7

AMPLIFICATOARE INTEGRATE

7.1. Amplificatoare diferenţiale

Amplificatoarele diferenţiale elementare sunt caracterizate prin faptul că

dispun de două intrări şi două ieşiri toate fiind raportate la punctul de potenţial
zero (numit masă sau „ground”), ca în figura 7.1.

+
Vi1 AD
- V01
Vi2 V02

Fig. 7.1.

De fapt structura din figura 7.1 este formată din două amplificatoare separate,
fiecare fiind caracterizat printr-un factor de amplificare. Pentru ca amplificatorul
global să devină diferenţial se impune să amplifice diferenţa a două mărimi.
Se definesc
- tensiunea diferenţială de intrare

- tensiunea de intrare de mod diferenţial

1
 - tensiunea de intrare de mod comun

- tensiunea de ieşire diferenţială

- tensiunea de ieşire de mod diferenţial

- tensiunea de ieşire de mod comun

Se constată că tensiunile de la borne pot fi exprimate în funcţie de mărimile mai sus

definite

Corespunzător se definesc factorii de amplificare

- factorul de amplificare de mod diferenţial (MD)

- factorul de amplificare de mod comun (MC)

- factorul de amplificare de transfer de la modul comun la modul diferenţial

2
 - factorul de amplificare de transfer de la modul diferenţial la modul comun

Cu ajutorul factorilor de amplificare se pot exprima tensiunile

Dacă nu există transfer de la MC la MD sau invers, tensiunile de ieşire se

exprimă

În cazul amplificatoarelor diferenţiale semnalul de intrare util este semnalul

diferenţial, iar semnalul util de la ieşire este semnalul de ieşire diferenţial. Ne
interesează ca semnalul de mod comun de la intrare să nu modifice ieşirea, motiv
pentru care se defineşte factorul de rejecţie a modului comun

care intervine în expresia tensiunii de ieşire de mod diferenţial

Din expresia tensiunii de ieşire de mod diferenţial se constată că, pentru ca

să nu afecteze ieşirea, se impune ca RMC să aibă valori cât mai mari.
La una din intrări se aplică rezultatul sumării semnalului variabil „e” şi a
semnalului de mod comun VMC, iar la cealaltă se aplică numai semnalul de mod
comun, ca în figura 7.2. Se poate exprima tensiunea de ieşire V0 în funcţie de
semnalul diferenţial Vd.

3
 Z1 Z1

A V0 V0
Z2 Zi
Vid A
e + VMC e Zi
~ ~ VMC Z2

VMC

Fig. 7.2.

De notat că perturbările generale (de ex. cele datorate frecventei tensiunii de 50Hz)
afectează în principal semnalul de mod comun
VMC - pentru ca afectează la fel semnalul furnizat de toate traductoarele.
Schema desfăşurată a unui amplificator diferenţial este prezentată în figura 7.3.
Factorii de amplificare, pentru amplificatoarele Au se notează

Tensiunea de ieşire diferenţială este suma tensiunilor furnizate de cele două

amplificatoare

Se notează tensiunea de intrare diferenţială şi respectiv tensiunea de mod

comun

4
 Tensiunea de ieşire, cu aceste notaţii, este rezultatul contribuţiei celor două
tensiuni Vid şi VMC

Ad fiind amplificarea diferenţială.

+ +
A2

V2
 V0d

- -
A1

V1

Fig. 7.3.

Prin identificare se stabilesc relaţiile dintre Ad factorul de amplificare

diferenţial respectiv AMC factorul de amplificare a tensiunii de mod comun şi
factorii de amplificare (A1, A2 ) a celor două căi de prelucrare a semnalelor

Se constată că, dacă cele doua amplificatoare sunt identice (A2=A1=A) ,avem

Ad=A şi AMC=0 =>

V0d=AdVid+0

Tensiunea V0d poate fi scrisă

în funcţie de factorul de rejecţie a tensiunii de mod comun

5
 .

RMC = mare => tensiunea de ieşire este puţin influenţată de tensiunea de

mod comun VMC , chiar dacă cele două amplificatoare din figura 7.3 nu sunt
identice.

Exemplul 1. Una din intrări este conectată la masă (V1 = 0 ) iar la cealaltă intrare
se aplică atât semnalul util Vi cât şi perturbaţia VP,
V2 = Vi + VP.
Avem

Se constată că la ieşire se obţine un semnal proporţional cu perturbaţia (sunt

amplificate potenţialele care apar ca semnal diferenţial).

Exemplul 2. La una din intrări se aplică numai semnalul perturbator V1 = VP ,

iar la cealaltă intrare se aplică atât semnalul util Vi cât şi perturbaţia VP, V2 = Vi
+ VP.
Avem

de unde tensiunea diferenţială este

Se constată că la ieşire tensiunea este în funcţie numai de semnalul util.

Tensiunea de mod comun determină un semnal de eroare

6
mic dacă factorul de rejecţie RMC este de valoare mare.
În cazul amplificatoarelor reale trebuie să se ia în consideraţie atât
impedanţa de intrare Zi a fiecărei intrări faţă de masa de semnal, cât şi impedanţa
firelor de legătură Z2 până la borna neinversoare şi Z1 până la borna inversoare, ca
în figura 7.4.

Z2
+

V2 Zi

Vi2=e+VP
Z1 - V0d

Vi1=VP V1 Zi

Fig. 7.4.

Tensiunile pe care le furnizează cele două traductoare sunt notate Vi2 (semnal util +
perturbaţie) şi Vi1 (numai perturbaţie).
La intrările amplificatorului se aplică tensiunile

Tensiunea diferenţială şi tensiunea de mod comun

7
 ,

determină tensiunea de ieşire

Se constată influenţa impedanţelor de conectare.

Impedanţele de conectare scad tensiunea diferenţială de intrare Vid , pentru ca să nu
influenţeze se impune ca Zi să aibă valori cât mai mari, ceea ce conduce la

În exprimarea tensiuni de ieşire apare un termen suplimentar care poate fi anulat

prin echilibrarea impedanţelor de conectare, în sensul egalării acestora Z1=Z2=ZC,

S-a considerat că amplificatoarele sunt identice, cel puţin din punctul de vedere al
impedanţelor de intrare, având aceleaşi impedanţe
Zi+ = Zi- = Zi.
Notă. Diferenţa impedanţelor Z1 Z2 determină apariţia unei părţi a tensiunii de
mod comun la intrarea diferenţială (care va fi amplificată) denaturând semnalul
util, cules de la ieşirea amplificatorului.
Etajul de amplificare de la intrarea amplificatorului diferenţial consumă
curent de la sursa de semnal, numit curent de polarizare.
Daca cei doi curenţi de la intrarea neinversoare ( + ) şi de la intrarea
inversoare (– )sunt diferiţi, aceasta diferenţă se numeşte curent de decalaj.
Când tensiunile de intrare sunt nule la ieşire se obţine o nenulă numită
tensiune de decalaj.
Se numeşte tensiune de ofset tensiunea care aplicată la intrare anulează
tensiunea de la ieşire (tensiunea de decalaj).
Traductoarele furnizează la intrarea preamplificatorului un semnal de curent
continuu (curent lent variabil în timp şi afectat de perturbaţii) şi un semnal util.

8
 Dacă semnalul datorat potenţialului de electrod este prea mare amplificatorul
intră în saturaţie şi nu mai amplifica semnalul util, în sensul că tensiunea de ieşire
este mare (are valoarea de saturaţie) şi nu se modifică la modificarea semnalului
aplicat la intrare.
Preamplificatorul poate conţine un circuit (la intrare), ca în figura 7.5, care
să deplaseze tensiunea continuă de la ieşire aşa încât să anuleze diferenţa dinte
potenţialele de electrod.

R2

V1 R1
-
Vod
A
B
V2 +
R1

R3 +V

R4 R5
VCC -V

Fig. 7.5.

Se defineşte fereastra dinamică a amplificatorului ca tensiunea maximă V care

poate fi aplicată la intrare peste o valoare de curent continuu VCC. Altfel spus
tensiunea de intrare corectă este în domeniul

VCC - V,..., VCC + V.

În figura 7.6 este prezentată o modalitate de anulare a potenţialului de
electrod, prin aplicarea unei tensiuni continue VCC peste tensiunea preluată de unul
din electrozi (tensiunea V2).
Tensiunea de c.c. la ieşire este
V0cc= VCC .
Tensiunea (V2-V1) conţine semnalul util şi diferenţa potenţialelor de electrod ,
diferenţă ce va fi compensată cu VCC.

9
 R1 R3 R5
I2
I1
V2 VCC
R4
VB

Fig. 7.6.

(R1+R3)I1+R4(I1+I2)=V2
R5I2+R4(I1+I2)=VCC  I2=
V2=VB+R1I1

Dar VA=0 => VA-VB=0 => VA=VB

În final se obţine expresia factorului de amplificare

10
7.2. Amplificatoare operaţionale

Amplificatoarele operaţionale (AO) sunt amplificatoare de tensiune, realizate

în tehnologia circuitelor integrate prin cuplarea directă, în cascadă, a mai multor
amplificatoare elementare.

+V

Ii+ Vi+ +

-
Vi1 + Ii- Vi -
-V V0
Vi2

GND

Fig. 7.7.

Alimentarea circuitului integrat se poate face diferenţial, ca în figura 7.7 cu

tensiunile +V şi –V, sau cu o tensiune pozitivă conectată între borna de alimentare
şi masă (GND).
AO sunt caracterizate prin:
- existenţa a două intrări , una numită intrare neinversoare Vi+ şi cealaltă
numită intrare inversoare Vi- - prima ( Vi+ ) determinând o tensiune V0 de
ieşire în fază cu semnalul aplicat iar cealaltă
( Vi- ) determinând o tensiune V0 în fază opoziţie de fază cu semnalul aplicat la
intrare;
- factor de amplificare diferenţial, în tensiune, de valoare foarte mare (AV >
)
;

11
 - impedanţă de intrare foarte mare, datorită faptului că curenţii de intrare sunt
aproximativi egali şi foarte mici
;
- impedanţă de ieşire foarte mică.
Datorită faptului că AO au un factor de amplificare foarte mare în aplicaţiile
curente circuitele sunt folosite numai cu o reţea de reacţie negativă, ca în figura 7.8.

RR

R
I1 Ii - -
R1 Vi
AV
+
I2 Ii
Vi - V0
R2
Vi +

Fig. 7.8.

Reacţia negativă este realizată prin rezistenţa RR.

Datorită faptului că avem curenţi foarte mici prin intrările amplificato -rului în
raport cu valorile curenţilor furnizaţi de sursele de semnal Vi+ , Vi- putem considera
că I1 se închide prin R şi RR iar I2 se închide prin R1 şi R2, aşa că avem

Deoarece AV >> 1

potenţialele celor două puncte de referinţă ale tensiunii diferenţiale de intrare Vi

vor fi egale astfel
,

12
expresia tensiunii de ieşire în funcţie de tensiunile aplicate la intrare

De reţinut faptul că polaritatea tensiunilor aplicate la cele două intrări poate fi

oricare.
Principalele topologii ale amplificatoarelor operaţionale se obţin prin
particularizarea valorii rezistoarelor din schema 7.7.

Amplificatorul operaţional inversor

Dacă Vi+ = 0 se obţine amplificatorul inversor din figura 7.9. Tensiunea de ieşire
are expresia

RR

R
-
AV
+
V0
Vi

Fig. 7.9.

13
Un amplificator de tensiune diferenţială, ca în figura 7.4, se obţine prin
adoptarea valorilor rezistenţelor aşa ca să îndeplinească relaţia

iar tensiunea de ieşire va avea expresia

Pentru Vi- = 0 ( rezistenţa R este conectată la masă) se obţine un amplificator

neinversor, al cărui factor de amplificare determină expresia tensiunii de ieşire

.
În condiţiile amplificatorului neinversor dacă tensiunea de intrare nu se conectează
prin divizor de tensiune ci direct, expresia tensiunii de ieşire va fi stabilită de
grupul de reacţie negativă

7.3. Amplificatoare de transimpedanţă (Norton)

Amplificatorul este de transimpedanţă (numit şi amplificator Norton) dacă

tensiunea de ieşire este proporţională cu diferenţa curenţilor aplicaţi la cele două
intrări.
Ca şi la amplificatorul operaţional una din intrări este inversoare iar cealaltă
neinversoare.
Factorul de amplificare se defineşte, pentru notaţiile din figura 7.10, prin raportul
dintre mărimea de intrare şi cea de ieşire

Curenţii de intrare au valori foarte mici, de ordinul , aşa încât

diferenţa celor doi curenţi (de la numitorul factorului de amplificare) este
.

14
 +VCC

R- II - -

+
Vi - R+ II + V0
Vi +

Fig. 7.10.

Dacă sursa de semnal de la intrare nu este o sursă de curent ci o sursă care

furnizează tensiunile Vi+ , Vi-, amplificatorul va fi prevăzut, ca în figura 7.10 cu
două rezistenţe R+ şi R- care au rolul de a converti tensiunea într-un curent.
Amplificatorul Norton nu are nevoie, pentru alimentarea circuitului, decât de
o singură sursă VC de curent continuu cu borna negativă conectată la masă.
Datorită faptului că AN primeşte la intrări doi curenţi, fiecare intrare are un
tranzistor la care cuplajul bazei cu sursa de semnal se realizează direct (fără vreun
condensator). Acest tranzistor trebuie polarizat în conducţie, pentru ca să plaseze
punctul de funcţionare în zona liniară a caracteristicilor, ceea ce înseamnă că
schema AN trebuie să conţină şi circuite de polarizare în curent continuu a
intrărilor amplificatorului.
Polarizarea intrării neinversoare este realizată cu o rezistenţă RP conectată la VCC iar
polarizarea intrării inversoare este realizată de către ieşirea AN, prin rezistenţa de
reacţie negativă.
Deoarece tensiunea la intrarea tranzistorului este mică în raport cu
tensiunea de alimentare a circuitului se poare aproxima

,
Vi-
unde ICC este curentul continuu absorbit de baza Q
tranzistorului
2 de intrare.
Vi2

Vi+ Q1

D1
15
GND
 Fig. 7.11.

Pentru exemplificare în figura 7.11 este prezentată schema circuitului de

intrare a unui amplificator Norton, din structura circuitului integrat βM3900
(circuitul integrat are patru amplificatoare pe capsulă, deci sunt patru circuite de
intrare separate).
Intrarea inversoare se conectează la tranzistorul Q2 iar intrarea neinversoare
mai conţine un tranzistor (tranzistorul Q1). Tensiunea Vi2 preluată din colectorul
tranzistorului Q2 este amplificată şi transmisă etajului de ieşire al amplificatorului.
Dioda D1 are rolul de a limita valoarea tensiunii aplicate la intrare.
Bazele tranzistorilor Q1 şi Q2 vor fi polarizate în curent continuu.

Amplificator Norton cu intrare pe borna inversoare

În figura 7.12 este prezentată o structură de AN inversoare.

Spre deosebire de AO amplificatoarele Norton au la ieşire o componentă de curent
continuu, chiar în lipsa vreunui semnal la intrarea acestuia.
Avem relaţiile

unde V0 este o tensiune de curent continuu pe care o notăm V0CC.

Diferenţa curenţilor fiind foarte mică îi putem considera egali

obţinând astfel V0CC valoarea tensiunii de la ieşire când la intrare nu se aplică

semnal.

16
 RR
R-
-
Ii -
+
ICC
Vi VM (Ii +) V 0

Rp

+VCC

Fig. 7.12.

Curentul la intrarea amplificatorului are expresia

Deoarece curentul de intrare este foarte mic şi potenţialul intrării faţă de masă este
de asemeni mic, expresia curentului permite determinarea

expresiei factorului de amplificare în tensiune al structurii din figura 7.12, care

reprezintă un amplificator inversor.

Amplificator Norton cu intrare pe borna neinversoare

În figura 7.13 este prezentată o structură de amplificator Norton la care tensiunea

furnizată de generatorul de semnal se aplică pe borna neinversoare.

17
Potenţialul bornei de intrare faţă de masă fiind mic VM = 0 şi curenţii pe cele două
intrări fiind aproximativ egali avem succesiv

RR
Ii - -

R+
+
ICC
Vi
V0
Rp

+VCC

Fig. 7.13.

În expresia factorului de amplificare în tensiune intervine rd rezistenţa

dinamică a intrării neinversoare faţă de masă.
Integratul are la fiecare intrare o joncţiune bază – emitor a tranzistorului de intrare,
a cărui rezistenţă dinamică se poate exprima

18
în funcţie de tensiunea termică VT (care este 26mV la ) şi de curentul
continuu ICC de polarizare a intrării ( ).

7.4. Amplificatoare de putere

Amplificatoarele de putere integrate nu au în componenţă numai elementele

de amplificare în putere, conţinând pe lângă elementele de putere şi
- etajul de putere,
- etaje preamplificatoare,
- circuite de protecţie a etajului de putere,
- circuite pentru corecţia caracteristicii de frecvenţă.
- etaje pentru aplicarea unei reacţii negative.
Amplificatoarele de putere integrate sunt circuitele integrate liniare care
determină la ieşire un semnal de aceeaşi formă cu semnalul aplicat la intrare dar de
putere mult mai mare.
Conform definiţiei ieşirea de semnal trebuie să aibă distorsiuni cât mai mici ale
formei semnalului.
În cadrul domeniului industrial contează mai mult randamentul conversiei
energiei de curent continuu (furnizată de sursa de alimentare) în energie a
semnalului este mai puţin importantă reproducerea formei semnalului motiv pentru
care se utilizează termenul de „convertor de putere” în locul de „amplificator de
putere”.
Etajele finale ale amplificatoarelor de putere pot fi în clasă A, AB sau clasă B.
În figura 7.14 este prezentat etajul final şi un tranzistor (Q14) al etajului prefinal
din componenţa amplificatorului TBA790K.
Circuitul integrat se alimentează la o tensiune de maximum VCC=14V, furnizând
o putere a semnalului la ieşire de 2,5W pentru o sarcină la ieşirea 12 de RL = 4Ω.
4 Reacţie
Preamplificatorul are masa GND PA distinctă de masa etajului final, notată
GND A.
3keste realizat cu 4 tranzistori şi lucrează V
Etajul final înCCclasă AB.
Etajul de intrare, prezentat în figura 7.15, este format din tranzistorul Q1 în
regim de repetor şi etajul diferenţial
Q
Q2, Q3.
21
Q22

35Ω

Ieşire
Q15
Q23
8
ViPA 10 GND A
19
9 GND PA
 Fig. 7.14.

2I

Vi Vi

Q2 Q3

I-ΔI 2 ΔI

I+ΔI I+ΔI

8 Q1

Q4 Q5 RL
2Vi V0

9 GND PA

Fig. 7.15.

Ieşirea etajului diferenţial este nesimetrică, tensiunea de ieşire fiind preluată

din colectorul tranzistorului Q2.
Rezistenţa RL reprezintă rezistenţa de intrare a etajului preamplificator, care
furnizează semnal etajului final.
20
 I4 I5

IB4+IB5

IC5
IB4 IB5
Q4 Q5

Fig. 7.16.

Sarcina etajului diferenţial este o sarcină activă, realizată cu

tranzistorii Q4 şi Q5.
În figura 7.16 este separată sarcina activă a etajului diferenţial,
pentru că structura celor doi tranzistori constituie un montaj, deseori folosit, numit
oglindă de curent.
Tensiunile aplicate joncţiunii bază – emitor sunt egale

Deoarece tranzistorii Q4 şi Q5 sunt identici avem şi egalitatea curenţilor de colector,

care se pot exprima în funcţie de curentul de bază

Curentul I5 se poate scrie în funcţie de ceilalţi curenţi

Înlocuind IB în expresia curentului I4 obţinem relaţia

21
 relaţie care exprimă proprietatea montajului numit oglindă de curent şi
anume – curentul de comandă (I5) , aplicat tranzistorului Q5 cu baza
scurcircuitată la colector este reprodus de tranzistorul Q4 comandat.
Revenind la montajul din figura 7.16, oglinda de curent permite să avem
, ceea ce face ca prin sarcină să circule numai variaţia curentului (
).
Se constată că tensiunea de intrare 2Vi se repartizează în mod egal pe cei doi
tranzistori ai etajului diferenţial, numai că tensiunea bazei tranzistorului Q2 este
scăzută şi iar tensiunea bazei tranzistorului Q3 este crescută şi
.
Tensiunea pe sarcină este
Variaţia de curent se obţine în colectorul tranzistorului Q2 prin variaţia
curentului bazei
,
dar este datorat variaţiei curentului bazei tranzistorului Q1

.
Curentul se modifică datorită variaţiei tensiunii de intrare
.

Factorul de amplificare în tensiune al etajului de intrare este

Toate notaţiile de mai sus se referă la parametrii „h” de cuadripol ai

tranzistorului în conexiunea emitor comun. VCC
În figura 7.17 este100μ
prezentat un amplificator de audiofrecvenţă realizat cu
100μ
TBA790K. 68Ω 0,1μ
Sarcina RL este cuplată capacitiv (condensatorul de 500 μF) la ieşirea
circuitului.
Tensiunea de alimentare VCC este decuplată pentru
100μ frecvenţe mici de
Vi capacitatea de 100μF, iar pentru zgomote de frecvenţe mai mari este decuplată
7
de capacitatea de 0,1μF.
10μ Pentru compensarea în frecvenţă
1 a caracteristicii 500μ
se foloseşte un condensator
4
de 68pF conectat la8 borna 5.
TBA790K 12
10kLa borna 6 se aplică reţeaua de reacţie5 negativă.
Banda de frecvenţă a montajului este liniară în domeniul 50Hz la 50kHz.
9,10
6
68p 1Ω
RL
8Ω
39Ω
0,33μ
100μ 22
 Fig. 7.17.

7.5. Amplificatoare cu impedanţă de intrare foarte mare

OPA 128 ( înlocuitor al circuitelor AD 515, AD 549) este un amplificator

operaţional având la intrare cu un amplificator realizat cu tranzistori cu efect de
câmp, a cărui schemă simplificată este prezentată în figura 7.18. Curentul de
polarizare mic (maximum 300 fA) îi conferă o mare rezistenţă de intrare.
Atât tensiunea de offset de maximum 500 µV cât şi deviaţia cu temperatura de
maximum 5 µV/Co sunt foarte mici.
Amplificarea în buclă deschisă este de 110 dB, iar rejecţia semnalului de mod
comun este de minimum 90 dB.

23
 Fig. 7.18
Conectând un potenţiometru între bornele TRIM, cursorul fiind conectat la – VCC se
ajustează tensiunea de variaţie cu temperatura a circuitului la valori foarte mici.
Poate fi utilizat în spectrometre de masă, cromatografe, aparate pentru măsurări
electrometrice, aparate pentru măsurarea pH-ului şi în orice aplicaţie care necesită
un circuit de înaltă impedanţă de intrare ( 1013 Ω, 1pF pentru intrare diferenţială şi
1015 Ω, 2pF pentru intrarea de mod comun).
În figura 7.19 este prezentat un circuit pentru măsurarea pH-ului.
Se remarcă faptul că, datorită tensiunilor foarte mici şi a impedanţelor foarte mari,
s-a prevăzut un inel de gardă pentru traseul de la sursa de semnal la amplificator, la
bornele de intrare a semnalului.
Rezistenţele de pe reacţia negativă stabilesc factorul de amplificare în tensiune
.

24
 Fig. 7.19

Potenţiometrul de 100 kΩ ajustează tensiunea de offset.

În figura 7.20 este prezentat un circuit pentru măsurarea variaţiilor sarcinii
unui traductor piezoelectric.

Fig. 7.20

Rezistorul RF împreună cu CF stabilesc un filtru trece – jos a cărui frecvenţă de

tăiere de 0,16 Hz, nu permite transferul la ieşire a zgomotelor (a căror frecvenţă
este într-un domeniu cu limita inferioară mai mare de 1 Hz).
Tensiunea de ieşire a amplificatorului depinde liniar de variaţia sarcinii de pe feţele
cristalului piezoelectric

Pentru a nu creşte tipul de răspuns se impune să nu se introducă noi capacităţi în

circuit sau chiar să se compenseze capacităţile existente.
Din acest motiv
- firele de conexiune de la traductor la aparat trebuie să fie scurte;
25
 - se torsadează firele pentru a elimina capacităţile dintre fire şi pentru ca să
nu se inducă semnale parazite;
- se utilizează fir ecranat, cu ecranul conectat la un potenţial apropiat de
potenţialul firului central de semnal şi se utilizează inele de gardă.

Notă – Inelele de gardă sunt trasee de circuit plasate în jurul pinilor de intrare ai
amplificatorului de semnal. Deoarece capacitatea dintre firul de semnal şi inelul de
garda depinde de diferenţa de potenţial dintre cele doua elemente ( ) , inelele
de gardă se vor conecta la un potenţial apropiat de al semnalului util.
Deoarece izolaţia dintre firul de semnal şi ecranul acestuia are o rezistenta
finită, se va pierde o parte din semnal prin această rezistenţă . Curentul fiind
proporţional cu tensiunea ( ) scade valoarea acestuia prin scăderea diferenţei
de potenţial (prin boostrapare).

Vi V0
AS

Vi
+
AP

Fig. 7.21.

În concluzie atât inelul de garda cât şi tresa traductorului care aduce semnalul la
amplificatorul As se conectează la potenţialul semnalului către Vi, ca în figura 7.21.
Conectarea se face prin intermediul amplificatorului adaptor Ap , care
reproduce la ieşire semnalul Vi (Au <1).
Impedanţa de intrare a AP fiind foarte mare rezulta ca în paralel cu sursa de semnal
vi apare o impedanţa foarte mare, aşa încât nu se pierde din semnalul util.

Inel de garda
Vi

Vi
GND

GND

26
 Fig. 7.22.

Pentru a aduce inelul de gardă la acelaşi potenţial cu intrarea de semnal se poate

folosi metoda urmăririi de potenţial - intercalând un tranzistor cu efect de câmp
între sursa de semnal Vi şi amplificatorul de semnal AS, ca în figura 7.23.

VDD
Vi IG
T

R
V0
AS

RL

GND

Fig. 7.23.

Tranzistorul T este în montaj de repetor (Av <1) ceea ce face ca, la intrarea AS să
avem viAV~vi . Impedanţa pe care o vede sursa de semnal este
,
unde XC este reactanţa capacităţii dintre tresă şi firul de semnal .
(Pentru AV =0,99  ZIt=100R )

Scăderea capacităţii totale se face prin micşorarea traseului de la sursa de

semnal la amplificator şi uneori prin compensarea capacităţii.
Se utilizează, ca şi în contextul precedent teorema lui Miller privind valoarea
impedanţei de intrare a unui amplificator.

CR
AR

+
V0 ZI<0
ls - AS
CS+Cf
CS+Cf

Rs 27
 Fig. 7.24.

Faţă de schema anterioară factorul de amplificare al schemei în buclă

deschisă de reacţie este uşor supraunitar A >1 

Amplificatorul AR controlează factorul de amplificare global fără a afecta

semnalul de ieşire V0.

7.6. Amplificatoare de instrumentaţie

Amplificatoarele de instrumentaţie sunt caracterizate prin:

- impedanţă de intrare foarte mare, de ordinul 108..1012 ;
- impedanţă de ieşire foarte mică Zout = 10-2,..., 10-1 ;
- tensiune de decalaj a nulului de valoare mică, mai mică de Vdo=200mV;
- RMC > 100.

În figura 7.25 este prezentată schema clasică a unui amplificator de instrumentaţie,

realizat cu trei amplificatoare operaţionale.

R3 R4
A1
+
-
R1 +
A3
V0
RG -
R2

+ R3 R4
-
V2 A2
V1

28
 Fig. 7.25.

Deoarece tensiunea diferenţială Vd1=0, pentru A1 şi A2 avem

.

R1

IG
V2-V1
RG V02
V2
R2

V1=eMC-Vi/2 V01

Fig. 7.26.

În figura 7.26 a fost desenată numai partea de intrare a amplificatorului de

instrumentaţie.
Prin R6 circulă curentul

Tensiunea la ieşirea A2 este

.
Pe de altă parte
=>

În figura 7.27 a fost desenată numai partea de ieşire a amplificatorului de

instrumentaţie.

29
 R3 R4
V02

A
V0

R3 B +

V01
VB R4

Fig. 7.27.

R3 R4
I

V02 V0
VA

Fig. 7.28.

Prin rezistorul R3 şi R4 circulă, ca în figura 7.28, curentul I, a cărei expresie este

Tensiunea VA, pe baza potenţialelor şi prin înlocuirea expresiei curentului, devine

.

Tensiunea VB este stabilită de divizorul de tensiune

30
 .

Dar tensiunea diferenţială la intrarea A3 este foarte mică aşa încât

,
de unde

şi, în final se obţine expresia tensiunii de ieşire a amplificatorului de

instrumentaţie

.
Se constata ca valoarea amplificării poate fi modificată prin ajustarea
valorii rezistorului RG.

AD623 este un amplificator de instrumentaţie integrat, a cărui schema

simplificată este prezentată în figura 7.29.
Tensiunile de intrare se aplică prin intermediul unui etaj cu tranzistor PNP, având
rolul de buffer şi de adaptor de nivel.
Borna 5 este borna de referinţă a semnalelor de intrare, conectată de regulă, la masa
amplificatorului. Rezistorul G stabileşte valoarea amplificării, conform relaţiei

Rezistorul de 50 kΩ de pe reacţia fiecărui amplificator fixează valoarea

amplificării.
Deoarece tranzistorii lucrează la potenţialul masei, circuitul nu a fost prevăzut cu
posibilitatea compensării curentului de alimentare a intrărilor, dar acesta are valori
mici de ordinul a 25 nA.

31
 Fig. 7.29.

Diodele de pe intrare limitează tensiunea la aproximativ 0,3 V.

Precizia de realizare a rezistorilor asigură o precizie a factorului de
amplificare de 0,1%.

Fig. 7.30.
Răspunsul amplificatorului este liniar în frecvenţă până la 10 kHz, pentru
amplificări mari (60 dB) şi până la 100 kHz, pentru amplificări mici (20 dB).
Factorul de rejecţie a modului comun RMC are valori mari
( 90 dB) pentru frecvenţe mai joase de 200 Hz, apoi scade aşa încât la 100 kHz
este de 30 dB.
Tensiunile de radiofrecvenţă, induse pe diferite căi, în amplificatoarele de
instrumentaţie se manifestă ca o tensiune de offset la ieşirea acestuia.
În figura 7.30 sunt prezentate elementele suplimentare care să prevină
efectele tensiunilor de radiofrecvenţă. Având în vedere că factorul de rejecţie
are valori mai mici la frecvenţe mari şi circuitul integrat nu va atenua singur
decât în mică măsură efectele acestor perturbaţii se impune a utiliza o serie de
condensatori care să şunteze frecvenţele mari.

32
 Perechile R1/C1 şi R2/C2 formează o punte la intrarea amplificatorului care
creşte factorul de rejecţie pentru frecvenţe mari. C3 face ca orice semnal RF să
devină de mod comun şi în consecinţă să fie atenuat. Filtrul trece jos astfel
format are frecvenţa de tăiere la 400 Hz, aşa încât atenuarea frecvenţelor până la
20 MHz este mai bună de 70 dB.
O altă modalitate de atenuare a tensiunilor de radiofrecvenţă constă în
utilizarea unui şoc de radifrecvenţă, ca în figura 7.31.

Fig. 7.31.

Şocul de RF este format din două bobine aflate pe un singur circuit magnetic.
Orice semnal de RF aplicat la ambele intrări va fi atenuat de şocul de
radiofrecvenţă. Faţă de circuitul din figura 7.30, şocul de RF asigură o bandă de
trecere mai mare pentru semnalele utile.
Factorul de rejecţie a modului comun păstrează valori mari (90 dB) într-o
bandă largă (400 Hz,..., 1 MHz).

7.7. Amplificatoare de izolaţie

Amplificatorul de izolaţie este un amplificator la care nu există legătură

galvanică între pinii de intrare şi pinii de ieşire ai semnalului.
Întreruperea legăturii galvanice se face prin intermediul aşa-numitei bariere (de
izolaţie), care trebuie să aibă
- o tensiune de străpungere mare;
- pierderi mici în curent continuu;
- pierderi mici în curent alternativ;
- izolaţie între sursa de alimentare a circuitului şi sursa de semnal.
Izolarea intrărilor de semnal de ieşirea circuitului se face prin două metode
33
 - prin intermediul optocuploarelor (BB 3652, BB 3650);
- prin intermediul unui transformator de izolare ( BB 3656).

Modelele BB 3650 şi BB 3652 sunt amplificatoare izolate optic.

Întrucât utilizează o tehnică de modulaţie analogică, se evită problemele de
interferenţă electromagnetică atât transmisă cât şi primită, care se întâlnesc la
majoritatea amplificatoarelor de izolaţie modulară.
Ecuaţia ce defineşte rejecţia pe mod izolat (RMI) este

Rejecţia pe mod izolat nu este infinită deoarece există anumite pierderi de-a
lungul barierei de izolaţie datorită rezistenţelor şi condensatorilor de izolaţie.
Neliniaritatea este specificată ca fiind abaterea valorii de vârf de la o linie dreaptă
exprimată ca un procent din semnalul de ieşire vârf-vârf.

Fig. 7.32.

Modelele 3650 şi 3652 folosesc o tehnologie unică pentru a depăşi

inconvenientele izolatorului cu un singur led şi o fotodioda.
În figura 7.32 este prezentată schema simplificată a BB 3650.
Sunt folosite două fotodiode identice: una la intrare (CR3) şi cealaltă (CR2) la
etajul de ieşire; pentru a reduce considerabil neliniarităţile şi instabilităţile timp-
temperatură.
Funcţia de transfer este independentă de orice degradare a semnalului de
ieşire a LED-ului atât timp cât valorile celor două fotodiode sunt aproape identice.
Liniaritatea este acum o funcţie a preciziei de măsurare şi este îmbunătăţită
prin folosirea reacţiei negative în etajul de intrare.

34
 Ieşirea este o sursă de tensiune dependentă de curent, a cărei valoare depinde
de curentul de intrare. Astfel, 3650 este un amplificator cu conductanţă mutuală /de
transfer, cu un câştig de ( ) un volt pe un microamper. Când sursele de
tensiune sunt folosite, curentul de intrare este obţinut prin folosirea rezistenţelor de
reglare a amplificării cuplate în serie cu sursa de tensiune. R IN este impedanţa de
intrare diferenţială.
Impedanţele pe mod comun şi pe mod izolat sunt foarte mari şi se presupune
că sunt infinite pentru acest model.
O schemă simplificată a modelului 3652 este prezentată în figura 7.33.
Izolaţia şi etajele de ieşire sunt identice cu cele de la modelul 3650.
Circuitele de intrare suplimentare, constând în amplificatoare tampon de tip FET şi
rezistenţele de intrare au fost adăugate pentru a da impedanţe de intrare pe modul
diferenţial şi comun cu valori ridicate (1011), curenţi de polarizare reduşi (50pA)
şi protecţie la supratensiune. Intrările +I şi –I au un impuls de 10ms la 6000V pe
mod diferenţial şi la 3000V pe mod comun.

Fig. 7.33.

Adăugarea amplificatoarelor tampon creează de asemenea o funcţie de

transfer tensiune de intrare-tensiune de ieşire cu un câştig stabilit (setat) de RG1 şi
RG2 .
Modul de conectare la sursă a amplificatorului 3650 sau 3652 este arătat în
figura 7.34.

35
 Fig. 7.34.

Când pentru alimentare se foloseşte un convertor DC-DC, acesta este plasat

paralel cu bariera de izolaţie a amplificatorului.
Acest lucru poate micşora impedanţa de izolaţie şi de asemenea factorul de
rejecţie pe mod izolat (RMI) din tot circuitul.
Din acest motiv ar trebui să se folosească un convertor DC/DC de tip 722
fabricat de firma Burr - Brown, care este de calitate ridicată.
Zgomotul de ieşire este dat de relaţia

unde :
-EN este zgomotul de ieşire total ;
-ENI este zgomotul rejecţiei pe mod comun al etajului de intrare ;
-ENO include contribuţia zgomotului datorată opticii şi zgomotele curenţilor
din etajul de ieşire.
Erorile create de interferenţa curentului din etajul de intrare sunt
nesemnificative în comparaţie cu alte surse de zgomot şi sunt astfel neglijate.

Modelul BB 3656 este un amplificator de izolaţie cu bariera de izolaţie realizată

prin intermediul unui transformator.
Schema bloc a circuitului este prezentată în figura 7.35.

36
 Fig. 7.35.

Semnalul de intrare VIN se aplică la intrarea neinversoare a amplificatorului

A1, iar la intrarea inversoare se aplică un semnal de reacţie. Ieşirea amplificatorului
este convertită în semnal variabil în timp de către un modulator, care injectează în
circuitul magnetic al transformatorului un flux variabil, cu bobina W2.
Fluxul variabil induce o tensiune electromotoare în inductivitatea W7.
Semnalul este demodulat şi este aplicat amplificatorului de ieşire A2.
Acelaşi flux variabil induce o tensiune de reacţie în spirele bobinei W6.
Semnalul este demodulat şi este aplicat pe borna inversoare a amplificatorului A1.
Alimentarea este realizată cu un generator de oscilaţii dreptunghiulare de la o
baterie. Generatorul injectează în circuitul magnetic fluxul variabil, prin bobina W1.
În spirele bobinelor W3, W4, W5, se induc tensiuni electromotoare de frecvenţa
generatorului care sunt redresate cu câte o diodă şi filtrate cu un condensator, fiind
aplicate drept tensiuni de curent continuu pe alimentările circuitelor.
În acest mod s-a separat sursa de c.c. de intrările şi de ieşirile de semnal.

37