DESPRE EDUCAŢIE

• ... creierul e predispus la eforturi minime, astfel că, dacă ar căpăta libertatea să facă „orice le
place”, mulți oameni n-ar face probabil mai nimic. (Dean Burnett, Creierul fericit)

• etimologie: latinescul «educatio» care este derivat din două verbe:

• 1 - educare, care înseamnă a creşte, a îngriji, a hrăni;

• 2 - educere, care înseamnă a trece dintr-o stare în alta (prin extensie, a modifica).

• tocmai de aceea, în limbajul cotidian întâlnim o serie de termeni prin care se încearcă
substituirea celui de educaţie cum ar fi: creştere, îngrijire, cultivare.

• sofiştii sec.V î.e.n.: “dacă e un sol bun nelucrat, este mult mai rău decât un sol rău, nelucrat” (în
educaţie)

• educator – traducere aproximativă a grecescului paidagogós

(pais = copil; agogé = a conduce)

• educatorul/paidagogós nu era adevăratul învăţător ci sclavul însărcinat să ducă copiii stăpânului

la şcoală

• sarcinile educaţiei, la vechii greci, reveneau maestrului din gimnazium/palestra

• maestrul este numit generic paideutes

• Educaţia = proces de transmitere a unor informaţii, deprinderi, valori etc.

• punct de vedere criticat de: Socrate – Banchetul şi Karl Popper – teoria găleată a cunoaşterii

• transmiterea are drept presupoziţie ideea unei diferenţe de potenţial între desăvârşirea
adultului şi imaturitatea copilului (Dewey)

► ascultarea pasivă din partea copilului, centrarea scenariului educaţional pe profesor

• Poate fi considerat copilul un simplu spectator? NU

• copilul se manifestă ca un centru de nevoi, interese şi iniţiative proprii, uneori opunându-se

ferm intenţiilor şi activităţilor adultului

• copilul învaţă chiar de la naştere, fără ajutor din partea adulţilor

• activităţile sale nu sunt întâmplătoare, fără scop sau inutile

1
 • ► fiinţa umană se caracterizează prin tendinţa inerentă de a desfăşura o activitate =
performativitate

• Paulo Freire:

• a. Profesorul predă iar elevii sunt învățați;

• b. profesorul știe totul în vreme ce elevii nu știu nimic;

• c. profesorul gândește în vreme ce elevii sunt țintele gandurilor sale;

• d. profesorul vorbește în vreme ce elevii ascultă – cuminți;

• e. profesorul disciplinează, în vreme ce elevii sunt disciplinați;

• f. profesorul alege și își impune alegerea în vreme ce elevii se conformează;

g. profesorul acționează în vreme ce elevii au iluzia că acționează prin intermediul acțiunii

profesorului

• h. profesorul alege conținutul programului în vreme ce elevii (care nu au fost consultați) se

adaptează la el;

• i. profesorul confundă autoritatea cunoașterii cu propria sa autoritate profesională pe care o

pozițonează în opoziție cu libertatea elevilor;

• j. profesorul este Subiectul procesului de învățare, în vreme ce elevii sunt doar obiecte.

• totuşi, această structură a câmpului educaţional nu mai este considerată astăzi satisfăcătoare

• dinamica vieţii sociale, modificările care au avut loc în zona aşteptărilor şi nevoilor individuale nu
mai pot fi satisfăcute în întregime de oferta educaţională a câmpului şcolar

• astfel încât asistăm la o diversificare a câmpului educaţional atât pe verticală (pe axa timp), cât şi
pe orizontală (pe axa spaţiu)

• unele dintre ideile esenţiale, (considerate multă vreme axiomatice) pe care s-a bazat
organizarea şi funcţionarea sistemelor şcolare sunt în prezent supuse unei analize critice:

• - Copilăria este unica perioadă (vârstă) a educaţiei

• această afirmaţie, cu o lungă tradiţie europeană (prezentă în mod explicit la Comenius) a fost
considerată ca fiind unul dintre principiile fundamentale ale organizării sistemelor de
învăţământ (dezv.de W.James)

• James considera că dezvoltarea individului poate fi divizată în două mari etape:

2
• care se întinde până în jurul vârstei de 24/25 de ani şi care este vârsta educaţiei şi formării
generale şi profesionale

• 2. care acoperă restul vieţii, considerată a fi vârsta vieţii active, consacrată carierei
profesionale, când individul pune în valoare ceea ce a asimilat în prima etapă

• - Să-l învăţăm pe copil tot ceea ce trebuie să ştie la vârsta adultă

• această a doua idee se bazează pe modelul stabilităţii sociale, care a alimentat, multă vreme,
credinţa că o carieră socio-profesională poate fi realizată pe durata întregii vieţi doar pe baza
cunoştinţelor şi competenţelor asimilate în perioada formării iniţiale

• - Primordialitatea şcolii în raport cu alte modalităţi sociale de educaţie

• sistemele educaţionale s-au bazat pe monopolul instituţional al şcolii.

• Un astfel de model a putut funcţiona optim atâta vreme cât alternativele educaţionale din afara
şcolii erau puţin dezvoltate şi nu concurau şcoala

• ► long life learning

• prin educaţia formală desemnăm sistemul educaţional de tip şcolar, structurat ierarhic,
obiectivat în diferite tipuri de şcoli şi cicluri de şcolaritate

• educaţia formală se realizează pe baza unor finalităţi şi obiective explicite, a unor conţinuturi
structurate şi transmise sistematic de către un personal calificat în acest scop, cadrele didactice

• educaţia nonformală este reprezentată de ansamblul activităţilor educative instituţionalizate,

dar care se realizează în afara sistemului formal al educaţiei şcolare

• poate fi oferită adulţilor la locul de muncă şi prin activităţi ale organizaţiilor (m robu)

• poate fi oferită prin organizaţii sau servicii care constituie un complement al sistemelor formale:
clase de arte, muzică şi sport sau meditaţii particulare ptr pregătirea examenelor

• educaţia nonformală a devenit treptat un mijloc de suplimentare a educaţiei formale

• ► şcoala îşi lărgeşte sfera de activitate spre educaţia nonformală prin parteneriate cu societatea
civilă, comunitatea locală, cu instituţii sociale/culturale (m robu)

• activităţile nonformale pot fi:

• în afara clasei – cercuri pe discipline, competiţii, expoziţii etc

• în afara şcolii – spectacole, excursii, conferinţe, cluburi, dezbateri etc

• după integrarea profesională, ca activităţi de formare continuă (m robu)

3
• elevii pot participa la programe de educaţie nonformală:

• programe europene ptr tineret – Comenius, Erasmus, Leonardo da Vinci

• vizite de studiu în ţară/străinătate, ateliere de pictură, muzică, teatru, graffiti, IT, fotografie etc

• tabere ptr elevi, cluburi ale elevilor, proiecte iniţiate de ONG-uri etc (m robu)

• educaţia informală se obiectivează în influenţele educaţionale nesistematice, mai mult sau mai
puţin spontane şi întâmplătoare care se exercită asupra individului în contactele şi interacţiunile
sale cotidiene (grupuri de prieteni, strada şi « cultura » acesteia, familie)

• influenţele educaţionale nesistematice nu urmăresc obiective educaţionale explicite

• în principiu, cele trei domenii educaţionale menţionate ar trebui să acţioneze convergent

• în realitate, ele funcţionează în concurenţă şi adesea în opoziţie

• Şcoala este, din ce în ce mai mult, concurată de educaţia nonformală şi informală, de « educaţia
» promovată de mediile de informare (mai ales de televiziune şi internet)

FUNCŢIILE EDUCAŢIEI

• Funcţia de transmitere a cunoaşterii şi de dezvoltare a capacităţilor cognitive ale elevilor

• transmitere sistematică, în raport cu capacităţile de învăţare ale elevilor, a unui ansamblu de

cunoştinţe selectate din diferite domenii ale cunoaşterii (dimensiunea informativă a educaţiei)

• rolul educaţiei în dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale elevilor, în instrumentarea lor cu

modalităţi de învăţare permanentă (dimensiunea formativă a educaţiei)

FUNCŢIILE EDUCAŢIEI

• Funcţia de transmitere a cunoaşterii şi de dezvoltare a

capacităţilor cognitive ale elevilor

• Fr. Rabelais: « cap bine umplut »

• Funcţia de socializare

• proces prin intermediul căruia individul achiziţionează şi integrează în structura personalităţii

sala elementele socio-culturale fundamentale ale mediului (valori, atitudini, experienţe sociale,
conduite, modele etc.) sub forma unor convingeri şi comportamente care-i permit integrarea,
adaptarea şi participarea socială

• M. de Montaigne: « cap bine format »

4
• Funcţia de socializare

• câmpul educaţional al şcolii oferă numeroase ocazii de socializare

• acesta este dominat de un sistem de relaţii şi interacţiuni cu o puternică dimensiune socială

(relaţiile dintre profesori şi elevi, interacţiunile dintre elevi)

• în acest cadru, elevii realizează o « ucenicie socială » prin care învaţă comportamente sociale
necesare viitorului cetăţean

• perspectiva economistă: trebuie evitata deoarece aşează şcoala în paradigma unilaterală a

economiei de piaţă, unilaterală şi inadecvată pentru analiza şi înţelegerea funcţiilor sociale şi
umane ale educaţiei

• educaţia devine o marfă, ceea ce este totalmente inadmisibil

EDUCAŢIE VERSUS DRESAJ

Liviu Antonesei

• educaţie – dresaj ► scopul amândurora este adaptarea

• dar: mediul celorlalte vieţuitoare este unul natural/mediul omului este cultural

• adaptarea celorlate vieţuitoare este mai degrabă pasivă ► ele îşi modifică forma, modul de
reacţie în raport cu un mediu ostil pe care nu-l pot modifica

• adaptarea umană este întotdeauna activă ► omul modifică mediul şi crează cultura

• dresajul – este o formă superioară de adaptare, deoarece animalul este “învăţat” să execute
ceea ce, în mod natural nu execută

• este o formă impusă din exterior, prin constrângere ► se realizează prin impunerea şi
consolidarea unor reflexe condiţionate, ce se adaugă reflexelor necondiţionate (zestrea
genetică)

• prin dresaj animalul nu-şi schimbă statutul, rămâne tot animal, dar este ne-liber, este
“domesticit”

• a dresa oamenii înseamnă a atenta la statutul lor de fiinţe culturale, deci libere ► aceasta nu
înseamnă absenţa constrângerilor sau a responsabilităţii = sunt liber asumate

EDUCAŢIE VERSUS ÎNDOCTRINARE

Constantin Cucoş

• îndoctrinarea – formă de manipulare, de persuasiune clandestină, de condiţionare a

conştiinţelor fără conştientizarea de către subiecţi a acţiunii la care au fost supuşi

5
• îndoctrinarea – se prezintă ca: învăţare, formare, educare, re-educare, iluminare, îndrumare,
corectare etc.

• Situaţii de îndoctrinare:

• a învăţa fără a înţelege ceea ce trebuie înţeles

• a abuza de argumentul autorităţii în predare

• a preda plecând de la prejudecăţi

• a prezenta o doctrină ca fiind singura valabilă

• Îndoctrinarea se bazează pe:

• substituirea gândirii personale prin gândirea altora, prin apelul la autoritate: a cărţilor, a
personalităţilor etc.

• prezenţa prejudecăţilor “idolilor”

• ignorarea responsabilităţii personale

• gândire perturbată de prezenţa pasiunilor, fricii, insecurităţii, resentimentelor

• ignorarea responsabilităţii personale

• gândire perturbată de prezenţa pasiunilor, fricii, insecurităţii, resentimentelor

• ignorarea responsabilităţii personale

• gândire perturbată de prezenţa pasiunilor, fricii, insecurităţii, resentimentelor

PEDAGOGIA – ARTĂ SAU ŞTIINŢĂ?

• pedagogia traversează astăzi, o criză de statut/identitate:

• pedagogia este ştiinţă

• pedagogia este artă

PEDAGOGIA CA ŞTIINŢĂ

• “Pedagogia este ştiinţa care bazându-se pe cunoaşterea naturii omeneşti şi ţinând seama de
idealul către care trebuie să tindă omenirea stabileşte un sistem de principii după care se va
îndruma influenţa intenţionată a educatorului asupra celui educat”. G.G.Antonescu

• dacă acceptăm că pedagogia este o ştiinţă, trebuie să acceptăm şi următoarele consecinţe:

• pedagogia va oferi o cunoaştere suficientă dar şi eficientă a realităţii educaţionale

6
• pe baza acestei cunoaşteri, pedagogia va oferi o metodă eficientă de formare a elevilor

• profesorii trebuie să-şi asume eşecurile elevilor

• pentru a deveni profesor sunt necesare studii academice

• din perspectiva pedagogiei ca ştiinţă, elevii sunt percepuţi ca o masă omogenă, având aceleaşi
nevoi şi interese

• profesorul va utiliza una şi aceeaşi metodă de predare pentru întreaga clasă

PEDAGOGIA CA ARTĂ

“Pedagogia este arta de a instrui şi de a forma individul. Principiul oricărei pedagogii este nu
numai de a transmite cunoştinţe, dar şi de a forma oameni.” (Dictionar Larousse

• dacă acceptăm că pedagogia este artă trebuie să acceptăm şi următoarele consecinţe:

• pedagogia nu poate oferi o cunoaştere eficientă şi suficientă a realităţii educaţionale

• pedagogia nu poate oferi o metodă eficientă de formare a elevilor

• profesorul nu-şi asumă eşecurile elevilor

• pentru a deveni profesor nu sunt necesare studii academice, ci practica la locul de muncă,
ucenicia

• elevii vor fi priviţi ca individualităţi, ca persoane având nevoi şi interese specifice

• profesorul va utiliza metode de instruire diferenţiate, personalizate în funcţie de nevoile şi

interesele elevilor

• Concluzii:

• Pedagogia conţine două niveluri:

• teoretic – la nivelul căruia se încearcă utilizarea unor metode, instrumente specifice ştiinţelor
mature (exacte)

• practic – aplicativ – se regăseşte în modul de a se manifesta al profesorului în sala de clasă;

utilizează şi instrumente, metode care ţin de arsenalul artei

► – profesori de vocaţie sau competenţi

PROBLEMA EDUCABILITĂŢII
Emil Păun

• este omul o fiinţă educabilă?

7
• 1. omul este o fiinţă educabilă la modul absolut (Socrate, Iisus, Erasmus din Rotterdam)

• 2. omul nu este o fiinţă educabilă (unii teoreticieni din domeniul ingineriei genetice,
Schopenhauer etc.)

• 3. omul este o fiinţă educabilă între anumite limite fixate de zestrea sa genetică

• TEORII PRIVIND EDUCABILITATEA

• teoriile ereditariste (ineiste) susţin rolul primordial şi

decisiv al eredităţii în evoluţia omului (în plan filogenetic si ontogenetic)

• uneori, prin exagerarea rolului eredităţii, s-a ajuns la teoriile despre superioritatea unei rase în
raport cu altele

PROBLEMA EDUCABILITĂŢII

• teoriile ambientaliste: - susţin (absolutizează) rolul factorilor socio-educaţionali (mediul social

şi educaţia) în dezvoltarea psihoindividuală, negând sau desconsiderând semnificaţia eredităţii

• străbătute de un exagerat optimism pedagogic, aceste teorii s-au dovedit unilaterale

• teoria dublei determinări: - pune în evidenţă nu numai influenţa specifică a fiecărei categorii de
factori, ci, mai ales, interacţiunea lor în procesul dezvoltării psihoindividuale

• în esenţă, această teorie susţine că programul nostru genetic este un ansamblu de virtualităţi a
cărui actualizare depinde de condiţiile de mediu şi de educaţie

• genotipul general – conţine elemente predeterminate, comune speciei şi care se transmit pe

cale genetică (ex conformaţia corporală, bipedismul etc)

• genotipul individual – conţine elemente de variabilitate în interiorul speciei (ex culoarea ochilor,
a părului etc)

• MEDIUL

- este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interacţionează, direct sau indirect
pe parcursul dezvoltării sale

- influenţa mediului se face pe mai multe planuri: natural-geografic (relief, climă), social (familie,
grup de joacă)

acţiunea mediului asupra dezvoltării personalităţii poate fi directă (ex clima) sau indirectă,
mediată de caracterul comunităţii umane (nivel de trai, grad de cultură, civilizaţie

• există mediu proximal – lucruri, persoane, evenimente cu care individul interacţionează zilnic

8
• există mediu distal – lucruri, persoane, evenimente îndepărtate în spaţiu şi timp de individ
(internet, mass-media)

• un factor de mediu prezent, dar indiferent individului este inert din perspectiva dezvoltării (ex
melodie ptr un surd)

• d. activităţi impuse/propuse copilului

• nişa de dezvoltare se structurează în funcţie de tradiţie, de gradul de dezvoltare economică, de

reprezentările sociale despre copil şi copilărie

IDEALUL EDUCAŢIONAL

• idealul educaţional = perfecţiune, arhetip, model, tipar

► zeii au reprezentat primul model, iar faptele lor (mitul) au reprezentat tiparul perfect pentru
faptele oamenilor

► idealul nu poate fi atins

• idealul are două componente:

1. utopică - are legătură cu aspiraţia omului către perfecţiune, dar ignoră posibilităţile sale reale

2. realistă – strâns legată de posibilităţile reale ale persoanei

3. idealul reprezintă tipul de personalitate dezirabilă pentru o societate, la un moment dat

4. de obicei, este consemnat în documente oficiale, mai ales în legea învăţământului

• în şcoală, idealul se configurează în:

1. modul de elaborare a materialelor (forma/numărul manualelor etc)

2. mod de predare

3. mod de evaluare

4. modul în care profesorul interacţionează cu elevul

5. 5. modul în care se implică în rezolvarea conflictelor care apar în sala de clasă

6. prezenţa idealului are drept suport afectivitatea

de aceea, prezenţa idealului constituie cel mai bun factor de motivare a elevului

prezenţa idealului are drept suport afectivitatea

de aceea, prezenţa idealului constituie cel mai bun factor de motivare a elevului

9
 în acelaşi timp, datorită suportului afectiv, idealul prezintă şi riscul fanatizării

• în şcoală, idealul reprezintă o perpetuă sursă de conflict, întrucât şcoala nu poate propune un
ideal care să răspundă aspiraţiilor, nevoilor şi intereselor tuturor elevilor

• oferta şcolii nu se poate suprapune în întregime peste cerere (ce vor actorii economici, ce vrea
societatea, ce vor părinţii, ce vor elevii)

• Etapele constituirii idealului în spaţiul european

1. Vechii greci

• idealul la vechii greci (Kalokagathia) cuprinde trei valori:

• adevăr

• bine

• frumos

• aceste trei valori sunt solidare între ele► pentru vechii greci, un lucru bun este neapărat
adevărat şi frumos

• tânărul grec trebuia să aibă un suflet bun, un trup frumos şi un spirit dornic de adevăr

• romanii:

• vechii greci au fost cuceriţi din punct de vedere politic şi militar de romani

• din punct de vedere cultural, romanii au fost dominaţi de cultura grecească, de unde au preluat
şi idealul: „Mens sana in corpore sano».

2. Evul mediu

• evul mediu a fost dominat, din punct de vedere cultural, spiritual de biserică şi teologie

• regăsim, în această perioadă, trei tipuri de ideal:

• idealul aspiraţiei către sfinţenie, către valorile creştine

• idealul cavaleresc

• idealul călugărului soldat

• dealul aspiraţiei către sfinţenie care, cunoaşte două întruchipări:

• aspiraţia către sfinţenie prin intermediul ascetismului (askesis – stăpânire de sine,

abţinere)

10
 • aspiraţia către sfinţenie prin intermediul culturii (biblioteca)

idealul cavaleresc - cuprinde valori ca:

1. vitejie

2. onoare

3. fidelitate sau loialitate (suveran-vasal, jurământ – onoarea este mai presus decât viaţa)

idealul cavaleresc - cuprinde valori ca:

1. vitejie

2. onoare

3. fidelitate sau loialitate (suveran-vasal, jurământ – onoarea este mai presus decât viaţa)

4. idealul călugărului soldat: templierii, cavalerii de Malta, ioaniţii etc. (călugări care au
ales să lupte ptr eliberarea Mormântului Sfânt)

3. Renaşterea

• preia idealul antichităţii greco – romane pe care îl redă prin sintagma “uomo universale”

• spre deosebire de antici care cultivau măsura, în această perioadă se cultivă excesul în toate

• renaşterea în sine este un exces în toate: este singura perioadă din istora umanităţii în care
întâlnim genii în mai multe domenii (Culianu: “Eros şi magie în Renaştere)

• renaşterea este epoca în care virtuţile trupului sunt aduse în prim plan (romane, picturi)

• se scrie pentru prima dată jurnal (faptele oamenilor sunt considerate suficient de importante
pentru a fi consemnate; în centrul atenţei este omul (antropocentrism)

4. Epoca modernă

• această perioadă aduce în prim plan valorile cetăţeneşti, astfel:

• pe filiera Revoluţiei Franceze: libertate, egalitate, fraternitate

• pe filiera anglo – saxonă: legalitatea

• în rezumat, idealul european cuprinde opt valori: bine, adevăr, frumos, aspiraţie către virtuţile
creştine, libertate, egalitate, fraternitate, legalitate

• învăţarea = schimbare relativ persistentă în comportamentul real/potenţial al unui individ,

schimbare datorată experienţei

11
• dacă nu s-a produs nici o schimbare, se poate spune că învăţarea nu a avut loc

• schimbarea se poate situa la un nivel relativ simplu (ex a învăţa cum să legi un şiret) sau mai
complex (a executa o muncă artistică)

• individul care a parcurs o experienţă de învăţare este o persoană diferită în raport cu situaţia în
care nu ar fi parcurs acea experienţă

• la nivel social: umanitatea produce atât de multă cunoaştere încât aceasta nu mai poate fi
administrată şi organizată

• învăţarea = achiziţionarea de proceduri, metodologii, deprinderi necesare pentru a trăi într-o

lume în continuă schimbare

• învăţarea este un concept diferit de cel de memorare

• orice învăţare modifică; această modificare se referă la structura cognitivă sau, la starea volitiv –
afectivă a persoanei

• memorarea nu modifică starea celui care învaţă

DESPRE ÎNVĂŢARE
mircea maliţa

• pentru a controla volumul informaţional uriaş, există două căi:

1. utilizarea unor ipoteze simplificatoare şi a unor concepte suficient de largi şi de puternice care să
permită unificarea unor domenii diferite ale cunoaşterii. (exemplu: informaţie – sistem – structură –
funcţii)

• această modalitate prezintă riscul reducţionismului (a explica o realitate complexă prin una mai
simplă)

2. Învăţarea - nimeni nu învaţă cu viteza necesară pentru a ţine pasul cu ritmul producerii
cunoaşterii

• tipurile învăţării:

1. de menţinere

2. prin şoc

3. inovatoare

învăţarea de menţinere

12
 învăţarea de menţinere = achiziţionarea de norme, metode şi reguli fixe ptr a face faţă unor
prezentul impune însă, o anumită dinamică: schimbarea profesiei, a locului de muncă etc.
Lumea nu se repetă, viitorul nu seamănă cu prezentul

situaţii cunoscute şi recurente (în care viitorul seamănă cu trecutul)

• învăţarea de menţinere are drept scop menţinerea prezentului, a status-quo-ului ► este un tip
de învăţare conservatoare, care blochează inovaţia ► are ca efect producerea crizelor

• Învăţarea prin şoc

• primitivă; încrederea în învăţarea de menţinere blochează inovaţia, mărind probabilitatea

învăţării prin şoc

• „a te lovi cu capul de pragul de sus”

• parabola Fiului Risipitor – explicaţii/interpretări...............

• este o învăţare plină de riscuri, costisitoare

• Învăţarea inovatoare

• învăţarea inovatoare se carcaterizează prin:

A. anticipare; presupune:

– detectarea consecinţelor pe termen mediu şi lung ale deciziilor şi faptelor noastre

– perceperea prezentului în termenii viitorului şi nu a viitorului în termenii prezentului

– este supusă adaptării

– presupune utilizarea unor tehnici ca: simularea, modelarea, prognoza

B. înţelegerea:

• presupune acordarea de sens şi semnificaţie faptelor, lucrurilor etc.

• sensul şi semnificaţia depind de context

• ► învăţarea presupune, asimilarea unei vaste colecţii de contexte

• contextul este decisiv ► orice lecţie trebuie să ofere un context

C. comunicarea:

• presupune confruntarea/compatibilizarea unor contexte diferite prin dialog

D. participarea:

13
• presupune implicare deliberată şi asumarea de responsabilităţi pentru decizii şi fapte

• Teorii ale învăţării:

1. Condiţionarea operantă – Skinner

2. Conceptualismul instrumental – Bruner

3. Condiţionarea operantă – Skinner

conform acestei teorii, învăţarea cuprinde trei elemente identificabile, distincte:

1. stimulii (S): cu care se confruntă cel care învaţă (fac parte din mediul educaţional organizat de
profesor)

2. comportamentul (C) (determinat de stimulii respectivi)

3. întărirea (R) (reacţia de întărire)

S→C→R

• întărirea este consecinţa evaluării comportamentului elevului de către profesor

• dacă profesorul consideră comportamentul ca fiind dezirabil, va utiliza o întărire pozitivă (R +)

• dacă profesorul consideră comportamentul ca fiind indezirabil, va utiliza o întărire negativă (R-)

• întărirea pozitivă este asimilată, de obicei, cu recompensa, şi are drept consecinţă creşterea
probabilităţii apariţiei în viitor a comportamentului considerat dezirabil

• întărirea negativă este asimilată, de obicei, cu pedeapsa şi are drept consecinţă reducerea
probabilităţii apariţiei în viitor a comportamentului considerat indezirabil

• în concepţia lui Skinner, eşecul învăţării în şcoală se datorează incapacităţii profesorilor de a

coagula într-un scenariu coerent cele trei elemente: stimul, comportament, întărire

• fie stimulii sunt inadecvaţi, fie întăririle sunt inadecvate

• elevii şi profesorii au percepţii diferite asupra aceleiaşi realităţi

► este foarte probabil, ca profesorul să utilizeze un R+, iar elevii să-l perceapă ca pe R-

• Conceptualismul instrumental – Bruner

• în concepţia lui Bruner, învăţarea nu se reduce la o relaţie mecanică, directă, automatizată între
un stimul exterior şi comportament, consolidată sau slăbită de întărire

• între stimuli şi structurile gândirii, influenţa este reciprocă: un anumit stadiu de dezvoltare a
structurilor gândirii permite influenţa unui anumit registru de stimuli

14
• sub impactul acestora, structurile gândirii se reorganizează şi se complică, fapt ce permite unui
registru şi mai larg de stimuli să-şi exercite influenţa şamd

învăţarea presupune prelucrarea informaţiilor provenite de la stimuli prin intermediul a trei

sisteme pe care le asimilăm succesiv, adultul folosindu-le pe toate trei

1. sistemul prin activitate – a învăţa făcând; a învăţa prin manipularea obiectelor

2. sistemul iconic – a învăţa prin imagini, prin convergenţa a doi stimuli (vizual şi auditiv)

3. sistemul simbolic – are drept suport limabajul; este sistemul cel mai înalt, în sensul că permite
exersarea structurilor abstracte ale gândirii

4. în concepţia lui Bruner, un copil este capabil să înveţe orice cu condiţia prezentării adecvate a
conţinutului (să-i spui pe limba lui)

5. în consecinţă, profesorul trebuie să aibă grijă să coreleze vârsta elevilor cu strategiile, metodele
şi mijloacele de instruire utilizate

FACTORI SUBIECTIVI AI ÎNVĂŢĂRII

• Anxietatea

(angoasă, nelinişte, stres)

• până la un anumit prag, care diferă de la elev la elev, de la obiect de studiu la obiect de studiu,
angoasa joacă un rol pozitiv, de motivare

• dincolo de acest prag, anxietatea are un rol inhibant, de blocare.

• cauza anxietăţii: teama de eşec

• acolo unde profesorii sau colegii sancţionează eşecul prin ironii etc anxietatea se accentuează

• consecinţa poate fi neputinţa învăţată; cei atinşi de neputinţa învăţată vor alege atunci când li se
oferă teme, fie teme foarte grele, fie teme foarte uşoare.

• o altă cauză a anxietăţii o poate constitui şi familia

• Respectul de sine

• elevii care au o părere bună despre ei înşişi, obţin rezultate academice semnificativ mai înalte
decât elevi cu o înzestrare similară, dar cu o părere mai puţin bună despre ei înşişi

• elevii cu respect de sine ridicat:

1. îşi fixează singuri ţeluri mai înalte

2. sunt mai puţin afectaţi de eşec

15
3. au o percepţie mai realistă asupra propriilor capacităţi

4. există 2 căi de creştere a respectului de sine:

1. în familie - copilul trebuie iubit necondiţionat; trebuie să i se arate că este important, că

persoana sa contează, trebuie înconjurat cu afectivitate

2. la şcoală - tuturor elevilor trebuie să li se ofere oprtunităţi de succes; profesorul trebuie

să manifeste încredere în posibilităţile elevilor, mai ales atunci când aceştia greşesc

► sala de clasă trebuie transformată într-un mediu în care elevul se simte în siguranţă

• Introvertit/Extravertit

• acestea sunt caracteristici ale oricărei persoane şi nu se întâlnesc în stare pură

• extravertitul tipic iubeşte lumea exterioară a oamenilor şi a evenimentelor, îi place să lucreze în

grup, preferă temele care îi solicită creativitatea, îşi asumă responsabilităţi şi ia decizii

• introvertitul se închide în lumea interioară a gândurilor şi sentimentelor, preferă temele strict

normate şi structurate (eseu structurat), preferă să lucreze singur, să nu îşi asume decizii şi
responsabilităţi

• în învăţământul primar, unde accentul se pune pe socializare, sunt favorizaţi extravertiţii iar în
gimnaziu/liceu, unde accentul se pune pe studiul individual, sunt favorizaţi intovertiţii

• în realitate, succesul sau insuccesul elevilor este dependent, într-o măsură însemnată, de modul
în care profesorul organizează mediul educaţional

• în acelaşi timp, profesorul trebuie să aibă grijă să nu-i favorizeze pe cei cu aceeaşi dominantă de
personalitate cu a sa

• Motivaţia

• demotivării specifice învăţământului românesc (profesori şi elevi) i se adaugă efectele mediului

extraşcolar

• acest mediu obişnuieşte elevii cu un nivel şi o diversitate a stimulilor de mare amploare (filme
horror, publicitate, clipuri muzicale etc.)

• în raport cu aceştia, şcoala pare, şi este, anostă, plictisitoare, neinteresantă

► şcoala ar trebui să-şi regândească mult mai frecvent oferta, ţinând cont şi de cerere

16
• motivaţia desemnează acea forţă sau energie care ne susţine şi ne direcţionează să acţionăm
într-un anume fel

• Motivaţia este de două feluri:

1. internă – intrinsecă

2. externă – extrinsecă

3. motivaţia externă are rolul de a declanşa motivaţia internă, urmând ca după aceea, să-şi
înceteze acţiunea

4. dacă eşuează în a declanşa motivaţia internă, motivaţia externă se transformă într-un mecanism
specific mitei (recompensă pentru realizări – realizări doar pentru recompensă)

• Motivaţia internă cuprinde:

1. respect de sine

2. atitudini

3. nevoi

Atitudini:

elevii vin la şcoală având fie o atitudine pozitivă faţă de aceasta, fie o atitudine negativă

astăzi, la fel de răspândită este şi indiferenţa

în cazurile din urmă, rolul profesorului este de a încerca să modifice atitudinea respectivă

• invitarea unor oameni de afaceri de succes, lideri ai comunităţii locale care să le vorbească
elevilor despre rolul şcolii în reuşita lor în viaţă

2. nevoi de creştere:

• realizări intelectuale

• aprecieri estetice

• realizarea/împlinirea de sine

• nevoile de deficienţă pot fi satisfăcute

• nevoile de creştere nu pot fi satisfăcute niciodată

► nevoile de creştere constituie cel mai bun factor de motivare

17
• în încercarea de a utiliza nevoile de creştere ca factor de motivare, profesorul se poate lovi de
nevoile de deficienţă ale elevului (nevoia de afiliere, de respect de sine)

• Motivaţia externă

• motivaţia externă are în centru profesorul

• pentru a “produce” motivaţie externă, profesorul are la dispoziţie câteva strategii şi mijloace:

• Mediul clasei

• desemnează tot ceea ce se află într-o sală de clasă (mai puţin elevii)

• făcând apel la nevoia de afiliere/respect de sine a elevilor, aceştia pot fi lăsaţi să se aşeze în
bănci după preferinţe

• în acelaşi timp, elevii pot fi lăsaţi să lucreze în grupuri după preferinţe

• sau pot fi lăsaţi să-şi aranjeze sala de clasă după cum doresc

• mediul clasei poate încuraja una din cele două tipuri de comunicare:

1. comunicarea de tip autoritar (profesorul vorbeşte, elevul ascultă)

2. comunicarea de tip democratic (profesorul vorbeşte dar şi ascultă

3. Modelarea –

4. presupune utilizarea admiraţiei elevilor pentru anumite persoane sau personaje îndrăgite
pentru a transmite valori, mentalităţi, comportamente dezirabile

5. modelarea are drept suport dragostea elevului pentru modelul respectiv

6. datorită acestui suport afectiv puternic, modelul poate constitui un factor de motivare eficient

7. în celaşi timp, dacă modelul este indezirabil, anularea influenţei sale este extrem de dificilă
datorită aceluiaşi suport afectiv puternic

• Strategii de instruire –

• există două tipuri de strategii de instruire:

1. centrate pe profesor – cultivă competiţia, individualismul, sunt pasive, mai puţin motivante dar
au o mare calitate: folosesc eficient timpul

2. centrate pe elev – sunt strategii de grup, cultivă altruismul, cooperarea, sunt active, dar au un
mare defect: sunt cronofage

18
 Aşteptările profesorului: - factor de motivare

cu cât profesorul are aşteptări mai înalte în raport cu elevii, cu atât aceştia au tendinţa de a se
ridica la înălţimea aşteptărilor respective

baza psihologică a acestui fenomen se numeşte tendinţa profeţiei de a se autorealiza

punctul slab al acestei strategii este acela că oferă un plus de motivare tot elevilor buni,
ignorându-i în continuare pe cei slabi şi mediocri cercetările demonstrează:

elevii slabi sunt aşezaţi spaţial mai departe de profesori

elevilor slabi li se acordă mai puţină atenţie în situaţii de interacţiune academică (mai puţine
contacte din priviri, mai puţine aprobări gestice, mai puţine zâmbete etc)

elevii slabi sunt solicitaţi mai rar să răspundă şi li se acordă mai puţin timp ptr răspuns

elevii slabi sunt certaţi mai des ptr răspunsuri incorecte şi sunt premiaţi mai rar ptr cele corecte

elevii slabi sunt mai frecvent premiaţi ptr răspunsuri marginale şi inadecvate

elevilor slabi li se cere mai puţină muncă şi mai puţin effort elevii slabi sunt mai frecvent întrerupţi
în timp ce răspund sau rezolvă o problemă

• Feed – back-ul ca factor de motivare

• cuprinde:

1. laudele

2. notarea

• Laudele:

• sunt eficiente mai ales în cazul copiilor mai mici şi cu rezultate mediocre

• sunt eficiente dacă recompensează realizări punctuale şi semnificative

• trebuie să fie consecvente

• nu trebuie transformate în obicei (se demonetizează)

• Notarea:

• pentru a fi eficientă, nota trebuie să urmeze imediat răspunsului (ca să se realizeze conexiunea
între efortul depus şi evaluare)

19
• în cazul lucrărilor scrise, acestea trebuie aduse cât mai repede, iar notele trebuie argumentate
prin corectură

• de asemenea, trebuie afişat/precizat baremul de notare

• elevul are dreptul să ceară justificarea notei, iar profesorul are datoria să justifice nota

20