Biostatistică - Cursul al II-lea

TABELE DE INCIDENŢĂ
1. Introducere
S-a văzut că atunci când avem coloane cu date numerice, este foarte util să se calculeze indicatori statistici
care să ne ofere o imagine sintetică a valorilor care se află pe acele coloane. Dacă însă pe o coloană avem
înregistrate date ordinale sau nominale, nu mai este posibilă calcularea acestor indicatori. De fapt, ce se poate
sintetiza pe o coloană care are înregistrate date despre prezenţa unei afecţiuni, sau a unui simptom, sau
despre grupele sanguine, sau despre stadiul de evoluţie al unei afecţiuni maligne?
Răspunsul este simplu, nu putem decât număra la astfel de coloane, câţi pacienţi sunt din fiecare categorie.
Dacă este vorba de stadiul evolutiv al unei afecţiuni maligne, vom număra câţi pacienţi sunt în stadiul 0, câţi
sunt în stadiul I şi tot astfel pînă la stadiul IV. Putem eventual exprima aceste numere prin procente.
În figura de mai jos, este prezentat începutul unui tabel în care, pe primele coloane s-a înregistrat Numărul
curent, Numele, Vârsta, Sexul, Mediul de provenienţă, Stadiul clinic şi Durata supravieţuirii, măsurată
în luni. Tabelul conţine 650 de paciente cu cancer de sân, dintre care în figura de mai jos sunt listate primele
23 (nume fictive!).

În tabelul de mai jos, sunt centralizate rezultatele numărării pacientelor pe stadii ale bolii. Sunt listate
frecvenţele absolute (sau numărul de paciente) din fiecare stadiu în parte (stadializarea este 0, 1, IIA, IIB,
IIIA, IIIB şi IV). Pe coloana cea mai din dreapta sunt listate şi procentele sau frecvenţele relative.

Frecvenţa Procentul
Nr Stadiul (numărul de (frecvenţa
clinic paciente) relativă)
1 0 26 4.0%
2 I 46 7.1%
3 IIA 76 11.7%
4 IIB 102 15.7%
5 IIIA 108 16.6%
6 IIIB 195 30.0%
7 IV 97 14.9%
8 Total 650 100.0%
În cazul coloanelor pe care s-au înregistrat date de tipul DA-NU, Prezent-Absent, numărătoarea va stabili
numai câţi pacienţi au pe coloana respectivă „DA” şi câţi au „NU”. În plus, vor fi listate la fel, frecvenţele
procentuale.
2. Tabele de incidenţă, noţiuni introductive

1
Biostatistică - Cursul al II-lea
Datele înregistrate pe două sau mai multe coloane şi care sunt de tip nominal sau ordinal, pot fi studiate prin
aşa-numitele tabele de incidenţă. De exemplu, dacă unul din criteriile după care au fost înregistraţi pacienţii
este stadiul evolutiv al unei afecţiuni maligne, iar celălalt este răspunsul terapeutic, fiecare din cele două
criterii de clasificare are în mod normal, un anumit număr de categorii (clase) în care trebuie clasificaţi
pacienţii.
Stadiul evolutiv ar avea cel puţin patru categorii (stadiul I, II, III şi IV), iar răspunsul terapeutic ar putea avea
categoriile RC (remisiune completă, tumora se remite), RP (remisiune parţială), RN (răspuns negativ) şi D
(dispărut). Un exemplu este furnizat de tabelul 1, care are 16 celule, corespunzător la 4x4 categorii (celulele
cu totaluri depind de celelalte şi ele nu sunt considerate în tabelele statistice ca aducătoare de informaţie
nouă).
Tabelul 1. Clasificarea a 84 de pacienţi după stadiu şi răspuns terapeutic
RASPUNS
TERAPEUTIC
RC RP RN D Total
STADIU I 7 1 0 0 8
EVOLUTIV II 19 7 1 1 28
III 12 10 6 4 32
IV 10 2 3 1 16
Total 48 20 10 6 84
Alt exemplu. Într-un studiu în care 260 de pacienţi au fost clasificaţi după tipul de astm şi după stadiul
acestuia, tabelul care redă situaţia centralizată, arată astfel:

Tabelul 2. Clasificarea a 240 de pacienţi după stadiu şi tipul de astm

Stadiu Alergic Intrinsec Mixt Total
I 19 13 2 34
II 54 30 6 90
III 21 40 26 87
IV 2 16 17 35
Total 86 99 51 246

60

50

40

30

20

10

Alergic
I
Intrinsec
II
Tip astm Mixt III Stadiul
IV

Din reprezentarea grafică care se vede în figura de mai sus, se observă că astmul Alergic este mai frecvent la
stadiile incipiente (I, II şi III), în timp ce astmul Mixt este mai frecvent în stadiile III sau IV. Acest fapt poate
fi absolut întâmplător, dar poate avea şi o semnificaţie utilă medicului. O problemă a statisticii ar fi să
decidem dacă astfel de situaţii sunt întâmplătoare sau nu.

2
Biostatistică - Cursul al II-lea
Mai jos, este redat un tabel mai complex, în care sunt centralizate vârstele la căsătorie ale soţiilor din
cuplurile din Dolj, căsătorite pe o anumită perioadă de timp, în funcţie de vârstele soţilor. De exemplu, se
observă că pentru soţi între 15 şi 19 ani, sunt 11 soţii sub 15 ani, 194 de soţii între 15 şi 19 ani, 43 între 20 şi
24 de ani şi un aîntre 25 şi 29 de ani. Aceste tabele, au uneori o formă accentuat “diagonală”, adică celulele
de pe diagonală şi apropiate de diagonală au înscrise în ele un număr mare de indivizi, iar celulele îndepărate
de diagonală au un număr mic de indivizi sau sunt vide. Se mai numesc, printr-un abuz de limbaj, tabele de
corelaţie.
Tabelul 3 Clasificarea cuplurilor din Dolj după grupa de vârstă ale soţilor (1996-2001)
15 - 20 - 25 - 30 - 35 - 40 - 45 - peste
19 24 29 34 39 44 49 50
sub
15 11 4 3
15 -
19 194 721 465 60 11
20 -
24 43 1098 1455 255 78 12
25 -
29 1 128 1089 457 139 27 5
30 -
34 3 65 138 115 41 5
35 -
39 1 1 6 14 65 50 10 2
40 -
44 1 2 7 14 14 7
45 -
49 2 1 1
Există tehnici statistice care încearcă să răspundă la întrebarea dacă există o tendinţă de legătură între cele
două criterii de clasificare dintr-un astfel de tabel. În general, aceste tehnici sunt destul de complicate şi deşi
siguranţa concluziilor care pot fi trase prin aplicarea lor este foarte bună, sunt mânuite în practică mai mult
de specialişti în statistică şi mai puţin de medici.
3. Tabele de incidenţă 2x2
Cazul cel mai simplu de tabel de incidenţă este tabelul 2x2. Un astfel de tabel centralizează date referitoare la
două caracteristici care au câte două posibilităţi. De exemplu, dacă din 260 de pacienţi diabetici se constată
că 86 au făcut retinopatie, dintre care 29 au şi nefropatie, iar din restul fără retinopatie, 2 au nefropatie,
atunci aceste date pot fi sintetizate astfel:
Tabelul 4. Clasificarea a 260 de pacienţi cu diabet juvenil, după prezenţa sau absenţa retinopatiei diabetice şi
a nefropatiei.
Nefropatie
"+" "-" Total
Retinopatie "+" 29 57 86
"-" 2 172 174
Total 31 229 260
Un astfel de tabel oferă posibilitatea de a aprecia dacă există sau nu o dependenţă între prezenţa retinopatiei
şi a nefropatiei, adică dacă cei doi factori au sau nu tendinţa de a apărea în tandem. Din inspecţia datelor din
tabel se poate observa mai greu dacă avem o astfel de tendinţă de apariţie împreună a celor doi factori.
Pentru a înţelege mai bine cum se pune problema acestei dependenţe între factori să mai considerăm şi
următoarele situaţii:
Tabelul 5. Clasificarea a 74 de subiecţi după criteriul prezenţei sau absenţei bolii şi după
criteriul consumului de piure de cartofi (Cazul Oswego, tabelul TOP)
Potato (Cartofi)

3
Biostatistică - Cursul al II-lea

DA NU Total
DA 23 23 46
Bolnavi NU 14 14 28
Total 37 37 74
Este vorba despre un eveniment petrecut în urmă cu mai mulţi ani în America, şi anume, după ce au luat
masa la o cantină, dintr-un număr de 75 de indivizi, foarte mulţi s-au prezentat la medic cu simptomele clare
ale unei intoxicaţii acute. Indivizii consumaseră alimentele dintr-un meniu multiplu, ceea ce făcuse ca fiecare
aliment să fie consumat doar de o parte a lor, din cei 75 îmbolnăvindu-se 46.
Era natural să se încerce să se centralizeze ce alimente a consumat fiecare individ (bolnav sau nu) şi să se
încerce să se stabilească o dependenţă între consumul unui anumit aliment şi îmbolnăviri. În tabelul 5, este
redată situaţia referitoare la consumul de piuré de cartofi, iar în tabelul 6, situaţia referitoare la consumul de
îngheţată de vanilie, un alt fel de servit în acea seară.
Aceste tabele sunt foarte utile în medicină deoarece, în ciuda informaţiei sărace pe care o conţin, (doar patru
numere, în esenţă, cele patru numere din căsuţele evidenţiate cu text îngroşat în fiecare dintre tabele),
posibilităţile de a aprecia o dependenţă între clasificările pe orizontală şi verticală sunt destul de bine studiate
în acest moment.
În cele două tabele de mai sus, factorii de clasificare sunt Retinopatie, Nefropatie şi respectiv, Bolnavi şi
Cartofi. Retinopatie, este aici criteriu de clasificare în sensul că pacienţii sunt împărţiţi după acest criteriu în
două: cei care au retinopatie şi cei care nu au retinopatie. Acest lucru, poate fi simbolizat prin DA şi prin NU,
iar în cazul din tabel cu “+” şi “-“. Îl numim criteriu orizontal spre deosebire de Nefropatie care este numit
criteriu vertical, pentru uşurinţa expunerii. La fel, în al doilea tabel, Bolnavi şi Cartofi, simbolizează faptul
că indivizii cuprinşi în tabel sunt sau nu sunt bolnavi şi respectiv au consumat sau nu au consumat piuré de
cartofi.
Să încercăm acum să verificăm în ce măsură factorii de clasificare de pe orizontală şi de pe verticală depind
unul de altul.
La tabelul TOP, (factorii de pe orizontală şi verticală sunt îmbolnăvirile şi consumul de cartofi) întâmplarea
a făcut ca exact jumătate din cei înregistraţi au consumat mâncare de cartofi iar între cei bolnavi şi sănătoşi
tot jumătate au consumat acest fel de mâncare. La o examinare sumară a tabelului se poate deduce imediat că
nu acest fel de mâncare este vinovat de infestarea indivizilor bolnavi, fiind evident că jumătate din cei
bolnavi nu au consumat acest fel şi deci este clar că s-au îmbolnăvit de la altceva. Pe de altă parte, se vede că
şi 14 indivizi care au mâncat din acest fel de mâncare nu s-au îmbolnăvit. Concluzie: consumul de cartofi şi
îmbolnavirile nu sunt dependente.
Tabelul 6. Clasificarea a 75 de subiecţi după criteriul prezenţei sau absenţei bolii şi după criteriul
consumului de îngheţată de vanilie (Cazul Oswego, tabelul TOV)
Vanilla (Ingheţata de Vanilie)
DA NU Total
DA 43 3 46
Bolnavi NU 11 18 29
Total 54 21 75
În, tabelul TOV, se prezintă o situaţie diferită, căci se observă că din cei 46 de bolnavi 43 au consumat
îngheţată de vanilie iar marea majoritate a celor care sunt sănătoşi nu au consumat. Mai putem privi situaţia
şi astfel: din 54 indivizi care au consumat îngheţată, 43 s-au îmbolnăvit, iar din cei 21 care nu au consumat,
18 nu s-au îmbolnăvit.
Altfel spus,
 43/54=0,796=79,6% este procentul îmbolnăvirilor la cei care au consumat şi
 3/21=0,142=14,2%, procentul îmbolnăvirilor la cei care nu au consumat acest aliment.

4
Biostatistică - Cursul al II-lea
Este destul de clar că între consumul de îngheţată de vanilie şi îmbolnăviri este o dependenţă.
Am ales aceste exemple tocmai pentru faptul că se vede fără dificultate care este situaţia şi în acest fel ne va
fi mai uşoară înţelegerea principiilor care stau la baza aprecierii acestui tip de dependenţe. Din examinarea
exemplelor de mai sus se vede că în fond se poate judeca fiecare situaţie care apare într-un mod asemănător,
judecând de la caz la caz dacă există sau nu o dependenţă între criteriile de clasificare pe orizontală şi pe
verticală.

Dacă am judeca mereu ca mai sus am fi puşi des în situaţia de a nu putea lua o decizie suficient de obiectivă.
Dacă de exemplu, la cei care au consumat alimentul proporţia îmbolnăvirilor este 79,6% (vezi tabelul 6), iar
la ceilalţi este doar de 14,2%, oricine va spune că îmbolnăvirile sunt într-o relaţie de dependenţă cu alimentul
consumat, iar dacă procentele ar fi, 79,6% şi respectiv 77,4%, oricine ar spune că mica diferenţă se datorează
întâmplării şi nu este nici o dependenţă între îmbolnăviri şi consumul alimentului.
Dar dacă cele două procente sunt 79,6% şi 62,4% ce concluzie tragem? Căci dacă am spune că avem o
dependenţă din cauza diferenţei dintre procente, oricine poate replica că această diferenţă este întâmplătoare,
mai ales dacă numărul de pacienţi pe care l-am luat în calcul a fost relativ mic. De aceea este nevoie de
criterii mai obiective de apreciere a situaţiilor cu care ne putem confrunta în astfel de studii.
Trebuie reţinut din cele discutate:
 Uneori se constată prin simplă inspecţie sau din calcule foarte simple o tendinţă de
dependenţă între factorul de clasificare pe orizontală şi cel de clasificare pe verticală.
 Decizia dacă există sau nu o dependenţă este de natură subiectivă, deoarece, pentru moment,
nu avem un criteriu clar prin care să putem decide aceasta.
În cele ce urmează, să încercăm să generalizăm situaţiile de mai sus, presupunând că, de obicei avem de a
face cu:
1). Un factor activ (consumul unui aliment, al unui medicament, aplicarea unui anumit tip de tratament, etc)
şi putem clasifica indivizii în două categorii din punctul de vedere al acestui factor (de obicei ele fiind
simbolizate prin Da/Nu, +/-, Yes/No)
2). Un factor pasiv (rezultat al celui activ) care clasifică indivizii tot în două categorii (Bolnav/Sănătos,
Da/Nu, +/-).
Să notăm cu
 Poz+ numărul indivizilor asupra cărora acţionează factorul activ şi rezultatul este pozitiv
 Neg+ numărul indivizilor asupra cărora acţionează factorul activ şi rezultatul este negativ
 Poz- numărul indivizilor asupra cărora nu acţionează factorul activ şi rezultatul este pozitiv
 Neg- numărul indivizilor asupra cărora nu acţionează factorul activ şi rezultatul este negativ
Această situaţie se poate centraliza într-un tabel ca tabelul 7, care este foarte asemănător cu cele care au fost
date ca exemplu mai sus:
Tabelul 7. Tabel general de incidenţă 2x2 (TG)
Factor Activ (Cauza)
Pozitiv Negativ Total
Factor Pozitiv Poz+ (a) Poz-(b) Poz
Pasiv
Negativ Neg+ (c) Neg- (d) Neg
(Efect)
Total + - N
Să încercăm să sistematizăm observaţii mai generale care să ne ofere, pe cât posibil criterii mai obiective:
Dacă factorul pasiv are tendinţa de a apare în tandem cu cel activ, atunci ne putem aştepta, ca tendinţă
generală, ca cei mai mulţi indivizi să apară înscrişi în celulele Poz+ şi Neg-, iar celulele Poz- şi Neg+ să
rămână mai nepopulate. Este de uz comun etichetarea celulelor cu a, b, c, d, ca în tabelul TG şi deci vom
spune că în acest caz, majoritatea indivizilor sunt în celulele a, d, iar în celulele b, c avem mai puţini indivizi

5
Biostatistică - Cursul al II-lea
(este cazul tabelului TOV). Ţinând cont de această observaţie, vom introduce câteva criterii de dependenţă
care ne permit o apreciere mai obiectivă a unei eventuale dependenţe.

4. Criterii de dependenţă
O modalitate de a aprecia tendinţa celor doi factori de a apare în tandem adică tendinţa lor de dependenţă,
este de a urmări care este raportul dintre numărul pacienţilor la care avem potrivire, adică ambii factori sunt
prezenţi sau ambii sunt absenţi, şi numărul pacienţilor la care nu avem potrivire, adică un factor este
prezent iar celălalt absent.
Se observă uşor că acest raport, pe care îl vom numi Criteriul Diagonal, este:

În tabelul TOV, avem CD = (43+18)/(3+11) = 61/14 = 4,35, adică sunt de 4,35 ori mai mulţi pacienţi la
care cei doi factori apar în tandem decât cei la care un factor este prezent şi celălalt absent. Tendinţa de
dependenţă este clară între consumul îngheţatei de vanilie şi îmbolnăviri.
Un alt criteriu este de a calcula raportul dintre numărul pacienţilor la care cei doi factori apar în tandem şi
numărul total de pacienţi(Criteriul Procentual). Este un criteriu mai natural căci calculează de fapt
procentul de pacienţi la care apar aceste potriviri. Deci:

În tabelul TOV, avem, CP = (43+18)/75 = 61/75 = 0,813, adică sunt 81,3% potriviri, ceea ce este o
majoritate care arată o tendinţă clară de dependenţă între consumul îngheţatei de vanilie şi îmbolnăviri.
A. Odds Ratio. Un indice mult folosit în aprecierea tendinţei de dependenţă este raportul şanselor sau
raportul cotelor (Engleză ODDS RATIO = OR) raportul dintre a/c şi b/d, sau, ceea ce este acelaşi lucru,
dintre produsul a*b şi produsul c*d. Dacă lucrurile stau ca mai sus, OR va avea valori cu atât mai mari cu cât
tendinţa de dependenţă este mai puternică.
 În tabelul TOV, vom avea OR = (43/11):(3/18) = 23,45, sau OR = (43*18)/(3*11) = 23,45, ceea ce
exprimă o tendinţă puternică de dependenţă, aşa cum am văzut mai sus.
 În tabelul TOP avem OR = (23*14)/(23*14) = 1, ceea ce înseamnă că nu există tendinţă de
dependenţă, după cum am văzut deja.
Raportul şanselor are formula:

şi are următoarea interpretare:

 Dacă OR  1, între factorul de clasificare pe orizontală şi cel de pe verticală nu există o tendinţă de
dependenţă.
 Dacă OR >> 1, între factorul de clasificare pe orizontală şi cel de pe verticală există o tendinţă de
dependenţă cu atât mai puternică cu cât OR este mai departe de valoarea 1.
Dacă însă, ca în tabelul 8 de mai jos, tratamentul T2 dă o proporţie mai mare de evoluţii pozitive ale
pacienţilor (86/104=0,8269=82,69%), în timp ce tratamentul alternativ T 1 oferă doar o rată de evoluţii
pozitive de 43/77=0,5584=55,84%, valoarea lui OR va fi OR=(43*18)/(86*34)=0,2647, adică mult mai
mic decât 1. Şi în acest caz vom spune că avem o tendinţă de dependenţă între factorul tratament şi
factorul evoluţie. Deci:
 Dacă OR << 1, între factorul de clasificare pe orizontală şi cel de pe verticală există o tendinţă de
dependenţă cu atât mai puternică cu cât OR este mai mic.
Tabelul 8. Clasificarea a 181 de pacienţi după tipul de tratament aplicat (T 1 sau T2)

6
Biostatistică - Cursul al II-lea
şi după evoluţia bolii (pozitivă sau negativă) (Tabelul TT)
Tratament
T1 T2 Total
Evoluţie Pozitivă 43 86 129
Negativă 34 18 52
Total 77 104 181
Reluând, cele cinci situaţii prezentate dau următoarele rezultate:
Tabelul 9. Folosirea criteriului OR pentru aprecierea dependenţei
factorilor de clasificare din tabelele de mai sus
Tabelul OR Dependenţă
TRN (29*172) / (2*57) = 43,75 DA
TOP (23*14) / (23*14) = 1 NU
TOV (43*18) / (3*11) = 23,45 DA
T1T2 (43*18) / (86*34) = 0,264 DA
Este de reţinut că nu totdeauna dependenţele descoperite astfel sunt cauzale. Astfel, în exemplele TOP,
TOV, T1T2, dependenţele sunt cauzale în sensul că alimentul consumat sau tratamentul poate fi considerat
cauză, iar apariţia bolii sau ameliorarea ei este efectul. Totuşi, în exemplul TRN, factorii nefropatie şi
retinopatie deşi sunt într-o relaţie de dependenţă, nu sunt neapărat cauză şi efect ci mai curând amândouă
sunt induse de o cauză comună, anume prezenţa diabetului.
Interpretarea în limbaj uzual a acestor dependenţe trebuie făcută de la caz la caz şi anume, pentru exemplele
de mai sus putem spune:
 Pentru tabelul TRN: există o dependenţă între prezenţa nefropatiei şi retinopatiei la pacienţii
diabetici
 Pentru tabelul TOP: nu există o dependenţă între consumul cartofilor şi îmbolnaviri
 Pentru tabelul TOV: există o dependenţă între consumul de îngheţată şi îmbolnaviri
 Pentru tabelul T1T2: există o dependenţă între evoluţia pacienţilor şi tratament, ceea ce mai poate fi
exprimat şi spunând că unul din tratamente dă evoluţii mai bune decât celălalt
B. Riscul Relativ. Alt indice al unei eventuale dependenţe mult utilizat este riscul relativ (RR. Engl:
Relative Risk), folosit mai ales în studiile epidemiologice mari, cu înregistrarea unui număr mare de
indivizi. Totuşi, uneori este folosit şi în situaţii ca cele exemplificate mai sus. Are formula:

Indicele RR este interpretat de obicei asemănător cu OR şi el indică aceeaşi tendinţă de dependenţă dacă are
valori mult îndepărtate de 1 (mult mai mari sau mult mai mici).
Tabelul 10. Folosirea criteriului RR pentru aprecierea dependenţei
factorilor de clasificare din tabelele anterioare
Tabelul RR Dependenţă
TRN (29*174) / (2*86) = 29,33 DA
TOP (23*37) / (23*37) = 1 NU
TOV (43*21) / (3*54) = 5,57 DA
T1T2 (43*104) / (86*77) = 0,675 DA

7
Biostatistică - Cursul al II-lea
Tabelul 11. Clasificarea a 181 de pacienţi după tipul de tratament aplicat, şi după evoluţia
bolii, cazul când T1 ar fi un tratament perfect (Tabelul TPT)
Evoluţie
Pozitivă Negativă Total
Tratament T1 77 0 77
T2 86 18 104
Total 129 52 181
Riscul relativ are şi un avantaj mai puţin pus în evidenţă până acum. Anume, ce se întâmplă în exemplul TT
dacă tratamentul T1 este atât de eficace încât toţi pacienţii trataţi evoluează pozitiv. În acest caz, tabelul TT
va arăta ca în tabelul 11. Se observă că OR nu poate fi calculat în acest caz (OR = ((77*18) / (0*86)),
imposibil…). În schimb RR = ((77*104) / (86*77)) = 1,209, ceea ce ne arată că există o uşoară tendinţă de
dependenţă a evoluţiei în raport cu tratamentul.
Folosirea riscului relativ în aprecierea relaţiilor de dependenţă trebuie făcută totuşi cu precauţie căci el are
unele proprietăţi ce sunt strâns legate de studiile de epidemiologie şi îl fac uneori greu de interpretat în alte
contexte decât cele legate de epidemiologie. Anume, riscul relativ este un indice al tendinţei de legătură într-
o populaţie între un factor de risc şi o afecţiune care este bănuită că ar fi provocată chiar de factorul de risc
respectiv.
De exemplu, un factor de risc pentru maladiile cardiovasculare este stressul. De aceea, este util să se studieze
legătura între acest factor de risc şi o boală cariovasculară cum ar fi hipertensiunea. În acest caz, tabelul de
incidenţă trebuie să arate ca tabelul 12.
Tabelul 12. Clasificarea a 4500 de indivizii după prezenţa stressului şi faptul de a fi sau nu
hipertensivi
Stress
DA NU Total
HTA DA 236 148 384
NU 720 3396 4116
Total 956 3544 4500
Riscul relativ are un înţeles apropiat de cel dat iniţial de statisticieni, în acest context sau în contexte
asemănătoare.
Definiţie:
Riscul relativ este raportul dintre riscul de a fi afectaţi între cei supuşi unui factor de risc şi
riscul de a fi afectaţi între cei care nu sunt supuşi la factorul de risc.
Din exemplul de mai sus, se observă că între cei supuşi la stress, riscul de a avea HTA este 236/720 = 32,7%.
Pe de altă parte, la cei neexpuşi, riscul este de 148/3396, adică 4,35%. Raportul între cele două riscuri, sau
riscul relativ este 32,7/4,35 = 7,51. Acesta este un risc relativ foarte mare. El exprimă în esenţă faptul că
prezenţa HTA la cei expuşi este de aproximativ şapte ori şi jumătate mai probabilă decât la cei neexpuşi.
Am spus că RR are o interpretare asemănătoare cu OR:
 Dacă RR  1, între factorul de clasificare pe orizontală (Risc) şi cel de pe verticală (Boală) nu există
o tendinţă de dependenţă
 Dacă RR >> 1, între factorul de clasificare pe orizontală şi cel de pe verticală există o tendinţă de
dependenţă cu atât mai puternică cu cât RR este mai departe de valoarea 1
 Dacă RR << 1, între factorul de clasificare pe orizontală şi cel de pe verticală există o tendinţă de
dependenţă cu atât mai puternică cu cât RR este mai mic

5. Teste clinice şi aprecierea calităţii lor

8
Biostatistică - Cursul al II-lea
Alte cazuri în care este utilă folosirea tabelelor 2x2, sunt cele în care se evaluează calitatea unui test clinic la
care pacienţii sunt supuşi. Un test clinic, este o metodă de a decide dacă un pacient este pozitiv sau negativ
în ce priveşte existenţa unui simptom, a unei afecţiuni, a unui risc, etc.
Deci, un astfel de test trebuie să ofere posibilitatea de a alege pacienţii care prezintă sau nu un simptom, o
afecţiune, un semn sau altă caracteristică necesară în procesul diagnosticării.
 Vom numi pozitivi, pacienţii care în urma testului au un rezultat pozitiv, adică testul indică prezenţa
afecţiunii, indiferent dacă în realitate afecţiunea este sau nu prezentă la pacientul respectiv
 Vom numi negativi, pacienţii care în urma testului au un rezultat negativ, indiferent dacă în realitate au
sau nu prezentă afecţiunea respectivă.
Un test care se aplică pacienţilor este o metodă care trebuie să aibă mai multe calităţi, între care, vom
enumera două:
 Un procent cât mai mare dintre pacienţii care sunt în realitate pozitivi, ar trebui să apară în urma
testului ca fiind pozitivi
 Un procent cât mai mare dintre pacienţii care sunt în realitate negativi, ar trebui să apară în urma
testului ca fiind negativi
Ideal ar fi ca toţi pacienţii să fie diagnosticaţi de test corect, dar acesta este un ideal care este foarte greu de
atins chiar cu aparatură perfecţionată. Totdeauna există cazuri care sunt extrem de greu de încadrat sigur într-
o categorie sau alta. Aşadar, totdeauna, în urma aplicării unui test la mai mulţi pacienţi, se vor întâlni cazuri
de pacienţi care, fie în realitate sunt pozitivi, iar în urma efectuării testului apar ca negativi, fie invers.

Pacienţii diagnosticaţi cu un test clinic se împart după două criterii:

 După criteriul bolii (sau al caracteristicii diagnosticate), sunt două categorii : Bolnavi (engl:
diseased) şi Sănătoşi (engl: diseased free). Faptul că un pacient este în una dintre cele două categorii
se stabileşte cu ajutorul aşa-numitului test sigur sau test de aur (engl: golden test). Acest test este
un test care a fost deja verificat ca fiind extrem de precis şi dă o rată de erori minimă.
 După criteriul testului clinic studiat sunt tot două categorii: Pozitivi şi Negativi.
Deci, fiecare din pacienţi, va aparţine uneia din următoarele patru clase, care rezultă în urma combinării în
toate modurile posibile a celor patru categorii de mai sus:
 Real Pozitivi, pacienţii care în realitate sunt Bolnavi iar în urma testului sunt Pozitivi.
 Fals Negativi, pacienţii care în realitate sunt Bolnavi iar în urma testului sunt Negativi. Constituie
erori pentru test.
 Fals Pozitivi, pacienţii care în realitate sunt Sănătoşi iar în urma testului sunt Pozitivi. Constituie
celălalt tip de eroare a unui test.
 Real Negativi, pacienţii care în realitate sunt Sănătoşi iar în urma testului sunt Negativi.
După ce se stabileşte la fiecare pacient cărei clase aparţine, din cele patru enumerate mai sus, se realizează
un tabel 2x2 ca în tabelul 13.
Tabelul 13. Clasificarea unor subiecţi după faptul că sunt sau că nu sunt bolnavi (testul sigur) şi
după rezultatul pe care îl obţin la un test de diagnosticare pe care dorim să îl evaluăm calitativ.
(Tabelul TGT)
Testul sigur (Golden test)
Bolnavi Sănătoşi Total
Pozitivi Real Pozitivi Fals Pozitivi P
Testul (RP sau B+) (FP sau S+)
propus
Negativi Fals Negativi Real Negativi N
(Testul
clinic) (FN sau B-) (RN sau S-)
Total B S B+S=P+N

9
Biostatistică - Cursul al II-lea
Aprecierea calităţii unui test propus trebuie evident să ţină seama de procentul de reuşite ale acestuia. Dar ce
înseamnă reuşite pentru un test clinic Câteva propuneri ar fi:
 Ce procent din pacienţii bolnavi sunt diagnosticaţi de test ca pozitivi?
 Ce procent din pacienţii sănătoşi sunt diagnosticaţi de test ca negativi?
 Ce procent din pacienţii diagnosticaţi de test ca pozitivi sunt bolnavi?
 Ce procent din pacienţii diagnosticaţi de test ca negativi sunt sănătoşi?
Vom defini aceste rapoarte procentuale şi vom studia modul cum le folosim în aprecierea calităţii testului.
Aceste procente arată calitatea unui test clinic în sensul că testul este cu atât mai valoros cu cât ele au valori
mai mari, mai apropiate de 100%. În plus, vor fi definite mai jos şi două rapoarte procentuale care exprimă
erorile unui test. Este clar că procentele care exprimă erorile trebuie să fie cât mai mici pentru ca testul să fie
valoros.
 Sensibilitatea (Sn) unui test este raportul dintre numărul pacienţilor bolnavi, diagnosticaţi ca
pozitivi şi numărul total de bolnavi.
 Specificitatea (Sp) unui test este raportul dintre numărul pacienţilor sănătoşi, diagnosticaţi ca
negativi şi numărul total de sănătoşi.
 Valoarea predictivă pozitivă (VPP), este raportul dintre numărul pacienţilor disgnosticaţi corect ca
pozitivi şi numărul total al celor diagnosticaţi de test ca pozitivi.
 Valoarea predictivă negativă (VPN), este raportul dintre numărul pacienţilor disgnosticaţi corect
ca negativi şi numărul total al celor diagnosticaţi de test ca negativi.
 Rata fals pozitivă (RFP), este raportul dintre numărul pacienţilor sănătoşi diagnosticaţi greşit ca
pozitivi şi numărul pacienţilor sănătoşi.
 Rata fals negativă (RFN), este raportul dintre numărul pacienţilor bolnavi diagnosticaţi greşit ca
negativi şi numărul pacienţilor bolnavi.
Ca exemplu, să urmărim situaţia din tabelul 14.
Tabelul 14. Clasificarea a 109 femei după tipul de naştere (prematură sau normală) şi
după lungimea colului uterin ca test de decizie a riscului de naştere prematură. Se
observă că din 41 de naşteri premature, 33 au colul sub 26mm iar din 68 de naşteri
normale, 53 au colul peste 26, deci limita de 26mm a lungimii colului uterin este un
criteriu de decizie al riscului de naştere prematură.
Naştere
Prematură Normală Total
Lungime <26 mm 33 15 48
col
>26mm 8 53 61
Total 41 68 109
În tabelul 14, valorile indicatorilor de mai sus sunt:
 Sn=33/41=0,804=80,4%, Sp=53/68=0,779=77,9%
 VPP=33/48=0,687=68,7%, VPN=53/61=0,868=86,8%
 RFP=15/68=0,221=22,1%, RFN=8/41=0,196=19,6%
După cum s-a precizat mai sus, un test este cu atât mai valoros cu cât primii patru din cei şase indicatori sunt
mai mari, iar ultimii doi mai mici. Ideal ar fi ca primii patru să fie apropiaţi de 100%, iar ultimii doi,
apropiaţi de 0%. În practică, se constată că este foarte greu să se atingă valori foarte mari pentru toţi cei patru
şi valori foarte mici pentru ultimii doi. De exemplu, testul studiat prin tabelul 14 este un test destul de
valoros.
Doar primii doi indicatori sunt consideraţi fundamentali, ei fiind cei care dau de fapt calitatea testului clinic
propus, în comparaţie cu testul considerat sigur (testul de aur), în cazul de mai sus testul sigur fiind naşterea
propriu-zisă.

10
Biostatistică - Cursul al II-lea
De fapt, cunoaşterea indicatorilor Sn şi Sp, împreună cu numărul pacienţilor bolnavi şi numărul pacienţilor
sănătoşi, este suficient pentru a cunoaşte ceilalţi indicatori. Rata erorilor, de ambele tipuri, RFP şi RFN sunt
legate direct de Sn şi Sp prin formulele:
,
Ceilalţi doi indicatori pot fi şi ei obţinuţi din Sn şi Sp, dacă se cunosc B şi S, numărul pacienţilor bolnavi,
respectiv sănătoşi. Formulele sunt (facultativ):

3. Chestiuni de examen:
1.Criteriul procentual indică o tendinţă foarte puternică de dependenţă între cei doi factori de clasificare într-
un tabel de incidenţă dacă:
1. are valori mult mai mari ca 100%
2. are valori mult mai mici ca 50%
3. are valori foarte apropiate de 50%
4. are valori apropiate de 100%
2.Tabelele de incidenţă sunt:
1. tabele cu dublă intrare în care pacienţii sunt înregistraţi după două criterii
2. tabele de frecvenţă pe clase
3. tabele cu date brute
4. tabele folosite la teste statistice de compararea mediei
3.Sensibilitatea unui test clinic este S n=0,862, iar specificitatea este S p=0,893. Aceasta înseamnă că testul
este:
1. un test valoros deoarece ambii indicatori sunt mult peste 50%
2. un test fără valoare doarece dă erori şi la bolnavi, şi la sănătoşi
3. un test fără valoare, deoarece specificitatea este mai mare ca sensibilitatea
4. un test perfect
4.Criteriul diagonal calculat pentru un tabel de incidenţă 2x2 care conţine în total 236 de pacienţi este 7,185.
El indică în acest caz:
1. corelaţie foarte slabă între cei doi factori de clasificare
2. lipsa unei corelaţii
3. corelaţie puternică între cei doi parametri
4. nu este un indicator al corelaţiei ci al împrăştierii datelor
5.Criteriul OR calculat pentru un tabel de incidenţă 2x2 care conţine în total 144 de pacienţi este 6,785. El
indică în acest caz:
1. corelaţie foarte slabă între cei doi factori de clasificare
2. lipsa unei corelaţii
3. corelaţie puternică între cei doi parametri
4. nu este un indicator al corelaţiei ci al împrăştierii datelor
6.Criteriul OR calculat pentru un tabel de incidenţă 2x2 care conţine în total 14 de pacienţi este 8,785. El
indică în acest caz:
1. corelaţie foarte slabă între cei doi factori.
2. lipsa unei corelaţii
3. corelaţie destul de puternică între cei doi factori
4. fiind prea puţini pacienţi, nu avem încredere în valoarea lui
7. Sensibilitatea unui test exploratoriu în clinică este Sn=0,862. Aceasta înseamnă că testul este:
1. un test valoros din punct de vedere clinic

11
Biostatistică - Cursul al II-lea
2. este un test prost, deoarece doar 86,2% din bolnavii reali sunt pozitivi
3. depinde şi de specificitate, dacă este foarte mică, testul nu este un test bun
4. dacă şi specificitatea este mult mai mare ca 50%, testul este valoros
8.Sensibilitatea unui test este:
A. Raportul dintre numărul pacienţilor bolnavi diagnosticaţi ca pozitivi şi numărul total al
pacienţilor bolnavi
B. Raportul dintre numărul pacienţilor sănătoşi diagnosticaţi ca pozitivi şi numărul total al pacienţilor
bolnavi
C. Raportul dintre numărul pacienţilor bolnavi diagnosticaţi ca pozitivi şi numărul total al pacienţilor
sănătoşi
D. Raportul dintre numărul pacienţilor bolnavi diagnosticaţi ca negativi şi numărul total al pacienţilor
bolnavi
9.Specificitatea unui test este:
A. Raportul dintre numărul pacienţilor bolnavi diagnosticaţi ca pozitivi şi numărul total al pacienţilor
sănătoşi
B. Raportul dintre numărul pacienţilor sănătoşi diagnosticaţi ca negativi şi numărul total al
pacienţilor sănătoşi
C. Raportul dintre numărul pacienţilor sănătoşi diagnosticaţi ca pozitivi şi numărul total al pacienţilor
sănătoşi
D. Raportul dintre numărul pacienţilor sănătoşi diagnosticaţi ca negativi şi numărul total al pacienţilor
bolnavi
10.Un test clinic este cu atât mai valoros cu cât:
A. Sensibilitatea este mai mare şi specificitatea mai mică
B. Sensibilitatea este mai mică şi specificitatea mai mare
C. Sensibilitatea şi specificitatea sunt mai mari
D. Sensibilitatea şi specificitatea sunt mai mici
11.Un test clinic este cu atât mai valoros cu cât:
A. Sensibilitatea şi specificitatea sunt mai apropiate de 1
B. Sensibilitatea şi specificitatea sunt mai apropiate de 0
C. Sensibilitatea şi specificitatea sunt mai mari
D. Sensibilitatea şi specificitatea sunt mai mici
12.Rata fals pozitivă a unui test este:
A. Raportul dintre numărul pacienţilor bolnavi diagnosticaţi ca pozitivi şi numărul total al pacienţilor
sănătoşi
B. Raportul dintre numărul pacienţilor sănătoşi diagnosticaţi ca negativi şi numărul total al pacienţilor
sănătoşi
C. Raportul dintre numărul pacienţilor sănătoşi diagnosticaţi ca pozitivi şi numărul total al
pacienţilor sănătoşi
D. Raportul dintre numărul pacienţilor sănătoşi diagnosticaţi ca negativi şi numărul total al pacienţilor
bolnavi
13.Rata fals negativă a unui test este:
A. Raportul dintre numărul pacienţilor bolnavi diagnosticaţi ca pozitivi şi numărul total al pacienţilor
sănătoşi
B. Raportul dintre numărul pacienţilor sănătoşi diagnosticaţi ca negativi şi numărul total al pacienţilor
sănătoşi
C. Raportul dintre numărul pacienţilor sănătoşi diagnosticaţi ca pozitivi şi numărul total al pacienţilor
sănătoşi
D. Raportul dintre numărul pacienţilor bolnavi diagnosticaţi ca negativi şi numărul total al
pacienţilor bolnavi
14.Un test clinic este cu atât mai valoros cu cât:
A. Rata fals pozitivă este mai mare şi rata fals negativă mai mică
B. Rata fals pozitivă este mai mică şi rata fals negativă mai mare
C. Rata fals pozitivă şi rata fals negativă sunt mai mari

12
Biostatistică - Cursul al II-lea
D. Rata fals pozitivă şi rata fals negativă sunt mai mici
15.Sensibilitatea unui test clinic este S n=0,562, iar specificitatea este Sp=0,893. Aceasta înseamnă că testul
este:
1. un test valoros deoarece ambii indicatori sunt mult peste 50%
2. un test fără valoare doarece dă erori şi la bolnavi, şi la sănătoşi
3. un test fără valoare, deoarece specificitatea este prea mică
4. un test perfect
16. Criteriul RR calculat pentru un tabel de incidenţă 2x2 care conţine în total 149 de pacienţi este 8,785. El
indică în acest caz:
1. corelaţie foarte slabă între cei doi factori.
2. lipsa unei corelaţii
3. corelaţie puternică între cei doi factori
4. fiind prea puţini pacienţi, nu avem încredere în valoarea lui

17. Dintre cei 92 de angajaţi ai unei firme expuşi la stress, 22 au HTA. Din personalul neexpus la stress, în
număr de 244 de persoane, 38 au HTA. Apreciaţi cu ajutorul criteriului OR, dacă existăo tendinţă de
dependenţă între expunerea la stress şi HTA.

18. Determinarea prezenţei hepatitei C se face prin testul de viremie, relativ scump. Se propune un test bazat
pe analize de laborator mai ieftine, care dă următorul rezultat în faza de testare: Din cele 1200 de persoane
testate, 1020 erau sănătoase, iar restul s-a dovedit prin testul de viremie că au hepatită C. Testul mai ieftin, a
dat 198 de persoane pozitive, dintre care 92 au hepatită şi 106 nu au. Calculaţi sensibilitatea şi specificitatea
acestui test şi apreciaţi dacă este un test valoros din punct de vedere clinic.

13