UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA PSIHOLOGIE, ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚA SOCIALĂ
DEPARTAMENTUL ȘTIINȚE ALE EUUCAȚIEI / PSIHOLOGIE

BITCA MARIA

INTRODUCEREA ÎN METODOLOGIA CERCETĂRII

0111.3 - Psihopedagogie
0113.1/ 0114.10 - Pedagogie în învățământul primar și limba
engleză
0313.1 - Psihologie

Proiect de cercetare

Șef de departament:

Conducător științific :

Autorul:

CHIȘINĂU, 2023
Capitolul I.Abordări teoretice privind inteligența emoțională și aptitudinile
comunicative
1.1.Inteligența emoțională: definiții conceptuale
Inteligența emoțională se referă la abilitatea de a recunoaște, înțelege și gestiona propriile
emoții, precum și de a percepe și gestiona corect emoțiile altora. Ea implică capacități precum
auto-reglarea, empatia, abilitatea de a gestiona relațiile și de a lua decizii în mod conștient și
echilibrat în contexte emoționale. Conceptual, inteligența emoțională se referă la capacitatea
de a utiliza emoțiile în scopul rezolvării problemelor, luării deciziilor și stabilirii relațiilor
interpersonale eficiente. Ea reprezintă un element important în dezvoltarea personală și prof
adecvat la emoțiile altora.
1.2.Teorii privind inteligența emoțională
Există mai multe teorii care au fost propuse pentru a explica inteligenta emotională:

1. Teoria lui Peter Salovey și John Mayer: Această teorie propune că inteligența emoțională
constă din patru componente principale: perceperea și evaluarea corectă a emoțiilor proprii și
ale altora, folosirea emoțiilor pentru a gândi și a rezolva probleme, înțelegerea emoțiilor și
gestionarea lor în scopul adaptării și reglării comportamentului și a medieri interacțiunilor
sociale, și controlul voluntar al emoțiilor pentru a obține scopuri personale.

2. Modelul lui Daniel Goleman: Acest model sugerează că inteligența emoțională constă din
cinci competențe principale: conștientizarea emoțională, gestionarea emoțiilor, motivația,
empatia și abilitatea de a gestiona relații.

3. Teoria lui Reuven Bar-On: Conform acestei teorii, inteligența emoțională constă dintr-o
serie de factori care includ abilități sociale, adaptabilitate emoțională, starea de bine generală,
precum și factori legați de gestionarea stresului.

Aceste teorii oferă diferite perspective asupra inteligenței emoționale și contribuie la

înțelegerea complexității acestei capacități umane importante. esională.
Delimitările conceptuale ale aptitudinilor comunicative includ o serie de elemente importante
care definesc și delimitează acest concept, printre care:

1. Abilități verbale și non-verbale: Aptitudinile comunicative includ atât abilități verbale,

precum vorbirea și scrierea, cât și abilități non-verbale, precum limbajul corpului, gesturile și
expresiile faciale.

2. Recepția și exprimare: Aptitudinile comunicative implică abilitatea de a recepta și de a

interpreta corect mesajele altora, precum și capacitatea de a exprima propriile gânduri și
emoții în mod clar și eficient.

3. Empatie și înțelegere: Aptitudinile comunicative includ capacitatea de a fi empatic și de a

înțelege punctele de vedere ale celorlalți, contribuind astfel la crearea unei comunicări
eficiente și respectuoase.
4. Context specific: Capacitatea de a înțelege și de a folosi limbajul și tehnicile potrivite în
diferite contexte comunicative, precum în relațiile interpersonale, mediul de lucru sau în
mass-media.

5. Necesitatea feedback-ului: Aptitudinile comunicative includ abilitatea de a primi și de a

oferi feedback atât pozitiv, cât și constructiv în cadrul unei interacțiuni.

Acestea sunt doar câteva aspecte esențiale care delimitează și definesc aptitudinile
comunicative, iar înțelegerea lor este crucială pentru dezvoltarea unei comunicări eficiente și
productive.
Caracteristicile inteligenței emoționale și ale aptitudinilor de comunicare la elevi includ
următoarele aspecte:

1. Autocunoaștere: Capacitatea elevilor de a-și înțelege propriile emoții, de a-și gestiona

stresul și de a-și recunoaște punctele tari și slabe.

2. Empatie: Capacitatea de a-și înțelege și simți emoțiile celor din jur, de a-i susține și de a
dezvolta legături pozitive cu ceilalți elevi și adulți din mediul școlar.

3. Reglarea emoțiilor: Capacitatea de a-și gestiona emoțiile în mod eficace, de a-și controla
impulsurile și de a face față situațiilor stresante sau conflictuale într-un mod constructiv.

4. Abilități de comunicare: Capacitatea de a exprima clar gândurile și sentimentele, de a

asculta atent și de a comunica în mod eficient cu ceilalți elevi, profesori și personalul școlar.

5. Relații interpersonale: Capacitatea de a dezvolta și de a menține relații sănătoase și

armonioase cu ceilalți, de a colabora în echipă și de a rezolva conflictele în mod constructiv.

Aceste caracteristici sunt esențiale pentru succesul școlar și pentru dezvoltarea unei
personalități echilibrate și adaptabile. Educația și sprijinul din partea celor din jur pot
contribui la dezvoltarea acestor aptitudini la elevi.
Inteligenta emotionala si aptitudinile de comunicare sunt doua aspecte esentiale ale
dezvoltarii personale si a interactiunilor umane. Iata cateva concluzii cheie in legatura cu
aceste aspecte:

Inteligenta emotionala:
- Capacitatea de a stapani si gestiona emotiile este cruciala pentru succesul personal si
profesional.
- Persoanele cu o inteligenta emotionala dezvoltata sunt mai inclinate sa inteleaga si sa se
conecteze cu altii, ceea ce le ajuta in relatii interpersonale si in mediul de lucru.
- Dezvoltarea inteligentei emotionale poate imbunatati abilitatile de leadership, de gestionare
a conflictelor si de rezolvare a problemelor.

Aptitudinile de comunicare:
- Abilitatile de comunicare eficienta sunt esentiale pentru a construi relatii solide, a transmite
informatii clar si a rezolva conflicte.
- Persoanele care se exprima bine si care stiu sa asculte activ sunt considerate mai implicante
si mai eficiente in mediul profesional si social.
- Dezvoltarea abilitatilor de comunicare poate imbunatati relatiile personale si profesionale si
poate conduce la o mai buna intelegere si colaborare.

In concluzie, atat inteligenta emotionala, cat si aptitudinile de comunicare joaca roluri

esentiale in dezvoltarea umana si in succesul personal si profesional. Investirea in dezvoltarea
acestor abilitati poate aduce beneficii semnificative individului si mediului sau.

Capitolul II.Abordări praxiologice a relației dintre inteligența emoțională și aptitudinile

comunicative la elevi
Ca orice altă știință independentă, psihologia are propriile metode de cercetare. Cu
ajutorul lor, se colectează și se analizează informații, care ulterior sunt folosite ca bază pentru
crearea teoriilor științifice sau întocmirea de recomandări practice. Dezvoltarea științei
depinde în primul rând de calitatea și fiabilitatea metodelor de cercetare, astfel încât această
problemă va rămâne întotdeauna relevantă.
În lucrarea mea voi cerceta o metodă subiectivă a psihologiei care se bazează pe
sentimente personale și anume Observarea.
Observare este una dintre cele mai vechi și mai simple metode de cercetare
psihologică. Esența sa constă în faptul că activitățile umane sunt observate din exterior, fără
nicio interferență. Tot ce se vede este documentat și interpretat.
Cuvântul „observaţie“ semnifică tocmai constatarea exactă a unui fenomen, fapt, cu ajutorul
unor mijloace de investigaţie şi apoi studierea aprofundată a acestei constatări. Observatorul
este doar un „fotograf“ al faptului, iar observaţia trebuie să redea exact natura faptului,
fenomenului. Condiţiile unei bune observaţii Există o serie de exigenţe care trebuie avute în
vedere, pentru ca observaţia să se caracterizeze prin eficienţă şi obiectivitate: a) stabilirea
precisă, clară a scopului urmărit. Este necesar ca observaţia să se realizeze pe baza unui plan
dinainte stabilit, în care să se menţioneze obiectivul urmărit, aspectul, latura sau
comportamentul vizat; b) selectarea formelor, care vor fi utilizate, a condiţiilor şi mijloacelor
necesare. Vor fi precizate cu claritate tipurile de observaţii folosite şi condiţiile de loc, timp,
durată, de înregistrare a manifestărilor subiectului, aparatura folosită pentru înregistrare,
elaborarea unui plan riguros al observaţiei; c) notarea imediată a observaţiilor. Pentru a se
evita omisiunile sau distorsiunile este foarte important ca observaţiile să se noteze dacă este
posibil chiar în timpul activităţii, dacă nu, imediat după încheierea activităţii; d) necesitatea
discreţiei – în sensul că subiectul nu trebuie să-şi dea seama că este observat şi ce aspecte
sunt vizate; e) să fie sistematică – urmărind fenomenul propus în planul iniţial, în pofida
tentaţiei de a-şi îndrepta atenţia asupra unor aspecte mai spectaculoase; f) să fie veridică –
înregistrându-se doar faptele observate şi nu supoziţiile observatorului, părerile, comentariile
acestuia. Este foarte
11:19
importantă constatarea tendinţei observatorului de a deforma faptele în funcţie de
orizonturile, dispoziţiile mentale în care se află acesta în momentul efectuării observaţiei.
Este necesar să se combată mai ales, aşanumitele efecte „de anticipare“ – profeţia care se
împlineşte. Aşteptările şi anticipările observatorului induc rezultate în conformitate cu
acestea. Cercetările au demonstrat că anticipările „profetului“ cresc probabilitatea ca
evenimentul anticipat să se şi producă (Masling, 1959); g) datele reţinute să permită un
minimum de cuantificare şi prelucrare statistico-matematică; h) efectuarea unui număr optim
de observaţii în condiţii cât mai variate; i) posibilitatea repetării observaţiei pentru
evidenţierea semnificativului, esenţialului. Avantajele observaţiei Este vorba în primul rând
de uşurinţa aplicării, economicitatea mijloacelor materiale necesare efectuării cercetării,
naturaleţea şi autenticitatea fenomenelor relevante. Observaţia permite surprinderea
manifestărilor comportamentale fireşti ale individului în condiţii obişnuite de viaţă. Oferă
date de ordin calitativ. Dezavantajele observaţiei Observatorul trebuie să aştepte uneori mult
timp până se produce fenomenul vizat, fără a putea interveni în nici un fel. La aceasta se
adaugă imposibilitatea de a izola şi controla variabilele. Mai mult decât atât, prezenţa
observatorului poate determina intrarea în funcţiune a mecanismelor de apărare ale
subiecţilor care modifică situaţia globală a câmpului social sau a comportamentelor celor
observaţi, chiar fenomenul studiat pe ansamblu