea eronată a acestora. Tehnica metodei: După digerarea probei
biologice în mediu alcalin de hidroxid de sodiu se execută arderea. Cenușa primită se
amestecă cu soluție clorură de potasiu, apoi se încălzește. După răcire, precipitatul se
filtrează și se spală cu apă distilată până la o reacție neutră. Precipitatul și filtrele se
ard, iar cenușa se analizează pentru prezența fluorurilor.
2. Izolarea hidrogenului sulfurat
Detectarea hidrogenului sulfurat exogen este dificilă, deoarece hidrogenul
sulfurat se formează și în timpul descompunerii proteinelor. Prezența unei cantități
mari de hidrogen sulfurat în lipsa amoniacului poate fi o dovadă a intoxicației cu
hidrogen sulfurat. Tehnica metodei: Viscerele se plasează într-un balon care se
închide cu dop, la fundul căruia se fixează două hârtii indicatoare umezite în soluție
alcalină acetat de plumb și o hâtrtie de turnesol roșie pentru detectarea amoniacului.
În timp se marchează culorile hârtiilor indicatoare.
3. Izolarea halogenilor
Compușii halogeni au o diferită stare fizică: clorul - gaz, bromul - lichid
extrem de volatil, iodul - substanță cristalină.
3.1. Izolarea compușilor clorului
În cazul intoxicațiilor cu înălbitor sau clorură de var (amestec hipoclorură de
var, clorură de potasiu și hidroxid de potasiu) se detectează acid hipocloric (HClO).
Tehnica metodei: După digerare, proba biologică se plasează într-un balon care
se închide cu dop cu două tuburi: unul se plasează până la fundul balonului și este
conectat la două sticle de spălare. În prima sticlă se toarnă apă, în a doua - soluție
azotat de argint. Al doilea tub unit sub dop se conectează la două sticle Drexel, una
conținând soluție acidă iodură de potasiu și alta - amidon. Balonul cu proba biologică
se încălzește încet pe baie de apă, timp în care se trece curent de dioxid de carbon. În
timp se marchează culorile lichidului și amidonului.
3.2. Izolarea compușilor bromului
Cercetările privind prezența bromurilor se efectuează la solicitarea instituțiilor
medicale și ale organelor judiciare. Tehnica metodei: După digerare, proba biologică
în mediu alcalin (pH 10) se evaporează, se uscă și se arde. Cenușa se tratează cu apă
fierbinte, apoi se evaporează până la 1ml și se efectuează reacțiile de confirmare.
3.3. Izolarea compușilor iodului
Iodul se folosește, în general, în soluții de 5 și 10%. Otrăvirea poate fi cauzată
de vaporii de iod. Tehnica metodei: După degerare, proba biologică se tratează cu
hidroxid de sodiu, apoi se arde. Cenușa se tratează cu apă fierbinte, apoi se
evaporează până la 1ml și se adaugă soluție nitrit de sodiu, acid sulfuric diluat. Iodul

Cod: MT-26.02
se îndepărtează prin încălzire într-o soluție de amidon sau în cloroform. În timp se
marchează culoarea amidonului.
6. Izolarea toxicelor care nu necesită izolare

Monoxidul de carbon se referă la substanțe, care sunt detectate direct în
materialul biologic. Tehnica metodei: Proba de sânge este diluată cu amoniac într-un
balon cotat de 100ml; la 0,5ml de sânge se adaugă 0,1% soluție de amoniac până la
cotă. Lichidul primit se cercetează calitativ și cantitativ.
7.4.6. Depistarea, identificarea și cuantificarea (după caz) a substanței toxice

Determinarea și identificarea medicamentelor și drogurilor
Varietatea de medicamente, substanțe narcotice și cele toxice, care pot provoca
intoxicații, necesită efectuarea unui screening preliminar.
În toxicologia medico-legală este utilizat screening-ul analitic – un sistem de
procedee care permit exluderea sau detectarea unui grup de substanțe la etapa
cercetărilor preliminare.
Cerințele de bază pentru efectuarea screening-ului analitic sunt:
- specificitatea (de grup);
- sensibilitatea ridicată;
- rapiditatea;
- precizia și reproductibilitatea;
- posibilitatea combinării cu alte metode.
Screening-ul prin cromatografie pe strat subțire de sorbent (TLC) este utilizat
pentru efectuarera cercetărilor generale și speciale ale eșantioanelor bilologice.
TLC - screening general în fază normală

În toxicologia medico-legală TLC se utilizează pentru identificarea toxicelor
izolate din obiectul cercetat prin extracție și sorbție (drogurile, medicamentele,
pesticidele).
Faza staționară în TLC este sorbentul în strat subțire (0,1-0,5 mm), care
conține o cantitate mică de apă, aplicat pe placa cromatografică (din sticlă, folie sau
polimer).
În calitate de sorbent se utilizează mai des silicagelul sau oxidul de aluminiu
(fixate pe placă cu component liant - ghips, amidon etc.)
În calitate de fază mobilă (eluent) se folosesc solvenții individuali sau
amestecurile lor în anumite proporții. Atunci când eluentul se deplasează pe placă,
amestecul de substanțe este separat în sus de-a lungul plăcii. Eficiența separării
depinde de afinitatea sorbentului și este determinată de coeficientul de distribuție
între faze: mobilă și staționară.
Pentru detectarea toxicului pe placă cromatografică se folosesc diferite metode
de detecție:
 vizuală, dacă substanța este colorată;

Cod: MT-26.02
 iradierea plăcii cu raze UV (marcarea fluorescenței sau spoturilor
întunecate);
 developarea plăcii cu reactivi capabili să formeze compuși colorați cu
toxicul.
Pentru identificarea toxicului se utilizează valoarea Rf - raportul dintre
lungimile intervalului parcurs de analit și solvent. După cromatografiere se măsoară
distanța de la centrul punctului la linia de start (AB) și de la punctul de start până la
lungimea frontului parcurs (AC). Raportul dintre segmentele AB/AC este notat cu Rf:
Rf = AB/AC
Valoarea Rf depine de un șir de factori: calitatea și activitatea sorbentului,
grosimea stratului, natura solventului și raportul lor și de acea nu întotdeauna este
reproductibilă.
Mai fiabilă este valoarea Rs – estimarea mobilității cromatografice și este
determinată de raportul valorii Rf-ul substanței testate și Rf-ul substanței standard.
Raportul lor este puțin sensibil la influența deviațiilor în condiții experimentale:
Rs = Rf substanței / Rf standardului;
Prin urmare, Rs este o valoare mai reproductibilă și relativ constantă.
TLC-screening general în fază normală a fost elaborat pentru analiza
sistematică a obiectelor biologice pentru prezența drogurilor și medicamentelor
incluse în lista obligatorie în cazul cercetării generale. Metodă se aplică pentru
cercetarea substanțelor de natură acidă, neutră, slab bazică și alcalină. TLC screening
presupune separarea substanțelor în sisteme de solvenți pe zone cromatografice cu
ulterioara cercetare a tuturor zonelor cromatografice, cu detecția obligatorie a
toxicului în sisteme de solvenți particulare.
TLC-screeningul substanțelor cu caracter acid, neutru și slab bazic
Obiectivul: Determinarea prezenței medicamentelor/drogurilor în extractele
acide obținute și identificarea apartenenței față de un anumit grup de compuși.
Condiții de cercetare: sorbentul - strat fix de silicagel. Sistem de solvenți:
cloroform - acetonă (9:1), timpul de saturație în sistem - 15-20 minute. Pe linia de
start a plăcii cromatografice se aplică:
- fâșia A - soluții standard (de exemplu, barbamil, antipyrin);
- fâșia B - 1/25 parte din extractul de eter obținut din extracția apoasă la pH 2;
- fâșia C - soluție standard (ciclobarbital);
- fâșia D - 1/10 parte din extractul de eter obținut din extracția apoasă la pH 2.
Apoi se aplică agentul de developare pentru detectarea substanțelor pe placa
cromatografică:
o stratul fâșiei de adsorbant A, B și C se tratează cu soluție 5% sulfat de mercur (II)
și soluție 0,1% dedifenilkarbazon în cloroform. Derivații acidului barbituric se
manifestă sub formă de pete violete. Placa este încălzită cu feon (~ 50°C). Petele
se decolorează.
o apoi aceleași fâșii de pe placă sunt tratate cu soluție clorură fier 10% (III). În acest
caz apar derivații de pirazol, acizii salicilici și benzoici;
o prin prelucrarea ulterioară a acestor fâșii cu reactivul modificat Dragendorff și
soluție 10% de acid sulfuric 10% se detectează substanțe cu caracter alcalin, cum
Cod: MT-26.02
ar fi cofeina, derivați de 1,4-benzodiazepină și altele. Prelucrarea plăcii cu soluție
de acid sulfuric mărește sensibilitatea reactivului utilizat.
Toate substanțele cu caracter acid, neutru și slab bazic sunt împărțite în 3 zone
cromatografice în funcție de valorile Rf-lui în sistemul de solvenți:
Zona 1 include 2 substanțe cu valoarea Rf 0-0,25: antipirina (Rf 0,19) și
cafeina (Rf 0,25).
Zona 2 include 7 substanțe cu valoarea Rf 0,31-0,41: fenobarbital (Rf 0,31),
barbital (Rf 0,32), nitrazepam (Rf 0,35), barbamil (Rf 0,37), etaminal de sodiu (Rf
0,37), butobarbital ( Rf 0,41), ciclobarbital (Rf 0,41).
Zona 3 include substanțe cu valoarea Rf 0,41-0,64 (cel mai semnificativ-
diazepamul cu Rf 0,62).
Fâșia D pe placă se utilizează pentru răzuirea sorbentului, eluînd substanțe cu
solvent adecvat (zona 1 – metanol; zonele 2 și zona 3 - acetonă) cu ulterioara
cercetare cromatografică în sisteme de solvenți particulare cu separarea lor.
TLC - screeningul substanțelor cu caracter alcalin
Obiectiv: Determinarea prezenței medicamentelor/drogurilor în extractele
alcaline obținute și identificarea apartenenței față de un anumit grup de compuși.
Condiții de analiză: sorbent - strat fix de silicagel. Sistem de solvenți:
cloroform - dioxan - acetonă - 25% soluție de amoniac (45:47,5:5:2,5), timpul
saturației în sistem - 15 min.
Se aplică pe linia de start a plăcii cromatografice:
- fâșia A - soluții standard (de exemplu, atropină și novocaină);
- fâșia B - 1/25 parte din extractul de cloroform obținut din extracția apoasă la pH =
8-10;
- fâșia C - soluția standard de etaperazină;
- fâșia D - 1/10 parte a extractului de cloroform obținut din extracția apoasă la pH
8-10.
Developarea plăcilor: stratul de sorbent al fâșiilor A, B și C (fâșia D nu se
developează) este tratat consecutiv cu:
 soluție 10% clorură fier (III). Este posibilă detectarea derivaților de
fenotiazină și pirazol;
 soluție nitrit de sodiu 5%, conținând 3% acid percloric. Se detectează pete
pronunțat colorate ale derivaților fenotiazinici;
 10% soluție acid sulfuric și tratată în raze UV. Este posibilă detectarea
chininei prin fluorescență albastră;
 reactivul Dragendorff modificat după Munie. Substanțele cu caracterul
alcalin se manifestă prin pete portocalii pe un fundal galben pal.
Toxicele cu caracter alcalin sunt împărțite pe placă în 4 zone cromatografice în
funcție de valoarea Rf-lui:
Zona 1 include 8 substanțe cu o valoare Rf de 0,12-0,36: pahikarpina (Rf
0,12), morfina (Rf 0,14), atropina (Rf 0,15), efedrina (Rf 0,18), chinină (Rf 0,25),
stricnina (R 0,25 ), codeina (Rf 0,28), etilmorfina (Rf 0,31).
Zona 2 include 3 substanțe cu o valoare Rf de 0,5-0,58: etaperazina (Rf 0,51),
antipirina (Rf 0,54), cafeina (Rf 0,56).

Cod: MT-26.02
Zona 3 include 7 substanțe cu o valoare R, 0,63-0,83: clordiazepoxidul (Rf
0,63), Ppromethazina (Rf 0,66), procaina (Rf 0,7), tioridazina (Rf 0,72),
clorpromazina (Rf 0,75), promedolul (Rf0,76) , nitrazepamul (R, 0,77).
Zona 4 include 4 substanțe cu o valoare Rf de 0,87-0,98: levomepromazina (Rf
0,87), papaverina (Rf 0,91), diazepamul (Rf 0,95), cocaina (Rf 0,98).
Fâșia D (partea mascată) este răzuită, eluată cu solvent corespunzător; pentru
zona cromatografică 1 se aplică metanol - dietilamina (9:1), pentru zonele 2, 3, 4
amestecul metanol - soluție de amoniac 25% (9:1). Apoi, eluatele obținute sunt
cercetate în sisteme particulare de solvenți cu separarea lor.
Dacă în toate zonele cercetate nici un reactiv utilizat nu a dezvoltat spoturi
colorate pe placa cromatografică, se concluzionează despre lipsa de substanțe în
obiectul cercetat. După detectarea spoturilor în una dintre zonele cromatografice se
efectuează cercetarea de bază, folosind reacții și metode de confirmare.
TLC - screening expres se efectuează pe două plăci cromatografice în două
sisteme de solvenți:
1. toluen-acetonă-etanol-25% soluție de amoniac (45:45:7,5:2,5);
2. dioxan - cloroform - acetonă - soluție amoniac 25% (47,5:45:5:2,5).
Pe ambele plăci cromatografice se aplică alicote din extractul obținut și soluții
standard de morfină, cocaină, codeină, clorpromazină, difenhidramină, amitriptilină și
se plasează într-un sistem anumit de solvenți. Atunci când plasarea solventului pe
placă din sistem atinge înălțimea de 10 cm, plăcile se îndepărtează și, după uscare, se
examinează în raze UV. Se marcează spoturile substanțelor standard și la același
nivel spoturile obținute din extract din obiect. Adăugător în aceste zone, cu picătura,
se aplică reactivi speciali pentru substanțe suspecte.
De exemplu:
- amestec de acid sulfuric și etanol (1: 9) pentru derivații fenotiazinici;
- reactiv Marchi pentru opiacee;
- acid sulfuric concentrat pentru difenhidramină etc.
Cromatografia în două sisteme de solvenți cu polaritate diferită face posibilă
realizarea în mod fiabil a unui grup și, în unele cazuri, detectarea separată a
substanțelor narcotice și psihotrope.
TLC-screeningul substanțelor de natură acidă și alcalină prin metoda V.
Kartashov
Cercetările se efectuează pe plăci cromatografice preparate în mod special,
pentru substanțe de natură acidă - gips și apă sau pentru substanțe cu caracter -alcalin
soluție de hidroxid de potasiu.
Determinarea și identificarea substanțelor cu caracter acid
Tehnica metodei: Reziduul uscat obținut prin metoda de izolare V. Kartashov,
care conține o substanță acidă, se dizolvă într-un volum mic de cloroform și cantitativ
se aplică pe linia de start a plăcii cromatografice. Pe marginea liniei de start se aplică
soluții standard în cloroform (difenină și tiopental). Condiții de analiză: Sistemul de
solvenți: acetonă-hexan-dietilamină (10:10:1). După uscare placa se tratează cu
soluție sulfat de mercur. Substanțele cu caracter acid se manifestă sub forma unei
fâșii, iar standardele - sub formă de spoturi albe. Zona silicagelului ce conține

Cod: MT-26.02
substanța testată este răzuită, apoi eluată cu cloroform și în continuare este cercetat
prin reacții speciale și metode fizico-chimice.
Determinarea și identificarea substanțelor cu caracter acalin
Tehnica metodei: La extractul alcalin obținut prin izolare după metoda
Kartashov se adaugă 2 picături soluție 10% de acid clorhidric în etanol și se
evaporează la 40°C până la reziduu uscat. Reziduul obținut se dizolvă în cloroform,
saturat cu amoniac, apoi se aplică în fâșie la linia de start a plăcii cromatografice. Pe
ambele părți, în două puncte de la linia de start, se aplică un amestec de 5 standarde:
codeină, dicaină, novocaină, amidopirină și seduxen. Condiții de analiză. Faza
mobilă este acetona. După uscare, placa este tratată în raze UV (filtre luminoase de
254 și 360 nm), se marchează zonele fluorescente, apoi se tratează cu reactivul
Dragandorff. Standardele formează pe placă spoturi portocalii, apoi placa se împarte
în 6 zone. Substanța testată, care apare pe placă sub formă de fâșie colorată, se
încadrează în una din cele șase zone cromatografice. Dacă în fiecare dintre zonele
cromatografice nu se developează fâșii de culoare portocalie, se concluzionează
despre lipsa substanței de natură alcalină în obiectul cercetat. Dacă se evedențiază un
spot, zona colorată se îndepărtează de pe placă, se adaugă hidroxidul de sodiu și se
extrage cu eter. Eterul se evaporează și se efectuează cercetarea de bază pentru o
anumită grupă de substanțe, utilizând reacții chimice speciale și diferite metode
fizico-chimice.
Determinarea și identificarea pesticidelor organice

Determinarea pesticidelor în eșantioane biologice se realizează prin două
metode:
1) detectare (TLC, testul cu colinesteraza, testarea imunoenzimatică),
2) confirmare și cuantificare.
Metodele de confirmare trebuie să fie selective și sensibile: fotometria, GLC cu
detectoare selective, GC-MS și HPLC.
Metode chimice pentru determinarea pesticidelor. Acest grup de metode
include cercetarea elementară (detectarea atomilor de halogeni, sulf, fosfor sau azot
în compușii organici) și reacțiile de detectare (reacții la grupe funcționale, reacții de
culoare, reacții cu acizi concentrați sau baze, reacția pentru developarea pesticidelor
după separarea TLC). În baza rezultatelor cercetării elementare este posibilă
determinarea unui grup de pesticide. De exemplu, în cazul în care se detectează
prezența fosforului și nu s-a detectat clorul, se poate concluziona că acestă substanță
nu se referă la compușii organoclorurați, dar se referă la compușii organici ai
fosforului. Compușii supuși cercetării elementare trebuie să fie suficient de curați și
eliberați de impurități.
Detectarea fosforului se efectuează în două etape:
- mineralizare;
- detecție în mineralizat de PO4-3.
Detectarea azotului se efectuează prin mineralizarea compusului cu fuziunea
în sodiu sau potasiu metalic după metoda Lassen. Ionii de cianură sunt detectați prin
reacția de formare a albastrului de azur de Berlin sau benzidinei albastre. Dacă în

Cod: MT-26.02
moleculele substanței sunt prezenți azotul și sulful, la mineralizare se pot forma ionii
tiocianați, care se pot detecta prin reacția de formare a fierului tiocianat roșu (III).
Detectarea sulfului se realizează prin fuziunea substanței formate cu ionii de
metale alcaline S2-, care apoi sunt detectați cu clorură de cadmiu (II), nitroprusiat. În
timpul fuziunii substanței cercetate cu amestecul carbonatului de sodiu și peroxidului
de sodiu, sulful din componența moleculei sale se oxideză până la sulfați ioni, care
pot fi detectați cu sărurile de bariu.
Detectarea clorului: clorul legat organic se transferă prin diferiți reactivi în
stare ionică și apoi se detectează în mineralizat prin reacția cu azotat de argint. Pentru
transferarea clorulului, care se conține în molecula substanței cercetate în ioni de
clorură, se utilizează:
- alierea cu sodiu metalic sau de potasiu;
- interacțiunea cu sodiu și etanol;
- încălzirea cu amestecul de acizi azoic și sulfuric;
- încălzirea cu amestecul de acid sulfuric și dicromat de potasiu etc.
Reacțiile chimice calitative ale pesticidelor sunt în prezent relevante pentru
vizualizarea compușilor separați cu TLC. Developanții frecvent utilizați: reactivul o-
tolidin (FOS), soluția amoniacală de azotat de argint cu raze UV (substanțe
organoclorurate, piretroide sintetice, etc.).
Pentru determinarea și identificarea pesticidelor sunt utilizate metodele:
1. TLC-screening care conține următoarele etape:
- stratificarea probei cercetate și a substanței de referință pe placa
cromatografică,
- eluarea în camera cu fază mobilă,
- uscarea plăcilor,
- developarea componentelor separate,
- calcularea valorilor de retenție (Rf),
- identificarea substanțelor.
În calitate de faze mobile pentru separarea pesticidelor în strat subțire de
sorbent se folosește amestecul de solvenți organici: hexan-acetonă în diferite
proporții; toluol-acetonă; amestecul de cloroform, hexan, acetonitril, etc. Pentru
detectarea substanțelor organoclorurate și piretroidelor sintetice se utilizează soluție
azotat de argint cu ulterioară iradiere în raze UV. Pentru detectarea FOS este utilizată
soluția albastru de bromfenol și acid citric, precum și reactivul o-tolidin.
2. GLC-screening pentru determinarea pesticidelor. Pesticidele sunt
lichide sau substanțe solide cu temperaturi înalte de fierbere, de acea ele se separă
prin metoda Gaz Cromatografică, folosind faza de silicon și eteri de polietilenglicol
termostabili.
Determinarea și identificarea toxicelor volatile

Cercetarea distilatelor obținute la etapa izolării eșantionelor biologice prin
metoda distilării cu vapori de apă se efectuează prin metode chimice și prin metoda
cromatografiei de gaze.

Cod: MT-26.02
Determinarea și identificarea toxicelor volatile prin metode chimice
Primul distilat este cercetat pentru prezența ionilor de cianură. Reacția de bază
este reacția azurului de berlin (reacție sensibilă, selectivă).
Al doilea distilat este cercetat pentru prezența următoarelor toxice:
1) formaldehidă - reacția cu acidul cromotropic; în caz de reacție pozitivă - reacția cu
reactivul Fehling și reacția de reducere a ionilor de argint;
2) metanol: în absența formaldehidei metanolul se oxidează până la formaldehidă și
apoi se efectuează reacțiile pentru formaldehidă. Pentru detectarea formaldehidei
și metanolului se realizează doar reacția formării salicilatului de metil sau se
determină prin metoda GLC;
3) acetonă, etanol – test de iodoform;
4) halogenurile de alchil: se realizează reacția de scindare a clorului legat organic
(după hidroliza cu soluția hidroxidului de sodiu în etanol).
În caz de reacție pozitivă la ionii de clor se realizează reacțiile de identificare
pentru halogenuri de alchil:
a. reacția de formare de izonitril;
b. reacția cu rezorcină;
c. reacția cu reactivul Fehling
Partea rămasă din cel de al doilea distilat este amestecată cu al treilea distilat și
se efectuează reacția pentru prezența halogenurilor.
5) fenolul și alcool izoamilic - distilatul pentru prezența fenolului și alcoolului
izoamilic se extrage cu eter în mediu alcalin cu carbonat de sodiu. Extractele
eterice primite se cercetează prin reacția de formare a tribromfenolului, care este
sensibilă și are valoare chimică negativă. Apoi se efectuează reacții suplimentare
cu clorură de fier și formarea indofenolului. Alcool izoamilic se determinaă prin
metoda GLC.
Determinarea și identificarea toxicelor volatile prin metoda gaz
cromatografică
Cercetarea fluidelor și țesuturilor biologice ce conțin toxici volatile se
efectuează prin metoda fazei de echilibru a gazului de vapori. Esența metodei:
obiectul cercetat este plasat într-un vas etanș, menținut la o anumită temperatură și,
apoi, faza gazoasă este introdusă într-o coloană cromatografică. În asemenea caz,
probele lichide sau solide nu nimeresc în evaporatorul cromatografului și nu pot
provoca apariția unor compuși noi în timpul descompunerii și sorbției.
În procesul aplicării cromatografului de gaze se ține cont de caracteristicile de
bază:
- sensibilitatea ridicată (10-8-10-9 mg / ml);
- capacitatea mare de separare;
- versalitatea;
- rapiditatea;
- eșantionul mic;
- posibilitatea automatizării procesului;
- precizia ridicată a cercetării (± 5% - eroare de măsurare).

Cod: MT-26.02
În toxicologia medico-legală etanolul și surogatele lui sunt considerate drept
toxice de bază. Pentru determinarea cantitativă și calitativă a alcoolului se utilizează
metoda transferului lor în alchilnitriți. Nitritul de sodiu și acidul tricloracetic se
utilizează pentru precipitarea proteinelor și crearea mediului acid prin formarea
acidului azotos. Alchil nitriții de alcooli inferiori sunt volatili la temperatura camerei
și nu necesită încălzire. Detectarea se realizează cu detectorul de conductibilitate
termică (TCD) sau detectorul cu ionizare în flacără (FID). Determinarea cantitativă a
alcoolilor se realizează prin metoda standardului intern - substanța cu o anumită
concentrație se adăugă la eșantion și la soluțiile standard de calibrare. Valoarea
proporțională cu concentrația de alcool este raportul dintre înălțimea sau aria pikului
de alcool la înălțimea sau aria pikului standardului intern.
Determinarea concentraţiei alcoolului etilic şi stabilirea prezenţei surogatelor
în lichidele biologice poate fi realizată prin două metode.
a) GC - TCD cu următoarele etape:
- derivatizarea;
- identificarea;
- determinarea.
b) GC - FID - Headspac cu următoarele etape:
- identificarea;
- determinarea.
Determinarea concentraţiei alcoolului etilic şi stabilirea prezenţei surogatelor
în ţesuturi și viscere umane poate fi realizată prin metoda GC - TCD cu următoarele
etape:
- distilarea;
- derivatizarea;
- ientificarea;
- determinarea
Determinarea și identificarea etilenglicolului pot fi realizate prin două metode:
a) Determinarea compusului în formă nativă. Se utilizează în cercetarea lichidelor
tehnice.
b) Producerea derivaților mai puțin polari și mai volatili.
Determinarea și identificarea substanțe organoclorurate pot fi realizate prin
determinarea compusului în formă nativă, pentru separare se utilizează scvolanul.
Determinarea și identificarea acidului acetic pot fi realizate prin două metode:
a) determinarea compușilor nativi în prezența acidului fosforic;
b) determinarea esterilor (metil, acetat de etil).
Determinarea și identificarea fenolului și crezolului pot fi realizate prin trei
metode:
a) determinarea substanțelor native;
b) determinarea sub formă de derivați silici;
c) producerea derivaților de brom.
Determinarea și identificarea formaldehidei pot fi realizate prin polimerizarea
în sistemul de detecție, astfel încât se determină derivați de formaldehidă.

Cod: MT-26.02
Determinarea și identificarea toxicelor corosive
Dializatul obținut în urma izolării eșantioanelor biologice prin dializă se
cercetează pentru prezența acizilor minerali, substanțelor caustice și a amoniacului.
Determinarea și identificarea acizilor minerali

Dacă dializatele cercetate au o reacție acidă pronunțată, ele se supun cercetării
pentru prezența anionilor de acizi sulfuric, clorhidric, azotic. Anionii acestor acizi pot
fi în probe biologice ca constituenți ai acestora. Prin urmare, pentru a dovedi
otrăvirea cu acizi minerali, anionii acizilor trebuie îndepărtați din dializă. Acizii
azotați și sulfuric sunt transformați în compuși mai volatili (SO2, NO), care sunt ușor
distilați. Dializatul obținut se cercetează pentru prezența acizilor sulfuric, azotic,
clorhidric.
Determinarea, identificarea și cuantificarea acidului sulfuric
Distilatul se cercetează cu reacții caracteristice acidului sulfuric: cu clorură de
bariu, acetat de plumb. Caracteristic acidului sulfuric concentrat este capacitatea
acestuia de a carboniza hidrații de carbon. Determinarea cantitativă a acidului sulfuric
se efectuează prin titrarea distilatului sau a dializatului cu soluție hidroxid de sodiu
0,1 M (indicator - portocaliu de metil).
Determinarea, identificarea și cuantificarea acidului azotic
Pentru detectarea acidului azotic se efectuează reacțiile cu difenilamina și
brucina. Reacția cu difenilamina și brucina dă, de asemenea, acidul azotos. Prin
urmare, dacă se detectează acidul azotos, acesta trebuie îndepărtat și doar apoi se pot
efectua reacții pentru acidul azotic. Pentru îndepărtarea acidului azotos se utilizează
ureea, acidul sulfamic, sărurile de amoniu, azida de sodiu și altele. Determinarea
cantitativă a acidului azotic se efectuează prin titrarea distilatului sau a dializatului cu
soluție de NaOH 0,1 M (indicator - metil oranj)
Determinarea, identificarea și cuantificarea acidului clorhidric
Distilatul preventiv se cercetează pentru prezența acidului clorhidric (reacție cu
nitrit de argint). După primirea unei reacții pozitive, acidul clorhidric se distilează din
dializatul inițial. În cazul intoxicației cu acid sulfuric în material biologic se formează
acid clorhidric, care la fel se distilează. Prin urmare, în distilatul primar se exlude
prezența acidului sulfuric și după detecția lui nu se cercetează pentru prezența
acidului clorhidric. Determinarea acidului clorhidric în distilat se comfirmă prin
reacțiile cu nitrat de argint și clorat de potasiu. Determinarea cantitativă a acidului
clorhidric (în cazul lipsei hidrogenului sulfurat) are loc prin titrarea distilatului sau a
dializatului prin metodă Volhard.
Determinarea și identificarea substanțelor caustice și a amoniacului
Cele mai frecvente sunt intoxicațiile cu amoniac, sodă caustică, hidroxizi de
potasiu, sodiu și calciu. Dacă există o suspiciune la intoxicație cu baze caustice, se
determină pH-ul. Pentru a determina mediul alcalin se folosește fenolftaleina, care își
modifică culoarea la pH 8-10. Apariția unei culori roșii de fenolftaleină este posibilă
atât în prezența carbonaților alcalini, cât și a metalelor alcaline.

Cod: MT-26.02
Determinarea, identificarea și cuantificarea hidroxidului de potasiu
Pentru detectarea ionilor de potasiu în dializate se efectuează reacții
caracteristice cu hidrotartrat de sodiu, cobalt-nitrit de sodiu și tetrafenilborat de sodiu.
Reacțiile se efectuează într-un mediu slab acid sau neutru (dializatul se neutralizează
cu o soluție acid acetic la pH 3-4).
Determinarea, identificarea și cuantificarea hidroxidului de sodiu
Pentru detectarea ionilor de sodiu în dializate se efectuează reacții cu acetat de
zinc-uranil.
Determinarea, identificarea și cuantificarea amoniacului
În caz de reacție negativă la prezența hidrogenului sulfurat, se efectuează
reacții de detecție a amoniacului cu sulfat de cupru, turnesol și reactivul Nessler.
Determinarea cantitativă a bazelor caustice și a amoniacului se efectuează prin
titrarea dializatului cu soluție de acid clorhidric 0,1 M (indicator - fenolftaleină sau
metil oranj).
Determinarea și identificarea sărurilor metalice alcaline
Dintre sărurile de metale alcaline o semnificație toxicologică o pot avea nitriții,
nitrații, clorații, boraxul și altele. Analiza toxicologică a materialului biologic pentru
prezența sărurilor metalice alcaline constă în determinarea cationului și anionului din
sare.
Identificarea nitriților și nitraților
Dializatele se neutralizează și se efectuează reacții de identificare: cu sulfonil
acid diazotizat, cu reactivul Griss și cu hârtia de iodură - amidon. Pentru identificarea
nitriților se mai efectuează și reacții caracteristice la ionii de sodiu și potasiu. Pentru
determinarea nitraților preventiv se înlătură nitriții cu azid de sodiu sau acid sulfamic;
apoi se efectuează reacția cu difenilamină și sulfat de fier în prezența acidului sulfuric
concentrat.
Determinarea și identificarea toxicelor metalice

Mineralizatul obținut prin mineralizare umedă a eșantioanelor biologice se
cercetează prin metoda calitativă de spectrometrie cu emisie atomică și metoda
cantitativă de spectrometrie de absorbție atomică.
Metoda spectrometriei cu emisie atomică
Principalele avantaje ale spectrometriei cu emisie atomic sunt capacitatea de a
efectua analize calitative și semicantitative într-o gamă largă de concentrații, precum
și versatilitatea și multifuncționalitatea metodei. Spectrometrul de emisie atomică
constă dintr-o sursă de radiație, un sistem de introducere a probelor, un sistem de
dispersie optică, un detector și un sistem pentru colectarea și prelucrarea datelor.
Spectrometrul de emisie atomică este un dispozitiv spectral care dispersează lumina
emisă de sursa de radiație, separă spectral benzile ce conțin liniile elementului care se
determină și măsoară intensitatea liniei.
Cercetarea calitativă. Sarcina cercetării calitative a emisiilor atomice este
identificarea liniilor spectrale în spectrul eșantionului. Acest lucru este realizat prin
utilizarea curbei de dispersie a spectrometrului, tabelele liniilor spectrale.
Apartenența unei linii la un element dat este determinată de lungimea de undă și

Cod: MT-26.02
intensitatea liniei, deoarece fiecare element chimic emite un spectru caracteristic al
liniei. Determinarea lungimii de undă a liniei spectrale și identificarea acesteea se
efectuează din spectrul de comparație sau din curba de dispersie construită anterior a
spectrometrului. În analiza calitativă se compară poziția liniei spectrale dorite în
spectrul eșantionului în raport cu spectrul de fier. În acest scop se folosesc tabele de
linii spectrale în care sunt prezentate liniile spectrale ale diferitelor elemente sau plăci
dintr-un atlas cu un spectru de fier (liniile de fier sunt cuprinse în întreaga regiune a
spectrului). Datorită faptului că numărul total de linii din spectrul de elemente este
foarte mare (spectrul de toriu are peste 2500 de linii, iar spectrul de uraniu - 5000), în
analiza calitativă se relevă prezența liniei analitice sau ultima linie. Analitică (ultima)
este numită linia spectrală, care dispare ultima în spectru, deoarece conținutul
elementului din eșantion scade. Ultimele sunt, de obicei, liniile de rezonanță care
corespund tranziției electronului de la cel mai apropiat nivel excitat până la cel
neexecutat. Conceptul de „linie analitică” este strâns legat de limita de detectare a
unui element. Limitele de detecție prin metoda de emisie atomică sunt de 10 -6 - 10-8 g
pentru dielectricii solizi și 10-7-10-9 g pentru analiza reziduului uscat al soluției pe
suprafața unui electrod de cupru. Limita de detecție depinde de fundal și de
fluctuațiile din spectru. Creșterea raportului dintre semnalul analitic și fundal, și
creșterea stabilității sursei de radiații reduce limita de detecție. În absența ultimei linii
a elementului determinat în spectru se poate concluziona că nu există alte linii ale
acestui element. Principalul motiv al erorilor în identificarea ultimelor linii este
suprapunerea liniilor spectrale. Prezența unei linii cu o lungime de undă caracteristică
pentru ultima linie a elementului care este determinată, nu garantează faptul că
această linie aparține de fapt acestui element.
Limitele metodelor directe de analiză spectrală corespund la 10 -3-10-5%, ceea
ce face dificilă determinarea microimpurităților multor elemente în intervalul de 10 -6-
10-8%. Prin urmare, concentrarea preliminară a elementelor se realizează utilizând
metode fizice (distilare, cristalizare, recristalizare) și chimice (calcinare, extracție,
precipitare și coprecipitare cu colector organic și anorganic, electroliză și altele). În
acest caz se impun cerințe speciale privind puritatea reactivilor, solvenților și vaselei.
Metoda spectrometriei cu absorbție atomică

Spectrometria de absorbție atomică (AAS) este o metodă ce se bazează pe
absorbția radiației de către atomii liberi în starea de bază. Cantitatea de absorbție este
legată de concentrația de atomi în starea de bază. Majoritatea atomilor sunt în stare de
bază chiar și la temperaturi ridicate. Spectrele de absorbție, spre deosebire de
spectrele de emisie, sunt mai simple, astfel încât probabilitatea de interferență
spectrală este scăzută.
Cercetarea cantitativă. În condițiile de spectrometrie de absorbție reducerea
intensității radiației de rezonanță atomică depinde de concentrația elementului
cercetat și de lungimea stratului absorbant. Determinarea cantitativă prin metoda
AAS se efectuează prin metoda curbei de etalonare și prin metoda aditivului. În
metoda curbei de calibrare este construită o diagramă a densității optice a soluțiilor
standard în dependență de concentrație. După determinarea densității optice a soluției

Cod: MT-26.02
analizate, în baza curbaei de calibrare se determinată concentrația. În metoda
aditivului se măsoară densitatea optică a soluției care urmează să fie analizată (Ax).
Apoi, se introduce un volum definit de soluție standard (с ст în soluția probei
analizate) și se măsoară din nou (Ах+ст). Concentrația soluției analizate se calculează
cu formula: Cx = Cst (Ax / Ax + St - Ax).
Identificarea și cuantificarea carboxihemoglobinei

Metoda calitativă: Identificarea carboxihemoglobinei în sânge se efectuează
prin reacții calitative de culoare: reacția cu soluție hidroxid de sodiu, cu formol,
reacția cu tanină, reacția cu acetat de plumb, reacția cu sulfat de cupru. Concomitent
se efectuează reacții cu proba de sânge control.
Metoda cantitativă spectrofotometrică: proba de sânge se diluează în colbă cu
sol. 0,1% hidroxid de amoniu până la cotă. În cuva spectrofometrului se introduce
soluția obținută, care se tratează cu ditionit de sodiu, se amestecă și se marchează
absorbanța la 534 și 560 nm. În calitate de substanță control se utilizează sol. 0,1%
hidroxid de amoniu. Conținutul de carboxihemoglobină în sângele cercetat se
calculează după formulă în procente.
7.4.7. Confirmarea prin metode calitative și cantitative (cromatografice,

spectrometrice) a substanței toxice
Cromatografia lichidă de înaltă performanță (HPLC)
Cromatografia lichidă de înaltă performanță este o variantă a cromatografiei pe
coloană. Separarea este bazată pe variația distribuției vitezei substanțelor între faza
staționară și faza mobilă. Faza mobilă este selectată astfel încât să se asigure
separarea substanțelor cu timp de retenție relativ mic. În ceretarea toxicologică
medico-legală se utilizează versiunea cea mai frecventă de cromatografie cu fază
inversă, atunci când faza mobilă este mai polară decât faza staționară. Sunt utilizate
coloane cu faze grefate. Se recomandă utilizaresa în calitate de fază mobilă a
amestecului de apa - metanol, apa - acetonitril sau tampoane, acizi, baze. În calitate
de fază staționară se utilizează, cel mai frecvent, materiale hidrofobe, grefate pe
silicagel (Separon-18).
Detectorul în HPLC este de obicei spectrofotometric. Se înregistrează
densitatea optică a soluției substanței testate la o anumită lungime de undă.
Detectarea este posibilă la mai multe lungimi de undă.
Identificarea substanțelor ceretate din extractele probelor biologice se
efectuează în modul stabilit:
- să compară timpul (volumul) de retenție a substanței cercetate și eșantionul de
referință;
- se compară și se suprapune absorbția luminii componentului cercetat și mostrele
de comparare la două sau mai multe lungimi de undă și se estimează relațiile lor;
- se estimează coincidența valorilor timpului de retenție ale componentelor
detectare și proba de comparație după adăugarea în extractul obținut.

Cod: MT-26.02
Metoda HPLC se utilizează în practica toxicologiei medico-legale
contemporane pe scară largă, precum și în determinarea toxicelor cu caracter acid și
alcalin în eșantioanele biologice.
În cercetările prin HPLC, inclusiv pentru screening, se utilizează câte 0,6ml de
extracte cloroformice izolate din proba biologică, preparate prin metoda TLC din
soluțiile acide și alcaline. Probele din extractele acide și alcaline sunt unite,
concentrate, iar reziduul uscat este dizolvat în 0,2 ml soluție 2% de acetonitril în
soluție 0,1% acid trifluoracetic. Volumul probei de testare este de 5-10μl. Astfel, într-
o probă se determină substanțe de natură acidă și alcalină. Pentru a determina
concentrațiile de medicamente se utilizează diagrame de calibrare pentru o serie de
soluții standard, folosind metoda de calibrare absolută. Prin HPLC este posibilă
identificarea și determinarea toxicelor de natură acidă, alcalină și neutră într-o
singură probă de fluid biologic cu un volum de 0,5ml, ceea ce simplifică cercetarea și
reduce semnificativ costul reactivilor și erorile în prepararea probelor.
Metoda HPLC nu se aplică pentru screening-ul general, deoarece, pentru
fiecare grup de substanțe, sunt necesare condiții specifice de separare. Această
metodă este optimă pentru screening-ul special.
Spectrometrie de masă (GC-MS)

Analiza spectrală de masă este o metodă de analiză instrumentală. În
spectrometrul de masa moleculele organice neutre sunt transformate in ioni, radicali
și molecule neutre simple; ionii generati prin fragmentare sunt ulterior deviati în
câmpuri magnetice și/sau electrice. Devierea ionilor este dependentă de masa și
sarcina acestora. Folosind spectrometrie de masa, se poate masura greutatea
moleculară exactă a compusului organic, calcula compoziția elementară, stabili
substanța chimică și structura spațială, compoziția izotopică, efectua o analiză
calitativă și cantitativă, cercetarea unui amestec compus.
Spectrul de masă rezultat este comparat cu spectrul din catalog. Aceasta este o
metodă rapidă și simplă de analiză structurală și de identificare a substanțelor. Este
utilizată pentru definirea poluării mediului, controlul alimentelor, cercetarea
metabolismului, în criminologie, precum și în analiza obiectelor biologice privind
compușii toxici necunoscuți.
În prezent se utilizează o combinație de metode cromatografice și
spectrometrice de masă. Această metodă se numește spectrometrie de masă
cromatografică. Cu ajutorul cromatografiei, amestecul este separat în componente
separate. Spectrometria de masă se utilizează pentru a detecta și cuantifica
substanțele separate ale amestecului.
Screening-ul cercetărilor constă din următoarele etape:
- identificarea toxicului;
- confirmarea analitului după screening;
- depistarea metaboliților acestuia.
GC-MS este disponibilă în două variante - în combinație cu gazul sau
cromatografia gaz-lichid (GLC sau GC, respectiv) pentru analiza substanțelor în fază
gazoasă; în combinație cu cromatografia lichidă de înaltă performanță pentru analiza
substanțelor nevolatile, polare și termolabile.
Cod: MT-26.02
În cazul utilizării metodei GC-MS pentru identificarea substanțelelor slab
volatile, compușilor polari și metaboliților acestora este necesară derivatizarea
analiților. Derivatizarea evită pierderea substanței datorită volatilității scăzute sau
polarității puternice. În procesul cercetării, datorită derivatizării, compușii cercetați
devin mai puțin polari și mai volatili.
Pentru derivatizare se folosesc diferite tipuri de reacții de bază:
- acetilarea;
- acilarea;
- sililarea.
Derivatizarea se realizează în recipiente închise ermetic, echipate cu capace cu
șurub sau în recipiente cu dopuri, care sunt etanșate ermetic cu capace de aluminiu. În
aceste vase, extractul organic este evaporat până la reziduu uscat, care este transferat
cu un volum mic de solvent organic, care, de asemenea, este evaporat până la uscat.
Reziduul uscat obținut, ce conține substanța cercetată, se tratează cu reagent,
împiedicând pătrunderea apei pentru a se evita hidroliza derivaților. Reacția se
desfășoară de obicei timp de 5-60 minute la o temperatură mai mică de 100°C. După
răcire, vasele sunt deschise și 1-2pl din amestecul de reacție se introduc în injectorul
cu cromatograf.
Cei mai stabili sunt derivații acetilici (reactiv: anhidridă acetică-piridină 1:1).
Aceștia sunt stabili în mediul de reacție la temperatura camerei cca. 48-72 ore. În
rezultatul derivatizării este posibilă determinarea mai exactă a zonelor de vârf, a cărui
formă devine mai simetrică; nu crește sensibilitatea de detecție.
Proba cercetată este introdusă în cromatograf în care are loc separarea unui
amestec de substanțe. Un flux de substanțe separate cu gazul purtător trece printr-un
separator special, care separă gazul purtător de substanța respectivă. Apoi, compusul
test intră în camera de ionizare a spectrometrului de masă. În această cameră particule
de substanțe sunt ionizate și intră în analizorul de masă, unde sunt împărțite în funcție
de masă. Valorile relative ale curenților generați de ioni de diferite mase se măsoară
prin sistemul de înregistrare. Spectrul de masă al amestecului de substanțe este o serie
de vârfuri distribuite succesiv de substanțe. Divizarea substanțelor după masă în
analizor se efectuează sub influența unui câmp magnetic. Când fasciculul de ioni
trece prin câmpul magnetic, fasciculul de ioni se concentrează asupra fantei
receptorului. În procesul de focalizare un fascicul de ioni cu masă este separat de
ionii de masă. Acest proces are loc în planul receptorului la o distanță care este
determinată de capacitatea de separare a dispozitivului.
Astfel, puterea de rezolvare a unui spectrometru de cromatomă este o măsură a
capacității sale de a separa doi ioni cu o anumită diferență în masele lor. Spectrul de
masă este o caracteristică calitativă a amestecului separat și permite identificarea
componentei sale (limita de detectare a substanțelor este de 10-12 g/ml).
GC-MS este o metodă universală care permite lucrul cu amestecuri complexe,
ce conțin doar 10-10 - 10-14 g/ml a componentului detectat, cantități ce de miliarde de
ori sunt mai mici decât cantitățile necesare de substanță pentru spectrometre de masă.
Acest lucru este deosebit de valoros pentru determinarea cantității de substanțe toxice
în fluide biologice, dar și viscere cadaverice.

Cod: MT-26.02
Metode GC-MS pentru screening-ul medicamentelor și drogurilor
Numărul substanțelor Obiectele cercetării Metode de izolare și Limita detecției

toxice identificate derivatizare, solventul
optim
80 toxice alcaline viscere extracția lichid-lichidă ---
(LLE), butilacetat
175 toxice alcaline sânge, urina LLE, clorură de butil ---
56 toxice acide și ser LLE, diclormetan <1 mg/l
alcaline
11 hipnotic-sedative sânge LLE, diclormetan 0,5 mg/l
52 toxice acide și sânge LLE 1 – 20 mg/l
neutre
60 toxice acide și sânge LLE, etilacetat 10 mg/l
neutre
10 toxice acide sânge LLE, toluene-metilacetat 0,25 – 1 mg/l
8:2
102 toxice alcaline sânge LLE, toluen 0,2 mg/l
110 toxice alcaline sânge, LLE, clorură de butil 0,1 mg/l
200 toxice neuter și sânge, țesut LLE, clorură de butil 0,01 – 0,3 mg/l
alcaline
26 toxice acide ser LLE, eter dietilic, silinare
(N-metil-N- ---
(t-butildimetilsilil)
trifluoracetamida)
40 toxice alcaline sânge, LLE, diclormetan-toluen
1:9, acilarea 0,01 – 0,1 mg/l
(heptafluorobutil
anhidridă)
7.5. Interpetarea rezultatelor analizei

7.5.1. Considerații generale
Cercetarea toxicologică medico-legală este o investigație complexă bazată pe
un spectru larg de metode. Această particularitate se datorează specificului obiectului
cercetat – proba biologică, deoarece la baza cercetării stau metode chimice a unui
produs biologic. Mai mult, substanța toxică suferă o serie de modificări în organismul
uman, atât datorită reacțiilor de regenerare (vindecare), cât și grație intervențiilor
medicale (tratamente de dezintoxicare, antidoți ș.a.) orientate spre înlăturarea
toxicului din organism și efectelor acestuia. Anume pentru a exclude influența
oricărui produs biologic asupra rezultatului cercetării chimice, în toxicologia medico-
legală, comparativ cu chimia judiciară, este folosit un complex întreg de metode de
izolare a substanței pure din eșantionul biologic. Toți acești factori sunt de natură să
influențeze cercetările toxicologice, deciziile expertului toxicolog și interpretările
rezultatelor investigațiilor. Din aceste considerente, expertul toxicolog trebuie să fie
extrem de meticulos atât în procesul efectuării cercetării, cât și interpretării
rezultatelor acesteia.
Cod: MT-26.02
Astfel, un rezultat negativ al cercetării materialului biologic pentru depistarea
substanțelor toxice nu indică neapărat absența acestora, fapt ce poate fi explicat lesne
prin utilizarea unor metode neselective și cu o sensibilitate scăzută, interpretarea
eronată a unor rezultate din cauza necunoașterii toxicocineticii și toxicodinamicii sau
prin metabolizarea substanței toxice în organismul uman ori înlăturarea acestuia
grație intervențiilor medicale.
În procesul efectuării cercetării toxicologice, expertul trebuie să țină cont de
existența unor factori ce țin de substanța toxică și de organismul uman, care pot
influența interpretarea rezultatelor.
Factori dependenți de toxic:
1. Doza. În funcție de doză aceeași substanță chimică poate fi o otravă sau un
medicament (stricnina, atropina, compușii arsenicului și mercurului).
2. Proprietățile fizice și chimice ale substanțelor. De exemplu, BaSO4 la îngerare nu
este toxic deoarece este insolubil în apă și HCl din stomac, dar BaCl 2 la îngerare
este toxic.
3. Concentrația – este un factor important ce determină toxicitatea unor substanțe.
4. Originea. Unele substanțe sunt toxice din start.
5. Vechimea. Există produse alimentare care în urma păstării îndelungate sau
incorect dezvoltă anumite substanțe toxice (ex. solonina).
6. Consolidarea acțiunii toxicului în prezența altor substanțe (barbiturice și alcool) -
sinergism sau antagonism (acid-bază) - acțiunea este atenuată.
Factori dependenți de organismul uman:
1. Vârstă – copii și vârstnicii sunt mai sensibili față de acțiune toxicului;
2. Sex – femeile sunt mai puțin rezitente față de toxice, mai ales în perioadele de
menstruație, sarcină, lăuzie, lactație
3. Starea de sănătate – bolile în general scad rezistența organismului; o serie de
maladii dereglează metabolizarea și excreția toxicelor din organism;
4. Greutatea corporală – reprezintă cantitatea de lichid în care se va dizolva toxicul
5. Starea de nutriție – scade rezitența organismului, inclusiv față de toxice;
6. Toleranța – consumul cronic al substanțelor toxice poate crește toleranța
organismului;
7. Particularitățile individuale – se pot manifesta prin hipo- sau hipersensibilitate
față de anumite toxice.
Calea de pătrundere a toxicului în organism este un factor important ce
determină probabilitatea intoxicației, viteza instalării și severitatea acesteia.
Detectarea toxicului în materialul biologic poate deveni dificilă din
următoarele cauze:
1) Varietatea obiectelor de cercetare (sânge, urină, viscere umane, alimente, reziduuri
de medicamente, lichide tehnice, droguri, plante). În funcție de tipul obiectului de
cercetare, aceeași substanță toxică este izolată prin metode diferite. De exemplu,
atropina este izolată din organe cadaverice cu solvenți polari (apă, etanol), dar din
sânge – prin extracție cu solvenți organici (cloroform).
2) Dificultatea izolării unor cantități mici de substanțe toxice din materialul biologic.

Cod: MT-26.02
3) Distribuția inegală – unele toxice pătrund în sânge (etanol), altele sunt distribuite
în organe și țesuturi. Unele substanțe sunt parțial excretate cu masele vomitive,
urina și alte căi.
4) Substanțele interacționează cu țesuturile corpului.
5) Chimicalele sunt supuse numeroaselor transformări (metabolism) în organismul
uman.
6) Necesitatea utilizării unor metode extrem de sensibile pentru determinarea
toxicilor.
7) Necesitatea considerării conținutului natural al analitului (toxice metalice).
8) Dificultatea evaluării rezultatelor, deoarece nu există un randament cantitativ la
izolare.
9) Influența substanțelor endogene prezente asupra rezultatelor determinării calitative
și cantitative a toxicului.
Expertul toxicolog doar depistează și identifică substanța toxică eșantioanele
biologice și nu se poate pronunța în privința cauzei intoxicației sau a morții.
Rezultatele pozitive sau negative ale cercetării toxicologice medico-legale în
sine nu sunt, în toate cazurile, dovada prezenței sau absenței intoxicației. Detectarea
toxicului în viscerele și țesuturile cadavrului poate fi legată nu numai de intoxicație,
dar și de administrarea medicamentelor în scopuri terapeutice, ca urmare a expunerii
profesionale în producție, precum și postmortem prin contamirea cadavrului sau a
țesuturilor acestuia până, în timpul și după autopsie.
Rezultatul negativ al cercetărilor toxicologice medico-legale nu exclude
posibilitatea decesului după otrăvire. Acest lucru se datorează mai multor motive. În
cazurile intoxicației îndelungate substanța toxică poate fi complet eliminată din
organismul uman până la survenirea decesului; unele dintre toxice pot fi expuse unor
transformări în timpul vieții persoanei, astfel încât nu pot fi depistate sau sunt
identificați doar metaboliții. Unele otrăvuri pot fi distruse post-mortem ca urmare a
proceselor de putrefacție. Substanțele ultratoxice, care cauzează intoxicații fatale în
doze foarte mici, nu pot fi descoperite prin metodele existente de analiză, datorită
conținutului lor nesemnificativ în obiectele biologice prezentate pentru cercetare.
Totodată, industria chimică în creștere rapidă determină întârzierea elaborării și
aplicării metodelor speciale de identificare a substanțelor toxice noi.
7.5.2. Principalele caracteristici metrologice ale metodelor analitice de

cercetare ale toxicelor sunt:
Corectitudinea (accuracy) este gradul de proximitate al rezultatului obținut la
valoarea luată ca valoare reală a marimii de masurat. Principala diferență între
corectitudine și reproductibilitate este aceea, că pentru a evalua corectitudinea,
rezultatul este comparat cu cel real sau cel considerat ca real și pentru a evalua
reproductibilitatea, rezultatul este comparat cu alte rezultate obținute în acelaș mod.
Corectitudinea este determinată în aplicarea tehnicii analitice.
Verificarea corectitudinii este efectuată în moduri diferite: 1) metoda
„introdusă-găsită”; 2) analiza eșantionului prin diferite metode (metoda de comparare

Cod: MT-26.02
trebuie să aibă un alt principiu și să ofere rezultate corecte); 3) analiza eșantioanelor
standard.
Sensibilitatea (sensitivity) reprezinta calitatea tehnicii de a percepe cele mai
mici variații ale marimii de măsurat.
Specificacitatea (specificity) este capacitatea tehnicii de a determina analitul în
prezența altor componente. În cazul specificacității insuficiente a metodei este
necesară adăugarea altor metode.
Linearitatea (linearity) este dependența liniară a semnalului ca funcția
componenței determinate.
Reproductibilitatea (precision) unei tehnici analitice se exprimă prin gradul de
proximitate al rezultatelor obținute pentru o serie de măsurători. Precizia este
considerată în trei nivele: convergența, precizia intralaboratorie și reproductibilitatea
în comparări interlaborator. Precizia tehnicii este caracterizată prin abatere, abatere
standard și abatere standard relativă.
Intervalul de aplicare (range) a tehnicii analitice este intervalul dintre
concentrațiile minime și maxime ale analitului. Valorile minime (de jos) ale
conținutului detectat sunt considerate drept limitele minime (de sus) și superioare ale
conținutului detectat, care pot fi determinat cu o eroare de Sr ≤ 0,33. Domeniul de
aplicare este stabilit la studiul linearității. Tehnica aplicată trebuie să asigure
liniaritatea, corectitudinea și reproductibilitatea.
Convergența (repeatability) caracterizează gradul de proximitate al rezultatelor
obținute printr-o tehnică efectuată în aceleași condiții (de același specialist sau grup
de specialiști, același instrument, laborator, într-un interval de timp scurt între
măsurători).
Repetabilitatea (reproducibility) este gradul de proximitate al rezultatelor
obținute prin aceeași metodă, dar în condiții diferite (diferiți specialiști, diferite
instrumente, laboratoare, la diferite intervale de timp).
Precizia intralaboratorie (detection limit) caracterizează impactul variațiilor
intralaboratorii (diferiți specialiști diferite zile, echipamente etc.). Convergența este
reprezentată convenabil de abaterea standard relativă: cu cât este mai mică valoarea
Sr, cu atât este mai bună convergența.
Limita de detecție (detection limit) are o valoare informativă şi se referă la
concentraţia minimă detectauă a substanţei de analizat prin o anumită metodă, cu un
nivel de încredere de 0,95 sau 0,99. Limita de detecție poate fi exprimată ca greutate
(limita de detecție absolută) sau concentrație (limita de detecție relativă).
Valoarea limitei de detecție (LD) este estimată prin formula:
LD = 3δ / S (1.1)
unde δ este deviația standard a zgomotului;
S - coeficientul de sensibilitate.
Limita de detecție este o caracteristică calitativă.
Limita de cuantificare (limit of determination) este conținutul minim al unei
substanțe determinat în mod fiabil printr-o anumită tehnică. Pentru a determina limita
de cuantificare, se utilizează o estimare vizuală, un raport semnal-zgomot, o linie de

Cod: MT-26.02
calibrare și o abatere standard a semnalului. Limita determinării cantitative
corespunde concentrației minime pentru care raportul semnal-zgomot este de 10: 1.
Limita de cuantificare (LDC) poate fi calculată prin formula:
LDC = 10 δ / S (1.2)
unde δ este deviația standard a zgomotului;
S - coeficient de sensibilitate.
Robustețea (robustness) este capacitatea tehnicii de a fi rezistentă la
modificările parametrilor tehnicii. Acești parametri includ: stabilitatea soluțiilor
analitice, timpul de extracție; pentru HPLC – pH-ul, compoziția și viteza fazei
mobile, coloanele (diverse serii), temperatura; pentru GC - temperatura, viteza
gazului purtător, coloanele (diferite serii și / sau producători).
Dimensiunea rezultatului determinării este exprimată ca și cantitatea de
substanță în unități de masă (g, mg, μg, ng etc.), mol (mol, μmol) sau concentrații în
masă (g / l, mg / l, μg / l, μg / ml, mg / kg, μg / g, masă%, promile, etc.).
8. Formularea concluziilor
La efectuarea expertizelor medico-legale toxicologice o mare importanţă o are
formularea corectă, logică, clară, laconică și univocă a concluziilor, care rezultă din
rezultatele examinărilor efectuate. Concluziile expertului toxicolog medico-legal
trebuie să reflecte răspunsurile științific argmentate la obiectivele înaintate, elaborate
în urma analizei critice, multilaterale și obiective a rezultatelor investigațiilor
toxicologice și materialelor medicale și nemedicale prezentate de ordonator, cu
excepția celor ce îi depășesc competența sau nu pot fi rezolvate în lipsa unor
materiale sau metode de cercetare.
Principiile formulării concluziilor sunt unice, indiferent de tipul expertizei, şi se reduc

la următoarel:
 Motivare obiectivă – să se bazeze pe datele constatate la investigațiile
toxicologice;
 Argumentare științifică – să fie întemeiate pe datele din liteatura științifică
de specialitate;
 Expunere exhaustivă – să cuprindă răspunsurile la toate întrebările înaintate
de ordonator cu exepția celor ce cepășesc competența expertului.
După conținutul lor, concluziile toxicologice pot fi categorice, de soluționare
parțială a obiectelor expertizei și de imposibilitate a soluționării acestora. Concluziile
categorice, la rândul lor, pot fi pozitive sau negative.
Concluziile categorice sunt formulate în cazul stabilirii prezenței sau absenței

toxicului în materialul biologic cercetat. Concluziile categorice pot fi pozitive și
negative. Concluzia categorică pozitivă se bazează pe identificarea substanței toxice
în eșantionul biologic cercetat; iar cea negativă – lipsa acesteia.

Cod: MT-26.02
Exemplu de concluzie categorică pozitivă:
În proba de sânge, prezentată pe numele cet. X, s-a depistat alcool etilic în
cantitate de 1,2 g/l.
Exemplu de concluzie categorică negativă:
În proba de sânge, prezentată pe numele cet. Y, alcool etilic nu s-a depistat.
Există, însă, cazuri când în urma cercetărilor efectuate expertul poate soluţiona
doar parțial sau chiar nu poate soluţiona obiectivele expertizei.
Soluționarea parțială a obiectului expertizei
Exemplu:
În proba de mușchi s-a depistat carboximioglobină, însă din cauza stării de
putrefacție a probei biologice a aprecia cantitatea acesteia nu este posibil.
Imposibilitatea soluționării obiectivelor expertizei:

Expertul se poate afla în imposibilitatea soluționării întrebărilor înaintate în
cazurile când materialul biologic prezentat este în cantite insuficientă sau atunci când
este alterat de procesul de putrefacție.
Exemplu:
Din cauza cantității insuficiente de material biologic prezentat, a stabili
concentrația alcoolului etilic în acesta nu este posibil.
Din cauza stării avansate de putrefacție, a stabili concentrația
carboximioglobinei în mușchi nu este posibil.
9. Examinări speciale
Inaplicabil
10. Literatura de bază utilizată

1. Bradicico Т., Valica Vl. Chimia toxicologică. Chișinău: CEP Medicina, 2003,
p.352
2. Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercări şi etalonări. SR EN
ISO 17025:2006 http://www.acreditare.md/public/files/documente_de_referinta/
1_DR-LI-LE-01_ed_6.pdf
3. Droghițoiu G., Mangalagiu I. Chimie și toxicologe judiciară. Separatologie
judiciară. Volum I. Iași: ATT Laboratores, 2011, p.217
4. Droghițoiu G., Mangalagiu I. Chimie și toxicologe judiciară. Separatologie
judiciară. Volum II. Iași: ATT Laboratores, 2011, p.357
5. EA Guidelines on Expression of Uncertainty in Quantitative resting, 4/16:2003.
https://ru.scribd.com/document/94884426/EA-4-16-EA-Guidelines-on-the-
Expression-of-Uncertainty-in-Quantitative-Testing
6. HG RM nr.296 din 16.04.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului privind
modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de
ebrietate şi naturii ei.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view= doc&id=331331
Cod: MT-26.02
7. Loghin F. Toxicologie generală. Cluj-Napoca: Editura Medicală Universitară
„Iuliu Haţieganu”, 2002, p.247
8. Loghin F., Popa D., Kiss B. Analize şi evaluări toxicologice. Cluj-Napoca:
Editura Medicală Universitară „Iuliu Haţieganu”, 2003, p.177
9. Loghin F., Popa D., Kiss B., Anton R. Analize și evaluări toxicologice. Cluj-
Napoca: Editura Medicală Universitară ”Iuliu Hatieganu”, 2003, p.230
10. Ordin nr. 42 din 30.12.2016 cu privire la aprobarea formatului rapoartelor
medico-legale și Instrucțiunii privirnd elaborarea rapoartelor medico-legale
11. Ordinul MS nr.80 din 20.03.2009 Cu privire la recoltarea şi analiza probelor
biologice pentru stabilirea alcoolemiei, consumului de droguri şi de alte
substanţe psihotrope, de medicamente cu efecte similare acestora.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331571
12. Regulament de prelevare a probelor biologice pentru cercetări complementare în
cadrul CML, aprobat prin ordinul CML nr.1 din 11.01.2016;
13. Roman L., Bojiță M., Săndulescu R., Muntean D. Validarea metodelor analitice.
București: Editura Medicală, 2007, р. 712
14. Roman L., Săndulescu R. Chimie analitică. Vol. 3. Bucureşti: Editura Didactică
şi Pedagogică, 1999, p. 208
15. Schmitt G., Aderjan R. Blood alcohol analysis – validation and determination of
the measurement inaccuracy according to international standards 2004.
https://www.researchgate.net/publication/289142525_Blood_alcohol_analysis_-
_Validation_and_determination_of_the_measurement_inaccuracy_according_to_
international_standards
16.Сlark E. G. Analysis of Drug and Poisons. London: Pharm. Press, 2004, p.1884
17.Авцын А.П. Микроэлементозы человека. Этиология, классификация
органопатология. Москва, Медицина, 1991. с. 496
18. Баринская Т., Никитин П., Саломатин Е., Смирнов А. Корректирующие
факторы при определении этанола в крови алкилнитритным методом.
Актуальные проблемы судебно-медицинской экспертизы. Москва, 2012, с.
56
19. Бингам Ф.Т., Коста М., Эйхенбергер Э. Некоторые вопросы токсичности
ионов металлов. Практическое пособие. Москва: Издательство Мир, 1993,
с.368
20. Букина Л.П., Ушакова Л.И. Спектрофотометрическое определение
карбоксигемоглобина. Судебно-медицинская экспертиза, 1979, т. 22, с. 39-42
21. Бушуев Е., Бабаханян Р., Куклин В. Современные проблемы химико-
токсикологического анализа наркотических средств и психотропных
веществ. Санкт-Петербург, 2003, с.127
22.Веселовская Н., Коваленок А. Наркотики. Свойства, действие,
фармакокинетика, метаболизм. Моcква: Триада-X, с.206
23. Горбачева Н.А., Орлова А.М. Методы анализа синтетических пиретроидов.
Судебно-медицинская экспертиза, 2001, №6, с.40-45

Cod: MT-26.02
24. Горбачева Н.А., Орлова А.М. Пособие к разработке судебно-химического
исследования трупного материала при отравлении синтетическими пирет-
роидами. М., 2001, 99с.
25. Горбачева Н.А., Орлова А.М. Синтетические пиретроиды: номенклатура,
свойства. Судебно-медицинская экспертиза, 1999. №4. с. 32-37.
26. Горбачева Н.А., Орлова А.М. Синтетические пиретроиды: токсикология,
метаболизм. Судебно-химическая экспертиза, 1999, Т. 42, № 5, с. 41-46
27. Еремин С., Изотов Б., Веселовская Н. Анализ наркотических средств.
Москва: Издательство Мысль, 1993, с.274
28. Изотов Б.Н. Химико-токсикологический анализ веществ вызывающих
одурманивание. Mосква, 1989, стр. 122;
29. Калетинa Н. И. Токсикологическая химия. Метаболизм и анализ
токсикантов, Москва: ГЭОТАР-Медиа, 2008, 1016 с.
30. Колосова В., Митричев В. Спестральный эмиссионный анализ при
исследовании вещественных доказательств. Москва, 1975, стр. 144
31. Крамаренко В.Ф. Токсикологическая химия, Киев: Головное издательство
«Выща школа», 1989, с.447
32. Кутяков В. Токсикологическая химия. Лабораторный практикум.
Красноярск: ГМУ, 2012, с.296
33. Методические указания o количественном определении
карбоксигемоглобина и карбоксимиоглобина. Moсква, 1974, c. 17
34.Методические указания oб обнаружении и определении этилового алкоголя
в крови и моче методом газо-жидкостной хроматографии. Mосква, 1968, c.
12
35. Методические указания об определении метафоса, метилнитрофоса, и
метилэтилтиофоса в трупном материале. М., 1976, с. 22
36. Методические указания по определению микроколичеств пестицидов в
продуктах питания, кормах и внешней среде. М., 1992, Т-1, с. 552
37. Методические указания по определению микроколичетв пестицидов в
продуктах питания, кормах и внешней среде. М., 1994, Т-2, с. 404
38. Мужановский Э.Б., Фартушный А.Ф., Сухин А.П. Идентификация
некоторых новых пестицидных препаратов в биологическом материале.
Судебно-медицинская экспертиза, 1998. Т. 41, № 3, с.20-22
39. Организация и производство медицинских судебных экспертиз.
Инструкции и методические материалы (под редакцией Ю. Гусакова).
Минск, 2008, с.234
40. Павлова А. Судебно-медицинское исследование волос. Москва, 1986, с.37
41. Пашков В. Лабораторные и специальные методы исследования в судебной
медицине (практическое руководство). Москва: Медицина, 1975, с.456
42. Плетеневa Т.В. Токсикологическая химия: учебник для вузов. Москва:
ГЭОТАР-Медиа, 2008, 512 с.
43. Раменская Г., Родионова Г., Кузнецова Н., Петухов А. ТСХ – скрининг
токсикологически значимых соединений, изолируемых экстракцией и
сорбцией. М: Издательская группa ГЭОТАР-Медиа, 2010, с.239

Cod: MT-26.02
44. Савчук С.А., Никитина Н.М., Зулаева А.С., Несмеянова Н.И.,
Константинова С.Д. Применение методов ГХ-МС и ВЭЖХ-МС/МС для
определения наркотических веществ в волосах. Hаркология, 2012, №10, 72-
79 c.
45. Швайкова М. Токсикологическая химия. Москва: Медицина, 1975, с.289
46. Ediții periodice de specialitate
___________________________________________________________________
Sfârşitul documentului

Cod: MT-26.02

Toxicologia - MT-26.02

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Toxicologia - MT-26.02

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CENTRUL DE MEDICINĂ LEGALĂ

PE LÂNGĂ MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

Maia Botezatu, Elena Andronic, Victor Mocanu, Alexei Mocanu

METODICĂ TIP DE EFECTUARE A EXPERTIZEI

Entitatea aprobatoare Data Proces-verbal Directorul entității

1. Sarcina principală a expertizei...………………………………………… .. .. 3

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 2/53

3. Esenţa metodicii şi enumerarea întrebărilor tip

3.2. Întrebări tip

4. Sarcini secundare ale expertizei

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 3/53

5. Totalitatea indicilor ce caracterizează obiectul de studiu

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 5/53

7.2. Efectuarea examenului extern primar al obiectelor de cercetare

7.3. Elaborarea planului de acţiuni (algoritmul cercetării toxicologice)

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 6/53

7.4.1. Efectuarea examenului fizic al probelor biologice

Caracteristicile morfologice ale probelor

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 7/53

Utilizarea conservanților la momentul prelevării probelor

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 8/53

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 9/53

7.4.2. Eşantionarea probelor în funcție de tipul cercetării toxicologice

7.4.3. Aplicarea metodelor preliminare de cercetare

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 10/53

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 11/53

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 12/53

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 13/53

7.4.5. Izolarea substanţei toxice din proba cercetată în dependenţă de

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 14/53

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 16/53

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 17/53

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 18/53

1.1. Medicamente și droguri

Izolarea cu alcool acidifiat

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 20/53

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 21/53

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 22/53

Metoda P.Valov în mofdificarea M. Șvaikova

Izolarea substanțelor narcoticer/toxice din urină prin extracție în fază solidă

1.2. Pesticide organice

1. Izolarea pesticidelor organofosforate (POF)

2. Izolarea pesticidelor organoclorurate

3. Izolarea derivaților acidului carbamic

4. Izolarea piretroidelor sintetice

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 24/53

5. Izolarea compușilor organici ai sărurilor de mercur

2. Izolarea prin distilare cu vapori de apă

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 25/53

Izolarea unor alcaloizi prin distilarea cu vapori de apă

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 26/53

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 27/53

3. Izolarea substanțelor toxice prin metoda mineralizării

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 28/53

Metoda de mineralizare pentru determinarea mercurului

4. Izolarea substanțelor toxice prin infuzie de apă în combinație cu dializa

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 29/53

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 30/53

6. Izolarea toxicelor care nu necesită izolare

7.4.6. Depistarea, identificarea și cuantificarea (după caz) a substanței toxice

TLC - screening general în fază normală

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 31/53

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 33/53

CML Ediția: 1/18.05.2018 pagina 34/53