In Alexandru refuzand apa, Stefan Aug.

Doinas reuseste sa creeze un echilibru perfect intre rigoarea formala a baladei si

intensitatea imaginarului poetic specific poeziei moderne. Ca si in alte balade, Doinas reconfigureaza radical structura traditionala
a poemului epic. Desi in poemul sau autorul utilizeaza toate ingredientele conventionale (erou legendar, exceptional etc, coerenta
a firului epic, schematism, replici dramatice deznodamant cvasimoralizatoR) ale baladei, reconfigurarea consta la Doinas aproape
exclusiv in substanta metaforica pe care poetul o injecteaza in corpul baladei, revitalizand-o.

Inspirata dintr-un text al antichitatii grecesti, Vietile paralele al lui Plutarh, balada se concentreaza pe imaginea mitica a lui
Alexandru Macedon. Asta nu inseamna ca balada este o simpla apologie a unei figuri care a ramas in memoria colectiva mai
degraba sub forma unui erou cu calitati semidivine decat ca un personaj istoric. Desi „textul e centrat pe gestul emblematic,
zeiesc al eroului" (Ov. S. CrohmalniceanU), grandiosul spirit de sacrificiu al lui Alexandru Macedon nu constituie chiar o mostra de
autenticitate. Ceea ce ii confera textului originalitate si valoare estetica se regaseste in forta descriptiva a textului

Portretul lui Alexandru Macedon este si el construit cu subtilitate. Prima scena a poemului il prezinta pe acesta deposedat de orice
insusire exemplara, suferind din cauza caldurii sufocante:

„Sub cerul persan, Alexandru cel Mare

umbla prin pustiu, pe sub stresini de stanci".
intalnirea cu soldatii care le duc apa copiilor lor constituie de fapt pretextul pentru declansarea unei situatii dramatice. Faptul ca
lichidul vital este, in canicula care „topeste vazduhul", un bun inestimabil este sugerat si discursiv prin refuzul lui Alexandru de a-l
numi:

„Cu; duceti aceasta?"

In tabloul care urmeaza, perspectiva este cedata de vocea narativa lui Alexandru cel Mare, acesta privind dezolat lumea
devastata, mutilata de arsita. Acumularea de metafore este impresionanta, atingand o intensitate paroxistica menita sa reliefeze
chinurile (abia elE) supraomenesti, inimaginabile pe care le suporta oastea lui Alexandru Macedon si, in acelasi timp, sa creeze un
fundal contrastant pentru maretia gestului din final:

„Si toti il priveau cu tristete si plini

de-un chin urias bantuit de lumini".

Metaforele care creeaza senzatia coplesitoare a lumii „parjolite" sunt inedite. Soarele este un „policandru" urias ale carui raze,
reflectate si multiplicate de scuturi, transforma aerul intr-o lava clocotita. Pamantul devine un fluid incandescent, si intreaga
textura a lumii se transforma intr-o pasta fierbinte:

„Vapaia tasnea din caldari si din zale,

din stanci si vulcani cu bogat zacamant,
al caror cuptor cu comori minerale
o umbra de foc arunca pe pamant.
Nisipul marunt al acestui pustiu
in ultimul fir era rosu si viu."

Lumea este vazuta aici ca un imens cuptor, o materializare a unei viziuni infernale, a „iadului pe pamant", iar incercarea la care
este supus eroul devine, prin hiperbolizare, o proba suprema care il eleveaza pe Alexandru cel Mare la statutul de divinitate:

„Cu coiful in mana, cu apa visata,

el sta neguratic, pri-vindu-i abia.
Soldatii strigau in tacerea lasata:
- Copiilor nostri o ducem, dar bea.i..)
Asa, ridicat de pe sea, in vazduhuri
parea in vapaie un zeu torturat".

Metafora extinsa a „lumii ca vapaie" generata prin imagini vizuale extrem de puternice, aproape violente, salveaza finalul
sententios, demonstrativ al poemului:

„De-acum noi nu mai cunoastem nici foame, nici sete

si nici oboseala de lupta sau drum.
Si du-ne, Stapane, de-acum unde vrei
cu tine nu mai suntem oameni, ci zei!"

De asemenea, trebuie remarcat ca Alexandru cel Mare, desi glorificat, aproape martirizat si canonizat in aceasta poezie, nu este
supus unui simplu proces de transfigurare artificiala. El nu este ridicat la statutul de personaj exceptional prin relevarea unor
calitati supranaturale si, deci, fictive, ci prin profunda umanitate de care da dovada, solidarizandu-se cu soldatii sai. Optiunea lui
Doinas pentru aceasta solutie a innobilarii personajului sau prin apelul la valori general-umane si refuzul unei mitizari superficiale
sunt importante, daca ne gandim ca acest poem apare in anii 60, o perioada in care se creau pe banda rulanta falsi idoli carora le
erau ridicate osanale gratuite. Balada nu mai reprezinta aici o creatie artistica al carei scop este sa sublinieze exceptionalitatea, ci
un mod de a celebra umanitatea unor gesturi exemplare tocmai prin firescul lor.

III.Captarea atenţiei elevilor şi asigurarea momentului afectiv se va realiza prin

urmatoarea secvenţă didactică: Înţelepciunea universală spune că Gloria nu e dată celor care

o solicită( Jerome Coignard). Imaginaţi-vă o continuare a acestui aforism.

Opera „Alexandru refuzand apa” dezvoltă tema „Personalități, exemple, modele”, deoarece, prin intermediul ei, Ștefan
Augustin Doinaș prezintă faptele eroice ale cunoscutului domnitor Alexandru cel Mare, prezentându-l ca pe un model
demn de urmat. Acesta a reușit să construiască un imperiu uriaș și să fie urmat de foarte mulți oameni tocmai prin curajul
de care dădea dovadă
Alexandru se afla pe câmpul de luptă, în mijlocul deșertului, împreună cu supușii săi, în toiul unui război. Din senin, în fața
sa se înfățișază câțiva soldati cu niște burdufuri pline cu apă. Aici se declanșază conflictul interior al domnitorului, care are
de ales între a lua apa sau a o lăsa supușilor săi.
În acest moment, autorul realizează descrierea cadrului în care se desfășoară acțiunea., dorind să accentueze
imposibilitatea alegerii lui Alexandru. Arșița puternică ce domină întreg peisajul, lipsa apei și setea numeroșilor oameni ce-l
însoțeau i-au adus domnitorului nenumărate probleme. Toate acestea se puteau rezolva dacă făcea alegerea corectă.
Alexandru s-a dovedit a fi un adevărat om de geniu, care se sacrifică pentru binele celor din jurul său, deoarece renunță la
apa pentru supușii săi. Soldații, admirând fapta acestuia și luând exemplul său, îi jură supunere până la moarte.
Ștefan Augustin Doinaș dă un exemplu de sacrificiu suprem cititorului prin intermediul acestei opere, deoarece
protagonistul a găsit puterea de a pune binele apropiaților înaintea binelui său, într-o perioada de criză.
Răspundeți

Tema “Personalități. Exemple. Modele” este asociată cu motivul sacrificiului. Versurile “Cu coiful în mână, cu apa visată,/ el
sta neguratic, privindu-l abia” evidențiază un conflict interior puternic determinat de dorința firească a omului de a bea apă
și puterea de înfrânare, voința deosebită a eroului. Fapta lui constituie un efort enorm, reușind astfel să fie apreciat pentru
puterea sa.
Pe de altă parte, în text se poate identifica și motivul suferinței, evidențiat de starea soldaților: doborâți de acea căldură
copleșitoare, aceștia “priveau cu tristețe și plini de-un chin uriaș” cum conducătorul lor era pe cale să le accepte apa.
Sunt de părere că “Alexandru refuzând apa” este o operă remarcabilă, prin intermediul căreia Ștefan Augustin Doinaș
încearcă să ne demonstreze câte personalități demne de urmat au existat, și câte pot exista.