B – BUGA Ion
BUGA ION
Născut în 2.05.1949, la Mocearu - Plaiul Nucului
(Buzău)
Facultatea de Teologie din Atena – Bucureşti;
preot, profesor la Catedra Noului Testament
Membru al U.S.R.
A debutat, cu proză scurtă, în rev. Luceafărul (la
recomandarea lui Nicolae Velea), în 1975
Eseuri, în România liberă, Vestitorul Ortodoxiei,
Caiete Silvane, Anuarul Anania (Rm. Vâlcea),
Diaspora Romena e Moldava (publicaçao
bilingue) (A Solidäo - traducido por Marinela
Banioti), nr. 2, 2004, Lisabona; Raţiunea
Mistică, Arhitectura,... Studii şi articole în
Anuarele Congresului de Teologie “Sfântul
Grigore Palama” – Tessalonic
Participări la Congresele din Grecia insulară
(Lesvos) şi continentală (Atena-Pendeli,
Evanghelistria, Salonic)
(împreună cu Prof. Virgil Cândea, Florin
Mihăescu, Anca Manolache, Dan Stanca, Ştefan
Augustin Doinaş) este fondatorul, în 1994, al
Revistei de Spiritualitate Raţiunea Mistică.
În anii din urmă, are conferinţe, în fiecare joi, ora
19, la sala Dalles – Bucureşti.
Bibliografie
Pr. Ion Buga: Introducere la secolul XXI,
Tipografion MELISSA, Asprovalta, Greece,
1991, 199 p.
Pr. Ion Buga: Pastorala, - Încercări de
psihologie pimenică, Editura International
Scorpion, 1992, 152 p.
Pr. Ion Buga: Minipatrologie contemporană,
97
Editura Apimondia, 1994, 223 p.
Pr. Ion Buga: Teologia enclavelor, Editura
Sfântul Gheorghe-Vechi, 1994
Pr. Ion Buga: Ierarhiile Fiinţei (caiete
teologice), Ed. Sfântul Gheorghe - Vechi, 1996,
p. 214
Pr. Ion Buga; Teologia Cinei de Taină, Editura
Sfântul Gheorghe-Vechi. 1998, 224 p.
Pr. Ion Buga: Calea Regelui, Editura
Apimondia, 1998
Pr. Ion Buga: Calea preotului, Editura Sfântul
Gheorghe-Vechi, 1999, 222 p.
Pr. Ion Buga: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul
Savaot - Predici vol. 1, 2000
Pr. Ion Buga: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul
Savaot - Predici vol. 1 (ed. a II-a), Editura
Sfântul Gheorghe-Vechi, 2004, 536 p.
Pr. Ion Buga: Golgotă şi Parusie, Editura
Sfântul Gheorghe-Vechi, 2000, 288 p.
Pr. Ion Buga: Unde a fost Biserica?, Editura
Sfântul Gheorghe-Vechi, 2001, 223 p.
Pr. Ion Buga: Fiinţa înjunghiată, Editura
Lumina Tipo, 2002, 374 p.
Pr. Ion Buga: În faţa Golgotei, Editura Sfântul
Gheorghe-Vechi, 2003
Pr. Ion Buga: Evanghelie şi Liturghie - Predici -
vol. 2, 2001, 496 p.
Pr. Ion Buga: Fiinţa înjungheată, Editura
Sfântul Gheorghe-Vechi, 2004
Pr. Ion Buga: Tăcuta înţelepciune.Tipiconul
Sfântului Munte, Editura Sfântul Gheorghe-
Vechi 2005
Pr. Ion Buga: Rugaţi-vă pentru fratele Teoctist,
Editura Coresi, 2005, 480 p.
Pr. Ion Buga: Plinirea Potirului Credinţei,
Editura Sfântul Gheorghe-Vechi, 2007, 417 p.
Pr. Ion Buga: Fascinaţia Haosului, Editura
Sfântul Gheorghe-Vechi 2009, 175 p.
Pr. Ion Buga: Nimeni n-a vorbit ca Omul
Acesta, Predici, vol. III, Editura Sfântul
Gheorghe-Vechi, Bucureşti, 2009, 448 p.
Pr. Ion Buga: Roman de dragoste cu Dumnezeu
şi Securitatea, Editura Sfântul Gheorghe-
Vechi, 2009, 286 p.
Pr. Ion Buga: Preot sau Apostol, (Un răspuns
pentru Adrian C.), Editura Sfântul Gheorghe-
Vechi, 2011, 144 p.
Pr. Ion Buga: Carantania şi Ghetsimani, Editura
Sfântul Gheorghe-Vechi, 190 p.
Pr. Ion Buga: Secolul mistic , Editura Brumar,
Timişoara, 2008, 168 p.

Pr. Ion Buga: Holocaust Gutemberg, Editura
Paralela 45, 2008 175 p.
Pr. Ion Buga: Condamnaţi la Înviere, Editura
Sfântul Gheorghe-Vechi, 2013, 336 p.
Pr. Ion Buga: Mâinile care L-au dezbrăcat pe
Dumnezeu, Ed. Sfântul Gheorghe-Vechi, 2013,
336 p.
Pr. Ion Buga: Testament Gutemberg, Editura
Sfântul Gheorghe-Vechi, 2015, 192 p.
Pr. Ion Buga: Grădinile vederii - o antropologie
a iubirii, Editura Sfântul Gheorghe-Vechi, 2015,
256 p.
Pr. Ion Buga, Minipateric contemporan, Meteor
Publishing, 2015
Pr. Ion Buga: Mocearu sau Poemul Zidirii,
Editura Sfântul Gheorghe-Vechi, 2016, 256 p.
Traduceri:
Jean Guitton, Dumnezeu şi Ştiinţa (traducere
din lb. franceză, după ediţia Dieu et la Science -
Editions Grasset), Editura Harisma, 1992
Episcop Augustin Kandiotou, Minuni,
(traducere din lb. greacă), 1993
Antonios Alevizopol, Ortodoxia în faţa sectelor
(traducere din limba greacă), 1994
Meletie Kalamaras, Cine este Hristos, Editura
Apimondia, 1994
98
Un dicționar al scriitorilor români contemporani
Miguel de Unamuno, Agonia creştinismului
(traducere din lb. spaniolă), Ed. International
Scorpion, 1995
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre viaţa lui
Moise, (traducere din lb. greacă), Editura Sfântul
Gheorghe-Vechi, 1995
Tipiconul Sfântului Munte Athos, ( traducere
din limba greacă), 1995
Christos Voulgaris, Studii de teologie biblică
(traducere din lb. greacă de Pr. Ion Buga),
Editura Sfântul Gheorghe-Vechi, 2000
Alexander Schmemann, Din apă şi din Duh
(traducere Pr. Ion Buga, după ediţia 1974 - St.
Vladimir's Seminary Press - "Of Water and of
Spirit"), Editura Symbol, 1992
Paul Evdokimov, Vârstele vieţii spirituale
(traducere Pr. Ion Buga) Editura Christiana,
2000
Paul Evdokimov, Hristos în gândirea rusă,
Editura Symbol, 2001
Luis Gonzales Carbajal Santabarbara, Aceasta
este credinţa noastră (Teologie pentru
universitari) (traducere din lb. spaniolă Pr. Ion
Buga), Editura Sfântul Gheorghe-Vechi, 2003
Paul Evdokimov, Vârstele vieţii spirituale
(traducere Pr. Ion Buga şi Anca Manolescu, după
Les Ages de la vie spirituelle - ed. Desclée De
Brouwer, 1980), Humanitas, 2006
 B – BUGA Ion
APRECIERI CRITICE

[...] Poema din aria amplă mărturisitoare; o teză, în "Cuvântul de la Cină"; o maşinărie
fantastică, în instalaţia de subsol, la "Viaţa lui Moise" - extras din Grigorii Nysseni omnia; poezia, ca
un "duh pe deasupra apelor", din "Mocearu - Poemul zidirii" şi "Introducere la secolul XXI",
scufundându-se, până la uitare de sine, în "secolul mistic"; îndreptarul, atât de necesar, "Pastorala.
Încercări de psihologie pimenică"; trestia gânditoare, din jurnalele eshatologice "Golgotă şi Parusie",
"Ierarhiile fiinţei" şi "Teologia enclavelor"; tratatul de elocinţă sacră ("le plus fugitif de tous arts"),
din tranzvazarea acesteia în volumele omiletice "Sfânt, Sfânt Domnul Savaot", "Evanghelie şi
Liturghie" (I, II), "Predici din exil" şi altele, în pregătire (pe dâra unor Bossuet, Fénelon, Bourdaloue,
Masillon, Miniat, Ivireanu,... până în veacul XXI); portretele, în matricea minipatrologiei
contemporane, pe fondul interogativ-retoric, "unde a fost Biserica?" drama liturgică, în "Preot sau
Apostol", "Condamnaţi la Înviere", "Grădinile vederii"; conceptul de regalitate, în "Calea Regelui";
intervenţia corozivă din "Rugaţi-vă pentru fratele Teoctist" şi "Fascinaţia Haosului", "Umbra
Golgotei"; glorioasa condiţie umană din "Condamnaţi la înviere", "Fiinţă înjunghiată", "Mâinile care
L-au dezbrăcat pe Dumnezeu"; nu mai vorbim de complexul "Holocaust / Testament Gutemberg" - o
invitaţie în istoria dramatică a ruperii, prin Scriere, din Cuvântul. O veritabilă "enclavă" în arta
scrisului şi a gândirii universale - un elogiu al Memoriei, oricare ar fi paradoxul. Apoi traducerile din
"vârstele spirituale" ale "gândirii ruse" (de unde şi corespondenţa sa, cu doamna Tomoko, respectiv
Michel Evdokimov); traducerile din literatura hispanică (interbelică şi contemporană), traducerile din
eseul grec contemporan, pe seama referatului biblic; aria sapienţială din "Tipicon" şi "Statutul
Sfântului Munte"; şi, la sphère de surveillance, în apariţiile anuarului "Raţiunea Mistică".
A dormit, în celelalte timpuri, cu le Journal métaphysique al lui Gabriel Marcel, sub pernă.
Pe vremea când o carte ca aceasta sosea dificil în România. Asemeni, Un peuple des solitaires de
Cioran, Les Grands philosophes de Karl Jaspers,...precum şi Revelation et Theologie de Schillebeekx
(trimisă de dr. J. van Klinken, din Olanda).
În apofatismul lor, Jurnalele Buga sunt "mai tari" decât Jurnalul lui Schmemann (pe care-l
adoră desăvârşit); pe singurul considerent că teologul rus, după prima, a doua sau a treia generaţie a
emigraţiei albe (în America), nu a scris "mai tare", în jurnalul său, pentru că n-a trăit în Europa de
Est. N-a cunoscut adâncimea dramei. N-a fost chiar pe malul prăpastiei. S-a conservat, în teoretic şi
în expectativă.
(Sub)minat de entuziasmul care i-a marcat viaţa până şi în cele mai dramatice întâmplări;
adorat de mulţi, detestat de foarte puţini, iubit de Dumnezeu pe care el însuşi L-a căutat, L-a pus într-
o lumină spectaculară, în penumbra unui Crepuscul în care intersectează dureros cele două milenii,...
S-a adâncit în personalitatea aproapelui anonim şi l-a ipostaziat. La limita celor două milenii
care se încheie letal unul în celălaltul, spre timpurile din urmă.
Într-o limbă "cu totul neştirbită şi nestropşită", pe care a însăilat-o lumina imposibilă a
Muntelui Analog, munte în care oamenii trăiesc dur, frumos şi atemporal. Şi nu cunosc zădărnicia.
Acolo trec uşor, dintr-o lume, în altă lume.
Text care nu putea să ajungă décaféiné pe mâinile cititorului, fără acea suculenţă respectabilă
pe care o dă nonşalanţa în a folosi limba română, aşa cum au lăsat-o atât de frumos canoanele. Pe
linia unui Damian Stănoiu, în creionarea fastuoaselor portrete, unele reducându-se la un simplu, aprig
enunţ, ...
Rămânem cu câteva iluminări, din lecturile Buga:
Ortodoxia are, în tot Orientul ei, axarea pe mistică; lumea catolică, aşezarea pe Ordine; iar
protestanţii, imersiunea în Biblie [...]
Nazaria Buga: Autorul, între eseul politic şi "cartea viziunilor"
 cu etimon: „Dumnezeu este înăuntru”
99
 Un dicționar al scriitorilor români contemporani

Într-o vreme de încăzire globală spirituală, râvnim după răcoarea oricărui cuvânt pus în lucrare
şi nu refuzăm umbra luminoasă a poveştilor, a rostirilor tămăduitoare...
Ion Buga, preot şi profesor, tată mlădios în casa căruia biruie vaniliie Poesiei, încrâncenat
teolog, convingând prin avalanşe informaţionale, semantic ascunse în luminişuri patristice, sfios
povestitor în răstimpul dintre peregrinările sale, ne întâmpină cu o carte despre o altă aşezare a
lucrurilor, dinspre copilărie spre visare ("mai verosimil decât adevărul / e câteodată un vis" - Blaga),
dinspre pajiştea sufletului spre demnitatea lăuntrică a muntelui ("Muntele şi omul se aseamănă, dar
cu deosebirea că de unde prin munte pământul tinde spre cer, prin om, cerul a coborât pe pământ" -
Shakespeare).
Ioan Petraş, coperta a IV-a, Secolul mistic

Luându-şi dificila sarcină de a vorbi despre câteva mari figuri contemporane ale creştinătăţii
româneşti, autorul acestei cărţi a acceptat, în fond,
o datorie, dacă nu chiar o misiune: aceea de a nu
lăsa să dispară, sub povara vremurilor, chipuri de
legendă, dacă nu de sinaxar, ale Ortodoxiei de aici
şi de pretutindeni, de acum şi de-a pururi.
Aceste figuri de preoţi şi monahi, de
teologi şi duhovnici, sau chiar de simpli
credincioşi, apar în Minipatrologia contemporană,
ca fiind printre puţinii aleşi fără de care "cerul s-ar
prăbuşi peste pământ", fără de care noi n-am exista
ca oameni şi creştini, şi poate nici neamul acesta.
Dacă Cuvântul este fiul tăcerii, cum spune autorul,
nu e mai puţin adevărat că fiii cuvântului sunt
aceste chipuri de mari trăitori şi cuvântători ei
înşişi, aşa cum fiu al cuvântului este şi autorul care
încearcă să se ridice la înălţimea lor, pentru a-i
privi în faţă şi în inimă, pentru a descifra secretul
darului lor şi mesajul tăcerii lor. Şi n-o face cu
excese retorice, ci cu o simplitate nu lipsită de un
mare meşteşug, cu un firesc care nu e fără
izbucniri de admiraţie, căci nu poţi să te apropii de
foc fără să nu devii tu însuţi flacără.
Scriitorul posedă ştiinţa de a surprinde,
într-un "raccourçi", ceva din complexitatea
simplă, din profunzimea incomunicabilă a acestor
oameni pneumatici. Că e vorba de scurte scene
pilduitoare, de frânturi de dialog definitorii, de fulgurarea unei priviri sau de aureola unei aduceri
aminte, toate aceste "chipuri" recompun, prin arta scriitorului, unicitatea unor figuri, pe cât de rare în
singularitatea lor, pe atât de diverse în omenescul lor.
Peste toate, ne uimeşte naturalul cu care scriitorul inserează, în acest şir de figuri duhovniceşti,
şi chipurile enigmatice ale unor persoane care dacă par laice, nu sunt mai puţin luminate de duh, cum
este cea a Cerşetorului, atât de ireal în realitatea lui. Sub acest cvasi anonimat, se ascunde în fond un
"sărac cu duhul". În final, nu putem să nu spunem că lucrarea, pe care am dori-o continuată până la
dimensiunile unei veritabile patrologii româneşti, este scrisă cu un entuziasm demn de etimologia
cuvântului (Dumnezeu, în noi), care îndeamnă să căutăm urmele acestor aleşi ai Duhului.
Florin Mihăescu, (în manuscris) despre Minipatrologia contemporană

100
 B – BUGA Ion
Ion Buga (n. 1949) este preot, profesor
şi eseist, membru al Uniunii Scriitorilor. A
publicat, până acum, peste 30 de cărţi, dintre
care o treime traduceri, restul sunt eseuri de
spiritualitate, exegeze biblice şi jurnale de
idei. "Jurnale metafizice", ar fi termenul
potrivit.
Cartea de faţă, poate cea mai
importantă din bibliografia autorului, narează
odiseea Scrisului, adică a Faptului care-l
scoate pe om din preistorie şi-l plonjează în
istorie. Cunoaşterea ne scoate din Rai, dar ne
deschide Împărăţia.
Titlul cărţii asociază frapant "arderea
de tot" cu "scrisura". Acest titlu s-a născut
dintr-un episod insolit, la Copşa Mică, unde se
fabrică negru de fum pentru tipăriri şi, unde,
autorul a trăit un eşec trezitor. După aceea,
titlul s-a întărit, "prin cele mai impresionante
şi dureroase imagini ale bibliotecilor lumii în
flăcări".
Scrisul este asociat cu mistuirea, dar şi
cu sfinţirea; astfel că limbile în care s-au scris
texte revelate sunt limbi sacre: ebraica,
sanscrita, greaca, latina.
Puterea acestei cărţi este stilul.
Fervoarea rostirii e maximă. Zicerile
percutante fac de prisos ilustraţiile. Cuvintele
sunt smulse din fiinţă şi potenţează fiinţe. Autorul spune, de pildă, că cerneala este "vopseaua
creierului uman". Iar alfabetul este "năvodul de cuvânt cu care-L pescuim pe Dumnezeu-Cuvântul".
Cartea lui Ion Buga începe cu polisemia, între pierzanie şi salvare a "literei care ucide"; ea
înaintează prin tragismul istoriei şi prin terapiile provizorii ale culturii. O scriere-rug: o scriere-rugă.
Iar, în subsidiar, o pledoarie sclipitoare pentru ispita bună a cetitului.
Vasile Andru, coperta a IV-a, Holocaust Gutemberg

Ion BUGA este un gânditor la care temele omului generic şi temele persoanei autoreferenţiale
se confruntă cu cele ale istoriei sfinte.
Tăria acestei cărţi este logosul, stilul. Deşi nu-l tămâiază deloc pe filosoful |uţea, părintele Ion
BUGA suportă comparaţii cu francheţea şi paradoxurile acestuia.
Vasile Andru, coperta a IV-a, Ierarhiile Fiinţei

...Pur exerciţiu de paradoxism al gândirii, mereu la marginea unor dogme dar fără a se
transforma într-o pledoarie de advocatus diaboli, textul are nerv intelectual, sprinteneală în idei,
bătaie lungă spre o mulţime de probleme ale actualităţii moderne. Limbajul parabolic, care face să
înflorească sensul intim al lucrurilor, cultivat cu pasiune şi har în scrisul preotului Ion BUGA,
constituie o lectură benefică, necesară, reconfortantă spiritual, menită să ne arate calea.
Ştefan Augustin Doinaş, coperta a IV-a, Ierarhiile Fiinţei

101
 Un dicționar al scriitorilor români contemporani

Încărcat cu anii de experienţă pastorală, de duhovnicie, de lecturi din scrierile filocalice şi de

convorbirile şi prieteniile cu marii noştri duhovnici, părintele Ion Buga oferă teologiei româneşti şi o
lucrare dedicată preoţiei: Pastorala. Calea preotului.Î
Cartea este scrisă în stilul propriu al autorului: analiza pertinentă a situaţiei de fapt - exprimată
în maniera curajoasă care îl caracterizează, de a spune lucrurilor pe nume -, cu trimiteri la izvoare şi
exemplificări de mâna întâi şi la experienţe proprii din activitatea sa pastorală.
Lucrarea părintelui profesor vine să umple un gol resimţit profund în acest gen de scrieri din
literatura teologică românească, adăugându-se la puţinele apărute în acest domeniu. Cartea se citeşte
cu plăcere şi cu interes, datorită stilului original al autorului. Ea urmăreşte să conştientizeze pe
slujitorii altarelor şi pe elevii şi studenţii teologi asupra înfricoşătoarei şi plinei de responsabilitate
slujiri preoţeşti.
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, coperta a IV-a, Pastorala, Calea preotului

În cercurile ecumenice, pr. prof. Ion Buga trebuie să fie perceput ca un gânditor incomod - şi-
a atras repede acuza de "radicalist" - însă mult gustat şi apreciat de generaţia tânără a studenţilor
teologi.
Autor al mai multor cărţi de teologie, unele de referinţă, şi traducător al unor scriitori esenţiali
(Evdokimov, Unamuno ş.a.) pr. prof. Buga şi-a ales ca motto, pentru acest "jurnal deschis", o
sugestivă frază din Guitton: "On fait toujors silence sur l'essentiel qui est insuportable". Subintitulată
"jurnal eshatologic", cartea are pe alocuri incisivitatea unui eseu şi o profunzime de studiu.
Judecăţile Domniei Sale pornesc, de fiecare dată, de la "bârna din propriul ochi" şi, numai
după o îndelungată gestanţă, gândurile îşi găsesc expresie în meditaţii despre Dumnezeu şi om.
Obsesia acestor căutări minuţioase şi necruţătoare, filtrându-şi gândurile prin sita tot mai măruntă a
adevărului creaţiei, este dublată în permanenţă de un curaj nu lipsit de un anumit orgoliu ("eu sunt un
Nietzsche ortodox") de a spune lucrurilor pe nume, indiferent de gravitatea lor.
Temperament vulcanic, pr. prof. Buga tratează deseori cu sarcasm "aberaţiile" pastoral-
liturgice, în vasta curte a Bisericii. Nu ocoleşte probleme pe care de mult am dori să le vedem abordate
la modul serios de către un scriitor bisericesc: istorie, monarhie, catolicism, colaboraţionism, isihasm,
francmasonerie, vrăjitorie, clonare dar şi fotbal, Bach etc. Departe de a fi simple "luări de poziţii", cu
Biblia pe masă şi, deşi uneori cade într-un supărător naţionalism altfel bine temperat, pr. prof. Ion
Buga pătrunde în esenţa "conflictului" şi, ajutat de un stil spumos, formulează idei care captivează şi
entuziasmează.
Fără a abandona rigoarea religioasă, scrie cu un inteligent umor şi cu ironie adevărate
pamflete. Câteva secvenţe sunt de o forţă extraordinară, autorul dezvăluindu-se un bun cunoscător al
literaturii, de la Lucian din Samosata, până la Umberto Eco.
[...] Ceea ce inima îmi spune este cumplitul adevăr că şi Biserica, trupul istoric al lui Hristos
cel mort şi înviat, trebuie să moară. Nu-i cu putinţă ca trupul să aibă alt destin decât Capul".
Jurnalul este însă şi căutare, dreaptă şi umilă a lui Dumnezeu şi a creaţiei Sale. Jurnalul trebuie
citit. Pe îndelete.
Marius Chivu, Jurnal despre sfârşitul Bisericii, în România literară,
în secţiunea "Lecturi la zi", sept-oct. 2001

[...] Am citit această carte, Ierarhiile Fiinţei, a părintelui Buga văzând că este un jurnal de
idei, un jurnal spiritual în cea mai bună tradiţie a acestui gen. Îmi răsună acum în minte începutul
unui poem:
dacă din fiecare deget mi-ar ţâşni o pasăre,
îmi voi recunoaşte vreodată amprentele pe întinderea cerului?
Literatura este autobiografie camuflată, cu atât mai mult cu cât textul spiritual este mireasma
vieţii noastre. Ce rămâne dintr-un om decât gândirea sa? Ce râmâne din gândire decât trăirea ideii?
Ce rămâne din trăirea ideii decât urma lui Dumnezeu? Părintele Ion Buga se decantează şi se distilează
102
 B – BUGA Ion
ca o esenţă paracelsiană, trecută prin mai multe etape-filtre, spre a atinge acea tărie-trăire în care, cum
spuneam, abia începe să se recunoască amprenta divină.
A apărut, de curând, la editura timişoreană Amarcord, Jurnalul metafizic al filosofului catolic
Gabriel Marcel. Interesant, fără îndoială, dar căznit, complicat, abstractizat, devitalizat. Nu mai
păstrează nimic din om, nimic din Dumnezeu. De celălalt versant, părintele Buga este de o
prospeţime, o ingenuitate, cu totul neverosimile. El este mirat tot timpul de gândurile sale, tocmai
pentru că ştie că nu-i aparţin, că el le aparţine şi, din această cauză, se lasă răpit de ele, ca muntele de
soare. ...
[...] Numeroase fragmente din această carte trebuie recitite tocmai fiindcă simplitatea lor
reclamă aprofundarea lor. Sunt formule scăpărătoare-incomode de genul: "Ateul, un om care ajunge
la Dumnezeu pe uşa din dos. Adică îi pică în spate ca un tâlhar". Mergând pe această linie stupefiantă,
atinge o zonă chiar mai delicată pentru literaţi: "Un om care scrie o carte e un om mort. Astăzi nimeni
nu mai preţuieşte un om care nu a scris nimic. Ne punem nădejdea în cărţi".
[...] Cartea aceasta, ca jurnal de preot, este mai mult decât necesară pentru a veni în ajutorul
acelora care, fie s-au îndepărtat de religie, considerând-o ineficientă, fie o intelectualizează prea mult
şi o transformă într-un fel de parcelă a culturii, unde îşi închipuie că pot face tot felul de însămânţări
şi hibridări speculative. Jurnalul acesta recuperează tot ceea ce este viu şi nervos, în organismul
teologic, şi ni-l injectează nouă pentru a ne trezi din amorţire. Cu orice risc al trezirii.
Părintele Buga gândeşte la limită, fiindcă aşa cum scrie: "tocmai situaţiile limită potenţează
spiritul lucrător aşa cum moartea smulge lebedei tăcute cântecul nupţial". Limita gândirii sale este, în
fond, izvorul vieţii noastre. Sincer să fiu, nu cunosc pe altcineva care, aflându-se în interiorul
Bisericii, să scrie aşa cum scrie el.
[...] Există în carte şi tendinţă profetică pe care trebuie s-o remarcăm. Astfel, în clipa în care
părintele se (ne) întreabă de ce nu ar fi universalismul materialist un înainte mergător al finalului unic,
"o turmă şi un păstor", lansează o idee colosală prin care putem înţelege că tot acest infern al
materialităţii suficiente sieşi, în care trăim, nu este doar o simplă şi odioasă negare a spiritului, ci
chiar cale spre Spirit, întrucât realizează acea cantitate pură pe care apoi impulsul spiritual o poate
transfigura. Putem deveni un popor de sfinţi, în oasele şi carnea noastră, şi nu doar în proiecţii ideale,
abstracte. Aici e ideea [...]
Un imn adus creştinismului răsăritean, această nouă carte a părintelui Buga, după Teologia
enclavelor, carte care, prin natura ei, nici nu se poate încheia, împinge până la ultimele metereze
fervoarea persoanei dincolo de care nu mai poate fi decât tăcerea ca absorbţie a pasiunii, ca
binecuvântare a dăruirii, ca răspuns şi semn de primire.
[...] Sunt observaţii definitive, imanenţă şi transcendenţă, kenoză şi teofanie, adâncind
misterul într-atât, încât devine insuportabil. Rândurile acestea nu sunt scrise pe hârtie. Ele fac parte
din cartea vieţii, unde fiecare silabă valorează cât un continent. Exaltarea mea nu e deloc exagerată,
cum ar părea unora; e doar bucuria naivă de-a mă simţi coautor, de-a scrie citind, de-a citi scriind...
Dan Stanca, (prefaţă)

Lucrarea de faţă este prima abordare teologică a Cinei de taină, în teologia românească. Este
o abordare curajoasă, pot spune, pe cont propriu. Autorul ei nu foloseşte o literatură de specialitate
stufoasă, foloseşte însă Scriptura, cu un firesc pe care nu-l găseşti decât la Părinţii Bisericii, spre a
explica şi aprofunda teologia Cinei Celei de taină. Intuiţiile, conexiunile, dezvoltările şi aprofundările
teologice sunt uimitoare; el sparge statu-quo-ul limbajului îngust-dogmatizant în care a fost încorsetat
discursul teologic al ultimelor decenii, spre a teologhisi în duhul Scripturii şi al Părinţilor, dar în
limbajul, stilul şi terminologia omului cult modern.
Pr. Dr. Vasile Răducă, coperta a IV-a, Teologia Cinei de Taină

103
 Un dicționar al scriitorilor români contemporani

[...] Cu deosebire, lucrarea de faţă, alcătuită la catedra de teologie biblică (specialitatea Noul
Testament), sub îndrumarea Profesorului Christos Voulgaris de la Universitatea din Atena, prezintă
lumii academice contemporane o sinteză foarte reuşită a trăirii liturgice (autorul este preot, slujitor de
peste trei decenii) şi a cugetării teologice, încât nu ştii dacă, citind aceste pagini, oficiezi la catedră
sau teologhiseşti la altar. Este o fericită întâlnire între altar şi catedră, între amvon şi agora, între
discurs şi ierurgie, lucru cu atât mai îmbucurător, cu cât acesta se produce la terminalul unei lungi
perioade în care un paralelism îndârjit părea să fi clasificat şi osificat irevocabil, teologia în academie
şi liturghia exclusiv în altar.
"Teologia Cinei de Taină" a Părintelui Ion Buga pune capăt acestui divorţ, hotărât de alţii şi
nu de "cugetătorii de Dumnezeu", încheind onorabil veacul XX şi punând, pe fruntea celui viitor,
deviza unei uniri nupţiale între Scriptură şi Potir, între literă şi Duh, aşa cum, semnificativ şi decisiv,
Sf. Irineu de Lugdunum, avertiza, la începutul erei euharistice: "învăţătura noastră este în acord cu
Euharistia, iar aceasta o confirmă" (Adv. Haeres., IV, 18,5). Pe culmea ce desparte şi uneşte mileniul
final cu cel ce va să vină, Preotul Buga stă oficiind la catedră şi învăţând la altar [...]
+Lucian Arhiepiscopul Tomisului, Cuvânt înainte, la Teologia Cinei de taină

Recentul volum de scrieri teologice, de glose pe marginea unor scrieri sapienţiale şi de

parabole, de texte critice, chiar polemice asupra raportului lumii contemporane cu sacrul şi de
referinţe critice la aspectele instituţionalizante ale actualităţii ecleziale , se concentrează, dincolo de
diferenţele stilistice şi de focalizările aparent disparate ale temelor, asupra relaţiei dintre Dumnezeu
şi Om, . Această relaţie condensează problematica fiinţei şi a predicaţiei fiinţării, nu evitând ci
asumându-şi complexitatea mişcării de îndepărtare de nucleul de sens al Creatorului şi Creaţiei, de
declin, a destinului asumat de om, dar, şi, simetric, de revenire, de reapropiere, care reuneşte din nou
cele două terminale ale comunicării, întâi prin smerenia şi chemarea umană, apoi prin imersiunea
Necuprinsului în limitarea tragică a vieţii omeneşti, prin paradoxala asumare a morţii în experienţa
divină
În volumul de eseuri, se suprapun şi se confruntă două mari trasee tematice : cel dedicat
colaborării dintre om şi Dumnezeu, în marea Operă a Liturghiei, continuând discursul teologic
deschis deja de volumele precedente „Teologia Cinei de Taină”, şi „Fiinţa înjunghiată”, şi celălalt,
hrănit din aceeaşi substanţă culturală şi de experienţă concretă cu volumele de note de jurnal care pun
în act inepuizabila naraţie a „lumii în desfăşurare”. În fapt, ne aflăm în faţa unei evaluări extrem de
lucide, dar, în aceeaşi măsură, de curajoase, a actualităţii acestei relaţii, opacizate şi distorsionate de
interferenţele cu traseele raportărilor omului cu lumea, considerată ca o realitate autonomă, dominant
naturală, textură inextricabilă de legi descifrabile, până la urmă, sau, şi mai restrictiv, epuizată în
circumferinţa experienţei antropologice. Curajul nu este, desigur, acela de a observa, fără precauţiile
convenţionalităţii, realitatea acestei esenţiale comunicări eşuate, şi de a indica acuzator cauzele
eşecului, pentru a dezarma şi a finaliza concluziv cu desolidarizarea dezolată de o umanitate
nevrednică, incapabilă să susţină dialogul cu Divinul, retractilă în faţa iubirii şi opacă la înţelegere,
ci de a accepta provocarea Vremii, căutând nu doar sursele accelerării declinului stopat fulgurant dar
cu tenace recurenţă de suportul unei fine texturi a credinţei exprimate teologic şi artistic şi de nevoia
confuză de sacru a masei umane. Toate converg în practica religioasă şi impun tocmai această practică
ce exclude secesiunea elitară de aşteptarea confuză şi pasivă a umanităţii tracasate de „grija de cele
multe”, după sintetica expresie a sf. Efrem Sirul. De aici importanţa predicii, această explicitare,
această fereastră deschisă, în chiar contextul liturgic spre nucleul Marelui Mister al Prezenţei
Dumnezeului Cuvânt în lume şi în Liturghie. Aceste deschideri inspirate, profunde ca meditaţie
teologică, – în sensul cel mai direct al revelaţiei şi comunicării cu Duhul Sfânt - fac substanţa acestui
volum publicat de editura Sfântul Gheorghe-Vechi.
critic de artă Alexandra Titu, Clivaj şi sinteză

104
 B – BUGA Ion
Preotul Ion Buga este un mare predicator, unul dintre cei mai puternici predicatori pe care îi
are Biserica Ortodoxă Română, în clipa de faţă. Duminică de duminică, la Biserica "Sfantul
Gheorghe-Vechi", din spatele magazinului Cocor, veneau oameni de cultura, de talia regretatului
Ştefan Augustin Doinaş si intelectuali remarcabili din toate colţurile Capitalei, doar să se lase scăldaţi
si spălaţi sufleteşte de cascadele Duhului viu din predicile sale energice. Asemenea poetului Ioan
Alexandru, parintele Buga are vocaţia clară de a ţine în puterile electrizante ale cuvântului său inspirat
mari mulţimi de oameni. El ar putea aduna, sub ascultarea predicilor sale patetice şi a revărsarilor de
Duh din fiinţa sa consonantă cu divinitatea, stadioane întregi de necredincioşi şi rătăciţi. Câţi dintre
ierarhii si preoţii de azi ai României au această putere atât de rară, dată de Domnul, asemănătoare
patosului veterotestamentar al primilor profeţi biblici, câţi ar indrăzni să iasă pe un mare stadion,
alături de cei mai mari predicatori neoprotestanţi, de talia lui Bill Graham, Mark Finley sau a
regretatului Richard Wurmbrandt, şi să ţină sub clopotul Duhului Sfant sufletele celor ce abia l-au
intrezărit pe Mântuitorul cel viu al lumii?
Tocmai acest preot, creator de largă anvergură teologică şi culturală, care a scris un raft de
cărţi despre ortodoxia ofensivă şi innoitoare a tinerelor generaţii de azi, unul dintre puţinii creatori
ortodocsi români competitivi pe plan mondial, în contextul „globalizarii” spirituale, [...]
[...] Valori ca părintele Buga se nasc foarte puţine într-o Biserică şi doar la răstimpuri mari de
timp.
... părintele are o vocaţie atât de clară de predicator, vorbeşte atâtea limbi străine şi a scris atât
de multe şi profund innoitoare cărti, unice în cultura noastra de până acum. În America sau Canada,
[...] persoana sa înzestrată cu haruri spirituale multe si complexe, ar fi atras ca un magnet.
Ce câstigă Biserica sacrificându-şi o mare valoare, una din puţinele sale valori eliberate de
dogme medievalizante, osificate si ineficiente, care are curajul să gândească şi să trăiască Ortodoxia
românească la nivelul vremurilor cutremurate pe care le trăim?
Ion Zubaşcu, în România liberă

105