Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
I Morariu-Cursuri IF-Succesiuni 2022-P 1
I Morariu-Cursuri IF-Succesiuni 2022-P 1
CURS 1
1.Considerații generale privind dreptul succesoral
1. 1 Noțiune. Locul și rolul dreptului succesoral
1.1.1. Noțiune.
Dreptul succesoral ca subramură a dreptului civil reprezintă ansamblul normelor juridice,
principiilor, cutumelor și jurisprudenței relevante, circumscrise determinarii efectelor produse de
încetarea din viață a unei persoane si în primul rând stabilirii destinației patrimoniulului persoanei
decedate.
1.1.2. Locul dreptului succesoral
Din punct de vedere sistematic juridic, acest ansamblu face parte din ramura dreptului civil și implicit
din ramura generică a dreptului privat, iar sub aspect didactic reprezinta materia care finalizeaza
analiza dreptului civil, prezentând particularitati care decurg din chiar obiectul acesteia de studiu:
efectele produse la și prin efectul decesului unei persoane.
1.1.3. Rolul dreptului succesoral
Moștenirea reprezentă una dintre modalitățile în care acumulările materiale ale unei generații sunt
transmise generației următoare, asigurând continuitatea patrimoniului, dar în egală măsură are și
consecințe de natură imaterială, în sensul în care asigură posteritatea memoriei defunctului și a
valorilor spirituale ale acestuia și contribuie la o coeziune transgenerațională a familiei și națiunii.
Dintr-o altă perspectivă, moștenirea este și un mod de dobândire a proprietăţii, art. 557 NCC
stipulând expres că „dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin (...) moştenire
legală şi testamentară (...)”.
Având în vedere cele de mai sus și tranferând analiza asupra dreptului scuccesoral, putem conchide,
în ordinea de idei a rolului acestuia, că dreptul succcesoral reglementează și crează cadrul normativ
necesar pentru:
• transmiterea acumulărilor materiale ale unei generații către generațiile următoare, asigurând
continuitatea patrimoniului;
• manifestarea moştenirii ca un mijloc de prezervare a memoriei defunctului și a valorilor
spirituale ale acestuia și implicit de asigurare a coeziunii transgeneraționale a familiei și
națiunii.
• manifestarea moştenirii ca unul dintre modurile de dobândire a proprietăţii, art. 557 NCC
stipulând expres că „dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin (...)
moştenire legală şi testamentară (...)”.
1
Art. 953 C.civ.- Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe
persoane fizice în fiinţă.
2
Cu titlu de de exemplu : obligaţiile de întreţinere, dreptul de rentă viageră, uzufructul viager, dreptul la pensie sau la
salariu.
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu
Trebuie precizat însă că în dreptul civil, în doctrină și jurisprudență, noțiunea de succesiune a dobândit
trei semnificații, cu extensii diferite ale sferei de cuprindere:
a) lato sensu, orice transmisiune de drepturi de la o persoană la alta, prin acte între vii (inter vivos)
sau pentru cauză de moarte (mortis causa);
b) stricto sensu, numai transmisiunea pentru cauză de moarte a unui întreg patrimoniu;
c) obiectul însuși al moștenirii, adică totalitatea drepturilor și obligaiilor cu caracter patrimonial,
aparținând defunctului, care trec la moștenitorii săi.
Moștenirea este reglementată de Noul cod civil, în principal, în Titlul I al Cărții a IV-a, intitulat
„Despre moşteniri şi liberalităţi“.
1.2.2 Aspecte terminologice subsecvente.
Sub aspect terminologic, Defunctul sau persoana care lasă moștenirea sau de cujus-ul este persoana
decedată despre a cărei moştenire este vorba, al cărei patrimoniu se transmite pe calea succesiunii și
în raport de care se apreciază celelalte efecte de drept succesoral produse.
Toate cele trei expresii de mai sus sunt sinonime, desemnând același lucru, respectiv subiectul activ
al raportului succesoral, titularul patrinoniului care se transmite prin moștenire.
Sintagma de cujus provine din prescurtarea sintagmei latine „Is de cujus succesionis agitur“ (Cel
despre succesiunea căruia este vorba).
Poate avea calitatea de persoană care lasă moștenirea orice persoană fizică, indiferent de capacitatea
de exercițiu a acesteia sau de cetățenie.
În cazul moștenirii testamentare cel care dispune de patrimoniul său prin testament se numește
testator.
Moştenitor sau succesor este persoana fizică sau juridică care dobândeşte fie întreg patrimoniul
defunctului, fie o fracţiune din acesta. Cele două expresii de mai sus sunt sinonime, desemnând același
lucru, respectiv subiectul pasiv al raportului succesoral, beneficiarul patrinoniului care se transmite
prin moștenire.
Vechiul cod civil folosea, de asermenea, pentru desemnarea moştenitorului legal şi termenul sinonim
latin de „erede“.
În cazul moştenirii testamentare pentru desemnarea succesorului, este întrebuinţat şi termenul specific
de „legatar“.
Succesibilul este persoana care în principiu ar putea să dobândească patrimoniul succesoral,
întrucât îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat
încă dreptul de opţiune succesorală.
În acest sens sunt prevederile art. 1100 alin.2 C.civ., conform cărora „Prin succesibil se înţelege
persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a
exercitat încă dreptul de opţiune succesorală”.
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu
În dreptul succesoral român, regula este moștenirea legală, iar excepția moștenirea
testamentară, sau altfel spus, regulile privind moștenirea legală reprezintă dreptul comun în
materia succesiunilor, care se aplică ori decâte ori defunctul nu și-a manifestat voința prin
dispoziții pentru cauză de moarte.
Cu alte cuvinte, fiecare moştenitor trebuie să accepte moştenirea potrivit vocaţiei sale succesorale
sau să renunţe la ea. El nu poate accepta o parte din moştenirea la care este chemat şi să renunţe
la cealaltă parte a ei.
Acest principiu decurge din indivizibilitatea patrimoniului succesoral, care se transmite, ca atare,
asupra moştenitorilor şi explică de ce, în cazul renunţării la moştenire de către unul sau mai mulţi
succesibili, precum şi în cazul nedemnităţii succesorale ori a ineficacităţii legatelor (nulitate,
revocare, caducitate) vor profita de drept succesorii acceptanţi a căror vocaţie era înlăturată sau
diminuată prin existenţa altor moştenitori sau care aveau obligaţia să execute legatul în cauză
(neacceptat sau ineficace).
Întrucât patrimoniul succesoral este indivizibil, în cazul pluralităţii de moştenitori el se transmite în
această stare şi ea subzistă până la efectuarea împărţelii (partajului), afară numai dacă defunctul a
făcut prin testament o împărţeală de ascendent.
Caracterul indivizibil al transmiterii comportă şi unele excepţii, decurgând din specificul
situațiilor.care le materializează.
Astfel sunt recunoscute ca excepții de la caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale
următoarele situații faptico juridice:
a) Situația dublei vocații.
În acest sens trebuie avut în vedere faptul că principiul indivizibilității funcționează integral doar
când succesorul are doar o singură vocație succesorală.
Când, însă, moştenitorul care, în baza legii sau a testamentului, cumulează mai multe vocaţii la
moştenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de opţiune distinct3 .
b) Datoriile şi sarcinile moştenirii se divid între comoştenitorii legali și cu titlu universal.
Prin derogare de la principiul indivizibilităţii transmisiunii succesorale, datoriile şi sarcinile
moştenirii se divid la moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal proporţional cu
cota fiecăruia.
Astfel, art. 1155 alin. (1) C.civ. prevede că moştenitorii universali şi cu titlu universal contribuie
la plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii proporţional cu cota succesorală ce îi revine fiecăreia .
Regula divizării de drept a pasivului succesoral nu se aplică dacă:
a) obligaţia este indivizibilă;
b) obligaţia are ca obiect un bun individual determinat ori o prestaţie determinată asupra unui
astfel de bun;
3
Astfel, potrivit art. 1102 alin. 1 Cod civil, ” Moştenitorul care, în baza legii sau a testamentului, cumulează mai multe
vocaţii la moştenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de opţiune distinct”.
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu
c) obligaţia este garantată cu o ipotecă sau o altă garanţie reală, caz în care moştenitorul care
primeşte bunul afectat garanţiei va fi obligat pentru tot, însă numai în limita valorii acelui bun, iar
participarea sa la restul pasivului moştenirii se reduce corespunzător; unul dintre moştenitori este
însărcinat, prin titlu, să execute singur obligaţia.
d) unul dintre moștenitori este însărcinat prin titlu să execute singur obligația
Curs 2
DESCHIDEREA SUCCESIUNII
În cazul morții fizic constatate, întocmirea certificatului de deces se face de către autoritatea
administraţiei publice locale în a cărui rază administrativ-teritorială s-a produs decesul5, pe baza
certificatului medical constatator al decesului şi a declaraţiei verbale făcute de către membrii familiei
decedatului, iar în lipsa acestora, de către colocatari, vecini, administratorul imobilului, medicul sau
alt cadru medical din unitatea sanitară unde s-a produs decesul.
În cazul în care decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, pentru
întocmirea actului de deces este necesară şi dovada eliberată de Poliţie sau de Parchet din care să
rezulte că una dintre aceste autorităţi a fost sesizată despre deces.
În cazul în care se declară decesul unui copil născut viu care a încetat din viaţă, fără ca declararea
naşterii să fi fost făcută în termenele prevăzute de lege, ofiţerul de stare civilă va întocmi mai întâi
actul de naştere şi apoi pe cel de deces6.
4
În acest sens, art. 73 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale
prevede că „Dovada decesului şi a ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces“.
5
Potrivit art. 32 alin. 1 din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, întocmirea actului de deces se face la serviciul
public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii
administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs decesul, pe baza certificatului medical constatator al decesului şi a
declaraţiei verbale făcute de membrii familiei celui decedat.
6
Potrivit art. 34 din Legea nr. 119/1996, în cazul în care se declară decesul unui copil născut viu, care a încetat din viaţă
fără ca declararea naşterii să fifost făcută în termenele prevăzute de lege, ofiţerul de stare civilă va întocmi mai
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu
Întocmirea actului de deces privind un cadavru găsit se face la autoritatea administraţiei publice
locale în a cărei rază administrativ-teritorială a fost găsit. Înregistrarea cadavrului neidentificat se va
face pe baza documentelor menţionate, precum şi a procesului-verbal întocmit de medic, care va
cuprinde vârsta, sexul, locul unde a fost găsit cadavrul, data şi cauza decesului.
În cazul morții declarată pe cale judecătorească, întocmirea certificatului de deces se face pe
baza unei hotărâri judecătoreşti declarative de moarte rămase definitive, din oficiu sau la cererea
persoanei interesate, după caz, şi va menţiona ca dată a morţii data stabilită prin hotărârea
judecătorească ca dată a decesului.
Art. 52 din Codul civil prevede că cel declarat mort este socotit în viaţă până la data pe care
hotărârea rămasă definitivă a stabilit-o ca fiind a morţii. Dacă hotărârea nu arată şi ora morţii se
socoteşte că cel declarat mort a încetat din viaţă în ultima oră a zilei stabilite ca fiind a morţii.
Menţiunea din certificatul de deces referitoare la deces şi data lui nu reprezintă constatări
ex propriis sensibus ale ofiţerului de stare civilă şi, prin urmare, vor face dovadă doar până la
proba contrară, care poate fi făcută într-o acţiune în justiţie privind „anularea, modificarea sau
completarea actului de deces şi a menţiunilor înscrise pe acesta“ şi validată de instanţă printr-o
hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Dacă data morții stabilită prin hotărârea judectorească declarativă de moarte de către instanță este
contestată, această dată poate fi rectificată într-o cale de atac, dovada datei reale putând fi făcută prin
orice mijloc de probă. Tot prin orice mijloc de probă urmează a se dovedi, la nevoie, ora, eventual
chiar minutul în care a intervenit decesul celui despre a cărui moștenire este vorba.
• validitatea actelor juridice asupra succesiunii (potrivit art. 956 C.civ., actele juridice
având ca obiect o succesiune nedeschisă sunt nule absolut);
• legea aplicabilă în cazul conflictului în timp al legilor succesorale. Aceasta este legea în
vigoare în momentul deschiderii succesiunii, moştenitorii neputând dobândi drepturi
decât de la moartea defunctului.
3. Locul deschiderii succesiunii
3.1. Noțiune
Locul deschiderii succesiunii coincide cu ultimul domiciliu al lui de cujus. Soluția rezultă explicit
din prevederile art. 954 alin. (2) C.civ.:” Moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului”
și s-a impus din considerentul că, de obicei, la ultimul domiciliu al defunctului pot fi soluționate mai
ușor problemele ce privesc moștenirea, de aici culegându-se mai lesne informații în legtură cu
prezumtivii moștenitori și conținutul masei succesorale.
Prin urmare, în privința locului deschiderii moștenirii nu prezintă relevanță locul unde a intervenit
decesul și nici reședința defunctului sau domiciliul curatorului (în ipoteza în care de cujus ar fi fost
pus sub curatelă).
Dovada ultimului domiciliu al defunctului se face cu cartea de identitate sau cu cartea de
identitate provizorie a acestuia.
Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României,
moştenirea se deschide la locul din ţară aflat în circumscripţia primului notar public sesizat, cu
condiţia ca în această circumscripţie să existe cel puţin un bun imobil al celui care lasă
moştenirea.
În cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul deschiderii
moştenirii este în circumscripţia primului notar public sesizat, cu condiţia ca în această
circumscripţie să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă moştenirea. Atunci când în patrimoniul
succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moştenirii este în
circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat.
Dispoziţiile de mai sus se aplică în mod corespunzător atunci când primul organ sesizat în vederea
desfăşurării procedurii succesorale este instanţa judecătorească.
În cazul în care într-o circumscripţie teritorială sunt mai multe birouri de notari publici,
competenţa de îndeplinire a procedurii succesorale aparţine primului birou sesizat.
Notarul public va verifica dacă procedura succesorală nu s-a deschis la un alt birou de
notar-public din aceeaşi circumscripţie, cercetând în acest scop registrul naţional notarial ţinut în
format electronic potrivit legii.
Domiciliul persoanei fizice în vederea executării drepturilor sale civile, este locul unde îşi are
principala aşezare.
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu
7
Când domiciliul defunctului nu este însă cunoscut, reşedinţa vafi considerată domiciliu (art. 90 alin. 1 C. civ.)1.
Domiciliul minorului (care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu) este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la
care locuieşte în mod statornic (art. 92 alin. 1 C. civ.).Domiciliul persoanei puse sub interdicţie este la reprezentantullegal
(domiciliu legal – art. 92 alin. 4 C. civ.).
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu
Curs 3
CONDIȚIILE GENERALE ALE DREPTULUI LA MOȘTENIRE
1. Enumerarea condițiilor.
Indiferent care ar fi temeiul dreptului de moștenire, strict dispozițiile legale sau testamentul celui
despre a cărui moștenire este vorba, pentru ca o persoană să poată moșteni trebuie să îndeplinească
două condiții generale pozitive:
- să aibă capacitate succesorală (art. 957 alin. (1) C.civ.);
- să aibă vocaţie succesorală legală utilă, sau vocaţie testamentară.
Pe lângă aceste condiii generale, pentru a putea vorbi despre un drept la moștenire în temeiul legii,
este nevoie să fie îndeplinite și două condiții speciale negative:
- persoana să nu fie nedemnă;
- persoana să nu fie dezmoştenită.
2. Capacitatea succesorală
2.1. Aspecte conceptuale generale.
Capacitatea succesorală nu se confundă cu capacitatea civilă de folosinţă sau cu capacitatea civilă
de exerciţiu, ci are o semnificaţie proprie bine definită, aceea a existenţei în viaţă a moştenitorului
în momentul deschiderii moştenirii.
În esență, capacitatea succesorală reprezintă o parte din capacitatea de folosință a persoanei, mai exact
aptitudinea persoanei de a dobândi drepturi și obligații în materie succesorală.
Codul civil condiționează imperativ dreptul de moștenire al unei persoane de existența acesteia la
data deschiderii moștenirii. Astfel, potrivit 957 alin.1 C.civ. : „O persoană poate moşteni dacă există
la momentul deschiderii moştenirii”.
Prin urmare, regula este că are capacitate succesorală orice persoană care se află în ființă în
momentul deschiderii moștenirii și nu are capacitate succesorală persoana care nu mai există sau
care nu există încă la acea dată.
De la aceasta regulă sunt recunoscute două excepții, materializate în:
-capacitatea succesorală recunoscută persoanei fizice concepute, dar nenăscute la data
succesiunii;
- capacitatea succesorală anticipată recunoscută persoanei juridice.
Dovada existenţei în viaţă a succesibilului la data deschiderii succesiunii incumbă, conform regulilor
generale de probaţiune, acestuia sau eventual moştenitorilor săi (dacă aceştia vin la moştenire prin
retransmitere) şi se face cu actele de stare civilă ale moştenitorului, iar în caz de deces al
moştenitorului care a fost în viaţă la data deschiderii moştenirii, cu actul său de deces.
Dintr-o perspectivă analitică, trebuie făcută distincție între situația persoanelor care au capacitate
succesorală și situația persoanelor care nu capacitate succesorală, situații care urmează a fi analizate
distinct.
2.2. Persoanele care au capacitate succesorală.
2.2.1. Persoanele fizice care au capacitate succesorală.
Capacitatea succesorală este recunoscută de lege tuturor persoanelor fizice în viaţă la data
deschiderii succesiunii fără nici o discriminare în funcţie de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,
religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială, precum și persoanelor fizice
concepute, dar nenăscute la data succesiunii.
Persoana dispărută are capacitate succesorală, fiind prezumată în viaţă.
Art. 53 C.civ. dispune în acest sens că „Cel dispărut este socotit a fi în viaţă, dacă nu a intervenit
o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă”.
Persoana concepută, dar nenăscută la data succesiunii, este considerată că există, deci are
capacitate succesorală, cu condiţia să se nască vie. Copilul născut mort este considerat că nu
există.
Art. 36 C.civ. prevede că „Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai
dacă el se naşte viu. Dispoziţiile art. 412 C.civ. referitoare la timpul legal al concepţiunii sunt
aplicabile”.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor de mai sus, rezultă că va fi considerat persoană
concepută și va avea capacitate succesorală copilul care se naște cel mai târziu în a 300 a zi de la data
deschiderii succesiunii. Capacitatea succesorală există indiferent cât de mare a fost durata vieţii
persoanei concepute.
2.2.2. Persoanele juridice care au capacitate succesorală.
Persoanele juridice au numai capacitate succesorală testamentară, în principiu de la data
dobândirii personalităţii juridice, în condiţiile legii.
Capacitatea succesorală este recunoscută de lege tuturor persoanelor juridice în ființă la
data deschiderii succesiunii fără nici o distincție sau limitare în funcţie forma, aracterul(public sau
privat), entitățile componente sau alte criterii, precum și persoanelor juridice în curs de înființare.
Prin excepţie de la prevederile art. 205 alin. (3) C.civ. şi dacă prin lege nu se dispune altfel, orice
persoană juridică poate primi liberalităţi în condiţiile dreptului comun, de la data actului de înfiinţare
sau, în cazul fundaţiilor testamentare, din momentul deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în
cazul în care liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal (art.
208 C.civ.).
Având în vedere că art. 957 alin. (2) C.civ. nu face nicio distincție, incapacitatea comorienților
se aplică şi în cadrul devoluţiunii testamentare, în cazul în care atât legatarul cât şi testatorul au murit
în aceeaşi împrejurare fără a se putea dovedi că legatarul a decedat ulterior decesului testatorului.
Trebuie avut însă în vedere în toate cazurile că prezumţia morţii concomitente a mai multor
persoane este o prezumţie legală relativă şi poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă de cel
interesat.
Efectele incapacităţii succesorale se produc de drept (ipso jure), fără a fi nevoie de o
hotărâre judecătorească care să o constate. Incapacitatea succesorală poate fi invocată de orice
parte interesată.
3. Vocația succesorală
3.1. Considerații generale
Așa cu am arătat mai sus, pentru ca o persoană să poată moșteni, pe lângă condiția existenței
capacității succesorale, mai trebuie îndeplinită și condiția ca aceasta să aibă vocaţie succesorală legală
utilă, sau vocaţie testamentară.
Din punct de vedere terminologic, trebuie precizat că în doctrina de specialitate sunt utilizate atât
noțiunea cu conotații active de vocație succesorală, care sugerează o îndreptățire, un drept, cât și cea
pasivă de chemare la moștenire, care completează sensul noțiunii cu ideea de atragere în sfera
moștenitorilor, evident în virtutea legii. În realitate, cele două noțiuni sunt sinonime, acoperind
aceeași realitate semantică.
Vocația succesorală legală semnifică presupune, așa cum vom dezvolta mai jos, încadrarea celui
care pretinde moștenirea într-o anumită categorie de persoane, aflate în relații de rudenie sau de
căsătorie cu de cujus și comportă două accepțiuni, de extensii diferite, iar vocaţia testamentară
presupune pur și simplu ca succesibilul să se regăsească ca destinatar în cuprinsul unei manifestări de
voință mortis causa valide a defunctului.
În acest sens sunt și dipozițiile legale în materie, mai exact cele ale art. 962 C.civ.: „Pentru a
putea moşteni o persoană trebuie să aibe calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către
defunct prin testament”, în concepția legiuitorului existența vocaţiei la moştenire presupunând că
persoana fizică sau persoana juridică care pretinde moştenirea trebuie să fie chemată la aceasta de
lege sau de dispozițiile unui testament.
Ca atare, se poate concluziona că moştenirea legală este concepută ca o moştenire de familie, statul
sau UAT moştenind numai în cazul în care moştenirea este vacantă.
Vocația succesorală legală, ca noțiune și instituție juridică, comportă o serie de distincții și
diferențieri, funcție de categoria de moștenitori legali avută în vedere.
3.2.2. Vocația succesorală legală a soțului suprviețuitor
Astfel în ceea ce privește soțul supraviețuitor, ca și categorie de moștenitori în sine, vocația
succesorală presupune doar existența validă a calității de soț al lui de cujus la data deschiderii
succesiunii și nu comportă niciun fel de diferențeri.
3.2.3. Vocația succesorală legală a rudelor defunctului
3.2.3.1.Noțiune și semnificație
Vocația succesorală legală a rudelor defunctului decurge și este bazată pe instituția juridică a
rudeniei.
Rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană (rudenia în
linie dreaptă) sau pe faptul că mai multe persoane descind dintr-un ascendent comun (rudenia
în linie colaterală) și poate fi rudenie firească și rudenie civilă(adopție).
Cele două forme de rudenie sunt definite de dispozițiile art. 405 Cod civil :
”(1)Rudenia firească este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau
pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun .
(2)Rudenia civilă este legătura rezultată din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute de lege”.
Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenţei unei persoane dintr-o altă persoană şi poate
fi ascendentă sau descendentă.
Rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe persoane au un
ascendent comun.
Poate exista reciprocitate a vocaţiei succesorale testamentare doar ca situație faptică concretă și
particulară, atunci când două persoane (de regulă soţii) testează fiecare în favoarea celuilalt prin
testamente distincte.
4. Nedemnitatea succesorală
4. 1. Noțiune și caractere juridice.
Pe lângă condițiile pozitive ale capacității succesorale și vocației succesorale, o altă condiţie cerută
pentru ca o persoană să poată moşteni constă în condiţia ca aceasta să nu fie nedemnă față de cel a
cărui moștenire o pretinde. Inexistenţa nedemnităţii succesorale este o condiţie negativă, cerută atât
în cazul moştenirii legale, cât și în cazul moştenirii testamentare și a cărei neîndeplinire face
ineficientă o asemenea potențială moștenire.
În principiu,potrivit art. 960 alin. (1) C.civ. nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală,
cât şi de la cea testamentară, însă am ales să tratăm această intituție în contextul devoluțiunii
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu
succesorale legale, întrucât în această materie se manifestă cu precădere, iar în materie testamentară
efectele acesteia sunt oricum anihilate în situația cunoașterii de către testator a cauzei de nedemnitate.
Nedemnitatea succesorală reprezintă decăderea de drept sau judiciară a unui moștenitor legal din
dreptul de a culege o moștenire determinată, inclusiv partea de rezervă din acea moștenire la care
ar fi avut dreptul, deoarece s-a făcut vinovat de săvârșirea unei fapte grave, prevăzută de lege, față
de cel care lasă moștenirea ori față de anumiți moștenitori determinați.
Sub aspectul naturii juridice, nedemnitatea succesorală este o sancţiune civilă care se aplică numai
în cazul săvârşirii faptelor prevăzute expres şi limitativ de lege.
Caracterul de sancţiune civilă al nedemnităţii succesorale imprimă acesteia o serie de caractere
juridice specifice, mai exact face ca ea să aibă:
• un caracter personal, deci să se aplice numai autorului faptei, fără a se răsfrânge asupra
succesorilor acestuia ori a altor persoane;
• un caracter relativ, nedemnitatea existând numai în raport cu de cujus-ul cu privire la care a
fost săvârşită fapta nedemnă și cu moștenirea acestuia; şi, în sfârşit,
• un caracter de răspundere subiectivă, în sensul că se bazează pe ideea de răspundere
culpabilă a nedemnului, ceea ce implică necesitatea existenţei discernământului şi a
responsabilităţii penale sau civile, după caz, a nedemnului în momentul săvârşirii faptei.
4. 2. Nedemnitatea de drept
Cazurile de nedemnitate de drept sunt enumerate de art. 958 C.civ. care prevede că este de drept
nedemnă de a moşteni:
a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe
cel care lasă moştenirea;
b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei
infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă
la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.
Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din
oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care
rezultă nedemnitatea.
4. 3. Nedemnitatea de judiciară
Nedemnitatea judiciară poate fi pronunţată de instanţa judecătorească în cazurile prevăzute de
art. 959 C.civ., care prevede că poate fi declarată nedemnă de a moşteni:
a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă
moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care
au avut ca urmare moartea victimei;
b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul
defunctului;
c) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a determinat sau, după caz, l-a împiedicat pe cel
care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.”
4. 4. Constatarea și declararea nedemnităţii succesorale
Nedemnitatea nu poate opera decât dacă a fost constatată sau, după caz, declarată printr-o hotărâre
judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, până în acel moment succesibilul fiind considerat
moştenitor capabil.
4. 4. 1.Constatarea nedemnității de drept
Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din
oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care
rezultă nedemnitatea.
Așadar, în cazul nedemnității de drept instanţa de judecată sau notarul public doar constată
intervenirea cazului de nedemnitate, care se produce ope legis la momentul rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare.
În cazul în care condamnarea pentru faptele menţionate drept cauze de nedemnitate de drept este
împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale,
nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă
definitivă.
4. 4. 2. Declararea nedemnităţii judiciare
Sub sancţiunea decăderii, orice succesibil poate cere instanţei judecătoreşti să declare
nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moştenirii.
Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) se pronunţă ulterior datei
deschiderii moştenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare.
În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), termenul de un an curge de la data când succesibilul
a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.
Atunci când condamnarea pentru faptele menţionate la alin. (1) lit. a) este împiedicată prin
decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea se poate
declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest
caz, termenul de un an curge de la apariţia cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a
intervenit după deschiderea moştenirii.
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu
Actele de înstrăinare făcute de nedemn cu privire la bunurile succesorale imobile vor fi menţinute
ca valabile în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: actul să fie cu titlu
particular, oneros, şi terţul să fi fost de bună-credinţă în momentul încheierii lui, dovedind că a existat
o eroare comună şi invincibilă asupra calităţii de moştenitor a defunctului- teoriei moştenitorului
aparent.
De asemenea, se menţin şi actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii
dobânditori de bună-credinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă aplicabile. (art. 960 alin.
(3) teza a II a C.civ.).
Efectele nedemnităţii de drept sau ale nedemnităţii judiciare pot fi înlăturate expres printr-o
declaraţie expresă cuprinsă într-un testament sau într-un act autentic notarial de către cel care lasă
moştenirea(art. 961 alin.1 teza a I a C.civ.).
Indiferent de actul în care este cuprinsă, declaraţia expresă trebuie să exprime iertarea succesibilului
nedemn de către cel care lasă moştenirea.
Fără o declaraţie expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat
nedemnului după săvârşirea faptei care atrage nedemnitatea(art. 961 alin.1 teza a II a C.civ.).
Efectele nedemnităţii nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenită după
condamnare, graţiere sau prin prescripţia executării pedepsei penale (art. 961alin. 2 C.civ.).
Curs 3
DEVOLUȚIUNEA SUCCESORALĂ LEGALĂ
Alegerea rudelor cu vocație succesorală concretă dintre toate rudele care au o vocație
succesorală generală la moștenire se face utilizându-se două criterii tehnico-juridice, criterii
pornind de la care au fot instituite trei principii ale devoluțiunii succesorale.
Pe baza acestor principii, rudele defunctului care au o vocație succesorală generală la moștenire sunt
încdrate în nivele de chemare la moștenire, numite ranguri.
A. Definiție propusă.
Rangul succesoral reprezintă nivelul de chemare la moștenire al fiecăreia dintre rudele cu
vocație succesorală generală ale celui care lasă moștenirea și exprimă ordinea de chemare
la moștenire a acestor rude și ierarhizarea acestora decurgând din aplicarea principiilor
generale ale devoluțiunii succesorale legale.
Astfel, dintre toate rudele defunctului care au vocație succesorală generală la moștenirea acestuia
au vocație succesorală concretă doar acele rude pe care legea succesorală le cheamă la moștenire
în prim rang, acestea fiind rudele care vor culege efectiv moștenirea..
Pentru stabilirea ordinii de preferință între rudele defunctului cu vocație succesorală generală, au fost
instituite și sunt utilizate două criterii tehnico-juridice:
a) clasa de moștenitori;
b) gradul de rudenie.
A. Clasa de moștenitori.Definiție
Clasa de moştenitori este o categorie de rude ale defunctului privită ca un ansambu
omogen care, ca atare, în mod colectiv, exclude în totalitate de la moştenire o altă clasă sau
este exclusă în totalitate de la moştenire de către o altă clasă.
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu
Linia de rudenie este formată din şirul gradelor. Linia poate fi dreaptă, atunci când rudele coboară
(descind) una din alta, sau colaterală, când rudele coboară dintr un ascendent (autor) comun.
Linia dreaptă poate fi linie dreaptă descendentă sau linie dreaptă ascendentă, după cum privim
legătura de rudenie a succesibilului cu un ascendent sau respectiv cu un descendent al lui.
1.1.2. Analiza principiilor generale ale devoluțiunii succesorale legale. Excepții.
În baza celor două criterii tehnico-juridice, legiuitorul a formulat trei principii care guvernează
devoluțiunea succesorală legală și stabilirea ordinii de preferință::
a) Principiul chemării la moștenire în ordinea claselor de moștenitori legali;
b) Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă;
c) Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi acelaşi grad.
Ca atare, dacă există una sau mai multe rude din prima clasă de moștenitori, atunci acestea vor înlătura
de la moștenire rudele care fac parte din celelalte clase de moștenitori, chiar dacă între acestea din
urmă s-ar găsi rude de grad mai apropiat cu defunctul decât cele din clasa care exclude, iar
raționamentul se aplică la toate clasele.
Rudele din clasa a II-a vin la moștenire numai dacă nu exist rude din clasa I sau acestea nu vor (sunt
renunțători) sau nu pot (sunt nedemni) veni la moștenire. Tot astfel, clasa a III-a, respectiv clasa a IV-
a de motenitori legali vor fi chemate la moștenire numai în ipoteza inexistenței rudelor din clasele
anterioare sau în cazul în care acestea nu vor sau nu pot să vină la moștenire.
Prin excepție pot veni la moștenire rude din clase diferite:
• atunci când de cujus a dezmoștenit prin testament (a exheredat) toți moștenitorii rezervatari dintr-
o clasă prioritară. Astfel, rezervatarii exheredați vor culege rezerva, iar cotitatea disponibilă va reveni
moștenitorilor din clasa subsecventă, cu condiția ca de cujus să nu fi dispus altfel prin testament.
Altfel spus, principiul menționat stabileşte că în interiorul aceleiaşi clase vocaţia concretă la
moştenire aparţine rudelor celor mai apropiate în grad de defunct.
Excepții.
De la principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă există două
excepții, limitativ prevăzute:
• reprezentarea succesorală;
• existenţa clasei a II a, clasa mixtă, în care părinţii defunctului (rude de gradul I) nu înlătură
de la moştenire pe fraţii sau surorile defunctului şi descendenţii acestora (rude de gradul
al II lea şi al IV lea), ci vin în concurs la moştenire conform cotelor stabilite de lege.
8
Art. 964 alin. (3) C.civ.- „Înăuntrul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu defunctul înlătură de la
moştenire rudele de grad mai îndepărtat, cu excepţia cazurilor pentru care legea dispune altfel”
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu
C. Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi cu acelaşi grad de rudenie
Acest principiu exprimă regula de drept conform cu care între rudele chemate la
moştenire ca rude din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad de rudenie moştenirea se împarte în
mod egal(în părţi egale)9.
Excepţiile de la principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi acelaşi grad cu vocaţie concretă
la succesiune sunt:
• împărţirea pe tulpini a moştenirii în cazul în care moştenitorii de acelaşi grad vin la succesiune
prin reprezentare (art. 968 şi 981 alin. (2) C.civ.); şi
• împărţirea pe linii a moştenirii în cazul fraţilor şi surorilor din căsătorii diferite ale defunctului
(art. 981 alin. (3) C.civ.).
A. Reglementare legală.
Codul civil reglementează instituția reprezentării succesorale în cuprinsul art. 965-969
C.civ., definind-o ca noțiune și stabilind domeniul de aplicare condițiile și efectele acesteia.
B. Definiție propusă.
Reprezentarea succesorală reprezintă un beneficiu al legii, în virtutea căruia un
moştenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în puterea legii,
în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moştenire
ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data
deschiderii moştenirii.
9
Art. 964 alin. (3) C.civ.- „Între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad, moştenirea se împarte în mod egal, dacă
legea nu prevede altfel”.
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu
Instituția reprezentării succesorale (art. 965 C.civ.) are, așa cum reiese din chiar definiția acesteia,
natura juridică a unui beneficiu legal recunoscut pentru evitarea sau anihilarea unor efecte
inechitabile produse de aplicarea pură și simplă a principiilor devoluținii succesorale. Mai
exact, este vorba de evitarea unor efecte inechitabile produse de principiul proximităţii gradului de
rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă asupra unor persoane care nu sunt culpabile, pe motivul
predecesului sau nedemnității autorului lor.
Concret, în virtutea principiului proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă
dacă succesiunea ar fi pretinsă în nume propriu de beneficiarii reprezentării succesorale, ei ar fi
înlăturaţi de succesorii în grad de rudenie mai apropiat de defunct.
Reprezentarea succesorală permite reprezentantului să culeagă partea din moștenire care s-ar fi
cuvenit reprezentatului dacă acesta s-ar fi aflat în viață sau nu ar fi fost nedemn la data deschiderii
succesiunii.
Semnificația noțiunii.
În viziunea 967 C.civ., prin domeniu de aplicare al reprezentării succesorale se au în vedere
categoriile de moștenitori care beneficiază de reprezentare.
Potrivit dispozițiilor Codului civil (art. 966 alin. 1 C.civ.), reprezentarea succesorală este admisă
numai în privința descendenților copiilor defunctului și a descendenilor din frații și surorile
defunctului.
În privința descendenţilor în linie dreaptă reprezentarea nu este limitată la un anuit grad de
rudenie și operează nemărginit.
În schimb, pe linie colaterală (în cazul descendenţilor din fraţii şi surorile defunctului) reprezentarea
acestora este permisă numai până la gradul al IV-lea inclusiv, întrucât moştenirea legală în linie
colaterală este admisă doar până la gradul al IV-lea inclusiv.
Nu are importanță, însă dacă reprezentantul îndeplinește sau nu condiţiile pentru a-l moşteni pe
cel reprezentat. În acest sens, trebuie arătata că reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este
nedemn faţă de reprezentat sau a renunţat la moştenirea lui ori a fost dezmoştenit de acesta.
Reprezentarea operează în toate cazurile, adică atât în cazul în care reprezentanţii sunt rude de
acelaşi grad în raport cu defunctul, cât și în cazul în care sunt rude de grade diferite în raport cu acesta
(art. 966 alin. (2) C.civ.).
În linie dreaptă acest mod de operare a reprezentării succesorale înseamnă că aceasta operează atât în
situația în care nepoţii copilului predecedat vin la moştenire în concurs cu copii în viaţă ai de
cujus-ului (unchii lor), cât şi în situația în care toţi copiii de cujus-ului sunt predecedaţi, iar la
succesiunea de cujus ului vin doar nepoţii acestuia, ca rude de grad 2, doar strănepoții ca rude de grad
3, nepoţii în concurs cu strănepoții ș.a.m.d.
În linie colaterală aceasta înseamnă că reprezentarea operează atât în cazul în care nepoţii de frate ai
de cujus ului (copiii fratelui predecedat) vin prin reprezentare la moştenirea acestuia în concurs cu
frați sau surori în viaţă ai de cujus ului (unchii/mătușile lor), cât şi în cazul în care la moştenirea de
cujus ului (a unchiului) vin doar nepoţii tuturor fraţilor predecedaţi ai de cujus ului.
Raportat la prevederile art. 968 Cod civ. și la consecințele practice ale acestora, putem vobi de un
efect general principal și un efect general subsidiar.
Principalul efect al reprezentării succesorale constă în aceea că, dacă sunt îndeplinite condiţiile
legale cerute pentru a opera reprezentarea, reprezentantul, ca moştenitor legal de un grad mai
îndepărtat, urcă, în puterea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat și culege
partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn sau decedat la data
deschiderii succesiunii.
Curs 5
REGULI SPECIALE PRIVIND DIFERITELE CATEGORII DE MOȘTENITORI
1.1. Reguli speciale privind clasele de moștenitori legali
B. Caractere juridice.
Descendenţii pot veni la succesiune atât în nume propriu cât și prin reprezentare, sunt
moştenitori rezervatari, sunt moştenitori sezinari, putând intra în posesia moştenirii înainte
de eliberarea certificatului de moştenitor şi au obligaţia să raporteze donaţiile făcute lor de
defunct în timpul vieţii acestuia, cu excepţia celor făcute cu scutire de raport.
A. Categorie
Clasa a II a este o clasă mixtă şi neuniformă, pentru că este formată din două subclase, subclasa
ascendenților privilegiaţi și subclasa colateralilor privilegiaţi și cuprinde două categorii de
rude ale defunctului: părinţii şi respectiv fraţii sau surorile şi descendenţii acestora.
Ei sunt privilegiaţi pentru că îi înlătură de la moştenire pe ascendenţii ordinari (clasa a III a)
şi colateralii ordinari (clasa a IV a).
B. Subcategorii
Ascendenţii privilegiaţi sunt, potrivit art. 976 alin. (1) C.civ., tatăl şi mama defunctului din
căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie, cu condiția stabilirii legale a filiaţiei
defunctului faţă de ei.
Colateralii privilegiaţi sunt fraţii şi surorile defunctului, precum şi descendenţii acestora
până la gradul al IV lea inclusiv, din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie.
C. Caractere juridice.
Ascendenţii privilegiaţi pot veni la moştenire numai în nume propriu. Ei sunt moştenitori
rezervatari şi sezinari. Nu sunt însă obligaţi la raportul donaţiilor.
Colateralii privilegiaţi nu sunt moştenitori rezervatari, nu sunt moştenitori sezinari și nu
sunt obligaţi la raportul donaţiilor. Ei însă pot veni la moștenire atât în nume propriu, cât
şi prin reprezentare.
frați buni între ei, numai frați uterini ori numai frați cosangvini cu defunctul).
În schimb, în cazul în care colateralii privilegiaţi sunt de naturi diferite, adică sunt rude cu
defunctul pe linii colaterale diferite, moştenirea sau partea din moştenire ce li se cuvine, se
împarte între ei într-o modalitate specifică numită împărțirea pe linii.
Succesiunea se va împărţi în două părţi egale (1/2 și 1/2), dintre care una se va atribui liniei
paterne (dimidia paternis), iar cealaltă liniei materne (dimidia maternis).
Fiecare dintre cele două jumătăți se vor împărți în atâtea părți câți frați există pe linia
respectivă.
Fraţii consanguini (care au acelaşi tată cu defunctul, dar altă mamă) culeg câte o parte în linia
paternă, frații uterini (au aceeaşi mamă cu defunctul, dar alt tată) culeg câte o parte în linia
maternă, în timp ce fraţii buni (au aceeaşi mamă și același tată cu defunctul) culeg câte o
parte în ambele linii, pe care le cumulează (având privilegiul dublei legături).
Împărţirea pe linii se aplică şi descendenţilor din fraţi sau surori, indiferent că ei vin la
moştenire prin reprezentare sau în nume propriu.
A. Categorie
Ascedenţii ordinari sunt rudele în linie dreaptă ascedentă ale defunctului, cu excepţia
părinţilor acestuia.
Ascendenţii ordinari pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie.
B. Caractere juridice.
Ascendenţii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu, nu sunt moştenitori
rezervatari, nu sunt moştenitori sezinari şi nu au obligaţia de raport a donaţiilor.
A. Categorie
Colateralii ordinari sunt rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea
inclusiv, cu excepţia colateralilor privilegiaţi. |Intră
Colateralii ordinari pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline.
B. Caractere juridice.
Colateralii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu nu sunt moştenitori
rezervatari, nu sunt moştenitori sezinari şi nu au obligaţia de raport a donaţiilor.
În cazul soțului supravieţuitor vocația generală se confundă cu vocația concretă, acesta având vocație
ca urmare a simplului fapt al existenței de jure la data deschiderii succesiunii a relației de căsătorie
între de cujus și cel care invocă calitatea de soț supraviețuitor.
În acest sens nu prezintă relevanță derularea efectivă în fapt a căsătorie, dacă soții coabitează în
fapt sau sunt despărțiți ori dacă s-a declanșat procedura de divorț, ci doar dacă în drept relația de
căsătorie mai există, iar aceasta există până la rămânerea definitivă a hotărârii de divorț sau finalizarea
procedurilor administrative de divorț.
B. Caractere juridice.
Soţul supravieţuitor vine la moştenire numai în nume propriu. El este moştenitor
rezervatar şi sezinar și este obligat la raportul donaţiilor primite, atunci când vine în
concurs cu descendenții defunctului.
Dacă soţul supravieţuitor vine în concurs cu două clase de moştenitori(singura ipoteză posibilă
fiind aceea în care defunctul a dezmoştenit moştenitorii rezervatari dintr o clasă sau subclasă
preferată), cota acestuia se stabileşte prin raportare la cea mai apropiată dintre clasele de
moştenitori(clasa moştenitorilor legali dezmoşteniţi).
10
Art. 972 alin.1 Cod civ.: ” Cota soţului supravieţuitor este de:a) un sfert din moştenire, dacă vine în concurs cu
descendenţii defunctului;b) o treime din moştenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu
colaterali privilegiaţi ai defunctului;c) o jumătate din moştenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi
privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;d) trei sferturi din moştenire, dacă vine în concurs fie cu
ascendenţi ordinari, fie cu colaterali ordinari ai defunctului.”
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu
Indiferent de clasa cu care vine în concurs (inclusiv cu clasa a II a), partea soţului supravieţuitor se
impută asupra moştenirii, adică se scade din moştenire, şi diferenţa urmează să se împartă între
moştenitorii legali cu vocaţie succesorală concretă cu care este în concurs.
Cota soţului supravieţuitor nu depinde de numărul efectiv al moştenitorilor legali din clasa cu care
vine în concurs.
Natură juridică
Dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor asupra mobilierului şi obiectelor de uz
casnic este un drept de moştenire legală, având însă o afectaţiune specială.
Dreptul special de abitaţie al soţului supravieţuitor este reglementat de prevederile art. 973 Cod
civil11, care îl instituie și îi sabilește regimul juridic.
Caractere juridice
Dreptul special de abitaţie al soţului supravieţuitor este un drept real, temporar, gratuit,
inalienabil, insesizabil și afectat strict folosinței soțului supraviețuitor.
Oricare dintre moştenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu
îi este necesară în întregime soţului supravieţuitor, fie schimbarea obiectului abitaţiei, dacă
pune la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă locuinţă corespunzătoare.
Durată
Dreptul special de abitaţie se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data
deschiderii moştenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un
an, în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor.
După efectuarea partajului, dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor va înceta, situaţia sa
juridică viitoare depinzând de includerea sau nu a locuinţei în lotul său.
Dacă locuinţa a fost inclusă în lotul său, el va deveni proprietar exclusiv al ei. Dacă însă ea
a fost inclusă în lotul altui moştenitor, soţul supravieţuitor care nu mai are nici un titlu pentru
folosinţa ei, ori va obţine un astfel de titlu de la moştenitorul proprietar, ori va putea fi
evacuat.
Dacă locuinţa era proprietatea soţilor, deci bun comun, soţul supravieţuitor va continua să o
folosească, în baza dreptului său de proprietate asupra cotei ce îi revine şi în baza dreptului de abitaţie
corespunzător cotei dobândite prin moştenire de către ceilalţi moştenitori.
Dacă cei doi soţi erau chiriaşi, soţul supravieţuitor va continua să folosească locuinţa nu în temeiul
dreptului de abitaţie, ci în temeiul dreptului său locativ propriu.
11
Art. 973 : ”(1) Soţul supravieţuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare
nevoilor sale beneficiază de un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moştenirii, dacă
această casă face parte din bunurile moştenirii.
(2) Dreptul de abitaţie este gratuit, inalienabil şi insesizabil.
(3) Oricare dintre moştenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu este necesară în
întregime soţului supravieţuitor, fie schimbarea obiectului abitaţiei, dacă pune la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă
locuinţă corespunzătoare.
(4) Dreptul de abitaţie se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moştenirii. Acest drept
încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor.
(5) Toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie reglementat prin prezentul articol se soluţionează de către instanţa
competentă să judece partajul moştenirii, care va hotărî de urgenţă, în camera de consiliu”.