CAPITOLUL IV.

TACTICA REŢINERII BĂNUITULUI ŞI

ÎNVINUITULUI.
§ 4.1 Noţiunea , esenţa şi temeiurile reţinerii ca acţiune de urmărire penală.
În literatura de specialitate (criminalistica şi dreptul procesual- penal),
reţinerea bănuitului/învinuitului, de obicei, este exculsă din rîndul acţiunilor de
urmărire penală aplicate de organele de drept la cercetarea cazurilor penale, fapt ce
ne permite să argumentăm necesitatea şi oportunitatea acesteia în calitate de
acţiune procesuală de sinestătătoare şi de o importanţă deosebită.
Autorul susţine opinia criminaliştilor care atribuie reţinerea bănuitului/
învinuitului la acţiuni de urmărire penală şi o caracterizează ca pe o măsură
procesuală de constrîngere ce are menirea de a aduce probe în cauză.1
Conform art. 165 al CPP RM, constituie reţinere privarea persoanei de
libertate, pe o perioadă scurtă de timp, dar nu mai mult de 72 de ore, în locurile şi
în condiţiile stabilite prin lege.2
În sensul acţiunii de urmărire penală, pot fi supuse reţinerii:
1) persoanele bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede
pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de un an;
2) învinuitul, inculpatul care încalcă condiţiile măsurilor preventive neprivative
de libertate, luate în privinţa lui, precum şi ordonanţa de protecţie în cazul violenţei
în familie, dacă infracţiunea se pedepseşte cu închisoare;
Bănuitul/învinuitul poate fi reţinut de către organele de urmărire penală în baza:
1) procesului-verbal, în cazul apariţiei nemijlocite a motivelor verosimile de a
bănui că persoana a săvîrşit infracţiunea;
2) ordonanţei organului de urmărire penală;
Unii autori susţin că reţinerea ca acţiune de urmărire penală este diferită de
reţinerea fizică şi reţinerea administrativă a persoanei concrete.3
Reţinerea fizică a bănuitului/învinuitului are loc, de obicei, în scopul
aducerii forţate a acesteia la organelle de urmărire penală pentru aplicarea măsurii
preventive în formă de arest, cînd mandatul referitor la aceatsa este deja eliberat de
instanţa de judecată sau de către judecătorul de instrucţie.
Reţinerea administrativă se efectuează de către organele speciale sau de
drept în cazul unui delict administrativ, răspunderea pentru care este prevăzută de
normele respective de drept. De exempu, în conformitate cu Legea RM cu privire
la poliţie, pentru a-şi exercita funcţiile de serviciu , poliţistul are dreptul să aducă,
la postul de poliţie persoanele care au săvîrşit încălcări ce atrag după sine
răspunderea administrativă, şi care sînt reţinute pe un termen nu mai mare de 3 ore;
cele care se află în stare de ebrietate pot fi reţinute pînă la trezire , iar persoanele
care au comis acte neînsemnate de huliganism- pînă la examinarea în instanţa de
judecată a materialelor referitoare la ele.
Reţinerea procesuală este o acţiune de urmărire penală care are scopul şi
regulile ei de tactică specifice.

1
V. Zubco, M. Avram, op. cit., pag 120
2
Codul de procedură penală al RM, nr. 122-XV din 14.03.2003 , art. 165.
3
V. Zubco, M. Avram, op. cit., pag 120
 Menţionez că în , multe cazuri , reţinerea procesuală este examinată doar ca
un act de procedură. Prin aceasta se explică şi faptul că tactica acestei activităţi nu
este examinată pînă în prezent în manualele de criminalistică.
La reţinere, ca de altfel, şi în cazul oricărei alte acţiuni de urmărire penală, se
îmbină actul de procedură cu tactica criminalistică. Anume activitatea tactică,
organizatorică, procesuală şi operativă se aplică la realizarea acţiunii de urmărire
penală. Problema constă în faptul că nu toate acţiunile efectuate în timpul reţinerii
au o importanţă probantă, ci doar activitatea procesuală, de aceea se impune a fi
fixată în procesul-verbal al reţinerii.
La efectuarea reţinerii la fel o importanţă majoră o au locul şi condiţiile
reţinerii, păstarrea informaţiilor , a datelor privin acţiunile persoanelor care au
înfăptuit reţinerea şi ale celui reţinut, îndicîndu-se temeiurile şi motivele reţinerii
persoanei bănuite sau învinuite , precum şi reacţia, explicaţiile aduse acesteia.4
Cele menţionate demonstrează faptul că reţinerea procesuală nu poate fi
tratată drept o acţiune excusiv operativă; ea este o activitate de urmărire penală
orientată spre stabilirea faptelor ;de aceea reţinerea trebuie să aibă loc în
conformitate cu tactica criminalistică.
Particularităţile reţinerii, ca tactică, constau în faptul că într-o serie de cazuri
aceatsă activitate se planifică nu numai în scopul de a realize actul procedural de
reţinere, dar, în primul rind, pentru a fixa anumite fapte. Momentul e deosebit de
relevant mai ales în cazurile cerectării luărilor de mită, omorurilor, jafurilor,
violurilor, furturilor etc.
Pe parcursul cerectării infracţiunilor, reţinerea bănuitului/învinuitului, în cele
mai fracvente cazuri, se prezintă în combinaţie cu alte acţivităţi de urmărire penală
şi reprezintă o operaţiune tactică. Asemenea combinare, pe de o parte, tribuie
reţinerii un conţinut important , iar pe de altă parte serveşte la realizarea optimală a
scopurilor altor activităţi opertative şi de urmărire penală.
De cele mai multe ori reţinerea se îmbină cu percheziţia, în special cu cea
corporală. Pe de o parte acest fapt condiţionează o desfăşurare mai calitativă a
percheziţiei, iar pe de altă parte asigură însăşi reţinerea.
Buna finalitate a reţinerii depinde de alegerea corectă a locului, a condiţiilor,
a timpului de efectuare a ei şi a echipei de reţinere. Administrarea informaţiilor
necesare cu privire la locul de aflare a bănuitului/învinuitului, a mijlocului de
transport, a împrejurărilor este asigurată prin măsurile operative de investigaţie.
Urmărirea şi observarea asigură stabilirea momentului de transmitere a banilor
persoanei care ea mită, a anumitor caracteristici ale persoanei implicate în cazuri
de furt etc.
Deci urmărirea, ca măsură operativă, devine un element constitutive absolute
necesra pentru reţinere.
Reţinerea procesuală ca măsură de constrîngere este o acţiune de urmărire
penală ce constă în privarea întemeiată de libertate a persoanei bănuite/ învinuite
de săvîrşirea unei infracţiuni.
Ca măsură de constrîngere de scurtă durată , reţinerea procesuală are
menirea de a contribui la efectuarea normală a justiţiei. Prin reţinerea bănuitului/
4
V. Zubco, M. Avram, op. cit., pag 121
învinuitului se reprimă tentativele persoanelor indicate de a continua activitatea
infracţională, de a se ascunde , de a se eschiva de la urmărirea penală şi de la
judecată şi de a săvîrşi unele acţiuni care împiedică stabilirea adevărului în cauza
cerecetată.
Trebuie să se ţină cont că reţinerea procesuală este o măsură extremă,
impusă adeseori de faptul că persoana în raport cu care este aplicată aceatsă
amăsură de constrângere a săvîrşit deja sau a înceract să săvîrşească o faptă ilicită.
Ca măsură de constrângere , reţinerea procesuală, se reduce la privaţiune de
libertate argumentată a persoanei care a comis o infracţiune şi izolarea ei de
societate pe un termen de pînă la 72 de ore.
Derpt temei pentru reţinerea persoanei bănuite sau învinuite de săvîrşirea
unei infracţiuni serveşte fapta prejudiciabilă pentru care legea părevede pedeapsă
cu închisoare pe un termen mai mare de un an în cazurile în care:5
1) dacă aceasta a fost prinsă în flagrant delict;
2) dacă martorul ocular, inclusiv victima, indică direct că anume această
persoană a săvîrşit infracţiunea;
3) dacă pe corpul sau pe hainele persoanei, la domiciliul ei ori în unitatea ei de
transport sînt descoperite urme evidente ale infracţiunii.
În fiecare caz de reţinere a bănuitului/învinuitului , în termen de pînă la 3 ore
se întocmeşte proces-verbal. În acest document se indică cine şi unde a efectuat
acţiunea de urmărire penală, cine şi din ce motiv a fost reţinut, timpul (anul , luna,
ziua şi ora reţinerii) şi condiţiile efectuării acţiunii, descrierea pe scurt privind
comportarea bănuitului, precum şi rezultatele percheziţiei corporale a persoanei
reţinute (ce documente sau obiecte au fost depistate asupra sa). Procesul-verbal al
reţinerii bănuitului se întocmeşte, în mod obligatoriu, în două exemplare, unul
dintre care se anexează la materialele cauzei penale, iar celălalt, împreună cu
persoana reţinută, se expediază în instituţia de detenţie a ei (izolator de detenţie
preventivă sau penitenciar).6
§4.2 Clasificarea şi principiile tactice generale ale reţinerii.
În literatura de specialitate nu se acordă atenţia cuvenită reţinerii ca acţiune
de urmărire penală. Mai mult ca atît în multe manuale nu se tratează nici aceatsă
acţiune procesuală şi nici trăsăturile tactice deosebite în diferite situaţii ale ei.
Tratând reţinerea bănuitului ca pe o privaţiune temporară de libertate, trebuie
să se ţie cont de faptul că temeiurile ei fixate în procesul-verbal constituie
circumstanţe faptice , care au semnificaţia de probă esenţială. Totodată e necesar
de menţionat că scopul primordial al reţinerii nu poate fi doar tendinţa de a dobîndi
probe. La reţinerea bănuitului se scoate în prim-plan interesul de bază a
justiţiei:curmarea, contracararea imediată a infracţiunii, precum şi localizarea
consecinţelor posibile, împiedicarea bănuitului/învinuitului de a se ascunde de
organele de urmărire penală ori de judecată.
Autorii V. Zubco şi M. Avram, clasificată reţinerea procesuală după anumite
criterii, în funcţie de situaţiile de urmărire penală ce se creează în cauza cercectată.

Codul de procedură penală al RM, nr. 122-XV din 14.03.2003 , art 166 alin. (1).
5

E. Catană, I.Dolea, op. cit. pag. 23

6
 Astfel reţinerea ca acţiune procesuală , poate fi efectuată în mod public şi în
mod clandestin (tăinuit). În primul caz izolarea persoanei de societate pe un
termen scurt, se realizează în condiţii obişnuite, fără luarea unor măsuri de
confidenţialitate speciale. Faptul capturării şi izolării persoanei bănuite devine, în
aceste cazuri, imediat cunoscut cercului infractorului, adică ajunge mai mult sau
mai puţin cunoscut.
În unele cazuri ,divulgarea intenţiilor organelor speciale şi de drept este
inoportună, în virtutea faptului că aceasta împiedică îndeplinirea unor sarcini de
serviciu. Pentru a evita răspîndirea informaţiei despre acţiunea respectivă, în aceste
cazuri este util ca reţinerea să se realizeze în mod confidenţial, adică trebuie create
nişte împrejurări care ar permite ca , pe bază legitimă , capturarea şi reţinerea
persoanei să rămînă un timp oarecare necunoscută. Acest timp poate constitui pînă
la 6 ore din momentul întocmirii procesului-verbal de reţinere procesuală.
În funcţie de numărul persoanelor supuse reţinerii, acţiunile pot fi
individuale- reţinerea unei singure persoane şi de grup- reţinerea cîtorva persoane,
care se află în acelaşi loc, localitatea şi care se bănuiesc de săvîrşirea uneia şi
aceleaşi infracţiuni.
După modul de operare , reţinerea poate fi efectuată cu şi fără pregătire
prealabilă.
Reţinerea cu pregătire prealabilă este o activitate clasică a organelor
speciale sau de urmărire penală, soldată de obicei, cu succesul organelor
respective. Acţionând în sensul pregătirii reţinerii, bănuitul/învinuitul este cunoscut
din timp, iar organele respective, posedând o informaţie amplă despre el, au
posibilitate să aleagă locul, timpul şi alte circumstanţe , pentru realizarea eficientă
a acţiunii de urmărire penală, să formeze grupul respectiv şi să pregătească
mijloacele tehnice necesare.
Reţinerea fără pregătire prealabilă se efectuează, de obicei, promt, în
situaţia în care cazul este de neamînat, cînd are loc urmărirea persoanei bănuite ,
cînd martorii oculari, pătimitul indică direct infractorul, cînd se stabileşte persoana
care se ascunde de organele de drept şi reţinerea ei se efectuează imediat după
infracţiune, fără o pregătire prealabilă.
Necoincidenţa scopurilor şi intereselor persoanelor care participă la reţinere
şi celor care sînt supuse reţinerii , caracterul posibil de conflic al situaţiilor, de
urmărire penală, precum şi felul în care a decurs reţinerea condiţionează
necesitatea aplicării diverselor procedee tactice, menite să asigure eficacitatea
acţiunii cu caracter procedural.7
Reţinerea bănuitului/învinuitului, ca acţiune de urmărire penală, se
efectuează în 3 etape şi anume: pregătirea pentru reţinere, capturarea fizică a
persoanei bănuite şi documentarea acţiunii respective.
La acţiunea procesuală , efectuată de către ofiţerul de urmărire penală,
participă în mod obligatoriu şi colaboratorii operativi ai organelor şi
subdiviziunilor speciale, precum şi specialiştii respectivi.
În unele cazuri persoana bănuită de comiterea unei anumite infracţiuni se
află sub supraveghere operativă, de aceea colaboratorii operativi asigură nu numai
7
V. Zubco, M. Avram, op. cit., pag 123
urmărirea persoanei date , ci şi paza locului , precum şi a membrilor participanţi, la
reţinere, pentru ca în timpul realizării acţiunii date să nu să se implice persoane
străine sau complici ai infractorului.
Capturarea fizică a infractorului se realizează, de obicei, de către
colaboratorii operativi, care sînt bine pregătiţi fizic şi posedă anumite procedee de
luptă corp la corp. Tot ei escortează reţinutul pînă la locul de detenţie.
De documentele reţinerii se ocupă ofiţerul de urmărire penală şi specialistul
criminalist. Primul întocmeşte procesul-verbal al acţiunii de urmărire penală, iar
specialistul înregistrează cu camera de luat vederi, cu aparatul de fotografiat
procesul şi rezultatele reţinerii.
La principiile tactice generale, care asigură reuşita reţinerii
bănuitului/învinuitului, se vor lua în calcul următoarele momente:8
a) operativitatea;
b) nivelul profesional şi fermitatea acţiunilor persoanelor care execută
reţinerea;
c) intercaţiunea dintre colaboratorii grupului de reţinere;9
Prin operativitate se înţelege că toate măsurile de pregătire a reţinerii,
realizarea ei pracţică, escortarea persoanei reţinute la locul de detenţie trebuie să
fie efectuate fără întîrziere.
Nivelul profesional şi fermitatea acţiunilor presupun o înaltă pregătire
profesională, spirit activ şi curaj din partea membrilor grupei de capturare,
capacitate de a se orienta repede în situaţiile ce se schimbă, de a lua hotărîri
argumentate şi a le realiza cu iscusinţă în situaţii concrete.
Interacţiunea este unirea şi coordonarea eforturilor colaboratorilor diferitor
servicii şi subdiviziuni în timpul efectuării reţinerii cu scopul de a atinge rezultatul
scontat. Interacţiunea e deosebit de importantă la efectuarea unor reţineri
complicate, periculoase, bunăoară a celor ce fac parte din operaţiunile tactice, şi
anume a celor legate de măsurile pentru căutarea persoanelor care s-au ascuns de
organele de menţinere a ordinii legale şi ale justiţiei.
În acest caz, reţinerea bănuitului va constitui etapa finală a măsurilor
operative de căutare, la care participă, de obicei mai multi colaboratori ai organelor
speciale şi de drept, iar uneori şi forţele altor departamente (grănicerii, carabinerii
etc.)
Reţinerea trebuie efectuată întodeauna prin surprindere. Aceasta înseamnă că
persoana bănuită nu este gata să opună rezistenţă membrilor grupului de capturare,
să se eschiveze , să ascundă probele pe care le are asupra sa sau să se sinucidă.
Imediat după capturarea fizică a persoanei bănuite este necesară efectuarea
percheziţiei corporale , al cărei scop constă în deposedarea ei de diferite obiecte,
de armă, care ar putea servi la atacarea membrilor echipei de reţinere, la
sinucidere, precum şi ridicarea obiectelor , documentelor care ar putea servi ca
probe în cauza cercetată. Percheziţia corporală se efectuează la locul reţinerii
fizice, cu întocmirea procesului- verbal la locul reţinerii.10
8
V. Zubco, M. Avram, op. cit., pag 124
9
Р.С. Белкин .Криминалистика.Уебник.М., 1970,с.97
10
V. Zubco, M. Avram, op. cit., pag 126
 § 4.3 Pregătirea pentru reţinere.
Reţinerea bănuitului/ învinuitului se poate înfăptui atît după o pregătire
prealabilă, cît şi fără ea, în cazurile în care se creează o situaţie care cere reţinerea
imediată a lui.
Pregătirea pentru reţinere cuprinde:
1. luarea măsurilor pentru obţinerea informaţiei maximale despre
persoana care trebuie reţinut;
2. întocmirea planului reţinerii bănuitului/învinuitului;
3. completarea grupului de reţinere;
4. stabilirea sarcinilor participanţilor la reţinere şi a condiţiilor realizării
ei cu succes;
5. studierea locului unde se va desfăşura reţinerea;
6. deplasarea grupului la locul unde va avea loc reţinerea;11
La planificarea operaţiunii de reţinere o însemnătate deosebită o are
informaţia.
Astfel se studiază minuţios documentele procesuale existente(depoziţiile
martorului, declaraţiile învinuitului, pătimaşilor etc.)se stabileşte adresa persoanei
pasibile de reţinere, informaţii despre starea lui fizică,componenţa
familiei,particularităţile sectorului adiacent a localităţii şi alte probleme, lista
cărora este determinată de circumstanţe concrete şi date obţinute.
Sarcinile viitoarei reţineri şi condiţiile efectuării acestei acţiuni se prezintă
într-un plan de reţinere proiectat, care trebuie adus la cunoştinţă tuturor membrilor
grupului de reţinere.
Planul reţinerii se întocmeşte de regulă în formă scrisă şi trebuie să fie
determinate sarcinile operaţiunii,consecutivitatea şi modurile de soluţionare a lor,
să fie indicaţi în mod concret colaboratorii delegaţi în componenţa grupului de
serviciu operativ, locul şi rolul fiecăruia dintre ei. De asemenea în plan trebuie să
fie prevzute mijloacele de înzestrare operativă, tehnică şi de transport a operaţiunii
de reţinere şi escortare, ordine de acţiuni ale grupului. În cazul complicării
situaţiei, procedura reţinerii poate fi schimbată pe loc de către conducătorul
grupului de reţinere.
În cadrul instructajului ,grupul serviciului operativ trebuie să fie informat de
către ofiţerul de urmărire penală cu privire la următoarele:
1. datele şi caracterul, în linii generale, ale infracţiunii săvîrşite şi
identitatea persoanei care trebuie reţinută, semnalmentele ei exterioare, aptitudinile
şi capacităţile fizice ale ei;
2. locul unde se va efectua reţinerea, precum şi ruta deplasării la locul
efectuării operaţiunii;
3. legenda, conform căreia echipa de capturare, din componenţa grupului
va pătrunde în încăperea unde ar putea să se afle persoana respectivă;
4. sistemul de acţiuni în timpul operaţiunii şi procedeele de legătură cu
conducătorul grupului de reţinere.
Grupul serviciului operativ este prevenit , de asemenea, privitor la:

11
V. Zubco, M. Avram, op. cit., pag 125
 - posibila opunere de rezistenţă a persoanelor suspectate şi alte împrejurări
nefaste;
- reguli de recurgere la arme;
- desfăşurarea operaţiunii în situaţii agravante.
Locul reţinerii bănuitului/învinuitului se alege pornind de la situaţia concretă,
persoana ce va fi reţinută şi alte date acumulate în cauză.
Menţionez că efectuarea calitativă a reţinerii, executarea concretă a
recomandărilor tactice şi procedurale ale acestei acţiuni sînt condiţiile necesare
cercetării eficiente, operative şi multilaterale a infracţiunii.
§ 4.4 Efectuarea reţinerii bănuitului / învinuitului.
Tactica reţinerii este determinată , de obicei, de caracterul infarcţiunii
săvîrşite, de calităţile –voliţionale şi alte calităţi profesionale ale
bănuitului/învinuitului, precum şi de locul reţinerii.
   Menţionez că poliţia are dreptul să reţină, în conformitate cu legislaţia în
vigoare, persoanele bănuite sau învinuite de comiterea infracţiunii, persoanele care
se ascund de urmărirea penală şi de judecată, precum şi persoanele faţă de care a
fost aplicată arestarea preventivă.12
Practica ne-a demonstrat că reţinerea bănuitului/învinuitului poate fi efectuată:
1. În încăperi.
Persoanele suspectate de săvîrşirea unor infracţiuni pot fi reţinute în încăpere la
domiciliu, la locul lor de muncă sau într-o instituţie, unde sînt invitate în mod
special sau se pot adresa acolo cu diferite probleme personale.
În asemenea cazuri importantă este deplasarea tăinuită la locul de reţinere.
Grupul serviciului operativ trebuie să sosească la locul viitoarei reţineri pe ascuns,
respectînd măsurile necesare de confidenţialitate. Efectivul personal al grupului
operativ, apropiindu-se de încăpere în grupuri mici, trebuie să pătrundă repede în
ea,folosind tactica elaborată din timp.
Sosind la locul desfăşurării reţinerii, superiorul grupului operativ organizează
paza lui, asigură supravegherea intrărilor în locuinţă şi a ieşirilor din aceasta, dacă
acest lucru n-a fost organizat din timp.
La locul efectuării reţinerii efectivul grupului operativ trebuie să fie astfel
pregătit încît să poată contracara simultan şi eficient tentativa persoanei supuse
reţinerii de a evada , de a opune rezistenţă sau de a se sinucide. Prractica ne
demonstrează că asemenea lucruri au loc atunci cînd grupul operativ nu acţionează
conform regulilor stabilite şi situaţiei create.
2. Reţinerea infractorului pe stradă.
În cazul planificării reţinerii pe stradă a persoanei suspectate, se stabileşte din
timp supravegherea locului nemijlocit unde se preconizează să se efectueze
acţiunea de anchetă. În acest scop se formează două grupuri: unul pur operativ(de
supraveghere şi capturare) iar altul – de anchetă operativă, care va efectua
nemijlocit acţiunea dată.
Locul unde se planifică efectuarea reţinerii e de dorit ca el să fie puţin
aglomerat şi situat pe ruta obişnuită a persoanei care trebuie reţinută.

12
Legea cu privire la poliţie nr.416-XII din 18.12.1990 , art. 13.
 La apariţia persoanei bănuite la locul indicat, grupul de serviciu operativ se
apropie pe neobservat de ea. În acest scop se recomandă a se alege momentul cînd
atenţia persoanei date va fi sustrasă de ceva. Apropiindu-se de persoana care
trebuie reţinută, doi lucrători operativi o capturează şi o anunţă despre reţinere, iar
al treilea colaborator o controlează dacă nu are asupra sa vreo armă sau alte obiecte
pe care le-ar putea folosi pentru atac sau sinucidere.
Nu se recomandă ca reţinerea să se înceapă cu cererea de a prezenta unele
documente, deoarece persoana reţinută s-ar putea folosi de răgaz pentru a recurge
la armă pentru atacare sau sinucidere.
3. Reţinerea în mijloace de transport.
Uneori persoana bănuită/învinuită poate fi reţinută în tren, avion,autobuz etc. O
asemenea operaţiune se poate realiza în timpul îmbarcării persoanei supuse
reţinerii în mijlocul de transport, pe traseu sau la sosirea mijlocului de transport la
locul de destinaţie. În funcţie de locul unde e proiectată reţinerea , grupul
serviciului operativ poate să însoţească persaona în cauză în acelaşi mijloc de
transport sau să plece din timp la locul indicat şi să aştepte sosirea trenului,
avionului etc. În asemenea cazuri se stabileşte din timp supravegherea exterioară a
persoanei supuse reţinerii.
Reţinerea bănuitului înainte de plecarea transportului sau pe traseu se
efectuează, de obicei, în compartimentul trenului, salonul avionului etc., unde
membrii grupului serviciului operativ ocupă locuri de rînd cu pasagerii
transportului respectiv sau în alt loc comod pentru realizarea operaţiunii.
În punctul de sosire a mijlocului de transport, reţinerea trebuie efectuată în
funcţie de concurs de împrejurări: la ieşirea persoanei bănuite din mijlocul de
transport, de pe peron, din clădirea gării sau în alt loc potrivit.
4. Reţinerea pe teren.
În funcţie de condiţiile şi circumstanţele concrete, reţinerea poate fi efectuată şi
ca rezultat al organizării urmăririi, căutării sau urmăririi în pădure, pe cîmp, pe un
teren deschis etc.
Urmărirea are loc atunci cînd bănuitul/inculpatul a evadat de la locul planificat
pentru reţinerea lui (casă, apartament, ruta obişnuită etc.), precum şi în cazurile în
care el a evadat de sub arest. În aceste cazuri urmărirea se organizează şi se
desfăşoară de către grupul serviciului operativ care trebuia să efectueze reţinerea
persoanei bănuite ori de către grupul de escortare, care expedia reţinutul.
Pentru reţinerea infractorului trebuie îndeplinite neapărat următoarele condiţii:
- efectuarea imediată a urmăririi, pentru ca persoana bănuită ori escortată să
nu dispară din cîmpul de vedere;
- avertizarea persoanei bănuite şi somarea ei de a se supune organelor de
resort, în caz contrar, se poate recurge la arma de foc;
- tragerea în aer din arma de foc, în scop de avertizare, în cazul în care
bănuitul/învinuitul nu se supune membrilor grupului de capturare, escortare.
Dacă şi după avertizare infractorul nu se supune se trage direct în „ţintă”,
astfel blocînd mişcarea persoanei respective.
În cazurile în care se dispune de informaţii potrivit cărora bănuitul se află sau se
ascunde undeva pe teren, se organizează cît mai operativ blocarea loculuirespectiv
şi se trece la căutarea persoanei care trebuie reţinută.
În ultima variantă reţinerea bănuitului/învinuitului devine o operaşiune
tactică ce are un scop concret- reţinerea infractorului ca acţiune de urmărire penală.
§ 4.5 Particularităţile tactice şi psihologice ale reţinerii.
Particularităţile tactice ale reţinerii.
Erorile admise uneori la organizarea şi efectuarea reţinerii, de obicei, duc la
consecinţe grave: infarctorul se eschivează de la urmărirea penală sau de la
judecată, poate să-şi continue activitatea criminală, să-şi piardă viaţa ori să
lipseascăde aceasta pe cineva etc. Din aceste considerente, este necesară
respectarea particularităţilor de organizare şi efectuare a reţinerii
bănuitului/învinuitului, pe care le voi expune mai jos.
Un moment important la pregătirea pentru reţinere îl constituie asigurarea
securităţii participanţilor în timpul reţinerii, precum şi a cetăţenilor străini;
determinarea posibilităţilor de a aplica mijloace tehnice speciale; verificarea
faptului dacă colaboratorii incluşi în componenţa grupului operativ dispun de
abilităţile necesare în acest scop.13
Pentru a studia personalitatea celui care urmează a fi reţinut, este foarte
importantă obţinerea datelor suplimentare privind relaţiile lui cu membrii familiei
şi cu vecinii, precum şi cu colegii de sreviciu (în cazul în care reţinerea se va
efectua la locul de muncă), capacitatea de a opune rezistenţă, existenţa
antecedentelor penale etc. Studierea informaţiilor despre bănuit va contribui la
elaborarea unei tactici corecte de reţinere, la neutralizarea rezistenţei, la prevenirea
tentativei de evadare. Acetste informaţii trebuie administrate în condiţii de
confidenţialitate strictă, pentru a nu trezi suspiciuni atît persoanei bănuite cît şi
altor persoane interesate în contraactivitatea urmăririi penale (de exempu complici,
rude).
Cunoaşterea împrejurărilor în care va avea loc reţinerea cu luarea în
consideraţie a particularităţilor persoanei bănuite va permite o distribuire mai
raţională şi mai efectivă a funcţiilor între participanţi la urmărirea penală: blocarea
căilor prin care ar putea evada persoan, capturarea ei pe neaşteptate, asigurarea
securităţii persoanelor care efectuează reţinerea şi a celor din jur. Locul unde se
prevede a fi efectuată reţinerea se examinează, dacă acesta e posibil, din timp, dar
în aşa mod încît acest fapt să nu trezească suspiciuni bănuitului şi persoanelor
legate cu el.
Numărul membrilor care vor efectua reţinerea depinde de numărul
persoanelor care urmează a fi reţinute, particularităţile personalităţii , particulrităţii
fiecăreia dintre ele, gradul lor de înarmare, locul reţinerii, gravitatea infracţiunii
comise. În toate cazurile se recomandă ca numărul persoanelor ce efectuează
reţinerea să fie de două ori mai mare decît cel al bănuiţilor.
În timpul reţinerii deseori se solicită ajutorul specialiştilor. Dacă din
considerente de tactică pe lîngă grupul de capturare se mai crează un grup de
asigurare , precum şi atunci cînd se efectuaeză concomitent cîteva reţineri în
13
V. Zubco, M. Avram, op. cit., pag 132
diferite locuri, pentru realizarea legăturii se utilizează radiotelefonul, iar pentru
deserivirea transportului- şofer.
Reţinerea grupului de complici, de regulă, prezintă multe deficienţe şi este
complicată. Din acest motiv atunci cînd împrejurările permit , din punct de vedere
tactic este corect a realiza reţinerea bănuiţilor a cîte unul. Pe de altă parte reţinerea
concomitentă a complicilor îî împiedică să comunice unii cu alţii despre pericol, să
se ascundă, să tăinuiască sau să nimicească dovezile de vinovăţie
La reţinerea efectuată fără o pregătire prealabilă, o deosebită importanţă
capătă supravegherea persoanei care urmează a fi reţinută, caracterul inopinant,
plin de hotărîre al acţiunilor celui care înfăptuieşte reţinerea, colaborarea cu
lucrătorii de poliţie care se află în apropiere sau cu reprezentanţii opiniei publice ,
aplicarea mijlocelor tehnice, percheziţia corporală imediată a celui reţinut,
ridicarea armelor şi alte obiecte depistate asupra lui, care ar putea fi utilizate pentru
atacare sau care se referă la cazul cerecetat. Reţinerea pregătită în prealabil
presupune desfăşurarea ei conform planului întocmit anterior şi diferă prin
varietatea tacticilor adoptate.
Reţinerea la locul de muncă a infractorului este variantă optimă, deoarece,
de regulă, în acest caz se reuşeşte realizarea caracterului inopinat al acţiunii de
urmărire penală. Ofiţerul de urmărire penală sau alte persoane care coordonează
reţinerea explică conducătorului respectiv, situaţia creată şi îi solicită să-l invite pe
bănuit la el, sub un anumit pretext în biroul său.
În cazurile în care reţinerea se realizează în locuri publice , se alege
momentul cînd bănuitul va privi în mod natural la apropierea de ea a unui grup de
oameni ( de exemplu la staţiile de transport, la rîndurile de la magazint etc.).
participanţii la reţinere se apropie de ea şi îî blochează mîinile şi picioarele .
reţinutul este supus imediat percheziţiei corporale şi escortat în maşină, apoi la
organele de poliţie, securitate.
Reţinerea în locurile publice se complică prin limitarea posibilităţilor
persoanelor care efectuează reţinerea de a aplică amele de foc şi prin existenţa
pericolului de utilizare a acestora de către bănuit.
Destul de complicată este reţinerea bănuitului la domiciliu. Persoanele care
efectuează reţinerea trebuie să pătrundă în încăpere. De cele mai multe ori bănuitul
cît şi persoanele interesate încearcă să opună rezistenţă, să nimicească probele su
să evadeze. Anume din acet motiv la pregătirea de reţinere se va studia minuţios
încăperea respectivă, se va alege modul de pătrundere în ea.
Un caracter deosebit de complicat îl are reţinerea infractorilor care se
pregătesc de comiterea infracţiunii. Tactica acestui gen de reţinere se alege în
raport cu informaţiile de care dispune organul de urmărire penală privind intenţiile
infarctorului, obiectele tentativei criminale, timpul şi locul comiterii infracţiunii.
În timpul în care persoana reţinută este adusă la organele de poliţie/
securitate se vor lua măsuri de precauţie ca ea să nu se debaraseze de obiectele care
o compromit. Se consideră util că atît capturarea cît şi escortarea să fie efectuate de
nu mai puţin de două persoane, una dintre care merge nemijlocit alături, iar alta în
urma reţinutului. Dacă este prezentă şi a treia persoană ea asigură supravegherea
celor din jur. La escortarea bănuitului pot fi utilizate cătuşe. El poate fi legat cu
cătuşele de unul din membrii grupului de reţinere. Ruta deplasării se alege astfel
încît să se excludă întîlnirea neaşteptată sau premeditată a grupului cu rudele sau
cu complicii celui reţinut.
Reţinerea minorului se efectuează, după aceleaş reguli,doar în cazuri
excepţionale şi, de regulă, în timpul zilei.
Particularităţile psihologice ale reţinerii.
Sub aspect psihologic, reţinerea bănuitului constituie o acţiune dificilă şi
specifică, una din dominantele căreia pote fi numită constrîngerea anumite
persoane şi privarea ei de libertate de scurtă durată.14
Facînd comparaţie cu alte acţiuni de urmărire penală, reţinerea presupune cei
mai mulţi şi mai diverşi factori stresanţi, de exempu, pericolul real pentru viaţa şi
sănătatea membrilor acţiunii de urmărire penală şi a celor din jur, în cazul opunerii
rezistenţei armate, a tentativei de sinucidere etc.
La participanţii acţiunii de urmărire penală, în urma factorilor indicaţi mai
sus, pot apărea momente de dezorganizare, dezechilibru, sentimente de frică,
îngrijorare, alarmă, pericol- fapt ce trebuie luat în consideraţie la pregătirea
profesională, fizică şi psihică, prin petrecerea anumitor treninguri.
La factorii psihofizici se mai adaugă deseori şi împrejurările obiective, care
influienţează negativ asupra membrilor echipei de reţinere: timpul de noapte,
călura sau gerul, iluminarea slabă, rapiditatea evenimentului etc.
Aspectele psihologice ale pregătirii pentru reţinere ,de asemenea, includ
studierea minuţioasă a personalităţii infractorului şi a locului în care este
planificată reţinerea.
Cerinţele unei precauţii raţionale şi ale unei maxime securităţi în momentul
reţinerii obligă la luarea în calcul a posibilităţii opunerii rezistenţei din partea
oricărui infractor ,fiindcă în situaţiile se stres acut, comportamentul bănuitului este
determinat în mare măsură de trăsăturile sale volitive şi emoţionale. Agresivitatea ,
lipsa de echilibru, de reţinere şi de stăpînire, isteria, manifestări ale stării de afect
ne sugerează că bănuitul ar putea opune rezistenţă
Un mijloc foarte eficient care influienţează psihologic asupra infractorului
este încercarea de a-l convinge să se predea în mod benevol. Însă negocierile în
acest sens pot fi facute numai în cazul cunoaşterii trăsăturilor psihologice ale
bănuitului. Este raţional ca la negocieri să fie invitate persoane faţă de care
bănuitul are sentimentr binevoitoare sau a căror părere contează pentru el.
Complicaţii foarte grave , de natură psihologică, apar şi în cazurile în care un
infractor sau un grup de infractori refuză să se predea benevol, ameninţînd că se
vor răfui cu ostaticii. În asemenea situaţii , acţiunile echipei de reţinere sînt
condiţionate în mare măsură de obligaţia de a asigura viaţa şi sănătatea ostaticilor.
Pentru a reţine un minor care a săvîrşit o crimă gravă, este necesar să se
stabilească cu exctitate locul aflării acestuia. Sînt cunoscute cazuri cînd părinţii,
dorind să-i ferească pe minori de răspunderea penală, îi ascund la rude, la
cunoscuţi sau în instituţii medicale.
Reţinerea unui minor trebuie să aibă loc astfel încît să nu-i fie traumat
psihicul. Participarea psihologului la negocierele cu minorul care este blocat într-o
V. Zubco, M. Avram, op. cit., pag
14
încăpere este obligatorie. În alte cazuri organul de urmărire penală decide
participarea psihologului conform cerinţelor Codului de procedură penală.
§ 4.6 Escortarea reţinutului.
Practica de reţinere a bănuitului/învinuitului de săvîrşirea infracţiunilor constitie
un sistem de măsuri şi procedee efectuate într-o anumită consecutivitate cu un scop
bine determinat. În acestea se include şi escortarea persoanei private de libertate
din biroul de serviciu al ofiţerului de urmărire penală pînă la locul de detenţie, sau
de la locul capturării fizice a bănuitului/ învinuitului pînă la sediul organului de
urmărire penală.
Escortarea reprezintă un complex de măsuri şi acţiuni ale organului de urmărire
penală care includ asigurarea pazei persoanei reţinute şi deplasarea la organul de
urmărire penală sau la locul de detenţie. În funcţie de gradul de pericol pe care îl
prezintă reţinutul de împrejurările şi condiţiile care s-au creat la momentul
respectiv, de durata perioadei de escortare şi de modul de deplasare de la locul
reţinerii pînă la organul de urmărire penală sau de la ultimul pînă la locul de
detenţie, componenţa grupului de escortare poate fi diferită: de la 2 pînă la 5-7 şi
mai mulţi colaboratori.15
Conform art. 12 al Legii RM cu privire la poliţie, însăşi poliţia este obligată să
escorteze şi să ţină sub păză persoanele reţinute.16
De obicei pentru escortarea reţinutului şi de la locul capturării acestuia la
organul respectiv al MAI, SIS sau din biroul ofiţerului de urmărire penală pînă la
locul de detenţie sînt numiţi nu mai puţin de doi colaboratori înarmaţi unul din care
este numit superior. La escortarea pe jos a reţinutului e raţional ca un colaborator
să se deplaseze alături de persoana escortată , iar altul să-i urmeze, la 2-3 paşi în
funcţie de caracterul terenului, localităţii. Dacă sînt trei colaboratori înarmaţi, se
recomandă ca unul să se deplaseze înainte cu 2-3 paşi, altul să meargă în stînga sau
în dreapta reţinutului, iar al treilea – în spatele persoanei escortate.
În ambele cazuri reţinutul trebuie să fie legat cu cătuşe de colaboratorul ce
merge în stînga sau în dreapta ei. În unele cazuri , în funcţie de persoană,
escortarea poate evea loc şi fără utilizarea de cătuşe.
În cazul în care escortarea are loc în autoturism, reţinutul este aşezat pe
bancheta din spate între doi colaboratori. Reţinutului i se pun cătuşele pe mîini
pentru a se evita atacul din partea lui asupra şoferului în timpul deplasării.
Mîinele persoanelor din escortă trebuie să fie libere de obiecte străine. Reţinutul
este prevenit că în timpul deplasării pe jos,cînd nu sînt folosite cătuşele ,el trebuie
să ţină mîinile la spate, că pe durata deplasării i se interzice să fumeze, să discute
cu cineva,iar în caz de tentativă de evadare se va aplica arma de foc.
Folosirea armei este o măsură extremă şi se admite numai în cazurile
excepţionale care nu îngăduie nici o amînare, cînd toate celelalte măsuri sau
dovedit a fi zadarnice şi cînd luarea altor măsuri este imposibilă.
La reţinere şi escortare se face uz de armă fără preîntîmpinare în următoarele
cazuri:

15
V. Zubco, M. Avram, op. cit., pag 144
16
Legea cu privire la poliţie nr.416-XII din 18.12.1990 // MO al RM nr.17-19 art. Nr: 56 din 31.01.2002//, art. 12
 - ca răspuns la atacul asupra grupului de reţinere sau escortare din partea unor
persoane,cînd viaţa lor este pusă în pericol sau ameninţată nemijlocit de un pericol;
- la evadarea în timpul nopţii a persoanei reţinute, în condiţii de vizibilitate
redusă (ninsoare, ceaţă) şi pe un teren deschis sau împădurit, precum şi la evadarea
dintr-un transport auto sau feroviar în timpul deplasării;
- în cazul evadării persoanei reţinute din birou, din izolatorul de detenţie
preventivă sau din penitenciar.
- În ultimele două cazuri , arma se foloseşte după avertizarea : „Stai! Voi
trage”şi după un foc de preîntîmpinare tras în sus.
Se interzice a întrebuinţa arma de foc:17
- împotriva femeilor, minorilor reţinuţi,precum şi împotriva persoanelor
reţinute care au defecte fizice evidente (orbi, surdomuţi, şchiopi etc);
- în locurile aglomerate, cînd e posibilă rănirea, omorîrea unor persoane care
nu au nici o legătură cu infractorul;
- împotriva persoanelor suspectate că fac parte din cele evadate sau căutate.
Pentru folosirea incorectă a armei, precum şi pentru neaplicarea ei cînd aceasta
a fost necesară şi posibilă, iar ca rezultat a acestui fapt au avut loc consecinţe
grave, persoanele vinovate pot fi trase la răspundere disciplinară sau penală.

17
Legea cu privire la poliţie nr.416-XII din 18.12.1990 // MO al RM nr.17-19 art. Nr: 56 din 31.01.2002//, art. 14.