Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Calendarul Si Riturile Funebre La Evrei
Calendarul Si Riturile Funebre La Evrei
Calendarul
Calendarul evreiesc începe de la crearea lumii. Conform indicaţiilor biblice,
crearea lumii a avut loc în anul 3760 înainte de era noastră, adică înainte de Hristos.
Astfel pentru anul 2010 corespunde în calendarul evreiesc anul 5770 (3760 + 2010).
Anul Nou în calendarul evreiesc nu coincide cu 1 ianuarie, ci cu prima zi a lunii
Tişri. Nici lunile nu corespund cu lunile noastre. Lunile sunt calculate după sistemul
lunar, dar periodic puse în concordanţă cu sistemul solar. Astfel, la doi sau trei ani,
la cele douăsprezece luni se adaugă încă o lună, repetându-se ultima lună a anului
religios, Adar. Această a treisprezecea lună poartă numele de we-Adar. Aşadar, anul
evreiesc numără douăsprezece sau treisprezece luni. Şi cum sărbătoarea numită
Purim cade în luna Adar, atunci când anul numără treisprezece luni, sărbătoarea
amintită se ţine de două ori. Iată numele pe care le poartă lunile calendarului
evreiesc şi perioada corespunzătoare din calendarul nostru:Tişri septembrie –
octombrie, Mar-Heşvan octombrie – noiembrie, Kislev noiembrie – decembrie,
Tevet decembrie – ianuarie, Şevat ianuarie – februarie, Adar (we-Adar) februarie –
martie, Nisan martie – aprilie, Iyar aprilie – mai, Sivan mai – iunie, Tamuz iunie –
iulie, Av iulie – august, Elul august – septembrie. Calendarul civil evreiesc nu
corespunde cu cel religios. Calendarul religios începe cu luna Nisan, a şaptea din
calendarul civil, potrivit dispoziţiei din Exod 12,2:„Luna aceasta va fi pentru voi
cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului”.Sărbătorile evreieşti,
deşi adaptate la noile situaţii sociale, urmează străvechile tradiţii ale Scripturii şi
sunt observate astăzi exact cum erau ele observate pe vremea lui Isus.
7
Anul Nou (în evreieşte Roş ha-Şana)
Se ţine în prima zi a lunii Tişri cu care începe anul civil şi care este a şaptea din anul
religios. Sărbătoarea se ţinea şi pe vremea lui Isus. Nu avem în Vechiul Testament
mărturii cu privire la originea ei. Mişna o pune în legătură cu convocarea solemnă a
israeliţilor în prima zi a lunii a şaptea din anul religios după cum stă scris în Levitic
23,24 ş.u. şi în Numeri 29,1-6:„În luna a şaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveţi o zi
de odihnă vestită cu sunet de trâmbiţă şi o adunare sfântă”.Rugăciunile prescrise
pentru această sărbătoare îl preamăresc pe Dumnezeu, întrucât este Creatorul
universului, Judecătorul suprem al tuturor oamenilor şi Apărătorul păcii. Şi această
sărbătoare e vestită prin sunet de corn de berbec. Unii evrei săvârşesc ritul
purificării la o apă curgătoare rostind invocaţia inspirată din Miheea 7,19:„Întoarce-
te, Doamne, îndură-te de noi şi aruncă în adâncul mării toate păcatele noastre”.Pe
lângă iertarea păcatelor se cere de asemenea eliberarea de duşmani.
7
acestei sărbători în colibe făcute din crengi:„Şapte zile să locuiţi în corturi; toţi
băştinaşii din Israel să locuiască în corturi pentru ca urmaşii noştri să ştie că i-am
făcut pe urmaşii lui Israel să locuiască în corturi după ce i-am scos din ţara
Egiptului” (Lev 23,42-43).În ajunul sărbătorii, sunt amenajate în grădini, în curţi,
sau chiar pe terasele caselor colibe din crengi şi trestie, de acoperişul cărora atârnă
tot felul de fructe.Tot în ajun, la sinagogă se recită rugăciuni care amintesc de
alegerea poporului evreu ca popor al lui Dumnezeu, de eliberarea din robia
Egiptului şi de binefacerile primite de la Dumnezeu în cursul anului. Seara, în case,
se ia cina rituală într-o atmosferă de mare bucurie, după care se fac vizite reciproce
la colibele vecinilor.În cursul celor şapte zile de sărbătoare, dimineaţa e consacrată
în special rugăciunii la sinagogă. După amiază sunt purtate în procesiune în jurul
sinagogii cărţile sfinte în cântări şi strigăte de bucurie. Participanţii la procesiune
poartă în mâna dreaptă ramuri de palmier, de salcie şi de mirt, iar în stânga o ramură
de chitru de care atârnă un fruct asemănător unei lămâi, de dimensiuni mai mari.
Seara, la încheiere, bucuria pentru ocrotirea acordată de Dumnezeu este exprimată
prin cântece şi dansuri populare.
7
înainte de vreme. Femeia fiind vinovată în primul rând de căderea în păcat şi de cele
întâmplate atunci, tot ea e datoare să aprindă lumina la căderea nopţii. Evanghelia
după sfântul Ioan aminteşte de o sărbătoare a sfinţirii templului. Aspectul patriotic
al sărbătorii aruncă o lumină asupra întrebării pe care evreii i-au adresat-o lui Isus
cu această ocazie:„Iudeii l-au înconjurat şi i-au zis: «Până când ne ţii sufletele în
încordare? Dacă tu eşti Cristos (Mesia) spune-ne-o desluşit». «V-am spus, le-a
răspuns Isus, şi nu credeţi, pentru că după cum v-am spus, nu sunteţi din oile
mele»” (In 10,24-261).
7
căpătat o nouă semnificaţie; au devenit sărbătoarea alianţelor pe care Dumnezeu le-
a încheiat cu poporul său, mai ales a alianţei de la poalele muntelui Sinai. Deoarece
Duhul Sfânt a coborât în ziua de Rusalii, aceasta va fi semnificaţia pe care o va
primi şi în creştinism: Duhul Sfânt pecetluieşte „noua şi veşnica alianţă pe care
Cristos o înfăptuieşte prin sângele său” (Fap 2,1; Lc 22,20).În antichitate,
sărbătoarea cunoştea manifestări folclorice deosebite; de la ţară lumea venea la
templu în cortegii şi procesiuni, cu cântece şi dansuri. Actualmente la sinagogă se
citeşte cartea lui Rut în care se vorbeşte de orz şi de secerişul grâului. În locul celor
două pâini care trebuiau oferite conform prescripţiei Leviticului (cf. Lev 23,17), se
oferă şi se mănâncă prăjituri făcute cu lapte şi miere cărora li se dă forma muntelui
Sinai. Casele sunt împodobite cu flori şi ramuri verzi, în timp ce la sinagogă se
aruncă asupra celor de faţă petale de trandafiri. Obiceiul a trecut şi la creştini: la ţară
oamenii îşi împodobesc porţile cu crengi de tei în ziua de Rusalii. Sărbătoarea e
considerată de evrei ca un fel de aniversare a iudaismului; ziua în care Dumnezeu a
încheiat alianţa la Sinai, e ziua de naştere a poporului ales. Acelaşi lucru îl avem în
creştinism: Rusaliile, ziua de naştere a Bisericii, a noului popor al lui Dumnezeu.
Riturile funebre
Evreii trateaza cu mult respect trupul celui decedat. Grija pentru acest trup
vine din credinta in lumea de dincolo. In ea nu se poate intra oricum, fapt pentru
care intalnim diverse acte necesare trecerii in lumea vesniciei. Taharah este
denumirea data spalarii trupului pentru ingropare. Dupa ce au fost rostite
rugaciunile pentru iertarea pacatelor celui decedat, trupul este invelit in
"tachrichim”, o panza alba de in. Dupa ce a fost pus in aceasta panza, trupul trebuie
sa ramana neatins, dar supravegheat pana la inmormantare. Exista si obiceiul ca
unele persoane sa fie invesmantate in "tallit“, salul de rugaciune. In acest caz, salul
este taiat la margini, in semn ca el nu mai poate fi intrebuintat. In general, iudaismul
interzice autopsiile si imbalsamarea. Cere ca trupul sa fie nemutilat in momentul
inmormantarii si doreste ca acesta sa se descompuna in mod natural. Inmormantarea
trebuie sa aiba loc cat mai curand dupa moarte. Numai in cazuri exceptionale este
permisa inmormantarea in alta zi decat cea a decesului. Suferinta provocata de
moarte unei rude este exprimata prin ruperea hainelor (Kriyah). Participantii la
doliu trebuie sa aiba o anumita varsta. Astfel, varsta minima pentru cei ce vor tine
doliu este de 12 ani pentru fete si 13 ani pentru baieti. La inmormantare se citesc
psalmi (de obicei Psalmul 23) impreuna cu rugaciunile El Maleh Rachamim si
Ztiduk Hadin. Apoi decedatul este dus la mormant care se afla in afara orasului si
este sapat in stanca (piatra).
Dupa inmormantare urmeaza o perioada de doliu. Prima perioada se numeste
Shiva si tine sapte zile. In aceasta perioada cei indoliati nu lucreaza, plang pe cel
decedat si stau acasa pentru a primi persoanele care-i consoleaza. La plecarea
vizitatorilor se rostesc cuvintele: "Atotprezentul sa te mangaie, impreuna cu toti
aceia care jelesc pentru Sion si Ierusalem”. E o perioada in care cei ce poarta doliu,
stau pe scaune joase, etc
7
A doua perioada de doliu "Sheloshim“, care inseamna "30“ este perioada
cand cei ce poarta doliu se intorc la lucru, dar nu se mai ingrijesc de ei: nu se
barbieresc, nu-si taie unghiile, nu se tund, nu poarta haine curate si nu merg la
petreceri.
Dupa "Sheloshim“, urmeaza o perioada de unsprezece luni, in care fiul sau fiica (in
cazul in care nu exista un fiu) va recita zilnic din "Kaddish“- rugaciune de slava
adresata lui Dumnezeu. Kaddishul trebuie recitat in prezenta unui minyan (10
barbati evrei).
Bibliografie:
-Biblia sau Sfanta Scriptura
-Internetul: http://www.info-portal.ro/articol/sarbatorile-la-evrei
http://www.google.ro/#hl=ro&biw=1280&bih=839&q=inmorma
ntarea+la+evrei&aq=1&aqi=g10&aql=&oq=inmormantarea+la+
&gs_rfai=&fp