3.6.

Instalaţii electrice auxiliare

3.6.1. Construcţia şi clasificarea farurilor

Iluminarea drumurilor pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate
redusă se realizează cu ajutorul farurilor. Buna funcţionare a acestora constituie o
condiţie absolut necesară pentru a conferi automobilului siguranţă şi securitate în
circulaţie. O cerinţă importantă a farurilor este aceea de a ilumina drumul în mod
uniform, pe o lărgime convenabilă şi o rază de vizibilitate cât mai mare, în special la
viteze mari. Urma petei luminoase pe şosea trebuie să fie cu o distribuţie cât mai
uniformă, fără a produce orbirea celor care circulă din sens opus.
Farurile automobilelor sunt formate din sursa de iluminară primară sau becul,
elementul optic format din dulie, reflector şi dispersor şi corpul sau carcasa farului cu
ramă.
Sursele primare sunt constituite în general din lămpile cu incandescenţă
(becurile) şi numai în anumite cazuri se folosesc lămpile (tuburile) fluorescente, care
necesită tensiuni alternative de valoare relativ mare.
Becurile auto (fig.3.28) sunt formate din două filamente incandescente: 2 faza
scurtă şi 3 faza lungă, cu electrozii suport încorporaţi în izolatorul de sticlă, balonul
care închide sistemul incandescent şi soclul 6 cu flanşă metalică.
Filamentele reprezintă partea activă a becului, utilizîndu-se în acest sens
materiale care rezistă la temperaturi maxime Ts ca: wolframul (3370 0C), tantalul
(2800 0C) şi osmiu (2500 0C). În prezent, cel mai utilizat material la construcţia
filamentelor este wolframul. De dimensionarea filamentului şi de calitatea
materialului utilizat depind caracteristicile funcţionale ale becului privind: tensiunea
de utilizare (în V), puterea (în W) şi fluxul luminos  (în lm). În ceea ce priveşte
caracteristicile luminoase ale becurilor din diagrama prezentată în fig.3.29, se
constată că la o creştere cu 10% a tensiunii de alimentare, aceasta produce o creştere
cu circa 50% a fluxului luminos , în schimb, durata de funcţionare D a becului se
reduce la circa 27%.

Fig.3.28. Bec auto pentru far

70
 Fig.3.29. Dependenţa duratei de funcţionare D şi a fluxului luminos  în funcţie de
variaţia tensiunii de alimentare

Din punct de vedere a numărului de filamente, becurile auto pot fi cu filament

simplu (normal) sau cu două filamente (bilux, fig.3.28), ultimele fiind utilizate la
faruri. După tensiunea de utilizare, becurile se construiesc pentru 6, 12 şi 24 V. De
asemenea, ele se execută pentru diferite puteri, cuprinse între 25 şi 55 W, cele mai
utilizate fiind de 45+40 W. Filamentul de 45 W se utilizează pentru faza lungă, iar
filamentul de 40 W pentru faza scurtă sau de întâlnire. Filamentul 3 al fazei lungi se
află în focarul elementului optic, de aceea razele luminoase ale fazei lungi sunt
concentrate într-un fascicul îngust, dirijat aproape paralel cu axa reflectorului,
respectiv cu suprafaţa drumului, şi luminează puternic la distanţe mari de 100-200 m.
Filamentul 2 al fazei scurte este plasat în faţa focarului oglinzii şi este prevăzut la
partea inferioară cu un ecran metalic special 1. Acesta are rolul de a dirija fasciculul
luminos spre partea superioară a oglinzii, după care este proiectat în jos, până la o
distanţă de 30-50 m. Dacă se îndreaptă fasciculul luminos al fazei scurte spre un
perete (ecran), atunci pata luminoasă va avea forma unei elipse, cu jumătatea
superioară tăiată. Linia superioară de iluminare, în partea stângă a petei luminoase,
trece prin axa orizontală a elipsei, iar partea dreaptă - după o linie care pleacă în sus
din centrul elipsei, sub un unghi de 15 0 faţă de axa orizontală, obţinându-se astfel
iluminarea asimetrica. O astfel de formă a fasciculului luminos asigură o iluminare
bună a drumului (în special a părţii drepte) şi micşorează posibilitatea de orbire a
şoferilor care circulă din sens opus.
La unele faruri, în elementul optic, în faţa becului, se montează un ecran. EI
reţine razele centrale paralele, emise de filamentul becului şi asigură delimitarea mai
accentuată a graniţei (între zona luminoasă şi cea întunecată) superioare a fasciculului
luminos al fazei scurte, ceea ce asigură efectuarea mai precisă a reglajelor la faruri.
În afară de iluminatul asimetric, se foloseşte şi sistemul de iluminat cu fascicul
concentrat. La acesta, fasciculul fazei scurte este de aceeaşi intensitate luminoasă cu
cel al fazei lungi, este concentrat şi dirijat în jos, iar la schimbarea fazelor intensitatea
71
luminoasă nu se schimbă. De asemenea, fazele lungi ale celor două faruri luminează
şoseaua încrucişat, iar la schimbarea fazelor, numai farul din dreapta trece pe faza
scurtă, farul din stânga rămânând pe faza lungă, luminând la distanţă partea dreapta a
drumului fără să producă orbirea.
Balonul becului, în formă de bulb, închide ermetic filamentul becului. Balonul
din sticlă închide un spaţiu în care s-a făcut vid, după care se introduc anumite gaze
rarefiate, ce au drept scop ridicarea tensiunii efective de lucru, creşterea puterii şi
eficacitatea luminoase, respectiv randamentul luminos, şi anume: vid – 8 lm/W, azot -
12 lm/W, argon -16 lm/W, crypton - 20 lm/W, vapori de iod (halogen) - 24 lm/W.
În afară de randamentul ridicat, lămpile cu iod au o strălucire şi o durată de
viaţă dublă în raport cu cele obişnuite, un volum mai mic şi o centrare mai bună în
elementul optic. De asemenea, pentru a face faţă temperaturilor ridicate, sticla
balonului a fost înlocuită cu cuarţ transparent.
Soclurile becurilor sunt elemente de legătură care asigură montajul becului,
centrarea faţă de elementul optic, cât şi conectarea la reţea a filamentelor prin
intermediul bornelor, balonul este rigidizat de soclu prin intermediul unui lac special.
În general, toate soclurile becurilor auto, cu excepţia celor tubulare (sofit) sunt cu
fixare în sistem baionetă.
Din punct de vedere al dispunerii bornelor pe soclul baionetă, există
următoarele construcţii :
- tipul francez - cu trei borne dispuse asimetric;
- tipul Bosch - cu trei borne simetrice de mărimi diferite;
- tipul american - cu trei borne simetrice, acestea fiind marcate cu indicaţia "sus" sau
"jos" pentru a nu fi inversate la montare.
Două borne sunt pentru alimentarea filamentelor fazei lungi 8 (fig.3.28), respectiv
fazei scurte 7, iar al treilea - comun - pentru masă.
Din punct de vedere al modului de ghidare şi fixare a soclului în dulie sau în
elementul optic, soclurile sunt de două feluri :
- cilindrice cu ghidaj pe suprafaţa laterală (fig.3.30.a);
- cilindrice cu ghidaj pe faţa frontală (cu flanşă) (fig.3.30.b).
În primul caz, contactul plotului central al soclului se realizează prin
intermediul unui contact cu arc din dulie. În cel de al doilea caz, contactul se
realizează prin intermediul mufei 10 (fig.3.28) cu prize prevăzute cu fişe speciale.
Racordarea mufei cu borne, în instalaţia electrică a farurilor se realizează prin
intermediul a trei conductoare.
Elementul blocului optic - nedemontabil - se compune din oglinda reflectoare
şi geamul dispersor etanş de oglindă. Oglinda reflectoare, confecţionată din tablă de
oţel prin ambutisare, are forma unui parabolid de rotaţie şi are rolul de a mări
intensitatea şi de a concentra fasciculul de raze luminoase, proiectându-le în lungul
axei sale, în situaţia când filamentul becului se află în focarul său. Cea mai mare parte
a razelor emise de filament sunt reflectate de oglindă, care măreşte intensitatea de
iluminare, obţinându-se astfel un fascicul puternic care asigură iluminarea optimă a
drumului pe distanţe mari.

72
 Fig.3.30. Modalităţi de ghidare şi fixare a soclului becului în dulie: a. Ghidaj pe
suprafaţa laterală; b. Ghidaj pe faţa frontală cu flanşă

O mică parte din razele emise de filament ies direct, fără a mai reflectate de
oglindă. Intensitatea luminoasă a acestor raze (directe) este mult mai slabă, sunt
împrăştiate, iar la distanţa de 5-10 m îşi pierd eficacitatea. Pentru realizarea oglinzii,
suprafaţa interioară a reflectorului este acoperită cu lac, după care se depune un strat
subţire de oxizi de aluminiu, prin procedeul de sublimare (metalizare) a aluminiului
în vid (aluminizare). În afara de aluminiu, care are o utilizare largă, datorită
avantajelor pe care le prezintă din punct de vedere economic, se mai utilizează
materiale albe, cu coeficient mare de reflexie, şi anume: argint suflat sau depus pe
sulfură de argint, nichel sau crom depus prin metode electrolitice. Capacitatea cea
mai bună de reflexie o are argintul, care nu se aplică în fabricaţia de serie, fiind
scump.
Natura materialului, calitatea suprafeţei, precum şi forma şi dimensiunile
geometrice ale reflectorului determină calitatea fasciculului de lumină reflectat.
Astfel, pentru a obţine ca pe suprafaţa parabolică a reflectorului să cadă un număr cât
mai mare de raze emise de filament, constructiv s-a urmărit a se micşora la minim
distanţa focală, concomitent cu mărirea diametrului reflectorului. În faţa reflectorului,
şi montat etanş de acesta, se află şi un geam dispersor. Suprafaţa exterioară a
dispersorului este netedă, iar cea interioară este prevăzută cu un sistem combinat de
lentile prismatice, cilindrice, etc., care au rolul de a produce reflexia şi refracţia
necesară, respectiv de a uniformiza şi împrăştia (dispersa) fasciculul de raze
reflectate, în forma şi intensitatea cea mai buna pentru iluminat.
Dispersarea fasciculului de raze luminoase are loc mai mult în plan orizontal,
decât în plan vertical, fapt care îmbunătăţeşte substanţial iluminarea drumului şi, în
special, a marginilor acestuia, unde se află de regulă majoritatea obstacolelor care
prezintă un pericol potenţial pentru siguranţa circulaţiei pe timp de noapte.

73
 De aceea, în situaţia când se îndreaptă fasciculul de raze luminoase a fazei
lungi pe un perete (ecran), pata luminoasă va avea forma unei elipse. O astfel de
dispersare a luminii asigură o iluminare optimă a drumului în faţa automobilului,
înlătură contrastele, umbrele, petele prea luminoase sau întunecate, cât şi eliminarea
jocurilor de umbre şi pete luminoase, care apar în timpul mersului, obosesc ochiul,
făcând conducerea grea sau chiar imposibila. De asemenea, dispersorul asigură
iluminarea optimă a drumului în imediata apropiere a automobilului, fapt care
contribuie la uşurarea conducerii.
Corpul de iluminat este confecţionat din tablă vopsită, la care, prin intermediul
arcurilor şi a două şuruburi se fixează rama interioară. În această ramă sunt practicate
trei degăjari în care pătrund clemele de fixare a elementului optic. Degajările în rama
respectiv clemele blocului optic sunt dispuse asimetric faţă de axa farurilor.
Farurile trebuie instalate la înălţimea maximă faţă de sol de 1,10 m, iar cea
minimă de 0,45 m; depărtarea maximă de la marginea caroseriei trebuie să fie de 0,40
m, sau sub 0,30 m, când lămpile de semnalizare sunt montate la un loc cu farurile;
depărtarea între faruri trebuie să fie mai mare de 0,60 m. Culoarea luminii trebuie să
fie identică la ambele faruri, albă sau galbenă.
Din punctul de vedere a1 formei corpu1ui, locului de montare şi număru1ui
acestora, se poate face următoarea clasificare a farurilor:
- Faruri aparente. Aceste faruri au în mod obligatoriu carcasă, sunt de sine stătătoare
şi au o formă geometrică bine determinată. S-au utilizat la autovehiculele de tip mai
vechi, iar în prezent se utilizează la tractoare, motociclete, etc.
- Farurile îngropate pot fi cu sau fără carcasă. Ele se încorporează estetic şi
aerodinamic în partea frontală a caroseriei. Ele reprezintă tipul constructiv cel mai
utilizat în prezent.
- Faruri duble (Dual System) sunt de tip îngropat. Astfel, cele două faruri exterioare
se folosesc pentru iluminatul de distanţă (faza lungă), cât şi pentru iluminatul de
întâlnire (faza scurtă). Farurile interioare se folosesc numai pentru iluminatul de
distanţă; filamentul fazei scurte al acestora nu este racordat la reţea. La conectarea
fazei lungi se aprind toate cele patru faruri, asigurând o iluminare bună şi uniformă a
drumului, iar la conectarea fazei scurte luminează numai farurile exterioare. Farurile
exterioare se deosebesc de cele interioare prin sistemul de prisme ale dispersoarelor.

Fig.3.31.Farul autoturismului Dacia 1300

74
- Faruri dreptunghiulare. Reflectorul nu mai este de formă paraboloid de rotaţie, el
este format din suprafeţe parabolice racordate. Realizează o distribuţie mai bună a
fasciculului luminos, pretinzându-se mai bine la iluminatul asimetric.
Din punct de vedere a1 uti1izării pe automobi1e, farurile pot fi clasificate
astfel:
- faruri pentru iluminatul drumului, care au fost prezentate mai sus;
- faruri pentru ceaţă;
- faruri de căutare.
Farurile de ceaţă se caracterizează prin aceea că utilizează razele de lumină
galbenă, distanţa focală a reflectorului este mai mică decât a fazei de încrucişare,
pentru concentrarea fasciculului luminos pe distanţă mică, iar dispersorul prezintă o
îngroşare importantă la partea superioară. În ceea ce priveşte poziţionarea farurilor de
ceaţă, distanţa de la sol trebuie să fie de maxim 0,25 m, iar distanţa de 1a marginea
1aterală a caroseriei nu trebuie să depăşească 0,40 m.
Farurile de căutare echipează în general autovehiculele cu destinaţie specială.
Pentru obţinerea unui fascicul concentrat, care să lumineze 1a distanţe cât mai mari,
se foloseşte un reflector de tip adânc şi un dispersor cu lentilă.

3.6.2. Lămpile pentru iluminarea interioară

3.6.2.1. Generalităţi

Lămpile pentru iluminarea interioară au rolul de a ilumina interiorul

habitaclului, cât şi a compartimentului motorului şi portbagajului. Din această
categorie fac parte următoarele corpuri de iluminat: plafonierele, lămpile sub capotă,
lămpile pentru iluminarea cutiei cu acte şi lămpile portbagaj.
În afară de iluminatul interior general, indicat mai sus, mai există şi iluminatul
local pentru aparatele de bord şi bricheta electrică.
Lămpile pentru iluminarea interioară sunt de construcţie simplă, confecţionate
în general din materiale plastice cu întreruptor încorporat. Plafonierele mai au în plus
întreruptoare acţionate prin deschiderea uşilor. Alimentarea plafonierelor se face de la
circuitul de curent permanent.

3.6.2.2. Lămpile pentru iluminarea exterioară

Lămpile pentru iluminarea exterioară au rolul de a ilumina în exteriorul

automobilului. Din această categorie fac parte: lămpile de poziţie, lămpile pentru
iluminarea numărului de înmatriculare, lămpile pentru mersul înapoi şi lămpile
portative cu elementele componente respective. Pentru evitarea pătrunderii apei şi
prafului, între corpul lămpii şi dispersor, cât şi între corpul lămpii şi caroserie se
intercalează garnituri din cauciuc sau materiale plastice.
Lămpile de poziţie, denumite şi lămpi de gabarit indică prin poziţionarea lor
gabaritul automobilului atât în timpul deplasării, cât şi al staţionării acestuia. În acest
scop ele se montează la maxim 0,30-0,40 m de la marginea limită laterală a
75
automobilului. Deobicei, lămpile de poziţie din faţă sunt combinate cu cele de
semnalizare schimbare direcţie, iar cele din spate sunt combinate în plus cu lămpile
de stop. Dispersoarele lămpilor de poziţie sunt de culoare alba sau oranj. În soclu se
montează becul cu două filamente (ex.filamentul de 21 W serveşte pentru
semnalizarea schimbării direcţiei, iar filamentul de 5 W pentru lumina de poziţie).
Lămpile pentru iluminarea numărului de înmatriculare se montează de regulă
în locaşul practicat în bara de protecţie spate. Dispersoarele executate din materiale
plastice transparente mate, de culoare albă, dirijează un fascicul îngust de raze de
lumină pe placa numărului, fără a lăsa posibilitatea acestora sa fie reflectate înapoi.
La unele construcţii, lămpile sunt prevăzute cu un abajur special de dirijare a razelor
de lumină pe placa numărului. Pentru mărirea siguranţei, cele două becuri sunt
alimentate prin două circuite separate, de la circuitul luminilor de poziţie.
Lămpile pentru mersul înapoi se conectează în mod automat la cuplarea treptei
de mers înapoi a cutiei de viteze, alimentarea efectuându-se de la circuitul de curent
permanent sau prin conectarea prealabilă a luminilor de poziţie. Ele se montează pe
panoul din spate al autoturismului sau în lămpile triple din spate. Dispersoarele
executate din material plastic sunt de culoare albă. Alimentarea lămpilor se face de
obicei de la circuitul luminilor de poziţie.
Lămpile portative sunt formate din lampa propriu-zisă, cablu bifilar, cu
lungimea de 4-5 m; ştecherul şi priza respectivă. Alimentarea prizei se face de la
circuitul de curent permanent. In tabelul 3.1 se dau puterea becurilor folosite la
lămpile autoturismelor.

Tabelul 3.1
Puterea şi tipurile de becuri folosite la autoturisme

76
 3.6.2.3. Lămpile pentru semnalizarea optică

Lămpile pentru semnalizarea optică au rolul de a avertiza - prin aprinderea lor -

intenţiile sau manevrele pe care urmează sa le efectueze şoferul ca, de exemplu,
semnalizarea momentului începerii frânării, schimbării direcţiei spre dreapta sau spre
stânga a automobilului sau intenţia de depăşire a acestuia. Ele se caracterizează
printr-o iluminare puternică, utilizându-se becuri până la 21 W. De asemenea, prin
aprinderea unor lămpi sau reflectarea razelor luminoase primite din afară, în special
pe timp de noapte, se pune în evidenţă prezenţa, cât şi dimensiunile de gabarit ale
automobilului, în cazul luminilor de poziţie, lămpilor de semnalizare a deschiderii
uşilor din faţă. Lumina emisă de acestea este mai slabă ca în primul caz, utilizându-
se becuri de circa 5 W. În primul caz semnalizarea se face cu lumină intermitentă, pe
când în cel de al doilea caz - cu lumina cu intensitate constantă.
Pentru dispersoarele din faţă se utilizează culoarea albă sau portocalie, iar
pentru cele din spate - culoarea portocalie sau roşie. Lămpile de semnalizare a
schimbării direcţiei se montează spre părţile exterioare ale automobilului.
Lămpile de semnalizare a schimbării direcţiei, combinate cu cele de poziţie, se
fixează pe părţile laterale ale caroseriei automobilului. La unele construcţii se mai
utilizează lămpi de semnalizare laterale, montate pe aripile din faţă. Aşa cum s-a
arătat lămpile pot fi cu un compartiment sau cu mai multe. Astfel, la lămpile cu două
compartimente, în compartimentul mare se montează becul cu filamentul de 21 W
pentru semnalizarea schimbării direcţiei, iar în compartimentul mic - becul cu
filamentul de 5 W pentru luminile de poziţie.
Dispersoarele sunt de material plastic, cu profil striat, pentru a difuza lumina
fără a o reflecta. Pentru dispersoarele din faţă, culoarea albă (spre interior) se
foloseşte pentru luminile de poziţie, iar culoarea roşie (spre exterior) - pentru
semnalizarea schimbării direcţiei. Pentru dispersoarele din spate se foloseşte culoarea
oranj sau roşie.
Semnalul luminos, dat de lămpile de semnalizare, trebuie să aibă o astfel de
intensitate, încât ziua să fie văzut de la minimum 500 m, iar noaptea - de la minimum
700 m.
Lămpile de stop servesc pentru a avertiza pe conducatorul auto din spate
asupra intenţiilor de încetinirea vitezei sau frânare totală a autmobilului. Lămpile de
stop sunt combinate cu cele de poziţie şi de semnalizare a schimbării direcţiei.
Dispersoarele sunt executate din masă plastică având striuri, astfel încât lampa să
difuzeze lumina, fără a reflecta fascicule de raze suparătoare pentru ochiul
conducatorului unei maşini care vine din spate. Dispersoarele sunt colorate în oranj
pentru semnalizarea schimbării direcţiei, şi roşu - pentru stop pe frână (21 W) şi
poziţie (5 W).
Normele prevăd ca lumina lămpii de stop să fie vizibilă ziua de la minimum 50
m, iar noaptea de la minimum 500 m. În situaţia când compartimentele sunt dispuse
în plan orizontal, compartimentul pentru semnalizarea schimbării de direcţie trebuie
să se afle spre partea exterioară a autoturismului.

77
 Catadioptrul sau ,,ochiul de pisică” se deosebeşte de lămpile obişnuite prin
aceea că deşi nu este prevăzut cu becuri, totuşi constituie element de semnalizare prin
faptul că reflectă lumina ce cade pe suprafaţa lui. Elementul reflectorizant, de culoare
roşie, se execută din material plastic. Suprafaţa exterioară a elementului este netedă,
iar cea interioară este prevăzută cu un sistem de prisme care reflectă lumina.
Catadioptrul poate fi separat sau încorporat în dispersorul lămpilor triple din spate.
Lămpile de avertizare a deschiderii uşilor se montează la partea frontală a
uşilor. Ele sunt de construcţie îngropată, fiind prevăzute cu un dispersor de culoare
roşie, din material plastic. Puterea becului este de 5 W.

3.7. Întreruptoare, comutatoare, relee şi casete de siguranţe

3.7.1. Generalităţi

Din această grupă fac parte elementele de comutaţie servind la închiderea,

deschiderea sau comutarea diverselor circuite, realizându-se în acest fel intrarea sau
scoaterea din funcţiune a diverşilor consumatori electrici din instalaţie sau modificări
în regimul de funcţionare a acestor consumatori.
Datorită creşterii numărului de funcţii şi complexităţii echipamentului electric
al automobilului, şi elementele de conectare prezintă o diversitate constructivă şi
funcţională foarte mare.
Părţile componente ale întreruptoarelor sunt: elementul de acţionare;
mecanismul de racordare; contactele fixe şi mobile; elementele de asigurare a
presiunii pe contacte, cât şi diversele părţi constructive, carcase, borne, garnituri de
etanşare, etc.
Clasificarea întreruptoarelor şi comutatoarelor se poate face după mai multe
criterii şi anume:
- Din punct de vedere al numărului de poziţii, acestea pot fi cu 2, 3, 4 sau mai multe
poziţii; în primul caz se încadrează întreruptoarele, iar în ultimele cazuri
comutatoarele. Poziţia acestora poate fi stabilă (prevăzute cu elemente de blocare)
sau instabilă. In ultimul caz, elementul de acţionare, când este eliberat, revine
automat în poziţia iniţială sub acţiunea unor arcuri de readucere.
- Din punct de vedere al parametrilor electrici nominali elementele de conectare se
clasifică în funcţie de valoarea tensiunii nominale şi a curentului nominal.
După tensiunea nominală, acestea pot fi pentru 6, 12 sau 24 V.
Curentul nominal, prin contacte, constituie un parametru foarte important în
alegerea şi utilizarea conectoarelor, deoarece acesta poate varia de la fracţiuni de
amperi la zeci sau sute de amperi (de exemplu, separatorul de baterie). De asemenea,
este important să se cunoască dacă produsul comandă circuite pur rezistive, circuite
inductive, sau ambele.
- Din punct de vedere al etanşeităţii soluţiile constructive pot fi prevăzute cu sau fără
elemente de etanşare .
- Din punct de vedere al duratei de conectare, acestea pot fi de scurtă durată (de
exemplu claxonul de lumini) sau de lungă durată (luminile de poziţie, farurile, etc.).
78
- Din punct de vedere al modului de acţionare, întreruptoarele pot fi acţionate
hidraulic, pneumatic, electromagnetic sau mecanic.
În primele două cazuri acţionarea se realizează prin variaţia presiunii din diferite
circuite hidraulice (conectorul presiunii de ulei) sau pneumatice.
Acţionarea electromagnetică se realizează cu ajutorul unor relee sau electromagneţi
(de exemplu, releul de conectare a demarorului).
Întreruptoarele mecanice pot fi acţionate manual, cu piciorul.
Majoritatea întreruptoarelor sunt cu acţionare manuală, şi e1e, la rândul 1or,
pot fi împărţite în următoarele categorii:
- Întreruptoare1e rotative pot fi acţionate prin mânere sau chei.
- Întreruptoarele axia1e, acţionate prin tragere, au deobicei 2 sau 3 poziţii (lumini
poziţie, bord şi faruri).
- Întreruptoarele basculante pot fi de tipul cu tijă (pârghie de acţionare) sau cu clapetă
de acţionare (întreruptoare tip cumpănă). Acestea au, de obicei, doua sau trei poziţii
şi mai rar patru.
- Întreruptoarele combinate înglobează în acelaşi produs mai multe întreruptoare şi
comutatoare, fiind prevăzute cu mai multe elemente de acţionare, de regulă, cu tije
basculante sau combinate. De exemplu, semnalizarea schimbării direcţiei, comanda
luminilor de poziţie, luminilor de drum şi de întâlnire, semnalizarea sonoră şi
luminoasă.
- Din punct de vedere al funcţiilor îndeplinite pe automobil:
Separatoare1e de baterie se amplasează pe circuitul, principal, în imediata
apropiere a bateriei sau pe traseul baterie-demaror. Separatoarele se dimensionează
pentru curenţi de 250-400 A, iar curentul de scurta durată (5 s), admis, este de ordinul
sutelor şi miilor de amperi.
Întreruptoare1e principale sunt acţionate cu cheie: prin intermediul unui
mecanism Yalle, denumite comutatoare cu cheie de contact sau, pe scurt, cheie de
contact. La motoarele diesel întreruptoarele principale mai sunt prevăzute cu o poziţie
suplimentară pentru preîncălzire înaintea pornirilor la rece (sistem cu bujii
incandescente sau sistem cu termoinjector).
Comutatoare1e pentru 1umini servesc la conectarea următoarelor circuite:
a. lumini de poziţie şi gabarit, lampa numărului de înmatriculare şi iluminarea
aparatelor de bord;
b. lumini de întâlnire (faza mică);
c. lumini de drum (faza mare).
Ele au de obicei trei sau patru poziţii.
Acţionarea comutatorului pentru semnalizare se realizează prin bascularea (în
stânga-dreapta) a pârghiei sau prin bascularea şi rotirea pârghiei.
Comutatoarele pentru semnalizarea direcţiei servesc la alimentarea circuitului
de semnalizare a schimbării direcţiei. Ele sunt de tipul basculant, cu tijă de acţionare
şi trei poziţii: dreapta, mijloc şi stânga.
Întreruptoarele (butoanele) c1axoanelor servesc la alimentarea avertizoarelor
acustice.

79
 Întreruptoarele circuitelor de semnalizare a frânei de mână sau butonul de şoc
trase au rolul de a închide (respectiv întrerupe) circuitul de alimentare a becurilor de
semnalizare montate la bordul automobilului, acţionarea întreruptoarelor efectuându-
se prin deplasarea organelor respective de comandă.
Întreruptoarele lămpilor pentru mersul înapoi au rolul de a conecta lămpile
respective în situaţia când se cuplează treapta de mers înapoi a schimbătorului de
viteze. Ele se montează prin înşurubare în carcasa cutiei de viteze, astfel încât butonul
de acţionare să se sprijine pe tija furcii de cuplare a treptei de mers înapoi.
Întreruptoare1e de la uşi au rolul de a conecta plafonierele sau lămpile de
semnalizare a deschiderii uşilor automobilului. Sunt de tipul cu contacte normal
închise, corpul se montează îngropat în tocul uşilor. La închiderea uşii, prin apăsarea
produsă asupra butonului, contactele se îndepărtează, întrerupând legătura la masă cât
şi alimentarea plafonierelor .
Întreruptoarele şi comutatoarele pentru comanda motorului electric al
ştergătorului de parbriz, motorul electric pentru climatizare, etc. Acestea pot fi
construite din simple întreruptoare sau comutatoare, ultimele având o schemă de
conexiuni mai complexă, acest lucru fiind în funcţie de numărul de viteze de
funcţionare a electromotorului respectiv, de schema de schimbare a vitezelor şi de
alte particularităţi constructive ale electromotoarelor.

80