Tactica jocului de handbal

Luana Munteanu, grupa 13

Tactica reprezintă un sistem de acțiuni selecționate, planificate și pregătite

anticipat spre a fi utilizate în jocul echipei în funcție de adversar, condiții de joc și
în limitele regulamentului, cu scopul de a valorifica calitățile și particularitățile
propriilor jucători, dar și lipsurile în pregătire ale adversarilor.
Tactica poate fi un element critic în meciurile de handbal, mai ales la nivel
superior, unde o tactică bine gândită și organizată este decisivă de cele mai multe
ori în câștigarea unui meci.
Nu putem vorbi de plan tactic sau concepție tactică de joc până nu formăm
jucătorului gândirea tactică, care constă în 'capacitatea de a se orienta rapid, de a
alege cele mai corespunzătoare mijloace' de anihilare și dominare a adversarului.
Gândirea tactică se formează și se dezvoltă în cadrul unui proces metodic bine
sistematizat numit pregătire tactică.
Jocul tactic înseamnă să acționezi gândit, să recunoști situațiile de joc, să
cântărești, să anticipezi, să apreciezi corect posibilitățile de acționare a
adversarului și în cel mai scurt timp să acționezi cu varianta cea mai bună în
situația respectivă.
Tactica jocului de handbal este structurată în acțiuni tactice individuale și
colective pentru atac sau pentru apărare.
Tactica individuală pentru atac are ca scop intrarea în posesia mingii, mascarea
adevăratelor intenții în teren pentru a surprinde adversarul prin fente (de deplasare,
de aruncare la poartă, de pasare), demarcajul, pașii pivotului, pătrunderea,
ocuparea unor spații favorabile propriei echipe și acționarea anticipată când situația
impune acest aspect.
Tactica colectivă pentru atac se bazează pe elemente precum încrucișarea
simplă, încrucișarea dublă, învăluirea, schimbul de posturi între jucători, blocajul,
plecare din blocaj, atacul succesiv, paravanul, crearea situației de supranumeric,
sistemele de joc de atac si formele de joc de atac cu același scop ca tactica
individuală, și anume inducerea adversarului în eroare pentru a produce un avantaj
propriei echipe. Diferența este că, în cazul tacticii colective, întreaga echipă
lucrează împreună prin planuri bine organizate și repetate la antrenamente, pentru a
reuși să atingă acest scop.
Tactica individuală pentru apărare este folosită pentru a opri adversarii din a
avansa pe teren, către poarta propriei echipe, și blocarea marcării unui gol. În cazul
individual se folosesc marcajul la adversarul direct, atacarea adversarului aflat în
posesia mingii, acoperirea brațului de aruncare, retragerea la propriul semicerc in
timp optim, închiderea culoarului de pătrundere al adversarului, mișcarea de
translație a apărătorului, preluarea adversarului, aflat pe contraatac, oprirea
declanșării contraatacului, ocuparea spațiului optim în cadrul sistemului de joc,
comportarea individuală în situații de superioritate numerică și inferioritate
numerică.
Tactica colectivă pentru apărare se folosește de toți jucătorii de pe teren, dintr-
o echipă, pentru a atinge aceeași țintă. Elementele sunt repartizarea adversarilor,
preluarea și predarea adversarului, alunecarea, schimbul de adversari, zidul de
apărare la aruncările libere, așezarea apărătorilor la aruncările de pedeapsă,
sistemele de apărare folosite, formele de apărare folosite și comportamentul
colectiv pentru a realiza spatii nefavorabile adversarilor.
Scopul urmărit de tactică este să rupă echilibrul jocului în ambele faze (atac-
apărare) și să incline balanța în favoarea propriei echipe. Realizarea acestui scop
urmărește o mai mare eficientizare a procedeelor individuale și folosirea unor
acțiuni și inițiative individuale și colective.
Cele mai importante componente concrete ale pregătirii tactice sunt:
Acțiunea tactică - folosirea conștientă a unor procedee tehnice și mijloace
tactice de bază (paravanul, încrucișările, blocajul etc.) cu scopul de a crea pentru
un jucător o situație si o poziție cât mai favorabilă de finalizare. Se realizează de
către unul sau mai mulți jucători cu respectarea sarcinilor sistemului adoptat și
concepția de joc a echipei.
Combinația tactică - reprezintă o succesiune de acțiuni tactice cu deosebirea că
trebuie să participe mai mulți jucători și fiecare are un traseu prestabilit in vederea
derutării sistemului advers și realizarea unor poziții de finalizare anticipate.
Sistemul de joc - reprezintă forma generală de organizare, atât în atac cât și in
apărare, a tuturor acțiunilor dintr-o echipă. Acesta cuprinde:
-Dispunerea jucătorilor pe teren pentru a acoperi eficient zonele de joc;
-Stabilirea sarcinilor fiecărui post, relațiile între jucători și variantele principale in
funcție de răspunsul adversarului si răspunsul echipei;
-Atribuții principale pentru jucătorii cu capacitați deosebite de finalizare.

Schema tactica - este o combinație tactică mai complexa, cu caracter rigid și

stereotip, pentru a pune în valoare calitățile unui jucător în fazele decisive ale
jocului. Aici orice mișcare este calculată și trebuie respectate câteva reguli pentru a
avea eficacitate:
-succesiunea acțiunilor sau combinațiilor să fie logică;
-să se execute convingător pentru adversar;
-să nu se repete în intervale scurte de timp, doar in momentele cheie;
-să existe amenințarea continuă a porții;
-reversibilitatea acțiunilor (să se execute din ambele parți);
-accesibilitatea schemei care să corespundă nivelului de pregătire si
particularităților jucătorilor proprii și a adversarului.
Concepția de joc reprezintă particularitatea și caracteristicile unei echipe in
aplicarea tacticii. Capitolul de tactică este foarte vast, dar măiestria profesorului
bazată pe o experiența acumulată, va selecționa și adopta tot ce consideră el că este
esențial.
Planul tactic este partea aplicativă a tacticii. Acesta trebuie să cuprindă o analiză
obiectivă a adversarului si a forțelor proprii, trasarea unor sarcini speciale pentru
unii jucători dacă este necesar și stabilirea unor ipoteze asupra felului cum va
reacționa adversarul.
Pe baza cunoștințelor de tactică și a experienței jucătorul trebuie să acționeze, atât
în apărare cât și în atac, în așa fel încât prin plasamentul său, prin deplasarea în
teren să poată îndeplini sarcinile de joc în cele mai bune condiții sau cu adversarii
săi și să anticipeze prin judecați și raționamente ceea ce vor face aceștia peste
câteva clipe.
Anticiparea acțiunilor în apărare se referă la atacarea cu o „secundă' mai devreme a
jucătorului, pentru a nu putea primi mingea de la partener. Plecarea pe contraatac
în timpul fazei de aruncare la poartă executată de adversar constituie un exemplu
de anticipare în atac.