Sunteți pe pagina 1din 6

Orașul Dijon, Franța

Serviciile de transport
Autoritățile orașului Dijon (Franța) lucrează de o bună perioadă de timp la implementarea
unor soluții alternative care să diminueze gradul de folosință a automobilelor în favoarea altor
mijloace de deplasare, ca de exemplu transportul în comun, mersul cu bicicleta sau pe jos, având
astfel un efect benefic asupra calității vieții locuitorilor prin reducerea gradului de poluare, a
zgomotului și a aglomerației urbane cotidiene.
În 2010, Guvernul Național a emis un document eligibil (Contrat d’Agglomération) în
vederea acordării unor subvenții pentru proiectele de dezvoltare de la nivel local, astfel, orașul a
beneficiat de finanțări pentru propunerea a 3 obiective strategice, respectiv: promovarea
atractivității zonei urbane și atragerea de investitori, încurajarea practicilor de dezvoltare durabilă
și promovarea unui mediu de viață curat și sănătos.
La momentul actual, orașul Dijon dispune de o rețea variată a infrastructurii de transport.
În ultimii 10 ani, existând o serie de restructurări în cee ace privește asigurarea firmelor de
transport urban, începând cu anul 2017 însă, compania DiviaMobilités este singura care asigură
eficiența și sigurnața mobilității locuitorilor și nu numai.
Tipul de Categorie Operator Rețea
transport
Transportul în Tramvai DiviaMobilités 2 linii
comun Autobuze
Lianes (raza urbană și 5 linii
metropolitană)
Lignes (raza urbană și 13 linii
metropolitană)
Proxi (deservirea zonelor 3 linii
rurale)
Flexo (curse flexibile, la 3 linii
cererea pasagerilor)
1 linie
Linia Corol (șoseaua de
centură a orașului)
1 linie
City (zona centrală –
turiști)
1 line
Pleine Lune (transportul
către localurile de noapte
ale orașului) 1 linie
Express (gară, aeroport,
școli, etc.)
Blue Class (transportul 15 linii
școlar intra și interurban)

Transportul Tren SNCF Dijon-Ville


feroviar (Société Linii
nationale des Paris - Marseille,
chemins de fer Dijon – St
français) Amour
Dijon - Is-sur-
Tille
Dijon-Vallorbe

Transportul - Arméede l'air Aéroport


aerian Dijon-
Bourgogne
Transport Microbuz Keolis Dijon
special Mobilités
Tabel Principalele tipuri de mijloace de transport în comun ale orașului Dijon
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Dijon
Conform tabelului anterior, se poate observa faptul că la nivelul orașului Dijon, precum și
al ariei sale metropolitane, există o infrastructură extrem de dezvoltată, reușind să satisfacă o
serie largă de nevoi, respectiv, de la asigurarea persoanelor din zonele rurale îndepărtate, până în
centrul orașului; curse ce deservesc zona periferică a orașului, curse speciale pentru turiști până
la asigurarea transportului către localurile de noapte.
Există de asemenea, o companie de transport menită să asigure mobilitatea urbană a
persoanelor cu dizabilități care nu pot călătorii în mod normal pe liniile existente. În 2016,
48.000 de servicii de acest gen fost efectuate în numele a 454 de persoane (vârstnici, angajați,
elevi, etc.).
Rețeaua de tramvaie a fost inaugurată în anul 2012 iar la momentul actual dispune de 2
linii ce străbat orașul de la Nord la Sud, ajungând în toate punctele de interes principale din oraș,
inclusiv către gară, preluând pasagerii care se deplasează cu trenul de mare viteză (TGV).
a. b.
Fig. Tipuri de transport public în Dijon (a. Tranport social; b. Tramvai)

Tocmai de aceea, prin implementarea Planului de Mobilitate Urbană (PDU), elaborat în


două etape de acțiune, respectiv 2001-2011 și 2012-2020, municipalitatea orașului Dijon a pus
bazele unei mobilități urbane mai durabile, orientată către transportul public și îmbunătățirea
acestuia. Acest plan strategic a determinat în cele din urmă o serie de schimbări strucutrale și
funcționale ale dinamicii intra- și interurbane.
Proiect Măsuri propuse
“Le Plan de Déplacements Urbains 2012-  integrarea într-un singur operator
2020 du Grand Dijon” global a tuturor serviciilor de
transport public ale orașului (realizat)
 punerea în funcțiune a celor 2 linii de
tramvai, concomitent cu extinderea
spațiilor publice de-a lungul
coridoarelor tramvaiului, pentru a
facilita mobilitatea di stațiile deservite
și schimbarea modală de la intrarea în
oraș (realizat)
 reamenajarea centrului orașului, cu
extinderi majore la zona pietonală
(realizat)
 integrarea plății tichetelor de transport
prin sistem contactless cu cartelă și
card de credit (realizat)

În ceea ce privește rețeaua pistelor pentru bicicliști, aceasta este extrem de extinsă,
contribuind cu o mare parte la politica sustenabilă a orașului. Extinderea pistelor pentru biciclete,
reprezintă unul dintre obiectivele fruntașe ale municipalității orașului, constituind un proiect ce
alocă aproximativ 2 mil de euro, inclus în planul local de planificare urbană inter-municipală,
având o lungime de 300 km din totalul suprafeței.
Astfel, împrumutul unei biciclete se face în sistem online, taxa este nominală și include
primele 30 min gratuit.

Fig. Punct de preluare a bicicletelor


Sursa: © Radio France - Adrien Beria

Serviciile tehnico – edilitare


Din puctul de vedere al infrastructurii tehnico – edilitare, dispune de o rețea unică de
distribuție a apei potabile și a rețelei de canalizare. Municipalitatea orașului a încheiat recent un
parteneriat public – privat cu o companie dedicată atât serviciilor publice de gestionare a apei,
cât și a apelor uzate.
Scopul implementării acestui proiect rezultă din dorința de consolidare a costurilor și de a
spori implicare autorităților publice în gestionarea corectă a resurselor de apă. Astfel, noua
companie va promova apariția de noi inițiative care să favorizeze reducerea consumului excesiv
de apă și protecția resurselor.
Odivea își propune să transforme serviciile publice de apă și de canalizare în servicii de
creare de energie, drept urmare, începând cu anul 2023, stația de epurare a apelor uzate din
Dijon, Eauvitale, va produce gaze verzi prin metanare din nămolul reutilizat.

Propuneri de optimizare în orașul Iași


Referitor la serviciul de transport existent în municipiul Iași, i s-ar mai putea adăuga o
serie de îmbunătățiri în ceea ce privește atribuirea mijloacelor de transport pe lângă cele
existente, întrucât există zone/cartiere în care intensitatea rețelei de transport în comun este
scăzută, spre exemplu în zona periferică.
De asemenea, întrucât prezintă un potențial turistic dezvoltat, municipalitatea Iași nu
dispune de echipamente sau hărți stradale care să indice rutele către principalele puncte de
atractivitate.
Îmbunătățirea infrastructurii stradale, cu precădere a liniilor de tramvai întrucât se
regăsesc într-o stare avansată de degradare. Este necesară asigurarea unui sistem de transport în
comun care să asigure accesibilitatea locuitorilor din zonele suburbane îndepărtate către oraș ca
urmare a diferitelor nevoi.
Totodată, la nivelul municipiului Iași infrastructura pentru biciclete este aproape
inexistentă și slab amenajată ca urmare a unui proiect nu tocmai corect implementat, astfel,
pentru a mai reduce gradul ridicat al poluării provenite din noxe, o soluție ar putea-o reprezenta
crearea unor piste pentru bicicliști pe partea carosabilă, întrucât traficul pietonal îngreunează
deplasarea bicicliștilor.
Asigurarea mijloacelor de transport menite să deservească persoanele cu diferite
dizabilități.
Din punctul de vedere al rețelei tehnico edilitare, aria urbană a municipiului Iași se
confruntă pe alocuri cu probleme de inundare întrucât rețeaua de canalizare nu reușește să
încorporeze apele provenite din precipitații, astfel, este necesară o îmbunătățire a rețelei de
canalizare, prin extinderea acesteia, cu precădere în cartierele zonelor industriale.
Poziționarea în subteran a tuturor conductelor primare și secundare de transmitere a
energiei termice în vederea reducerii cantităților de noxe ca urmare a pierderilor mari de căldură,
provenite din instalațiile vechi ale clădirilor colective și instituțiilor publice.
https://smartwatermagazine.com/
https://www.divia.fr/bus-tram
Boquet, Y., (2013), Transportation and Sustainable Development in a Mid-Size French City,
Dijon, International review for spatial planning and sustainable development, Vol.2 No.2 (2014),
52-63
Plan local d’urbanisme intercommunal habitat déplacement, Préfecture de région - Bourgogne-
Franche-Comté, 2019, disponibil online: https://www.metropole-dijon.fr/

S-ar putea să vă placă și