7 Tipuri de Activitati

e-Book
Copyright ©
Acest material este proprietate intelectuală
a Pop S.D. Dorin Alexandru P.F.A. și are toate
drepturile rezervate. Întregul material este
original, alcătuit de Pop Dorin Alexandru.
Imaginile și ilustrațiile sunt fie din arhiva
personală, fie sunt imagini cu titlu de folosire
gratuită, fără necesitatea de atribuire, inclusiv
pentru uz comercial. Nicio parte din această
lucrare și nici lucrarea în totalitate nu poate fi
refolosită, modificată și / sau folosită sub alt
nume sau integrată în vreo altă lucrare sau
website. Niciun fragment din această lucrare nu
poate fi utilizat ca atare fără atribuirea corectă.
Atribuirea trebuie făcută în următorul fel:
”Pop Dorin Alexandru, 7 tipuri de activități de
făcut cu copiii în natură. eBook, 2021.
https://popdorinalexandru.ro/”
ii
CONŢINUT
Introducere ..................................................... 4
Provocarea...................................................... 6
Sfaturi și recomandări .................................. 10
Echipamentul necesar .................................. 13
Măsuri de siguranță în natură ....................... 14
Sfaturi privind comportamentul eco .............. 15
Instrumente de planificare ............................ 17
1. Orientarea în teren ................................. 22
2. Găsirea și prepararea hranei în natură .. 31
3. Construirea unui adăpost ....................... 39
4. Imitarea unor specii de animale ............ 45
5. Cunoaște copacul (planta) ..................... 57
6. Trasul la ţintă ........................................ 63
7. Vânătoarea de comori ............................ 68
În loc de concluzie ........................................ 75
Anexa 1 ........................................................ 76
Anexa 2 ........................................................ 77
Anexa 3 ........................................................ 78
7 tipuri de activități de făcut cu copiii în natură
popdorinalexandru.ro
INTRODUCERE
Îţi mulţumesc că ai descărcat acest material în format digital ! Înseamnă că te preocupă

educaţia în natură a copiilor tăi !
În acest e-Book vei găsi multe idei din 7 tipuri de activități pe care să le faci cu copii tăi în
natură.
Ele sunt gândite să te ajute să treci prin procesul despre care îți vorbeam în e-mail-urile
minicursului ”Cum să ai copii mai calmi cu ajutorul naturii” (de unde ai și descărcat acest
material). Dar le poți folosi oricând vrei să ieși cu copiii tăi sau cu cei încredințați ție (dacă ești
pedagog) și să petreci timp de calitate în natură.
Activitățile – sau mai bine zis, jocurile – sunt concepute pentru o mai bună interconectare
între tine și copiii tăi, dar și pentru o conectare mai bună cu mediul nostru natural, cu natura.
Activitățile prezentate mai departe în acest material sunt menite a contribui semnificativ la
împlinirea celor 3 nevoi de bază ale copiilor (și ale oamenilor, în general): nevoia de conectare,
nevoia de control și, mai ales, nevoia de competență. Și ca urmare a unei împliniri bune a acestor
nevoi – obținerea cooperării și calmarea efectivă a copiilor cu ajutorul naturii.
Jocurile în natură, petrecerea de timp în mediul natural și mișcarea în aer liber ostoiesc în
special setea de explorare și de autoexplorare a copiilor noștri. Poate că agitația generației
actuale de copii se datorează unei mai mari nevoi de competență, de cunoaștere, de
(auto)explorare față de generațiile precedente (să nu uităm că trăim într-o societate hiper-
informațională). Dacă le împachetăm și prezentăm bine lumea naturală, lumea reală, copiii noștri
poate nu vor mai fi așa tentați să își ostoiască această sete de explorare în surogatul realității –
realitatea virtuală. Plus că vor beneficia și de toate efectele pozitive ale statului în natură asupra
fiziologiei lor.
Cum spuneam și în primul video din acest minicurs – cel despre mindset-ul necesar - cred
că suntem prima generație de părinți care au ca provocare ținerea copiilor în lumea reală!
4
Asistăm la un viraj periculos spre realitatea virtuală, a noastră și – cel mai periculos - a
copiilor, viraj care a primit avânt extraordinar în pandemia de SARS-COV 2. Ceea ce – evident
– a crescut foarte mult agitația, hiperactivitatea și agresivitatea copiilor, iar în cazul celor
diagnosticați cu anumite condiții neurologice – precum ADHD – a agravat simptomele.
Curios: în pandemie nu s-a recomandat aproape deloc petrecerea de timp în natură / aer
liber – factor bine-cunoscut al creșterii imunității naturale și a stării de bine. Oare de ce, mă
întreb ?
Un extraordinar aliat al nostru în ținerea copiilor în lumea reală și în orientarea corectă a

energiei lor este natura sau mediul natural. Iar acest material îți este dedicat ție, dragă părinte,
ca un ajutor în petrecerea unui timp de calitate în natură cu copiii tăi și în procesul de dezvoltare
armonioasă a copiilor tăi !
PRECIZARE
Acest material este dedicat în special părinților din mediul urban, care au copii mai
predispuși la dezvoltarea sindromului deficitului de natură, decât cei din mediul rural. Dar
sunt convins că și părinții din mediul rural ar putea găsi activități faine pentru copiii lor în acest
material.
5
PROVOCAREA
Procesul despre care vorbeam în minicursul ”Cum să ai copii mai calmi cu

ajutorul naturii” presupune ieșirea cu copiii tăi în natură pe parcursul unei
săptămâni și observarea comportamentului lor după experiențele din natură.
Concret:
1. Alege-ți 1 săptămână (nu aceasta) în care te gândești că ar fi potrivit să treci prin acest proces;
2. Planifică atent locațiile, timpii și activitățile pe care le vei derula cu ai tăi copii preț de 1
săptămână;
3. Fă loc în agenda ta - nu îți mai pune nimic după o anumită oră; setează provocarea ca
prioritatea nr. 1;
4. Ieși în fiecare zi de lucru de-a ta minim 1-2 ore (ideal 3-4 ore) în mediul natural sau spațiu
verde și derulează activitățile planificate;
5. În weekend ai putea ieși mai mult timp zilnic sau chiar planifica o excursie la deal sau la munte
de 2 zile.
În acest e-Book am pus 7 tipuri de activităţi în natură, care pot fi adaptate pentru orice vârstă
din ecartul 3 – 18 ani. Alege-le pe cele potrivite situației tale și în ordinea pe care o consideri
potrivită. De asemenea, personalizează-le după bunul plac, ghidându-te după diversele idei din
acest material sau după imaginația proprie.
De asemenea, pune în program și alte activități sau forme de mișcare, începând de la simple
drumeții și până la lucruri mai complicate, precum ciclism, echitație, caiac, canyoning etc. în
funcție de ceea ce îți place să faci în natură ca activitate și simți că se potrivește ţie şi alor tăi
copii.
6
Nu uita - ideea principală este ca ai tăi copii:

• să facă mișcare susținută;
• să fie atraşi de natură;
• să li se pară ”wow”;
• să îşi consume energia într-un mod plăcut, dar complet :) ;
• adică... să cadă laţi seara;
• să întărească legătura dintre voi;
• să aibă posibilitatea de imersare completă în mediul natural.
Mai glumeam uneori pe seama hiper-activității băieților mei că pentru a le consuma energia
ar trebui obosiți până li se face rău :) (sper că nu crezi că vorbeam serios…)
În gluma de mai sus există un sâmbure de adevăr: copiii sănătoși au incredibil de multă
energie și trebuie să facă niște activități susținute în natură și captivante ca să o consume
constructiv. Este absolut normal ca în mediul închis al apartamentului această energie să ”dea
pe-afară”, lucru agasant pentru noi, cei mari.
Rolul activităților în natură este multiplu: ludic (al jocului), terapeutic fizic și psihic, dar și un
rol de de dobândire unor abilități și competențe absolut necesare dezvoltării normale a oricărui
copil.
Până la urmă obiectivele acestor activități sunt atât directe, cât și indirecte.
7
Obiective directe:
• consumarea corectă (cu folos / conform programului lor natural) a energiei lor;
• joaca în aer liber;
• explorarea mediului;
• autoexplorarea posibilităților proprii;
• sinteza de endorfine;
• metabolizarea hormonilor de stress;
• circulația corectă a sângelui și oxigenarea acestuia;
• sinteza vitaminei D și a oxidului nitric (care susține la rândul său buna oxigenare a
sângelui);
• buna oxigenare a creierului și a întregului sistem nervos;
• satisfacerea nevoii de conectare (cu tine ca părinte, cu frații, cu alți copii);
• satisfacerea nevoii de control (cunoașterea prin explorare, sprijinită de tine, ca adult care
asigură siguranța perimetrului de explorare, dar și anumite posibilități de autodeterminare în
joaca cu ceilalți copii, le satisface nevoia de control);
• satisfacerea nevoii de competență (împreună cu explorarea mediului natural ei se explorează

și pe ei, atât psihic, cât și fizic și țintesc inconștient către progres, către activități care îi
provoacă, care nu ar fi de vârsta lor, ci de vârsta unora mai mari, de ex. sculptat cu cuțitul /
briceagul);
• În final: dezvoltarea psihică și fizică armonioasă, pentru a avea copii mai calmi și mai stabili
emoțional.
8
Obiective indirecte:
• Dobândirea unor abilități și competențe pe care oamenii le-au avut dintotdeauna și care au
înlesnit supraviețuirea speciei umane (realizarea focului, găsirea apei, găsirea și prepararea
hranei, realizarea unui adăpost, orientarea în teren etc.);
• creșterea autonomiei;
• creșterea rezilienței;
• creșterea legăturilor intra- și interfamiliale;
• dezvoltarea atenției și puterii de concentrare asupra unei activități1;
• dezvoltarea echilibrului și a propriocepției2;
• dezvoltarea creativității;
• dezvoltarea managementului riscurilor și a curajului.
1 Există numeroase studii privind calitățile terapeutice ale mediului natural pentru copiii diagnosticați cu ADHD.
2 Propriocepție = percepție de sine însuși
9
SFATURI ȘI RECOMANDĂRI
Mai jos am listat câteva sfaturi și recomandări, care au ca menire creșterea

șanselor ca procesul prin care vei trece tu și copiii tăi să fie unul de succes și
într-adevăr să simți că ai copii mai calmi, care se dezvoltă armonios și care
își dezvoltă capacitatea de autocontrol.
✓ Dacă ai ratat o zi din săptămâna în care ți-ai propus să treci prin procesul respectiv (să
îți scoți în fiecare zi copilul în natură pe parcursul unei săptămâni) și nu ai ieșit ai ratat
provocarea. Ia-o de la început :) Crede-mă, nu pierzi nimic, ci numai câștigi.
✓ Dacă plouă sau e vreme rea nu te speria. Luați-vă pelerinele și cizmele și ieșiti și așa. Nu
forțați însă prea mult - în caz de calamități nu aveți ce căuta afară.
✓ Prognoza meteo e relativă: uneori la 40% șanse de ploaie nu plouă, iar alteori la 10%
probabilitate de ploaie e furtună. Contează foarte mult condițiile locale. De aceea, mai
bine mergi pe principiul văzând și făcând. Totuși, dacă se anunță fronturi atmosferice
care acoperă toată țara sau jumătate de țară și se anunță instabilitate atmosferică sau
furtuni, atunci probabilitatea unei vremi nefavorabile este foarte mare.
✓ Timpul petrecut pe drum cu mașina sau cu alte mijloace de transport să nu fie mai mare
decât timpul petrecut în natură. Copilul va resimți asta neplăcut, iar tu vei avea senzația
unui eșec.
✓ Duminica ați putea vizita un loc care este deopotrivă valoros din punct de vedere natural,
cât și spiritual (o mănăstire, zone unde au trăit în vechime sihaștrii, cu chilii săpate în
stâncă, locuri cu încărcătură istorică, locuri cu tradiții și obiceiuri).
✓ Include în săptămâna respectivă o vizită sau activitate într-o arie naturală protejată și
spune-le copiilor tăi că bucata respectivă de natură este protejată de stat.
10
✓ Menține un ochi atent asupra ansamblului comportamentului copiilor tăi pe tot acest
parcurs, fără însă a încerca să îl influențezi verbal către rezultatele dorite.
✓ După ce se termină activitățile poți face câte un debriefing cu ei și discuta despre cum s-
au simțit. Am inclus la fiecare capitol (tip de activitate) idei de debriefing. Poți face apoi
un debriefing la finele procesului de 1 săptămână de ieșit în natură. Chiar e recomandabil
- pot conștientiza mult mai bine beneficiile petrecerii timpului în natură și mișcării în aer
liber.
✓ Dacă sunt băieței, poți include într-una din zile și un scenariu de pac-pac pentru a pipera
săptămâna respectivă. Eu am făcut acum câțiva ani un pac-pac cu băiatul meu cel mare
pe un teren viran de lângă noi și îmi aduce și acum aminte de el :) A ieșit așa fain pentru
că m-am implicat 100% și m-am jucat cu el, am creat scenariul și am condus jocul. Fii
copil - să vezi ce te va iubi al tău copil ! La început pare bizar, dar apoi e amuzant :)
✓ Dacă ai un copil mai mic, lasă-l să își ia și el ”bagajul” lui pe teren: va pune în ghiozdănel
felurite jucării total nepotrivite, cu care - cel mai probabil - nici nu se va juca. Dar îi va
induce mindset-ul de aventură, de treabă serioasă și îl va ajuta să se implice 100%.
✓ Nu le prezenta copiilor de la început întreg planul pentru săptămâna respectivă, ca să nu

fi în situația de a-i dezamăgi dacă apare ceva neprevăzut. Prezintă-le doar de la o zi la
alta (Mâine o să mergem la … și o să facem…).
✓ Fii relaxat/ă - nu îi bombarda pe copii cu restricții sau temeri de cum calcă pe iarbă. Întreg
procesul poate fi inactivat de o încorsetare psihică prea mare. Lasă-i să vadă că îți face
plăcere să fii cu ei în natură, iar nodurile din gât să rămână acolo, neexprimate. Gândește-
te la cum am crescut noi: fără urmă de micromanagement în ceafa noastră cât stăteam
afară.
11
✓ Cea mai tare experiență a copiilor în natură e statul la cort. Dacă poți face asta în
weekend - să ieși cu cortul - ești la nivelul Platinum. Ar fi cam maximul la care poți tura
procesul din punct de vedere experiențial pentru copiii tăi.
✓ Ține cont de vârsta copiilor și de obiceiurile lor (de ex. dacă doarme la prânz) și încearcă
în mod creativ să găsești modalități ca ei să își poată respecta obiceiurile (de ex. să prindă
somnul de după-amiază pe drum sau să doarmă o oră într-un cort improvizat). Am
observat la copilul meu mijlociu că dacă sare peste somnul de după-amiază, chiar dacă
fac lucruri foarte faine cu el în natură, el totuși devine hiper-agitat din cauza oboselii și
obțin reversul a ceea ce îmi doresc.
12
ECHIPAMENTUL NECESAR
În e-mailul nr. 3 al minicursului ”Cum să ai copii mai calmi cu ajutorul naturii” ți-am oferit un
material video cu sfaturi privind echipamentul recomandat pentru activități în mediul natural,
precum și o listă de verificare privind echipamentul și Sfaturi privind măsuri de siguranță
în natură. Adaug și aici link-urile la respectivele materiale, în cazul în care nu le-ai văzut.
(click pe imagine pentru a accesa materialul video privind echipamentul necesar)
13
(click pe imagine pentru a descărca Lista de verificare Echipament)
MĂSURI DE SIGURANȚĂ ÎN NATURĂ
(click pe imagine pentru a descărca materialul pdf)
14
SFATURI PRIVIND COMPORTAMENTUL ECO
Pentru că procesul acesta prin care urmează să treci este menit să te

conecteze pe tine și pe copiii tăi mai bine cu natura, trebuie să o respectăm,
ca pe o casă a noastră mai mare. Chiar așa: știai că particula ”eco” vine de la
grecescul ”oikos”, care înseamnă ”casă” ? Deci iată câteva recomandări de
bună purtare în casa noastră mai mare – natura, pe care să le predai și copiilor
tăi.
✓ Nu lăsa niciun fel de deșeu sau gunoi în natură, care să nu fie biodegradabil imediat.
Deșeurile biodegradabile imediat sunt resturile alimentare (coji de fructe / legume, pâine,
mămăligă etc.). E bine să îi înveți și pe ai tăi copii să faceți întotdeauna un sac pentru
deșeuri, care se cară înapoi până la cel mai apropiat tomberon. Orice deșeu din plastic,
metal sau sticlă este periculos pentru natură. Plasticele eliberează felurite substanțe
nocive în procesul de descompunere și pot fi îngurgitate de diverse animale. Cutiile de
metal pot fi veritabile capcane pentru fauna acvatică. Sticlele pot genera incendii prin
efectul de lupă. De aceea, niciun deșeu adus nu trebuie să rămână în natură, ci îl ducem
înapoi ”în civilizație”.
✓ Pe cât posibil nu trebuie distruse plantele (cu excepția folosirii lor în scop medicinal,
pentru coronițe, ierbar etc.). Dacă nu este nevoie să fie rupte, florile sunt mai bine păstrate
în poze, decât fizic. Pentru foc nu trebuie folosite lemne verzi. Copăceii mici trebuie
ocrotiți, pentru că sunt viitorul pădurii. Nu trebuie distrusă scoarța arborilor, întrucât –
asemenea pielii noastre – îi apără de microbi.
✓ Nu trebuie distruse cuiburi de insecte, de păsări sau ale altor animăluțe. Dacă răsturnăm
o piatră sau un bolovan, ca să vedem ce este dedesubt, trebuie puse la loc, cu grijă,
pentru a nu strica vreo căsuță a unui animal (șoarece, gușter, păianjen etc.).
✓ Animalele nu trebuie prinse cu mâna sau cu plase, întrucât aceasta le produce stress
foarte mult și le poate produce vătămări fizice (gușterii își leapădă activ coada, tritonii sau
broaștele pot suferi fracturi sau pot fi infectate cu microbi de la noi, fluturii pot suferi
vătămări ale aripilor etc.). Mult mai eficientă poate fi o poză bună, făcută cu zoom.
15
✓ Nu trebuie tăiați sau vătămați arbori, pentru diverse amenajări (precum un adăpost),
pentru a nu încălca prevederile Codului Silvic (Legea 48 / 2008, cu actualizări, art. 107,
lit. 1). Se vor folosi pe cât posibil lemne uscate / căzute și doar la absolută nevoie ramuri
sau nuieliș / prăjiniș vii (între 3 – 10 cm diametru). Folosirea câtorva nuiele sau prăjini nu
intră sub incidența vreunei sancțiuni sub Codul Silvic, însă din respect pentru habitatul
forestier se va limita pe cât posibil acest lucru.
✓ Sub nicio formă nu trebuie hrănite animalele sălbatice.
✓ Viperele, păianjenii, scorpionii carpatici și alte animale toxice sau veninoase au rolul lor
în ecosistem. De aceea nu trebuie omorâte sau călcate. Nicio insectă sau animal nu
trebuie omorât sau vătămat, fiecare specie având rolul și rostul ei.
✓ Nevoile fiziologice se vor face într-o groapă temporară, departe de orice sursă de apă și
apoi vor fi astupate cu pământ. Hârtia igienică este degradabilă în sol, dar trebuie
îngropată.
✓ Vesela în care pregătim și consumăm hrana nu trebuie spălată cu detergent direct în

apele curgătoare. Pentru aceasta vom face o groapă în pământ în apropiere, vom spăla
acolo grosul detergentului și a murdăriei, apoi vom putea clăti vesela în apele curgătoare.
✓ Vom feri pe cât posibil introducerea directă sau indirectă de substanțe chimice (cremă de
ghete, uleiuri, detergenți, pigmenți, crème anti-căpușe etc.) în apele curgătoare sau
stătătoare. La ora actuală sunt cele mai vulnerabile ecosisteme. Să nu le degradăm mai
mult decât sunt deja degradate !
16
INSTRUMENTE DE PLANIFICARE
Pentru a avea un parcurs ușor în acest proces în care ai intrat aș dori să îți
ofer câteva instrumente online gratuite, cu ajutorul cărora poți să îți planifici
și să desfășori activitățile în teren cu copiii tăi.
1. Google Earth Pro

Google are o aplicația gratuită
pentru desktop excepțională. Mai
precis, Google Earth Pro este
gratuită pentru cei care au adrese de
Gmail. Programul Google Earth,
care se instalează pe desktop sau
laptop, combină imaginile satelitare
de rezoluție mare cu modelul digital
(click pe imagine pentru descărcare)
al terenului și cu funcții de localizare
și măsurare a distanțelor sau suprafețelor. De asemenea, permite căutarea denumirilor
de localități și focalizarea imaginii pe localitatea căutată, marcarea unor locații sau trasee
și salvarea acestora ca fișiere cu extensia .KMZ sau .KML – fișiere care apoi pot fi trimise
pe email sau importate în aplicații mobile – importarea unor trasee din alte aplicații și
verificarea acestora etc..
În Google Earth ne putem da seama de configurația terenului, de pante, să vedem
folosința acestuia (pădure / pășune / tufărișuri / ape etc.), accesul auto, tipurile de habitate
din jurul zonei unde vrem să mergem, putem măsura trasee, verifica altitudini, verifica
după o activitate traseul pe unde am fost și cât am străbătut. Din practică am observat că
setarea unui factor de 1,7 la secțiunea Instrumente -> Opțiuni -> Vizualizare 3D -> Mărirea
cotei asigură o vizualizare a reliefului apropiată de realitate. Pentru o vizualizare bună a
configurației terenului recomand utilizarea unui mouse cu rotiță pe care se poate apăsa
– ținerea apăsată a rotiței permite rotirea reliefului pe diverse direcții cardinale și sub
diverse unghiuri, permițând înțelegerea tridimensională a configurației terenului.
17
2. Atlas Explorer
Aplicație gratuită, pusă la dispoziția
cetățenilor și companiilor de către Agenția
Națională pentru Protecția Mediului, ATLAS
(click pe imagine pentru a accesa)
Explorer reprezintă (mai departe de interfața de
încărcare a datelor pentru S.I.M.) o aplicație cartografică online care furnizează o serie
de informații de mediu (folosința terenului, harta geologică, harta solurilor, dar cel mai
important – harta ariilor naturale protejate din România). Puțin mai dificil de utilizat și
neintuitivă, aplicația permite măsurarea unor distanțe sau suprafețe și capturarea
coordonatelor geografice sau spațiale. Cu această aplicație poți vedea ariile naturale
protejate din România și căile de acces spre acestea.
3. Harta Verde
Harta Verde este o inițiativă deschisă, globală,
de cartare a unor obiective legate de obiectivele de
dezvoltare ale mileniului (Millenium Development
Goals), deci focalizată pe dezvoltare durabilă. Aici
poți găsi informații interesante de la contributori,
(click pe imagine pentru a accesa)
privind zone de ieșit cu bicicleta, zone de
belvedere, locuri de cules fructe de pădure, habitate și specii deosebite, tradiții locale etc.
În cadrul inițiativei Harta Verde am lansat un proiect propriu, intitulat Educație în natură.
4. Harta topografică militară a României

Harta topografică militară a României la scară
1:25.000 sau 1:50.000 este pusă la dispoziția
publicului în mod gratuit, pe un portal al Direcției
Topografice Militare. Hărțile sunt puse la dispoziție
într-un vizualizator interactiv, cu posibilități de (click pe imagine pentru a accesa)
printare la diferite scări, de măsurare a lungimilor și suprafețelor și de capturare a

coordonatelor geografice. Hărțile topografice militare prezintă cotele de nivel, elementele
18
de folosință a terenului, informații privind tipuri de păduri (st = stejar, pl = plop etc.), căile
de acces, elemente de infrastructură, elemente de geomorfologie, diverse repere
topografice etc. Harta topografică militară este un ajutor excelent pentru învățarea
orientării în teren cu busola și harta (recomandabil – busole de tip Silva).
5. Natura 2000 Viewer

Natura 2000 Viewer este un vizualizator gratuit al
limitelor ariilor naturale protejate de interes comunitar
(care alcătuiesc rețeaua Natura 2000) și a altor
informații de biodiversitate, pus la dispoziția publicului
de către Agenția Europeană de Mediu. Acest (click pe imagine pentru a accesa)
vizualizator este foarte bun pentru planificarea acelor activități care au în vedere
observarea anumitor specii sau anumitor habitate, pentru că există o funcție de căutare
și dacă vom căuta, de exemplu, castor (Castor fiber), aplicația ne va da o listă a ariilor
naturale desemnate pentru castor, deci zonele unde vom putea observa urme ale
activității acestora, sau poate chiar exemplare în activitate. De asemenea, aplicația este
bună pentru a planifica activități (drumeții) în arii naturale protejate, oferindu-ne o imagine
clară privind limitele și extinderea acestora.
6. Munții Noștri
Munții Noștri este o aplicație cartografică mobilă, dezvoltată de
Schubert & Franzke, pe structura hărților alcătuite în colecția Munții
Noștri (ghiduri turistice detaliate, publicate de Editura Sport-Turism în
intervalul 1974 – 1992). Beneficiind de un grad ridicat de detaliere a
hărților și de informații topografice, de o precizie bună a localizării pe
hartă, de trasee turistice în format gpx, posibilități de planificare și de
înregistrare a traseului, precum și de o componentă de social media și
de news pe profilul montaniard, aplicația este foarte utilă celor care merg
(click pe imagine
în zonele de deal și munte cu potențial turistic. Aplicația este foarte utilă pentru a accesa)
în special pentru adolescenți, care pot învăța orientarea în teren cu
19
ajutorul dispozitivelor mobile, dar și pentru planificarea, orientarea în teren și înregistrarea

traseelor parcurse.
7. MyNatura 2000
Această aplicație mobilă este pusă la dispoziția publicului
gratuit de către Comisia Europeană și oferă informații privind
ariile naturale protejate de interes comunitar sau situri Natura
2000. Aplicația utilizează modulul GPS al dispozitivelor mobile și
arată poziția pe hartă față de limitele siturilor Natura 2000. Cu
ajutorul acestei aplicații pot fi colectate date sau observații din
teren și raportate direct către Comisia Europeană privind specii (click pe imagine pentru a
accesa)
și habitate de interes european, precum și starea siturilor Natura
2000, fiind o inițiativă de știință cetățenească în slujba conservării biodiversității. Aplicația
este utilă atât pentru planificarea traseelor, cât și pentru verificarea locației proprii în
raport cu limitele siturilor Natura 2000, sau pentru căutarea zonelor de distribuție ale
anumitor specii sau habitate (asociații vegetale).
8. OutdoorActive
Aplicația mobilă OutdoorActive este pusă la dispoziția publicului
de compania OutdoorActive AG din Germania în 2 variante: gratuită și
contra cost (varianta Pro). Bazată pe o tehnologie modernă de
furnizare a hărților vectoriale, OutdoorActive are un nivel de detaliu al
informațiilor topografice foarte bun. Aplicația mobilă este foarte utilă
pentru planificarea traseelor, pentru înregistrarea traseelor, pentru
siguranța membrilor familiei (prin funcția BuddyBeacon, de împărtășire
(click pe imagine
a locației), pentru funcția de navigare cu ajutorul comenzilor vocale. În pentru a accesa)
varianta Pro aplicația funcționează fără date mobile, oferă acces la
imagini satelitare și la o multitudine de hărți din diverse zone ale lumii.
20
9. Click-up
O excelentă aplicație de management, cu nenumărate
posibilități de programare și vizualizare a activităților, precum și de
programare colaborativă este Click-Up. În varianta gratuită are o
grămadă de funcții și poate fi foarte util ca aplicație inter-platformă
(desktop/laptop/tabletă/mobil) pentru planificarea activităților.
21
1. ORIENTAREA ÎN TEREN
Orientarea în teren a fost necesară omului dintotdeauna şi rămâne una dintre

competenţele de bază pentru supraviețuire, dar și pentru traiul de zi cu zi în
cele mai aglomerate și moderne metropole. Indiferent de modalitatea în care
se face (cu busola, cu aplicații mobile, cu ajutorul soarelui, a stelelor etc.),
exercițiile de orientare în teren dezvoltă inteligența spațială, necesară în
orice fel de context.
Pentru cei mici (3-7 ani) poate fi foarte instructivă chiar și simpla urmărire a busolei pe
parcursul unei drumeții și sublinierea direcției cardinale în care vă îndreptați. Ajută foarte mult
raportarea la poziția soarelui (”mergem spre vest, adică într-acolo unde apune soarele”;
”merge spre est, de unde răsare soarele”). Este posibil ca prezentarea unei hărți la vârste
mici să fie irelevantă, întrucât cei mici nu au dezvoltat încă o gândire simbolică (reprezentarea
simbolică a realității din teren). Însă de la 7-8 ani în sus referința la o hartă poate fi foarte
instructivă și corespondențele dintre realitățile din teren și simbolurile figurate pe hartă le pot
dezvolta foarte mult gândirea spațială și gândirea simbolică.
Pentru cei mai măricei (8-12 ani) se pot exersa deja tehnicile de orientare cu harta și busola,
măsurarea distanțelor și folosirea scării hărții, luarea unui azimut, stabilirea pe hartă a unui
obiectiv de atins, tehnicile de orientare cu ajutorul aplicațiilor mobile.
Pentru cei mari (13-18 ani) pot fi exersate tehnicile de obținere a azimutului, de obținere a
locației proprii prin triangulație, diferențierea dintre nordul magnetic și cel geografic, pentru o
acuratețe mai bună a orientării, citirea cotelor de nivel pentru înțelegerea reliefului,
măsurarea distanțelor și a suprafețelor, orientarea cu ajutorul aplicațiilor mobile.
22
Echipament necesar:
➢ Busolă (preferabil tip Silva)
➢ Hartă printată
➢ Protecție hartă
➢ Smartphone cu aplicații GPS

de orientare în teren
➢ Clipboard / mapă A4 cu foi A4
Cum să faci
Pentru cei mici (3-7 ani) stabilește în prealabil un traseu
de drumeție adaptat posibilităților lor și pe parcurs verifici
direcția de deplasare cu ajutorul busolei (și a hărții, după
caz), explicând pe înțelesul lor orientarea cu ajutorul celor
4 direcții cardinale. Pe parcurs poți, de asemenea, seta
diverse repere pe ca obiective intermediare. Apoi oferă-le
lor busola (sau busolele) și lasă-i pe ei să citească direcția
de deplasare; poți face în deplasare sau în pauzele de
deplasare diferite exerciții, de genul: ”copacul acela /
dealul acela / căsuța aceea în ce direcție este față de noi
?”.
Copiii sunt în general foarte atrași de diferite

instrumente pe care le folosesc adulții și se vor simți foarte bine să aibă responsabilitatea
deplasării și a orientării și să aibă posibilitatea jocului cu un instrument (busola). Pentru copiii de
grădiniță este o ocazie bună de a învăța 4 litere 😊
23
Posibil ca cei mici (3-5 ani) să nu înțeleagă mare lucru și să citească cu erori mari, să încurce
direcțiile cardinale între ele, așa cum încurcă stânga cu dreapta. Trebuie să ai răbdare cu ei și
trebuie făcute referințe la acele lucruri pe care le cunosc sau le pot înțelege (”unde apune soarele
?” etc.). Prin repetiție și utilizare repetată se face fixarea cunoștințelor, cum zice și proverbul
latin.
Pentru cei mai măricei (8-12 ani) referința la harta topografică este următorul pas sau nivel,
față de simpla orientare cu o busolă. În acest ecart de vârstă posibilitățile de înțelegere ale unor
reprezentări simbolice sunt mai dezvoltate. Cu ajutorul corespondențelor dintre realitatea din
teren și simbolurile de pe hartă vei dezvolta foarte bine gândirea spațială, dar și gândirea
abstractă, simbolică.
Orientarea corectă a hărții

În primul rând toate hărțile topografice sunt orientate spre nord prin convenție, fie că au roza
vânturilor figurată în colțul din dreapta sus, fie că nu o au. Dacă așezi harta jos și poți citi titlul
hărții, atunci partea de sus a hărții este spre nord, cea de jos spre sud, cea din dreapta spre est,
cea din stânga spre vest.
Acum: orientează harta în direcția corectă (nord). Aceasta o vei face astfel:
1) plasează busola într-unul din colțurile hărții;

2) asigură-te că marginea busolei sau săgeata desenată pe mijloc (în cazul busolelor tip
Silva) este paralelă cu liniile verticale ale caroiajului hărții (liniile nord-sud) și las-o să
se stabilizeze acul magnetic;
3) rotește harta până când liniile verticale ale caroiajului hărții (caroiaj = acele linii care
străbat harta pe verticală și orizontală) devin paralele cu acul busolei, care arată nordul
magnetic. În cazul busolelor tip Silva – până când acul mobil se situează în marcajul
aferent direcției nord.
Acum harta este corect poziționată.
• O mică precizare: după cum știi, nordul magnetic nu este identic cu nordul geografic (nordul
adevărat). Există o mică declinație, un unghi între linia dintre punctul în care te afli și nordul
24
magnetic și linia dintre punctul în care te afli și nordul geografic, care variază în timp. În
România, declinația variază la ora actuală între 5o și 6o30’ , ceea ce pentru distanțe scurte
de deplasare nu reprezintă o problemă reală sau o abatere serioasă. Pentru distanțe mai
lungi, diferența de unghi ar putea deveni relevantă, fapt pentru care ar trebui ținut cont de
declinația magnetică. Un instrument cu care poți căuta declinația magnetică în fiecare punct
din țară este acesta. Ținând cont că este pozitivă, nordul geografic se află la +n grade față
de cel magnetic (unde n este valoarea pe care o afli de pe harta de mai sus).
• Majoritatea telefoanelor mobile au funcția de ”True North”, alături de busola furnizată pe baza
magnetometrului din acestea.
Luarea unui azimut (stabilirea unei direcții)

Cuvântul ”azimut” provine din spaniolescul ”acimut”, care provine din maurul ”as-simt” și
înseamnă direcție. Termenul se folosește în topografie, în astronomie și în aeronautică. Definit
simplu, pe înțelesul tuturor, azimutul este unghiul format între linia nord-sud și linia definită de
un anumit reper vizibil în teren sau pe hartă și poziția / locația observatorului.
Ca să luăm azimutul unui anumit reper din teren trebuie să ținem busola în palmă, dreaptă.
Dacă o ținem oblic, obținem valori greșite, pentru că acul magnetic nu va indica nordul corect.
Deci planeitatea busolei e foarte importantă. Unele busole au bule de aer, iar aceste bule ar
trebui să fie aproape de centrul cadranului busolei în situația planeității. Apoi țintim cu săgeata
(în cazul busolelor tip Silva) sau cu cătarea (în cazul busolelor de tip militar) reperul care ne
interesează (un vârf, un arbore etc.). Apoi rotim cadranul busolei (NU busola !) astfel încât acul
care stă orientat spre nord să arate spre nordul de pe cadran, cât mai precis. Orice mici erori se
amplifică cu atât mai mult, cu cât lungimea deplasării este mai mare. Apoi citim ce unghi avem
la reperul fix de pe busolă (poate fi orice unghi între 0 și 360o). Acela este azimutul nostru. Dacă
ne deplasăm în linie dreaptă spre obiectivul nostru (ce am luat ca reper), trebuie să ne asigurăm
că mergem pe azimutul corect, astfel: fie având grijă ca săgeata să rămână permanent în
marcajul care indică nordul (în cazul busolelor tip silva), sau că avem același unghi pe parcursul
deplasării (în cazul busolelor de tip militar sau de alt tip).
25
Determinarea locației proprii cu ajutorul triangulației

Triangulația reprezintă procesul de aflare a locației / poziției observatorului pe hartă cu
ajutorul a 2 repere din teren, identificabile pe hartă.
Dacă avem o hartă în fața noastră și nu știm exact unde se află pe hartă punctul locației
noastre din teren, îl putem afla identificând 2 repere în teren pe care le putem regăsi figurate pe
hartă. De obicei, pentru aceasta ar trebui să fim într-un loc cu vizibilitate bună (un loc mai înalt).
Luăm azimutul primului reper (să zicem, un vârf de munte) și trasăm o linie pe hartă, cu același
unghi cu liniile verticale ale caroiajului / marginii verticale a hărții ca și azimutul. Apoi luăm al
doilea reper și facem același lucru, pe o altă direcție (alt azimut). Unde se întâlnesc cele 2 linii /
direcții se află cu aproximație locația noastră. Locația se mai poate determina și verificând alte
realități din teren, simbolizate pe hartă, după cum detaliez mai jos.
Determinarea locației proprii cu ajutorul reperelor din teren

Reperele din teren mai deosebite, precum un râu sau configurația meandrelor acestuia, o
șosea, un vârf, niște chei, o clădire singulară, o bornă geodezică etc., pot fi identificate mai ușor
pe hartă și poate fi realizată această corespondență dintre realitatea din teren și cea simbolizată
pe harta topografică. Este necesară și în acest caz orientarea corectă a hărții (adică susul hărții
să fie îndreptat spre nord). Putem determina cu o anumită aproximație locația noastră, luând
mai multe repere din teren în mai multe direcții și făcând un fel de triangulație rapidă, intuitivă,
pe hartă, fără a trasa linii cu creionul.
Pentru copiii cu vârste de peste 8 ani realizarea corespondenței între realitatea din teren și
cea simbolizată pe harta topografică le poate dezvolta foarte mult inteligența spațială, dar și
gândirea simbolică și capacitatea de abstractizare. Pentru copiii mai mici de 8 ani, această
activitate nu este potrivită.
Măsurarea distanței dintre punctul de observație și un anumit obiectiv

Pentru copiii de peste 8 ani, care deja au o anumită obișnuință a lucrului cu cifrele poate fi
foarte instructivă exersarea regulii de 3 simple pentru a afla distanțe cu ajutorul scării hărții
topografice. Scara hărții poate fi indicată sub forma unui raport (de ex.: 1:25.000, adică 1 cm de
pe hartă corespunde la 25.000 cm în realitate) sau sub forma unei linii gradate, aflate de obicei
26
în josul hărții. În cadrul drumețiilor, după ce ai luat un azimut către un obiectiv către care dorești
să te deplasezi cu copiii, este foarte instructiv și interesant să le arăți cum să măsoare distanța
către acel obiectiv. Majoritatea busolelor (tip Silva, militar sau de alt tip) au o margine gradată
(în cm sau inch). Ca să afli distanța vei măsura lungimea segmentului dintre punctul tău și acel
obiectiv și vei afla o valoare (în cm sau inch, dar e bine să transformi în cm). Apoi faci împreună
cu ai tăi copiii regula de 3 simple: dacă 1 cm pe hartă reprezintă 25.000 cm pe teren, 7,4 cm cât
am măsurat noi (de exemplu), cât fac ? Apoi rezultatul final îl împărțim la 100, ca să aflăm
valoarea în metri.
Orientarea cu ajutorul dispozitivelor mobile

Orientarea cu ajutorul telefoanelor mobile inteligente este mult mai intuitivă
și mai ușoară, fiecare aplicație dedicată având modul ei de utilizare și funcții
specifice. De obicei, aceste aplicații (precum OutdoorActive, descrisă mai sus)
au una sau mai multe hărți de bază (pot fi hărți topografice, imagini satelitare)
și au posibilitatea figurării poziției dispozitivului, grație unui modul GPS
minuscul al telefonului mobil. Modulele GPS integrate în
telefoanele mobile au fost îmbunătățite foarte mult în ultima
perioadă, putând ajunge la performanțe similare unor
dispozitive GPS de tip handheld mai vechi (gen gama Garmin
eTrex), adică în câmp deschis la precizii de +/-5 m. Reușesc această
performanță, întrucât unele mărci de telefoane mobile se pot conecta la mai
multe sisteme de poziționare: GPS, GLONASS, BEIDOU. De asemenea, au
posibilitatea înregistrării și exportării traseului, uneori au busole integrate în
aplicație (care funcționează la fel de bine ca o busolă clasică, datorită unor
senzori magnetici foarte buni ai dispozitivelor mobile), au posibilitatea de planificare și urmărire
a traseului planificat, au funcție de măsurare a distanței și a diferenței de altitudine. O funcție
interesantă și utilă pentru siguranța grupului este cea de Buddy Beacon, care figurează pe
mobilele celor din același grup pozițiile membrilor grupului în timp real, cu condiția utilizării
aceleiași aplicații și logării în cont a fiecăruia.
27
O primă recomandare ar fi aceasta: activați datele mobile și dispozitivul GPS din zona în
care aveți conectivitate bună (4G+), pentru o bună localizare. Dacă veți activa modulul GPS
direct în interiorul unor păduri mature, văi sau chei sunt șanse slabe să mai prindă sateliții.
Poziția odată stabilită (pe baza triangulației – prinderea a cel puțin 3 sateliți), puteți intra și în
zone fără semnal GSM sau fără date mobile și modulul GPS poate funcționa în continuare (deși
nu este o regulă pentru toate dispozitivele mobile). Însă în procesul de localizare, dispozitivele
mobile folosesc întâi o triangulație grosieră la nivel de celule GSM, abia apoi utilizează semnalul
de la sateliți.
O a doua recomandare legată de orientarea cu ajutorul dispozitivelor mobile este aceea de

a avea neapărat o baterie externă încărcată, întrucât modulul GPS al acestora este energofag
– mănâncă repede curentul din baterie.
În afară de telefoanele mobile, mai pot fi utilizate ca dispozitive mobile de poziționare

dedicate: ceasuri inteligente cu GPS, dispozitive de mână GPS, mărcile cele mai cunoscute
pentru acestea fiind Garmin și Magellan. Acestea fiind dispozitive dedicate de navigare în
natură au precizie mai bună în teren față de telefoanele mobile, având module GPS cu semnal
mai puternic. Aceste dispozitive nu își pierd semnalul (locația) în văi adânci, zone cu antene
GSM la distanțe foarte mari, păduri cu coronament bogat, însă, bineînțeles sunt mai scumpe.
Dispozitivele de mână GPS pot avea hărți topografice preîncărcate, pot înregistra și exporta
traseele realizate, permit planificarea traseelor și stabilirea unor obiective pe hartă, măsurarea
distanțelor și a diferențelor de altitudine până la obiectivele setate, iar unele dispozitive mai noi
permit inclusiv comunicații via satelit, contra unui abonament anual.
Idei:
Copiii – mai ales cei mici – au obiceiul de a întreba des ”cât mai avem ?” ca un
semn că încep să își piardă motivația / răbdarea. O excelentă metodă de a-i
motiva și a le reda dorința de a merge este de a le răspunde în așa fel încât copiii să fie foarte
câștigați pedagogic, dar și în termeni de competențe: aceea de a te opri și a scoate harta și a
zice: ”păi hai să măsurăm” (dacă tot ești curios...). Dacă le-am răspunde sec ”20 minute” sau ”1
km”, răspunsul este prea abstract și irelevant pentru ei, că nu pot cuprinde în niciun fel
28
informația. Dar dacă măsurați împreună, procesul devine transparent pentru ei și își pot face o
idee. Nu mai spun de ansamblul beneficiilor pe orizontală:
• exersează operații matematice,

• stabilesc corelații dintre realitatea fizică și cea simbolizată pe hartă,
• lucrează cu unități de măsură și
• își îmbunătățește posibilitățile de cuantificare.
Apropos: o altă idee este aceea de a le măsura pașii cu o ruletă, pentru a-și face o idee
privind distanța în numărul de pași de-ai lor.
O altă idee, conexă cu precedenta este aceea de a le cumpăra ceasuri inteligente sau brățări
de fitness pentru monitorizarea pașilor. Același lucru se poate face și cu o aplicație pe
telefoanele mobile de tip smartphone. Se pot face cuantificări de genul: am făcut x pași până
acum, mai avem y pași. Sau: dacă am făcut x pași până acum, câți pași mai avem, dacă știm
că distanța totală este de z pași ? Îi putem împrieteni astfel și cu matematica, și cu obiceiul
sănătos de a merge pe jos și a-și monitoriza numărul de pași și cu cuantificarea unor realități
(distanțe, timpi).
Debriefing
Vei vedea că la fiecare activitate este o secțiune de debriefing sau
concluzionare, care are ca rol fixarea unor cunoștințe prin concluzionare, prin
diverse asocieri cu alte realități sau cu evidențierea unor contrarii.
În cazul orientării în teren, se pot spune destul de multe la sesiunea de

debriefing. Apropos: îți recomand să faci această sesiune de debriefing într-un loc plăcut (o
poiană, un punct de belvedere, o pajiște, la umbra unui arbore falnic), unde faci și o oprire pentru
a mânca un sandwich sau un fruct, pentru a bea apă.
Poți discuta cu ai tăi copiii, după ce s-au așezat comfortabili și sunt relaxați, cel puțin
următoarele:
• despre importanța de a avea obiective în viață sau la școală și a nu rătăci. Dacă rătăcesc,
pierd resurse importante, pierd oportunități și pot să îmi pierd chiar viața;
29
• despre importanța de a măsura frecvent distanța și azimutul față de obiectivele pe care ni le

setăm;
• despre diferența dintre ceea ce măsurăm noi pe hartă și ceea ce poate apărea ca obstacol
în fața noastră (diferența dintre distanța în linie dreaptă și distanța urmărind diferențele de
nivel și obstacolele date de configurația habitatelor pe care le traversăm) și cum trebuie să
ne ajustăm efortul pentru a atinge totuși acel obiectiv setat;
• despre cum micile erori de luare a unui azimut (sau a declinației magnetice) pot duce la
abateri mari atunci când distanțele de deplasare sunt mari. De exemplu, dacă dorim să
schimbăm un obicei, e suficient să schimbăm foarte puțin direcția în care mergem, apoi să
ne ținem de ea și la final vom ajunge la un cu totul alt obiectiv;
• despre cum să împartă o distanță lungă (către un obiectiv îndepărtat) în distanțe intermediare
către obiective mai palpabile și mai ușor de atins, de ”digerat” (sau teoria ”micilor victorii”);
• despre importanța unor repere în viață, a unor valori imuabile (care nu se schimbă), față de
care să ”luăm azimutul” și să ne orientăm viața în permanență.
30
2. GĂSIREA ȘI PREPARAREA HRANEI ÎN

NATURĂ
Aprinderea unui foc și prepararea hranei în natură au reprezentat

dintotdeauna abilități necesare supraviețuirii omului în natură. Chiar dacă
acum avem tot confortul, aceste abilități sunt de bază în educația oricărui
copil, dar mai departe de acest aspect, este foarte distractiv și copiii se simt
foarte atrași de această activitate. De la culegerea hranei, la prepararea a
ceva foarte simplu (perpelirea unor cârnăciori în țepușă) și până la gătirea
unei mâncări ceva mai complexe (precum o tocană), copiii se implică cu mare
drag în prepararea hranei în natură, indiferent de vârsta lor. Această
activitate poate fi realizată și în deplasări de 1 zi (sau câteva ore), dar e mai
potrivită pentru deplasări care includ și campare peste noapte.
Pentru cei mici (3-7 ani) poate fi foarte atractivă activitatea de culegere a unor elemente
necesare preparării hranei, precum lemne pentru foc, apă pentru mâncare, alune de pădure
pentru prăjit, leurdă pentru salată, păducel pentru turte, foi de viță sălbatică pentru sărmăluțe,
ciuperci pentru perpelit (*doar dacă cunoști speciile de ciuperci !). De asemenea, ei vor fi
atrași și de pregătirea hranei, dacă aceasta presupune activități simple, precum amestecarea
unor ingrediente, realizarea unei paste (copiii adoră să își bage mânuțele în amestecuri
plastice), așezarea unor ingrediente etc.
Pentru cei mai măricei (8-12 ani) este mai potrivit să primească responsabilități mai
complexe, precum: adunarea lemnelor de foc, aprinderea și întreținerea focului, pregătirea
unor ingrediente, amestecarea unor ingrediente într-o anumită succesiune, pregătirea unor
elemente (aluat, sărmăluțe, turtițe).
Pentru cei mari (13-18 ani) sunt mai potrivite activitățile mai complexe, precum realizarea
unei vetre de foc sau chiar realizarea unor cuptorașe de argilă, strângerea materialului
31
lemnos și aprinderea focului, pregătirea unei căleli pentru tocană, pregătirea și amestecarea
ingredientelor pentru tocană.
Echipament necesar:
➢ Brichetă + combustibil solid
➢ Set cratiță + veselă + tacâmuri
➢ Minisobă (opțional)
➢ Tigaie / disc de fontă
➢ Lingură de lemn, cuțit, tocător
➢ Cutie / sacoșă frigorifică
➢ Mojar și pistil
➢ Sacoșă rezistentă pentru cules
Cum să faci
Dacă ieși în natură doar pentru câteva ore nu are rost să gătești efectiv. Poți merge cu ai tăi
copii la cules de: păducel, alune de pădure, nuci, jir, mere pădurețe, corcodușe, leurdă, măcriș
iepuresc, urzici tinere, mure, zmeură, plante de ceai, ciuperci (*doar dacă cunoști speciile de
ciuperci !). Unele se pot consuma ca atare (fructe de pădure, jir), altele se iau pentru a prepara
o hrană mai complexă (de exemplu, foi de viță sălbatică pentru a prepara sărmăluțe) sau pentru
a fi preparate minimal (alunele de pădure se pot coace pe pat de nisip).
Dacă nu cunoști flora sălbatică de la noi și ce se poate mânca sau nu, îți recomand să îți
instalezi pe telefon aplicația PlantNet. Aplicația necesită date mobile și funcționează pe baza
unor algoritmi de inteligență artificială pentru determinarea speciilor. De asemenea, îți recomand
ghiduri de plante, precum acesta, acesta sau acesta.
Cea mai simplă activitate legată de hrană este culegerea directă a fructelor și plantelor din
natură și poate da o motivație foarte bună unei drumeții de câteva ore chiar și copiilor mici. În
32
funcție de sezon, poți avea ca obiectiv mersul cu copiii la cules fructe, ciuperci (*doar dacă
cunoști speciile de ciuperci !) sau plante de ceai din natură.
Realizarea unor paste, sosuri sau amestecuri
Primăvara (prin aprilie) poți merge cu copiii tăi după leurdă (Allium ursinum) în pădurile de
foioase (stejar sau fag). Te poți ghida uneori chiar și după miros (leurda miroase a usturoi). Din
leurdă se poate face salată sau se poate face un fel de pastă (pesto) și mânca pe pâine prăjită,
tortilla sau turtițe făcute din aluat și coapte la fața locului. Pentru realizarea pastei poți folosi o
mașină de tocat manuală cu manivelă, o mașină de tocat cu sfoară (ca aceasta) sau un simplu
mojar cu pistil. La leurda tăiată în bucățele mici se adaugă diverse semințe (după gust, cum ar
fi de dovleac, de floarea soarelui, de in etc.), sare și ulei de măsline. Apoi amestecul se pune pe
turtițe sau se mănâncă cu biscuiți / tortilla.
Ca alternativă la leurdă pot fi utilizate frunzele de păducel (Crataegus sp.), urzică tânără
(Urtica dioica), oregano sălbatic (sau șovârv / măghiran sălbatic / busuioc de pădure – Origanum
vulgare), mentă sălbatică (Mentha sp.). Practic orice frunză sau iarbă verde comestibilă poate fi
utilizată pentru acest gen de pesto.
Un alt tip de pastă – de data aceasta care se întărește - poate

fi obținută prin opărirea unor fructe de pădure (păducel, mure, mere
pădurețe), zdrobirea lor și forțarea printr-o sită pentru a elimina
sâmburii. Apoi piure-ul se amestecă cu mânuțele și se întinde pe o
foaie de copt sau pe frunze late și fie se lasă la uscat în soare și
vânt, fie se pun la copt pe piatră / disc de fontă / tigaie la
temperatură scăzută. Pasta se întărește și capătă consistența unei bucăți de piele. Ea se poate
ronțăi și poate fi foarte amuzat pentru copilași să umble prin pădure cu bucata de pastă întărită
în mânuțe. Alternativ, se pot face mici turtițe care se pot coace pentru a se întări și a căpăta
consistență mai dură. Se poate prepara și cu apă rece.
33
Perpelirea unor alimente în țepușă

Pentru copiii mici perpelirea unor alimente la foc
este foarte atractivă. Pentru aceasta pot fi utilizate
țepușe de fier, însă mai degrabă îi pui pe ai tăi copii
să pregătească țepușe, din nuiele mai subțiri, verzi.
Acestea se decojesc și se ascut, pentru a putea înfige
diverse alimente și a le prepara la foc mărunt sau jar.
Se pot perpeli cârnăciori, bucățele de carne, se pot
pregăti frigărui combinate (roșii, ardei, ceapă, kaizer,
piept de pui, ciuperci etc.).
Pregătirea unor alimente în jar

Anumite alimente se pot prepara direct în jar, precum alune de pădure, cartofi, porumb. Se
poate face un cuptor ad-hoc astfel: se curăță locul de vegetație ierboasă, se face o groapă mică
(de 5 cm adâncime) și se toarnă nisip (se poate lua nisip din albia oricărui pârâu din apropiere).
Se nivelează nisipul și se așează alunele de pădure. Se face un foc de lemne subțiri, apoi din
ce în ce mai groase și se menține pentru 45 de minute. Apoi se dau la o parte lemnele nearse,
se lasă să se răcească, apoi se sparg cu ajutorul unei pietre.
În jar se pot pregăti și cartofi – fie direct, fie în folie

de aluminiu – și se mai poate coace și porumb.
Deasupra jarului se pot pregăti carne, pește,

legume, ciuperci, utilizând folie de aluminiu, tăvițe de
aluminiu sau un
grătar. Anumite
alimente (fâșii
subțiri de carne, felii de pește, felii de legume, ciuperci,
turtițe) se pot prepara și pe pietre mai mari, late, dar
scunde, care pot înmagazina și radia căldură. Piatra
trebuie să fie dintr-un material mai dur, pentru a nu crăpa datorită temperaturii înalte. O astfel
34
de piatră se încinge în foc, apoi după ce s-a încins bine se curăță de cenușă și se pun alimentele
deasupra.
Foarte interesant pentru copiii mai mici este coacerea pâinii

direct în jar sau coacerea unor aluaturi / turtițe din aluat pe piatră.
Turtițele sau cocoacele din aluat, odată coapte, pot fi umplute cu
diverse paste (vezi mai sus – pastă de leurdă etc.), cu cașcaval,
kaizer sau gem. Pâinea coaptă direct în jar trebuie bătută bine de
coaja tare și închisă la culoare, iar secretul reușitei este de a nu face aluatul prea gros, pentru
a putea fi pătruns bine.
Pregătirea unor alimente la minisobă, spirtieră sau primus

Un trend simpatic în bushcraft este utilizarea unei minisobe,
realizată din tablă subțire de inox, care se poate monta și desface
foarte ușor și care – datorită unui tiraj foarte bun – poate da căldura
necesară preparării hranei cu ajutorul unor bețe foarte subțiri (deci
este foarte eficientă). Orice bețișor uscat, ramură uscată, scaiete
sau frunze uscate pot asigura combustibilul necesar fierberii unei
cratițe cu apă. Minisoba de inox este considerată foc deschis,
întrucât partea de jos este deschisă (pentru tiraj) și cad bucățele de
jar pe jos, deci locul trebuie curățat în prealabil de uscăciuni (vegetație
uscată), pentru a evita declanșarea unui incendiu de vegetație.
Alternativ poate fi utilizată o spirtieră sau miniaragaz pe bază de spirt

solid sau lichid. Fără a avea capacitatea calorică a unei minisobe, spirtiera
poate fi utilă pentru pregătirea unui ceai sau încălzirea unei mâncări
preparate în prealabil.
35
Foarte utilizate pentru camping sunt miniaragazele pe gaz lichefiat, care se găsesc la orice
magazin cu obiecte de camping. Ele au putere calorică mare și cu ajutorul unei singure butelii
se poate găti de mai multe ori. Riscul declanșării unui
incendiu de vegetație este mult mai mic și viteza preparării
hranei mai mare. Utilizarea lor însă este mai delicată,
întrucât trebuie grijă la schimbarea buteliei, miniaragazul cu
butelia montată nu poate sta în căldură mare (peste 40
grade), cea mai mică lipsă de etanșeitate duce la pierderi de
gaze. Dar altfel sunt foarte comode pentru gătit, dar mai grele pentru cărat decât minisobele.
Gătirea direct la foc de tabără
O activitate foarte atractivă pentru copii și care a marcat și marchează în continuare

umanitatea este prepararea mâncării la foc de lemne, realizat direct pe pământ. Pentru aceasta
trebuie curățat locul de vegetație uscată, până la nivelul pământului, și trebuie realizată o vatră
din pietre (un cerc din pietre), care să separe zona de ardere față de restul zonei cu vegetație.
Sunt mai multe tipuri de focuri, dar în esență se pun întâi elementele
uscate care se aprind foarte repede (crenguțe uscate, frunze uscate, cetină
uscată, poate fi utilizată și puțină hârtie sau carton, la nevoie), apoi se pun
crenguțe ceva mai groase deasupra și, pe măsură ce acestea se aprind,
se tot adaugă crengi și ramuri din ce în ce mai groase. Ideea este de a
obține un foc continuu, cu ajutorul unor lemne mai groase, care treptat formează și jar. Odată
ce avem un amestec de lemne care ard și jar, avem deja o temperatură bună pentru gătit, iar
vasul în care vom găti nu se va afuma foarte rău, întrucât arderea la temperatură mare nu
generează fum gros.
36
Există mai multe modalități de a așeza vasul de gătit pe foc: direct pe jar, pe niște pietre sau
cărămizi, pe grătar, atârnate în felurite moduri:
37
Elemente de legalitate și siguranță
Atenție asupra faptului că focul nu poate fi aprins oriunde. Sunt mai multe restricții privind
modul și locul unde poate fi aprins focul. Astfel, Legea Picnicului (Legea 54/2021) este un act
normativ care prevede interdicții și limitări, de care trebuie să ținem seama, pentru a evita
amenzile.
Focul nu poate fi aprins:
• În pădure (în interiorul fondului forestier) sau prea aproape de marginea pădurii (la mai
puțin de 50 m);
• Pe terenuri aflate în proprietatea publică sau privată a statului, în alte locuri decât cele
amenajate pentru picnic. Aceasta înseamnă inclusiv albiile râurilor.
Întrucât locurile amenajate conform Legii Picnicului sunt foarte puține la nivelul țării,
recomand aprinderea focului doar pe terenuri private, cu acordul proprietarilor, și evitând fondul
forestier, respectiv vegetația densă.
Indiferent unde am face focul, trebuie avută grijă foarte mare ca focul să nu scape de sub
control. Astfel, sunt necesare:
• O vatră bine realizată și izolată față de restul vegetației din zonă;
• O rezervă de material inert (nisip, pământ);
• O sticlă 2 L plină cu apă.
Nu am tratat deloc obținerea hranei animale în natură, întrucât vânarea activă sau cu ajutorul
unor capcane, fără autorizație, a animalelor din fauna sălbatică sau pescuitul din râuri fără
autorizație se încadrează la braconaj și se sancționează conform Legii Vânătorii (Legea
407/2006, art.42-44). Bineînțeles că în caz de forță majoră sau de situație de supraviețuire
vânarea și pescuitul trebuie făcute, pentru a ne păstra în viață, dar această situație nu constituie
obiectul acestui eBook.
38
3. CONSTRUIREA UNUI ADĂPOST
Construirea unui adăpost este o activitate foarte atractivă pentru copii,

indiferent de vârstă. Să ne gândim doar cât de mult îi amuză să își facă un
cort în casă. De asemenea, reprezintă o abilitate de bază pentru
supraviețuire, dar dezvoltă și o multitudine de aptitudini și abilități.
Dificultatea realizării adăpostului trebuie adaptată în funcție de vârstă. Cei mici vor realiza
împreună cu tine adăposturi mai simple, iar cei mai măricei adăposturi ceva mai complicate.
Adăposturile pot fi realizate cu ajutorul unei foi de cort sau prelate, doar cu ajutorul elementelor
vegetale (lemne, ramuri, cetină), sau semiîngropate, cu materiale vegetale și rocă, sau doar din
rocă, sau din zăpadă. Adăposturile pot fi închegate cu ajutorul sforii / unui paracord sau nu.
Echipament necesar:
➢ Fierăstrău pliabil
➢ Macetă (opțional)
➢ Paracord / Sfoară
➢ Foaie de cort (cel puțin 2

x 3 m)
➢ Topor (opțional)
➢ Hamac (opțional)
39
Cum să faci
Adăpost din foaie de cort / prelată

Există mai multe modalități de a utiliza o foaie de cort sau prelată pentru realizarea unui
adăpost. O foaie de cort sau prelată impermeabilă de minimum 2 x 3 m (recomandabil 3 x 4 sau
chiar mai mult) poate fi un obiect de bushcraft foarte versatil. Cu foaia de cort se pot construi cel
puțin următoarele tipuri de adăposturi:
• Wig-wam (teepee) cu structură conică de lemn și acoperit cu foaia de cort;
• Cort în 2 ape, susținut de un băț la intrare (formă de cap de săgeată) sau susținut pe
toată lungimea de un paracord legat între 2 arbori (formă de A) și ancorat în laterale;
• Cort în formă de prismă triunghiulară, susținut de un paracord legat între 2 arbori;
• Acoperiș într-o singură apă, din foaie de cort tensionată cu ajutorul unor lemne;
• Cort suspendat în 2 ape peste un hamac, ambele tensionate cu ajutorul unor paracord-
uri legate între 2 arbori și ancorate în lateral cu sfori.
40
Câteva modele de adăposturi care se pot realiza cu ajutorul unei foi de cort mai găsești
aici.
Adăpost din materiale vegetale (lemne și frunze)

Sunt mai multe tipuri de adăposturi realizate din lemne. Ridicarea lor presupune ceva mai
mult efort decât instalarea unor adăposturi cu ajutorul foii de cort, însă efortul merită 😊. În
principiu, trebuie să existe un schelet al adăpostului (1-3 lemne groase, rezistente și mai lungi),
o ”astereală”, realizată din lemne mai subțiri, și un acoperiș, realizat din ramuri cu frunze (foioase
sau cetină), stuf sau ierburi înalte.
Adăposturile de lemne pot fi realizate într-o multitudine de forme:

• wig-wam (teepee) cu structură conică de lemn și acoperit cu frunziș bogat, fie solitar, fie
în jurul unui arbore, avându-l ca structură;
• cu acoperișul în 2 ape, în formă de cap de săgeată (zona de intrare este mai mare
decât zona dinspre picioare);
• cu acoperișul în 2 ape, similar unui cort;
• cu acoperișul în 2 ape, dar despărțit la mijloc, pentru a putea face focul înăuntru;
• în 1 apă (așa-numitele ”lean-to”).
Mai multe modele și variante poți găsi aici.

Mai multe instrucțiuni video poți găsi aici.
41
Adăposturi combinate, din material lemnos, roci și/sau pământ

O parte dintre adăposturile de mai sus pot fi combinate cu adăposturi de pământ, pereți din
bolovani etc. De exemplu, adăpostul de lemne în 2 ape poate fi combinat cu o groapă de ½ -1
m adâncime, pentru a crește înălțimea adăpostului și caracteristicile termice. Tot pentru a crește
înălțimea adăpostului în 2 ape, pot fi ridicați 2 pereți din bolovani.
Pentru a crește rezistența la apă și la șocuri mecanice, un adăpost din lemne de tip wig-
wam, sau în 2 ape, în formă de cap de săgeată sau de A poate fi îmbunătățit dacă este tencuit
cu un amestec de argilă și iarbă. Iarba are rol structural, pentru a evita crăparea și căderea
bucăților de argilă. Un tutorial foarte interesant și detaliat despre cum să faci un adăpost tencuit
cu argilă găsești aici.
De asemenea, un adăpost realizat parțial din bolovani (pereții) pot fi tencuiți cu lut, pentru a
astupa găurile, pe unde s-ar pierde căldură și ar intra curent.
Acoperișul poate fi, de asemenea, tencuit cu lut (argilă) sau acoperit cu un strat de mușchi
și pământ, care să permită scurgerea apei în lateral.
O variantă mai complicată de adăpost (tradițional) este bordeiul – un adăpost semiîngropat

sau complet îngropat în pământ. Având caracteristici termice foarte bune, atât vara, cât și iarna,
bordeiul a reprezentat de-a lungul timpului o variantă de locuire temporară, atât în spațiul nostru
românesc, cât și în alte zone din lume. Bordeiul se acoperă cu varianta de adăpost de lemne în
1 apă sau în 2 ape. Bordeiul presupune însă săparea unei gropi de cel puțin 1 m adâncime, deci
presupune un efort considerabil, care trebuie distribuit pe mai multe zile.
Un tutorial detaliat despre realizarea unui adăpost semiîngropat, cu minisobă în peretele

acestuia, găsești aici.
42
Adăposturi din zăpadă

Țin minte cu nostalgie câte ore petreceam
când eram copil săpând adăposturi în
mormanele de zăpadă, pe care le strângeau
plugurile de zăpadă iarna, în piața din
apropierea blocului meu. Veneam acasă după
ore întregi de săpat în zăpadă, cu lopata de cort
(Lineman) a lui tata, ud loarcă până la piele, roșu
în obraji și super-entuziast.
Adăposturile din zăpadă pot fi realizate fie din blocuri de zăpadă înghețată, fasonate și apoi
aranjate în formă de iglu, fie săpate în mormane de zăpadă tasată. De asemenea, dacă zăpada
nu este suficientă (cum a tot fost cazul în ultimii ani în zona de câmpie și de deal), se pot face
zidurile din zăpadă, se pot pune lemne ca structură a acoperișului, apoi deasupra se poate pune
zăpadă.
Atenție mare la riscul prăbușirii tavanului sau a blocurilor de zăpadă înghețată !!!
Debriefing
Activitatea de construcție a unui adăpost are de-a face cu evitarea unor
pierderi, cu supraviețuirea, cu limitarea expunerii la niște factori potențial
perturbatori (umezeala, frigul). În acest caz, poți porni de la așezarea acestei
experiențe la copiii tăi și poți ajunge (cu cei mari) la gândirea unor strategii de
adăpostire (de evitare a pierderilor) a finanțelor, a bunurilor, a sănătății, a valorilor morale.
Poți discuta cu ai tăi copiii, după ce s-au așezat comfortabil în adăpost și sunt relaxați, cel
puțin următoarele:
• despre importanța de a limita pierderile (vorba celor de la cazino ”cut the losses” sau ”taie
pierderile”): atât cele de energie, cât și de alt fel (financiare, de timp, de resurse, de cuvinte
etc.);
• despre importanța de ne proteja peste noapte, împotriva frigului și umezelii;
43
• cum s-au simțit lucrând la adăpost ?
• cum s-au simțit când a fost gata și s-au instalat confortabil înăuntru ?
• ce a mers greu și ce ar putea fi îmbunătățit ?
• cât de important este un schelet bun al construcției ? dar un schelet al unui demers sau al
unei afaceri ? dar un schelet axiologic (al valorilor morale) ?
• cum se completează diferitele elemente ale construcției în sensul unei unități structurale ?
cum ne-am putea completa noi oamenii într-o construcție socială solidă ? ce s-ar pierde fără
o unitate structurală bună ?
44
4. IMITAREA UNOR SPECII DE ANIMALE
Jocurile de imitare a unor animale sălbatice, pe lângă faptul că sunt foarte

distractive pentru copii, îi învață într-un mod ludic, dar și experiențial, ceva
despre biologia și ecologia acestor specii. Acest lucru îi ajută să aprecieze
mai mult natura și să își dorească să o ocrotească. Cei mai buni ambasadori ai
protecției naturii sunt copiii !
Jocurile de imitare a unor specii de animale sălbatice sunt potrivite pentru copiii mici și mijlocii
(3-12 ani). Pentru cei mari (13-18 ani) doar anumite jocuri sunt potrivite, indicate ca atare acolo
unde este cazul.
Echipament necesar:
➢ Carduri cu animale
➢ Bandă adezivă sau

dublu adezivă
➢ Bandană / eșarfe
➢ Cordelină
➢ Uleiuri esențiale (2-3)
➢ Sticle PET de 0,5 L cu

suc / sirop mov
➢ Sticle PET de 0,5 L cu

suc / sirop / limonadă
45
Cum să faci
Ce animăluț sunt eu ?
Copiilor le plac ghicitorile. De fapt, le plac provocările și ceea ce le stimulează curiozitatea și
imaginația. Jocul acesta se joacă astfel: trebuie să iei sau să realizezi câteva carduri cu specii
autohtone de animale sălbatice. Găsești pe la librării astfel de seturi și carduri; dacă nu, poți să
le realizezi tu, cu animale decupate din reviste sau printate de pe internet. Este recomandabil
să fie specii de animale sălbatice care se găsesc în habitatul în care se vor juca copiii, ca să fie
cât mai verosimil jocul și experiența cât mai autentică.
Unul dintre copii va primi pe spate un card cu o specie de animal sălbatic, lipit cu puțină bandă
adezivă sau dublu-adezivă. Copilul care poartă pe spate cardul nu va știi ce animal este pe card,
dar va descoperi prin întrebări din ce în ce mai bine direcționate, despre biologia și ecologia
speciei respective de animal sălbatic. Ca animăluț poate fi atât un nevertebrat (râmă, melc,
căpușă, păianjen, miriapod, insectă), cât și un vertebrat (pește, amfibian, reptilă, pasăre sau
mamifer).
În funcție de vârsta copiilor, detaliile care duc la identificarea speciei de animal de pe spatele
copilului se pot complica sau simplifica. Jocul acesta se poate juca de copii de orice vârstă între
3 și 18 ani.
Pentru a complica sau varia jocul, în loc de răspunsuri verbale, ceilalți jucători pot răspunde
cu sunete sau semne care imită anumite comportament sau structuri morfologice ale speciei
respective de animal sălbatic.
La debriefing ai putea sublinia cu ajutorul întrebărilor (tehnica lui Socrate sau maieutica) rolul
diverselor specii în ecosistem și cum depindem noi de activitatea lor (vezi secțiunea de
Debriefing a acestui capitol).
Pe urma prăzii
Acest joc are ca obiective înțelegerea relației dintre speciile de prădători și de pradă,
dezvoltarea capacității de concentrare, dezvoltarea atenției distributive și dezvoltarea
inteligenței spațiale.
46
Jocul acesta ar trebui jucat cu mai mult de 1 persoană adultă, sau în cel mai rău caz, cu
câțiva copii care au peste 16 ani, întrucât trebuie ca mititeii să fie împărțiți în 2 grupe – unii
prădători, alții prada – iar aria de desfășurare a jocului va fi destul de mare, pentru ca jocul să
nu se termine imediat. Copiii care vor fi speciile-pradă vor pleca înainte (îndrumați de 1 adult
sau în cel mai rău caz de 1-2 copii de peste 16 ani) și vor lăsa câteva indicii care să le permită
copiilor care vor fi specii-prădător să le ”ia urma”. Ar trebui stabilit încă de la început despre ce
indicii să fie vorba: săgeți realizate din bețe pe sol / un anumit tip de pietricele dispersate pe
traseu / sfori colorate legate de ramuri sau trunchiuri de copaci / anumite elemente naturale
orientate alt fel decât cum sunt orientate natural (pietre puse unele peste altele, rămurici
orientate în sus sau legate între ele, bețe puse în poziții neverosimile etc.).
Ursul și godacii de mistreț

Un adult sau un copil mai mare va fi ursul în căutare de
pradă, iar ceilalți copii vor fi godacii (puii de mistreț), care vor
exersa camuflajul, statul în liniște și deplasarea camuflată.
Jocul se joacă în același fel în care se joacă și ”De-a v-ați
ascunselea”: ursul se pune cu fața la un copac și numără; în
acest timp godacii se ascund într-un anumit perimetru (definit
în prealabil). Apoi godacii trebuie să facă liniște și să stea pitiți în ascunzătorile lor. Ursul va
căuta mormăind, iar dacă un godac va reuși să scape și să alerge și să atingă copacul, ursul se
va pune din nou. Dacă godacul este prins, va fi următorul urs, care se va pune la copac și apoi
va căuta ”prada”.
O altă variantă a jocului este cea cu Lupii și căprioarele. După stabilirea clară a perimetrului
de joacă și stabilirea unui semnal de oprire de urgență a jocului și adunare la un punct prestabilit
(în caz de urgență), lupii vor număra până la 40 – timp în care căprioarele se vor ascunde. Lupii
vor începe căutarea și dibuirea căprioarelor. Încurajează lupii să folosească tactici coordonate
de dibuire și vânare în echipă a căprioarelor, exact așa cum fac și lupii într-o haită. Căprioarele
se vor ascunde, dar vor și fugi dacă vor fi dibuite de lupi. Dacă lupii reușesc să atingă căprioarele,
acestea fie ies din joc, fie devin și ele lupi (cum hotărești tu de la început).
47
Liliacul și moliile
Liliecii își identifică și prind prada cu ajutorul ecolocației:
emit sunete pe frecvențe înalte, care se reflectă într-un
anumit fel. Stabilește un perimetru întâi, apoi unul dintre
copii va fi liliacul și va primi o bandană sau eșarfă pe ochi.
Stabilește de la început un anumit tip de sunet pe care
liliacul trebuie să îl facă, iar moliile trebuie să răspundă cu
acel sunet înapoi, pentru ca liliacul să poată localiza moliile
și să le prindă. Molia prinsă devine apoi liliacul.
Noi suntem bursuci

Bursucii (Meles meles) au mirosul foarte fin și
fiind omnivori și nocturni îl folosesc mai mult decât
văzul ca să găsească hrana. Stabilește în prealabil
un traseu pe care îl vei marca cu ajutorul unui miros
puternic (de exemplu, un ulei esențial, ceapă,
usturoi, hrean), la capătul căruia poate fi îngropat
ceva (un fagure de miere, un pepene etc., ceva pe
care copiii l-ar mânca cu plăcere după joc). Mirosul
puternic poate fi aplicat pe scoarța unor copaci, pe frunzele unui arbust etc., la nivelul nasului
copiilor, pentru a nu se apleca și a merge în patru labe. Mersul în patru labe poate fi riscant pe
solul forestier, întrucât frunzarul poate ascunde spini, insecte care pot înțepa sau resturi de
cabluri de la tractarea lemnului tăiat. De aceea recomand mersul în picioare și aplicarea
semnalelor olfactive la nivelul feței copiilor, pentru a fi ușor de mirosit.
Vântureii și șoarecii
Vântureii (Falco tinnunculus) sunt o specie de șoimi care vânează șoareci ziua. Deci se
bazează 100% pe văzul extraordinar de bun (o caracteristică a prădătoarelor de zi – Falconidae).
De aceea, poate ai văzut deja deasupra unor câmpuri agricole sau pajiști, cum zboară niște
păsări la punct fix ținând ochii atent în jos, care parcă ar căuta ceva, ar scruta o zonă cu mare
48
atenția. Asta și fac ! Își fac o hartă vizuală a potențialelor

prăzi șoricești, dar cum ? Șoarecii fiind mici și agitați,
urinează des; urina șoarecilor are o anumită reflectanță în
spectrul UV, pe care vântureii sunt capabili să o observe.
Cu cât urina este mai proaspătă, reflectanța UV este mai
bună, deci șoarecele e încă prin preajmă. Bineînțeles că
vânturelul se va uita cu mare atenție la locurile cu
reflectanță mare UV, pentru că pe acolo ar putea să mișune încă vreun șoarece. Aceasta este
explicația biologică, pe care poți să o spui la începutul jocului și copiilor.
Alege un copil care să fie vânturelul. Ceilalți copii vor fi șoarecii, care vor avea la ei câte o
sticlă de 0,5 L de suc de culoare mov / violet. Copiii-șoricei se vor ascunde foarte bine, iar copilul-
vânturel va sta undeva în centrul perimetrului de joacă desemnat în prealabil. Din când în când
câte un șoricel va arunca puțin suc colorat pe jos, în fața ascunzătorii, suficient cât să poată fi
văzut de la 10-20 m. Vânturelul va scruta zona și unde vede pete violet, se va apropia de
”vizuină”, dar nu va ”intra”. Va aștepta ca șoricelul să iasă cumva din vizuină și abia atunci îl va
atinge cu degetul și va striga ”prins”.
Șoriceii pot să își schimbe între ei vizuinele sau efectua scurte deplasări în afara vizuinei,
lăsând și suc violet pe jos. Șoricelul atins va ieși din joc, sau va fi următorul vânturel (regula
trebuie comunicată clar de la început).
Furnici, afide și buburuze

Acest joc trebuie jucat doar atunci când sunt laolaltă mai mulți copii (cel puțin 7). Jocul
încearcă să reproducă într-un mod atractiv și ludic, o relație complexă între 3 specii din natură
(prezente și la noi, în fauna României): puricii de plantă sau
afidele (Aphidae), furnicile (Formicidae) și buburuze
(Coccinelidae). Puricii de plantă sau afidele se hrănesc cu
seva elaborată a plantelor (deci sunt un fel de paraziți ai
plantelor); uneori înregistrează în aglomerările urbane
adevărate explozii numerice și ne necăjesc pe noi, șoferii,
că datorită activității lor găsim vara pe tabla și pe parbrizele
49
mașinilor parcate sub arbori mici broboane lipicioase, care nu ies decât la un spălat și degresat
serios al mașinilor. Furnicile însă sunt atât de încântate de acest lichid dulce (care de fapt
reprezintă excrementele afidelor), încât le cultivă și fac un fel de ferme, cum creștem noi vacile
sau albinele. Furnicile le apără și le ocrotesc de prădători, iar afidele, în schimb, le oferă
broboanele dulci spre hrană, atunci când furnicile le cer asta. Și le cer într-un mod foarte haios,
stimulând puricii de plantă cu antenele lor într-un anume fel. Mai multe detalii poți găsi în acest
mic documentar.
Prădătoarele cele mai periculoase ale afidelor (care se și ocupă de controlul lor numeric)
sunt drăguțele buburuze sau mămăruțe (Coccinelidae). Buburuzele sunt carnivore și mănâncă
cu plăcere mai multe specii de purici de plantă. Dar dacă puricii de plantă sunt cultivați și apărați
de furnici, misiunea buburuzelor se complică. Furnicile sunt adevărate războinice, care pot pune
pe fugă sau chiar omorî buburuzele, care le-ar ataca ”șeptelul”, respectiv sursa lor de hrană
dulce. Furnicile pot chiar să mute afidele de pe o plantă pe alta, ca să obțină mai mult lichid
dulce, le pot muta în caz de ploaie, ajută la plasarea puilor de afide pe tulpini, pentru a deveni
”șeptel” adult / matur, care să dea producție bună 😊 Se pare că furnicile supun cumva afidele
printr-un mecanism chimic și tot prin acesta le inhibă creșterea aripilor, așa cum fermierii taie
aripile orătăniilor, pentru a nu zbura din incintele unde le cresc.
După ce le povestești puțin această interesantă poveste din natură, împarte-i pe copii în
afide, furnici și buburuze. Ca așezare numerică, ar trebui ca cei mai mulți copii să fie afide, ceva
mai puțini furnici și cel mai puțini buburuze. Copiii-afide trebuie să aibă la ei o sticlă de 0,5 L de
apă cu miere, socată, suc dulce sau sirop, pe care o vor oferi copiilor-furnici la cerere. Cererea
va fi prin atingerea ușoară cu degetul pe obrazul afidelor de către furnici. Pentru a respecta
normele de igienă, alocă de la început 2-4 afide unei anumite furnici și asigură-te că alte furnici
nu beau din sticlele respective. Poți folosi și etichete pentru a asigura respectarea normelor de
igienă (de a nu bea unul după altul). Copiii-buburuze vor încerca să prindă copii-afide, care nu
sunt protejate de copii-furnici. Copiii-afide vor ieși din joc sau vor deveni copii-buburuze, dacă
copiii buburuze vor reuși să îi apuce de braț, primii fiind lipsiți de apărarea furnicilor. Dacă 3
furnici vor prinde o buburuză în același timp de braț, o vor scoate din joc. Dar aici riscă puțin, că
ceilalți copii-afide rămân descoperiți și celelalte buburuze le pot înhăța.
50
Atenție !!!
1) Asigură-te că jocul acesta îl joci cu copiii DUPĂ ce au mâncat de prânz sau au mâncat
ceva consistent, pentru a nu bea sirop sau suc dulce pe burta goală. Poate fi riscant și
duce inclusiv la leșin, datorită variațiilor bruște ale glicemiei.
2) Asigură-te că în timpul jocului copiii nu se agresează între ei, nu se trântesc unul pe altul
pe jos și nu se împing. Dacă fac ceva din cele de mai sus, oprește jocul și reamintește-
le regulile și ideea că trebuie să se simtă bine împreună și să se joace frumos.
3) Nu în ultimul rând: ai putea căuta pe plantele din perimetrul jocului afide. Poate le poți
arăta chiar pe viu relația dintre afide – furnici – buburuze.
Păianjenul și prada
Cu siguranță ai văzut / știi cum își prinde păianjenul prada.
Există un joc de team-building simpatic, numit rețeaua electrică.
Jocul ”rețeaua electrică” poate fi adaptat pentru a deveni
”păianjenul și prada”. Pentru aceasta trebuie să faci astfel:
1) Fă întâi o pânză din cordelină legată între 2 copaci relativ

apropiați. Leagă-o foarte bine;
2) Pune un copil să fie păianjenul (poți să îi zici și Spider-man dacă vrei 😊 ). Pune-l să
stea pe plasă – cu picioarele pe firele de cordelină de jos și ținându-se cu o mână de
firele de cordelină de sus;
3) Ceilalți copii vor fi insecte care vor trebui să treacă prin plasa de păianjen neatinși și fără
să atingă plasa;
4) Dacă păianjenul atinge cu degetul ”prada”, copilul iese din joc (pentru că a fost mâncat
de păianjen);
5) Dacă insecta-pradă atinge plasa sau se împiedică de ea, fie iese din joc (ca o pradă care
a fost prinsă în plasă și va fi mâncată de păianjen), fie este trimis înapoi să mai treacă o
dată. În oricare caz, regula trebuie comunicată clar de la început.
Ai grijă ca ai tăi copii să nu tragă de cordelină și să cadă păianjenul și ca păianjenul să nu

le împingă pe insecte și să existe risc de lovire sau accidentare.
51
Stârcul, vidrele și peștele

Acest joc reproduce o relație între o specie de pasăre
piscivoră – stârcul cenușiu - și vidră (la fel de piscivoră).
În speță, vidrele au uneori tendința de a fura pește de la
stârci, când aceștia au pescuit cu succes. Fiind foarte
agile, vidrele se apropie cu mare dibăcie de stârc, iar
acesta din urmă, dacă nu este atent, se poate trezi fără
pradă.
Stabilește un perimetru de 3-5 m în jurul stârcului și unui obiect (peștele) – care poate fi o
bandană, o cutie de conserve, un bidon de apă. Vidrele din afara perimetrului trebuie să fure
peștele stârcului, dar acesta și-l apără dând cu ciocul (degetul) în vidre. O vidră atinsă cu degetul
trebuie să iasă din cerc. Stârcul rămas fără pește (fără obiectul stabilit ca pește) va ieși din cerc,
întrucât va rămâne fără pește.
Mersul de râs
Râsul (Lynx lynx) este cea mai mare felină din România și un
simbol al deplasării tăcute. Râsul vânează preponderent căprioare,
apropiindu-se de ele într-o liniște perfectă și apoi sărind în spatele lor
de la un nivel superior, de pe vreo creangă sau stâncă. Lăbuțele lor cu
blană și pernuțe, modul lor gracil și atent de a se deplasa și auzul lor extrem de fin îi fac pe râși
cei mai tăcuți și rapizi prădători de la noi.
Copiii pot exersa mersul de felină imitând modul în care se deplasează râsul astfel:
• Se descalță sau utilizează cipici de piscină (varianta a 2-a este mai sigură);
• Trebuie să treacă pe un traseu prestabilit și să sară unui adult în spate;
• Adultul (care joacă pe căprioară) stă jos, cu spatele la direcția din care vor veni râșii;
• Dacă adultul îl aude pe râs, se întoarce sau fuge;
• Dacă adultul se întoarce sau fuge, râsul rămâne nemâncat tura respectivă;
• Dacă adultul se trezește cu râsul în spate, râsul și-a vânat prada pentru ziua respectivă
și a câștigat.
52
Teritoriul lupilor
Lupii (Canis lupus) sunt printre mamiferele cele
mai teritoriale: își stabilesc și apără cu ferocitate un
anumit teritoriu de vânătoare. Stabilirea teritoriului se
face cu ajutorul urinei, excrementelor și a unor glande
interdigitale. O haită de lupi poate avea până la 20,
uneori 30 de indivizi, iar teritoriul unei haite poate fi de
la 100 km2 până la peste 2.000 km2. Lupii – contrar
credinței generalizate – nu urlă la lună plină, ci urlă pentru a-și întări relațiile din haită și a avertiza
sonor alte haite să evite încălcarea teritoriului lor.
Împarte copiii în 2 sau 3 haite de lupi și alocă fiecărei haite un anumit tip de miros puternic
(ceapă, usturoi, hrean etc.). În prealabil, trebuie să fi delimitat cu ajutorul mirosurilor puternice
2-3 zone / poligoane (după caz). Cele 2-3 haite vor fi trimise în teren să își descopere teritoriul
cu ajutorul mirosului. Vei marca olfactiv pe arbori sau frunze, la nivelul feței, pentru a nu fi
necesară aplecarea sau mersul de-a bușilea. Mirosul specific unei haite va fi aplicat și pe umerii
conducătorului haitei – masculul alfa.
După ce totul este pregătit, dă drumul ”lupilor” din cele 2 sau 3 haite să își găsească cu
ajutorul mirosului teritoriul fiecăruia. Haita care și-a identificat complet teritoriul (a descoperit
limitele poligonului desemnat cu ajutorul mirosului specific), se va strânge în mijlocul aproximativ
al poligonului respectiv și va hăui o dată puternic, în jurul masculului alfa.
Vânarea căprioarei
Acest joc este gândit pentru a dezvolta simțul auzului, concentrarea, orientarea în spațiu.
Un copil va fi căprioara și va avea ochii acoperiți, și o eșarfă atârnată de unul dintre buzunare
sau de curea. Ceilalți copii vor trebui să se apropie în liniște deplină de căprioară și să îi fure
eșarfa care atârnă din buzunar sau de curea (nu trebuie legată, ca să poată fi dezlegată). Dacă
căprioara aude un zgomot, ea trebuie să țintească cu degetul în direcția din care vine sunetul.
Dacă a indicat corect, copilul care a făcut zgomot iese din joc.
O variantă ar fi aceea în care căprioara trebuie să atingă vânătorul care încearcă să îi fure
eșarfa, în loc de simpla indicare cu degetul.
53
O variantă a acestui joc îl jucau anumite triburi de amerindieni, pentru a-și antrena copiii
pentru vânătoare și a-i învăța deplasarea în liniște. Provocarea la ei era chiar să atingă
căprioara. O căprioară putea fi vânată doar dacă omul se putea apropia suficient de ea (cam la
15-20 m). Peste această distanță arcurile deveneau ineficiente sau ținta dificil de nimerit.
Broaștele cu limba lungă

Multe specii de broaște vânează diferite insecte (inclusiv zburătoare bune) cu puțin efort,
întrucât realizează ambuscade (de 1-2 salturi) și se folosesc de limba lungă și lipicioasă. Insecta,
neavând habar ce o să pățească, își desfășoară nestingherită activitatea. Deodată se trezește
prinsă de o limbă lungă și lipicioasă.
Împarte copiii în țânțari și broaște. Ar trebui să fie o proporție

de 80% țânțari, 20% broaște, sau în orice caz, numărul țânțarilor
să fie mult mai mare decât al broaștelor. Pune-i pe copiii-insecte
să meargă pe un traseu prestabilit, iar pe copiii-broaște să îi
aștepte după copaci sau stânci. Broaștele pot prinde insectele din
1-2 salturi și atingând insectele cu degetul. Dacă insecta e
suficient de dibace, se ferește și nu e atinsă de broască și, astfel, scapă. Dacă e atinsă de
insectă, iese din joc (pentru că a fost mâncată). Insectele care scapă de o broască merg mai
departe pe traseul prestabilit, unde sunt pândite de alte broaște. Broaștele de care a trecut și
ultima insectă se pot regrupa pe traseu, avansând mai în față și pregătind noi ambuscade, cu
condiția ca în prealabil să fi prins măcar 1 insectă. Dacă este vreo broască care nu a prins nicio
insectă din șirul broaștelor, aceea moare de foame (deci iese din joc).
Atenție la posibilitatea arbitrariului: posibil ca unii copii-insecte să nu simtă că au fost atinși

și să nu recunoască necesitatea de a ieși din joc, conform regulilor. Poți schimba regula (sau
poți stabili de la început așa): broaștele trebuie să prindă insectele cu ambele mâini.
Insistă asupra următoarelor principii:
• Nimeni nu trebuie să se supere – ideea e de a se juca frumos împreună;

• Trebuie să fie fair-play: când insecta a fost atinsă sau prinsă, trebuie să recunoască sau când
broasca nu a păpat nicio insectă trebuie să recunoască;
54
• Copiii nu trebuie să se împingă sau să se lovească;

• Copiii își vor schimba rolurile între ei, deci nu este important că au fost broaște sau insecte;
importantă este vigilența, simțurile ascuțite și reacțiile rapide, care se dezvoltă în ambele
roluri.
Jocul nu este pentru copiii cu anumite fobii, sensibilităţi, angoase, nivele ridicate de cortizol,
întrucât ambuscadele broaştelor pot ridica nivelul hormonilor de stress. Deci, ţine cont de acest
aspect.
Debriefing
Jocurile de imitare a diferitelor specii de animale deschide ocazia de a
discuta despre rolul acestora în ecosistem și despre cum depinde societatea
noastră de activitatea speciilor sălbatice.
Poți discuta cu ai tăi copiii, după ce s-au așezat comfortabili și sunt relaxați,
cel puțin următoarele:
• Ce pierderi ar fi în agricutură și pomicultură dacă ar dispărea polenizatorii ?
• Cum ar exploda efectivele de țânțari și de dăunători agricoli și forestieri dacă ar dispărea

amfibienii ?
• Cum ar avea de suferit animalele care consumă insecte, dacă acestea din urmă s-ar micșora
ca efective ?
• Ce pierderi ar fi în silvicultură (producția de lemn) dacă ar dispărea liliecii și ar exploda

efectivele de molii care sunt dăunătoare forestiere ?
• Cum ar exploda numărul puricilor de plante dacă ar dispărea insectele care îi consumă
(buburuzele, de exemplu) ?
• Ce s-ar întâmpla cu cerbii și căprioarele dacă marile carnivore ar dispărea (ursul, lupul, râsul)
? Dar cum ar avea pădurea de suferit, dacă efectivele de cervide ar crește, dacă știm că
acestea consumă mai ales lujeri (vârfurile de creștere) ?
55
• Cum ar fi afectate culturile de legume din grădinile oamenilor, dacă ar dispărea aricii,
cârtițele, călugărițele și carabii (toți aceștia consumând insecte dăunătoare) ?
• Cum ar suferi pomii fructiferi din livezi, dacă ar dispărea ciocănitorile, țiclenii, gaițele și
cojoaicele ?
• Cum ar exploda populațiile de șoareci, dacă ar dispărea păsările de pradă (de zi și de noapte)
?
• Cum ar avea de suferit solul, dacă ar dispărea râmele ?
56
5. CUNOAȘTE COPACUL (PLANTA)
Jocurile de cunoaștere a plantelor le permit copiilor imersarea în mediul

natural și cunoașterea plantelor într-un mod distractiv. Aceste jocuri sunt
gândite astfel încât să dezvolte atenția, capacitatea de concentrare, simțurile
(în special tactil și vizual), memoria și creativitatea.
Echipament necesar:
➢ Bandane / eșarfe
➢ Briceag
➢ Foi A4 și mapă clipboard
➢ Creioane cerate /
cărbune de desen
➢ Plastilină / keraplast / lut
➢ Ciocan
➢ Tocător (fund de lemn)
➢ Bucată de carton
➢ Bandă dublu-adezivă
➢ Capsator cu capse
57
Pentru cei mici (3-7 ani) sunt foarte potrivite jocurile care presupun activități practice și
creative, precum și cele care implică simțul tactil. Pentru ei nu sunt potrivite jocurile care
presupun detalii prea complicate de identificare a plantelor / ciupercilor.
Pentru cei mai măricei (8-12 ani) se pot exersa jocurile care presupun o memorie mai bună,
o capacitate de identificare mai dezvoltată a plantelor, folosirea ghidurilor de plante sau chiar
a aplicațiilor mobile de identificare a plantelor sau ciupercilor.
Pentru cei mari (13-18 ani) pot fi exersate jocurile care implică capacități mai dezvoltate de
identificare a plantelor, făcând apel și la cunoștințele de botanică, predate la școală. De
asemenea, pot fi exersate și jocuri care necesită identificarea plantelor sau ciupercilor cu
ajutorul aplicațiilor mobile (precum PlantNet sau PictureMushroom).
Cum să faci
Supermarket-ul de frunze
Colectează mai multe tipuri de frunze înaintea
activității (cel puțin 6 tipuri diferite) și așează-le pe o
pelerină sau foaie de cort, împăturită în 2: o parte sub
frunze și o parte care să acopere frunzele. Cheamă-i
pe copii și spune-le că descoperi frunzele pentru 15
secunde, apoi le acoperi la loc și că trebuie să se ducă
prin împrejurimi și să caute și să aducă toate frunzele
din lista de cumpărături de la ”supermarket-ul de
frunze”. Stabilește și comunică clar copiilor limita până la care se pot duce, pentru a nu se rătăci;
asigură-i că ai ”cumpărat” frunzele din același perimetru. Dă startul la ”cumpărături de frunze”,
dar ai grijă ca ai tăi copii să nu intre într-o logică a competiției agresive, ci încurajează-I să își ia
58
timp și să colecteze câte o frunză din fiecare tip. Dacă au dificultăți în a-și reaminti (mai ales
dacă sunt mici), permite-le să se mai uite o dată.
Ca variante, poți să:
• îi pui să așeze frunzele în aceeași ordine;
• să extinzi ”oferta” și incluzi și: fructe, rămurici, flori, ciuperci (*doar dacă le cunoști) etc.;
• îi ajuți să și identifice și să rețină speciile de plante, după tipul de frunze.
Cunoaște copacul
Acest joc este dedicat copiilor mici și utilizează simțul tactil. Împarte copiii în grupe de câte
2, din care unul va fi legat la ochi (cu o bandană sau eșarfă), iar celălalt va fi ghidul. Ghidul îl va
îndruma pe cel legat la ochi la un copac și îl va lăsa să îl exploreze tactil, după care îl va aduce
înapoi și îl va învârti, ca să complice puțin lucrurile. Apoi cei legați la ochi vor fi dezlegați și vor
trebui să recunoască vizual arborele. În funcție de vârstă, ghidul din pereche poate interveni,
indicând cu ”cald” și ”rece” apropierea sau depărtarea de arbore, sau nu. Apoi rolurile pot fi
inversate. Încurajează-i pe copiii legați la ochi să exploreze în tihnă arborele, încercând să își
imagineze: cum este scoarța, rădăcinile, ramurile la care ajung, frunzele, eventual și fructele, ca
apoi să le fie relativ ușor să descopere arborele pipăit.
O variantă de cunoaștere a plantelor este și aceea de a face o căutare de comori în care

comorile sunt tipuri diferite de frunze (vei activitatea nr. 7).
Imprimanta de flori și de frunze

O activitate foarte interesantă este ”Imprimanta de flori”,
care presupune imprimarea pigmenților din flori pe foi A4, cu
ajutorul presiunii mecanice. Cum vei face ? Ia la tine mapa tip
clipboard, tocătorul (fund de lemn) și ciocanul și mergeți pe o
pajiște, luncă sau teren viran și identifică flori de culori diferite.
Vei lua împreună cu copiii tăi florile și îi vei învăța pe copiii tăi
59
cum să insereze florile între 2 foi A4 și să le bată cu ciocanul ușor, pe toată suprafața, până
când pigmenții sunt transferați pe foi.
O alternativă la imprimanta de flori cu foi de hârtie este imprimanta de frunze și flori cu lut
(argilă). Pentru această activitate este nevoie de
făcăleț (rulou) în loc de ciocan și de o formă de lut
(argilă): fie argilă colectată din natură, fie ceramică sau
lut cu întărire la rece, fie keraplast, fie plastelină. Vei
colecta cu copiii tăi frunze și flori și vor fi așezate pe un
pat subțite de lut / argilă / keraplast / plastilină, având
ca fundament stabil tocătorul (fundul de lemn). Vei
plasa frunza sau floarea pe patul de materialul plastic
și vei aplica o anumită presiune rulând făcălețul de-a lungul patului de material plastic. În acest
fel, forma exactă a frunzei sau florii va fi imprimată pe patul de material plastic și va putea rămâne
ca un fel de ierbar (în cazul materialelor plastice cu întărire). Intrucțiuni video găsești aici.
Copaci la indigo
O modalitate foarte atractivă de a învăța speciile de
copaci după tipul de scoarță este jocul ”copaci la indigo”.
Împarte-le copiilor tăi foi A4 și creioane cerate sau cărbune
grafic și spune-le să își aleagă câte un copac mai gros. Spune-
le să plaseze foaia A4 direct pe scoarța copacului și să
parcurgă cu cărbunele de desen sau creioanele cerate toată
suprafața foii, imprimându-se astfel modelul scoarței de sub foaie. Apoi ia foile, amestecă-le și
dă-le copiilor înapoi foile. Fiecare copil va trebui să găsească copacul după modelul scoarței
imprimat pe foaie.
Ca variante, poți să le spui de la început copiilor ce copac este,

al cărei scoarță o desenează, dar poți alege să le spui și ulterior, după
ce l-au descoperit pe baza desenului. Poți să le ceri copiilor mai mari
să încerce să identifice specia de copac după modelul de scoarță
desenat, înainte de a-l identifica fizic.
60
Cine ești, tu, împărate ?

”Cine ești, împărate ?” este un joc dedicat celor mici și mijlocii (3-12 ani) și se joacă în felul
următor: se ia un carton, un capsator și o bandă dublu-adezivă și se realizează 1 coroană de
pus pe cap copiilor, cu banda dublu-adezivă spre exterior.
Înainte de începerea jocului, arată-le copiilor speciile de arbori din perimetrul unde vă veți
juca și cum se pot recunoaște, pe baza frunzelor, scoarței, ramurilor, fructelor, semințelor.
Pune apoi pe unul dintre copii să caute în apropiere un arbore, de la care să colecteze
frunze (căzute lângă el), rămurici, bucățele de scoarță și eventual fructe, pe care să le lipească
artistic pe coroană. Apoi spune-i să își pună coroana pe cap, în timp ce ceilalți nu se uită la
aceste pregătiri, ci în altă parte; poți folosi o foaie de cort pentru a masca pregătirile. Pregătește
din timp și o temniță ”fioroasă”, realizată din câteva linii de paracord, trase între câțiva arbori (4-
5).
Apoi copilul cu coroană trebuie să vină în fața ”supușilor” și să se prezinte ca noul lor
împărat. Ceilalți copii vor întreba pe rând, în taină, în fața ”împăratului”:
- ”Cine ești, tu, împarate ?”,
iar ”împăratul” zice:
- ”Nu mă cunoști încă ? Cine zici tu că sunt ? Dacă nu mă recunoști din prima / din 2
încercări / din 3 încercări... vei fi pedepsit !” (dacă sunt foarte mici, lasă-le mai multe
încercări copiilor).
- ”Tu trebuie să fii... împăratul stejar !”
Fiecare copil va răspunde după cum reușește să identifice tipul de copac după frunzele și
celelalte elemente din coroana împăratului. Nu are prea mult timp pentru studierea coroanei,
pentru că împăratul este mânios și nerăbdător 😊.
Dacă a nimerit, ”supusul” care a răspuns corect devine slujbaș de rang înalt al împăratul și
va intra în aristocrația împărăției lui stejar-vodă. Dacă nu a nimerit, fie împăratul se va milostivi
și îi va mai acorda o șansă (să se mai uite împrejur, cam ce arbori sunt pe acolo), fie îl va trimite
la osândă. Osândiții vor avea de executat o pedeapsă modică dată de împărat: să stea într-un
picior, să care niște lemne, să se lupte și să înfrângă un dragon imaginar, să meargă încolonat
61
cu ceilalți în temniță (care poate fi un perimetru delimitat cu paracord sau cordelină între 4-5
arbori).
Important este ca ai tăi copii să se distreze și să intre în poveste. Asigură-te că nu își

vorbesc urât, nu se jignesc și nu depășesc măsura, că cei aleși, care intră în aristocrație nu se
mândresc, iar cei osândiți nu se frustrează. Schimbă rolurile de mai multe ori, ca toți să aibă
ocazia de a trece prin toate stările posibile: împărat, aristocrat, osândit.
Debriefing
Activitatea de învățare a speciilor de arbori, pe lângă utilitatea legată de
supraviețuire, de fixare a cunoștințelor de la școală, de la orele de botanică, îi
poate ajuta și la dobândirea altor aptitudini și informații – proces pe care îl poți
realiza la partea de debriefing.
Poți discuta cu ai tăi copiii, după ce s-au așezat comfortabili și sunt relaxați, cel puțin
următoarele:
• cum te-ai simțit cât ai fost împărat / aristocrat / osândit ?
• a fost dificil de identificat specia de copac de la care erau elementele pe coroana împăratului
?
• este bine să te grăbești să dai un răspuns – oricum ar fi – sau să cumpănești mai bine ce ai
de zis ?
• seamănă imprimarea frunzelor pe patul de plastilină / lut cu imprimarea experiențelor în
sufletul omului ? Ce asemănări ai putea găsi ?
• ai putea colora doar cu pigmenți din natură ?
• cu ce seamănă imprimarea pigmenților din flori pe foaia de hârtie la aplicarea unei presiuni
mecanice ?
• a fost greu să identifici cu ochii copacul simțit cu degetele ? Care simț este mai bogat în
informații ? Imaginează-ți cum trăiesc oamenii care nu au parte de simțul văzului.
• a fost greu să găsești frunzele la jocul ”supermarket-ul de frunze” ? Cu ce altceva ai putea să
asemeni acest joc ?
62
6. TRASUL LA ŢINTĂ
Construirea unor arme rudimentare și apoi trasul la țintă cu ele poate fi o

îndeletnicire foarte captivantă pentru copiii de orice vârstă (între 3 și 18 ani).
Să ne amintim doar ce distractiv era pentru noi să tragem cu invizoace,
cornete sau săgeți 😊 Să le oferim și copiilor noștri șansa de a se juca cu arme
rudimentare !
Materiale necesare:
➢ Fierăstrău pliabil
➢ Briceag
➢ Sfoară (preferabil din material

plastic)
➢ Material lemnos (din natură

sau de la magazine de
bricolaj)
➢ Pene de pasăre
Pentru cei mici (3-7 ani) sunt foarte potrivite arcurile și prăștiile foarte simple, pe care le pot
face ei cu ajutorul tău.
63
Pentru cei mai măricei (8-12 ani) sunt mai potrivite arcurile și prăștiile ceva mai complicate
tehnic. De exemplu, arc făcut din 3 nuiele de alun, legate între ele, și săgeți realizate cu
bucăți de pene la capăt. De asemenea, prăștiile pot fi făcute cu suport de mână, cu formă de
pistol, cu sistem de țintire.
Cei mari (13-18 ani) se pot ocupa inclusiv de arbalete, arcuri complexe, cu mai multe corzi,
prăștii, mici catapulte.
Cum să faci
Prăștii
O praștie este poate cea mai ușor de făcut ”armă”. Caută
în pădure o ramură căzută, care are o ramificație în Y și taie cu
ajutorul fierăstrăului pliabil mânerul praștiei. Partea elastică,
mobilă poate fi realizată din orice fel de material elastic. Locul
în care se pune muniția poate fi întărit cu ajutorul unei bucăți de
piele.
Pe vremea mea (ce ciudat sună 😊) aveam inclusiv prăștii

fără mâner, realizate din benzi de cauciuc de la măști de gaze,
la care prindeam o bucată de sfoară, cu partea întărită unde
încărcam muniția. Praștiile acelea erau cu adevărat
periculoase, dacă stau să mă gândesc cu ce cataroaie eram în
stare să tragem și la ce distanțe ! O idee de praștie fără mâner și fără elastic, cu care se poate
trage direct din mână, găsești în acest tutorial. Grijă mare însă !
Dar ai tăi copii se pot distra de minune și cu prăştii în formă de Y, cu care pot trage la țintă
cu pietre rotunjoare sau bucăți mici de sârmă îndoită (invizoace) sau pot juca pac-pac cu bile de
hârtie umezită în apă (pentru a nu fi periculoase nici pentru copii și nici pentru mediul
înconjurător) sau cu fructe de pădure mai tari, precum păducele, măceșe, coarne.
64
Arcuri
Fie că le cumperi copiilor tăi arcuri de jucărie sau de
sport din comerț, fie că vrei să le faci arcuri în natură, din
nuiele de alun, de exemplu, trasul cu arcul este pentru ei
întotdeauna o plăcere. Fie că îi pui să tragă la ţintă fixă (un
placaj de lemn sau un sac cu nisip) sau mobilă (un balon în
mișcare, de exemplu), sau chiar să joace pac-pac în 2
echipe, cu săgeți cu bilă de burete în vârf, trasul cu arcul e o activitate captivantă, care dezvoltă
capacitatea de concentrare, propriocepția, echilibrul, acuitatea vizuală și motricitatea fină.
Nu voi insista prea mult asupra arcurilor care se pot cumpăra din
comerț. La o simplă căutare pe internet pot fi identificate foarte ușor
surse de unde poți cumpăra arcuri de joacă sau de sport, de la cele
mai simple și ieftine, la cele mai scumpe și sofisticate.
Poți realiza însă singur un arc fără pretenții prea mari, fie direct
în natură, fie cu materiale cumpărate de la magazine de bricolaj.
Dacă alegi să faci un arc cu materiale din natură, trebuie să știi că
cel mai bun lemn pentru arcuri pentru copii este cel de alun (Corylus
avellana). Poți folosi fie o singură nuia, fie o alăturare de 3 nuiele,
legate între ele, în caz că nu găsești o nuia mai groasă. Săgețile pot fi realizate, de asemenea,
din nuiele drepte de alun (sau din alte esențe), decojite, cu un șanț și bucăți de pene (sau frunze)
la capătul dinspre coardă, și cu o minge de cauciuc sau burete în vârf (dacă vor juca pac-pac
sau vor trage unii în alții) sau cu vârfuri din os sau piatră șlefuită (dacă vor trage la țintă). Poți
utiliza ca lipici natural rășină de molid topită la foc și aplicată cât este lichidă.
Un tutorial fain despre cum să faci un arc mai complex găsești aici.
2 tutoriale despre cum să faci un arc simplu, cu lemn din pădure, găsești aici și aici.
Arbalete
Pentru copiii mai mari (13-18 ani) poate fi foarte distractiv, dar și cu potențial mare de
dezvoltare a multor abilități creative și practice, realizarea unui proiect de arbaletă. O arbaletă
65
reprezintă deja o armă mult mai complexă decât un arc, cu mai multe subansamble, dar și cu o
putere de tragere mai mare, deci și mai periculoasă. Cu arbaletele se pot juca ai tăi copii doar
trăgând la țintă și niciodată unul în direcția altui copil. Frumusețea activității va consta însă în
primul rând în materializarea proiectului – construirea arbaletei. Pentru partea elastică a
arbaletei poți folosi lemn de alun sau de carpen. Pentru partea fixă poate fi folosit orice lemn de
esență mai tare. Pentru șlefuirea părților de lemn poate fi folosită roca sedimentară numită
gresie, care are granulații asemănătoare unor benzi de șlefuit (șmirghel).
Un tutorial foarte fain cu realizarea unei arbalete cu forță mare de tragere găsești aici.
Evident, lucrurile trebuie adaptate naturii din România și un astfel de proiect poate fi realizat
doar cu copii mari, cu ceva aptitudini de bushcraft și lucru în lemn.
Atenție !!! Insistă pe regulile de siguranță a folosirii arcurilor și arbaletelor. Nu trebuie să îi

lași pe ai tăi copii să îndrepte unul către celălalt săgețile cu vârf ascuțit, nici măcar în glumă.
Atenție mare când taie lemne cu fierăstrăul sau când cioplesc șanțurile la arc, arbaletă sau
săgeți. Niciodată să nu taie pe picior, iar cuțitul să nu fie niciodată cu lama sau vârful îndreptate
spre corp. De asemenea, grijă mare la manipularea rășinii fierbinți.
Sulițe
O suliță este ceva mai ușor de realizat, însă la fel de distractivă este activitatea de a trage
la o anumită țintă. Cu atât mai distractiv este când ținta este mobilă – un sac cu nisip, care
pendulează, atârnând de o ramură a unui copac.
Ca să realizezi sulițe cu ai tăi copii, trebuie să găsești pari mai groși, cam cât să poată apuca
copiii bine cu mânuțele lor. Găsește astfel de pari groși, de întălțimea copiilor tăi. Ideal ar fi ca
acești pari să nu fie specii de interes forestier (de exemplu, fag), sau dacă totuși sunt, să fie
tăiați cu acordul unui pădurar. La fag se fac adesea rărituri în pădurile foarte tinere (părișuri),
moment în care puteți solicita pădurarilor câțiva pari drepți. Găsește împreună cu ai tăi copii
centrele de greutate ale sulițelor și marchează-le cu un mâner de sfoară înfășurată strâns în
jurul parului, cam cât un lat de palmă de-al tău. Vârful trebuie despicat cu grijă în două, pe
lungimea a 5 cm maximum. Vârful îl vei realiza din rocă sedimentară fină (gresie, silex, calcar)
sau din os. Varful va fi asemenea unui vârf de săgeată și va fi inserat între cele 2 bucăți despicate
66
din vârf. Cele 2 bucăți despicate vor fi legate strâns pentru a ține foarte bine vârful suliței. Poți
adăuga rășină de conifer peste legătura de sfoară pentru a imobiliza vârful suliței în depicătura
din vârf.
O variantă de suliță și de tras la țintă cu aceasta este Atlatl – o armă folosită încă din
paleolitic. Atlatl este de fapt un aruncător de suliță, care imprimă cu ajutorul unei pârghii simple
o mai mare viteză unei sulițe, decât simpla aruncare din mână. Un tutoriar foarte fain despre
realizarea unui Atlatl și trasul la țintă cu acesta găsești aici.
Debriefing
Discută cu copii tăi după ce s-a încheiat activitatea de tras la țintă mai multe
aspecte, care ar putea fi evidențiate ca urmare a acestei activități:
• Ce părere au ? Dacă ar trebui ca hrana să o obțină utilizând arma cu care au tras la țintă (și
nu de la magazin) cum li s-ar părea ? Greu / ușor ? Cât de mult s-ar putea apropia de o țintă
vie ca să poată vâna cu succes ?
• Cât de importantă este atenția și grija la detaliile realizării proiectului armei cu care au tras la
țintă din perspectiva preciziei armei ?
• Cât de important este să ai anumite ținte în alte domenii (la școală, la un sport, la o artă) și
să pregătești cu atenție și grijă detaliile, să te concentrezi și să atingi țintele respective ? Cât
de importante sunt atenția, concentrarea (ca opus al distracției – distragerii), consecvența ?
• Ce le-a plăcut cel mai mult la această activitate ?
• Ce li s-a părut cel mai dificil la această activitate ?
• Dacă au tras cu Atlatl și apoi cu sulița, simplu, din mână: cât de importantă este o pârghie ?
Unde mai pot regăsi pârghii în viața lor ?
• Dacă au tras cu arbaleta: cât de important este declanșatorul ? Unde mai găsesc
declanșatoare în viața lor ? Emoțiile puternice pot avea declanșatoare ?
67
7. VÂNĂTOAREA DE COMORI
Copiilor – care sunt din cale afară de curioși – le place foarte mult orice
joc care presupune explorare sau căutare a ceva. Fie că este căutarea unor
”comori” ascunse în prealabil, fie că vor căuta comori naturale, acest tip de
activitate este ideal pentru concentrarea şi canalizarea curiozităţii copiilor
asupra elementelor mediului natural. Ei vor resimți ca pe o provocare să
găsească acele ”ceva-uri” ascunse sau disponibile pentru ei în pădure.
Această activitate le dezvoltă posibilitățile de realizare de conexiuni dintre
lumea interioară și cea exterioară, dintre ceea ce este căutat și ceea ce este
disponibil fizic în lumea exterioară, naturală.
Când eram copil de 9 ani am avut ocazia de a participa în Austria la o ”vânătoare” de ouă
vopsite de Paști. La ei există această tradiție drăguță de a ascunde ouă vopsite în pădure și apoi
a-i încuraja pe copii să le găsească. Țin minte și acum ce entuziasm și ce chirăială era în pădure
când găsea câte un copil vreun ou vopsit !
Joaca de-a ”vânătoarea” sau ”căutarea de comori” îi face foarte entuziaști, le permite
imersarea completă în mediul natural și le dezvoltă copiilor foarte multe abilități, precum:
• capacitatea de concentrare;
• de urmărire cu consecvență a unui obiectiv / unor obiective;
• le ascute simțurile (în special văzul);
• le dezvoltă propriocepția;
• le dezvoltă inteligența spațială și posibilitățile de orientare în spațiu;
• le dezvoltă familiaritatea cu mediul natural și sentimentul de apartenență la acesta;
68
• le dezvoltă abilitățile de receptare, filtrare, procesare și utilizare a informațiilor – abilități

care le vor fi foarte utile în toate ariile de cunoaștere (fie științe exacte, fie umaniste, fie
artistice);
• le dezvoltă abilitățile de a realiza conexiuni între elemente diferite, de a descoperi și

urmări modele și de a realiza trecerea de la realități fizice la simboluri și invers (atunci când
se utilizează și o hartă topografică și o fișă de vânătoare de comori; deci le dezvoltă treptat
și posibilitățile de abstractizare);
• și – nu în ultimul rând – le poate dezvolta capacitatea de muncă în echipă.
Pentru cei mici (3-7 ani) poate fi foarte atractivă activitatea simplă de colectare a unor
elemente din natură, conform unei fișe sau liste (”scavenger hunt”). Un model de astfel de
fișă găsești la finalul acestui eBook, la anexe. Cei foarte mici (3-5 ani) au nevoie de ghidaj
constant pe parcursul acestei activități.
Pentru cei mai măricei (8-12 ani) este potrivită și activitatea de căutare și colectare a unor
elemente din natură (”scavenger hunt”), dar mai potrivită este activitatea de căutare a unor
elemente ascunse în prealabil în pădure. ”Comorile” pot fi semnalizate în teren, pot fi
sugerate locațiile ascunzătorilor cu ajutorul unor indicii sau pot fi folosite aplicații mobile și
coordonate geografice ale ascunzătorilor.
Pentru cei mari (13-18 ani) sunt mai potrivite activitățile mai complexe, precum marcarea
cu ajutorul unor aplicații mobile a punctelor de plasare a ”comorilor” și distribuirea
coordonatelor geografice către ei. Precizia localizării de 10 m a dispozitivelor mobile va face
căutarea suficient de interesantă 😊. Pot fi furnizate și anumite indicii, pentru a nu întârzia
foarte mult la fiecare ”comoară”. Dar cea mai complexă variantă ar fi indicarea pe harta
topografică a locațiilor ascunzătorilor. Această variantă le-ar desăvârși tehnicile de orientare
în teren cu busola și harta.
69
Echipament necesar:
➢ fișă de indicii
➢ GPS
➢ folie sau mapă de plastic
➢ bandă adezivă pe ambele
fețe
➢ sfoară sau șiret
➢ creion grafic
➢ cutii de plastic
➢ etichete autocolante
Cum să faci
Scavenger hunt sau căutarea de comori naturale

Căutarea de comori naturale presupune căutarea unor elemente din natură care deja există
în mediul natural (deci nu trebuie să le ascundem noi în prealabil) și este potrivită pentru toate
vârstele deopotrivă. Cel mai bine este atunci când căutarea de comori naturale presupune
căutarea mai multor elemente naturale diferite:
• elemente minerale (tipuri diferite de roci, ca și culoare, textură, formă);
• elemente pedologice (tipuri de sol / pământ, ca și culoare, textură);
• elemente hidrologice (o baltă, un pârâu, un izvor, o mlaștină);
• elemente meteo (tipuri și forme de nori);
70
• elemente vegetale (tipuri diferite de ciuperci, frunze, flori, ramuri, ca și culoare, textură,
tip de margine, formă);
• elemente animale (amprente de animale sălbatice, urme ale activității lor – precum
vizuine, zgârieturi pe copaci, poteci spre zone de adăpare, urme de dințișori, resturi animale
- precum pene, blană, piele cu solzi de la năpârlire, oase, excremente, ingluvii).
Pentru desfășurarea unei căutări de comori naturale este necesară o fișă de indicii (fișă de
activitate), precum cea din anexa 1. Fișa de indicii trebuie să fie cu căsuțe aferente elementelor
de căutat și poate include text și imagini sugestive sau doar text sau doar imagini.
Pentru protecția fișei de indicii împotriva umezelii, aceasta poate fi pusă într-o folie de plastic
sau într-o mapă de plastic, care se poate agăța de gât, pentru ca ai tăi copii să aibă mâinile
libere.
Elementele care sunt ușoare și mici (pene mici, petale, frunze, rămurici, bucățele mici de
pietre sau sol) pot fi lipite direct pe fișă cu ajutorul benzii dublu-adezive; cele care sunt prea mari
sau prea complicat de lipit pe fișa de indicii se bifează cu creionul grafic.
Harta comorilor
Harta comorilor este o formă rudimentară de cartografiere a
mediului natural, foarte potrivită pentru copiii mici, care încă nu pot
citi și nu pot utiliza o fișă de indicii (copii cu vârste între 3 și 7 ani).
Activitatea constă în plasarea copiilor într-un punct anume și

orientarea lor către direcțiile cardinale. Ar fi ideal să aibă fiecare
busole, ca să poată să respecte direcția sau să beneficieze de
ghidajul tău ca adult ca să respecte direcția. Copiii trebuie să
meargă cel puțiin 50 de pași pe cele 4 direcții cardinale (fie deodată, dacă sunt 4, fie consecutiv,
dacă sunt mai puțini) și să colecteze toate acele ”comori” care li se par interesante. Dacă sunt
mai mulți copii, împarte în mai multe sectoare cadranul direcțiilor cardinale.
Ar fi ideal ca ai tăi copii să reușească să rețină ordinea în care au găsit ”comorile”. La

întoarcerea la punctul de unde au pornit vor așeza ”comorile” lor într-un cerc desenat sau
71
delimitat cu ajutorul unor bețe (vezi Anexa nr. 2), în sectorul de cerc corespunzător direcției
cardinale în care au mers. Încurajează-i pe copii să colecteze acele elemente care sunt și
interesante, dar care și reprezintă sau simbolizează cel mai bine habitatele prin care au trecut:
dacă au trecut printr-o pădure de pini, pot colecta un con și ace de pin, dacă au trecut printr-o
zonă stâncoasă, pot colecta o piatră, dacă au trecut printr-o pajiște, pot colecta puțină iarbă etc..
O variantă interesantă a hărții comorilor este harta

sunetelor. Pentru a realiza harta sunetelor copiii
trebuie să se așeze jos, cu fața spre nord, spatele spre
sud, mâna dreaptă spre est, cea stângă spre vest.
Pentru poziționarea corectă, copiii vor folosi busola. Cu
mapa A4 în mâini și creionul grafic, copiii trebuie să
închidă ochii și să asculte cu atenție sunetele din jurul
lor, cel puțin 30 secunde pentru fiecare direcție
cardinală. După ce au ascultat cu atenție, desenează pe hârtia cu cele 4 cadrane cardinale de
la Anexa 2 (printată în prealabil) în cadranul corespunzător simbolurile pentru sunetele auzite.
Un exemplu este dat la anexa 3.
Vânătoarea de comori ascunse

Vânătoarea de comori ascunse presupune căutarea și găsirea unor obiecte ascunse în
prealabil și
➢ marcate pe o hartă topografică, ca locații ale comorilor, alături de repere topografice;

➢ marcate pe teren cu ajutorul unor benzi sau indicii colorate;
➢ marcate cu ajutorul unui traseu și o succesiune de indicii (gen: virează 280o, mergi
50 de pași și sapă la baza celui mai gros arbore);
➢ marcate ca puncte într-o aplicație mobilă.
Evident, trebuie aleasă doar una dintre variantele de mai sus.
72
Vânătoarea de comori ascunse este foarte potrivită pentru copiii mai mari – în special
vânătoarea de comori ascunse care utilizează orientarea cu ajutorul hărții și a busolei sau
orientarea cu ajutorul aplicațiilor mobile de orientare în teren. Cu cei mai mici se poate exersa
vânătoarea de comori ascunse cu ajutorul busolei și a listei (succesiunii) de indicii, iar cu cei
foarte mici este potrivit a derula vânătoarea de comori cu ajutorul indiciilor colorate din teren.
Official geocache
Cea mai mare vânătoare de comori la nivel global se
numește Official geocache și se poate juca cu ajutorul
telefoanelor mobile smartphone, cu descărcarea aplicației
(https://www.geocaching.com/play) sau cu ajutorul
dispozitivelor de mână GPS marca Garmin. În esență,
jucătorii - care și-au deschis în prealabil cont în aplicație -
ascund ”comori” (diverse obiecte) și lasă indicii în aplicație și
găsesc ”comori” pe baza indiciilor din aplicație lăsate de alții. Jocul poate fi jucat de copii mai
73
mari, obișnuiți cu aplicațiile mobile și cu abilități de orientare în spațiu mai dezvoltate, sau de
copii mai mici, dar sub ghidajul și explicațiile părinților.
Debriefing
Discută cu copii tăi după ce s-a încheiat vânătoarea de comori mai multe
aspecte, care ar putea fi evidențiate ca urmare a acestei activități:
• Care ”comoară” a fost cel mai greu de găsit ?
• Care a fost cea mai interesantă ”comoară” ?
• Cum s-au simțit pe parcursul vânătorii / căutării de comori ?
• A fost vreun indiciu prea greu de înțeles ?
• Cum i-a ajutat harta și busola ? Legat de această întrebare: cum i-ar ajuta în dezvoltarea și
educația lor să aibă o hartă și o busolă ? Cum ar fi dacă ar avea obiective clare și ar putea
măsura progresul ?
• Tehnologia este bună sau rea ? Cum ne putem folosi de ea, astfel încât să nu căpătăm o
dependență de ea ? Ai putea deveni dependent de aplicațiile mobile de orientare ?
74
ÎN LOC DE CONCLUZIE
Deși nu este deloc ușor să planifici, să pregătești și să duci la bun sfârșit activitățile
captivante pentru copii în medii naturale – mai ales în condițiile dificile de obținere a veniturilor
în ziua de azi și mai ales în familiile monoparentale – totuși merită tot efortul. Nu numai că merită,
dar este critic necesar să facem ceva în direcția salvării copiilor din mediul urban de sindromul
deficitului de natură și a salvării copiilor de pericolul imersării accelerate în realitatea virtuală !
Suntem prima generație de părinți care avem ca provocare ținerea copiilor în lumea
reală !
Nu este o glumă !
Izolarea copiilor de natură, de alți copii și refugierea lor în realitatea virtuală reprezintă
pericole pe atât mai mari, pe cât mai important este sufletul decât corpul. Izolarea copiilor de
mediul natural și de joaca nestructurată cu alți copii le poate afecta grav dezvoltarea lor psiho-
somatică, cu efecte greu de cuantificat pe termen lung, la nivelul societății. Procesul accelerat
de urbanizare, combinat cu cel de digitalizare (de trecere în online a multor activități), riscă să
devină 2 direcții periculoase pentru sănătatea publică, dacă nu avem grijă noi, cei din mediile
urbane, să compensăm acestea pentru copiii noștri cu petrecerea de suficient timp în natură și
cu sport în aer liber.
Așadar, acest modest material pe care ți l-am dăruit – dragă părinte - și pe care l-ai parcurs
până la final (și te felicit pentru asta !) este una dintre micile mele contribuții la educația
sănătoasă a copiilor și la dezvoltarea noastră inteligentă și durabilă ca societate românească.
Dacă ți-a plăcut materialul și ești convins de eficiența procesului, nu ezita să trimiți și altora
linkul la minicurs: https://popdorinalexandru.ro/minicurs/.
75
ANEXA 1
VÂNĂTOARE DE COMORI
5-12 ani
1 frunză roșie 1 rocă galbenă 1 floare albastră
1 rămurică în Y 1 pană de pasăre 1 bucată de scoarță
1 sămânță de arbore 1 urmă de animal (de 1 petală de floare

desenat)
1 frunză sau tulpină puțin lut umezit și întins ceva care sclipește
subțire
76
ANEXA 2
HARTA SUNETELOR
5-12 ani
77
ANEXA 3
HARTA SUNETELOR (EXEMPLU)

5-12 ani
78

7 Tipuri de Activitati

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

7 Tipuri de Activitati

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

e-Book

Îţi mulţumesc că ai descărcat acest material în format digital ! Înseamnă că te preocupă

Un extraordinar aliat al nostru în ținerea copiilor în lumea reală și în orientarea corectă a

Procesul despre care vorbeam în minicursul ”Cum să ai copii mai calmi cu

Nu uita - ideea principală este ca ai tăi copii:

• să fie atraşi de natură;

• să îşi consume energia într-un mod plăcut, dar complet :) ;

• adică... să cadă laţi seara;

• să întărească legătura dintre voi;

• să aibă posibilitatea de imersare completă în mediul natural.

• joaca în aer liber;

• autoexplorarea posibilităților proprii;

• metabolizarea hormonilor de stress;

• circulația corectă a sângelui și oxigenarea acestuia;

• buna oxigenare a creierului și a întregului sistem nervos;

• satisfacerea nevoii de conectare (cu tine ca părinte, cu frații, cu alți copii);

• satisfacerea nevoii de competență (împreună cu explorarea mediului natural ei se explorează

• creșterea legăturilor intra- și interfamiliale;

• dezvoltarea atenției și puterii de concentrare asupra unei activități1;

• dezvoltarea echilibrului și a propriocepției2;

• dezvoltarea managementului riscurilor și a curajului.

Mai jos am listat câteva sfaturi și recomandări, care au ca menire creșterea

✓ Nu le prezenta copiilor de la început întreg planul pentru săptămâna respectivă, ca să nu

(click pe imagine pentru a accesa materialul video privind echipamentul necesar)

(click pe imagine pentru a descărca Lista de verificare Echipament)

MĂSURI DE SIGURANȚĂ ÎN NATURĂ

(click pe imagine pentru a descărca materialul pdf)

SFATURI PRIVIND COMPORTAMENTUL ECO

Pentru că procesul acesta prin care urmează să treci este menit să te

✓ Sub nicio formă nu trebuie hrănite animalele sălbatice.

✓ Vesela în care pregătim și consumăm hrana nu trebuie spălată cu detergent direct în

1. Google Earth Pro

4. Harta topografică militară a României

printare la diferite scări, de măsurare a lungimilor și suprafețelor și de capturare a

5. Natura 2000 Viewer

în special pentru adolescenți, care pot învăța orientarea în teren cu

ajutorul dispozitivelor mobile, dar și pentru planificarea, orientarea în teren și înregistrarea

Orientarea în teren a fost necesară omului dintotdeauna şi rămâne una dintre

➢ Smartphone cu aplicații GPS

➢ Clipboard / mapă A4 cu foi A4

Copiii sunt în general foarte atrași de diferite

Orientarea corectă a hărții

1) plasează busola într-unul din colțurile hărții;

Acum harta este corect poziționată.

Luarea unui azimut (stabilirea unei direcții)

Determinarea locației proprii cu ajutorul triangulației

Determinarea locației proprii cu ajutorul reperelor din teren

Măsurarea distanței dintre punctul de observație și un anumit obiectiv

Orientarea cu ajutorul dispozitivelor mobile

O a doua recomandare legată de orientarea cu ajutorul dispozitivelor mobile este aceea de

În afară de telefoanele mobile, mai pot fi utilizate ca dispozitive mobile de poziționare

• exersează operații matematice,

În cazul orientării în teren, se pot spune destul de multe la sesiunea de

• despre importanța de a măsura frecvent distanța și azimutul față de obiectivele pe care ni le

2. GĂSIREA ȘI PREPARAREA HRANEI ÎN

Aprinderea unui foc și prepararea hranei în natură au reprezentat

Realizarea unor paste, sosuri sau amestecuri

Un alt tip de pastă – de data aceasta care se întărește - poate

Perpelirea unor alimente în țepușă

Pregătirea unor alimente în jar

În jar se pot pregăti și cartofi – fie direct, fie în folie

Deasupra jarului se pot pregăti carne, pește,

Foarte interesant pentru copiii mai mici este coacerea pâinii

Pregătirea unor alimente la minisobă, spirtieră sau primus