Impactul inteligenței emoționale asupra reducerii abandonului școlar

MODUL I : Necesitatea educării inteligenței emoționale a elevilor aflați în risc

de abandon școlar: 18 ore

OBIECTIVE COMPETENȚE CONȚINUTURI ORE

Inteligența emoțională-o 5
O1.1: să identifice 1.1. Recunoașterea inteligenței nouă modalitate de
diferitele componente și emoțională ca o nouă modalitate educație
caracteristici ale de educație; Abilități de gândire 6
inteligenței emoționale; 1.2. Formarea abilității de specifice inteligenței
O1.2: să identifice gândire specifică inteligenței emoționale
abilitățile de gândire emoționale; Strategii de recunoaștere 6
specifice inteligenței 1.3. Recunoașterea și și etichetare a emoțiilor
emoționale; etichetarea emoțiilor și și sentimentelor
O1.3: să recunoască cu cât sentimentelor;
mai multă acuratețe
propriile emoții și
sentimente și ale celorlalți

EVALUARE 1
 PROGRAMA ANALITICĂ
Impactul inteligenței emoționale asupra reducerii abandonului școlar

DENUMIREA MODULULUI: Necesitatea educării inteligenței emoționale a elevilor aflați

în risc de abandon școlar
(i) Competențe specifice:
1.1. Recunoașterea inteligenței emoțională ca o nouă modalitate de educație;
1.2. Formarea abilității de gândire specifică inteligenței emoționale;
1.3. Recunoașterea și etichetarea emoțiilor și sentimentelor;
(ii) Conținuturi tematice asociate modulului
Tema 1.1: Inteligența emoțională-o nouă modalitate de educație
Tema 1.2.: Abilități de gândire specifice inteligenței emoționale
Tema 1.3.: Strategii de recunoaștere și etichetare a emoțiilor și sentimentelor
(iii) Alocarea bugetului de timp pe conținuturi tematice și pe tipuri de activități a
programului și pe forme de organizare
Total Nr. ore față în față Nr. ore online
Teorie Practică Evaluare Total Teorie Practică Evaluare Total
17 3 5 1 9 3 5 0 8
5 1 1 0 2 1 2 0 3
5 1 2 0 3 1 1 0 2
7 1 2 1 4 1 2 0 3

(iv) Strategii de formare utilizate

Metode și tehnici de formare utilizate:

 Dezbaterea, Ciorchinele, Mozaic, Prelegerea, Demonstrația, Vizionare de film,
Jocul de rol, Problematizarea

Forme și modalități de organizareși desfășurare a activităților de formare:

 Frontală, pe grupe, în perechi, individuală

(v) Strategia evaluării pe parcurs din cadrul modulului:

Eseu pe una dintre temele abordate în cadrul modulului și prezentarea orală a acestuia în
plen
 (vi) Schița modulului:
Prezentul modul își propune să familiarizeze cursanții cu noțiunile teoretice referitoare la
inteligența emoțională ca o nouă modalitate de educație și cu însemnătatea emoțiilor în viața
noastră. Emoția depinde de modul în care o persoană evaluează și analizează o situație. . prin
emoții judecăm lumea ca fiind plăcută sau neplăcută, ca fiind bună sau rea, deci după un sistem
de valori . A iubi sau a urî, a fi temător , a fi trist , a fi rușinos sunt judecăți emoționale asupra
unor situații. Este de reținut că emoțiile nu pot fi tratate doar la nivel biologic, psihofiziologic.
Ele se definesc după dimensiuni umane, sociale, culturale și din acest punct de vedere ele nu se
opun rațiunii.
Cursul va evidenția necesitatea educării inteligenței emoționale ca o nouă modalitate de
educație.Cursul de formare privind rolul inteligenței emoționale în reducerea abandonului școlar,
se adresează tuturor cadrelor didactice, care înţeleg necesitatea modernizării învăţământului
românesc, necesitatea introducerii unor noi metode de învăţare în practica pedagogică, prin care
să formeze şi să dezvolte elevilor noi abilități specifice inteligenței emoționale, ca de exemplu
modul de a privi eșecul sau succesul.
Gary Schwartz arată faptul că aptitudinea unei persoane de a recunoaște și descrie emoția
personală și a altora, numită conștientizare emoțională, este o aptitudine cognitivă care urmează
un proces de dezvoltare similar cu ceea ce Piaget a descris ca fiind cunoașterea generală. O
problemă importantă este în ce măsură nivelul de conștientizare emoțională afectează
comportamentul interpersonal. Aptitudinea de ști ce simțim, de a urmări și de a adapta modul de
exprimare externă și de a anticipa modul în care o anumită manifestare va fi trăită de alții, poate
influența natura expresiei emoționale. Din acest punct de vedere , putem formula următoarea
afirmație: cu cât nivelul conștientizării emoționale este mai înalt, cu atât exprimarea emoțiilor
este mai adecvată contextelor sociale.
Prin urmare, conștientizarea emoțiilor, formarea abilităților specifice inteligenței
emoționale sunt foarte importante atunci când copiii se confruntă cu probleme sau conflicte.
Prezentarea şi implicit participarea la acet curs, vizează în sens larg îmbunătăţirile aduse
procesului instructiv-educativ, în pragul secolului XXI care au rolul de a moderniza, ceea ce
părea un domeniu desuet – învăţământul - iar în particular analizează şi problematizează
inteligența emoțională ca formulă necesară unei practici pedagogice moderne.

Primul modul al acestui curs evidenţiază rolul inteligenței emoționale , rolul emoțiilor,
cunoașterea și cultivarea stărilor emoționale pozitive.
(vii) Bibliografie:
 Geldard, K.,( 2013), Consilierea copiilor, Polirom, Iași.
 Goleman,. D., (2008), Inteligență emoțională , Editura Curtea Veche, București.
 Goleman, H., Emotional Intelligence, Bantam Books, New York.
 Reuven Bar-On și James, D.A., (2011), Manual de inteligență emoțională, Editura
Curtea Veche, București
 Roco, M.,( 2004), Creativitate și inteligență emoțională, Polirom, Iași.
 Segal, J.,(1999), Dezvoltarea inteligenței emoționale, București.

Impactul inteligenței
emoționale asupra
reducerii abandonului
școlar
Suport de curs

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava

Decembrie 2021
MODULUL I: Necesitatea educării inteligenței emoționale a elevilor
aflați în risc de abandon școlar

Tema I.1. Inteligența emoțională-o nouă modalitate de educație

Tema I.2. Abilități de gândire specifice inteligenței emoționale
Tema I.3. Strategii de recunoaștere și etichetare a emoțiilor și sentimentelor

MODULUL II: Abandonul școlar – cauze, măsuri de prevenire și

strategii de schimbare

Tema II.1. Factorii de risc ai abandonului școlar

Tema II.2. Strategii de schimbare a comportamentului elevilor în risc de abandon
școlar prin modificarea felului de a gândi, rezolvarea de probleme, auto motivarea
și capacitatea de a reuși
Tema II.3. Strategii de comunicare eficientă cadru didactic-elev și cadru didactic-
părinte în situația de abandon școlar

MODULUL III: Strategii de antrenare a inteligenței emoționale

Tema III.1. Antrenarea emoțiilor elevilor în risc de abandon școlar

Tema III.2. Inteligența emoțională și mediul virtual
Tema III.3. Activități de dezvoltare a inteligenței emoționale a copiilor în risc de
abandon școlar
Bibliografie
 MODULUL1
Necesitatea educării inteligenței emoționale a elevilor în risc de abandon
școlar

Tema1.1 Inteligenţa emoţională- o nouă modalitate de educație

S-a observat că persoanele care au un nivel ridicat al coeficientului de inteligenţă (IQ) nu
se descurcă în viaţa de zi cu zi la fel de bine ca o altă categorie de persoane care, deşi au un IQ
redus faţa de primii, au rezultate mai mari în practică. De unde a apărut întrebarea: “Cum reuşesc
aceştia să aibă succese în situaţii critice, să facă faţă oricând în împrejurări de viaţă?”. Pentru
reuşita în viaţă nu este de ajuns un nivel ridicat al IQ-ului, ci factori de ordin afectiv, personal şi
social. Aceşti factori sunt în strânsă legătură cu noţiunea de inteligenţăemoţională.
Pentru definirea termenului de inteligenţă emoţională trebuie să înţelegem sensul
noţiunilor: „inteligenţă” şi „emoţie”. Inteligenţa este capacitatea de a soluţiona noi probleme,
având un minim de informaţii, cu un consum cât mai mic de energie şi într-un timp cât mai scurt.
Aceasta înseamnă o adaptare cât mai rapidă la împrejurările vieţii. Inteligenţa este deci o calitate
a întregii activităţi mentale, a organizării proceselor psihice superioare, inclusiv a celor afectiv-
motivaţionale şi voliţionale. În Dicţionarul de psihologie Larousse (2000, p. 161) inteligenţa este
definită astfel ca fiind o aptitudine care asigură înţelegerea relaţiilor existente între elementele
unei situaţii şi capacitatea de adaptare astfel încât să ajungo la realizarea propriilor scopuri.
E. L. Thorndike făcea distincţia între trei tipuri de inteligenţă:
• inteligenţă abstractă (conceptuală) – caracterizată prin aptitudinea utilizării materialului
verbal şi simbolic;
• inteligenţă practică – aptitudinea de a manipula obiecte;
• inteligenţă socială – presupune înţelegereafiinţelor umane şi la uşurinţa de a se acomoda
cu ele.
Howard Gardner introduce conceptul de inteligenţă multiplă. El stabileşte şapte tipuri de
inteligenţă: lingvistică, logico-matematică, spaţială, muzicală, kinestezică, interpersonală,
intrapersonală. Ultimele două tipuri de inteligenţă, precum şi inteligenţa socială (H. Gardner),
sunt esenţiale în explicarea conceptului de inteligenţă emoţională.
Emoţiile sunt acele trăiri de scurtă durată dar de mare intensitate care sunt condiţionate de
evenimente conjuncturale. Ea depinde nu numai de natura factorului emoţional, ci mai ales de
individ, de starea sa mentală, de experienţa sa anterioară şi de personalitatea sa. Emoţia este o
reacţie globală, intensă şi de scurtă durată a organismului la o situaţie neaşteptată, însoţită de o
stare afectivă de tonalitate plăcută sau neplăcută (Larousse, 2000, p. 113). De obicei se manifestă
atunci când individul este surprins sau când situaţia îl depăşeşte.
 Andrei Cosmovici (1996, p. 224) afirmă că emoţiile traduc o relaţie specifică între noi şi
situaţie. El defineşte emoţiile ca fiind „stări afective, de scurtă durată, care traduc un specific al
relaţiilor mele cu un obiect ori o situaţie, deci au un caracter situaţional”. Intensitatea emoţiilor
este variată şi poate fi de intensitate mică, mijlocie sau foarte mare. În ultimul caz aceasta se
numete afect sau emoţie - şoc. Există patru tipuri de emoţii-şoc clasificate de A. Cosmovici:
frica, furia, disperarea şi bucuria.
Dicţionarul Oxford, defineşte emoţia ca fiind “orice agitaţie sau tulburare mintală
sentimentală sau pasională; orice stare mintală acută sau tensionată (apud Goleman, D., 2001, p.
345). D. Goleman nu este mulţumit de această definiţie, spunând că emoţia se referă la un
sentiment şi la gândurile pe care acesta le antrenează, la stările psihologice şi biologice şi la
măsura în care suntem înclinaţi să acţionăm. Goleman realizează o clasificare a emoţiilor după
cum urmează: mânia, tristeţea, frica, bucuria, iubirea, surpriza, dezgustul, ruşinea.
Definiţii ale inteligenţei emoţionale
Termenul inteligenţă emoţională a fost formulat pentru prima dată într-o teză de doctorat,
în S.U.A., în 1985 de către Wayne Leon Payne. Acesta afirmă că suprimarea masivă a emoţiei în
lumea civilizată a înăbuşit creşterea noastră emoţională, ducându-ne pe o pantă de coborâre a
ignoranţei emoţionale. De asemenea, spune că multe probleme ale societăţii din ziua de azi –
depresia, adicţia, conflictele religioase, violenţa, războiul – sunt rezultatul direct al ignoranţei
emoţionale. În procesul de a fi cât mai civilizaţi, de a nega natura animală, am început să negăm
şi natura noastră emoţională. Payne considera inteligenţa emoţională o abilitate care implică o
relaţionare creativă cu stările de teamă, durere şi dorinţă.
John D. Mayer şi Peter Salovey au fost primii care au definit inteligenţa emoţională ca
fiind acea instanţă care este capabilă să controleze şi să regleze propriile sentimente cât şi pe ale
celorlalţi şi de a ne dirija gândurile şi acţiunile. Aceştia, în 1990 se referă la inteligenţa
emoţională ca fiind acea capacitate de a controla propriile sentimente şi sentimentele celorlalţi,
capacitatea de a face diferenţa între ele, precum şi folosirea acestor informaţii pentru ghidarea
propriului mod de gândire şi a propriilor acţiuni. Apoi revin asupra acestei definiţii, în 1997, şi
afirmă că această definire a inteligenţei emoţionale este vagă, incompletă deoarece se referă doar
la emoţia observabilă şi la modalităţile de a o regla, omiţându-se sentimentele. Sentimentele ca
forme superioare, complexe, relativ stabile ale afectivităţii şi cu un grad înalt de conştientizare
favorizează interacţiunile optime ale emoţionalităţii cu raţionalitatea. De asemenea, afirmă că
inteligenţa emoţională înseamnă şi abilitatea de a înţelege emoţiile, presupunând cunoaşterea
emoţiilor şi reglarea lor astfel încât ele să contribuie la dezvoltarea intelectuală şi emoţională.
Despre inteligenţa emoţională, Mayer şiSalovey au scris că se se referă la acea capacitate
de a recunoaşte propriile emoţii şi sentimente şi pe cele ale celorlalţi, de a ne motiva, de a ne face
un mai bun management al impulsurilor noastre spontane, cât şi al celor apărute în relaţiile cu
ceilalţi. Ea descrie calităţi complementare, dar distincte de inteligenţa pur cerebrală, de acele
capacităţi pur cognitive cuantificabile prin coeficientul de inteligenţă – IQ (Mayer, J.D., Salovey,
P., 1990, p. 185-211).
Daniel Goleman realizează un model îmbogăţit al inteligenţei emoţionale care conţine
următoarele competenţe emoţionaleşi sociale: conştiinţa de sine, stăpânirea de sine sau echilibru
interior, motivaţia, empatia şi sociabilitatea. Goleman (2001, p. 51) afirmă despre inteligenţa
emoţională că „este capacitatea de a fi în stare să se motiveze şi să se persevereze în faţa
frustrărilor; de a-şi stăpâni impulsurile şi de a amâna satisfacţiile; de a-şi regla stările de spirit şi
de a împiedica necazurile să-i întunece gândirea; de a fi stăruitor şi de a spera”. Spre deosebire
de IQ, care are o istorie de aproape 100 de ani de cercetări aplicate pe sute de mii de oameni,
inteligenţa emoţională este un concept nou. Nimeni nu poate spune exact în ce măsură variază de
la o persoană la alta. „Inteligenţa emoţională nu este opusul inteligenţei academice, ci acestea
sunt două forme de inteligenţă distincte. Există persoane care pot avea ambele forme de
inteligenţă dezvoltate sau le pot avea pe ambele la un nivel scăzut.
Steve Hein (1996) prezintă inteligenţa emoţională pe baza consultării celor mai recente
lucrări. În lucrarea sa, Hein (apud Roco, Mihaela, 2004, p. 86) prezintă concepţia sa asupra
inteligenţei emoţionale. Astfel, după el, inteligenţa emoţională înseamnă:
1. să fii conştient de ceea ce simţi tu şi de ceea ce simt alţiişi să ştii ce să faci în legătură cu
acesta;
2. să ştii să deosebeşti ce-ţi face bine şi ce-ţi face rău şi cum să treci de la rău la bine;
3. să ai conştiinţă emoţională, sensibilitate şi capacitate de conducere care să te ajute să
maximizezi pe termen lung fericirea şi supravieţuirea.
JeanneSegal (1999, p. 95) a pus în evidenţă patru componente ale inteligenţeiemoţionale,
şi anume:
1. Conştiinţa emoţională – vizează trăirea în mod autentic a tuturor emoţiilor care ne
încearcă, lăsând deoparte deprinderile intelectuale prin intermediul cărora avem tendinţa să
gândim emoţiile. Pentru a dezvolta autocontrolul emoţiilor, autoarea recomandă exerciţii
specifice de conştientizare a senzaţiilor corporale şi a emoţiilor;
2. Acceptarea – presupune acceptarea emoţiilor conştientizate, adică asumarea
responsabilităţii propriilor trăiri afective;
3. Conştiinţa emoţională activă – presupune trăirea experienţei prezente. Această
componentă presupune conştientizarea a tot ceea ce simte, a cauzelor emoţiei, a realităţiişi a
situaţiei în care te afli, pentru a putea fi echilibrat, a gândi limpede şi a nu fi influenţat de
emoţiile trecute;
4. Empatia – se referă la abilitatea de a ne raporta la sentimentele şi la nevoile celorlalţi, fără
a renunţa la propria experienţăemoţională.
Aplicație practică: Partea din umbra

Obiective: reflectarea asupra situației emotive din prezent;

-punerea în lumină a aspectelor întunecate ale personalității
Descriere: formatorul îi va invita pe participanți să se așeze în cerc și distribuie fiecăruia o
foaie de hârtieși un creion invitându-i să o împartă în trei. În prima parte se descrie starea de
spirit a momentului, în partea a doua emoțiile pe care educația le interzice să fie exprimate
liber, iar în a treia parte va explica cum crede că este perceput de către ceilalți.Fiecare parte
poate fi reprezentată printr-un desen, frază, cuvânt. Lucrările sunt date formatorului care le
distribuie la întâmplare cursanților, solicitând comentarii asupra lucrărilor.

Direcţii în abordarea inteligenţei emoţionale

 John D. Mayer şi Peter Salovey consideră că inteligenţa emoţională implică:
- abilitatea de a percepe cât mai corect emoţiileşi de a le exprima;
- abilitatea de a accede sau genera sentimente atunci când ele facilitează gândirea;
- abilitatea de a cunoaşte şi înţelege emoţiile şi de ale regla pentru a promova dezvoltarea
emoţională şi intelectuală.
Prin această definiţie, cei doi autori au evidenţiat intercondiţionările pozitive între emoţie
şi gândire. De asemenea, ei consideră inteligenţa emoţională alcătuită din următoarele
componente: a) conştiinţa de sine – abilitatea de a fii conştient de propriile emoţii atunci când
acestea te cuprind; b) să fii cunoscător din punct de vedere emoţional – să fii capabil să identifici
şi să etichetezi sentimente specifice în tine însuţişi cu alţii, să fii capabil să discuţi despre
emoţiişi să le comunici în mod clar şi direct; c) capacitatea de a fi empatic – de a simţi
compasiune pentru ceilalţi, de a-i confirma, de a-i motiva, de a-i încuraja sau de a-i consola; d)
capacitatea de a lua decizii înţelepte – de a nu fi nici prea emoţional, nici prea raţional; e)
capacitatea de a reuşi să-ţi asumi responsabilitatea pentru propriile emoţii – mai ales
responsabilitatea pentru propria motivare şi propria fericire.
 Reuven Bar-On a lucrat ca psiholog clinician încă din 1972. El a grupat componentele
inteligenţei emoţionale în felul următor:
Aspectul intrapersonal
 conştientizarea propriilor emoţii – abilitatea de a recunoaşte propriile sentimente;
  asertivitate – abilitatea de a apăra ceea ce este bine şi disponibilitatea de exprimare a
gândurilor, a credinţelor, a sentimentelor;
 respect – abilitatea de a respecta şi accepta ce este bun;
 autorealizare – abilitatea de a realiza propriile capacităţi potenţiale;
 independenţă - abilitatea de a te direcţiona şi controla singur în propriile gânduri şi
acţiuni, capacitatea de a fi liber de dependenţele emoţionale.
Aspectul interpersonal
 empatie - abilitatea de a fi conştient, de a înţelege şi aprecia sentimentele celorlalţi;
 relaţii interpersonale - abilitatea de a oferi şi menţine relaţii interpersonale reciproc
pozitive, acest lucru caracterizându-se prin intimitate, oferire şi primire de afecţiune;
 responsabilitate socială - abilitatea de a-ţi demonstra propria cooperativitate ca membrul
contribuabil în grupul social căruia îi aparţii.
Adaptabilitate
 rezolvarea problemelor - abilitatea de a fi conştient de probleme şi de a defini problemele
pentru a genera şi implementa potenţiale soluţii;
 testarea realităţii - abilitatea de a stabili, a evalua corespondenţele între ceea ce înseamnă
o experienţă şi care sunt obiectivele existente;
 flexibilitate - abilitatea de a-ţi ajusta gândurile, emoţiile şi comportamentul pentru a
schimba situaţia şi condiţiile.
Controlul stresului
 toleranţa la stres - abilitatea de a te împotrivi evenimentelor şisituaţiilor stresante fără a te
poticni şi abilitatea de a face faţă acestora în mod activ şi pozitiv;
 controlul impulsurilor – abilitatea de a rezista sau a amâna impulsivitatea şi de a goni
tentaţia care te determină să acţionezi în grabă.
Dispoziţia generală
 fericire – abilitatea de a te simţi satisfăcut de propria viaţă, de a te distra singur şi
împreună cu alţii, de a te simţi bine;
 optimism - abilitatea de a vedea partea strălucitoare a vieţii, de a menţine o atitudine
pozitivă chiar în pofida adversităţilor.
Steven J. Stein şi Howard E. Book (2003, p. 125) prezintă în lucrarea lor pe larg
concepţia lui R. Bar-On într-un mod coerent şi accesibil.
 Daniel Goleman
A treia mare direcţie în abordarea inteligenţei emoţionale este reprezentată de Daniel
Goleman. În viziunea lui, constructele care compun această formă a inteligenţei emoţionale sunt:
• conştiinţa de sine – încrederea în sine;
• auto-controlul – dorinţa de adevăr, conştiinciozitatea, adaptabilitatea, inovarea;
• motivaţia – dorinţa de a cuceri, dăruirea, iniţiativa, optimismul;
• empatia – a-i înţelege pe alţii, diversitatea, capacitatea politică;
• aptitudini sociale – influenţa, comunicarea, managementul conflictului, conducerea, stabilirea
de relaţii, colaborarea, cooperarea, capacitatea de lucru în echipă.
Dobândirea elementelor emoţionale fundamentale
În prezent există un dezacord dacă inteligența emoțională este mai mult un potențial
înnăscut ori dacă ea reprezintă un set de abilițăți, competențe sau îndemnări învățate. D.
Goleman susţine că „spre deosebire de gradul de inteligență, care rămâne acelaşi de-a lungul
vieţii sau de personalitatea care nu se modifică, competenţele bazate pe inteligenţă emoţională
sunt abilităţi învăţate” (apud Roco, Mihaela, 2001, p. 142). S. Hein apreciază că D. Goleman
omite existenţa unor diferenţe în potenţialul genetic înnăscut pentru intelligenta emoţională. „Pe
de altă parte, afirmaţia lui Goleman potrivit căreia personalitatea nu se modifică de-a lungul
vieţii se află în contradicţie cu viziunea acestuia despre inteligenţa emoţională, în structura căreia
include aspecte ale personalităţii cum ar fi optimismul şi perseverenţa” (apud Roco, Mihaela,
2001, p. 143). Cu alte cuvinte, în opinia lui Goleman orice om îşi poate ridica gradul de
inteligenţă emoţională prin educaţieşiexerciţii, dar unele componente de inteligenţă emoţională
sunt tratate ca însuşiri de personalitate şi deci nu s-ar putea modifica pe parcursul vieţii
individului.
Empatia stă la baza inteligenţei emoţionale, iar aceasta îşi are rădacinile în prima
copilărie. Psihologii dezvoltării au constatat că sugarii reacţionează cu multă înţelegere la
suferinţa altcuiva, chiar înainte de a-şi da seama că ei există separat. Marian Radke-Yarrow şi
CarolynZahn-Waxler, în cadrul Laboratoarelor de Dezvoltare Psihologică din cadrul Institutului
Naţional de Sănătate Mintală (apud Goleman, D., 2001, p. 126) au realizat un studiu în care au
pregătit un anumit număr de mame să observe şi să înregistreze întâmplări, ale propriilor copii,
în care acţionează empatia. S-a constatat că:
- la câteva luni după naştere, sugarii reacţionează la orice li se întămplă celor din jurul lor
ca şi cum li s-ar întâmpla lor, plângând atunci când văd un alt copil cu lacrimi în ochi;
- de la aproximativ un an încep să înţeleagă că suferinţa nu le aparţine, ci de fapt este a
altcuiva.
Testul prăjiturii
Testul prăjiturii, cunoscut sub numele de “marshmallow test”, a fost realizat la
Universitatea Stanford, de către D. Goleman. Acesta a pus copii în vârstă de patru ani, de la
grădiniţă, unul câte unul într-o încăpere, li s-a pus o prăjitură pe masă şi li s-a spus: „Poţi să o iei
chiar acum dacă vrei, însă, dacă n-o mănânci până mă întorc, ai să capeţi două.” Paisprezece ani
mai târziu, după ce absolviseră liceul, copiii care mâncaseră imediat prăjitura au fost comparaţi
cu cei care aşteptaseră. Primii s-au dovedit mai vulnerabili la stres, mai iritabili, dispuşi la
încăierare şi mai puţiniapţi de a rezista tentaţiilor în urmărirea ţelurilor propuse. Alt efect
surprinzător, la care nimeni nu se aştepta, este acela că, în comparaţie cu copiii care au mâncat
prăjitura, cei care au aşteptat au avut rezultate mai bune la examenul de admitere la colegiu.
Când copiii din studiul efectuat la Stanford au ajuns la vârsta adultă şi au intrat în câmpul
ocupaţional, diferenţa s-a accentuat şi mai tare. În jurul vârstei de 20 şi 30 de ani, cei care nu
mâncaseră prăjitura erau mai dezvoltaţi intelectual, mai atenţi, cu o mai mare putere de
concentrare. Se dovedeau mai apţi de a lega prietenii strânse, erau mai responsabili şi se
controlau mai bine în momentele de frustrare. Dimpotrivă, copiii care mâncaseră imediat
prăjitura la patru ani, se dovedeau acum, la 20 şi 30 de ani, mai puţin înzestraţi intelectual şi mai
puţindezvoltaţi în plan afectiv decât cei care se abţinuseră. Erau adesea solitari, mai puţin demni
de încredere, mai distraţişi incapabili de a renunţa la plăcere sau de a o amâna. În condiţii de
stres, ei se arătau prea puţin toleranţişi stăpâni pe sine. Fiind supuşi presiunilor, ei nu erau
suficient de flexibili.
Temă de reflecție
Identificați situații în activitatea la clasă în care puteți să le dezvoltați elevilor capacitatea de a
amâna primirea recompensei

De fapt, nu este greu de observat, că persoanele care realizează ceva prin munca lor ceva în viaţă
pun mai puţinpreţ pe satisfacerea necritică a propriilor plăceri şidorinţe, ele punând mai presus
de plăcerea lor personală munca, dăruirea, iubirea sentimentală şi astfel, sublimarea creativă a
instinctelor primare (Rusu, M., p. 63).

Niveluri ale formării inteligenţei emoţionale

Mayer şi Salovey au încercat să pună în evidenţă mai multe niveluri ale formării inteligenţei
emoţionale, şi anume:
1. Percepţia, evaluarea şi exprimarea emoţiilor
 capacitatea de a identifica emoţia în propriile gânduri, sentimente şi stări psihice;
 capacitatea de a identifica emoţii la alţii, în proiecte, opere de artă, limbaj, sunet,
comportament;
 capacitatea de a exprima emoţiile cât mai precis şi de a exprima nevoile legate de
sentimente;
 capacitatea de a distinge între sentimente precise şi imprecise sau sincere şi nesincere.
 Acest nivel se referă la acurateţea cu care un individ poate identifica emoţiile şi
conţinutul emoţional, atât la propria persoană cât şi la cel din jurul său, la acurateţea exprimării
şi manifestării emoţiilor.
2. Facilitarea emoţională a gândirii
 emoţiile dau prioritate gândirii prin direcţionareaatenţiei asupra informaţiei importante;
 emoţiile sunt suficient de clare şi accesibile încât pot fi generate ca ajutor pentru judecată
şi memorie în privinţa sentimentelor;
 oscilaţia stărilor emoţionale schimbă perspectiva subiectului de la optimism la pesimism,
determinând luarea în consideraţie a mai multor puncte de vedere;
 stările emoţionale încurajează în mod diferit o anumită modalitate de rezolvare când
fericirea facilitează motive inductive pentru creativitate.
La acest nivel, emoţia influenţează pozitiv gândirea. Dacă în primii ani de viaţă emoţia
acţionează în special ca modalitate de semnalizare şi de alertare a individului, asigurându-i
supravieţuirea, pe măsură ce omul se maturizează emoţiile încep să-i modeleze gândirea, să o
influenţeze, atrăgându-i atenţia asupra modificărilor importante din interiorul său sau din mediul
înconjurător, modificări necesare unei bune adaptări. Abilitatea de a genera emoţii poate facilita
gândirea în sensul că anticiparea modului în care s-ar putea simţi un individ în anumite situaţii
poate să-l ajute în luarea deciziilor, în orientarea comportamentului său într-o direcţie sau alta.
Pe de altă parte, starea emoţională a unei persoane determină un anumit fel de a privi
lucrurile. Astfel, o dispoziţieemoţională pozitivă duce la o gândire optimistă, pe când dispoziţia
generală generează pesimism. Dacă oamenii conştientizează acest lucru, vor reuşi să-şi schimbe
starea afectivă de moment şi, indirect, viziunea asupra situaţiei, modul de a acţionaşi de a
reacţiona.
3. Înţelegerea în analizarea emoţiilor. Utilizarea cunoştinţelor emoţionale
 capacitatea de a înţelege emoţiileşi de a folosi cuvintele despre emoţii;
 recunoaşterea asemănărilor şidiferenţelor dintre stările emoţionale (de exemplu, între a
plăcea şi a iubi; între a supăra şi a înfuria);
 cunoaşterea semnificaţiei stărilor emoţionale în funcţie de situaţiile şi relaţiile complexe
în care se produc (de exemplu, legătura dintre tristeţeşi pierdere);
 recunoaşterea emoţiilor complexe, contradictorii în funcţie de situaţiile în care apar (de
exemplu, dragoste şi ură faţă de aceeaşi persoană);
 recunoaşterea amestecurilor, combinaţiilor de emoţii (de exemplu, speranţa este o
combinaţie a încrederii şi optimismului);
 cunoaşterea modului de evoluţieşi de transformare a emoţiilor în funcţie de situaţii (de
exemplu, supărarea se poate intensifica şi preschimba în furie, transformându-se ulterior
 în satisfacţie sau, dimpotrivă, în vină etc.) şi orientarea atenţiei spre legăturile specifice
care pot exista între emoţii;
 capacitatea de a interpreta sensul emoţiilor în relaţii cum ar fi tristeţea, care se instalează
în urma unor pierderi;
 capacitatea de a înţelege sentimentele complexe sau cele simultane precum cele de
dragoste şi ură sau înfiorarea privită ca o combinaţie între teamă şi surpriză;
 capacitatea de a recunoaşte tranzitul posibil de la o emoţie la alta, spre exemplu, trecerea
de la furie la satisfacţie sau de la furie la ruşine.
4. Reglarea emoţiilor pentru a promova creştereaemoţionalăşi intelectuală
 capacitatea de a fi deschis, de a accepta atât sentimentele plăcute, cât şi pe cele neplăcute;
 capacitatea de a utiliza sau de a se elibera de o emoţie, după voinţă, în funcţie de utilitatea
sau importanţa ei;
 capacitatea de a monitoriza emoţiile în raport cu sine sau cu ceilalţi astfel încât subiectul
să poată recunoaşte cât sunt aceştia de precişi, tipici, influenţabili sau rezonabili;
 capacitatea de a manipula atât emoţia proprie, cât şi pe a celorlalţi prin moderarea
emoţiilor negative şi evidentierea celor plăcute, fără a reprima sau exagera informaţia pe
care o conţin (Roco, Mihaela, 2001, p. 143-145).
Aplicație
În vederea înțelegerii legăturii dintre creier și exprimarea emoțiilor vizionați filmul
documentar Creierul și emoțiile - Prof. dr. Constantin Dulcan.
Care este opinia dumneavoastră?
https://www.youtube.com/watch?v=d6gFHgzfo_w
Empatia
Empatia, ca şi componentă cheie a inteligenţei emoţionale, este acea capacitate de a
percepe experienţa subiectivă a unei alte persoane. Psihologul american Tichener a definit
empatia drept un sentiment sau o proiecţie a sinelui într-un obiect cu implicaţii sociale. Teoria
acestuia explica empatia ca având baza în imitaţia fizică a nefericirii altora, ceea ce evocă
aceleaşi sentimente în persoana respectivă. Această imitaţie motorie începe să dispară începând
cu vârsta de doi ani şi jumătate, când copii încep să meargă de-a buşilea. Atunci ei realizează că
de fapt emoţiile respective nu sunt ale lor. Goleman consideră empatia că construieşte pe
conştientizarea de sine. Cu alte cuvinte, cu cât suntem mai abili în conştientizarea propriilor
emoţii, cu atât vom putea cunoaşte mai bine emoţiileşi sentimentele celorlalţi.
S. Marcus (1997. p. 68) o defineşte ca fiind „un fenomen psihic de retrăire a stărilor,
gândurilor şiacţiunilor celuilalt, dobândit prin transpunerea psihologică a eu-lui într-un model
obiectiv de comportament uman, permiţândînţelegerea modului în care celălalt interpretează
lumea.” Persoanele cu un nivel ridicat al empatiei îmbină experienţa afectivă cu flexibilitatea în
planul cognitive. Aceste persoane nu au prejudecăţii, nu „etichetează” persoanele pe care le
cunosc.
Marcus plasează empatia în centrul competenţei sociale. De aici depinde calitatea
relaţiilor interumane şi înţelegerea cu ceilalţi. Acesta concluzionând asupra definiţiilor date
empatiei, ajunge la concluzia că centrul empatiei este reprezentat de conduita retrăirii stărilor,
gândurilor, acţiunilor celuilalt de către propria persoană prin intermediul unui proces de
transpunere substitutivă în celălalt.
Marcus realizează o clasificare a ipostazelor sub care se prezintă empatia:
 fenomen psihic – situaţie în care se relevă dimensiunea sa de fapt interior, subiectiv în
continuă transformare;
 proces psihic – ceea ce arată că are o desfăşurare plurifazică ce se întinde de la proiecţia
eu-lui până la identificarea cu altul;
 produs psihic – empatia se concretizează în retrăirea gândurilor, emoţiilor, acţiunilor
celorlalţi;
 însuşire psihică – când ne apare ca trăsătură de personalitate, ca aptitudine a individului;
 construct multidimensional al personalităţii – care include toate aspectele menţionate la
formele anterioare.
Serge Moscovici (1998, p. 81) afirmă că empatia este conectată în cadrul competenţei
sociale cu cooperarea şiatenţia acordată celorlalţievidenţiindu-se rolul antrenării acestora în
instalarea armoniei şitoleranţei caracteristice contractelor interpersonale şi eficiente.
Cel care a introdus termenul de empatie în psihoterapie a fost Carl Ransom Rogers. Din
perspectiva lui relaţia terapeutului cu „clientul” are la bază empatia. Aceasta presupune să simţi
lumea clientului ca şi cum ar fi a ta. Atitudinea de comprehensiune empatică, care însoţeşte
demersul terapeutic, desemnează o înţelegere din punctul de vedere al subiectului.
Robert Wood şi Harry Tolley (2003, p. 96) descompun empatia în patru laturi de bază:
1. A fi sensibil cu alţi oameni şi a-i înţelege;
2. A te raporta la nevoile şi la binele celorlalţi;
3. A încuraja progresul altor oameni;
4. A fi racordat din punct de vedere politic şi social.
Persoanele înalt empatice sunt altruiste, au un comportament prosocial bine conturat, sunt
bine adaptate social şi în general puţin anxioase. Altruismul se referă la acţiunile de binefacere
făcute în mod dezinteresat semenilor noştri. Unul dintre factorii determinanţi ai
comportamentelor altruiste îl constituie empatia, care influenţează altruismul prin următoarele
trei variabile:
• abilitatea de a discrimina şi clasifica stările afective ale celorlalţi;
• abilitatea de a evolua ipotetic modul de comportare şi perspective altei persoane;
• impresionabilitatea emoţională (capacitatea de a unifica, de a asocia propriile simţăminte
cu ale altuia) (Roco, Mihaela, 2001, p. 147).

Reprimarea emoţiilor
Prejudecăţile culturale ne împiedică să ne arătăm adevăratele sentimente faţă de semenii
noştri. Înăbuşirea propriilor noastre sentimente înseamnă amânarea problemelor noastre
emoţionale. Jeanne Segal (1999, p. 101) observa că reprimarea emoţiilor poate provoca probleme
grave de sănătate. Încă din copilărie învăţăm să ne strângem ochii, să ne reţinemrespiraţia pentru
a nu plânge sau pentru a ne ascunde mânia, astfel încât să lăsăm impresia că suntem calmi şi
nimic nu ne afectează. Încleştămdinţii, strângem abdomenul pentru a ne linişti furia, iar apoi să
zâmbim ca şi cum nimic nu s-a întâmplat.
Aceste modalităţi de reacţie cauzează efecte negative asupra corpului fizic. Apoi, odată
cu maturizarea psihosocială a indivizilor, aceste emoţii reprimate se manifestă prin adicţii,
dependenţe pentru a se putea minimaliza, calma. Astfel se ajunge la mâncatul excesiv, fumatul,
consumul de băuturi alcoolice, consumul de droguri sau orice altă activitate făcută în exces. Unii
devin dependenţi de munca lor, alţii de privitul la televizor, de activităţi fizice sau de activităţi
sociale.
James House (apud Goleman, D., 2001, p. 301) realizează un studiu pe o perioadă mai
mare de douăzeci de ani în care au fost implicaţi peste treizeci şişapte de mii de persoane care a
demonstrat că izolarea socială dublează riscurile de îmbolnăvire sau de deces. Sentimentul că nu
ai cui să-ţiîmpărtăşeştiemoţiile duce la degradarea sănătăţii. Acesta este la fel de important
pentru rata mortalităţii ca şi fumatul, tensiunea arterială mare, colesterolul crescut şi obezitatea.
Nu trebuie confundată singurătatea cu izolarea, deoarece există persoane care nu simt nevoia să
aibă relaţii multe cu ceilalţişi care sunt sănătoşi. Mai important este sentimentul subiectiv al
fiecăruia de izolare de lume. Acesta este cel care îşi pune amprenta asupra sănătăţii.
Aplicație - Poveste terapeutică Visul unei zile de școală
Obiective: dezvoltare emoțională -adaptare școlară, abilități sociale, timiditatea
Desfășurare
Se citește povestea terapeutică după care sunt solicitate informațiile:
-Despre cine este vorba în povestea noastră?Unde a mers ursulețul Trică în acea dimineață?/Ce
a visat Trică în noaptea de dinaintea începerii școlii?
Identificarea soluțiilor
-Cum s-a simțit Trică în momentul în care a trebuit să meargă la școală?/Ce l-a ajutat să fie
pregătit pentru a merge la școală?
Identificarea obstacolelor
- Ce ai face dacă colegii tăi nu vor juca cu tine în prima zi de școală?/Mama nu ar putea să stea
cu tine?

Tema 1.2. Abilități de gândire specifice inteligenței emoționale

Spre deosebire de alte specii, oamenii au capacitatea de a-și generași a-și controla
emoțiile, apelând la gândire. Dezvoltarea neocortexului, acea parte a creierului care controlează
limbajul și gândirea logică, ne permite să analizăm ceea ce simțim și chiar să modificăm aceste
sentimente. Se știe că mintea ne poate îmbolnăvi fizic și de aceea s-au inventat metode prin care
se poate contracara acest proces.
Capacitatea oamenilor de a se minți singuri este aproape nelimitată, ceea ce înseamnă că
e greu de supraestimat cât este de important să-i învățăm pe copii să-și dezvolte o gândire
orientată spre realitate. Creierul nostru emoțional pare să aibă capacitatea de a-și pune, la
comandă o armură care să-și protejeze dorințele cele mai fierbinți de atacurile creierului rațional.
Faptul că facem atât de frecvent lucruri care nu sunt în interesul nostru sugerează că procesul
evolutiv a dat greș atunci când a dezvoltat așa-numita parte logică a creierului. Copiii pot fi
educați să acționeze atât în interesul lor, cât și al altora.
Opusul auto-amăgirii este gândirea realistă-a vedea lumea exact exact așa cum este și a
reacționa față de ea cu decizii și comportamente potrivite. În loc de a-i proteja pe copii de o
problemă, îi putem ajuta spunând adevărul, explicându-le situația, descriind faptele.
Cel mai important lucru pe care îl pot face cadrele didactice pentru copii este să-i învețe
să gândească realist, să fie sinceri, să nu mintă. De asemenea, sunt de reținut următoarele:
• Gândirea realistă este opusul autoamăgirii;
• Prin povești care reprezintă modele, copiii pot fi învățați să își dezvolte abilitatea de a
gândi realist
O altă modalitate de a forma abilități specifice inteligenței emoționale este aceea
referitoare la felul în care se raportează la succes și eșec.
Succesul face parte din viața fiecărui individ și ne simțim confortabili cu acest lucru. Dar
ce se întâmplă când în viața copilului apare eșecul? Îl considerăm natural, firesc? Ne învinovățim
în calitate de părinte pentru apariția acestuia? Încercăm să-l apărăm pe copil prin toate mijloacele
posibile de confruntarea cu o situație eșuată? Sunt câteva întrebări la care vă invităm să
reflectați.
 În realitate eșecul face parte inevitabil din viață, oferind mai multe avantaje decât
dezavantaje. Condiția pentru ca eșecul să fie privit astfel, constă într-o comunicare deschisă
părinte – copil. În lipsa unei astfel de comunicări, copiii ajung să resimtă teamă față de eșec,
fiind motivați să-l evite și nu să-l înfrunte.

Temă de reflecție
Cum privim conceptul de eșec dintr-o perspectivă pozitivă și constructivă pentru
dezvoltarea copilului?

âSuccesul se obține prin încercare și eroare. De aceea eșecul nu trebuie să devină un

punct final al acțiunilor copilului către atingerea unui obiectiv, ci o oportunitate de învățare.
Eșecul și lecțiile pe care le oferă acesta, îl transformă în câștigător. Iată de ce procesul care a stat
la baza învățării devine mai important decât produsul obținut în urma învățării. Cum îi ajutați pe
copii să facă față eșecului în pași simpli:
1. Manifestați o reacție deschisă față de eșecul copilului și încurajați-l să-și schimbe
strategia de acțiune dacă vechea abordare nu funcționează;
2. Demonstrați copilului prin exemplul propriu că este firesc ca lucrurile să nu se întâmple
întotdeauna așa cum am plănuit;
3. Acceptați eșecul care a intervenit în viața copilului. În felul acesta îl veți ajuta să trateze
eșecul ca pe o parte componentă a vieții;
4. Eșecul reprezintă o oportunitate de învățare. Profitați de eșecul care a intervenit în viața
copilului și ajutați-l să învețe din greșeli. În acest mod poate ajunge la succes;
5. Adoptați o atitudine pozitivă, încurajatoare atunci când copilul eșuează. În ciuda
eforturilor depuse este firesc ca succesul să nu fie prezent în toate acțiunile sale. Acesta este
motivul pentru care eșecul trebuie să facă parte din viața sa;
6. Comunicați-i copilului mesaje potrivite, constructive despre însemnătatea eșecului.
Atenție: aceste mesaje pot fi comunicate și prin felul în care reacționați în fața eșecului copilului;
7. Copiii își ating obiectivele prin încercarea unor moduri noi de abordare a unei probleme,
mai complexe și mai puțin confortabile. Pornind de la acest fapt, oferiți-i copilului șansa să
eșueze. Eșecul îl plasează pe copil într-o situație inconfortabilă, determinându-l să găsească
soluții pentru rezolvarea unei probleme.
Aplicație practică: Vizionarea filmului în scopul înțelegerea legăturii dintre rațional și
afectiv,,O minte rațională acceptă tristețea?”-prof. univ. dr. Daniel David
https://www.youtube.com/watch?v=DRqeo7jkVnc
Cât de importantă este acceptarea emoțiilor negative în viața noastră?
 În cartea „From Failure to Success: Everyday Habitsand Exercises to Build Mental
Resilience and Turns Failures Into Success”, Meadows compară eșecul cu un labirint, respectiv
cu un instrument de sculptură:
1. Eșecul este ca și cum copilul ar naviga într-un labirint – fiecare eșec îl învăță ceea ce nu
funcționează, îndepărtând abordările greșite și ajungând în final la atingerea obiectivului.
2. Eșecul este ca un instrument de sculptură – fiecare eșec îl ajută pe copil să-și descopere
abilitățile contribuind la „sculptarea” sa.
Iată câteva avantaje ale prezenței eșecului în viața copilului :
1. Eșecul contribuie la motivația copiilor cu scopul de a depăși obstacolele care au stat la
baza eșecului;
2. Eșecul îi ajută pe copii să conștientizeze unde au greșit, având posibilitatea să corecteze
greșeala și să-și atingă obiectivul;
3. Abilități utile în viața de zi cu zi, precum: angajamentul, răbdarea, determinarea, luarea
deciziilor și rezolvarea problemelor, pot fi obținute și prin intermediul eșecului.

Aplicație practică: „Ping-pong cu gândurile”

Obiective: să exerseze mesajele de tip pozitiv, optimist
Cursanții primesc o fișă de lucru în care sunt descrise situații diferite și sunt rugați să
completeze fișa cu mesajul pozitiv și mesajul negativ care poate fi transmis elevilor.

Inteligența emoțională este condiționată și de o bună cunoașterea de sine. Elemente ale

cunoașterii propriei persoane se dezvoltă odată cu trecerea vârstei și cu experiențele prin trece
fiecare. Pe măsură ce persoana avansează în vârstă, ea dobândește o capacitate mai mare și mai
acurată de auto-reflexie. Totuși, niciodată nu vom putea afirma că ne cunoaștem pe noi înșine în
totalitate. Confruntarea cu noi evenimente poate scoate la iveală dimensiuni necunoscute ale
personalității sau să le dezvolte pe cele subdimensionate. Cunoașterea de sine este un proces
cognitiv, afectiv și motivațional individual, dar în același timp, de-a lungul existenței, suportă
influențe puternice de mediu.
Cunoașterea de sine implică trei concepte importante: imaginea de sine, stima de sine si
încrederea de sine. Dacă aceste trei concepte despre sine sunt solide, pozitive și sănătoase, ne vor
ajuta să învățăm ne formăm noi deprinderi și vor conduce la dezvoltarea capacității de a depăși
obstacolele inerente cu care ne confruntăm de-a lugul vieții (divorț, pierderea slujbei, accidente
etc). În caz contrar, când conceptele sunt dezvoltate insufficient fiind slabe, devenim vulnerabili.
 Atunci când ne referim la imaginea de sine, facem trimtere la totalitatea percepțiilor
privind abilitățile, atitudinile și comportamentele personale. Putem asimila imaginea de sine unei
reprezentări mentale a propriei persoane sau ca fiind o structură organizată de cunoștințe
declarative despre sine, care ghidează comportamentul social. În termini mai simpli, imaginea de
sine presupune conștientizarea a „cine sunt eu” și a „ceea ce pot să fac eu".
Se întâmplă adesea ca imaginea de sine să nu reflecte realitatea. Sunt acele situații în care
conceptele sunt dezvoltate insuficient, sunt slabe, cee ace ne face să devenim vulnerabili.
Există riscul de anu evalua correct propria imagine de sine. De a nu conștientiza dacă
această imagine este un abuna sau este una mai puțin bună. Cum găsim răspunsul la această
dilemma? Ascultându-ne „vocea interioară”. Daca aceasta are tendința spre un discurs pesimist,
și autocritic centrându-se pe ambiții neîmplinite sau fiind preocupată de perfecțiune, este clar că
imaginea de sine a persoanei respective este una negativă.
O imagine de sine bună poate conduce la indeplinirea obiectivelor pentru că, o imagine
de sine bună dă entuziasmul, energia și determinarea necesare pentru înfăptuirea unui lucru,
astfel încât obstacolele vor fi percepute ca provocări ce trebuie și pot fi depășite. O imagine de
sine bună ne face să relaționăm armonios cu ceilalți, simțindu-ne valoroși, utili, de succes.
O imagine de sine negativă poate conduce la scăderea motivației sau chiar să o anihileaze
prin lipsa încrederii în forțele proprii, generatoare de mesaje de tipul „ce rost are sa încerc
oricum nu voi reusi", "e prea greu", "nu sunt capabil" etc.) conducând, pe viitor, la
comportamente de evitare („nu mă duc la selecție pentru că nu sunt suficient de bun, deci e
pierdere de timp...").
Cadrul didactic trebuie să fie preocupat în activitatea instructive-educativă șo de acest
aspect, al imaginii de sine pentru că ea poate influența decisive performanțele elevilor, apetitul
pentru a învăța, riscul de abandon școlar. Importanța imaginii de sine se vădește în
comportamentele fiecăruia dntre noi.
Temă de reflecție.
Pentru a contura propria imagine de sine răspunde la următoarele întrebări și reflectează la
tipul de discurs optimist/pessimist pe care îl ai
„Ce cred despre corpul meu?”
„Ce cred despre modul în care gândesc, memorez, învăț etc.?”
„Ce cred despre emoțiile și sentimentele mele?”
„Cum cred că mă percep ceilalți?”
„Ce cred că este important si reprezintă o valoare pentru mine?”

Recomandare de lectură: „Arta de a făuri oameni” de Virginia Satir (psihoterapeut)

Odată cu trecerea anilor, mi-am creat o imagine despre oamenii care trăiesc „ca oamenii".
Este vorba despre oameni care își înțeleg, prețuiesc și dezvoltă corpurile, pe care le văd ca
fiind frumoase și folositoare. Acești oameni sunt realiști și onești cu privire la ei înșiși și la
ceilalți, sunt iubitori și îngăduitori cu propria persoană și cu cei din jur. Oamenii care își
trăiesc umanitatea și sunt gata să își asume riscuri, să fie creativi, să își exprime competențele,
să se schimbe atunci când condițiile solicită schimbări. Ei găsesc modalități de a introduce în
viața lor ceea ce este nou și diferit, păstrând în același timp acele părți vechi care sunt încă
utile și aruncând ceea ce nu mai este de folos.
Dacă adunăm toate cele menționate anterior, obținem portretul unor oameni sănătoși din punct
de vedere fizic, cu o minte vioaie, oameni care simt, iubesc, se joacă, sunt autentici și creativi,
eficienți și responsabili. Sunt oameni care stau pe propriile lor picioare, iubesc profund, luptă
corect și eficace. Își pot accepta la fel de bine latura tandră și partea dură și pot face diferența
dintre ele.

Exercițiu: vizionare film „Cum îți schimbi viața prin control mental? RajkoKuzmanovic
https://www.youtube.com/watch?v=yLN5cgdQ7tA
Obiective: gestionarea gândurilor care ne vin în minte
Cum se pot înlocui gândurile negative cu cele pozitive
Metode: vizionare film documentar
Mijloace didactice: laptop, videoproiector
Timp: 20 minute
Exercițiu „Convingeri iraționale, gânduri automate”
Obiective: cunoașterea convingerilor iraționale și a gândurilor automate
Descriere: cursanții vor fi împărțiți în cinci grupe și vor primi câte o fișă cu convingerile
dezadaptative și o fișă cu gândurile automate. Fiecare grupă va nota pe o foaie de flipchartie
cinci convingeridezadaptative și cinci gânduri automate care sunt întâlnite cel mai des în
activitatea didactică. Apoi, câte un reprezentant al fiecărei grupe va prezenta rezultatul
activității.
Metode: exercițiul, lucrul în echipă
Mijloace: fișe de lucru
Timp: 30 minute

Tema: 1.3 Strategii de recunoaștere și etichetare a emoțiilor și sentimentelor

 Câteva dintre recomandările pentru dezvoltarea competențelor de conștientizare a sinelui,
atât de importante pentru o inteligență emoțională adecvată, pot fi:

✓ Exersarea recunoașterii și a numirii propriilor emoții;

✓ Înțelegerea cauzelor emoțiilor și a conexiunii dintre acestea și comportamente, respectiv
gânduri;

✓ Exersarea descrierii evenimentelor și a gândurilor care provoacă reacții emoționale;

✓ Discutarea unor situații din literatură, în care un personaj a reacționat altfel decât a intuit
cititorul și a efectelor acestor reacții;

✓ Ascultarea unor genuri diferite de muzică și discutarea despre emoțiile pe care acestea le
activează;

✓ Reflecția asupra propriului comportament, cu scopul de a învăța din acesta;

✓ Recunoașterea performanței și cultivarea punctelor tari și a atributelor pozitive;
✓ Evaluarea corectă a competențelor, efortului, performanței;
✓ Reflecția asupra felului în care, schimbând interpretarea cu privire la un eveniment, se
poate modifica emoția cu privire la acesta;

✓ Reflecția asupra emoțiilor personale și asupra manierei în care persoana le exprimă în

diferite situații;

✓ Scrierea expresivă - descrierea în scris a unor situații emoționale, urmărind

conștientizarea și descărcarea emoțională;

✓ Discutarea despre evenimente istorice și despre modul în care interpretarea greșită a

acestora a atras după sine un eveniment negativ, o emoție negativă nesănătoasă;

✓ Identificarea unor atribute personale pozitive și a contextelor în care le pot pune în

valoare;

✓ Identificarea credințelor de autoeficacitate deficitare și identificarea unor surse de

creștere a autoeficacității.
De reținut!
• Competența de conștientizare a sinelui este o competență socio-emoțională ce cuprinde 5 sub-
competențe: identificarea și înțelegerea emoțiilor proprii și ale celorlalți, înțelegerea relației
dintre gânduri, emoții și comportamente, percepție acurată de sine, încredere în sine,
autoeficacitate (CASEL, 2015).
• Identificarea și înțelegerea emoțiilor noastre și ale celorlalți implică înțelegerea faptului că o
persoană poate simți mai multe emoții concomitent, dar și capacitatea de a identifica emoțiile
celorlalți.
Aplicație practică: Exercițiu de stimulare a imaginației și facilitării cunoașterii de sine și a
celorlalți – „Numele meu”
Descriere: formatorul va cere cursanților să-și scrie numele și prenumele pe verticală, pe
partea stângă a foii, lăsând spațiu între litere de unul sau două rânduri. Plecând de la fiecare
literă, invită să se scrie un cuvânt sau o propoziție folosind litera din propriul nume sau
inițială. Rezultatul va fi o descriere a fiecărei persoane obținută din propriul nume și prenume.
Metode: exercițiu
Materiale: foi de hârtie, creioane
Timp: 30 minute

Fii conștient de emoțiile tale și ale copiilor!

Exprimarea emoțiilor arată studiile, depinde de factorii culturali: persoanele care provin
din cultura latină sunt mai pasionale și mai expresive, iar cele japoneze sau scandinave sunt mai
reținute.
Emoția joacă un rol important în influențarea multor funcții cognitive și comportamentale
din viața cotidiană, printre care memoria și procesul decizional. Importanța emoției în relațiile
interpersonale este evidentă. Deși cercetările care vizează inteligența emoțională sunt relativ noi,
există deja mai multe modele concurente pentru inteligența emoțională. Inteligența emoțională îi
permite individului o eficiență socială mai mare decât altor indivizi în anumite aspecte ale vieții
sociale.
Aplicație practică - Ghicește emoția
Scopul activității: dezvoltarea competenței de conștientizare a sinelui prin exersarea
Identificați în grupe de câte 5, cât mai multe emoții pentru fiecare literă a alfabetului. Pentru
fiecare emoție identificată, trebuie să găsească un film, o melodie, o operă literară în care
apare emoția respectivă. În măsura posibilităților,formabiliii pot folosi internetul pentru a
identifica filme, melodii, opere literare.

Cum putem fi conștienți de propria viață emoțională?

- necesită un pic de singurătate;
- un jurnal emoțional -monitorizarea săptămânală a emoțiilor care vă poate ajuta să legați
gândurile care declanșează emoțiile și felul în care reacționați la ele.
- urmăriți gândurile!
 Emoția poate fi privită ca pe o șansă de apropiere și învățare. Putem vedea furia unui
copil ca însemnând altceva decât o provocare a autorității. Emoțiile scad în intensitate atunci
când oamenii pot vorbi despre ele.
Ascultarea empatică și activă înseamnă mai mult decât să reții informațiile,
înseamnă acordarea la emoțiile copilului și atenția la limbajul nonverbal;
Ajută copilul să-și eticheteze verbal emoțiile
Putem spune: „Astăzi ești foarte trist, nu-i așa?” -copilul se simte înțeles și are un cuvânt
prin care își descrie emoția. Copiii care se pot liniști pe sine de la vârste mici prezintă o serie de
semne care trădează inteligența emoțională: se concentrează mai bine, au relații mai bune cu
prietenii, performanțe academice mai înalte.
Stabilește limite, în timp ce ajuți copilul să-și rezolve problemele
Copiii își exprimă emoțiile negative prin comportamente nepotrivite: loviri, jigniri, bătăi,
țipete. Copiii, e necesar să înțeleagă că dorințele și sentimentele sunt normale, dar
comportamentele , nu. Dacă adulții îi spun unui copil cum s-ar cuveni să se simtă, îl facem să-și
piardă încrederea în forțele proprii.
Cadrele didactice e necesar să stabilească limite pentru comportamentele copiilor.
Permisivitatea excesivă conduce la fapte indezirabile. Câteva dintre reperele la care ar putea să
se raporteze cadrul didactic atunci când își propune să ghideze comportamentele copilului, astfel
încât să fie funcționale, sunt:

✓ Exersați atenția pozitivă și fixați limitele când copilul lovește!

✓ Stabiliți un bun contact visual!
✓ Folosiţi cuvinte simple, directe şi cu ton scăzut!
✓ Arătaţi clar că înţelegeţi şi acceptaţi sentimentele copilului, dar nu-i puteţi permite să se
comporte aşa!

✓ Pregătiţi o alternativă comportamentală sau o consecinţă pentru a fi folosită. Întrebaţi-vă

care sunt consecinţele logice ale lovirii. De exemplu, ajutorarea unei persoane la nevoie
poate fi o consecinţă logică pentru un lovirea unei persoane.

✓ Dacă comportamentul se manifestă destul de frecvent, întocmiţi un contract

comportamental.

Exercițiu-stabilirea limitelor
Obiective: înțelegerea faptului că orice comportament are consecințe; pozitive și negative pe
care un copil le va suporta
Desfășurare:
Membrii grupei vor fi rugați să numere până la trei și se vor alcătui trei subgrupe care vor primi
sarcina de a realiza un sistem de reguli pentru o clasă din învățământul primar, unul pentru
învățământul gimnazial și unul pentru învățământul liceal bazat pe trei zone de comportament:
zona verde -comportamente aprobate și dezirabile zona galbenă- comportamente inadecvate care
nu sunt sancționate și zona roșie- comportamente care nu pot fi tolerate sub nicio formă
Materiale: foi de flipchart, carioci
Metode: lucrul pe grupe
Timp: 20 minute
Fiecare grupă își va desemna un raportor care va prezenta rezultatele activității: 10 minute
5. Evitați critica excesivă, comentariile umilitoare și ridiculizarea!
 -Înjosirea copilului este distructivă atât pentru comunicare , cât și pentru stima de sine;
 -e necesar să le dați voie să greșească uneori;
 -vorbiți explicit atunci când vă referiți la comportamente:
 -nu criticați persoana, ci comportamentul

Exercițiu-limbajul încurajării
Obiective:să înțeleagă limbajul încurajării și să utilizeze cuvinte și expresii care dezvoltă
încurajarea și sprijinul emoțional.
Desfășurare
Participanții vor vedea proiectate câteva expresii precum: ,,demonstrează prin cuvinte sprijinul
pentru un copil care are sindromul autist”, ,,subliniază prin cuvinte contribuția, punctele forte și
aprecierea pentru un copil cu deficiență motorie” ,,, demonstrează prin cuvinte toleranța și
acceptarea pentru un elev cu părinții plecați în străinătate”
Cursanții vor găsi cuvinte și expresii prin care să exprime sprijinul, punctele forte, contribuția,
toleranța pentru elevii cu CES și cei aflați în risc de abandon școlar.
Metode: conversația, exercițiul
Materiale: videoproiector, laptop
Timp: 30 minute

Exercițiu „Pălării de petrecere puse pe capetele monștrilor: strategii de desen pentru stăpânirea
fricilor- sursa ,,101 tehnici favorite ale terapiei prin joc ” Heidi GerardKaduson și Charlese E.
Schaefer -Editura Trei
Obiective
 -eliberarea de frici prin desene
 -activarea simultană a resurselor și puterii interioare
Descriere
Formatorul pune la dispoziția cursanților creioane colorate, vopsea de pictat cu degetele,
carioci, foi de desen și solicită acestora să deseneze ceva la alegere, ceea ce îi face să se simtă
bine sau în siguranță. După ce cursanții termină de desenat , formatorul îi roagă să deseneze ceva
înfricoșător care li s-a întâmplat sau care îi sperie.
Formatorul îi pune pe cursanți să modifice desenul așezând o pălărie de petrecere, un ciucure,
micșorând desenul, sau desenând pe cineva care vine și îmblânzește monstrul . Astfel, în mintea
celui care are frici se conturează ideea că lucrurile se pot modifica.
Materiale: foi de hârtie, carioci, creioane colorate, vopsea de pictat cu degetele
Metode: desenul terapeutic
Timp: 20 minute
Exercițiu-Harta sentimentelor
Obiective:
-identificarea și integrarea sentimentelor ;
-înțelegerea faptului că emoțiile pot apărea simultan în interiorul unei persoane ;
-strângerea rapidă de informații despre îngrijorările unei persoane
Descriere
Formatorul folosește conturul unui om din hârtie cu ochi, nas și un zâmbet. Lângă acest contur
sunt trecute cuvintele: fericit, trist, înfricoșat, furios, iubire, îngrijorat. Cursanții pot fi rugați să
adauge încă un sentiment sau două pe listă.
Cursanții aleg o culoare pentru fiecare emoție și fac o liniuță lângă termenul emoției.
Apoi , se solicită cursanților să se gândească la un eveniment supărător din viața lor și să
coloreze în interiorul omului locul unde ar putea să simtă emoțiile. După ce desenul este
terminat , poate fi analizat.
Metode: desenul proiectiv
Materiale: foi de hârtie cu conturul unui om, creioane colorate
Timp: 20 minute