Anul III No 7 BOTOȘANI 1 Noembrie 1922

REVISTA MOLDOVEI
APARE LUNAR

In legătură cu „Poezia nouă“.

X ■ ■ _____

pă articolele profund judicioase ale d-lu1

lorga, după cel explicativ al d-lui Ibrăileanu,
în mijlocut ticăitei «vieți literare» pe care
o reprezintă pletele lungi, obrazele rase'și
pudrate, aierele de marțial săcăturism din
din cafenelele «intelectuale» ale Bucureștilor,
s’a stârnit oare-care zarvă. Pe tema «poeziei nouă», adică
«simboliste», «Flacără» se pare, a pornit o discuție mai...
sfioasă. începând cu n-rul din 14 Iulie a. c., Cronica
sa literară vorbește regulat despre Simbolism, Din nefe­
ricire, după cele vre-o opt articole ale d-lui N. Davidescu,
protagonistul teoretic al simbolismului de la noi, nu
suntem mai dumiriți de cât ieram inaintea primului arti­
col, asupra simbolismului în țara românească. Și Dumne­
zeu știe dacă n’o dorim din tot sufletul.... Putem spera
Că vom fi după, să zicem, al 30 lea articol ? Ne îndoim...
Și iată de ce: recenzând volumul de versuri, de
curând apărut, al lui Caragiale, d. D. spune:
«Noțiunea de simbolism se resfrângeă, încă de prin 1890,
strâmb până și în,cele mai alese minți». (Flacăra, 11 Aug. a. c.).
Care «noțiune de simbolism» ? Este o astfel de
noțiune, definită și admisă de toți teoreticianii «simbo- <

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 2 Revista Moldovei

liști* ? Și oare e mai clar lucrul pentru tcoreticianii sim<

holismului de la noi, de cât ierâ pentru Carageale, iro-
nistul grozav al noului «curent» literar? Să vedem:
Ce găsim, de pildă, în discuția dlui Davidescu?
«Simbolismul nu ie de cât cultul personalității»,zice D-ia
(Flacăra, 4 Aug.). Dar ce-i alta lirismul tuturor timpurilor
de cât «cult al personalității», dacă vrea D-sa așa? Și
atunci, reprezintă simbolismul ceva specific în literatura
de azi, ceva "care să-l diferențieze de toată literatura an­
terioară ? D-l Davidescu continuă :
«Realitatea, pentru om ie subiectivă. Un individ, deci, t,
el singur, o întreagă lume și pentru el singura lume valabilii
(ibid.) Pe asta ar reda-o pcetul simbolist Dacă-i așa,
cum poate d. D. afirma, în acelaș articol :
«Aeroplanul, bicicleta, motorul că noțiuni brute (!?), au
intrat în poezie pe urma aglutinării (?) lor de către poeții noi
in mai mult sau mai puțin reușite paste poetice» ? Sau indi­
vidul nu mai este «el singur o întreagă lume», singura
lume valabilă» ? Mai sunt și alte lucruri valabile în
afara individualului? Tacit, d-șa recunoaște că da: Și
atunci ? Sunt cuvintele sale o definire a simbolismului?
Dar mai mult: d. D. spune mai departe:
«Cuvântul de simbolișm, ca pretenție de a defini o per­
sonalitate, se îneacă în apele cJei mai mâloase imbecilității.
Trecem peste felul abstrus de exprimare, caracte­
ristic D-sale, și mărturisim că-i trebuie d-lui D. mult
curaj ca să mai vorbească după aceasta de «scriitori
simboliști» și de «literatură simbolist». Sau vrea să se
îhnece și D-sa odată cu cuvântul ? Dar să continuăm,...
După cele spuse de d. D. aiurea, (Flacăra din 28
Iulie), simbolism ar mai fi : <.....șivoiul uriaș de noi asociații
și dezasociații de idei, de apropieri neprevăzute de cuvinte,—senzu-
rile izbitoare și proaspete dăruite verbului,... o întreagă atmosferă

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 Revista Moldovei 5

intelectuală de ceiebralizare a poeziei rămasă, până la această

mișcare, încă sub obrocul doinei, rău fabricate de târgoveți».
Să ne ierte d. D, dar cuvintele acestea tare au aerul
unei curate beții de cuvinte.
Asociații și dezasociații de idei ? Cum ? După re­
gulile clasice ale psichologiei ? După o logică a senti­
mentului ? Dar de (acestea a utilizat totdeauna poezia
și, desigur,—dacă pe drept ori nu, nu interesază acum,—
un poet a fost socotit adesea poet mare, când a asociat
termeni depărtați unul de altul, în chip armonic, însă,
și după norme destul de clare. După nici o logică din
lume? Dar nebunii fac asemenea asociații câte poftești;
sunt pentru asta poeți de geniu, chiar simboliști ? Și
dacă se admite așa ceva și pentru oameni normali, în
cazul acesta, unde i «atmosfera intelectuală de cerebra-
lizare» ? Sau toate acestea sunt cuvinte mari și răsună­
toare, fără nici un senz, buhe de aruncat ca colbul în
ochii curioșilor cari nu vreau să creadă altfel că prostia
și' superficialitatea e tot una cu adâncimea și geniul ?
Și fiind așa, pentru ce vorbește d. D. așa de disprețui­
tor de «poezia rămasă, până la această mișcare, încă
sub obrocul doinei» ? Crede oare d-sa serios că Emi-
nescu era mai puțin cerebral și intelectual, de cât d-nii
X ori V, care stau la taifas despre vrute și nevrute cu
d-nii Z. sau V. la o masă de cafenea highlife din Bu­
curești? De cât acești respectabili domni, cari, neștiind
prin ce mijloace să se mai facă interesanți, vor luă în­
fățișări macabre, se vor fotografia în grup, ori vor aduce
cu ei vre-un pictor «modernist» să le picteze modern
mutrele simandicoase pentru posteritate? Cât despre
noi, preferăm doina,—scâțâiturilor simboliste ale oricui.....
Și dacă simbolism, adică poezie nouă nu-i ceva noa

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 4 Revisia Moldovei

nici prin vre-un cult al personalității, nici prin «intelec- ■

tualizare a poeziei» pentru-că și una și alta au existat 1
totdeauna pe lume, deci și la noi, ce-i atunci? întrebăm
încă odată : este «noțiunea» de simbolism așa de clară
pentru d. D. ? Corespunde ea unei situații de fapt bine
precizată și serioasă ? Din frământarea de până acum,
se vede că nu. Și dacă nu-i, pentru ce acuză d-sa pe I
acei cari în ruptul capului nu pot lua în serios pe «sim­
boliști», când acei' cari caută să facă teoria «simbolis­
mului» se’nvârtesc ca mâța care vrea să-și prindă coada
și se amețesc cu vorbe până ce văd stele verzi înaintea
oehilor, ori li se pare că «comedia se mișcă» ? Vorbind
d. D. singur de o «noțiune», așteptam o definiție și za­
darnic o căutăm...
Pentru noi, însă, e clar: ceia ce înfățișază simbo­
liștii noștri e marfă de import și nici măcar de cea mai
bună. Aducerea ei nu prea cere muncă, ba nu . cere
muncă de loc. De vrei să fii simbolist esențialul e să
știi să-te adaptezi modei și să iai o poză cât mai origi­
nală, dragă Doamne, chiar cu riscul de a fi ridicul,—
atunci când îți pui marfa în vânzare. Chiar dacă nu vinzi
mult; dar nu asta te interesează : totul e să se uite Iu.
mea la tine și câte unul cu scaun mai mititel ia cap să
șoptească vecinului sau vecinei sale grațioase : ce mare
om ! Și în sine însuși: păcat că nu-s și eu ca dânsul!
Vecina se va uita Ia tine, poate, îți va face ochi dulci
și asta ți-i deajuns: pretențios nu ești. Cât despre sim­
bolurile tale...

Dar lăsând gluma, ce a produs simbolismul la noi,

pentru ca d. D., teoreticianul lui actual, să fie îndrituit

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 Rev ista Moldovei 5

a spune că el «a devenit principiul generator al scri­

sului românesc* * (Flacăra, 21 Iulie), ba mai mult, «că
până la simbolism nu se poate vorbi de literatură ro­
mânească» ? Poate susține un cărturar serios acestea,
chiar dacă se admite ca dovedit,—ceia ce-i departe de
a se fi făcut, - postulatul vag al d-lui D., că până la
simbolism am avut «doar... numai scriitori accidente» ?
Ce înțelege d-sa prin asta? Pe ce-și întemeiază a-
afirtnațiile ? Pe studii adânci asupra literaturii românești
de la început până azi ? Și apoi, ce-i aceia «scriitor acci­
dent» ? Nu erau aceia suflete din sufletul cel mare al
neamului, oameni can sintetizau aspirații și vorbiau con­
temporanilor înțeles, cu socoteală și cumințenie, de au
fost ascultați? Față de «simbolism» de ce nu sunt și
ei literatură și de ce simbomsmul este? Dar încă odată :
ce-a dat simbolismul măcar înălțimea unui Alecsandrî
pentru vremea lui ? Sau se razimă în susțineri d. D. pe
vre-o lucrare genială simbolistă, necunoscută lumii, păs­
trată supt lăcată în bașca cenaclului ? Pe vre-o speranță
a viitorului ? Dar atunci nu-i prea mare curajul să crezi
că vei dărâma cu un cuvânt tot scrisul românesc până
la «simbolism» ? Nu-i pretențioasă această atitudine ?
Nu-i ridiculă, când te gândești că vremea n’a consacrat
nici o producție simbolistă la noi ? E de ajuns că s’au
scris câteva poezii bune de acest fel ? E de ajuns că
s’au scris nenumărate altele răle, afectate, ininteligibile
pentru cea mai vădită bună-voință ? Ce trăiește actual
din ele? Cât despre ce va rămâne din ele... Și totuși,
d. D. crede că «simbolismul nu a contenit de a fi o
necontenită și singură forță vie». In ce țară? In cafenele
Bucureștilor ? Ce să zicem : naivitate t? Iluzionism ?
Noroc că d. D. este și d-sa poet....

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 6 Revista Moldovei

Să nu-și facă iluzii «teoreticianii» simboliști: nu e

o școală simbolismul, cum vor d-lor, e o manieră'^
ceva trecător: e de ajuns ca isvorul acestui simbolism
românesc să sece—și el sacă,—pentru ca și la noi să
nu se mai audă de dânsul Și ar fi un bine. Căci, dacă
in literatură nu va rămâne mai nimic din pretențiile sim­
boliștilor noștri, apoi pentru scrisul de azi, maniera lor
n’a fost un noroc. Impreciziune în cuvânt și dezordine
în frază, superficialitate în sentimente, nesinceritate și în­
fumurare în atitudini, îndepărtare de noi și _ale noastre,
bohemism incult și pretențios: iată ce sigur a cultivat
«simbolismul” nostru. Să regretăm că . va dispare fără
ui'mă ?
N. N. Răutu
Profesor Șc. Normală

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
Amenințări
dup* GOETME.

/Wa Pe urma dragii mele,

In crângul des, furiș pe urma Ei...
Și cum o prind așa deodat'
Pentru un singur sărutat
Ea foc și pară-i, și mă ceartă
Și nu mă lasă'n nici un chip:
„Astâmpără-te-urîtule, că țip !“
Tot sângele îmi colcăie în vine ~
„Să vie! II aștept pe orișicine!
Să vie dacă vrea ca să-l zugrum!“
— Și-atuncea, ce mai știu eu cum,
Ea prinde iar a mă 'mbuna :
„Ci taci, nu mai striga așa!
Drăguțul meu băiat nebun\...“

Și gura mi-o închide micul, pumn....

Trâd. de LECA MORARII).

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
urai ossemiii in im of m
OUI n Blfl 1 MJM Mffl.
n hidrografia Moldovei între Șiret și Prut e carac-
teritic faptul că afluenții Prutului înaintează până
aproape de Șiret în Nord, iar ai Șiretului până
aproape de Prut, în Sud1). Cumpăna apelor din­
tre afluenții celor două râuri principale urmează
culmea Repedei despărtind bazinul Bahluiului de
cel al Bârladului superior.
Tot atât de caracteristice sunt însă direcția
N. W.-S. E. și paralelismul apelor ce se scurg pe podiș. Acest
paralelism se păstrează cu aceiaș direcție generală și dincolo
de linia Bahluiului până la 'confluenta Bârladului cu Crasna.
Abaterea ce se observă din acest punct spre S. W. trebuie
pusă în legătură cu cufundarea câmpiei' române spre vărsarea
Sjretului,. cufundare ce a atras după ea margina sudvestică a po­
dișului moldovenesca). Porțiunea din podiș, care-și îndrumează
astfel apele spre S. și S. W, reprezintă însă o parte relativ mică
din întreaga unitate geografică cuprinsă între Șiret și Nistru,
așa că înclinarea dominantă e tot cea spre S. și E. Ea explică,
atât paralelismul și direcția generală a apelor din podiș cât și
înaintarea afluenților Prutului și chiar ai Nistrului spre W.. deci
diametria bazinelor principale (Șiret, Prut, Nistru).1
2

1) v, și /. Simionescu: Contribuțiuni la Geologia Moldovei dintre

Șiret șl Prut pag. 12-13 și lîg. 3.
2) G. Vâlsttn : Câmpia română în fiul. soc. reg. rom. de Georgr.
voi. 36 pag. 457 și pag. 50° Davidx Schiță morfologică a podișului
sarmat ic din Moldova. Bul. soc. de Geogr. XXXIX pag. 360.

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 Revista Moldovei

Vom vedea că abaterile de la direcția generală observate

In lungul văilor mai mari precum și unele particularități ale re­
țelei mai mărunte nu contrazic cele mai sus arătate, ci chiar
le confirmă.
înclinarea podișului spre S. E. a fost desigur înclinarea
primitivă și, cel puțin în jumătatea Nordică, nctulburată de miș­
cările postsarmatice cari au afectat doar p u tea sudică și mai ales
sudvestică. Numai astfel se poateiexplica concordanța actualului
plan de scurgere cu planul pe care lucrând ap*le primului
ciclu de eroziune, au dat podișului actuala fizionomie morfolo­
gică adică: cele mai mari înălțimi (300—500 m.) spre W (de-
alungui malului stâng al Șiretului) continuându-se transversal
in Sudul Bahluiului și lăsând spre E și spre N o largă depre­
siune cu atitudinea jnaximă de 200 m., așa numita depresiune
a Prutului ocolită de înălțimi de peste 300 m., sub formă in.su
Iară însă, chiar dinspre Nistru.
Această depresiune privită de pe ori care din înalțimele
dinspre W., pare o suprafața orizontală, aproape plană, scrijelată
de brazde paralele de direcție NV.—SE, cari o desfac în culmi
turtite-și alungite, ce rar se ridică peste nivelul general. Con­
trastul cu înălțimele din lungul Șiretului și Bahluiului, desigur
i și cu cele dinspre Nistru, e scos în evidență de văile longitu-
I dinale sau transversale actuale cari sunt săpate in podiș la con-
I tactul dintre culmile împădurite ce depășeSc,300 m. și depresiune1)-
I Unde lipsesc aceste văi adânci și largi trecerea de la înălțimi la
i depresiune se face printr’un plan ușor înclinat spre E, care
I poaie'fi urcat lesne de căruțe1 2). Privit în aceste părți, din cul-
, mile Șiretului spre răsărit, podișul prezintă un profil de echi-
Ilibru ideal la care el ajunsese în urma îndelunge! activități a
Prutului și afluenților săi din vremea ciclului de eroziune ce a
i precedat pe cel actul. Intr’adevăr, folosind dubla înclinare spre

1) Acestor văi se datorește ivirea liniilor de Izvoare cari dinspre

Hotin până lângă Iași, au atras așezările omenești numeroase și dese Ce
amintesc pânza de sate din podgoria muntenească,
2) Pe aceste planuri de legătură normală sunt trase și șoselele din
valea Siretmui pe podiș.

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 10 Revista Moldovei

S. șl E.t afluenții Prutului tinzând să atingă nivelul de bază al

râului principal, și-au adâncit continuu cursul și, potrivit legii
eroziunii regresive, și-au înaintat izvoarele spre NW. și W. și
au săpat astfel și netezit o suprafață cu 100—400 m. mai joasă
de câtxcea primitivă1)
Analiza mai atentă a formelor de teren din podiș ca și
structura lui geolog’că, confirmă^pe deoparte existența unei su­
prafețe primitive mai înalte (cel puțin 600) pe de alta realitatea
peneplenei din Nordul Moldovei ca rezultat al primului ciclu
de eroziune.
Datorim d-lui I. Simionescu primele lămuriri sintetice cu
privire la structura geologică a podișului moldovenesc dintre
Șiret și Prut Pe un substrat de argilă, numai Ia suprafață sar-
matică, se sprijină pături de gresie silicioasă sau calcaroasă,
calcare oolitice, nisipuri cu sau fără concrețiuni grezoase, con­
glomerate 1 ) totul fiind acoperit de o manta de lut galben de
23
proveniență mai de grabă fluviatilă de cât eoliană s). In toate
secțiunile naturale locale aceste pături sunt orizontale. Dintre
toate, gresia și calcarul alcătuiesc pătura cea mai rezistentă.
Urmărită pe suprafața mare, după constatările recente ale d-lui
M. David, aceasta prezintă o denivelare dinspre margina depre­
siune!* (unde ea se află la 300 și chiar peste 300 m.) spre mij­
locul ei (regiunea Prutului și regiunea Bălți unde atitudinea a-
celuiaș orizont scade uneori sub 100 m4). Urmează de aici că
suprafața primitivă a orizontului' de gresie și calcar sarmatic din
N. Moldovei, la Nord de Bahlui, deci ar avea forma unei largi cuvete
cu toate marginile înălțate peste300 m., iar cufundul lac.lOOm.
Depozitele cari au urmat (nisip, argile locale, marne calcaroase)
au putut să ridice fundul depresiunei gonind drn el ultimele
ape ale mării miocenexși păstrând, probabil mult atenuat, carac­
terul de cuvetă al regiunej ajunsă acum la o înălțime medie de
600 m. Linia celor mai mici înălțimi din depresiunea originală
cu dublă înclinare spre S. și E. a fost urmată de Prut. Pornind
1) 1. Simionescu op. cit.
2) Ibid.pag. 28.
3) Ibfd. pag. 112.
4) M. David '. Schiță morfologică a podișBlai s armatic din Moldova,
în Bul. Soc. reg. rom. de Qeografie XXXIX pag. 336-337.

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 Revista Moldovei II

regresiv de la el apele de pe podiș, până la asigurarea profi­

lului de echilibru au ros cu mai mare putere spre Sud de cât
spre Nord, spre E. decât spre W.» ș’au adâncit și și-au lărgit
paturile iar, după atingerea acestuia, în faza bătrânelei, s'a făcut
aluvionare» depozitelor fine aduse de ape și vânt (actualul lut
galben și loessul). In felul acesta formele obținute prin eroziuue
au fost și mai mult netezite și au dat naștere acestor podișuri
ușor bombate cari despart văile actuale și care dacă ar fi unite
fără să se țină seamă de adâncirile recente manifestate prin rup.
turi de pantă transversale ori longitudinale, ar da o suprafață
puțin vălurită caracteristică peisagiilor îmbătrânite (peneplenelor)
Deoarece aceste forme tuitite însoțesc văile actuale în lungul
lor, mai cu seamă pe cele din depresiune și chiar văile ce pă­
trund labiat în culmile dipspre Șiret, pregătindu-le nimicirea,
sunt dominate de structură în podiș ondulat a acestor înălțimi1],
actuala rețea hidrografică poate fi socotită moștenitoarea vechii
rețele care a coborât nivelul primitiv al podișului de la c. 600,
la 200 și chiar mai puțin, în depresiune, la 300—500 m. în păr­
țile mai înalte. Păstrarea înălțimilor spre W. spre S. depresiunei
și, mai puțin spre E. se explică prin depărtarea lor de nivelul
de bază al afluenților Prutului ca și prin structura în cuvetă a
plăcii de gresie și calcar sarmatic din subsol. Pentru conserva­
rea celor din S. Bahluiului au mai fost invocate în afară de
prezențe mai la suprafață a plăcii sarmatice, o falie a Bahluiului
și o mișcare pozitivă de basculă ca răsunet al cufundării din
Sud 1 2J.
Rețeaua hidrografică urmează așa dar un plan de scurgere
invariabil din sarmatic. Ea a realizat însă progrese mari în a-
dâncime (fundul actualelor văi e în mediu la 60 m. în județele
Botoșani și Bălți, cari se află pe linia mijlocie a depresiunei)

1) Structura de peneplenă a înălțimilor din W se vede bine chiar

din tren pe linia Leorda-Bucecea. La SW. de Bucecea valea Șiretului pare
săpată foarte de curând pe un podiș înalt care se continuă, înălțându-se
spre W. Vezi și descrierea podișului dintre Bahlui și Bârlad în M. David
op. cit.
2) M. David* Op. ci t.

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 12 Revista Moldovei

și In lungime (pătrunderea văilor pieziș spre NW. In culmile

din stânga Șiretului]. Ea continuă, In zilele noastre al doilea
ciclu de eroziune provocat de coborârea nivelului de -bază al
Prutului în urma scufundării din Sudul podișului moldovenesc,
coborâre care a avut ca urmare, prin repercutare de la S spre
N. și E. spre W. o nouă epocă de adâncire a văilor dinspre
Prut și deci înaintarea eroziunei în sensul apelor odată cu lăr­
girea fundului. Actualul aspect morfologic al podișului este re­
zultatul a cel pu(iu două cicluri de eroziuue dintre cari unul
ajuns la sfârșitul lui, celalt în curs

Mecanismul eroziunei în podișul alcătuit în mare parte din

terenuri friabile sau moi (lut, nfsip, marne, argilă), aruncând și
mai multă lumină asupra formelor de teren actuale, explică și
unele anomalii aparente, pentru a căror lămurire s’a invocat
poate prea mult rolul mișcărilor tectonice ce ar fi atins și unele
păr|i ale podișului.
In cele următoare voi da rezultatul unor cercetări între­
prinse în jurul Botoșanilor.
Văile săpate în podișul dintre Botoșani și dealul Crivă­
țului, ca și cele din alte părți ale podișului (lângă Iași, Hotin.
Soroca de pildă), sunt văi adânci, cu fundul larg, puțin convex
și, foarte deseori cu malurile disimetrice. Malul răpus este cel
expus spre W. la văile de direcție normală [NW.-SE.j și spre
N. ori NW. la cele de direcție W.—E. Disimetria e cu mult
mai accentuată la acestea din urmă. In mic se poate vedea un
exemplu foarte clar din drumul care duce de/ la Stâncești spre
Agafton, dacă privești spre Botoșani. Intre Dresleuca și Fantă-
nele 2J un curs subsecvent, a căpătat o vâlcea de direcție E-W,
săpându-și astfel o albie disimetrică a cărei coastă se desenează

1) La această concluzie au ajuns toți cei ce s’au ocupat cu morfolo­

gia podișului moldovenesc.
2> Ambele cu un curs de direcție normală.

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 Revista Molvddvei tj

tn tare ca un profil natural între cele două văi. longitudinale.

Locul captării e indicat prinlr’un iaz și o grădină de zarzavat.
Șoseaua Burdujenilor urcă până în dreptul inului, apoi coboară
spre Dresleuca... Un amănunt care se repetă în nenumărate ca­
zuri ușor de observat pe hartă și în natură. In mare sunt ti­
pice văile cu povârnișuri neegal înclinate și coastele Prutului
In Nord, ale Răutului, ale Babluiului. Aceste.coaste apar ca dea­
luri importante cari domină uneori cu peste 400 m. fundul văii
In afară de lărgimea .fundului și disimehia malurilor sunt
importante prin generalitatea lor lunecările și năruiturile in cui­
buri (tipuri de «frana»l] sau în pseudo terase din lungul- ma­
lului râpos, rupturile de pantă și variația profilului transversal
de la gura spre obârșia văilor secundare, pătrunderea în formă
labiată a acestora în culmile dinspre Apus, cețurile de direcție
W-E sau aproape W-E ce se întâlnesc în cursul apelor mai
importante din podiș.
Văile secundare observate între Botoșani și Șiret încep de
obicei de sus, de pe podiș printr’un fel de depresiune largă
semicirculară cu partea mai lăsată spre oval. In acest loc pro­
filul transversal e o curbă foarte puțin concavă iar unghinl de
-înclinare al celui longitudinal e aproape acelaș ca al malurilor
depărtate. Această suprafață ușor scobită se leagă pe nesimțite
cu planul podișului din care pare să facă parte integrantă și e
acoperită cu aceiaș pătură de lut gălbui uneori cu structură loe-
ssoidă care se întâlnește pretutindeni la suprafața peneplenei
moldovenești. Sub ea urmează imediat, după altitudine, argila
de bază [valea Teascului lângă Botoșani, ori barieră Agafton]
sau nisip [Scâncești] ori gresie și marnă calcaroasă (drumul
Agafton—spre șoseaua Burdujeni, aproape de vârful dealului].
Nu se întâlnesc izvoare, nu se văd urme de șerpuire ori vre-o
schimbare în vegetație care să presupună existenta unei paturi
umede mai apropiate de suprafață. E greu să explici forma a-
ceasta domoală bătrână, perfect legată de restul podișului numai
prin acțiunea agoniilor externi. Când nu este moștenirea for­
melor ușor ondulate ale peneplenei, ea trebuie socotită un re­
zultat al acțiune? în suprafață a apei de infiltrație care dă forme
îmbătrânite fără de vreme.
(Va urma) Vintilă Mihăilescu»

cgS>că!S>cgS>

1) Em. de Martonne.* Geographie physlque pag.

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 P V S T I u L. .
de Giovannf Papinl,

De abia botezat Isus se duce în pustiu : din mulțime în

singurătate. După câmpiile Oalileii și livezile Iordanului: munții
pietroși din care nu țâșnește nici un isvor, unde grâul nu ră­
sare, ci cresc numai mărăcini și reptile. După societatea mește­
șugarilor din Nazaret și a pocăiților Botezătorului : munții soli­
tari unde nu se vede nici o fată, unde nu s’aude nici un glas
omenesc. Intre oameni și El, omui cel nou așază pustiul.
Cine a zis <vai de cel solitar» nu șt-a dat prin aceasta
de c t măsura fricei lui. Societatea este un sacrificiu cu atât
mai meritoriu cu cât costă mai mult. Singurătatea, pentru un
sufiet bogat, este răsplată și nu pedeapsă, făgăduire a un bun
sigur, creare de frumusețe lăuntrică, împăcare liberă cu cei care
sftnt departe. Numai în singurătate trăim cu cei .egali: cu cei
care-au aflat, singuri, gândirile înalte, care îi mângâe de râvni-
rea bunurilor trecătoare.
Singurătatea este insuportabilă mediocrului, celui care
n’are nimic de dat; care are frică de sine și d^golul din el>
care este condamnat la o veșnică singurătate în spiritul său,
deșert lăuntric în care nu crește de cât iarba otrăvită a locurilor
. sterpe; care este neliniștit și fără de curaj când nu se poate
uita pe sine în ființa altuia, nu se amețește de vorbe, nu
schimbă cu alții iluzia unei vieți aparente ; care nu poate trăi
fără să se amestece în fiecare zi, ca un atom pasiv, în mulți­
mea murdară a străzilor.
Isus a fost printre oameni și se va întoarce iarăși între ei
pentru că îi iubește. Dar adesea îi'va evita spre a rămâne sin­
gur, departe chiar de ucenicii săi. Pentru că a iubi pe oameni
cere neapărat câte odată ca să-i părăsești.
Departe de dânșii noi îi regăsim. Mediocrul nu-și aduce
aminte de cât de răul pe care i l-au făcut; noaptea îi tulburată

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 ftevteta Moldovei iS

de dorul de răzbunare ; gura lui se usucă de flacăra mâniei.

Cel msre își aduce aminte de bine și pentru puținul bine, pe
care I l-au făcut oamenii, el uită tot răul. Chiar ceia ce nu pu-
tnse uita de la început, el șterge din inima sa. Apoi se reîn­
toarce la dânșii ca la frații săi.
Pentru Isus aceste patruzeci de zile de singurătate sunt
Ultima prepara ți e. Poporul evreu, figură profetieă a lui Hristos,
a trebuit să rătăcească patruzeci de ani prin pustiu mai înainte
de a intra în pământul făgăduinței ; patruzeci de zile Moisi a
tiebuit să locuiască singur cu Dumnezeu, pentru a auzi Legea
Sa; patruzeci de zile llie a trebuit să fugă prin pustiu pentru
ca să fugă de răzbunarea reginei.
Tot astfel noul Liberator a trebuit să aștepte patruzeci de
zile până ce va vesti împărăția făgăduită și patruzeci de zile să
locuiască cu Dumnezeu penfru a primi de Ia dânsul supremele
inspirații.
Nu singur, ci în societatea fiarelor sălbatece și a îngerilor,
a ființelor inferioare și a ființelor superioare omului, a celor
care sunt numai materie și a celor care sunt numai spirit
t Omul este o bestie care trebue să devie înger : Materie
prefăcându-se în Spirit. Dacă birue Fiara, omul cade mai pre-
jps de fiare, pentru că el pune restul inteligenței sale în slujba
bestialității; dacă îngerul este însă biruitor, el se face atunci
deopotrivă cu îngerii, el este chiar mai mul de cât uri simplu
soldat al lui Dumnezeu, participă la natura divină. Dar Îngerul
căzut și condamnat ca să ia forma Fiarei este vrăjmașul stator­
nic al oamenilor care vor să se ridice la înălțimile de unde el
a fost prăbușit.
Isus este vrăjmașul vieței bestiale a lumit. El a venit pen­
tru ca bestiile să devină oameni și oamenii îngeri. El s’a năs­
cut pentru ca să învingă lumea—pentru ca să combată pe Ad­
versarul lui Dumnezeu și al oamenilor, pe necuratul, ispititorul
și vicleanul; pentru ca să alunge pe Satan de pe pământ, după
cum l’a alungat Tatăl din ceruri
Și Satan, după patruzeci de zile, vine în deșert, pentru ca
81-și ispitească dușmanul.
Traducere de Preot Toma Chiricuță.

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 CULTUL EROILOR.

8
ăzboiul cel marc a trecut ca un cataclism
fioros asupra lumei pământești;—și odată
cu pustiirile sinistre ce au răvășit odihna și
civilizația popoarelor, acest carnaj distrugă­
lată de ce
tor este uman
a lăsat de apefi pământ
totuși spre a cruța
pacifist, sămânța pro­
gresului. pe
societatea omenească Viata mai omult
cât este cu—zice
luptă putință de ja­
profesorul
lea durerilor Felix
ucigașe;
Le dar
Danteceste—;naiv și poate
războiul este chiar lașa
funcțiunea
crede, că putem
cea garanta libertatea
mai firească și fericirea
a ființei neamurilor
viețuitoare.
pe pământ, cu abolirea veșnică a războiului. El stă în
firea naturei și a omului; ei este adesea singurul instru­
ment de sfărâmare a cătușelor ce zugrumă robii și ade­
vărul ; el redeșteaptă curajul strămoșilor adormit—prin
desuetitudine în vinele strănepoților.
De aceia de-a lungul veacurilor națiunile s'au de­
prins a vedea în morții căzuti pentru patrie, pe cei mai
buni fiii ai lor și de aceiaț după vremuri și firea lor,
popoarele au respectat cu evlavie cultul umbrelor rămase
pe câmpiile de luptă. Grecii le ridicau altare, și-i venerau
ca protectori - neclintifi ai siguranței urmașilor. Și nu
știm dacă sufletele lor materializate mai înțeleg să inter-
vie în lupta de conservare dintre om și om; dar sigur
ește că amintirea recunoscătoare a faptelor lot este în­
chegarea eea mai sfântă a continuităfei și unitătei sufle­

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 Revista Moldovei'

tești a popoarelor ; este purificarea morală a generațiu-

nilor noi, cari învață să cunoască până unde se poate
înălța sacrificiul de sine și cu ce jertfe supreme stăpânim
astăzi o moștenire, plătită-cu sânge și lacrima din urmă
a morței.
In Franța, un mare răsvrătit Henri Barbusse, se ri­
dică furtunos împotriva nelegitimităței războiului, scriind
între altele : «Gloria soldatului e o minciună ca fot ce
are aerul de a fi frumos în războiu. In realitate jertfa
soldaților e moarte obscură. Acei a căror mulțime for­
mează valurile de asalt n’au nici o răsplată. Ei gonesc
spre a se arunca într'un groaznic neant Nu s'ar putea
niciodată aduna numele lor măcar, bietul nume al sol­
datului neștiut “.
Și totuși acest sentimental vizionar al omului ideal,
al omului perfect și divin prin morala egalitâței, nu e
stăpân în nesiguranța gândurilor sale și termină între­
bător eartea Iui: „Dacă războiul de acum a dus progre­
sul cu un singur pas înainte, nefericirile și omuciderile
lui, nu vor însemna mult".
Franța cea mare însă, Franța salvată din decrepitu­
dinea ce-i pregătea istoria, a înțeles și ertat nesiguranța
omenească a lui Barbusse; și pășind sigură pe căile vii­
torului, a adoptat totuși din plânsul romancierului ima­
gina sublimă a soldatului necunoscut. Eroul necunoscut
a devenit la franceji, ca și la engleji, simbolul patriotis­
mului, al luptei pentru drept și libertate.
Mormântul soldatului necunoscut este așezat în Pa­
ris sub marele arc de triumf al lui Napoleon I. El im­
presionează prin lespedea simplă și dură ce-1 acopere;
lespede modestă și nealterabilă ca și sufletul străjerilor
de la Verdun și Marna, unde s'au oprit apele invaziei
vrăjmașilor.
Se poate oare o apoteoză mai sublimă și înălțătoare !
Acolo îngenunche un popor întreg cu smerenia celei
mai cristaline recunoștințe; acolo vin capete încoronate,
conducători de neamuri, de triburi și de oști spre a de­
pune coroana de recunoaștere a abnegației eroului, a că­
rui faimă rămâne în secolele viitorului. Faima aceasta va

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 18 Revista Moldovei

rnăcina sutele de ani și va rămâne, fiindcă e legată de

ființa unui neam, în timp ce numele celor ce năzuesc I»
nemurire vor îmbătrâni și dispare, ori cât de iluștri s’ar
crede astăzi. Aceasta înseamnă oare o glorie minciună,
o moarte obscură, o răsplată inexistentă, — cum crede
Barbusse ?
Dar nu 1 Aceasta e Franța personificată ÎG hecatom­
bele fiilor ei morți pe hotar; cu cari fiii ea se identifică
și se mândrește.
*
* *
Pentru noi Românii, morții acestui războiu, rămân I
eroii legendari ai închegărei definitive a națiunei noastre. I
De aici începe cu adevărat marele capitol al istoriei I
noastre, care va cuprinde întreaga contribuție pe care I
neamul românesc e chemat să o dea omenirei. Cu cât
perspectiva istoriei va da putința să judece mai departe
opera generației noastre, cu atât mai mare va apărea jertfa
și strălucirea timpului ce trăim.
Cu toată criza economică.și morală prin care trecem, |
nu ne este îngăduit să nesocotim cultul sacru al acelora
ce au răscumpărat cu viața lor întregirea neamului; cu
atât mai mult cu cât noi i-am cunoscut aevea, i ara iu- ]
'bit și i-am pjâns cu durere zguduitoare.
Eroii aceștia—mucenici sfinți pentru alte generații-j
sunt pentru noi și frați de sânge și suferință, sunt pă­
rinții dragi și iubitori ai orfanilor ce ne-au lăsat, sunt
soții .ale căror scrisori mânjite de ploi și noroi sunt
încă păstrate de văduve pe poliți și în ceaslovul de
la icoane.
Și statul oficial; dar mai ales masa sănătoasă a
poporului nu i-a dat uitărei. Sufletul curat al acestui
neam nu se putea despărți de umbrele scumpe ale
celor buni.
Am asistat, în chemarea slujbei oficiale ce împli­
nesc astăzi în județul meu, la multe serbări și' parastase
ce se înălțau calde și duioase pentru odihna morților
noștri scumpi și eroilor neperitori ai acestui arzboiu
Intr'un sat văduvele și rudele adormiților au strâns din

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 Revista Moldovei
old
t obida muncei de toate zilele, bani curați pentru recon-
“gată de struirea monumentului de pomenire; și cu datină creș­
zuesc U tinească au dat un praznic, tuturor acelor ce primeau,
ștri s’ar pentru sufletul morților.
inciună, Am mâncat și eu și am amestecat acolo lacrimele
n crede mele, cu suspinele înădușite ale celor sfâșiați de durerea
despărțirei pe totdeauna, de aeei ce au fost iubiții lor
catom- și ai Patriei.
entifică Dar alături — în aceiași grădină imensă — se ținea
ospățul înfierbântat de șampanie și rece de stărpiciunea
sentimentelor de-castă al unei solemnități banale.utilizată
ca distracție ocazională. Eram români și români, și rân­
durile nu se amestecau, inimele nu șe nuriău, mormintele
proaspăt închise nu putuse să ne cutremure pe toți într'o
înălțare sfântă a ceasului pe care-1 trăim. Ochii mi se
umeziseră sub durerea acestor stranii contrasteși sub
culmea dealurilor împădurite, în freamăt de frunze, ve­
deam pare-că cum se mișca ceata ețpilor din Flămânzi,
depărtându-se scârbită spre țintirimul tainic și Sălbatec
de la Oituz, Mărășești sau Fata-Moartă.
Și nnul mai plăpând —dar înrudit prin harul divin
ca Atenienii lui Herdol—înfrânt de plânsul măicuței lui
uătrâne, căzu îngenunchiat, făcându i semn cu mâna:
Ce-mi pasă de aci’nainte
De lumea pământească !
Da-mi mâna ta—ba-mi mâna—dulce mamă —
Și așasă-mă cu fața,...
Ridică-mi fața
Cuprinsă de sudoarea morții
Șpre locul unde noi
De am câștiăat nemurirea*).

D D. Hangan

•) Vestitorul biruinței de la Marathon (29 Septembre 490 A. Ch

după Meerhefrnb. Traducere în „Tălmăciri" de Șt O losif.

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 mAnAstirea VORONA).
DOCOMENTE
V
’sSxMJk/IsI

1793, Iulie 13. Agaton ieromonahul superiorul Schi­

tului Vorona și cu tot soborul Schitului dau scrisoare
părinților de la Schitul Orășenilor din jad. Botoșani,
unde să prăznueșie hramul Preobrajenia Domnului nostru
lisus rfristos, pentru dăruirea a jumătate din venitul
unei dugheni, pe care Schitul Vorona o avea ca danie de
la răposatul Vornic Anania din Botoșani și care se afla
situată în Botoșani „între dugheana lui Hagi Ciulei și
losif Jidov*1.
1

Agaton Ieromonah nacialnic și cu tot săbor de la

Schitul Vorona> am dat această adevărată scrisoare a
noastră la frații părinți de la Schitul Orășenilor a du-
misale lordache Kflramfil unde se prăznuește hramul
Preobrajeniea Domnului nostru lisus Hristos, precum
să se știe că schitul nostru Vorona are o dugheană în
Târgul Botoșenilor între dugheana iui Hagi Ciulei și
între dugheana lui losif Jidov dată danie schitului Voronei
de răposatul Ananie ce au fost vornic la Botuseni fiind
în vremea aceia Ia a nostru Schit Vorona nacialnic ră­
posatul Starețul Dometie, iară la Schitul Orușenii Sta­
l) Vezi ,,Revista Moldovei*', numerele apărute în trecut.

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 Revista Moldovei

rețul Arsenie, — Din care mai sus pomenită dugheană,

'numitul Stareț Dometie.Jau făcut parte și schitului Oră­
șenii jumătate din venit, pe tot anul, pân' va fi, așa ne-
au spus răposatul ieroschimonah Teodosie bătrânul ce
au fost trăitor la Vorona din început și în vremea aceia
când s’au dat dugheana la Schit, asemenea, și de la alți
bătrâni am auzit, și tot s’au păzit acea orânduială cum
an făcut răposatul starețul Dometie de s'au dat tot ju­
mătate din venit de pe numita dugheană tot anul fără
de nici o pricină la Schitul Orășenii. Și în vreme -când
am venit și eu dintâi Ia Schitul Vorona unde m'am și
călugărit la 1780 ani și așa am apucat^ la urmă făcân-
du-tnă și nacialnic aici la Schitul Vorona asemenea am
urmat orânduelii celei ce au fost de mai înainte, am dat
pe tot anul jumătate de venit dintr’ acea dugheană, și
fiindcă mai înainte de venirea me la Schitul Vorona, cu
întâmplările vremilor s'au prăpădit scrisorile mai sus
pomenitei dugheni de Ia Schit Vorona si daniea aceia
de Ia răposatul Ananiea ce au fost vornic la Botoșani.
Și făcând eu socoteală că cu vreme să nu se înstrăineze
și dugheana de tot am făcut cercetare pen oameni bă­
trâni cari au mai ținut pricină a dilghenii și după cum
m’am pliroforisit am dat jalobă la prea «înălțatul Dom­
nul Joan Mihai Suciul V-vod : cu arătarea pricinii după
care s'au făcut luminata carte G-spodi către Dumnealui
Vornic de Botoșani ca să mai cerceteze și după cum
s'a găsi să facă mărturie hotarnică după cum s’au și
făcut care hotarnică să se întărească și cu carte Oos-pod ; —
Și fiindcă după mărturie hotarnică ce au iscălit și ne­
guțătorii târgoveți oameni-bătrâni, în urma noastră poate
să se strice orânduiala cir de mai sus arătată, că să nu
dea schitului Orășenilor parte din dugheauă jumătate din
venit pe tot anul, după cum au fost din început, de a-

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 22 R < \

ceasta dar și noi de acum înainte să nu stricăm hotă­

rârea râposaților părinților bătrâni ce au făcut ci să pă-
zim și să dăm tot acea parte jumătate din venit din nu­
mita dughiană și frații părinți cei ce vor fi în urma
noastră asemenea să păzască să dea parte tot aceia.
Schitului Orușenilor, adecă jumătate de venit din nu-
rrnita dugheană pe tot anul și după cum am păzit noi
'"notărârile părinților bătrâni ce au făcut, asemenea și cei.
ce vor fi în urmă noastră să păzască să nu cază supt
blestem și spre mai bună «credință am iscălit pnind și
pecetea a Schitului Voronii aceasta: 1793 Iulie 13'.
Semnat Agaton Ieromonah nacialnic și^cu tot săbor
*
* *
Documentul este însoțit de o mărturie, din anul 1793,
a unui însercinat, din partea Domnitorului loan Mihai
Șutul, spre a măsura locul dughenii ce are m-rea în
Botoșani. Acest însercinat arată că, locul dughenii, e si­
tuat, între locul dughenii lui Hagi Ciulei și între du­
gheana lui losif Jidovul și are dimensiunile fața 3 stân­
jeni și jumătate, mijlocul 3 stânjeni, fundul 3 stânjeni,
iar lungul de 13 stangeni și 5 palme;
Semnează (indiscifrabil)
VI
1806. Julie 4. Veniamin, Mitropolitul Moldovei, în­
tărește învoiala (je s’a făcut, cu privire la hotarul moșiei
Icușeni, a Schitului Vorona și a moșiilor Sarafinești și
Mitești ce erau acum a Visternicului lordache Balș.
învoiala s’a făcut în fața „Mitropolitului Veniamin,
a Episcopului Gherasim al Romanului, și a Dumnealui
Vel Logofăt lordaehe Q.anta șLQumneatui Vornic Lupu
Balș și Dumnealui Vis. Grigoraș Sturzau care semnează.
Cu primirea arriănduror pârtilor fiind învoiala
aceasta, s’au întărit și de către noi.
Veniamin. Mitropolit Moldovei

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 Revista Moldovei 23

„Pentru pricina de hotar ce au fost între moșiile

l Sarafinești și Mitești di pi Șiret, de la ținutul Sucevii
I și între moșia Icușenii a Schitului Voronei, iarăși la ți-
I nutul Sucevei, înaintea Prea^ Sfinției Sale Părintelui
I Mitropolitului și înaintea Prea Sfinției Sale Episcopului
[ de Roman și Dumnealni Vel Logofăt lordache Canta și
I Dumnealui Vornic Lupu Balș și D-Iui Vis Origoraș
| Sturza, înfățișându-să atât scrisorile moșiilor mele sus
I arătate, după îndestulă cercetare ce s'au făcut atât scri-
I sorilor cât și stării moșiilor mai sus arătate, s'au cunos-
| cut că moșiile mele pătimesc mare împresurate și după
I tot cuvântul dreptății trebuința cere ca și moșiile mele
| să aibă trupurile lor întregi și de o potrivă cu moșiile
I megieșite, dar fiind îndemnat atât de Prea Sfinția Sa
[ Părintele Mitropolitul cât și de Prea Sfinția Șa Episco­
pul de Roman și de D-lor boeri și de însuși cugetul
rneu am primit și eu învoiala despre moșia Icușenii fiind
Schitul sărac, și unde moșiile mele de către Icușeni tre­
buia să*se hotărască cu’ o linie dreaptă din despărțirea
Potropopenjior de moșiile mele și până în colțul de sus
a Cărsteștilor am mai lăsat în partea Schitului o bucată
de loc și au rămas cu primire despre amândouă părțile
ca despărțire moșiilor mele, de către moșia Icușeni să
fie de acum înainte:*.Din colțul de sus a Potropopenilor,
linie dreaptă până la locul unde se numește Cerdacu Cârs-
tescului în drumul Botoșanilor, aseminea și pentru des­
părțire printre moșiile mele și între moșia Potropopeni a
mănăștirii Pobrata De la locul arătat nu are să se ur­
meze linie dreaptă spre Șiret, fiindcă acel colț a Potro­
popenilor ieste intrat în moșiile mele după cum se vede
și la hartă, ci are să urmeze stăpânire după pietrile
vechi ce sunt printre aceste două moșii, păzindu-să linie
dreaptă printre pietre până în moșia Icușeni și cu pri-

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 24 Revista Moldovei

mirea amânduror părților s'au ales pe Dumnealui Pah-

Toader Balș ca să meargă să puie pietrele după aceasta
învoială pe unde are să se urmeze deâpururea stăpânire
nesmintit nici odinioară în veci".
lordache Balș Vis. _ 1806 Iulie 4

»De față fiind și noi la cercetarea scrisorilor acestor

moșii și cu bună primirea despre amândouă părțile, fă-
câudu-să învoială aceasta, încredințăm și noi".
Gheraslm Episcop de Roman « . .
I J U „ X ir . I m Lupu Balș Vornic
lordache Kanta Vel Logofăt
Grigore Sturz a Vis.

Vn
Copie veche, cu litere ciriHce, după testamentul lui
»Petru I Țar și Autocrat Roșiei" lăsat la anal 1718 în
orașul Petru Gorod.
în acest testament. Petru 1 spune între altele"". «Eu
«pe Roșia am găsit-o părăuț, o las rău, iar moștenitorii
«mei o vor face o mărită mare menită de a-îmbielșuga
«pe sărăcită Evropă și valurile ei se vor revărsa ori și
«peste Care ezătură ce slabele mâini ar putea să-i pună...
«dacă moștenitorii mei vor ști sa îndiepteze cursul I
«pentru aceasta eu le las povățuiri.
In rezumat povățuirile sunt aceste:
â) Să se ție nația rusască în stare de răsboaie, spre
a fi soldații pururea războinici.
b) Să se chieme comandanți, din țările cele mai
culte, spre a se folosi nația de principiile altor țâri și
spre a fi scoși din neamul lor.
c) Să se facă Rusia partașă la toate «cauzele Eu
ropei" ce ar interesa-o.

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 Revista Moldovei 25

d) Să se desbine Polonia, ațâțând gălcevile, să se

influențeze dieta kei . și alegdtea regilor.
e) Să se iea cât mai mult din Svedia și să se ție
în rivalitate cu Danemarca.
f) Principii ruși să iea pururea soții, numai din
Principesele Germaniei, spre a se mări influenta Rusiei.
g) Să se ție cu stăruință alianță Angliei, pentru tre­
buințele comerțului și spre a se deștepta, între Ruși, dra­
gostea de navigație și comerț.
h) Să se întindă spre Nord, pe lungul Balticei și
spre Miază-zi, pe lungul Mării Negre.
i) Să se apropie, cât se poate mai mult, de Constan-
tinopole, să se urmărească cucerirea Persiei, să se apro­
pie de Indii „cari sunt magaziile lumii". Cel ceva domni
acolo, .„va fi adevăratul împărat al lumii", atunci „poate
nesocoti aurul Angliei".
j) Să se tie o alianță cu Austria, în interesul Rus ei
și a mărirei ei.
k) Cu ajutorul Austriei, să se isgonească pe Turci
din Europa, însă să se abată dorința Amstriei de a stăpâni
Constantinopolul, fie prin născocirea unui război între
ea și celelalte state, fie prin oare cari compensații din
câștiguri pe care, mai pe urmă, le va lua înapoi.
l) Să se caute, prin toate mijloacele, a se alipi-de
Rusia, toți grecii ortodoxi, sau schismatici, cejsunt knprăș-
tiați în Ungaria și Polonia, căci aceștia vor fi atâția buni
prieteni ai Rusiei, în sânul națiunilor dușmane ei.
m) Se dau- apoi sfaturi de tactică militară pentru
biruirea Franței, Austriei și a celorlalte țări ce ar mai
rămânea în Europa.
La finea acestui testament Petru 1 spune: „îl las
„pogorîtorilor spre a se aduce întru împlinire neschimbat,
„însă cu răscumpărarea vremii".

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 26 Revista Moldovei

Cine va fi scris aceastj copie de testameiit și cine^

a avut grijă, să fie tainic păstrată, în arhiva m-riit cu’
actele moșiei, nu putem ști: Faptul însă că, această copie,
s’a făcut, nu în rusește, ci în românește, denotă, ca, ea a
fost scrisă de un călugăr român, nu din dorința înde-,
plinirii unui așa testament, ci purtat de grija hotărârilor*
cuprinse în el și care trebuiau' cunoscute tainic de vie­
țuitorii m-rii și vestite acelora ce trebuiau să le cunoască’!
și să se pregățească, pentru apărarea țării, de primejdia
ce o amenința.

Holul cultural și gospodăresc pe vremuri.

Așezată într’o regiune îndepărtată de Botoșani și în,

genere de orice centru mai' însemnat, M-rea Voroția a
fost, pentru populația regiunii, nu numai o școală a evla­
viei și a culturii, dar încă și o școală a celei mai chib­
zuite gospodării.
Vestea despre viața evlavioasă și buna rânduială
mănăstirească ce se păstra, în această mănăstire, a ajuuș
departe. Datorita acestui bun nume, de care se bucura
m-rea, bătrânul Schimnic loan â părăsit «inima Rusiek;
și a venit, spre a'și sfârși viața, într’acest loc.
Ieromonahul rus Partenie, care o vizitează, în prima
jumătate a viacului al XIX, rămâne mult impresionat de
rânduială' mănăstirească ce o găsește aci. El spune:
«Așezarea m-rii este cu, rânduială. Regulele vieții mănăs-
tireșți sunt acestea: Să se păstreze,cea ,mai serioasă
viață de obște. Nimănui nu-i îngăduit să aibă în chilie
nici măcar apă, de cât numai la trapeza de obște. Mân-,
carea e rnai totdeauna de post, după rânduelile schjmk-
nicești. Deși au multe vite, totuși lapte șt brânză nu se
mănâncă de cât Sâmbătă și prin săptămânile in care se

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 Revista Moldovei 27

mănâncă deantfegul de dulce. Totdeauna nu sunt decât

două feluri de fiertură' Marfa și’Joile din cășlegise mă-
marcă cu untdelemn ; câte odată se dă și pește,- iar Lu­
nea, Mercurea și Vinerea in totdeauna mâncări uscate.
Când se pregătesc de împărtășire, atunci cinci zile- nimic
[nu se gătește ,1a foc, ci numai verdețuri; varză și cas-
traveți. Vin se dă numai Sâmbătă șl la Praznice mari
[câte o cupă. Pâinea se pregătește bine cu făină de grâu.
Slujba bisericească se face la șir; cetesc și cântă domol
cu evlavie și foarte cu rânduială. Miezonoptka cu utremia
încep în fiecare zi la un cias după miezul nopții. Frații
[stau în biserică foarte smeriți și cu rânduială.. Metaniile
le fac toți la fel cucernic și,foarte pogorâte în cât ajung
tcu riiâua de pământ. -Hainele sunt ea la Sf. Munte. Pra-
vila din Chilie și-o face fiecare prin chilii,: o șută de
^metanii la pământ și o mie două sute de închinăciuni
atingând pământul cu mâna. Acatist citesc în fiecare zi
în biserică, dnpă ciasuri, înainte de liturghie cu. cântări.
Iar după liturghie, în flecare zi, cântă paraclisul Maicii -
Domnului 1)“.
Dacă în privința vieței evlavioase, m-rea Vorona
ocupa un loc de frunte, nu e mai puțin adevărat că și
în privința vieței culturale, ea nu era mai prejos. Biblio­
teca m-rii, însemnările de pe cărți, manuscriptele și do-
^umenfele despre care am vorbit, în. cuprinsul acestei
lucrări, ne dovedesc acest lucru.
Viața evlavioasă și culturala de aci} nu putea rămâ­
nea închisă. între zidurile m-rii. Ea are răsunet în viața
șatelor ce o înconjurau. Astfel aici găsesc cei întristrați
mângâiere, aici e locul de liniște și de meditație al bu­
nilor creștini, aici găsesc chiar bolnavii ușurare. De aici
pleacă raze de lumină în satele vecine.

1) Din călătoriile ierom. rus Pârlenie, trad. de Arhim. V. Puiu

pag. 22. 23.

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 28 Revista Moldovei

In arhiva m-rii găsim rețete de leacuri, cum e de

ex. leacul ncontra turbării vitelor cornute" ; iar din rap
No. 25 din 1856 a Protoieriei județului Botoșani se
vede că dascălul Gh. Teodor de la paraclisul Spitalului
din Botoșani ce fusese trimis la m-re «vremelnicește
pentru liniștea cugetului său de ispitele aduse asupra-i
de urătorul neamului ominesc", ncii ajutorul Maicei
Domnului s’a preschimbat".
Din raportul No.-38 din 1856 al Starețului Mănăs­
tirii, către Departamentul Cultelor și Instrucției Publice
rezultă că, școala, de pe moșia m-rii, e de mult înființată
de m-re, că dascălul e plătit de m-re cu leafă și pământ,
că urmează copii la școală și că m rea va avea grijă de
școală și de aci înainte. 7
De bisericile satelor vecine nu mai puțină grijă a
avut m-rea. LInile din ele au fost zidite, iar altele au
fost înzestrate de m-re. Bisericile din Poiana și Chisco-
vata sunt zidite de Starețul Rafail, iar biserica din leu-
șeni e durată, din lemn de stejar, de acelaș stareț. Pe
odoarele bisericii din Poiana găsim însemnări de acestea:
„Această Sf. Evanghelie s'au afierosit de către a-
ceastă m-re Vorona bisericii din satul Poiana Lungă cu
hramul Sf. M. M. Voevozi, ca să fie nestrămutată de la
această biserică 1850 Maiu 30". Sau aceasta:
' „Acest sf. potir cu discosul său, Zvezda și lingu­
rița s'au dat de această șf M re Vorona bisericii din
„Satul de pe moșia Poiana Lungă... 1847 Mart" ș. a. I.
O mănăstire despre care ne spun documentele că
avea, felurite grădini și vie..., multe vite,.., iazuri mari cu
pește; sute de stupi cu albine", cu alte cuvinte o fân-
duială gospodărească neîntrecută, nu putea să rămână
făid o influență binefăcătoare și din punct de vedere
gospodăresc, pentru miile de credincioși ce o vizitau,
mai ales, cu pri’ejul hramurilor ei.

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 Revista Moldovei
20

ÎNCHEIERE
Multe s’ar mai putea scrie încă, despre această Sf.
M-re, care a avut un trecut atât de însemnat. Eu însă,
iubite cititor, nu am pretenția, de a fi scris tot, ce s’ar
putea seri despre ea ci am scris, numai ceia ce am pu­
tut eu afla, din cercetarea diferitelor însemări, găsite pe
odoarele și cărțile m-rii și din cercetarea documentelor,
ce le-am găsit în arhiva ei.
Mergând, din când în când, la această in-re și ob­
servând, de aproape, toate urmele ce ni le-a lăsat tre­
cutul, am rămas adânc mișcat, de viața, pătrunsă de ev­
lavie și de patriotism, ce s’a trăit, în acest colț, atât de
fermecător al județului Botoșani.
Și dându-mi samă că, viețuitorii ce au trăit, în a-
ceastă m re, i-au împodobit trecutul, nu prin faptul că
au fost bogați, sau săraci, ci prin faptul că, plecând din
lume, au dus în m-re suflete creștine, pe cari le au înăl­
țat pe calea virtuților, din această cauză, am văzut și
am găsit, in acest colț tainic, nu numai o viață mănăsti­
rească, aleasă, ci o viață înaltă a poporului nostru, o
pagină de glorie a neamului, cu care se poate* mândri
nu numai județul Botoșani, dar chiar neamul nostru.
Țin să precizez că, eu nu mă unesc cu aceia, cari
cred că, mănăstirile au avut un trecut ales, numai prin
faptul că, altă dată, a trăit în ele boerimea țării; ci so-
cot că, ceic ce le-a înălțat trecutui, a fost faptul că acea
boierime și în genere toți cari au intrat în ele, au dus în
m-re, un dor de muncă creștinească, un suflet ales pe
care l-au pus în slujba bisericii. Pentru aceasta se cuvine
sâvidem, în istoria m-rilor, nu numai trecutul lor, ci tre­
cutul neamului.
Ceia ce a înălțat m-rile, aUoflfc sufletul evlavios și
pătruns de creștinism al străbunilor, în genere, și ceia ce
le va înălța, în viitor, va fi sufletul neamului care, în
totdeauna, în părțile sale, va avea nevoie și de o viață
mai retrasă, meditativă.

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 30 Revista Moldovei

La toate aceste gândindu-mă, am scris aceste pagini

cu privire la m rea Vorona, nu spre a plânge pe ruinele
unui trecut de. evlavie, nu cu tristeța în suflet, ci, cu bu­
curie, fiind că văd în prezent, în m-rile noastre, reînviind
viața lor de altă dată.
Frumoasele gospodării ce s’au întemeiat în m rile
Moldovei, atelierele ce s’au înființat la cele mai multe
din .ele, viața cărturărească, la care sunt din nou chie-
mați viețuitorii m-rilor, prin îndemnul și îndrumarea
1. P. S. Mitropolit Pimen, mă îndrituesc să dobândesc
și mai multă - convingere că viața m-rilor a apucat pe
drumul ei străvechi.
Vorona cu vechea ei rânduială mănăstirească ce se
observă și astăzi, cu bisericile ei restaurate, cu frumoasa
■ ei gospodărie renovată, cu bogata ei prisacă reînviată,
a pășit și ea pe acest drum.
Facă Dumnezeu ca prin amintirea tiecutului ei de
evlavie, de cultură și gospodărie aleasă, să se deștepte
și să se îndrumeze sufletele noastre, cât mai mult, pe
calea faptelor creștinești:
(Sfârșit) Icouom HI. Simionescu

Lucian Costin — «Cântecele oarecare părtinire și totuși nu

mele» (1910—1912) București
1922, Prețul io lei
Amintim de „Cântecele" d-lui
Costin numai fiindcă ne-a ru-
g-at frumos d-sa s’o facem și
numai presupunând ca îndrăz­
neala ce-a avut-o de a le tipări
a fost sinceră. Noi, din pg£>ria~
ne pornire, nulc-am fi aîfiinlit,
pentru simplul motiv că ele
nici nu se megieșesc măcar cu
arta. Sunt mai mult jucării na­
ționaliste, tipărite frumos pe
hârtie buna. Le-am citit cu
putem fi îngăduitori cu d-l
Costin, chiar daca d-sa ar În­
călca pentru prima dată hatul
poeziei.
Un singur lucru îi putem
numai spune : «De vreme cu
D le Costin, știi ce este aceia
un vers, citește, te rugăm, cu
atenție și cu stăruință, versu­
rile literatorii noastre clasice
și, poate, te vei învrednici
cândva măcar să le imitezi,
C Op.

BOTOSANIUL DE ODINIOARA
 ftevsta. Moldovei
C. Bobuleșcu-Lăutarii noștri.
Lucrarea Pr. I obulescu pre­
zintă un deosebit interes, din
punctul de vedere al evoluției
muzicale la Români. împărțită
în capitole, cartea relevează,
cu deosebire, instrumentele mu­
zicale la Români, cântecele de
veselie și baladei?, ce se obici-
nuiau a se cânta, viața scrip-
carilor-țigani și diferitele îm­
prejurări în cari ei se manifes­
tau cu arta lor.
Istoricul musteai,. începând
de pe la o nul 1400, ajunge
până în epoca contemporana,
odată cu dispariția lui Barbu
Lăutaru și a lăutarilor bucovi­
neni Moș Picu și Grigorie
Vindereu. Bazată pe o consi­
derabila serie de documente de
tot felul, manuscrise și citate
de ale multor autori români și
străini, necontestat că, lucrarea
a necesitat timp, răbdare și,
mai cu seamă, o pasiunea în
pătrunderea chestiunii.
Urmărinnd, cu interes, toată
expunerea -preotului C. Bobu-
lescu, am dat, totuși, de ches­
tiuni neclarificate ' Așă, data
morțiî Ini Vasile Barbu Laucaru
rămâne tot controversabilă.
Sfinția Sa indica data de 12
Dec. 1861; iar Th. Burada, în
almanahul muzical din 1876, da
data de 18 August 1758. Dea-
semenea se precizează că la
1856 Barbu a fost reales sta­
roste al breslei lăutarilor șî ca
ar fi și murit în această dem­
nitate: or, demint.tea de sta­
roste, în acelaș timp, se spune
BOTOSANIUL DE ODINIOARA
31
că o avea și un oarecare lău­
tar cif numele de lordache
Gălușcă. Că erau doi staroști
în acelaș timp, de.ci două bresle
de lăutari J în acelaș (t&rg al
leșilor, aceasta,‘nuj pare â'fi
verosimil.
. Altă chestiune nelămurită
este relația istorică, ce o dă,
.cu privire' La$.'nunta"domnițâi
Maria fata lui Vasile Lupu în
i645, Profesorul Ion Grămadă,
"în interesanta expunere istorică
din revista « Viața’Românească»
1911, spune că <Princippe!e lanuș,
domnului Litvanici, prin sta-
rostiâ. prințului ardelean Ra-
koczy, lua în căsătorie,’ pe-’dom-
nița Măria, .fiica lui Vasile
Lupu*; iar Preotul C. Bobu-
iescu ; «în memoriile'sale, Ke-
meny lanoș, zice despre prive­
liștea minunata, pe care i-o
dădeajnunta de^ la curtea* lui
Vasile Vodă Lupii, atunci, când
își cununa pe fiica lui Maria, după
principele lituan Radzivill**
Rezultă că în relația da'â de
C. Bobulescu, lanoș este ca un
simplu asistent jla nuntă, câtă
vreme Ion Grămadă spune că
lanoș este însuși mirele.
Desigur că aceste nedumeriri
nu influențează intru nimicr-
asiipra valorii necontestate a
cărții, care, din punctul de ve­
dere al fondului servește ca o
minunată câlăuză^în descoperi­
rea de lumini pe terenul mu-
zicei național^.
\ A. Gr. Poslușnlcu

Revista Revistelor.
'Ramuri - Drum drept* (No.
31—34 pe Septembre 1912).
Nu cred că poate fi om de
cultura In țara noastră, care
să nu încuviințeze din toată
inima părerile d-lui lorga tn
ce privește artificiala poezie a
vremii în care trăim ș: să na
vada In ele adevărul, care tre­
buie sa ajungă crez pentru
orice om cu simțul răspunderii
în aceasta privința. Noi le îm­
părtășim fără rezerve și fără
gând ascuns, chiar dacă s’ar
găsi cineva să ne învinuiaacă
de toate... retrogradismele și
reacționarismele din lume,—și,
cnm e obiceiuf, chiar de alte
lucruri.
Potrivit liniei sale de con­
duită, d. lorga explică,.în nu- ț
mârul din 3 Sept, supt titlul
^Inspirații nouă*, - ce însamnă
in adevăr inspirație nouă: dând
ca exemplu pe împăratul Ana-
mului, care a vizitat Franța de
curând și a vorbit în limba sa
Frnncejilor, d sa spune: *£l cu­
getă In spiritul ei*, adică al
culturii al câref reprezentant
era: ceia ce lipsește la noi, e
tocmai asta. Vorbind, în alt
număr, despre Teatru, d lorga
amintește că pe scenele noas- «
trn se reprezintă tot ce pof­
POȘTA REDACȚIEI
A, S, Soare (Șuici-Argeș). — Nu vă putem da încă ospitalitatea cerută.
/. Livideanu — Nu prezintă nici un interes : citește mult literatură buni,
ca să știi ce-i interesant și ce nu este.
BOTOSANIUL DE ODINIOARA
Rcvhfi
tește josnicia din om, adică u.
ce nu-i nici literatură, nici c
getare, nici morală: mai au
de acest din urma cuvânt
tem snobii noștri literari, l
numărul din 24 Sept, vorbe^
de romanul lui Louis
n Mar ia Chapdelaine", despr,
care nu s’a pomenit nicâiri ja
noi vreun cuvânt, deși publica,
țiile noastre pomenesc
din romanele proaste franceze
sau altfel, numai pentru c&ț
picante, adică reprezintă carta
nouă». Romanul Iui Htaion,
care nu-i niti picant, nici eitra-
vagant, nici decadent etc.,n’are
ce căuta în publicațiile noastre:
idealismul ce plutește pe fie­
care pagină a lui e bun, cel
mult/ pentru cei.... înapoiați.
Numerele pe Septembre nui
aduc pagini despre Coșbuc de
d. G. Bogdan-Duică, proza de
I. Agărbiceanu, Al. Lascarov-
Moldovanu, 1. Gr. Oprișan, V.
Tempeanu etc, poezii.
Păcat că poezia e, în genere,
slabă și ca inspirație și ca rea­
lizare, ca toata poezia noastră
contemporană. Citească cineva,
pentru incoherențele și absur­
ditățile din ea, poezia <Nimfa>
din h-rul 31.
N. N. Itiutu