Sisteme Administrative

Comparate
CONF.UNIV.DR. MIHAELA V. CĂRĂUŞAN
ASIST.UNIV.DR. BOGDAN I. BERCEANU
SNSPA-FAP
Evaluarea cunoştinţelor dobândite în
cadrul disciplinei
 80 % evaluarea finală a cursului în format scris.
 20 % evaluarea activităţii pe parcursul semestrului – realizarea şi prezentarea unui
studiu privind scenarii de viitor pentru administraţia publică din România (sub
forma unui tabel comparativ pe o pagina A4, landscape).
 Exemplu de tabel comparativ:
Organizarea curentă a administraţiei publice din Sistem administrativ model Scenariul privind administraţia
România pentru România publică din România
(pe baza modelului ales)
- Principii privind organizare administraţiei publice ... ...

- Administraţie centrală ... ...

- Administraţie teritorială ... ...
- Administraţie locală ... ...
- Controlul administraţiei publice (autorităţi, mijloace). ... ...
Teoria dreptului administrativ comparat
Ce este dreptul comparat?
 Dreptul comparat nu este un ansamblu de norme ci un ansamblu
de procedee potrivit cărora se face compararea normelor din
sisteme diferite.

 Dreptul comparat constă în compararea drepturilor deja

cunoscute.

 COMPARATIA: o operaţie care urmăreşte constatarea unor

elemente identice sau divergente la două sau mai multe fenomene
(fenomenele pot fi la o scară largă şi la nivele diferite).
 Microcomparaţie
 Macrocomparaţie
Funcţiile dreptului comparat:

 Funcţia de cunoaştere a dreptului naţional;

 Funcţia normativă;

 Funcţia ştiinţifică;

 Funcţia de a contribui la unificarea legislaţiilor.

Problematica unificării legislaţiilor (1)

 Unificarea se poate realiza sub 2 forme:

 Unificare indirectă:
 1. Adoptarea unui proiect sau convenţie ori lege uniformă în
cadrul unui congres sau conferinţe internaţionale;
 2. Proiectul este supus spre adoptarea Parlamentelor naţionale
Expl: Conveţia de la Varşovia din 1929 asupra transportului aerian
internaţional
Problematica unificării legislaţiilor (2)

 Unificarea directă
 Adoptarea unor reglementări identice fără existenţa unei convenţii
prealabile, ceea ce se realizeză prin receptarea legislaţiei uneia
dintre statele participante de către celelalte.
Exemplul scandinav de unificare între Danemarca , Suedia, Norvegia –
a început iniţial în materia dreptului maritim şi commercial.
A fost posibilă prin:
 Identitatea gradului de dezvoltare socio-culturală;
 Asemănarea de limbi;
 Trecutul istoric comun.
Cazul particular al unificării de legislaţie
UNIUNEA EUROPEANĂ
 L.J. Constantinesco: ”dreptul comunitar cunoaşte o
pluralitate de forme, explicabilă prin gradul diferit de
intensitate pe care îl prezintă procesul de unificare”.
Expl: Piaţa unică

 Instrumente UE: regulamentele şi directivele.

Modalităţi posibile de intervenţie a dreptului
UE asupra dreptului naţional (1-3)

 J. Boulois – Dreptul instituţional al UE:

 Substituţia;

 Armonizarea;

 Coordonarea;

 Coexistenţa.
Substituţia
 Dreptul naţional aplicabil nu mai poate emana de la autorităţile naţionale
ci de la cele de la nivelul UE
Expl:
 Substituţie totală: dreptul vamal;
 Substituţie parţială: domeniile reglementate în tratate prin competenţele UE cu
SM.

Armonizarea
 Dreptul naţional continuă să coexiste, dar îi lipseşte posibilitatea de a îşi
determina singur finalităţile.
Expl. Directivele - definesc obiectivele pe care trebuie să le atingă sistemele
naţionale şi mijloacele pe care trebuie să le folosească.
Coordonarea

 Nu afectează dreptul naţional, coordonarea intervenind pe planul

efectelor pentru a le coordona în beneficiul subiecţilor de drept.

Expl:
 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene
 Carta Europeană a Autonomiei Locale (CoE)
Coexistenţa
 Dreptul european şi cel naţional sunt aplicabile concomitent atunci când
ele guvernează acelaşi obiect, dar în dimensiuni diferite, astfel încât
fiecare îşi îndeplineşte funcţia proprie.

Expl: Principiul subsidiarităţii – serveşte drept criteriu ce reglementează

exercitarea competențelor neexclusive ale Uniunii. Acesta exclude
intervenţia Uniunii în cazul în care o chestiune poate fi reglementată eficient
de statele membre la nivel central, regional sau local şi legitimează
exercitarea competenţelor Uniunii în cazul în care statele membre nu sunt în
măsură să îndeplinească în mod satisfăcător obiectivele unei acţiuni
preconizate și acţiunea la nivelul Uniunii poate aduce cu sine o valoare
adăugată.
Regulile comparaţiei
REGULA 1
A compara numai ceea ce este comparabil.

 Comparaţia afirmativă: aparenţa unor instituţii este diferită, însă în realitate

sunt asemănătoare.

 Comparaţia contrastantă: aparenţa instituţiilor este asemănătoare, însă

esenţa lor este radical diferită.
 Se pun în evidenţă deosebirile.
REGULA 2
Regula de drept dintr-un anumit capitol/domeniu nu poate fi
înţeleasă fără a face apel la principiile generale.
REGULA 3
Cercetarea unei instituţii trebuie făcută luând în considerare
întreaga amenajare a izvoarelor de drept dintr-un anumit sistem
juridic.
 Izvoarelor de drept diferă de la un sistem juridic la altul.
A. Dreptul romano-germanic: legea, jurisprudenţa şi cutuma.
B. Sistemul anglo-saxon: regula precedentului – practica
judecătorească este izvor care acoperă atât common law,
căt şi equity law. Cutuma are, de asemenea, un loc important.
C. Sistemul musulman: ierarhia izvoarelor îşi găseşte
fundamentul în Coran: tradiţia, ajutorul comunităţii, analogia,
actul scris, convenţia.
Procesul comparaţiei
 Comparatum
Este de obicei legislaţia naţională a comparatistului.
 Comparadum
Poate fi singular atunci când se compară dreptul a două state sau multiplu,
cu mai multe sisteme juridice naţionale.
 Tertium comparationis
Ar putea degaja din două noţiuni comparate o noţiune superioară, care este
aleasă nu dedusă şi poate include atât comparatum, cât şi comparadum.
Acesta este dependent de interesul care generează comparaţia.
 Comparaţia constă în cercetarea asemenărilor şi deosebirilor dintre
textele supuse comparaţiei la nivelul elementelor luate în
considerare.
 Comparaţia elementelor se soldează cu un inventar de asemănări
şi deosebiri.
 Pe baza inventarului se poate trece la sinteză.
 Concluziile pot fi:
 Unitate sau lipsă de unitate.
 Grupare în sisteme legislative.
 Superioritatea anumitor soluţii.
 Tendinţe de evoluţie.
Sisteme Juridice Comparate

 Sistemele juridice nationale se grupează în categorii mai largi,

definite în raport de o anumită comunitate de principii care le
animă, explicabilă de multe ori, prin fenomene de recepţie a
dreptului unei ţări de către alte ţări.

 Astfel, istoria dreptului cunoaşte câteva mari procese de

recepţie care au afectat zone întinse, cuprinzând uneori
continente întregi.
 Marc Ancel distinge trei grupe de regimuri juridice esenţiale:
A. Sistemul romano-germanic;
B. Sistemul de tip common law;
C. Sistemul statelor socialiste.

şi două grupe complementare:

A. Sistemele de drept religios;
B. Sistemul ţărilor din lumea a treia.

Această clasificare are în vedere atât trăsături tehnice, cât şi ideologice.

Sistemul common-law

 Caracteristica sa principală constă în aceea că el nu se regăseşte într-un

corp de legi statuat de organul legiuitor; sistemul anglo-saxon lasă
judecătorului libertatea ca utilizând experienţa trecutului (precedente,
uzanţe care se numesc common-law) să pronunţe soluţia cea mai
rezonabilă. El este, aşadar, un drept jurisprudenţial (case law).

 El a apărut în Anglia ca un drept jurisprudenţial şi s-a extins în SUA, Australia,

Noua Zeelandă şi Canada (1/2).
Sistemul romano-germanic

 Prima trasătură comună practică în acest sistem este aceea că, de principiu,
generalitatea este cuprinsă în regula de drept; totuşi, regula nu trebuie să fie
prea generală, întrucât ar înceta să mai fie un îndrumar pentru practică.
 A doua constantă rezidă în organizarea judecătorească: o instanţă de fond,
una de apel şi o instanţă supremă.
 Al treilea element de permanenţă: motivarea hotarârilor judecătoreşti. Apoi,
deoarece legea nu stabileste decât cadrul, judecătorul – spre deosebire de
cel din common law – are totuşi o marjă de libertate pe fiecar caz.
 De aceea jurisprudenţei, indirect, i se acordă un rol creator,dar şi doctrinei
juridice.
 Tot o caracteristică a acestui sistem este diviziunea: drept public şi drept privat.
Sistemul statelor socialiste

 A fost dreptul fostei URSS şi a ţărilor satelit ale acesteia (ţările

socialiste); doctrina era cea marxist-leninistă.

 Dreptul era dominat de principiul unităţii puterilor în stat;

principiul legalităţii socialiste era garantat de prerogativa
supravegherii generale.
Sistemul religios

 Modelul este ilustrat de dreptul musulman; în majoritatea

statelor islamice charia a devenit drept pozitiv, mai ales în
ceea ce priveşte statutul autocratic/personal.
 In concepţia legaliştilor musulmani, legea este o decizie
(hukm) a legiuitorului care are ca obiect clasificarea
acţiunilor umane conform voinţei lui Allah şi determinarea
efectelor, adică drepturile şi obligaţiile persoanei.
 Legea în acest sistem este o decizie a lui Allah.
Diferenţe între dreptul romano
germanic şi dreptul anglo-saxon
 O diferenţă de structură, categoriile dreptului continental (delimitarea
tradiţională între dreptul public şi cel privat) neavând aceeaşi influenţă în
sistemul de drept englez, sistem de drept care face distincţia între common-law
(care îmbratişează întreaga teorie a contractelor şi cea a responsabilităţii civile)
şi equity law (care îmbrăţisează dreptul proprietăţii private, al trusturilor, al
societăţilor comerciale, al faliţilor, problemele de interpretare a testamentelor şi
succesiunile).

 O întelegere diferită a regulii de drept, în sensul că, în dreptul englez, elaborat în

principal pe baza jurisprudentei, legal rule reprezintă altceva decât la règle de
droit, sistematizată prin doctrină sau enunţată de legiuitor.

 În sistemul de common-law este acordată o importantă fundamentală

procedurii care “precede fondul”: imensa majoritate a litigiilor este rezolvată în
Marea Britanie prin curti numite “inferioare”, prin comisii de contencios
administrativ, prin arbitrii privaţi.
Principiul Legalităţii
Rule of law
 Fară a fi identice ca noţiuni, principiul legalităţii şi rule of law presupun
supunerea administraţiei dreptului şi deci controlului tribunalelor.

 Principiul legalităţii: autorităţile administrative sunt ţinute prin deciziile pe

care le iau să se conformeze legii sau mai exact legalităţii, adică unui
ansamblu de reguli de drept din care majoritatea se află conţinute în legi
formale.

 Rule of law : puterile exercitate de reprezentanţii instituţiilor politice şi

administrative trebuie să aibă un fundament legitim, în sensul că trebuie să
se bazeze pe o autoritate atribuită prin lege, dar şi faptul că legea ar trebui
să fie conformă criteriilor minime ale justiţiei (materiale şi formale).