Sunteți pe pagina 1din 1

Pactul BriandKellogg a fost un efort de apărare și menținere a păcii.

Astfel Pactul Briand-Kellogg, semnat in anul 1928, a fost un tratat international multilateral,
încheiat în special în scopul menținerii păcii sau al colaborării între semnatari. Asa Art. 1. Prevedea
“Înaltele părţi contractante declară solemn, în numele popoarelor lor respective, că condamnă recursul
la război pentru reglarea diferendelor internaţionale şi renunţă la el ca instrument de politică naţională
în relaţiile lor mutuale. Art. 2. Înaltele Părţi Contractante recunosc că regularea sau rezolvarea tuturor
diferendelor sau conflictelor de orice natură sau de orice origine ar fi ele care se vor putea ivi între ele,
nu va trebui niciodată urmărită decât prin mijloace pacifice.”

Din declarația președintelui Statelor Unite ale Americii C. Coolidge, a.1928 reiesea ca
„Respectarea acestui legământ promite mai mult pentru pacea lumii decât oricare alt acord negociat
vreodată între națiuni. ”

Insa ”Pactul Kellogg-Briand, o inițiativă comună franco-americană, Deși a fost aplaudat drept o
inițiativă diplomatică remarcabilă, a fost, în fond, un eșec: el nu a impus sancțiuni în cazul încălcării
principiilor sale fundamentale, astfel că statelor semnatare le-a fost ușor, la momentul convenabil, să
încalce Pactul.” (H. Kissinger, Diplomația, 2008)

Pactul Kellogg-Briand propunea condamnarea folosirii războiului ca modalitate de rezolvare a


conflictelor dintre state și rezolvarea acestor dispute prin metode pacifiste. Pactul a fost, în fond, un
eșec: el nu a impus sancțiuni în cazul încălcării principiilor sale fundamentale, astfel că statelor
semnatare le-a fost ușor, la momentul convenabil, să încalce Pactul.

S-ar putea să vă placă și