Metode de prevenție a obezității în rândul

populației pediatrice
Obezitatea și comorbiditățile asociate acesteia au apărut ca o problemă majoră de
sănătate, care a atras interese atât din partea agențiilor de sănătate publică, cât și din partea
consumatorilor mass-media. Odată cu creșterea gradului de conștientizare asupra impactului său
asupra sănătății, finanțelor și comunității în general, a ajuns în prim-plan pentru cercetarea
științifică și dezvoltarea planurilor de sănătate. Necesitatea unor strategii mai bune și a unor
intervenții noi pentru gestionarea obezității este acum recunoscută de întregul sistem de sănătate.
Obezitatea are debutul foarte devreme în viață; prin urmare, copiii constituie un grup major al
acestei boli. Astfel, este important să se acorde o importanță maximă prevenirii obezității la copii
și să se anunțe progresia acesteia, dacă este deja prezentă. În plus, prevenția timpurie este mai
bună decât tratamentul în stadiile ulterioare.
Mecanismele implicate în reglarea greutății și dezvoltarea obezității la copii sunt variate
și includ factori genetici, de mediu și de dezvoltare a copilului. Importanța fiecăruia dintre aceste
mecanisme variază substanțial între indivizi și populații și este un subiect de cercetare în curs de
desfășurare. IOTF (International Obesity Task Force) definește excesul de greutate și obezitatea
la copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani folosind indicele de masă corporală (IMC) cu limite
de 25 și, respectiv, 30 kg/m2. Deoarece IMC-ul copilului variază în funcție de vârstă, au fost
utilizate diferite limite specifice vârstei pentru a defini statusul de supraponderal și obezitatea.
Copiii sunt astfel definiți ca fiind supraponderali sau obezi dacă au un IMC peste limita pentru
vârsta și sexul dat. Măsurătorile exacte ale înălțimii și greutății sunt o parte importantă a
examenului fizic general. Rolul său în recunoașterea precoce a creșterii excesive în greutate îl
face o componentă importantă a oricărei vizite la un centru de asistență medicală primară.5 IMC
este acum recomandat ca cel mai bun indicator unic al supraponderalității și obezității la copii și
adolescenți în practica clinică.
Există două motive principale pentru a viza obezitatea infantilă. În primul rând, copiii
supraponderali și obezi sunt mult mai predispuși să devină obezi ca adulți, comparativ cu copiii
cu IMC normal și, în al doilea rând, este mai dificil pentru acești adulți să piardă excesul de
greutate odată ce devin obezi. Au apărut medicamente și proceduri bariatrice mai noi pentru
tratarea problemelor de sănătate legate de obezitate, dar aceste proceduri sunt costisitoare și au
propriile lor complicații. Astfel, prevenirea obezității infantile cu accent pe creșterea activității
fizice este de primă importanță.
Societatea și cultura modernă au reușit să elimine activitatea fizică de rutină din viața de
zi cu zi pentru majoritatea copiilor și a făcut ca alimentele și băuturile cu conținut scăzut de
nutrienți să fie mai accesibile și mai accesibile, făcându-le mult mai atrăgătoare decât omologii
lor mai sănătoși. Schimbările comportamentale și modificările stilului de viață sunt instrumentele
principale pentru reducerea obezității. Cu toate acestea, dacă mediul contribuie la practicile
alimentare nesănătoase și la stilul de viață sedentar, strategiile și intervențiile care se bazează
exclusiv pe „autocontrolul” individual nu vor fi foarte eficiente. Copiii sunt mai puțin pregătiți să
facă alegeri informate cu privire la ceea ce este sănătos și ce nu, ceea ce face cu atât mai
important să ne concentrăm asupra modificării mediului. Acest lucru le va oferi copiilor opțiuni
alimentare sănătoase și le va îmbunătăți nivelul de activitate fizică, reducând astfel riscul de
obezitate.
În plus, copiii obezi de astăzi sunt afectați de boli și probleme de sănătate observate
anterior doar la adulți; mulți copii obezi de astăzi dezvoltă probleme de sănătate care odată
afectau doar adulții. Bolile cronice precum diabetul zaharat și bolile de inimă au un debut mai
devreme și o evoluție prelungită la acești copii obezi și, chiar dacă boala poate rămâne
nediagnosticată până la vârsta adultă, complicațiile rezultate sunt mai severe, ducând la o durată
de viață mai scurtă.
Prevenția este cheia succesului pentru controlul obezității, deoarece mulți copii obezi, dar
nu toți, vor deveni în cele din urmă adulți obezi. „Urmărirea” sau probabilitatea persistenței
obezității infantile până la vârsta adultă este legată de vârstă. Managementul obezității la adulți
este o performanță dificilă și adesea nereușită, mai ales în absența unei etiopatogenii cunoscute
(de exemplu, deficitul de leptină, alte anomalii hormonale). Pe de altă parte, prevenirea obezității
infantile poate fi mai plină de satisfacții, oferind șanse mai mari de reducere a complicațiilor pe
termen lung. Există trei niveluri de prevenție în abordarea obezității infantile:
1. Prevenția primordială: se ocupă cu menținerea unei greutăți sănătoase și a unui IMC
normal de-a lungul copilăriei și până la adolescență
2. Prevenția primară: are ca scop prevenirea copiilor supraponderali să devină obezi
3. Prevenție secundară: îndreptată către tratamentul obezității, astfel încât să se reducă
comorbiditățile și să inverseze supraponderalitatea și obezitatea dacă este posibil
Toate strategiile menționate anterior, atunci când sunt combinate împreună, pot fi puse în
practică succesiv de la perioada perinatală până la adolescență, după cum urmează:
Perinatal: aceasta include o nutriție prenatală adecvată cu creștere optimă în greutate a
mamei, un control bun al zahărului din sânge la diabetici, scădere în greutate postpartum cu
exerciții și consiliere nutrițională.
La sugar: inițierea timpurie a alăptării, alăptarea exclusivă timp de 6 luni urmată de
includerea alimentelor solide, oferind o dietă echilibrată cu evitarea gustărilor nesănătoase
bogate în calorii și monitorizarea atentă a creșterii în greutate.
Preșcolar: oferirea de educație nutrițională părinților și copiilor, astfel încât să dezvolte
practici de alimentație sănătoasă, să ofere preferințe alimentare sănătoase, oferind experiență
timpurie a diferitelor alimente și arome și urmărind îndeaproape rata de creștere în greutate
pentru a preveni revenirea precoce a adipozității.
Copilărie: monitorizarea atât a greutății, cât și a înălțimii, prevenirea adipozității excesive
prepuberale, oferirea de consiliere nutrițională și accent pe activitatea fizică zilnică.
Adolescența: preveniți creșterea în greutate după pubertate, mențineți un comportament
alimentar sănătos și întărește nevoia de exerciții și antrenamente zilnice.
Alimentația
În ceea ce privește alimentația, trei comportamente de vizat sunt alăptarea, hrănirea
dimensiunilor adecvate ale porțiilor și limitarea consumului de băuturi îndulcite cu zahăr. Pe
lângă celelalte beneficii pentru sănătate, alăptarea poate preveni obezitatea. În comparație cu
hrănirea cu biberon, alăptarea le poate permite copiilor să aibă mai mult control asupra inițierii și
întreruperii alăptării și, prin urmare, să sporească dezvoltarea capacității lor de a regla aportul
alimentar ca răspuns la semnalele fiziologice de foame și sațietate. Alte domenii de autoreglare,
cum ar fi cele care implică atenție, emoție și mișcare, ar putea fi antrenate de interacțiunea
timpurie a hrănirii, făcând alăptarea o metodă mai favorabilă decât hrănirea cu biberon pentru
dezvoltarea timpurie a sinelui.
Majoritatea mamelor, cu toate acestea, nu alăptează exclusiv, iar hrănirea porțiilor
adecvate merită atenție pentru toți sugarii care primesc orice formulă. Părinților le poate fi greu
să știe câtă formulă să-și hrănească bebelușii. Acest lucru necesită înțelegerea semnalelor de
foame și de sațietate ale sugarului. O abordare sigură este de a încuraja părinții să țină mai întâi
copilul în brațe și să „rețină” biberonul, mai ales dacă copilul a fost hrănit în ultimele 1 sau 2 ore.
Supraalimentarea ar putea fi evitată și prin pregătirea sticlelor de formulă de 4 sau 6 uncii, mai
degrabă decât a sticlelor de 8 uncii, mai ales în primele 6 luni de viață. Această cantitate mai
mică este mai în concordanță cu aportul de lapte la fiecare alăptare. Dacă bebelușul încă pare să-i
fie foame după ce a consumat 6 uncii, atunci i se pot da mai mult. Această abordare ar putea
spori capacitatea de autoreglare a sugarilor hrăniți cu biberon.
Supraalimentarea poate fi un risc deosebit pentru sugarii alăptați care primesc și lapte
lapte praf, mai ales dacă acest model de hrănire este stabilit deoarece părinții (sau bunicii) percep
că numai laptele matern nu hrănește adecvat copilul. Laptele matern și formulele au o densitate
calorică similară; prea multe calorii sunt prea multe calorii, indiferent de sursa lor. În cele din
urmă, părinții pot elimina în siguranță toate băuturile îndulcite cu zahăr, inclusiv sucul, din
alimentația copiilor lor. Acest lucru poate ajuta la prevenirea obezității7 și a cariilor dentare.8

Activitatea fizică
În loc să discute despre activitatea fizică sau cheltuielile de energie cu părinții sugarilor,
pediatrii ar trebui să încurajeze părinții să-și îmbunătățească dezvoltarea copilului prin joc
interactiv. Dezvoltarea optimă necesită ca sugarii să aibă posibilitatea de a se mișca în siguranță
înainte de a atinge reperele motorii ale târârii sau mersului. Toți sugarii care nu se rostogolesc
încă ar trebui să li se permită să petreacă timp de trează în fiecare zi în poziția culcat („timp
burtă”) pentru a-și promova dezvoltarea și pentru a evita deformarea pozițională a craniului.
Dezvoltarea cognitivă și socială a sugarilor este îmbunătățită prin aportul senzorial. iar cantitatea
și diversitatea acelui input senzorial este crescută de mișcare. Unde și cum li se permite copiilor
să se miște și să exploreze mediul lor afectează ceea ce ating, aud, miros și știu. De asemenea,
prin mișcarea corpului sugarii comunică altora în timp ce limbajul verbal se dezvoltă. Setările
pentru mișcarea sugarului ar trebui să includă exteriorul. Bebelușii ar trebui să fie scoși în aer
liber în mod regulat dacă este, de asemenea, sigur pentru părinte să fie în aer liber. Lumina
soarelui este benefică pentru sănătatea oaselor, iar stimularea senzorială a mediilor exterioare
este mai variată decât în interior.
În ciuda cerinței ca sugarii să se miște pentru a-și optimiza dezvoltarea motrică și non-
motrică, părinții bine intenționați, pentru comoditate sau siguranță, pot restricționa mișcarea din
neatenție. Părinții pot evita acest lucru utilizând dispozitive precum scaunele auto, cărucioarele și
pătuțurile numai pentru scopul lor principal. Scaunele auto, de exemplu, nu ar trebui folosite în
general pentru a ține copiii care nu sunt în mașini, cărucioarele pentru a ține sugarii care nu sunt
mișcați sau pătuțurile pentru a ține sugarii care nu dorm. Folosirea excesivă a acestor dispozitive
de limitare poate inhiba mișcarea, consumul de energie și chiar dezvoltarea cognitivă și socială.
Rănirea este riscul major al înlăturării acestor constrângeri și aceasta este o preocupare deosebită,
deoarece sugarii învață să se târască și să meargă. Cu toate acestea, această mobilitate emergentă
face parte din evoluția naturală a copilului, care răspunde nevoii sale de a-și explora mediul și de
a se juca într-un mod care să le stimuleze dezvoltarea generală. Mai târziu, această mișcare crește
în mod natural consumul de energie. Nu este surprinzător că indicele de masă corporală
(greutatea relativă, dar nu greutatea absolută) începe în mod normal să scadă la această vârstă.
Din „copilărie târzie” și până la vârsta preșcolară, părinții se confruntă cu o dilemă cu privire la
momentul în care să restricționeze mișcarea pentru siguranță și când să permită mișcarea pentru a
îmbunătăți dezvoltarea copilului lor. Această dilemă este soluționată cel mai bine de părintele
care se alătură copilului în joc.
Nu este niciodată prea devreme pentru a discuta timpul petrecut pe ecrane. Deși nu există
dovezi clare că vizionarea TV pentru copii este asociată cu dezvoltarea obezității, nu există
beneficii identificabile ale vizionarii TV în copilărie. Evitarea timpului petrecut pe ecrane în
copilărie este cea mai bună abordare, chiar dacă este numai pentru a preveni impactul asupra
dezvoltării cognitive și sociale al înlocuirii ecranelor cu interacțiunea umană față în față.

Somnul
Se acumulează dovezi că durata scurtă a somnului poate fi un factor de risc pentru
obezitatea infantilă. Problemele de somn ale copiilor au fost o preocupare de lungă durată pentru
părinți. Majoritatea părinților constată că atunci când copilul lor doarme prost, părinții de obicei
dorm prost și că interacțiunile armonioase ale familiei sunt mai greu de realizat. Durata scurtă a
somnului a fost asociată cu deficiențe funcționale la copiii mai mari, inclusiv deficit de atenție,
precum și agresivitate și dispoziție scăzută.
Până la vârsta de doi ani, un copil și-a petrecut peste jumătate din viață dormind. Cu toate
acestea, au existat puține cercetări cu privire la modul cel mai bun de a dezvolta modele
sănătoase de somn la copii. Capacitatea de a iniția și de a menține somnul este o capacitate de
autoreglare, care, la fel ca dezvoltarea reglării sănătoase a apetitului, necesită sprijinul părinților.
Părinții ar trebui să ia în considerare practici precum stabilirea de programe și rutine consecvente
de somn-veghe și reducerea stimulării senzoriale (mâncare, lumină, zgomot, activitate) în
dormitor și în apropierea orelor de culcare. Două practici specifice pot fi evitate fără vreun rău
aparent - plasarea unui televizor în dormitorul copilului și adormirea copilului cu o sticlă. Pe
lângă potențialul acestor practici de a interfera cu somnul, ele pot, dacă sunt susținute dincolo de
copilărie, să promoveze dezvoltarea obezității.

Educația părinților
Deși ne lipsesc dovezi despre cum să prevenim obezitatea la sugari, există o serie de
comportamente legate de mâncat, joc și somn care pot avea atât beneficii obezității, cât și non-
obezității, evitând în același timp daune. Cei mai atenți medici de familie care își pot găsi timp
discută despre aceste comportamente - alăptarea, limitarea băuturilor îndulcite cu zahăr, hrănirea
porțiilor adecvate, jocul cu bebelușii lor, scoaterea lor în aer liber, neconstrângerea mișcărilor,
acordarea timpului de burtă, limitarea timpului pe ecran și stabilirea rutine de somn sănătoase.
În discutarea tuturor acestor comportamente, cel mai bine este să aveți două teme
primordiale – moderarea și împuternicirea. Lipsa moderației în comportamente poate provoca
obezitate, dar poate provoca și subnutriție, în timpul copilăriei. Moderația face, de asemenea,
comportamentele mai acceptabile și mai durabile pentru familii. Părinții ar trebui să fie
împuterniciți să facă politici și practici în gospodărie cu privire la modul în care copiii lor
mănâncă, se joacă și dorm. Pentru a face acest lucru, părinții trebuie să ia decizii active cu privire
la obiectivele pe care le au pentru dezvoltarea copilului lor. Medicii de familie au posibilitatea de
a se angaja într-un dialog cu părinții despre aceste obiective și despre modul în care acțiunile pe
care le întreprind pentru a le atinge ar putea, de asemenea, ajuta copiii să mențină o greutate
sănătoasă.
Bibliografie
1.Whitaker RC. The infancy of obesity prevention. Arch Pediatr Adolesc Med. 2010
Dec;164(12):1167-9. doi: 10.1001/archpediatrics.2010.218. PMID: 21135348; PMCID:
PMC3108185
2. Larsen, L., Mandleco, B., Williams, M. and Tiedeman, M. (2006), Childhood obesity:
Prevention practices of nurse practitioners. Journal of the American Academy of Nurse
Practitioners, 18: 70-79. https://doi.org/10.1111/j.1745-7599.2006.00105.x
3. Pandita A, Sharma D, Pandita D, Pawar S, Tariq M, Kaul A. Childhood obesity: prevention is
better than cure. Diabetes Metab Syndr Obes. 2016 Mar 15;9:83-9. doi: 10.2147/DMSO.S90783.
PMID: 27042133; PMCID: PMC4801195.
4. https://www.health.ny.gov/prevention/nutrition/resources/obparnts.htm
5. Denney-Wilson E, Laws R, Russell CG, et alPreventing obesity in infants: the Growing healthy
feasibility trial protocolBMJ Open 2015;5:e009258. doi: 10.1136/bmjopen-2015-009258
6. https://www.cdc.gov/nccdphp/dnpao/features/childhood-obesity/index.html