Sunteți pe pagina 1din 3

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEA BRĂILA

OLIMPIADA UNIVERSUL CUNOAŞTERII PRIN LECTURĂ


pentru elevii din mediul rural
Etapa judeţeană - 20 martie 2022
Clasa a VII-a
Timpul de lucru: 2 ore. Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.

Citeşte cu atenţie textele următoare, apoi scrie răspunsul la fiecare dintre cerințele date.
Partea I (20 de puncte)
Cu toate stăruințele mele, până să sfârșesc scrisoarea, Ilie Chioarul n-a vrut cu niciun chip
să se așeze pe scaun. În picioare, lângă birou, nu-și dezlipea ochii de la foaia pe care se înșirau
slovele. Ca toți neștiutorii de carte, socotea scrisul o tainică vrăjitoare pe care nu îndrăznea să o
turbure.(...)
Dar copilul pierzând sfiala de la început, în vârful picioarelor, se apropia de cadrele de pe
pereți, de rafturile bibliotecii, de statuetele așezate pe etajere, cercetând totul cu ochi uimiți și
lacomi.Pe sub gene îl urmăream din când în când, cum abia îndrăznea să atingă o carte ori să
răsfoiască un album. În privire îi străluceau atâta curiozitate inteligentă și atâta dorință, că i-am
făcut semn rumânului să-l lase în pace.
Apoi, încheind scrisoarea pe care plugarul o înfășură, cu deosebită grijă, în basma și o
strecură în chimir, am ieșit să-l întovărășesc câțiva pași, la vale, spre sat (...). Turburat, nu găsea
cuvintele cu care să-mi mulțumească îndestul.
Iar cum băiatul trecuse înaintea noastră, călcând cu picioarele goale pe o potecă udă, fără
grijă, și șfichiuind cu o nuia crengile teilor, din care se scutura un ropot de stropi, ne-am trezit
îngândurați deodată amândoi. Vietatea aceasta, neisprăvită, crudă, deprinsă încă să nu se depărteze
de vatră mai mult ca un pui de aripa caldă a cloștei, începând de mâine va fi împinsă fără
milostivire în viață. În internatul acela din Iași, unde răspunsurile lui istețe îl făcuseră primit la
învățătură, peste câteva zile va fi prins în cleștele puternic al grijilor, din care strânsoare nu-i va
mai fi îngăduit să scape niciodată. Scrisoarea mea pentru un atotputernic de acolo nu avea să-i
ușureze cu mult amarul... (...)Petrică al lui minunase de la început învățătorul. Între oameni necăjiți
și simpli, răsărise deodată cu o minte ascuțită, luminoasă ca o floare rară, crescută între buruieni
de rând.
( Cezar Petrescu, Fiul câmpurilor)

1.Transcrie, din text, două cuvinte/ structuri care se referă la spațiul desfășurării acțiunii. 4 p.
2.Notează, pe foaia de concurs, litera în dreptul căreia se regăsește o afirmație corectă. 4p.
a)Petrică urma să meargă într-o tabără de cercetași.
b)Petrică urma să meargă într-un internat din Iași.
c) Petrică este favorizat prin scrisoarea primită de tatăl său.
3.Aranjează propozițiile următoare în ordinea apariției lor în fragmentul dat: 4p.
a) Petrică al lui minunase de la început învățătorul.
b) socotea scrisul o tainică vrăjitoare;
c) îi străluceau atâta curiozitate inteligentă și atâta dorință;
d) Turburat, nu găsea cuvintele;
4.Transcrie două comparații din textul dat. 4p.
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEA BRĂILA

5.Prezintă, în 30-50 de cuvinte, semnificaţia secvenţei: Vietatea aceasta, neisprăvită, crudă,


deprinsă încă să nu se depărteze de vatră mai mult ca un pui de aripa caldă a cloștei, începând de
mâine va fi împinsă fără milostivire în viață.” 4p.

Partea II-a (20 de puncte)


În limba egipteană, cuvântul sculptor înseamnă „creator“. Pentru marele maestru
Constantin Brâncuşi, acest epitet se potriveşte cel mai bine, el fiind considerat demiurg al unui
univers artistic unitar, articulat şi armonios în toate etajele sale: „Artistul trebuie să ştie să scoată
la lumină fiinţa din interiorul materiei şi să fie unealta care dă la iveală însăşi esenţa sa cosmică
într-o existenţă cu adevărat vizibilă. Arta nu face decât să înceapă continuu“, spunea odinioară
marele artist, subliniind rolul novator al artei şi rolul demiurgic al artistului. Constantin Brâncuşi s-
a născut la 19 februarie 1876 în satul Hobiţa, comuna Peştişani, din judeţul Gorj, într-o casă
construită în întregime din lemn. Era cel de-al şaselea copil al plugarului C. Brâncuşi. Imaginea
satului natal a fost păstrată cu sfinţenie de marele artist, mărturisind că „nu aş fi fost nimic şi nu aş
fi dăltuit nimic fără Hobiţa, fără porţile şi fântânile ei, care au însemnat, pentru mine, o adevărată
Academie de Belle-Arte“.(….)Mama şi-a dorit foarte mult ca fiul ei să devină preot în satul natal,
neapucând însă să-şi vadă feciorul propovăduind Cuvântul Evangheliei şi gospodar de frunte, la
casa lui, înconjurat de copii, aşa cum era obiceiul în viaţa ţăranului român…. Marele artist îşi
începe cursurile primare la Hobiţa şi le încheie la Brădiceni. Temperament iscoditor şi neliniştit,
stăpânit de o puternică dorinţă de independenţă, pleacă foarte de timpuriu de acasă. Având doar 7
ani, părinţii l-au găsit „fugit în lume“, la Târgu Jiu, unde se angajase la o boiangerie, şi ca ucenic
la o tâmplărie. La numai 13 ani (1893), vine la Craiova, angajându-se la prăvălia vestitului
negustor Ion Zamfirescu, în a cărui casă este găzduit pe perioada studiilor. Aici, în puţinele clipe de
răgaz pe care le avea la dispoziţie, reuşeste să cioplească, dintr-o lădiţă de portocale, o vioară, la
care, după ce-i pune cele patru strune, cântă cu îndemânare. La prăvălia lui Zamfirescu îşi câştigă
primii admiratori, la îndemnul cărora, în toamna anului 1894, se înscrie la Şcoala de Arte şi
Meserii din oraş. Domeniul pe care se specializează este sculptura lemnului (din această perioadă
datează câteva sculpturi din lemn: o casetă, un dulap, două rame în stil rococo, după moda vieneză
a timpului). (…)Întâlnirea cu această şcoală şi cu cetatea Băniei o va numi, metaforic, „Minunea
întâie a vieţii mele. La Hobiţa, în Gorj, m-am născut, dar la Craiova, pentru a doua oară“. În anul
1898, termină cu succes cursurile Şcolii de Arte şi Meserii şi se îndreaptă către Şcoala Naţională de
Arte Frumoase din Bucureşti.
https://identitatea.ro/constantin-brancusi-sculptorul-sufletului-romanesc

1 Menționează anul în care Constantin Brâncuși se angajează la prăvălia negustorului Ion


Zamfirescu.
4p.
2.Precizează două școli urmate de Constantin Brâncuși. 4p.
3.Transcrie, din text, secvența care prezintă concepția lui Brâncuși despre rolul artistului. 4p.
4.Scrie, pe foaia de concurs, litera în dreptul căreia se află afirmația corectă, așa cum apare în textul
dat: 4p.
a) În anul 1894, termină cu succes cursurile Şcolii de Arte şi Meserii.
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEA BRĂILA

b) Mama și-a dorit ca fiul ei să devină preot în satul natal, neapucând să-l vadă în această ipostază.
c) Marele artist îşi începe cursurile primare la Brădiceni.
5.Motivează, în 40 - 60 de cuvinte, legătura dintre satul natal și arta lui Brâncuși, pe baza textului
dat. 4p.
Partea a III-a (50 de puncte)
1. Identifică un element comun, de conținut, prezent în cele două texte. 5p.
2. Brâncuși ne-a reprezentat în fața lumii întregi.Ce altă personalitate marcantă a culturii
românești cunoști? 5p.
3. Transcrie, din text, secvența ce face referire la sculpturile din timpul studiilor la Școala de Arte și
Meserii din Craiova. 5p.
4. Te întâlnești cu un prieten/ o prietenă din străinătate și vrei să îl/o inviți să viziteze orașul
Târgu Jiu. Numește cel puțin o operă a lui Brâncuși pe care i-o poți prezenta! 5p.
5. Exprimă-ți opinia, într-un text de 100 - 150 de cuvinte, despre decizia de a te muta într-un oraș,
pentru continuarea studiilor, valorificând ambele texte. 15p.
6. Redactează o compunere narativă, de 150 - 200 de cuvinte, în care să relatezi o întâmplare
imaginară, legată de o decizie importantă pe care a trebuit să o iei. 15p.

Notă În cazul cerințelor care solicită formularea răspunsurilor sub formă de enunț sau text,
se vor puncta conținutul și redactarea răspunsului (registrul de comunicare, stilul și
vocabularul adecvate; coerența textului; respectarea normelor de ortografie și de punctuație).

S-ar putea să vă placă și