Răspunsuri examene Protezare Fixă

ELABORAREA METODICĂ NR. 1

Tema: Proteze dentare. Descriere. Clasificări. Scopul și metodele de tratament

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
1. Noțiune de proteze dentare, aparate și aparate-proteze.
Proteze dentare- (din greacă „prothesis”- partea artificială a unui organ sau a unei părți ale
corpului uman) sunt corpuri fizice, confecționate din diverse biomateriale, cu scopul
restaurării integrității morfofuncționale a sistemului stomatognat.
Aparate- reprezintă un sistem de piese care servesc pentru o operație tehnică, mecanică,
științifică, etc.
2. Clasificarea protezelor dentare după Rumpel, Oksman, Betelman.
După Rumpel:
a. În funcție de destinație:
 Profilactice;
 Curative.
b. În funcție de modul de transmitere a presiunii masticatorii:
 Fiziologice;
 Semifiziologice;
 Nefiziologice.

După Oksman:
În funcție de afectarea a sistemului stomatognat:
 Proteze utilizate la restaurarea leziunilor țesuturilor odontale coronare;
 Proteze utilizate la restaurarea breșelor parțiale ale arcadelor dentare;
 Proteze utilizate la restaurarea arcadelor dentare la maxilarele edentale total;
 Proteze dento-maxilo-faciale.

După Beteleman:
 Supradentare;
 Supragingivale;
 Dentogingivale.

3. Clasificarea protezelor dentare după material, după metoda de realizare, după

metoda de fixare, după aspectul fizionomic.

După material:
 Metalice;
  Acrilice;
 Din compozite;
 Din porțelan;
 Mixte.

După metoda de realizare:

 Prin ștanțare;
 Prin turnare;
 Din două bucăți;
 Prin polimerizare;
 Prin ardere.

După metoda de fixare:

 Protezele cu sprijin dento-parodonatal;
 Protezele cu sprijin muco-osos;
 Protezele cu suport mixt.

După aspectul fizionomic:

 Fizionomice;
 Semifizionomice;
 Nefizionomice.

După mărimea breșei:

- Parțiale
- Totale

4. Protezele cu sprijin dento-parodontal.

Sunt construcțiile protetice care transmit presiunea masticatoare pe cale fiziologică, adică
asupra parodontului dinților stâlpi.
De exemplu: incrustațiile, coroanele de înveliș, coroanele de substituție, dispozitive corono-
radiculare, punți dentare; acestea sunt fixate prin cimentare de pereții șlefuiți ai dintelui.
5. Proteze cu sprijin muco-osos.
Sunt construcțiile protetice care transmit presiunea masticatoare pe cale nefiziologică, adică
asupra fibromucoasei și substratului osos al cîmpului protetic.
De exemplu: protezele totale și parțiale mobilizabile; acestea sunt fixate pe cîmpul protetic
prin fenomenul de adeziune (datorită salivei) și presiunii negative dintre baza protezei și
mucoasă (succiune).
6. Proteze cu suport mixt.
Sunt construcțiile protetice care transmit o parte a presiunii masticatorii pe cale
fiziologică, asupra parodontului dinților stîlpi (elemente de agregare ale punților, sistemele de
menținere, sprijin și stabilizare ale protezelor scheletate) iar cealaltă parte pe cale
nefiziologică, pe fibromucoasă și substratul osos (șaua protezei mobilizabile).
7. Metode de tratament protetic.
Deosebim tratament protetic imediat și tardiv.
Tratamentul imediat presupune confecționarea protezei pînă la intervenția în zona maxilo-
facială și este ajustată pe cîmpul protetic îndată sau timp de 24 de ore după întervenție. Acest
tratament se numește protezare postoperatorie, iar protezele utilizate în acest scop se
numesc imediate.
Tratamentul tardiv presupune confecționarea și fixarea protezei pe cîmpul protetic după mai
mult de 3-4 luni după intervenția chirurgicală
ELABOAREA METODICĂ NR. 2
Tema: Afecțiuni odontale coronare. Aspecte clinice, morfologice și funcționale. Metodele
de tratament protetic

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
1. Caracteristica afecțiunilor odontale coronare.
Leziunile odontale coronare prezintă diverse manifestări de structură, formă, volum, culoare
și direcție a coroanei dintelui. Etiologia acestor afecțiuni odontale coronare are la bază diferiți
factori endogeni și exogeni. Cele mai frecvent întâlnite sunt leziunile țesuturilor dure
dobândite. Din așa leziuni fac parte: caria, hipoplazia smalțului, defectele cuneiforme,
fluoroza, abraziunea patologică, trauma, eroziunea chimică.
E important de menționat că leziunile odontale coronare pot fi dobândite atât înainte de
erupția dinților, cât și în perioada post-eruptivă, afectând coroanele dinților temporari și
permanenți.
2. Clasificarea afecțiunilor odontale coronare după Black.
Cea mai frecvent folosită clasificare a leziunilor odontale coronare este clasificarea după
Black (1881), care disting 5 clase de leziuni.
Clasa 1 – include cavitățile situate în șanțurile și gropițele smalțului pe suprafața ocluzală a
molarilor și premolarilor, în șanțurile și gropițele vestibulare sau orale, la fel și în gropițele
orale ale incisivilor superiori.
Clasa 2 – cuprinde cavitățile de pe suprafețele proximale ale molarilor și premolarilor.
Clasa 3 – cuprinde cavitățile de pe fețele proximale ale dinților frontali, când unghiul incisiv
nu este compromis.
Clasa 4 – include cavitățile de pe fețele proximale ale incisivilor cu unghiurile incizale
afectate sau care nu se pot păstra.
Clasa 5 – include cavitățile situate în treimea cervicală a fețelor vestibulare sau linguale ale
tuturor grupe de dinți.
Clasa 6 – inclede cavitățile la nivelul mărginii incizale ale dinților frontali sau la nivelul
cuspizilor la dinții laterali, precum și cavitățile atipice de genul mezio-ocluzo-distal (MOD).
3. Tehnicile de restaurare a coroanelor dentare.
Restaurarea coroanelor dentare cu un anumit grad de distrucţie se poate face atât prin
tehnici directe, cât şi indirecte.
  Tehnica directă
Acestă metodă presupune restaurarea în cavitatea bucală a dinților, manoperă realizată de
către medicul dentist, în cabinetul de medicină dentară. Obturația coronară este o modalitate
de restaurare direct care va reface coroana dintelui atât din punct de vedere anatomic, dar și
funcțional. Aceasta se realizează numai după ce caria dentară a fost complet eliminată.
 Tehnica indirectă
Această metodă se referă la realizarea unei reconstituiri cu ajutorul laboratorului de tehnică
dentară. Astfel, medicul va realiza o amprentă (un mulaj) al dintelui care trebuie restaurat,
pe care o va trimite tehnicianului dentar, iar acesta va realiza un model (o replică) a situației
din cavitatea bucală. Pe această replică (sau model de gips) va realiza piesa protetică de
reconstituire dentară, se retrimite medicului, care o va aplica la nivelul cavității bucale. În
categoria reconstituirilor indirecte se regăsesc inlay-urile, onlay-
urile, fațetele și coroanele dentare.
4. Metodele noninvasive de tratament protetic al afecțiunilor odontale coronare

 Metoda de reconstituire coronară este aplicată în leziuni odontale nu prea întinse în

suprafața și profunzime, în scopul asigurării rezistenței, retenției, stabilității
microprotezelor realizate sub formă de inlay, onlay, pinlay, inlay-onlay.

- Forma de incrustare inlay se realizează prin turnare din aliaje, fiind la fel confecționată
din portelan sau acrilat, redând cu exactitate morfologia dintelui și a punctului de contact.
Sunt utilizate în refacerea unuia sau a două suprafețe ale aceluiași dinte, având aceași
culoare ca dintele natural.
Aceasta este una din metodele utilizate pentru repararea unui dinte, după ce acesta a
suferit vătămări cauzate de leziuni carioase, fără afectarea cuspizilor dintelui.

- Aplicarea microprotezei onlay prevede acoperirea unei părți a suprafeței ocluzale redând
la fel morfologia corectă a unghiurilor incizale, a suprafețelor orale și punctelor de contact.

- Microproteza de tip pinlay sunt incrustații extratisulare cu element suplimentar de fixare

și retenție, reprezentate de 2-4 crampoane (pivot intradentar și intrapulpar) care pătrund în
canalele parapulpare. Pinlay-urile sunt incrustațiile pe dinții devitali, având toate
elementele la onlay, dar cu unul sau câteva elemente radiculare.

- Microprotezele overlay sunt folosite la reconstrucția morfologiei feței ocluzale.

- Formele inlay-onlay nu necesită sacrificii mari de substanță dură și mai pot fi utilizate
atât ca mijloc de agregare, cât și la imobilizarea dinților mobili prin aplicarea lor în sine de
imobilizare.

 Metoda acoperirii coronare constă în aplicarea microprotezelor dentare de acoperire,

individualizate, ce refac morfologia și funcția coroanelor naturale. Această metodă este
recomandată când leziunile odontale coronare sunt profunde, intinse ca suprafață, iar
terapia de reconstituire este ineficientă. Indicațile terapiei de acoperire sunt de o
frecvență considerabilă, datorită realizarii unei morfologii coronare corecte și refacerii
funcționale.
  Metoda substituirii constă în aplicarea microprotezelor ce substituie în intregime
coroana naturală a dintelui. Aceasta metoda este indicată în cazul distrugerii în
intregime a coroanei dentare. Mijloacele protetice folosite în realizarea metodei
respective sunt reprezentate de coroanele de substituție
Microproteze- sunt piese artificiale de mică dimensiune, care refec morfologia unui
dinte și se agregă prin cimentare la coroană sau rădăcina dintelui. Ele se mai numesc:
proteze unidentare, lucrări conjucte unidentare.
5. Materialele de restaurare dentară.
Materialele de restaurare dentară:
Materialele utilizate în tratamentul protetic al leziunilor odontale coronare se
clasifică în fizionomice și nefizionomice. Fiecare dintre acestea posedă proprietăți
mecanice, fizice, chimice și tehnologice individuale și trebuie să corespundă unor
cerințe medico-biologice generale, așa ca biocompatibilitatea, netoxicitatea etc.
Din grupul materialelor fizionomice fac parte acrilatul, compozitul, porțelanul,
oxidul de zirconiu.
Din grupul materialelor nefizionomice fac parte aliajele metalice care se împart în
nobile (aur, argint, paladiu, platină) și inobile (Crom-Cobalt, Crom-Nichel)

Materialele de restaurare coronară ar trebui să posede proprietăţi similare cu smalţul şi

dentina, ţesuturile dentare pe care trebuie să le înlocuiască
Alegerea unui anumit tip de material şi design al restaurării depinde de mai mulţi factori:
1. Gradul de distrucţie coronară;
2. Estetica;
3. Controlul plăcii bacteriene;
4. Retenţia;
5. Aspectul fînanciar.

1. Dacă distrucţia coronară suferită de dintele afectat este mare, astfel încât structurilor
restante trebuie să li se asigure rezistenţă şi protecţie, atunci se va prefera o restaurare
indirectă, metalică, ceramică sau mixtă, în locul obturaţiilor din amalgam sau compozit.
2. Aspectul estetic depinde de gradul de vizibilitate al dintelui ce urmeazâ să fie restaurat.
Alegerea tipului de restaurare depinde şi de spiritul critic şi pretenţiile pacientului.
3. Controlul plăcii bacteriene este esenţial în alegerea tipului de restaurare coronară. Atât
timp cât pacientul nu prezintă o igienă bucală satisfacătoare, controlabilă, nu se va indica o
restaurare indirectă.
4. În privinţa retenţiei, coroanele de înveliş metalice sunt fără îndoiala cele mai retentive.
Problema retenţiei se pune în cazul dinţilor scurţi, sau în cazul dinţilor stâlpi ai unei protezc
parţiale mobilizabile.
5. Aspectul financiar trebuie luat în considerare, varianta terapeutică aleasă trebuie să fie în
deplin consens cu posibilităţile financiare ale pacientului.
Restaurările coronare se clasifică in două mari categorii:
- intracoronare
- extracoronare
 ELABORAREA METODICĂ NR. 3
Tema: Inscrustațiile inlay, onlay, pinlay, fațete vestibulare (vebeere). Tehnici de
confecționare.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
1. Clasificarea incrustațiilor: după scoul urmărit, după material, după metoda de
realizare.
♦ Dupa scopul urmărit:
1) Incrustații de reconstruire - utilizate pentru restaurarea reliefului anatomic și funcției
coroanei dintelui natural;
2) Incrustații de agregare - folosite ca elemente de agregare și sprijin în punțile dentare și
protezele mobilizabile;
3) Incrustații de echilibrare - întrebuințate în scopul echilibrării presiunilor masticatoare
asupra unui grup sau a tuturor dinților restanți.
♦ După material:
1) metalice: aliajele aurului, aliajele argint-paladiu, aliajele de tip crom-cobalt
2) acrilice;
3) din porțelan;
4) mixte.
♦ După metode de realizare:
1) Metoda directă;
2) Metoda indirectă;
3) Metoda mixtă.

2. Etapele clinico-tehnice de realizare a incrustațiilor prin metoda directă, indirectă,

mixtă.

• Metoda directă:
 Preparararea cavității;
 Modelarea incrustațiilor direct în cavitatea bucala;
 Turnarea;
 Proba de înserție;
 Finisarea, lucidarea si cementarea
Această metodă se realizează în cabinetul dentar și sunt montate in cadrul unei singure
vizite stomatologice.

• Metoda indirectă:
 Prepararea cavității;
 Se amprentează cîmpul protetic;
 Se trimite in laborator;
 Obținerea modelului și modelarea machetei;
 Transformarea machetei în materialul indicat;
 Expedierea în clinică a machetei și verificarea în cavitatea bucală a pacientului
 Se trimite macheta în laborator pentru finisarea si lucidarea machetei.
Prin această metodă incrustațiile sunt confecționate în laboratorul de tehnică dentară și
necesită, cel puțin două vizite, pentru a încheia restaurarea.
• Metoda mixtă:
Macheta este modelată de medic direct pe dinte în cavitatea bucală din rășini acrilice
simple sau rășini compozite și perfectată adaptarea marginala prin picurare cu ceara. Se
indică mai mult macheta mixtă ca material și procedeu.

3. Tehnica de realizare a încrustațiilor ceramice.

-Tehnica ce utilizează folia de platină de 0,02 mm, pentru depunerea pastei de ceramică drept
conformator (aceaastă tehnică nu mai este utilizată).
- Tehnica modelului realizat din mase refractare. Această tehnică este utilizată datorită
avantajelor determinate de posibilitatea să se obţină incrustaţii din ceramică, prin depunerea şi
modelarea pastei direct pe model.
- Tehnica prin turnare, solicită pentru realizare următoarele condiţii:
o machetă modelată din ceară.
o Tiparul obţinut din mase refractare special.
o Cuptorul pentru sinterizare să posede componenta de turnare sub presiune a masei
ceramice topite.
- Tehnica de prelucrare computerizată, după amprenta optică. (DICOR).
Examinarea incrustaţiei:
Această fază se desfăşoară în doi timpi.
În primul timp este examinată pe model să se constate gradul de adaptare la nivelul mărginilor
şi a modului cum pătrunde pe preparaţia dintelui.
În al doilea timp este inserată pe dintele preparat să se constate adaptarea la preparaţie şi la
celelate componente ale câmpului protetic (dinţi vecini şi dinţi antagonişti).
Prima vizita:
 Prepararea cavității;
 Se amprenteaza cîmpul protetic , care este expediată în laborator. Împreună cu
tehnicianul dentar se va alege culoarea potrivită a incrustației;
 Se va efectua o obturație coronară provizorie, ce va fi indepărtată la urmatoarea
ședință de tratament
În laborator:
 Obținerea modelului de lucru (în material refractar) și un alt model duplicat din
gips extradur, pe care se va face adaptarea ocluzală, marginală si proximală a
viitoare incrustații;
 Modelarea incrustației în ceramică, prin tehnica de ardere, utilizîndu-se porțelanuri
feldspatice;
Masele ceramice se aplică stratificat, primul strat – stratul opac, al doilea – dentina,
al treilea – smalțul, și masele transparente. După fiecare strat aplicat se va introduce
 macheta în cuptor la o anumită temperatură, specifică pentru fiecare strat, conform
regimului termic indicat de producatorul maselor ceramice.
 Glazurarea – aplicarea unui strat de sticle cu scopul de a asigura
impermeabilizarea față de lichide și gaze și de a conferi restaurării un aspect estetic
cît mai asemănător cu dintele natural.
 Se finisează macheta și se lucidează.
A doua vizită:
 Prepararea cavității;
 Se verifică incrustația în cavitatea bucală a pacientului (ocluzia);
 Fixarea incrustației cu cement, ce îi va asigura rezistența și durabilitatea.

4. Tehnici de realizare a incrustațiilor din rășini acrilice.

I. Prima etapa este identică cu cea a incrustațiilor din răsini compozite.
II. Preparația dintelui se realizează cu pereții divergenți, în formă de casetă cu unghiuri
rotunjite. Adâncimea cavității trebuie sa fie mai mare de 1,5 mm.
III. Amprentarea câmpului protetic – preparația dentară, dinții alăturați, dinții antagoniști
și relația ocluzală.
IV. Realizarea incrustației în laboratorul de tehnică dentară. Dupa ce se face modelul
turnat în gips, se modelează rășina compozită în cavitatea de pe model în straturi
succesive, fiecare strat fiind întărit prin fotopolimerizare. La final se adaugă un strat
transparent, iar după fotopolimerizare se șlefuiește.
V. Proba incrustației în cavitatea orală și eventualele retușuri marginale.
VI. Fixarea definitivă a incrustației din rășini compozite se realizează prin tehnica de
bonding – lipire chimică. Se efectuează gravajul acid al cavității, se spală, se usucă, apoi
se aplică tipul de adeziv și incrustația.
5. Cerințele către cavitatea preparată sub incrustație.
Cavitatea pregătită pentru incrustație trebuie să fie neretentivă în axul de întroducere a
incrustației și retentive în toate celelalte sensuri. Reieșind din acest principiu, o cavitate pentru
incrustație trebuie să corespundă următoarelor cerințe:
1) Cavitatea trebuie să fie preparată nu numai în limitele smalțului, dar numaidecât și în
limitele dentine.
2) Pereții verticali ai cavității să fie paraleli între ei sau ușor să divizeze, pentru a putea fi
detașată ușor din cavitatea bucală machete din ceară și a introduce incustația.
3) Planșeul cavității trebuie să fie parallel camerei pulpare având o direcție sctrict
orizontală. Acest perete trebuie să aibă o grosime satisfăcătoare contrapunându-se cu
success presiunilor masticatoare din direcția incrustației.
4) Pentru profilaxia recidivei cariei este necesar de a lărgi cavitatea în limitele țesuturilor
sănătoase.
5) Este obligatoriu crearea punctelor retentive pentru a asigura o bună fixare a
incrustației.
6) Marginile cavității trebuie să fie bzotate pentru a asigura o închidere perfecta a
cavității de incrustație și pentru o protecție a prismelor de smalț subminate.
7) Toate suprafețele cavității trebuie să fie bine finisate.
Inlay:
- Să aibă formă geometrică cu laturi inegale;
- Pereții să fie paraleli între ei și perpendiculari cu planșeul cavității;
- Pereții să fie finisați și să nu posede neregularități, să aibă grosimea suficientă, care este aptă
pentru suportul presiunilor masticatorii;
- Pentru incrustațiile metalice marginile cavităților sunt bizotante în smalț sub un unghi de 30-
45 grade, față de axul dentar.
Onlay:
Incrustațiile extratisulare sunt situate parțial deasupra țesuturilor dentare preparate și se agregă
de ele la fel prin cementare.
Incrustațiile sunt proteze dentare fixe confecționate din materiale metalice și pot fi situate pe
suprafețele dintelui, în afara de fața vestibulară.
Incrustațiile extratisulare, cu o singură față este indicată pentru – incisivi și canini.
6. Particularitățile constructive a coroanelor parțiale: 3/4, 4/5, 7/8. Particularitățile
retentive a coroanelor parțiale cu și fără pivoturi de agregare.
În funcţie de numărul feţelor coronare acoperite se disting multiple variante, cele mai
cunoscute fiind coroana 3/4 la dinţii frontali şi 4/5 la dinţii laterali. Exprimarea sub formă de
proporţii reflectă numărul de feţe acoperite din cele existente.
În ordinea frecvenţei, coroana parţiala se indică pe canin, premolar şi incisivul central
superior. Se pot aplica şi pe molari daca este cazul; de exemplu, pe unii molari mandibulari
oralizaţi (când se şlefuieşte faţa vestibulară şi nu cea orală, greu accesibila din cauza
imobilizarii exagerate) sau pe unii molari maxilari (atunci când se pretind rezolvări estetice
deosebite).
Dupa numarul suprafeţelor coronare acoperite diferenţiem urmatoarele tipuri de coroane
parţiale:
1. Coroanele parţiale ½- sunt specifice zonei frontale acoperind suprafaţa orală pâna la
nivelul marginii incizale şi jumătate din suprafeţele proximale;
2. Coroanele parţiale ¾- acoperă în totalitate suprafeţele proximale ale dinţilor laterali,
suprafaţa orală şi suprafaţa ocluzală până la nivelul cuspizilor vestibulari. Suprafaţa
vestibulară integră rămâne complet vizibilă; (FATETE SAU VENEERE=)
3. Coroanele parţiale 4/5- sunt specifice pentru dinţii laterali acoperind in plus faţă de
coroana parţială 3/4 şi marginea ocluzală a suprafeţei vestibulare. Au un character pronunţat
retentiv; ;
4. Coroanele parţiale 7/8 - sunt indicate la molarii superiori, acoperind toate suprafeţele,
în afară de jumatatea mezială a suprafeţei vestibulare care constituie porţiunea fizionomică a
restaurării.

7. Avantajele și indicațiile coroanelor parțiale. Contraindicațiile coroanelor parțiale.

Indicațiile inlay-urilor ceramice
- Leziuni carioase mici sau moderate (adâncimea cavității trebuie sa fie cel puțin 2mm, dacă e
mai mică se preferă inlay-urile din compozit);
- Leziuni carioase mari, cu margini de smalț nesusținute;
- Dinți cu tratament endodontic, la care cavitatea de acces a compromis rezistența și
prognosticul dintelui;
- În situații când dinții antagoniști sunt restaurați cu ceramică;
- În cavitățile în care nu se poate obține o formă retentivă și există imperative estetice
deosebite.
Contraindicațiile sunt legate de existența parafuncțiilor și a uzurilor dentare exagerate. Fiind
o tehnică extrem de minuțioasa și sensibilă, situațiile ce nu permit realizarea în condiții
optime a fiecărei etape clinico-tehnice pot constitui o contraindicație.
- Daca există un indice de carie mare şi/sau igienă necorespunzătoare;
- Coroane cu dimensiuni cervico-ocluzale reduse, care periclitează retentivitatea coroanei,
distrucţii coronare importante; nu pe canini maxilari cu pante incizale lungi, cu feţe meziale şi
distale scurte, care nu oferă suprafaţă suficientă pentru crearea şanţurilor;
- Dinţi devitalizaţi, cu modificarea cromaticii, dinţi cu distrofii, displazii de smalţ,. modificări
de culoare sau cu alte defecte vizibile pe faţa vestibulară;
- Element de ancorare in zona cu solicitare ocluzală importantă sau în cadrul unor punţi
extinse;
- Condiţii tehnico-materiale necorespunzătoare;
- În toate situaţiile când prevalează factorul fizionomic, având în vedere ca vizibilitatea
marginilor metalice ale coroanei parţiale nu poate fi evitată în totalitate;
- Când nu se poate realiza un paralelism între axul de inserţie al coroanei parţiale şi ceilalţi
stâlpi ai unei proteze parţiale fixe;
- Volumul mai mare al camerei pulpare, în special la tineri, contraindică utilizarea coroanei
parţiale, deoarece crearea in adâncime a şanţurilor poate să pericliteze vitalitatea pulpară;
- Tipul ocluziei reprezintă un factor important, putând sa duca, în cazuri nefavorabile, la
descimentarea coroanei parţiale. In astfel de situaţii este indicat să se mărească adâncimea
şanţurilor şi sa se reacopere marginile incizale şi ocluzale ale dinţilor cu metal, renunţându-se
parţial la aspectul fizionomic.
Avantajele inlay-urilor/onlay-urilor ceramice sunt:
- Estetica deosebită;
- Mentinerea sanatații parodontale;
- Rezistența la uzură;
- Radioopacitatea;
- Adaptarea marginala bună.
Dezavantajele inlay-urilor ceramice:
-Timp de lucru îndelungat;
- Necesitatea unor echipamente speciale;
- Prețul de cost ridicat;
- Posibilitatea fracturării în timpul fazelor de laborator ;
- Posibilitatea uzurii arcadei antagoniste;
- Corecturile ocluzale după cimentare pot duce la pierderea culorii și translucidității inițiale.

ELABORAREA METODICĂ NR. 4

Tema: Coroana metalică întreg turnată. Descrieri. Clasificări. Cerințe. Etapele clinico-
tehnice de confecționare a coroanelor metalice întreg turnate. Tehnica modelării machetei
coroanei cu grosimea ne-dirijată și dirijată.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
Coroane metalice întreg turnate- sunt microproteze confecționate prin întroducerea aliajelor
topite în tipare realizate după machetele coroanelor modelate din ceară sau acrilate
autopolimerizabile.

1. Etapele clinico-tehnice de confecționare a coroanelor întreg turnate.

Confecţionarea coroanelor turnate necesită respectarea consecutivă a următoarelor etape
clinico-tehnice:
— Clinic: prepararea dintelui-stâlp, amprentarea şi protecţia dinţilor preparaţi cu pulpa vie.
— Laborator: confecţionarea modelelor şi poziţionarea lor în simulatoare;
modelarea machetei coroanei;
realizarea tiparului şi turnarea aliajului utilizat;
dezambalarea, prelucrarea componentei metalice şi proba pe model.
— Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală.
— Laborator: finisarea şi lustruirea coroanei.
— Clinic: fixarea coroanei în cavitatea bucală.
De menţionat că medicul în clinică prepară ţesuturile dure ale suprafeţelor axiale ale coroanei
dintelui, conferindu-i o formă conică spre ocluzal şi creând în zona cervicală un prag cu
lăţimea de 0,3—0,5 mm, iar din suprafaţa ocluzală se prepară un strat de 0,5—0,6 mm. După
amprentare urmează etapele de laborator: realizarea modelului cu bonturi mobilizabile,
poziţionarea în simulatoare conform tehnicilor cunoscute. Ulterior pregătirea bonturilor
dinţilor preparaţi pe model şi modelarea machetei viitoarei coroane depind de tipul de coroane
cu grosime dirijată sau cu grosime nedirijată.

2. Varietăți de ceară utilizate la confecționarea coroanelor întreg turnate.

  Ceara de bază;
 Ceara de modelare.
3. Tehnica de modelare a machetei din ceară a coroanei întreg turnate cu grosime
nedirijată.
Coroanele cu grosime nedirijată prezintă contact cu pereţii ei interni cu toate suprafeţele
bontului dentar, iar grosimea este neuniformă depinzând de volumul ţesuturilor dentare
şlefuite.
Pentru modelarea machetei acestui tip de coroane sunt cunoscute mai multe tehnici, însă,
indiferent de tehnica utilizată incipient, bontul mobilizabil al modelului se acoperă cu lac
pentru compensarea contracţiei aliajului la trecerea lui din stare fluidă în stare solidă.
Totodată stratul de lac oferă şi un spaţiu între suprafeţele interne ale coroanei şi dintelui
preparat, spaţiu necesar pentru stratul de cement folosit la fixarea coroanelor finale în
cavitatea bucală. Pelicula de lac aplicată pe suprafeţele bontului nu permite ca ceara să adere
la materialul din care este confecţionat modelul, conferă bontului duritate satisfăcătoare,
înlătură unele retentivităţi (dacă acestea există) ale bontului preparat.
- Lacul de acoperire este aplicat cu pensula la început într-un strat uniform subţire pe toate
suprafeţele bontului şi mai jos de limita pragului cervical cu 2—3 mm.
- Peste 20—30 min, este aplicat al doilea strat numai pe bontul preparat, neajungând cu 1—2
mm până la pragul cervical sau colet.
- Pelicula iprinsă în pensă specială este plastificată deasupra flăcării sursei de căldură şi cu
extremitatea coronară a bontului se înglobează într-un material plastic siliconic până mai jos
de pragul cervical sau colet cu 3—5 mm.
- Materialul siliconic este introdus într-o chiuvetă, presând polietilena pe suprafeţele bontului
dentar în aşa mod ca să contacteze şi să reia forma lui.
- După răcirea peliculei se taie surplusurile cu un bisturiu ascuţit mai jos cu 2—3 mm de
pragul cervical sau colet.
- Astfel obţinem o capă din polietilenă plasată pe suprafeţele bontului preparat, cu grosimea
uniformă de 0,03— 0,05 mm, aptă pentru realizarea scopului urmărit.
Modelarea machetei viitoarei coroane în prezent este realizată prin trei tehnici care
prevăd iniţial executarea capei din ceară sau material termoplastic pe bontul dentar şi apoi
modelarea formei şi aspectului morfofuncţional al viitoarei coroane prin tehnica adiţiei de
ceară.
1. Tehnica modelării machetei cu utilizarea foliei de ceară calibrată.
Din folia de ceară calibrată de 0,4—0,6 mm se secţionează benzi de diferite forme în
corespundere cu grupul de dinţi pe care se vor modela machetele. Pentru grupul de dinţi
frontali se secţionează benzi de o formă trapezoidală sau dreptunghiulară, iar pentru cei
laterali — în formă de cruce.
Bontul mobilizabil al incisivilor sau caninilor cu una din suprafeţele proximale se aplică pe
mijlocul benzii de ceară. Cu degetele arătătoare uşor se presează folia de ceară pe suprafeţele
vestibulară şi orală, înfăşurând astfel toate suprafeţele bontului dentar. Surplusurile foliei de
ceară sunt înlăturate, iar extremităţile libere se solidarizează între ele cu ceară la nivelul lor de
joncţiune. La nivelul zonei cervicale corespunzătoare pragului cervical sau coletului, capa din
ceară se adaptează intim la bont prin picurare de ceară topită.
Pentru grupul dinţilor laterali bontul mobilizabil se aplică cu suprafaţă ocluzală pe centrul
benzii în formă de cruce, presând uşor folia de ceară de la suprafaţa ocluzală spre zona
cervicală, procedură urmată de înlăturarea surplusurilor foliei de ceară, solidarizarea
extremităţilor libere şi adaptarea intimă în zona coletului sau a pragului cervical.
2. Tehnica modelării machetei cu utilizarea foliei de material termoplastic.
În prezent sunt comercializate truse ce conţin folii de material termoplastic cu grosimea de
0,4—0,6 mm, o chiuvetă în interiorul căreia este introdus material plastic siliconic şi o pensă
specială pentru prinderea foliilor termoplastice (firma «Bego», Germania). Aceste
componente pot fi comercializate şi separat, iar în calitate de material termoplastic pot fi
utilizate diverse materiale ce se plastifică la încălzire şi ard fără resturi de cenuşă sau în
timpul preîncălzirii tiparului resturile vor fi evacuate definitiv.
- Folia de material termoplastic se prinde între ramurile pensei şi se încălzeşte la sursa de
căldură în vederea plastificării materialului.
- Ulterior cu extremitatea coronară a bontului mobilizabil folia se înglobează în materialul
plastic siliconic până la pragul cervical sau mai jos de el cu 1—2 mm.
- După răcire bontul împreună cu materialul plastic presat este scos din chiuvetă.
- Se înlătură capa din material plastic de pe bont şi se taie cu un foarfece marginile ei din zona
cervicală după configuraţia pragului cervical sau a coletului cu 0,5—1,0 mm mai sus de el.
- Capa este reaplicată pe bont şi se adaptează intim la el prin picurare cu ceară topită în zona
cervicală, restabilind în volum capa până la pragul cervical.
3. Tehnica modelării machetei prin depunerea progresivă a straturilor de ceară
plastificate.
Această tehnică tot mai frecvent este aplicată în practica proteticii dentare datorită proceselor
tehnologice simple şi utilajului comercializat în acest scop.
- Pentru modelarea capei din ceară, extremitatea coronară a bontului mobilizabil se introduce
în ceară fluidă până la «pragul cervical şi se scoate din ceară pentru plastificarea stratului de
ceară aderent la bontul dentar.
- Ulterior bontul dentar se mai introduce în ceara fluidă pentru depunerea următorului strat de
ceară. Grosimea stratului de ceară aplicată pe suprafeţele coronare depinde de temperatura
cerii fluide din interiorul rezervoarului. Cu cât temperatura cerii fluide este mai înaltă, cu atât
stratul de ceară depus pe bont va fi mai subţire şi invers cu cât temperatura este mai joasă, cu
atât stratul de ceară va fi mai gros. Totodată grosimea capei este în raport cu numărul
straturilor de ceară depuse.
- După realizarea grosimii solicitate a capei, surplusurile de ceară din zona pragului cervical
sunt înlăturate şi se trece la modelarea machetei viitoarei coroane.
- Astfel, bontul mobilizabil împreună cu capa realizată prin una din metodele descrise se
fixează în soclul modelului şi se efectuează modelarea machetei viitoarei coroane prin tehnica
adiţiei de ceară, după ce se realizează macheta canalului de turnare
4. Tehnica de modelare a machetei din ceară a coroanei întreg turmate cu grosimea
dirijată. Instrumente necesare.
Coroanele cu grosimea dirijată au pereţii laterali cu o grosime de 0,3—0,4 mm, iar între
suprafeţele axiale ale bontului dentar preparat şi pereţii laterali ai coroanei există un spaţiu cu
excepţia suprafeţei ocluzale şi marginii cervicale unde prezintă contact intim.
Pentru confecţionarea acestui tip de coroane sunt aplicate mai multe tehnici, însă toate
prevăd crearea pe bontul dentar a unui spaţiu dirijat pentru obţinerea grosimii corespunzătoare
componentei metalice.
În prezent sunt folosite în practică trei tehnici:
1. Tehnica confecţionării coroanelor cu utilizarea modelului duplicat.
- Pe suprafeţele axiale ale bontului preparat al modelului de lucru, mai sus de pragul cervical
cu 1,0— 1,5 mm, se gravează cu creionul o linie ce repetă configuraţia pragului, iar în caz de
preparaţii fără prag cervical — o linie după configuraţia coletului.
- De la această linie spre ocluzal se modelează din ceară forma anatomică a coroanei
subdimensionate cu 0,3—0,4 mm, după tehnica descrisă la coroanele ştanţate.
- De pe modelul pregătit în aşa mod se obţine o amprentă, în care se toarnă materialul pentru
ambalat cu coeficienţi necesari pentru compensarea contracţiei aliajului din care urmează să
se toarne coroana.
- După priza definitivă a materialului de ambalat se demolează materialul amprentar obținând
astfel modelul duplicat, care se poziţionează apoi în simulator.
- Modelarea machetei coroanei se realizează pe bonturile pre-modelate ale modelului duplicat
prin tehnica adiţiei cu ceară fără ca macheta să fie detaşată de pe model.
- După confecţionarea tijelor canalelor de turnare, macheta coroanei împreună cu un fragment
al modelului duplicat se ambalează în chiuveta de turnare în vederea realizării tiparului şi
turnării aliajului.
2. Tehnica confecţionării coroanelor cu utilizarea pastelor, lacurilor hidrofile.
Aplicarea materialelor hidrofile pe bontul preparat al modelului se realizează cu scopul
modificării formei bontului, precum şi pentru o detaşare mai uşoară de pe bont a machetei
coroanei modelate.
* În acest scop lacul hidrofil se aplică prin pensulare pe toate suprafeţele bontului preparat şi
mai jos de limita preparaţiei cu 2—2,5 mm, apoi se usucă la temperatura de 80—90°C.
* La a doua etapă se modelează cu pasta hidrofilă forma anatomică corespunzătoare a
dintelui, aplicând pasta cu pensula mai sus de limita preparaţiei cu 1,0— 1,5 mm.
* După această pre-modelare iarăşi se usucă pasta hidrofilă la temperatura de 80— 90°C timp
de 20—30 minute. Astfel obţinem o machetă subdimensionată în volum cu 0,30—0,40 mm,
cu suprafeţe netede, lucioase şi dure.
* În continuare bontul mobilizabil este fixat în soclul modelului şi prin tehnica aditiei de ceară
se modelează macheta viitoarei coroane.
* După aplicarea tijelor canalelor de turnare, macheta împreună cu modelul sau numai cu
bontul mobilizabil se introduc într-un vas cu apă rece. Timp de 2 ore, cât se află în vasul cu
apă rece, lacul hidrofil absoarbe apa partial dizolvându-se, iar macheta se îndepărtează de pe
bontul modelului, apoi se realizează tiparul şi se toarnă aliajul.
După această tehnică macheta poate fi modelată şi din acrilate autopolimerizabile ce ard fără
cenuşă (Redont-0,2, Protacril-M etc.).
- Pentru aceasta de pe modelul cu macheta modelată se obţine o amprentă cu elastomeri de
sinteză.
- Se prepară pasta acrilatului solicitat care se depune în locaşul amprentei lăsat de macheta din
ceară.
- De pe bontul mobilizabil se înlătură macheta din ceară şî se repune amprenta cu acrilat peste
modelul din ghips.
- După polimerizarea definitivă a acrilatului, modelul se eliberează de amprentă şi se
introduce în apă pentru 2 ore, după ce macheta din acrilat de sine stătător se detaşează de pe
bontul modelului.
- Dacă sunt necesare unele retuşări (înlăturarea surplusurilor de acrilat, subţierea pereţilor,
accentuarea aspectului morfofunctional etc.), ele sunt efectuate cu ajutorul abrazivelor
rotative, după ce se confecţionează tiparul şi se toarnă aliajul.
3. Tehnica utilizării elementelor fabricate.
În prezent sunt comercializate seturi de machete ale coroanelor cu forme anatomice ale
tuturor dinţilor şi cu dimensiuni diverse realizate din ceară sau materiale termoplastice.
- Corespunzător dintelui ce urmează să fie modelat, se alege o machetă cu volum şi
dimensiuni asemănătoare şi se adaptează pe bontul preparat în poziţia de intercuspidare
maximă.
- La nivelul pragului cervical sau al coletului se picură ceară topită, pentru o adaptare intimă
în această zonă a marginii machetei. În caz de necesitate se individualizează şi relieful
morfofuncțional al suprafeţelor coronare prin adăugarea şi răzuirea cerii.
- După realizarea acestor retuşări, se confecţionează machetele canalului de turnare şi
macheta coroanei cu canalul de turnare se detaşează de pe bontul preparat în vederea
executării tiparului şi a turnării aliajului.
Această tehnică este uşor de realizat şi nu solicită de la tehnician multă iscusinţă.
5. Abrazive pentru șlefuirea și lustruirea coroanelor dentare.

Instrumentar necesar:
• Instrument diamantat cilindro-conic cu varfrotunjt și granulație medie (0,8
mm);                                                     
• Instrument diamantat în formă de flacară, subțire și scurt;                                              
• Instrument diamantat în chanfrein;
• Instrument diamantat cilindro-conic cu varfrotunjit (granulație fină) (1-2 mm);                      
• Placa de ceară roz;                                .        
• Turbina cu răcire;
• Discuri abrazive;
• Discuri speciale abrazive concave.
Prelucrarea mecanică – care realizează reduceri ale volumului, schimbări de formă prin
consum de material, metal. Cu cât prelucrarea este redusă, pierderea de material este mai
mică. Prelucrarea metalului este obţinută cu ajutorul micromotoarelor pentru prelucrări
mecanice care îndepărtează gradat o parte din plusul existent pe feţele protezei.
- Motorul orizontal la care se fixează un disc este utilizat pentru prelucrări mari şi pentru
secţionarea tijelor la aliaje extradure.
- Secţionarea tijelor care au rezultat din canalele de turnare, la toate aliajele nobile se face cu
un cleşte care secţionează fără rumeguş.

Materiale abrazive – gorund, pietrele care conţin bioxid de siliciu şi trioxid de aluminiu.
Sunt utilizate şi la sablator. Toate prelucrările debutează prin sablare.
- Sablarea utilizează jetul de nisip format de aurul comprimat şi particulele de materiale sub
formă de granule cu dimensiuni variabile în funcţie de scop.
Sablarea se realizează în vederea următoarelor scopuri:
- Îndepărtarea feţelor de ambalat;
- Îndepărtarea oxizilor (în timpul răcirii piesei aliajul se oxidează).

Instrumentele de prelucrare: cilindrice şi roată, ele acţionează circular. Aceste pietre sunt
fie fixate, fie mobile; au culori diferite (alb, brun, gri închis), culoarea arată duritatea.
În prezent sunt comercializate – freze tunstor carbid – aliaj dur pentru lucrări care au ca
scop îndepărtarea unei cantităţi minime – prelucrare pentru netezirea feţelor. Aceste freze au
forme şi dimensiuni diferite.

ELABORAREA METODICĂ NR. 5

Tema: Turnarea metalelor și aliajelor. Tehnica realizării canelelor de turnare. Metode de
ambalare și materiale utilizate. Turnarea propriu-zisă. Aparate de turnare.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
Turnarea aliajelor- procesul tehnic de transformare a machetei protezei dentare sau a unor
elemente componente realizate din ceară, politilenă, acrilat sau alte materiale care ard în
totalitate fără a lăsa reziduri în componența metalică.
Acest proces necesită respecatrea următoarelor operațiuni: realizarea machetei canalelor de
turnare, realizarea tiparului, prelucrarea termică a tiparului, topirea și turnarea aliajului în
tipar, dezambalarea și prelucrarea componentei metalice.
1. Metodele de turnare a metalelor. Caracteristica.
Turnarea aliajelor în tipar poate fi realizată în urma acţiunii:
a) forţei centrifuge;
b) aerului comprimat sau prin vacuu mare;
c) presiunii vaporilor de apă.
Pentru ca aliajul topit să umple tiparul sub acţiunea presiunii vaporilor de apă el este
introdus în pâlnia tiparului şi topit prin una din metodele menţionate anterior. În momentul
când el devine fluid, pâlnia se astupă cu un clopot, în interiorul căruia se găseşte azbest
umezit sau argilă. Datorită acţiunii temperaturii aliajului topit asupra azbestului umezit se
formează vapori care prin presiunea lor împing metalul prin canalele de turnare în interiorul
tiparului. Acest sistem de turnare în prezent poate fi considerat clasic, fiind treptat înlocuit
prin aparate moderne.
Introducerea aliajului topit în interiorul tiparului prin acţiunea aerului comprimat sau prin
vacuumare se bazează pe principiul de absorbţie a aerului din porii tiparului şi împingerea
aliajului în interiorul tiparului cu aer comprimat (3—4 atmosfere). Realizarea eficientă a
acestui principiu este posibilă prin utilizarea aparatelor speciale.
În prezent sunt comercializate aparate de vid şi presiune, înzestrate cu surse electrice de
căldură şi utilizate în special pentru topirea şi turnarea aliajelor nobile.
În practica dentară mai frecvent aliajul topit este introdus în interiorul tiparului prin forţa
centrifugă.
* Centrifuga verticală manuală este unul din cele mai vechi aparate,utilizate pentru obţinerea
forţei centrifuge cunoscută şi sub denumirea «frondă» sau «praştie tehnică», compusă din trei
elemente: mâner şi taler articu late cu tijă din sârmă. Pe ntru turnarea aliajului tiparul fierbinte
este aşezat în centrul talerului cu pâlnia în sus, în care se pune aliajul solicitat şi se topeşte cu
una din sursele de căldură. Prin mişcări de rotaţie, realizate cu mâna şi fronda de-a lungul
corpului, aliajul fluid este împins, de forţa centrifugă în interiorul tiparului prin canalele de
turnare. Centrifuga verticală manuală şi în prezent este utilizată în unele laboratoare de
tehnică dentară la turnarea pieselor dentare din aliaje nobile.
* Centrifuga orizontală automată fără sursă proprie de căldură este un aparat care dezvoltă
mişcarea de rotaţie datorită unui motor electric, cu funcţionare de comandă. Este alcătuită
dintr-un corp cilindric în centrul căruia se află un ax vertical solidarizat în afara cilindrului la
un motor electric. De porţiunea axului vertical situată în interiorul cilindrului este fixat un braţ
orizontal, care la o extremitate are o greutate reglabilă pentru realizarea operaţiunii de
echilibrare a aparatului. La cealaltă extremitate are două locaşuri: unul nereglabil pentru
fixarea tipa rului şi altul reglabil pentru poziţionarea şi fixarea creuzetului. Pentru turnarea
aliajului tiparul şi creuzetul din ceramică sau grafit fierbinţi sunt aşezate în locaşurile lor
poziţionând creuzetul cu partea de descărcare centrală la centrul pâlniei tiparului necontactând
cu el cu 10— 15 mm. În acest scop se manipulează numai cu locaşul reglabil al tiparului,
acţiune urmată de blocarea-şi fixarea tiparului. După introducerea aliajului în interiorul
creuzetului, cu contragreutatea situată la extremitatea opusă se echilibrează braţul orizont al
faţă de cel vertical prin sistemul de pârghie. În continuare se topeşte aliajul, iar prin punerea
în mişcare a braţului orizontal de către motorul electric, forţa centrifugă catapultează aliajul
fluid din creuzet în cavitatea tiparului. La această fază o importanţă deosebită are
determinarea fluidităţii optime a aliajului pentru introducerea lui în tipar.
Fluiditatea aliajului este dependentă de temperatura lui în timpul trecerii din stare solidă în
stare lichidă. Introducerea aliajului lichid în tipar se realizează în intervalul de temperatură
60-100 grade C.
La baza realizării acestui aparat au fost folosite criteriile constructive ale centrifugii orizontale
manuale şi semiautomate.
În prezent sunt comercializate centrifugi automate moderne înzestrate cu surse proprii de
căldură şi în care procesele de topire şi turnare ale aliajelor se execută automat. Aceste aparate
sunt realizate cu centrifugi orizontale sau verticale. Aparatele cu centrifugi orizontale au la
bază aceleaşi principii de construcţie deosebindu-se doar prin faptul că sunt utilate cu sisteme
de comandă atât pentru topirea aliajului, cât şi pentru punerea în acţiune a forţei centrifurgate.
Sursa de căldură este deconectată automat dacă temperatura de topire a aliajului este depăşită,
iar în caz că temperatura scade, sursa de căldură este automat conectată. Prin urmare,
utilizarea acestui aparat exclude devierile temperaturii de topire a aliajului solicitat, iar
conectarea aparatului la rezervorul de gaz inert (argon) nu permite oxidarea aliajelor în timpul
topirii.
Aparatele cu centrifugi verticale sunt mai masive în comparaţie cu cele cu centrifugi
orizontale, la care creuzetul este fixat în interiorul bobinei de inducţie. Pentru introducerea
aliajului în tipar, în interiorul creuzetului este depusă cantitatea necesară de aliaj, peste care se
aşază tiparul cu pâlnia în jos şi se fixează cu ringul. Prin apăsarea butonului de declanşare se
conectează sursa de căldură, controlul făcându-se viziual printr-un orificiu speciali al
creuzetului, apoi se pune în funcţie centrifuga care automat deconectează sursa de căldură şi
catapultează aliajul topit în tipar.
2. Formarea tiparului. Instrumente, materialele și utilajele necesare.
Tiparul reprezintă o cavitate sau mai multe cavităţi şi este obţinut în urma operaţiunii de
ambalare şi de ardere, având formă şi volum identice cu ale machetei şi ale viitoarei
construcţii protetice. Pentru a se obţine după macheta din ceară o piesă protetică fără
porozităţi, cu o suprafaţă omogenă şi adaptată cu precizie la câmpul protetic, după realizarea
machetelor canalelor de turnare.
Realizarea tiparului se efectuează ambalarea.
Prin ambalare se înţelege includerea machetei din ceară împreună cu tijele canalelor de
turnare într-un material termorezistent, în vederea realizării tiparului. Operațiunea de
ambalare se realizează în chiuvetă sau mufă, reprezentate de cilindri metalici sau din
materiale plastice cu diametre diferite (în funcţie de numărul şi mărimea machetelor). De o
extremitate a conformatorului se solidarizează un capac ce are în centrul suprafeţei un con
îndreptat în interiorul cilindrului, care în tipar formează pâlnia de turnare. În dependenţă de
materialele utilizate la ambalare, turnarea aliajelor poate fi realizată în tipare împreună cu
conformatorul şi fără el. De aceea şi tehnica de ambalare va fi diversă.
Astfel deosebim:
1) Ambalare în mase cu liant din sticlă (masa se aplică prin scurgere pe machete apoi se
presoară cu nisip de cuarț după care se introduce într-un vas cu vapori de amoniac pentru a
face priza (întări), operațiunea se repetă; ulterior capacul este asamblat la chiuvetă, locul de
asamblare este acoperit cu masa de ambalat, apoi chiuveta se umple cu nisip de cuarț);
2) Ambalare în mase cu liant din ghips sau fosfat (căpacul conformatorului este asamblat la
chiuvetă și lipit cu ceară, apoi chiuveta se umple atent cu masa de ambalat).
Tehnica de ambalare în mase cu liant din sticlă. Macheta din ceară a piesei protetice
solidarizată cu tijele canalelor de turnare de conul capacului, indiferent de tehnica utilizată,
înainte de ambalare se degresează prin tamponare sau pulverizare cu alcool, acetonă, toluen
sau cu soluţii speciale (Izozit-Kerr, Waxit etc.). De asemenea este recomandată şi
detensionarea ei, prin introducere, pentru un timp de 20—30 min, într-un vas cu apă la
temperatura de 30—35°C. După înlăturarea definitivă a apei de pe suprafaţa machetei şi a
capacului se prepară manual pasta de ambalat, care prin scurgere se depune pe suprafeţele
machetelor pieselor dentare, canalurilor de turnare şi a conului până la acoperirea lor cu un
strat subţire. Ulterior peste pasta de ambalat se presoară nisip de cuarţ cu scopul de-a menţine
grosimea uniformă a stratului format pe toate suprafeţele machetelor. Pentru priza accelerată a
pastei de ambalat, conul cu machetele se introduce într-un vas cu vapori de amoniac (nu se
admite contactul lichidului de amoniac cu macheta) în care se menţine 15 minute. După
înlăturarea din vas se menţine timp de 5 minute sub un jet de aer, după ce ambalajul se
umezeşte prin picurare pe suprafaţa lui a liantului de sticlă şi din nou se acoperă cu pastă de
ambalat şi nisip de cuarţ. După priză definitivă (menţinerea ambalaju lui în vasul cu vapori de
amoniac timp de 20 min) se asamblează cilindrul metalic (conformatorul) la con şi se aplică la
nivelul de asamblare un strat de pastă de ambalat. Pentru aceasta pasta de ambalat se depune
pe marginea internă a cilindrului, opusă conului, şi prin curgere ajunge la nivelul de contact a
marginii conformatorului cu suprafaţa conului. În continuare se realizează mişcări rotative cu
conformatorul pentru scurgerea stratului de pastă de ambalat pe toată suprafaţa de asamblare.
Apoi conformatorul se aşază pe măsuţa vibratoare şi ca rezultat al vibraţiilor cilindrul este
umplut cu nisip de cuarţ, iar suprafaţa lui este acoperită cu liant de silicat. În aşa mod
conformatorul este pregătit pentru obţinerea tiparului.
Ambalarea cu aceste mase poate fi realizată prin două metode:
1) în conformatoare din metal utilizate pe tot parcursul operaţiei de turnare a aliajelor;
2) în conformatoare din materiale plastice care după priza definitivă a masei de ambalat sunt
înlăturate, obţinând astfel un tipar fără cilindrul metalic. Această metodă permite dilatarea
termică liberă tiparului necesară pentru compensarea contracţiei aliajului la răcire.
Machetele pieselor protetice solidarizate la conul capacului, degresate şi detensionate în
prealabil se introduc în interiorul cilindrului metalic sau plastic. Capacul ce prezintă contact
cu marginea exterioară a cilindrului se solidarizează prin lipire cu ceară lipicioasă . La
utilizarea cilindrului metalic, pentru favorizarea unei dilatări corespunzătoare a masei de
ambalat, interiorul lui este căptuşit cu hârtie de azbest cu o grosime de 0,5— 1 mm. După
asamblarea cilindrului la capac, se prepară cu vacuum- malaxorul cantitatea necesară de masă
de ambailat, respectând proporţiile lichid-pulbere indicate în prospect de către producător.
Pasta de consistenţă smântânoasă este turnată progresiv în conformator sub vibrare continuă
pentru eliminarea aerului. Tot în acest timp cu spatula sau cu pensula se umple cu porţiuni
mici de pastă interiorul coroanelor, procedură urmată de umplerea definitivă a cilindrului.
Este important ca macheta piesei protetice să fie acoperită cu masă de ambalat cu cel puţin 10
— 15 mm de la pereţii cilindrului atât în sens orizontal, cât şi vertical.
Tehnica de ambalare în doi timpi. La prima etapă a tehnicii de ambalare în doi timpi
machetele pieselor protetice se acoperă cu un strat de masă de ambalat, depus cu pensula sau
spatula, obţinându-se astfel un nucleu cu grosimea pereţilor de 2—4 mm. La a doua etapă,
după priza definitivă a pastei, nucleul se umezeşte cu ajutorul lichidului component al masei
de ambalat şi se umple interiorul conformatorului după principiile generale.
3. Realizarea canalelor de turnare.
Machetele canalelor de turnare sunt realizate cu scopul creării unor tunele sau reţele prin
care curge aliajul topit în timpul turnării şi umple cavităţile tiparului. Aceste machete sunt
reprezentate de tije din metal, ceară sau materiale plastice, de lungime şi grosime diferită,
solidarizate la macheta protezei dentare sau a piesei necesare.
Lungimea, grosimea şi numărul tijelor depind de mărimea piesei protetice, de metoda de
turnare a aliajului topit în tipar, precum şi de aliajul utilizat. Însă independent de aceasta, tijele
trebuie să contribuie la realizarea turnării omogene atât la suprafaţă, cât şi în interiorul
componentei metalice.
Pentru realizarea acestui scop tijele se poziţionează pe suprafaţa machetei după următoarele
principii:
1) Se situează pe locul cel mai gros nalarăm;ac2h)eteesi,tedasritunaută înpezosnuepraufnadţea
pmoatchmeotedi ificcea nmuorpforelozginiată croerolie furi ascuţite, pentru ca în timpul
turnării aliajul fluid să nu lo vească direct în aceste reliefuri imprimate în ambalaj şi să nu
le fractureze, obstruându-le;
3) ca aliajul fluid să umple tiparul într-un timp minim tija este orientată în direcţia de rotaţie a
centrifugii. Diametrul tijei utilizate la turnarea aliajelor nobile pentru proteze unidentare
trebuie să fie de 1,2— 1,5 mm, iar la utilizarea aliajelor ino biJe— 1,7—2,5 mm. Cu cât piesa
protetică este mai voluminoasă sau prezintă mai multe unităţi solidarizate, diametrul tijei va fi
mai mare şi se vor realiza tije pentru fiecare unitate. Astfel, pentru protezele unidentare pot fi
utilizate tije metalice care prin încălzirea unei extremităţi se fixează la suprafaţa machetei,
apoi se acoperă tija cu o peliculă de ceară până se obţine diametrul solicitat. La o distanţă de 2
—3 mm de machetă prin depunere progresivă de ceară topită se realizează o sferă cu
diametrul de 3—4 mm, care va asigura o turnare fără porozităţi.
Macheta pregătită astfel poate fi ambalată pentru realizarea tiparului. Tnsă în practică
tiparul este realizat concomitent pentru mai multe machete. Aşa, de exemplu, pentru 2—4
piese dentare machetele canalelor de turnare se pregătesc pentru fiecare piesă după metoda
descrisă. Ulterior machetele canalelor de turnare se solidarizează în punctul de încrucişare a
tijelor metalice.
În caz că sunt mai mult de 4 piese dentare, de machete se solidarizează tije din ceară sau
materiale plastice cu diametrul de 1,7—2,5 mm şi cu o lungime de 5— 10 mm, care alcătuiesc
machetele canalelor de turnare secundare. Pe vârful conului conformatorului se fixează un
bastonaş de ceari cu un diametru de 5—6 mm şi cu o lungime dependentă de numărul
machetelor pieselor dentare. De acest bastonaş, care alcătuieşte de fapt şi macheta canalului
principal de turnare, se fixează sub un unghi de 45—60° extremităţile libere ale tijelor
solidarizate de machete. La turnarea componentelor metalice ale punţilor dentare dintr-o
bucată nefizionomice, semiîizionomice sau fizionomice deosebim două tehnici de realizare a
machetelor canalelor de turnare: clasică şi modernă.
 În cazul aplicării tehnicii clasice se utilizează tije cu un diametru de 1,7—3 mm şi cu o
lungime de aproximativ 3—5 cm. La fiecare element al machetei se solidarizează câte o tijă
metalică sau din ceară. Aceste tije se încrucişează la o depărtare de cel puţin 2—3 cm de
machetă, realizând în locul lor de joncţiune pâlnia de turnare, în caz de utilizare a tijelor
metalice, sau pot fi solidarizate la un canal principal de turnare.
Conform tehnicii moderne sunt utilizate tije din ceară sau materiale plastice, cu diametru şi
lungime diverse. Astfel la fiecare element component al machetei punţii dentare sau cel mult
la două elemente se fixează câte o tijă verticală cu o lungime de 3— 4 mm şi diametrul de 2,5
—3 mm, după principiile descrise anterior. La extremităţile libere ale acestor tije se fixează o
altă tijă orizontală cu diametrul de 4—5 mm, ce repetă forma machetei punţii dentare având şi
lungime egală cu ea. De tija orizontală sunt fixate 2—3 tije verticale de acelaşi diametru, cu o
lungime de 2— 4 cm, care în locul lor de joncţiune pot realiza pâlnia de turnare sau pot îi
solidarizate la macheta canalului principal de turnare. Numărul tijelor verticale este dependent
de numărul elementelor componente ale punţii dentare. Ca regulă se recomandă utilizarea
unei tije pentru 3—4 elemente.
Pentru realizarea componentei metalice a protezelor scheletate, machetele canalelor de
turnare cu diametrul de 2,5—3 mm se realizează din ceară sau sub formă de benzi late de 4
—5 mm şi cu grosimea de 1,5—2 mm. La o machetă a protezei scheletate sunt realizate 3—
4 canale de turnare situate în diferite zone topografice: lateral, anterior şi posterior. Machetele
canalelor de turnare se solidarizează de părţile cele mai groase ale elementelor de legătură
dintre şei (bare, plăcuţe) şi de şeile machetei protezei. În cazurile când sunt utilizate croşete
continue se mai realizează câte 1—2 tije, care de asemenea se solidarizează de părţile cele
mai groase ale croşetelor. Toate machetele canalelor de turnare se solidarizează într-un punct
pentru a fi fixate la canalul principal sau pâlnia de turnare.

4. Metoda confecționării.
Sunt două tehnici de realizare a machetelor canalelor de turnare: clasică și modernă.
Tehnica clasică presupune lipirea la fiecare machetă a cîte o tijă cu diametrul de 1,7-3 mm și
cu lungimea de 3-5 mm. Cu 2-3 mm mai sus de macheta protezei, prin depunere de ceară, este
modelată o sferă cu diametrul de 3-4 mm (care va fi pe post de rezervor care va compensa
volumul ce se va pierde prin contracția aliajului în timpul răcirii). Ulterior, extremitatea liberă
a machetei canalului este lipită de conul capacului conformatorului. În caz că este necesară
ambalarea a mai multor machete, la con este solidarizată o tijă cu diametrul de 5-6 mm și
lungimea dependentă de numărul machetelor (macheta canalului principal), iar la ea se
solidarizează machetele canalelor secundare (la capătul cărora se află machetele protezelor).
Tehnica modernă presupune lipirea la fiecare machetă cîte o tijă verticală de 2,5-3 mm în
diametru și lungime de 3-4 mm iar la extremitățile libere ale lor se fixează o altă tijă
orizontală (care va fi pe post de rezervor). La această tijă se mai solidarizează alte 2- 3 tije
orizontale care se lipesc de conul capacului conformatorului. Sunt realizate și canale de
evacuare a gazelor lipind tije de ceară cu diametrul de 0,5 mm la machetă și la marginea
conului de pe capacul conformatorului.
Principii de poziționare a machetei canalului de turnare:
 Pe locul cel mai gros al machetei, dar să nu modifice morfologia;
 Pe suprafața machetei care nu prezintă relief ascuțit;
 Tija este orientată în direcția de rotație a centrifugii.

5. Prelucrarea tematică a tiparului.

Turnarea aliajelor în tipare poate fi realizată prin două metode:
1) în tipare reci;
2) în tipare fierbinţi.
Prima metodă este aplicată la uzine pentru turnarea pieselor cu volum mare, imprecise, care
după prelucrare se aduc la dimensiunile necesare. De aceea în protetica dentară această
metodă n-a căpătat o întrebuinţare largă fiind utilizată a doua metodă, cunoscută ca o metodă
de turnare precisă. După această metodă pot fi turnate piese dentare cu dimensiuni mici,
exacte, cu pereţi subţiri (0,3—0,5) şi netezi, iar aliajul după turnare este omogen şi are o reţea
cristalină solicitată.
Aceste avantaje ale componentelor metalice sunt obţinute datorită prelucrării termice a
tiparului, în timpul căreia se realizează:
1) uscarea totală a tiparului;
2) evacuarea cerii sau a materialului plastic din care este constituită macheta;
3) arderea din porii tiparului a părticelelor de carbon formate la evacuarea materialului
machetei;
4) dilatarea termică a tiparului necesară pentru compensarea contracţiei specifice fiecărui aliaj
la trecerea din stare fluidă în stare solidă;
5) apropierea între temperatura tipar ului şi temperatura aliajului topit, fapt ce uşurează
pătrunderea aliajului topit în tipare cu dimensiuni foarte mici;
6) tiparul fierbinte oferă posibilitatea răcirii treptate a aliajului; la început se răceşte aliajul de
la pereţii tiparului, menţinându-se fluid pe un timp foarte scurt în centru, favorizându-se astfel
absorbţia aliajului.
Ca rezultat al acestui fenomen componentele metalice sunt obţinute fără microcavităţi.
Prelucrarea termică a tiparului se realizează în cuptoare speciale şi cuprinde două faze:
1. preîncălzirea;
2. încălzirea tiparului.
Preîncălzirea tiparului este un proces termic reglabil care prevede ridicarea lentă a
temperaturii timp de 1 oră până la 200°C şi menţinerea la această temperatură timp de 30 min,
pentru ca vaporii de apă ce se formează la încălzire să nu exercite presiuni mari asupra
pereţilor tiparului producând fisuri sau alte modificări, care pot duce la apariţa diferitelor
defecţiuni în componenta metalică.
Aşadar, preîncălzirea este realizată în scopul uscării tiparului, topirii şi scurgerii
materialului machetei şi arderea lui. Pentru aceasta sunt utilizate cuptoare speciale înzestrate
cu grătare pentru aşezarea tiparelor, cu hote pentru evacuarea vaporilor, gazelor şi cu
dispozitive de reglare a temperaturii. Introducerea în cuptor a tiparului se realizează după 60
—90 minute de la priza definitivă a pastei, în caz de utilizare a maselor de ambalat cu liant
din ghips sau fosfat, şi imediat după umplerea conformatorului în caz de utilizare a maselor de
ambalat cu liant din sticlă. înainte de introducere în cuptor, la folosirea conformatoarelor din
masă plastică şi a tijelor metalice pentru realizarea machetelor canalelor de turnare, tiparul se
eliberează de conformator, iar tijele sunt înlăturate prin încălzirea extremităţilor libere şi prin
tragere cu cleştele. Astfel tiparele pregătite sunt introduse în cuptor în poziţie verticală cu
pâlnia în jos, pentru favorizarea scurgerii materialului machetei.
După preîncălzire timp de 90 min, tiparul este scos din cuptor şi introdus în alt cuptor
încălzit până la temperatura de 200°C, cu ridicarea ulterioară a temperaturii până la cel puţin
900— 1000°C, cu scopul arderii definitive a produselor rămase în interiorul tiparului,
dilatarea termică solicitată, apropierea între temperatura tiparului şi temperatura de topire a
aliajului utilizat.
În acest scop sunt comercializate diverse varietăţi de cuptoare, toate fiind înzestrate cu
dispozitive ce permit reglarea manuală sau programată şi menţinerea temperaturii
corespunzătoare .
Tiparul este introdus în interiorul cuptorului în poziţie verticală sau orizontală, apoi se
reglează timpul şi viteza de încălzire a cuptorului. Pentru realizarea unei dilatări
corespunzătoare a tiparului se recomandă ridicarea temperaturii de la 200°C până la 500°C,
timp de 60 min, de la 500°C până la 600°C — încă 60 min, de la 600°C până la 800°C — 30
min cu menţinerea la temperatura finală timp de 30—45 min, pentru masele cu liant din ghips
(temperaturi mai înalte descompun ghipsul în sulfat de calciu şi trioxid de sulf). Pentru masele
cu liant din sticlă sau fosfat se ridică temperatura timp de 60 min de la 600°C până la 960—
1000°C şi se menţine tiparul la temperatura finală 30—45 minute, după ce în tipar se
introduce aliajul topit.

6. Tehnici de introducere a aliajelor în tipar.

 Prin acțiunea presiunii vaporilor de apă;

 Prin acțiunea forței centrifuge (chiuveta este împinsă cu viteză mare în direcție opusă
poziției machetei, astfel, forța centrifugă împinge aliajul în direcția cavității lăsate de
machetă);
 Prin acțiunea aerului comprimat sau vacuumare (se absoarbe aerul din porii tiparului, apoi
aliajul fluid este împins în tipar cu ajutorul aerului comprimat).
7. Tehnica dezambalării pieseor turnate.
Dezambalarea este o operaţiune de desprindere a machetei cornponentei metalice din tipar
după turnare. Proprietăţile fizico-chimice ale aliajului de la trecerea lui din istare lichidă în
stare solidă, sunt în raport cu timpul necesar pentru răcirea tiparului împreună cu aliajul
turnat.
La răcirea lentă aliajele nobile şi oţelurile formează o structură macrogranulară, iar la răcirea
rapidă — o structură microgranulară cu proprietăţi mecanice superioare.
După turnarea aliajelor, tiparul este lăsat să se răcească 5— 10 minute, după ce se cufundă în
apă rece.
După turnarea aliajului, tiparul să fie ţinut la aer, până când aliajul din pâlnia tiparului capătă
o culoare întunecată, apoi trebuie să fie introdus în apă rece. Aşadar, după răcirea definitivă a
tiparului componenta metalică se eliberează de masa de ambalat.
La utilizarea tiparelor cu chiuvetă, aceasta se prinde cu un deşte şi prin ciocănirea pereţilor
chiuvetei (conformatorului) de jur împrejur sunt eliberate componentele metalice din interior.
În tiparele fără chiuvetă masa de ambalat se fracturează cu un cleşte desprinzând-o totodată şi
de piesele metalice.
După îndepărtarea masei de ambalat pe suprafaţa componentelor metalice se mai observă
mici zone izolate acoperite de material de ambalat şi o peliculă de oxid metalic, care sunt
înlăturate definitiv prin metode chimico sau mecanice.
- Protezele turnate din aliaje nobile sunt curăţate definitiv şi dezoxidate prin fierberea lor în
soluţie de acid clorhidric 25—50% timp de 1—2 minute.
- Piesele dentare turnate din oţeluri inoxidabile sunt fierte iniţial în sodă caustică şi după
spălarea lor cu un jet de apă iarăşi sunt fierte în soluţie de H20 —900 ml + HCl— 100 m l+ H
N 03—50 ml, timp de 1—2 min.
În prezent atât curăţarea definitivă cât şi dezoxidarea pieselor dentare turnate din aliajele
inoxidabile, crom-cobalt şi cromnichel se realizează în aparate mecanice moderne cunoscute
sub numele de sablatoare. Aparatele de sablare sunt diverse: unele cu capacităţi mai mari,
automatizate, utilizate pentru prelucrarea mecanică a pieselor turnate, altele mai mici utilizate
pentru finisarea pieselor metalice, cât şi la pregătirea lor pentru aplicarea maselor ceramice
Aceste aparate sunt formate din carcase metalice de diverse forme, suprafaţa peretelui
superior are o ferestruică prin care se controlează vizual starea piesei dentare, iar pe pereţii
laterali există câte unul sau două orificii prin care se introduce mâna protejată de mănuşă a
medicului pentru a manevra şi a menţine piesa metalică sub jetul de corund.
In interiorul sablatorului se află:
1) o sursă de lumină;
2) punga-magazin, în care se introduc particule de corund cu duritate foarte mare, în special
corund de oxid de aluminiu;
3) sistemul de antrenare şi proiectare a granulelor de corund compus dintr-o conductă pentru
pătrunderea corundului şi alta pentru aerul comprimat care împreună sunt asamblate la o duză
cu un orificiu mic;
4) sistemul de aspirare a prafului din in teriorul sablatorului.
Conducta pentru aer este unită la un compresor cu capacitatea realizării presiunilor de 6— 10
atm. Pentru funcţionarea sablatorului în punga-magazin se toarnă cantitatea de corund
indicată în prospect şi se conectează sursa de lumină şi compresorul. În urma acţiunii aerului
comprimat (4— 6 atm) particulele de corund prin orificiul duzei sunt proiectate sub formă de
jet continuu asupra suprafeţelor componentei metalice. Particulele de corund dezvoltă o viteză
foarte mare şi lovindu-se de componenta metalică, fragmentează resturile masei de ambalat şi
îndepărtează pelicula de oxizi metalici. Astfel, în urma acţiunii jetului de granule abrazive de
corund pe suprafeţele componentelor metalice dezambalate într-un timp scurt se îndepărtează
restul materialului de ambalat şi oxizii, obţinând suprafeţe foarte curate. După ce
componentele metalice au fost curăţate prin aplicarea uneia din metodele descrise, se
secţionează tijele canalelor de turnare din locul solidarizării lor cu componenta metalică a
piesei dentare. Operaţiunea de secţionare a tijelor turnate din aliaje nobile se realizează cu
ajutorul unui cleşte sau a unui ferăstrău, iar tijele turnate din aliaje inobile se secţionează cu
abrazive rotative aplicate de obicei la maşina de şlefuit: discuri de carborund cu grosime de
0,8— 1,5 mm fixate în mandrene; pietre sau freze speciale extradure.
8. Erori posibile la etapa de turnare.
Componenta metalică turnată şi prelucrată este supusă unui examen de apreciere a calităţii în
vederea depistării unor defecte posibile care pot fi înlăturate prin şlefuire.
Sunt însă defecte care nici după intervenţiile respective nu permit utilizarea pieselor dentare la
realizarea protezei dentare finite, din care cauză aceste piese dentare sunt remodelate şi
turnate din nou.
Din grupa defectelor care pot fi înlăturate fac parte modificările de formă şi volum, datorită
prezenţei unor plusuri de aliaj solidificat pe suprafeţele piesei turnate determinate de prezenţa
unor cavităţi cu aceleaşi forme de pe pereţii tiparului.
De obicei pot fi evidenţiate următoarele forme de plusuri: sferice, lamelare, conice, aciculare
sau o combinaţie de forme.
Apariţia acestor modificări este determinată de nerespectarea procesului de realizare şi
prelucrare termică a tiparului şi anume:
1) macheta n-a fost degresată;
2) prezenţa incluziilor de aer în masa de ambalat;
3) la ambalarea machetei, materialul de ambalat n-a fost supus vibrării;
4) masa de ambalat n-a fost omogenă;
5) tiparul a fost încălzit brusc;
6) introducerea tiparului în cuptoare fierbinţi sau ridicarea bruscă a temperaturii în cuptor,
ceea ce provoacă apariţia fisurilor pe pereţii tiparului.
Din grupa defectelor care nu pot fi inlăturate evidenţiem:
— Lipsurile determinate de pătrunderea parţială a aliajului topit în interiorul tiparului
(lipsuri parţiale şi totale) apărute în cazul realizării incorecte a canalelor de turnare
(subdimensionare, numărul necorespunzător, situarea lor incorectă), al prelucrării termice
necorespunzătoare (nerespectarea regimului termic), obturării unei zone din tipar sau a
canalului central de turnare, al realizării unei forţe mici de împingere a aliajului fluid în tipar,
sau când aliajul utilizat a fost insuficient topit, a fost utilizată o cantitate mai mică de aliaj, ce
nu corespunde volumului piesei turnate;
— Defecte de omogenizare a aliajului ce sunt determinate de micro- sau macrocavităţile
(pori) de la nivelul suprafeţelor piesei dentare sau în interiorul metalului.
Prezenţa acestor defecte este determinată de incluziile de gaze, zgură, masă de ambalat,
precum şi de comprimarea insuficientă a aliajului, în urma a mai multor cauze:
a) Absenţa sau dimensiunea insuficientă a rezervoarului de aliaj, cât şi situarea lui la o
distanţă mai mare de 2—3 mm faţă de machetă;
b) Canale de turnare cu dimensiuni insuficiente;
c) S-a utilizat o cantitate mică de aliaj;
d) Forţa de împingere a aliajului topit a fost insuficientă;
e) Eliminarea gazelor din tiparul umplut cu aliaj topit a fost insuficientă, ca urmare a
prelucrării termice incorecte a tiparului;
f) Supraîncălzirea aliajului topit (fierberea lui);
g) Oxidarea aliajului în timpul topirii lui;
j) Incluzii de zgură sau masă de ambalat în aliajul fluid;
i) Componente metalice cu dimensiuni incorecte ce determină imposibilitatea aplicării lor pe
câmpul protetic.
Aceste modificări apărute fie în urma supradimensionării totale sau subdimensionării piesei
dentare sunt o consecinţă a inegalităţii dintre coeficienţii de dilatare şi contracţie ai masei de
ambalat şi aliajului utilizat, fie prin utilizarea maselor de ambalat cu coeficienţi similari mai
mari sau mai mici decât ai aliajului, din cauza nedetensionării machetei din ceară, contracţiei
machetei prin înglobarea ei în mase de ambalat cu temperaturi scăzute (mai mici decât ale
machetei).
ELABORAREA METODICĂ NR. 6
Tema: Coroane fizionomice (Jacket) acrilice, composite. Etapele clinico-tehnice de
confecționare prin metoda clasică și modernă.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
Coroanele fizionomice sunt microproteze fixe care acoperă în întregime suprafeţele dintelui
preparat cu scopul restaurării formei anatomice şi a nuanţelor coloristice ale dintelui natural.
Din acest motiv mai sunt cunoscute şi sub numele de coroane estetice şi coroane
«Jacket»(traducere- jachetă, veston, înveliş suprem).
Prin urmare, coroanele fizionomice sunt confecţionate în întregime din materiale
nemetalice (porţelan, acrilate sau compozite) cu scopul refacerii aspectului morfofuncţional şi
coloristic în special al dinţilor incisivi, canini şi premolari. Tehnica realizării coroanelor
fizionomice depinde de materialul utilizat.
1. Indicații la confecționarea coroanelor fizionomice.
Coroanele dentare sunt indicate în terapia leziunilor odontale coronare ale dinților frontali și
premolarilor în caz de:
 Lipsă de substanță a marginilor și a unghiurilor incisivale, când alte metode de restaurare nu
sunt eficace sau posibile;
 Dereglări de culoare;
 Prezența distrofiilor țesuturilor dure;
 Fluoroză;
 Anomalii dentare (volum, poziție, direcție), care pot fi corectate doar prin metoda de
acoperire..
* O condiție importantă- coroanele dinților naturali trebuie să fie înalte, voluminoase,
deoarece este necesitatea preparării (șlefuirii) unui strat mai mare al țesuturilor dure.
2. Etapele clinico-tehnice de confecționare a coroanelor fizionomice acrilice, compozite.
Rășinile autopolimerizabile și termopolimerizabile.
- Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei centrice; -
- Laborator: realizarea modelelor, poziționarea acestora în relație centrică și fixarea în
simulator, modelarea machetei din ceară a viitoarei coroane acrilice. Ulterior, tehnica diferă în
funcție de modalitatea de polimerizare a acrilatului:
Pentru acrilatele autopolimerizabile: pe porțiunea modelului unde a fost modelată macheta
este realizată o amprentă din material amprentar de consistență dură, apoi este înlăturată
macheta din ceară (prin topire și spălare cu apă fierbinte). După ce modelul a fost bine spălat
și uscat, se aplică un lac de izolare (pentru ca acrilatul să nu adere la suprafața bontului).
Ulterior este preparată masa acrilică și introdusă în amprentă care este presată pe model și
fixată cu un elastic sau ceară lipicioasă. Pentru polimerizare este introdusă în cratița cu
presiune.
Pentru acrilatele termopolimerizabile: dacă modelul este realizat cu bonturi mobilizabile,
atunci macheta este detașată și ambalată (ceea ce nu este de dorit, pentru că poate fi accidental
deformată); dacă modelul este cu bonturi fixe, atunci este secționată doar partea modelului cu
macheta coroanei, se deretentivizează (sunt înlăturate toate suprafețele care vor împiedica
deschiderea tiparului) și se ambalează (se ambalează vertical). După priza masei de ambalat
tiparul este ținut 3-5 minute în cratița cu apă fierbinte, apoi se deschide, ceara se înlăturată, se
spală bine și se izolează (Izocol). Urmează prepararea pastei acrilice care, în stadiul de aluat,
este introdus în cavitatea tiparului, tiparul se închide și se presează, se introduce în ring (un
dispozitiv care previne deschiderea tiparului în timpul polimerizării) și se introduce în vasul
de polimerizare. Polimerizarea se face conform indicațiilor producătorului. După răcire
coroana este dezambalată.
Pentru acrilate fotopolimerizabile: nu se modelează macheta, se aplică un lac de izolare și
se modelează direct pe bont. Se elimină surplusurile și se verifică prezența contactelor dento-
dentare funcționale.
- Clinic: proba în cavitatea bucală;
- Laborator: prelucrare și finisare a coroanelor cu instrumentele și materialele respective;
- Clinic: fixarea coroanelor pe bontul dintelui natural preparat.
3. Avantejele coroanelor din acrilat confecționate prin metoda modernă față de cea
clasică.
- Coroanele au luciul și nuanțele coloristice identice dintelui natural;
- Nu conțin monomer (care este foarte toxic);
- Proprietăți fizico-chimice superioare;
- Coroana poate fi modelată direct pe bont;
- Nu necesită adaptare ulterioară – închidere marginală mai bună;
- Pentru polimerizare nu este necesară confecționarea tiparului;
- Nu necesită prelucrare majoră după polimerizare.
4. Condițiile și etapele de polimerizare a coroanelor din acrilat.
Acrilatele sunt comercializate sub formă de praf și lichid (polimer și monomer) care se
amestecă și se polimerizează.
Polimerizarea este procesul de formare a legăturilor moleculare și polimerice între monomer
și polimer.
La amestecarea acestor două componente se formează o masă gomoasă care, prin
polimerizare, se solidifică, formând monomolecule care se unesc încrucișat între ele și
formează macromolecule.
Polimerizarea depinde de tipul de acrilat folosit:
 termopolimerizabil – reacția chimică de polimerizare necesită un anumit regim termic
indicat de producător (căldură uscată, umedă, raze UV, infraroșii (Gh. Bârsa));
 autopolimerizabil – conține catalizator care declanșează reacția chimică de polimerizare
fără a avea nevoie de un regim termic; pentru accelerarea polimerizării poate fi plasat în
cratița cu presiune.
 fotopolimerizabil – are catalizator care se activează în prezența razelor de lumină.
5. Etapele de confecționare a coroanelor din acrilat prin metoda de injectare.
Confecționarea coroanelor din acrilat prin metoda de injectare începe cu:
- Realizarea modelului din gips dur;
- Modelele sunt poziționate în relație centrică apoi fixate în simulator;
- Urmează modelarea machetei din ceară roz sau incoloră;
- Ambalarea modelului în chiuveta specială pentru injectare;
- Realizarea machetei canalului de turnare;
- Realizarea tiparului;
- Injectarea acrilatului cu ajutorul unui aparat special de injectare;
- După răcire coroana este dezambalată și prelucrată.
6. Etapele realizării coroanelor din rășini compozite.
Rășinile compozite sunt comercializate în seringi și se depun direct pe bont strat cu strat până
la modelarea coroanei. Sunt fotopolimerizabile.
* Realizarea modelului;
* Evidențierea marginii preparației;
* Izolarea bontului;
* Modelarea coroanei;
* Prelucrarea și finisarea.
7. Succesiunea depunerii straturilor de compozit și polimerizarea straturilor.
 Se modelează cu dentină până se atinge volumul inițial al dintelui natural.
 Apoi se taie marginea incizală sub unghi de 160-170º și se fac adâncituri corespunzătoare
șanțurilor din această regiune.
 În aceste adâncituri se depune stratul incizal apoi se adaugă stratul de smalț care
înlocuiește ca volum dentina înlăturată.
 În zona cervicală se înlătură dentina și se realizează o adâncitură concavă în care se
depune stratul cervical, apoi se acoperă cu stratul dentină.
ELABORAREA METODICĂ NR. 7
Tema: Coroane fizionomice (Jacket) integral-ceramice. Tehnici de confecționare.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
1. Metodele de realizare a restaurărilor dentare integral-ceramice.
 Prin ardere/infiltrare și sintetizare (In Ceram)- principiul sistemului constă în realizarea
într-o prima fază a unei cape ceramice care se infiltrează ulterior cu o sticlă de alumino-
silicat. Nucleul asfel obținut se plachează cu mase ceramice până la obținerea efectului
cromatic dorit.

 Prin frezare (CAD – CAM)- piesa protetică este obținută prin reducerea succesivă, dintr-
un bloc ceramic de un anumit volum, până la atingerea formei finale a restaurării.

 Prin turnare (Dicor)- procedeul constă în turnarea unei mase sticloase, urmată de un
tratament termic de ceramizare. Ceramizarea este procesul în urma căruia în interiorul masei
ceramice se formează cristale dintr-o fază sticloasă. După ceramizare, nucleul obținut se
acoperă cu straturi ceramice până la obținerea efectului estetic dorit.

 Prin injectare (Empress, Cerestore)- sistemul de realizare a coroanelor integral ceramice

prin injectare (presare) este asemănător cu cel prin care se obțin coroanele turnate. Într-o
prima faza se modelează o machetă din ceară, după care se obține un tipar prin tehnica cerii
pierdute, iar în acest tipar se injectează o masă ceramică aflată într-o stare plastică.
În funcție de temperatura de plastifiere a ceramicii se disting două tipuri de sisteme:
− sisteme cu temperatura înaltă de injectare – IPS Empress;
− sisteme cu temperatura scazută de injectare – Cerestore.
2. Particularitățile realizării coroanelor din ceramică prin tehnica Dicor.
Tehnica Dicor- sistemul se bazează pe turnarea din sticla a viitoarei reconstituiri, urmată de
ceramizare și acoperirea cu straturi ceramice pentru obținerea apectului estetic dorit.
Ceramizarea este procesul prin care structura amorfă a sticlei este transformată într-o structură
cristalină.
Etape de realizare:
− Pe modelul de lucru, realizat cu bont mobillizabil, se realizeaza o macheta din ceara, care va
reproduce toate detaliile piesei protetice finale;
− Macheta se ambalează cu o masă de ambalat specifică;
− Ceara este arsă și se obține tiparul;
− În tiparul obținut se toarnă sticla topită;
− Piesa obținută se răcește până la temperatura camerei, se dezambalează și se sablează pentru
indepărtarea impurutăților de la suprafață;
− În aceasta fază, piesa obținută este transparentă și fragilă;
− Piesa protetică obținută este din nou ambalată;
− Urmează procesul de ceramizare, care se realizează prin introducerea piesei obținute într-un
cuptor special, unde este menținută timp de 6 ore la 10750 C;
− Piesa protetică se răcește lent în cuptorul de ceramizare, dupa care este dezambalată și
sablată.
Dupa ceramizare numai 45% din material mai râmâne în stare sticloasă, restul de 55%
transformandu-se în fază cristalină. Totodată datorită reducerii fazei sticloase restaurarea
devine mai opacă, are o rezistenţă mecanică mai mare şi este mai puţin rugoasă decât înainte
de ceramizare.
3. Caracteristica realizării coroanelor din ceramică prin tehnica Cerestore, In Ceram,
CAD-CAM.
Cerestore – sistem cu temperatură scăzută de injectare. Modelarea machetei, ambalarea,
topirea cerei, încălzirea blocului de ceramică și introducerea prin presare în tipar.
Dezambalarea și prelucrarea.
- Realizarea modelului de lucru din răsina epoxidică speciala și aplicarea lacului de distanțare
- Modelarea din ceară a machetei nucleului ceramic;
- Ambalarea modelului împreuna cu macheta din ceară;
- Eliminarea cerii și preîncălzirea tiparului la 180 de grade;
- Presarea unei tablete plastice din ceramică;
- Arderea nucleului obținut timp de 8h la 1320 de grade C;
- Arderea ceramicii pentru dentină și smalț.

CAD – CAM – amprenta digitală (câmpul protetic sau modelul este fotografiat cu ajutorul
unui scaner), cu ajutorul unui program special pe computer este modelată viitoarea coroană
sau carcasul din ceramică, informația este trimisă spre aparatul care, frezează proteza dintr-un
bloc de ceramică.
 nu necesita amprenta;
 nu necesita model, macheta, tipar;
 amprenta se realizeaza cu camera intraorala;
 macheta este procesata;
 frezarea este asistata de calculator;
 din lingouri ceramice (CEREC-Vita; Cerec-Dicor).

In Ceram – realizarea piesei protetice prin infiltrare și sinterizare reprezentativ pentru aceasta
tehnologie este sistemul In-Ceram.
Principiul sistemului constă în realizarea într-o primă fază a unei cape ceramice care se
infiltrează ulterior cu o 3 sticlă de alumino-silicat.
Nucleul asfel obținut se plachează cu mase ceramice până la obținerea efectului cromatic
dorit.
Până în prezent se cunosc mai multe variante ale sistemului In-Ceram:
− In-Ceram Alumina;
− In-Ceram Spinell;
− In-Ceram Zirconia.
Cele 3 tehnici menţionate (Alumina, Spinell şi Zirconia) folosesc ceramici cu o compoziţie
diferită, însă prezintă aceleaşi etape tehnologice. Proprietăţile mecanice, biologice şi estetice
ale materialelor utilizate în sistemul InCeram au făcut ca la ora actuală sâ fie cel mai apreciat
sistem integral ceramic.
In-Ceram Alumina – foloseşte pentru realizarea nucleului o ceramicâ cu conţinut crescut de
oxizi de aluminiu (85%). Nucleul din oxid de aluminiu poate fi folosit pentru coroane de
înveliş (atât în zona frontală cât şi în cea laterală), inlay-uri, onlay-uri şi pentru proteze
partiale fixe reduse cu două elemente de agregare şi un intermediar (breşă unidentarâ) în zona
frontală.
In-Ceram Spinell - diferă de In-Ceram Alumina prin adăugarea în compoziţia masei
ceramice a unei cantităţi de MgAl2O4 (spinell, un oxid natural de Mg si Al). Acesta permite
obţinerea de restaurări cu aspect estetic mai bun, însă cu o rezistenţă mecanica mai scazută
decât cele realizate cu In-Ceram Alumina. Proprietăţile fizionomice bune se obţin cu nucleele
(capele) din Spinell, mai ales la realizarea coroanelor integral ceramice din zona frontală.
In-Ceram Zirconia - constă în înglobarea în matricea nucleului (capei) a 30% oxid de
zirconiu şi 70% oxid de aluminiu, cu scopul îmbunătăţirii parametrilor mecanici ai restaurării.
Conţinutul de oxid de zirconiu al nucleului (capei) induce o anumită opacitate acestuia. De
aceea nucleele din In-Ceram Zirconia au o serie de limite pentru restaurările protetice unde
predomină cerinţele estetice majore. Rezistenţa mecanică crescută consecutiv utilizării
oxidului de zirconiu, indică această ceramică în special la unele nuclee ale protezelor parțiale
fixe reduse din zona de sprijin. În ultimii ani a fost testată posibilitatea realizării restaurarilor
adezive din In-Ceram Zirconia în zona frontală la breşe unidentare.

Etapele clinico-tehnice de realizare:

1. Se realizează un model duplicat dintr-o masă de ambalat poroasă, special concepută
pentru acest sistem;
2. Se depune o suspensie din oxid de aluminiu, bine omogenizată în prealabil;
3. Apa este absorbită în modelul poros, rămânâd un strat cu o vâscozitate crescută, care
poate fi modelat.
4. Modelul cu masa ceramică depusă este întrodus într-un cuptor special (Inceramat) şi
sinterizat la 1120°C timp de 2 ore pentru a se elimina apa şi a fuziona particulele de
alumină. După o uscare de 30 minute, acest nucleu (infrastructură) este încălzit până la
1200 C în decurs de 6 ore. Timpul de încălzire crescut este necesar pentru a se evita
apariţia fisurilor datorate coeficienţilor diferiţi de dilatare termică ai gipsului şi a
oxidului de aluminiu care pot induce tensiuni în masa nucleului. La 120°C modelul de
gips se contractă suficient pentru a se evita pericolul fracturării în decursul următoarei
etape de încălzire rapidă până la 1120°C.
5. Masa ceramică obținută se modelează cu o freză diamantată până la obținerea formei
dorite, trecându-se apoi la etapa de infiltrare a structurii poroase de alumină cu sticla
de aluminosilicat de lantan. Infiltrarea se face prin depunrea capei obținute pe o folie
de aur sau de platină, pe care se află o suspensie de sticlă de aluminosilicat de lantan.
Apoi tot ansamblul (folie+cape) se întroduce în cuptorul Inceramat şi se sinterizează la
1100°C timp de patru ore. În cursul acestor etape, sticla se infiltrează prin capilaritate
în spaţiile dintre particulele de oxid de aluminiu, rezultând o structură foarte compactă
după ardere. Excesul de sticlă se îndepărtează cu o freză diamantată.
6. După obținerea nucleului ceramic, acesta se individualizează morfologic și estetic prin
depunerea de mase ceramice prin tehnica stratificării.

Etapele de lucru:
In tehnica VITA IN CERAM coroana se obține în 2 etape:
 se aplică aluminoceramica pe bontul termorezistent cu pensula și se arde la
1100ºC timp de 2 ore, rezultând o capă poroasă. se aplică pe capa obținuta în
prima ardere aluminoceramica cu particule de sticlă (alumina 70-75%) și se
arde (ceramizeaza) timp de 4 ore, la aceeași temperatură, rezultând o capă
rezistentă mecanic- miez alumino-ceramic.
  Pe acest miez se aplică mase ceramice de placat pentru nuanțare coloristică.
Arderea are loc la temperaturi mai mici de 1000ºC ( 990-950ºC).
După arderea finală (glazurare), coroana se îndepartează de pe bontul din masă de
ambalat prin pulverizarea acestuia cu agenți de sablare și coroana este adaptată pe modelul de
lucru. După condiționare este cimentată cu adeziv (cimenturi rașinice ionomere).

4. Avantajele și dezavantajele confecționării.

Avantaje:
 Restaurare estetică până la 100 %;
 Duritate;
 Rezistență la uzură;
 Rezistență la deformare;
 Conductibilitate termică slabă;
 Coeficient mic de dilatare termică;
 Rezistența la colorare;
 Nu necesită prezența unui carcas metalic;
 Nu are culoarea surie a restaurărilor metalo-ceramice;
 Închidere marginală superioară (adaptare bună la limita preparării);
 Biocompatibilitate
Dejavantaje:
 Proces tehnologic dificil;
 Necesitatea utilajului sofisticat;
 Duritatea protezei este mai mare decât a smalțului.
5. Glazurarea coroanei din ceramică.
Glazurarea reprezintă procesul tehnologic prin care protezei ceramice i se conferă luciu și
aspectul natural al dintelui. Se poate efectua prin:
 Ardere a protezei în cuptor fără vacuum cu ridicarea temperaturii de la 750 ºC până la 940
ºC, cu menținerea la temperatura finală timp de 3-4 minute;
 Prin depunerea unui strat special de ceramică pe toată suprafața și arderea ulterioară a
acesteia;
 Mecanic, prin netezire cu polipanți speciali pentru ceramică, apoi lustruire cu perii înmuiate
în paste abrazive foarte fine.
ELABORAREA METODICĂ NR. 8
Tema: Coroane mixte metalo-ceramice. Etapele clinico-tehnice de confecționare.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL: 236
* Coroana metalo-ceramică – microproteză la care componenta metalică este realizată prin
turnare, iar ceramica aplicată pe metal este arsă în cuptorul cu vacuum.
1. Etapele clinico–tehnice de confecţionare a coroanelor metalo–ceramice.
1. (C) Examenul clinic.
2. (C) Indicaţia de tratament şi stabilirea planului terapeutic.
3. (C) Prepararea structurilor dentare alese (a bonturilor).
4. (C) Amprentarea câmpului protetic.
5. (C) Protecţia provizorie a bontului (bonturilor) preparate.
6. (L) Confecţionarea modelului.
7. (L) Realizarea machetei componentei metalice.
8. (L) Ambalarea machetei componentei metalice.
9. (L) Obţinerea tiparului şi turnarea aliajului topit.
10. (L) Dezambalarea şi prelucrarea componentei metalice.
11. (C) Proba scheletului metalic în cavitatea orală.
12. (L) Condiţionarea componentei metalice în vederea aplicării maselor ceramice.
13. (L) Aplicarea şi arderea succesivă a straturilor ceramice.
14. (L) Verificarea şi adaptarea protezei pe model.
15. (C) Verificarea adaptării protezei pe câmpul protetic.
16. (C) Cimentarea provizorie.
17. (C) Cimentarea definitivă.
2. Particularităţile realizării modelului pentru confecţionarea coroanei mixte metalo–
ceramice.
Realizarea modelului și fixarea în simulator Pentru confecționarea coroanelor metalo-
ceramice este necesară confecționarea modelelor mixte cu bonturi mobilizabile.
Sunt mai multe tehnici de confecționare care depind de momentul inserției tijelor de
ghidaj:
 instalarea înainte de turnarea primului strat – în amprentă se poziționează tijele, se
toarnă primul strat din gips dur, se fac retenții, apoi se toarnă cel de-al doilea strat
(soclul);
 instalarea după turnarea primului strat – mai întâi se toarnă primul strat apoi se
instalează tijele se fac retenții și se realizaeză soclul.
3. Particularitățile de preparare a bonturilor pentru coroanele mixte.

 De pe suprafața vestibulară se șlefuiește un strat din țesuturile dure de aprox. 2mm;

 În zona cervicală este creat pragul cu grosime de 1-1,5 mm;
 Marginea externă a pragului să aibă 90º;
 Înălțimea se reduce cu aprox. 1,5-2,5 mm, în dependență de relațiile de ocluzie;
 Suprafața orală se prepară mai puțin, în dependență de grosimea comp. metalice;

4. Tehnici de modelare a machetei din ceară a componentei metalice, a coroanei mixte

metaloceramice.
Macheta componentei metalice se modelează prin înmuierea bontului în băița de ceară,
apoi prin depuneri succesive de ceară se modelează marginile ocluzale și marginea
cervicală.
Tehnica Inzoma presupune modelarea formei retentive a componentei: zona cervicală
concavă iar marginea incizală și ocluzale în formă de guleraș. Pentru aliajele nobile poate
fi folosită o folie în formă de plasă care se plastifică și se adaptează pe bont.
5. Aliajele utilizate pentru componenta metalică a coroanelor mixte metaloceramice.
* Aliaje nobile (ale aurului)
* Aliaje inobile (CrCo, CrNi)
6. Posibilitățile de legare a maselor ceramice de component metalică.
Legătura dintre aliaj și ceramică poate fi de natură:
 Chimică – difuzia ionilor din metal în ceramică și invers (legătura iono-covalentă);
 Mecanică – microretentivități obținute în urma sablării, tensiunea apărută în timpul dilatării
termice a aliajului și contracției ceramicii;
 Fizică – forțele Van-der-Waals – legături adezive ce apar la nivelul atomilor prin fluctuații
spontane ale sarcinii electrice.
ELABORAREA METODICĂ NR. 9
Tema: Coroane mixte metalo-acrilice. Etapele clinico-tehnice de confecționare.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
* Coroana metalo-acrilică este o coroană de înveliș compusă dintr-o structură metalică
confecționată prin turnare și dintr-o componenta acrilică. Ea poate fi parția fizionomică și
total fizionomică.
Coroanele mixte cu compoinența mixtă turnată, prezintă microproteze , la care materialul
fizionomic poate fi aplicat atât prin tehnica clasică, cât și prin cea modernă.
În cazul coroanelor metaloacrilice parțial fizionomice, materialul fizionomic poate fi plasat
numai pe o singură suprafață sau pe toate suprafețele, lăsând neacoperită cel puțin o bandă
metalică de pe suprafața orală invizibilă.
În cazul coroanelor metaloacrilice total fizionomice (coroana Mathe), materialul fizionomic
acoperă în întregime componenta metalică.
1. Etapele clinico–tehnice de confecţionare a coroanelor metaloacrilice cu componenta
metalică turnată.
- Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei centrice;
- Laborator: confecționarea modelului de lucru din gips dur, secționarea bonturilor și
evidențierea pragului, confecționarea modelului auxiliar, plasarea modelelor în relație centrică
și fixarea acestora în simulator; modelarea machetei componentei metalice, schimbul cerei în
aliaj, prelucrarea (eliminarea surplusurilor, adaptarea pe model, netezire);
- Clinic: proba carcasului metalic pe dintele preparat;
- Laborator: modelarea machetei componentei fizionomice pe carcasul metalic, schimbul
cerei în acrilat (ambalare, evacuarea cerei, izolare, introducerea și polimerizarea acrilatului,
dezambalarea), prelucrarea (eliminarea surplusurilor, netezire);
- Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală, adaptarea suprafeței ocluzale, redarea contactelor
funcționale;
- Laborator: lustruirea acrilatului; dacă este coroană semifizionomică, se lustruiește și
componenta metalică vizibilă;
- Clinic: fixarea coroanei prin cimentare pe dintele preparat.
2. Particularitățile de preparare a bonturilor pentru coroanele mixte metalo-acrilice.
Bontul se prepară în dependenţă de modul în care va fi aplicat materialul fizionomie pe
suprafeţele coroanei. Stratul ţesuturilor dentare şlefuite, de pe suprafeţele pe care se va aplica
materialul fizionomie, constituie 1,5—2,0 mm (0,3 mm pentru componenta metalică şi cel
puţin 0,8 mm pentru cea fizionomică). În cazul suprafeţelor dentare pe care nu se va aplica
material fizionomie, se va înlătura din ţesuturile dentare un strat de 0,5—0,6 mm.
Prepararea bontului reclamă crearea pragului pe suprafața vestibulară care se va termina la
jumătatea suprafețelor proximale, cu lățimea de 1,5 mm care să formeze unghi drept cu
suprafața dintelui. Suprafața vestibulară a dintelui este șlefuită la o profunzime de aproximativ
2 mm, reieșind din grosimea componentei metalice de 0,3-0,4 mm și a fațetei de acrilat de 1,5
mm. Suprafața ocluzală sau marginea incisivă sunt șlefuite în profunzimea de 2 mm din
grosimea țesutului dur, în dependență de relațiile ocluzale
3. Realizarea prin turnare a componentei metalice a coroanelor mixte metaloacrilice.
Pe bontul dintelui (secționat de pe model) se depune lac de compensare (cu scopul de a crea
un spațiu între bont și carcas pentru ciment și de a compensa contracția aliajului în timpul
turnării); după care se depune lac de izolare (pentru a putea detașa ușor macheta de pe bont).
Bontul este înmuiat în băița cu ceară pentru a-l acoperi cu un strat uniform de ceară, apoi, prin
adiție de ceară picătură cu picătură este modelată macheta carcasului. Macheta carcasului se
modelează cu o grosime mai mare, adică de 0,4-0,5 mm, (pentru a compensa grosimea ce se
va pierde în timpul prelucrării), în dependență de tipul coroanei (fizionomică/
semifizionomică), adică cu acrilat poate fi acoperită toată suprafața carcasului sau numai
suprafața vestibulară sau poate fi modelat un corilet.
Pentru tehnica clasică pe suprafața care se va acoperi cu acrilat se modelează elemente
retentive ca sfere, ciuperci, bastonașe ș.a.; pentru tehnica modernă nu se modelează elemente
retentive (pentru că se va folosi stratul opac care va forma legătura dintre metal și acrilat).
Urmează modelarea machetei canalelor de turnare, ambalarea, realizarea tiparului,
introducerea aliajului în tipar, dezambalarea și prelucrarea, pregătirea pentru acoperirea cu
acrilat.
4. Tehnica clasică și modernă de confecționare a componentei fizionomice la coroane
metaloacrilice.
Tehnica clasică de confecţionare a coroanelor din acrilat prevede realizarea următoarelor
operaţiuni: modelarea machetei viitoarei coroane din ceară; ambalarea machetei coroanei în
chiuvetă pentru realizarea tiparului: pregatirea acrilatului şi introducerea lui prin presare în
tipar: polimerizarea acrilatului şi dezambalarea coroanei din chiuvetă; prelucrarea, finisarea şi
lustruirea coroanei.
 Pentru realizarea coroanelor după tehnica clasică, modelul poate fi confecţionat cu
bonturi fixe sau mobilizabile. În caz de utilizare a modelului cu bonturi fixe, macheta
modelată va fi şecţionată din model împreună cu bontul preparat şi dinţii vecini şi
ambalată în chiuvetă pentru realizarea tiparului. În caz de utilizare a modelului cu
 bont mobilizabil, pentru realizarea tiparului, macheta din ceară a coroanei va fi
înlăturată de pe model şi ambalată în chiuvetă.
 Modelarea machetei este realizată prin una din metodele cunoscute cu utilizarea cerii
incolore sau a celei roze. Nu se recomandă folosirea cerii intensiv colorată, din
motivul că în timpul executării tiparului substanţele colorante pot fi absorbite de ghip-
sul tiparului, ce poate aduce la trecerea lor în acrilat în timpul polimerizării şi ca
urmare obţinerea unei culori necorespunzătoare.
 Macheta coroanei din ceară trebuie să redea cu precizie morfologia dintelui fără
schimbări de volum, precum şi a raportului cu dinţii vecini şi antagonişti. În cazul
când macheta corespunde acestor cerinţe, ea se ambalează în chiuvetă şi se schimbă
ceara cu acrilat.
Tehnica modernă de confecţionare a coroanelor din acrilat nu prevede modelarea machetei
coroanei din ceară şi nici realizarea tiparului. Această tehnică constă în modelarea directă a
coroanei din acrilat prin depunerea succesivă a straturilor pe bontul dentar, fiind asemănătoare
cu tehnica utilizată la confecţionarea coroanelor din porţelan.
 Tehnica modelării coroanei prevede depunerea aceloraşi straturi (bazal, de dentină, de
smalţ, de colet şi incizal), urmate de polimerizarea lor conform indicaţiilor din
prospectul anexat la produsul respectiv.
 Coroanele confecţionate după tehnica modernă au luciul şi nuanţele co- loristice
identice dintelui natural.
5. Principii clasice și moderne de condiționare a suprafețelor metalice la coroanele
metaloacrilice.
* După turnare și dezambalare, carcasul este netezit, se face degazarea prin ardere în cuptor,
sablarea, degrasarea, apoi se aplică un strat subțire de material care maschează culoarea
metalică a carcasului.
* Principiul clasic presupune crearea unor macroretenții în formă de sfere, butoni ciuperci,
solzi de pește, bastonașe, etc. pe suprafața componentei metalice (deoarece acrilatul nu
formează legături cu metalul);
* Principiul modern nu necesită utilizarea retențiilor dar presupune acoperirea carcasului
metalic cu opac sau Silan, care servește ca intermediar în legătura dintre metal și acrilat.
Condiționarea se face tot așa ca la coroanele metalo-ceramice.
6. Proprietățile aliajelor utilizate la confecționarea coroanelor metalo-acrilice.
Aliajele metalice indicate pentru componenta metalică:
• Aliaje nobile de aur 83.3%;
• Aliaje nobile de aur 83.3% cu platină 12,0%;
• Aliaje seminobile de argint-paladiu;
• Aliaje inoxidabile crom-nichel cu procente reduse de crom.
 Proprietăți :
* Intervalul de topire este cu 150-200ºC mai mare decât temperatura de ardere a masei
ceramice;
* Rezistența la temperatura de ardere;
* Să prezinte dilatarea termică mai mare ca cea a maselor acrilice(dilatarea termică este o
constantă esențială ce asigură menținerea maselor acrilice pe metal; dacă este o neconcordanță
se va ajunge la spargerea masei acrilice);
* Contracția 1,6% ;
* Să permită adeziunea maselor ceramice;
* Limita de curgere să fie înaltă.

ELABORAREA METODICĂ NR. 10

Tema: Coroanele de substituție. Caracteristica. Clasificare. Etapele clinico-tehnice de
confecționare. Totalizare.

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
*Coroana de substituție este cunoscută ca o restaurare protetică unidentară monobloc, care
prezintă caracteristic pentru fixare în canalul radicular un pivot sudat de un inel cu capac
deasupra căruia coroana artificială este sub formă de casetă cu faţetă. Inelul cu capac acoperă
ca o capă porţiunea cervicală coronară restantă. Caseta reface morfologia feţei orale a
coroanei, este metalică şi prezintă spre vestibular retenţii pentru componenta fizionomică
(faţeta), ce reface morfologia proximo-vestibulară coronară.
1. Etapele clinico – tehnice de confecţionare a coroanei de substituţie simple din acrilat.

Metoda directă: medicul adaptează elementele radicular și coronar prefabricate și le fixează

prin cimentare sau confecționează un pivot din sârmă la care ajustează un dinte din acrilat
prefabricat.

Metoda indirectă:
- Clinic: amputarea resturilor coronare, prepararea canalului radicular, prepararea bontului
radicular, realizarea pivotului din sârmă cu o porțiune supraradiculară retentivă, amprentarea
împreună cu pivotul din sârmă;
- Laborator: confecționarea modelului din gips (după înlăturarea amprentei pivotul din sârmă
rămâne pe model), poziționarea modelelor în relație centrică și fixarea lor în simulator;
modelarea machetei dispozitivului coronar, schimbul cerei în acrilat după tehnica clasică
(tipar, termopolimerizare), ajustarea pe model, prelucrarea cu instrumente abrazive, lustruire;
- Clinic: fixarea coroanei de substituție prin cimentare în cavitatea dintelui.
2. Particularităţile confecţionării modelului pentru coroana de substituţie (metoda
indirectă).
Pentru coroana de substituție cu dispozitiv radicular simplu se confecționează model simplu
cu bonturi fixe, din gips simplu.
Pentru coroana de substituție cu dispozitiv radicular compus se confecționează model
simplu din gips dur sau model compus cu bonturi mobilizabile. Dacă dispozitivul radicular va
fi turnat direct pe model, atunci modelul se confecționează folosind sisteme speciale ca Accu
Trac sau Tray system (pentru a putea dubla bontul din material termorezistent)

3. Metoda realizării coroanei de substituţie din elemente prefabricate.

Sunt elemente radiculare și coronare prefabricate. După prepararea bontului radicular, la
canalul radicular se adaptează dispozitivul radicular, apoi este adaptată coroana prefabricată,
după care se cimentează. Tehnică rar utilizată.

4. Particularitățile de preparare a dinților.

 Întrucât este prezentă o leziune masivă, este necesară amputarea resturilor coronare; totuși
dacă condițiile clinice permit păstrarea unei porțiuni coronare mai mari, ea trebuie păstrată;
 Bontul radicular să se plaseze deasupra gingiei cu câțiva milimetri;
 Canalul radicular se lărgește;
 Canalul radicular se obturează la 1/3 din partea apexului iar celelalte 2/3 se lasă libere;
 Dacă canalul este obturat, se dezobturează 2/3 din adâncimea lui;
 Canalul preparat trebuie să fie rectiliniu, paralel axului dintelui (pentru a putea însera ușor
dispozitivul radicular);
 Dacă sunt două canale, se redă paralelism între ele (pentru a fi posibilă inserția);
 Dacă un canal nu poate fi paralel, acesta se prepară la o adâncime mică (ca alternativă, dacă
canalele nu sunt paralele se poate confecționa dispozitiv radicular metalic din două bucăți:
incrustația care se înseră prima și un pivot care se introduce în canal printr-un tunel realizat în
incrustație);
 Canalul trebuie să fie centrat suprafeței bontului radicular și să aibă o grosime uniformă și
suficientă a pereților.
 Versantul vestibular al bontului se înfundă sub gingie, porțiunea orală se găsește deasupra
gingiei cu 1-2 mm.
 Pentru o închidere mai bună a canalului radicular și rezistența contra rotației a fost propusă
crearea unei cavități în formă de cub.
5. Cerinţele către dispozitivul radicular.
 să se adapteze intim la canalul radicular, să lase spațiu minim pentru cement;
 să aibă o lungime nu mai mică decît înălțimea dintelui lezat;
 să aibă o grosime de 1-1,2mm (rezistență);
 să aibă elasticitate și rezistență la fracturare;
 să asigure stabilitatea coroanei și să excludă posibilitatea rotației;
 să nu slăbească rezistența rădăcinii;
 să asigure o legătură trainică cu coroana.

6. Tehnici de realizare a restaurărilor corono-radiculare.

 turnare (incrustația metalică);
 polimerizare (componenta fizionomică din acrilat);
 ardere (componenta fizionomică din ceramică);
 frezare (dispozitivul radicular din oxid de zirconiu);

7. Cerinţele către coroanele de substituţie

 să nu traumeze țesuturile în zona coletului bontului radicular;
 să închidă ermetic canalul radicular;
 să aibă retenție corespunzătoare;
 să nu mărească dimensiunea verticală de ocluzie;
 să restaureze morfologia și fizionomia dintelui.
 cerințele față de dispozitivul radicular.
 ELABORAREA METODICĂ NR. 11

Tema: Edentația parțială. Etiologie, simptomatologie, formele clinice. Componentele

cîmpului protetic. Clasificarea și componentele punților dentare

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:

1. Definiţie “edentaţie parţială”. Varietăţi după dimensiuni.

Edentația parțială este starea fiziopatologică a arcadelor dentare caracterizată prin pierderea a
unui până la 15 dinți de pe arcadedle dentare.
Absența dinților de pe arcadă produce un spațiu numit edentație sau breșă dentară.
Edentația unidentară până la cea subtotală poate crea un număr impresionant de variante ale
stării de edentație pe arcada dentară.
Există teoretic 16 posibilități de edentație pe o arcadă dentară. Se întâlnesc edentații de 2 - 3
dinți sau mai mulți alăturați sau din alte zone ale arcadei.
Pe o singură arcadă dentară pot exista numai 7 breșe (spații edentare).

2. Etiologia edentaţiei parţiale.

În funcţie de etiologie, edentaţia parţială este congenitală sau dobândită.
A. Edentaţia congenitală este determinată de lipsa mugurilor dentari şi poate fi:
 anodonţie totală – lipsa mugurilor dentari în totalitate;
 hipodonţie – lipsesc mai puţin de 5 muguri dentari.
 oligodonţie – lipsesc mai mult de 5 muguri dentari.
B. Edentaţia parţială dobândită poate fi determinată de mai mulţi factori:
 Caria şi complicaţiile ei
Parodontopatiile cronice marginale degenerative, inflamatorii sau mixte în formele
avansate, deoarece viciază implantarea dinţilor.
 Traumatismele brutale
Supuraţiile perimaxilare (abcese, flegmoane, adenite, osteomielite) impun extracţia dinţilor
care au generat aceste complicaţii infecţioase.
 Factorii iatrogeni – tratamentele odontale incorecte, tratamentele protetice prin
care dinţii stâlpi sunt suprasolicitaţi, tratamentele ortodontice care nu sunt urmate
de o echilibrare ocluzală.
Diagnosticul diferenţial al edentaţiilor congenitale şi dobândite se face cu edentaţiile
tranzitorii din dreptul dinţilor pe cale de erupţie şi cu edentaţiile aparente din dreptul
dinţilor incluşi, al dinţilor ectopici şi al resturilor radiculare incluse sau cu spaţiile care
apar pe arcadă consecutiv migrărilor dentare orizontale determinate de dizarmonii ocluzale
instalate după edentaţii vechi neprotezate.
Anamneza, examenul clinic cu apelul dinţilor şi examenul radiologic ne ajută să punem un
diagnostic corect de edentaţie.

3. Simptomele exo-şi endobucale a pacientului edentat parţial.

Exobucal:
la lipsa a 1-2 molari sau 1-2 dinti chiar din zona frontala, simptomele exobucale vor
lipsi deoarece in asemenea cazuri inaltimea treimii inferioare a fetei nu va fi
micsorata, iar tesuturile moi peribucale isi vor pastra pozitia obisnuita, deoarece
bresele sunt mici.
In caz de lipsa a unui numar mare de dinti, cand bresele arcadelor dentare sunt intinse
sau cand este pierduta dimensiunea verticala de ocluzie, vor surveni diferite simptome
exobucale.
La lipsa dintilor frontali superiori simptomul facial va fi determinat de prabusirea
buzei superioare spre oral.
Lipsa dintilor laterali va duce la prabusirea obrajilor creand aspectul de obraji supti, pe
cand lipsa acestui grup de dinti unilateral, din cauza prabusirii obrazului
corespunzator, va duce la o asimetrie a fetei.
In caz de pierdere a dimensiunii verticale de ocluzie, se va observa micsorarea treimii
inferioare a fetei, pronuntarea plicilor nazolabiale si mentoniera, iar comisurile gurii
vor fi coborate.
Endobucal:
Dereglari de integritate a unei sau ambelor arcade dentare;
Dezintegrarea arcadelor dentare in care apar doua grupe de dinti:
Grupa care functioneaza (care si-au pastrat antagonistii si participa la actul de
masticatie)
Grupa care nu functioneaza

4. Clasificarea edentaţiei parţiale Kennedy. Componentele cîmpului protetic edentat

parţial.
Clasificarea edentatiei partiale Kennedy.
Clasa I – sunt incluse arcadele dentare edentate partial cu prezenta obligatorie a breselor
bilaterale terminale, adica marginite de dinti numai mezial.
Clasa II – este caracteristic prezenta obligatorie numai a unei brese terminale, adica marginita
de dinti numai mezial.
Clasa III – este caracteristic prezenta obligatorie a bresei laterale intercalate, adica marginita
atat mezial cat si distal de dinti
Clasa IV – sunt incluse arcadele dentare edentate partial cu localizarea bresei numai in zona
frontala
Primele trei clase sunt impartite in 4 subdiviziuni, in dependenta de numarul breselor.
Componentele campului protetic edentat partial
Cimpul protetic - este alcatuit din totalitatea elementelor morfologice ale oaselor maxilare pe
care se aplica protezele partiale acrilice sau scheletate.
Elementele morfologice sunt  : dinti restanti, crestele edentare, bolta palatina, tuberozitatile
maxilare si tuberculii piriformi.
Aceste sunt grupate in :
a) Suportul dento - parodontal - care preia, prin dintii restanti si parodontiu, presiunile
exercitate de proteza si le transmite fiziologic osului maxilar
b) Suportul mico - osos - format din fibromucoasa crestelor edentate, si a boltii palatine,
a tuberozitatilor maxilare a tuberculilor piriformi si osul subiacent.
SUPORT  DENTO - PARADONTAL
Este constituit din dintii restanti si tesuturile parodontale, care intra in contact cu partile
componente ale protezelor (placa protetica, crosete) contribuind la stabilizarea si mentinerea
acestora.
Stabilizarea , mentinerea si sprijinul protezelor partiale sunt dependente de : de numarul
dintilor restanti, repartizarea topografica, pozitia de implantare si valoarea parodontala a
dintilor restanti, morfologia coronara si relatiile de ocluzie.
SUPORTUL MUCO - OSOS
Este a doua componenta a cimpului protetic, fiind alcatuit din mucoasa si oasele maxilare.
Protezele partiale sunt in contact intim cu dinti restanti. Fibromucoasele cimpului protetic sau
mucoasa fixa acopera crestele alveolare si bolta palatina.
Fibromucoasa ce acopera crestele alveolare maxilare este mai groasa decat la mandibula.
Mucoasa neutra (pasiv - mobila ) - se afla la periferia cimpului protetic. Este situata la nivelul
fundurilor de sac vestibulare si linguale si in zona palatina superioara ( linia "Ah" ).
Suportul osos al cimpului protetic este reprezentat de crestele alveolare si bolta palatina.
Creasta alveolara este formatiunea ce rezulta prin transformarea procesului alveolar in urma
extractiei dintilor. Crestele alveolare prezinta dimensiuni si forme variate : sunt voluminoase
sau atrofiate, atenuate pina la disparitie.
Crestele alveolare prezinta in extremitatile distale : tuberozitati la maxilar si tuberculi
piriformi la mandibula. Aceste formatiuni anatomice sunt acoperit de proteze, ele influentind
considerabil stabilitatea si mentinerea. Aceste formatiuni anatomice se atrofieaza in ritm lent
fiind numite  "zone biostatice".
Bolta palatina este zona campului protetic, situata intre crestele alveolare maxilare. Formele si
dimensiunile ei sunt variabile in plan frontal. Se observa bolta palatina adanca (ogivala) sau
de adancime medie.

5. Clasificarea punţilor dentare.

Diversitatea punţilor dentare utilizate în practică în scop didactic a impus crearea unor
clasificări ce au la bază diferite criterii. In literatură punţile dentare sunt clasificate în mod
diferit.
După Körber, 1975 (cit. după F. Prelipceanu, O. Doroga), punţile dentare sunt clasificate după
următoarele criterii:
După relaţia cu dinţii-stâlpi:
a) puntea intercalată, la care elementele de agregare sunt situate pe dinţii-stâlpi limitrofi breşei
(care mărginesc breşa din ambele părţi);
b) puntea cu extensie— elementele de agregare sunt situate de o singură parte a spaţiului
breşei, iar corpul punţii se află «în consolă» în acest spaţiu;
c) puntea continuă, care se întinde peste mai multe breşe situate in ambele hemiarcade, unind
prin intermediul elementelor de agregare dinţii-stâlpi între ei, cuprinzând totalmente arcada
dentară, constituind aşa-numita «punte totală».
După localizare, în raport cu zona din arcadă:
a) puntea frontală înlocuieşte dinţii lipsă în zona frontală;
b) puntea laterală înlocuieşte dinţii lipsă din zonele laterale;
c) puntea maxilară sau mandibulară utilizată pentru restaurarea integrităţii arcadei dentare
inferioare sau superioare.
După relaţia cu dinţii-stâlpi şi zonele topografice:
a) punte intercalată unilaterală;
b) punţi intercalate bilateral;
c) punte intercalată frontală;
d) punte intercalată latero-frontală;
e) punte continuă latero-fronto-laterală;
f) punţi intercalate latero-frontolaterale;
g) punte mobilizabilă latero-fronto-laterală combinată cu o şa liberă extinsă spre distal;
h) punte continuă totală, cu includerea tuturor dinţilor-stâlpi.
După modelul de fixare:
a) punţi cementate;
b) punţi mobilizabile;
c) punţi demontabile.
După aspectul fizionomie:
a) punţi total fizionomice;
b) punţi parţial fizionomice;
c) punţi nefizionomice.
După elementele de agregare utilizate:
a) cu coroane de înveliş total metalice;
b) cu coroane de înveliş mixte;
c) cu coroane parţiale 3/4, 4/5 (onlay-uri);
d) cu coroane Jacket;
e) cu unele incrustaţii intratisulare de tip inlay sau pinlay;
f) cu coroane telescopice;
g) cu coroane de subsiituţie.
După raportul corpului de punte cu creasta edentată:
a) punţi cu atingerea crestei;
b) punţi suspendate.
După modalitatea construcţiei scheletului:
a) punte masivă;
b) punte scheletată şi armată.
In dependenţă de aranjarea şi numărul dinţilor-stâlpi, V. Kopeikin deosebeşte 5
varietăţi de punţi:
a) punţi dentare cu două elemente de agregare situate pe cei doi dinţi limitrofi ai breşei
edentate;
b) cu un element suplimentar de sprijin la mijloc;
c) cu elemente de agregare duble situate la o extremitate a breşei, mezial sau distal;
d) cu elemente de agregare duble situate la ambele extremităţi ale breşei dentare;
e) cu două elemente de agregare situate pe cei doi dinţi limitrofi ai breşei şi cu o extensie
(consolă) unilaterală.
Toate aceste clasificări însă nu cuprind în întregime varietăţile de punţi dentare utilizate în
practică. Considerăm ca utilă şi clasificarea punţilor dentare după materiale şi metode de
confecţionare.
După materiale deosebim:
a) punţi dentare confecţionate din aliaje nobile şi inobile;
b) punţi dentare nemetalice confecţionate din acrilate, compozite sau ceramică;
c) punţi dentare mixte confecţionate din aliaje şi acrilate (metaloacrilice) sau ceramică
(metaloceramice).
După metoda de confecţionare deosebim:
a) punţi dentare lipite sau sudate Ia care elementele componente se confecţionează separat
şi apoi sunt solidarizate împreună cu ajutorul unui aliaj de lipire sau prin sudare (fără
utilizarea aliajelor suplimentare). Aceste punţi dentare cunoscute în literatură ca punţi
dentare din două bucăţi pot fi confecţionate întreg metalice sau mixte cu utilizarea
acrilatului sau a dinţilor din porţelan fabricaţi după tehnici clasice;
b) punţi dentare turnate Ia care elementele componente sunt modelate din ceară prin
realizarea machetei întregii construcţii şi apoi înlocuită prin turnare cu aliajul solicitat;
aceste punţi pot fi confecţionate întreg metalice şi mixte după tehnici moderne şi sunt
cunoscute şi ca punţi dentare dintr-o bucată;
c) punţi dentare confecţionate prin polimerizarea acrilatului, ce pot fi realizate prin tehnici
clasice şi moderne, la care elementele componente sunt realizate concomitent din acrilate;
d) punţi dentare confecţionate prin arderea ceramicii, care au aceleaşi caracteristici ca şi
punţile acrilate şi sunt cunoscute ca punţi din porţelan.

6. Elemente componente a punților dentare.

Partile componente ale puntii dentare. Sunt reprezentate de urmatoarele:

Corpul de punte sau dintii intermediari care inlocuiesc dintii pierduti de pe arcada.

Elementele de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremitati si
realizeaza fixarea prin cimentare pe dinti stalpi a intregii proteze. Elementele de
agregare sunt in numar de cel putin doua, asezate in general, pe cei doi dinti
limitanti ai bresei edentate.
CORPUL DE PUNTE
          Este reprezentat de dintii artificiali care inlocuiesc dintii absenti din spatiul edentat al
arcadei dentare. El restaureaza integritatea morfologica a arcadei si functiile aparatului dento-
maxilar.
          Corpul de punte suporta presiunile masticatorii de la dintii antagonisti la nivelul fetelor
ocluzale si le transmit elementelor de agregare.Corpul de punte trebuie sa fie rigid,
nedeformabil.Impreuna cu elementele de agregare formeaza o singura piesa protetica – puntea
dentara – un ansamblu care restaureaza functiile afectate. Deoarece intreaga lucrarea protetica
este rigida, nedeformabila se impune o pregatire speciala a dintilor stalpi pentru a permite
insertia pe campul protetic.
ELEMENTELE DE AGREGARE
           Sunt microproteze prin care puntea  dentara se fixeaza pe dintii stalpi. Aceste proteze
monodentare constituie mijlocul terapeutic protetic al leziunilor coronare si elementelor de
agregare ale puntilor dentare. Pentru proteza mobilizabila sunt utilizate ca elemente
favorizante in asigurarea ancorarii si a sprijinului.Microprotezele ca elemente de agregare ale
puntilor dentare sunt supuse unor forte suplimentare, a celor preluate de la nivelul corpului de
punte. Pentru a le putea suporta trebuie sa fie cu rezistenta si fixitate marita.

7. Indicaţii către terapia edentaţiei parţiale cu punţi dentare

 Restabilirea integritatii arcadelor dentare cu ajutorul puntilor dentare constituie
indicatia de baza a tratamentului protetic, care se datoreaza si volumului mic al puntii,
mecanismului fiziologic de transmisie a presiunii masticatoare, insusirii de a forma
impreuna cu parodontul si dintii-stalpi un complex biomecanic integru.
 Puntile dentare sunt indicate pentru inlocuirea a 1,2,3 dinti pierduti la nivelul unei
singure brese si in cazuri exceptionale, pentru inlocuirea a 4 dinti, de exemplu la lipsa
a 4 incisivi.
 Puntile dentare sunt indicate si in edentatiile multiple, intercalate si in foarte rare
cazuri, ca exceptie in edentatii terminale.

8. Definiţie de amprentă. Varietăţi.

Amprenta se defineşte ca copie negativă şi fidelă a câmpului protetic, cu ajutorul căreia se

obţine modelul pe care se va confecţiona proteza.
Din punctul de vedere al scopului urmărit, amprentele pot fi:
 documentare sunt realizate la pregătirea proprotetică a cavităţii bucale în
vederea realizării modelului documentar
 auxiliare-pentru realizarea modelului de diagnostic (studiu) sau a modelului
auxiliar necesar la confecţionarea diferitelor lucrări protetice
 de bază sunt obţinute după efectuarea intervenţiilor de pregătire specială a
dinţilor sau părţilor moi ale câmpului protetic pentru confecţionarea
modelului de lucru şi realizarea lucrării protetice corespunzătoare.
La rândul său amprentele sunt clasificate în amprente anatomice şi funcţionale.
Amprentele anatomice sunt realizate cu ajutorul lingurilor standarde sau individuale fără a
ţine cont de starea funcţională a ţesuturilor moi ale câmpului protetic. Ele sunt utilizate
pentru confecţionarea modelelor documentare, de studiu, diagnostic şi a modelelor de lucru
în vederea realizării pieselor dentare fixe, sau a celor mobilizabile cu suport
dentoparodontal.
Amprentele funcţionale sunt realizate numai cu ajutorul lingurilor individuale şi prin
folosirea unor teste speciale care permit înregistrarea stării funcţionale a fibromucoasei
câmpului protetic. Ele sunt indicate atât la confecţionarea protezelor totale, cât şi a celor
parţial mobilizabile cu suport mucoosos sau mixt, dacă este o asemenea necesitate.
In dependenţă de tehnica realizării amprentei, ele pot fi divizate în:
 amprente realizate într-un timp este obţinută prin depunerea materialului amprentar
în lingura de amprentare şi presarea lui direct pe câmpul protetic.
  amprente realizate în doi timpi este obţinută prin realizarea unei amprente într-un
timp, iar după ce este îndepărtată de pe câmpul protetic este acoperită de un
material amprentar fluid fiind reintrodusă în cavitatea bucală în faza a doua
 amprente de corectare este considerată ca o modificare a metodei de amprentare în
doi timpi, în cadrul căreia se aplică materiale amprentare de aceeaşi provenienţă
chimică.
 amprente în inel de cupru, pentru realizarea amprentei cu inel de cupru sunt folosite
inele de cupru cu o grosime de 0,2 mm, care se adaptează cervical, transversal şi
axial la nivelul bontului dintelui preparat.
 amprente în ocluzie este executată utilizând lingura amprentară specială, care
permite înregistrarea ambelor arcade dentare în poziţie de ocluzie centrică.
 amprente parţiale poate fi obţinută prin una din tehnicile descrise, înregistrând
elementele câmpului protetic de pe sectorul dat al arcadei dentare
 amprente totale va fi obţinută de pe întreaga arcadă.

9. Etapele amprentării anatomice. Materiale amprentare.

Etapele amprentarii anatomice:
 alegerea materialului amprentar
 alegerea lingurii amprentare
 pregatirea materialului amprentar
 aplicarea materialului pe lingura amprentara si in cavitatea bucala
 formarea marginilor campului proetic prin proba functionala activa si pasiva
 priza materialului 2-3 min
 scoaterea amprentei
 prelucrarea amprentei si examinrea
 in laborator obtinerea modelelor de lucru auxiliare ( de diagnostic)

Materiale amprentare:
I. Rigide si semirigide ireversibile
- Gips ( Ipsos de Paris, Snow White (Kerr))
- polimeri acrilici si fotopolimerizabili ( Duracril special si Duraclor)
- paste ZOE
II. Rigide reversibile (termoplastice)
- compunduri Stents
- gutaperca
- cerurile
- materiale bucoplastice
III. Elastice reversibile (hidrocoloizi agar-agar)
IV. Elastice ireversibile
- hidrocoloizi ireversibili – alginate
- elastomeri de sinteza – polisulfuri, siliconi, polieteri

10. Linguri amprentare. Varietăţi.

Lingurile de amprentare sau portamprentele reprezintă un suport rigid pe care se aplică
materialul de amprentare și cu ajutorul căruia se inseră și se dezinseră amprenta de câmpul
protetic.
Se clasifică:
a. După fidelitate față de câmpul protetic: universale( standard) și individuale;
b. După material: metalice ( otel inox, alamă cromată, aluminiu placat cu rășini epoxi) și
plastice;
c. După morfologie și destinație : totale sau parțiale;
d. După regiunea topografică: pentru maxilă, mandibulă sau ambele arcade.

11. Modelul. Materiale de confecţionare.

Modelul reprezintă copia pozitivă a câmpului protetic. Modelele ca şi amprentele pot fi
documentare, auxiliare şi de bază.
Modelele documentare şi auxiliare, de regulă, sunt confecţionate numai dintr-un singur
material utilizând ghipsul obişnuit sau dur.
Modelele de bază sunt confecţionate din diverse materiale, în dependenţă de varietăţile de
proteze dentare şi tehnicile utilizate la realizarea lor.
Clasificarea materialelor:
1. După natura chimică:
 Modele din materiale nemetalice:
o Gipsuri:
- Albastru(tip II);
- Gipsuri dure(tip III);
- Extradure și sintetice(tip IV, V).
o Cementuri:
- Fosfat oxid de zinc(FOZ);
- Silicofosfați.
o Materiale compozite:
- Materiale poliuretanice;
- Rășini epoxidice;
- Rășini epiminice cu umpluturi.
 Modele din materiale metalice:
 Amalgame ;
 Aliaje ușor fuzibile ;
 Aliaje obișnuite.
2. După tehnologia de realizare (după modul de depunere al modelului în amprentă) :
 Prin turnare în amprentă :
- Gipsuri;
- Materiale compozite;
- Mase ceramice.
 Prin indesare(stupuire) :
- Amalgame;
 - Cementuri.

12. Tehnica realizării modelului din gips medical.

Realizarea modelului cuprinde următoarele etape de lucru:

1) Analiza amprentei;
2) Izolarea şi tratarea ei;
3) Spălarea amprentei, prepararea şi turnarea pastei de ghips;
4) Confecţionarea soclului modelului;
5) Eliberarea modelului de materialul amprentar şi fasonarea soclului.

ELABORAREA METODICĂ NR. 12

Tema: Tehnologia confecționării punților dentare întreg turnate.Totalizare

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
1.Puntea dentară întreg turnată, caracteristica.
Puntea întreg turnată este o proteză fixă nefizionomică la care elementele de agregare și
corpul de punte sunt turnate concomitent astfel încît se obține un corp integru. Datorită culorii
sale metalice este nefizionomică, prezintă calități mecanice bune, are duritate necesară care-i
permite restabilirea funcției masticatorii, nu se abraziază dar poate șlefui dinții antagoniști, este
indicată în zona laterală, datorită caracterului monolit, elementele de agregare nu se desprind de
la corpul de punte.

2.Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare întreg turnate.

- Clinic: prepararea dinților-stâlpi, amprentarea și determinarea ocluziei centrice, protecția
dinților cu pulpa vie;
- Laborator: confecționarea modelelor din gips dur cu bonturi mobilizabile ale dinților
preparați, montarea modelelor în simulator și modelarea machetei din ceară a elementelor de
agregare, apoi a corpului de punte și solidarizarea lor (modelarea machetei din ceară a punții),
ambalarea machetei și turnarea, dezambalarea și prelucrarea, adaptarea pe model;
- Clinic: proba punții în cavitatea bucală;
- Laborator: punțile nefizionomice se finisează și se lustruiesc
- Clinic: prob a definitivă și cimentarea punții dentare.

3.Varietăţile de ceară utilizate la modelarea machetei punţii dentare întreg turnate.

Pentru tehnica modelării prin adiție se folosește ceara ambalată sub formă de bastonașe de
culoare roșie, albastră și verde.
* Ceara roșie este destinată adaptării machetelor coroanelor în regiunea cervicală, din ceara
albastră se modelează corpul de punte, iar din ceara verde - fețele coroanei. Mai nou, este ceară
de modelare universală de o culoare sau set de culori comercializată sub formă de blocuri sau
turnată în ambalaje metalice.
- Pentru tehnica modelării prin turnare este folosită ceară de modelare albastră.
- Pentru tehnica de frezare sunt comercializate blocuri de ceară specială pentru frezare.
- Ceara utilizată la modelarea machetei canalului de turnare este de culoare verde sau albastră,
ambalată în buclă și are formă de cilindru cu diametru de 2, 3, 4 mm

4. Utilajul, instrumente şi materiale necesare pentru prepararea dinţilor stâlpi în punţile

dentare întreg turnate.
Piesa de mână: turbina cu răcire.
Instrumente: freze diamantate: cilindro-conică cu vârf rotunjit și granulatie medie (0,8 mm),
formă de flacără, subțire și scurtă, în chanfrein, cilindro-conică cu vârf rotunjit (granulație fină)
(1-2 mm), freză de finisare, freză în formă de roată, daltă și conformator de unghiuri.
Materiale: o placă de ceară de bază (roz).

5.Varietăţi de praguri cervicale, necesitatea şi tehnica realizării.

 Pragul cu bizou este terminaţia cervicală care asigură cea mai bună închidere marginală.
Infundarea subgingivală a pragului se face după lărgirea temporară a şanţului gingival, iar bizoul
se crează cu vârful unei freze de chanfrein. Pentru definitivarea pragului şi a bizoului se folosesc
instrumente diamantate cu granulaţie fină.
 Pragul înclinat: Prepararea bontului cu prag înclinat urmăreşte suprimarea coleretei metalice
inestetice, dar menţine o margine metalică cu ajutorul căreia să se prevină contracţia porţelanului
în cursul sinterizării. Se reproşează acestei tehnici că se întâlnesc prea multe straturi heterogene:
dinte, ciment, metal, porţelan opac şi gingival, ceea ce favorizează acumularea de placă
bacteriană. Prepararea pragului se face cu instrumente de mânâ.
 Prag drept de 90°: Se indică la restaurări unitare sau proteze fixe în edentaţii unidentare în
zona frontală când linia surâsului este înaltâ şi se vede gingia. Se realizează cu freza cilindrică,
instrumente de mânâ.
 Chanfreinul. Indicaţiile acestei terminaţii se vor limita la dinţi cu
coroana clinică lungă şi în zona furcaţiilor pentru a preveni pulpectomizarea lor. Se face cu freza
chanfrein (cilindrică cu vîrf ascuțit).

6.Tehnici de modelare a machetei din ceară a punţii dentare întreg turnate.

Tehnici de modelare: adiție, turnare, răzuire, frezare.

Modelarea machetei din ceară a punții dentare întreg turnate se face în două etape: modelarea
machetei elementelor de agregare și modelarea machetei corpului de punte. Ulterior aceste
două componente se solidarizează și se obține o machetă din ceară monolită a punții.
Macheta din ceară a elementului de agregare se modelează prin adiție, apoi, la necesitate, prin
răzuire, redând contactele ocluzale și individualizarea morfologiei coronare.
Macheta din ceară a corpului de punte poate fi modelat prin turnare într-o amprentă (pentru
coroane metalice) sau într-un conformator special (pentru coroane mixte) sau poate fi adaptat un
dinte standart din acrilat.
Solidarizarea se face prin picurare de ceară între machete.

7. Canale de turnare, cerinţe şi metode de formare a acestora.

Canale de turnare – sunt niște tunele sau rețele prin care aliajul topit curge și umple cavitățile
tiparului.
Pentru a realiza canalele de turnare este necesar de a modela macheta canalului de turnare.
Aceasta se confecționează din tije metalice, din ceară sau alte materiale care ard fără reziduuri.
Ele sunt lipite de machetele protezelor apoi de conul capacului conformatorului, după care
urmează ambalarea și preîncălzirea tiparului. Anume la această etapă ceara se topește și curge
din tipar, formîndu-se niște cavități în formă de tuneluri – canalele de turnare – prin care va fi
introdus aliajul topit.
Sunt două tehnici de realizare a machetelor canalelor de turnare: clasică și modernă.
Tehnica clasică presupune lipirea la fiecare machetă a cîte o tijă cu diametrul de 1,7- 3 mm și
cu lungimea de 3-5 mm. Cu 2-3 mm mai sus de macheta protezei, prin depunere de ceară, este
modelată o sferă cu diametrul de 3-4 mm (care va fi pe post de rezervor care va compensa
volumul ce se va pierde prin contracția aliajului în timpul răcirii). Ulterior, extremitatea liberă a
machetei canalului este lipită de conul capacului conformatorului.

În caz că este necesară ambalarea a mai multor machete, la con este solidarizată o tijă cu
diametrul de 5-6 mm și lungimea dependentă de numărul machetelor (macheta canalului
principal), iar la ea se solidarizează machetele canalelor secundare (la capătul cărora se află
machetele protezelor).
 Tehnica modernă presupune lipirea la fiecare machetă cîte o tijă verticală de 2,5-3 mm în
diametru și lungime de 3-4 mm iar la extremitățile libere ale lor se fixează o altă tijă orizontală
(care va fi pe post de rezervor). La această tijă se mai solidarizează alte 2- 3 tije orizontale care
se lipesc de conul capacului conformatorului.
Sunt realizate și canale de evacuare a gazelor lipind tije de ceară cu diametrul de 0,5 mm la
machetă și la marginea conului de pe capacul conformatorului.

Principii de poziționare a machetei canalului de turnare:

 pe locul cel mai gros al machetei, dar să nu modifice morfologia;
 pe suprafața machetei care nu prezintă relief ascuțit;
 tija este orientată în direcția de rotație a centrifugii.
ELABORAREA METODICĂ NR. 13

Tema: Tehnologia confecționării punților dentare fizionomice acrilice

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:

1. Etapele clinico-tehnice de confecţionarea a punţilor dentare fizionomice acrilice

metoda clasică și modernă.
 Clinic: prepararea dinților-stâlpi, amprentarea, determinarea ocluziei, determinarea
culorii dinților naturali și a acrilatului, protecția dinților preparați.
 Laborator: realizarea modelelor, fixarea lor în ocluzie centrică și montarea lor în
simulator, modelarea machetei din ceară a elementelor de agregare, apoi a corpului de
punte, ambalarea machetei, schimbul cerii în acrilat, dezambalarea punții acrilice,
prelucrarea, finisarea și lustruirea acesteia.
 Clinic: proba punții, șlefuirea punctelor de contact primare și cementarea punții pe
dinții stâlpi

2. Particularităţile preparării dinţilor stâlpi la confecţionarea punţilor dentare

fizionomice acrilice.
 Șlefuirea marginii incizale - 2 mm, freză diamantată cilindro-conică cu vârf plat; planul de
şlefuire are o înclinare de 45° palatinal la superiori și vestibular la inferiori, în caz de ocluzie
cap la cap planul va fi drept.
 Șlefuirea feţei vestibulare – 1,5 mm, freză diamantată cilindro-conică cu vârf plat; se
șlefuiește în două planuri: incizal și cervical (se asigură astfel grosimea uniformă a pereţilor
coroanei şi un efect estetic mai bun, fară a prejudicia vitalitatea dintelui).
 Șlefuirea feţei orale – 1,5 mm, freză diamantată cilindro-conică, pietre în formă de roată de
moară sau freză diamantată în formă de minge de rugby; grupul incisiv se prepară în două
planuri: supra și subcingular.
 Rotunjirea muchiilor – freze diamantate cilindro-conice cu granulaţie fină; marginile se
netezesc dar nu dispar complet.
 Definitivarea pragului gingival – pragul poate fi făcut sau nu, deoarece marginile coroanei
acrilice pot fi bizotate (ascuțite); dacă se face prag, se face unul în unghi drept gu lățimea de
0,8-1,2 mm.

3. Particularităţile amprentării câmpului protetic la confecţionarea punţilor dentare

fizionomice acrilice.
Pentru amprentare se folosesc materiale elastice siliconice care oferă cea mai mare precizie.
Este important ca amprenta să redea fidel nu numai suprafețele bontului dar și zona coletului.
Se ia o amprentă în doi timpi: în primul timp pe lingură se pune masa vâscoasă și se presează
pe câmpul protetic, apoi în al doilea timp se aplică masa chitoasă și se presează repetat pe
cîmpul protetic. Masa chitoasă poate fi aplicată pe dinți cu o seringă specială iar masa
vâscoasă presată cu lingura.

4. Tehnici de modelare a machetei din ceară a punţilor dentare fizionomice acrilice.

 Aditivă – cu un instrument fierbinte se depune ceară picătură cu picătură până la
modelarea formei anatomice a dintelui;
 Substractivă – Cu un instrument de modelare se răzuiește surplusul de ceară până la
atingerea formei anatomice corecte a dintelui;
 Turnare – ceara se topește și se toarnă într-un conformator (o copie negativă fidelă a unui
model de dinți); macheta obținută se adaptează la bonturile dinților și în breșă.

5. Tehnici de realizare a tiparului pentru transformarea machetei din ceară a punţilor

dentare fizionomice acrilice în materialul solicitat.

Tehnica clasică. Tiparul pentru proteze fixe este compus din două jumătăți: superioară și
inferioară. Chiuveta are două jumătăți: superioară și inferioară.
Macheta punții dentare acrilice este detașată (de model) împreună cu porțiunea modelului
cu care contactează, acest complex se deretentivizează (sunt înlăturate toate elementele
modelului care vor putea îngreuna deschiderea tiparului) și se ambalează în jumătatea
inferioară a chiuvetei astfel încât ghipsul să ajungă până la marginea machetei, nu mai sus (va
apărea o linie întunecată).
După priza ghipsului, se aplică celălalt inel al chiuvetei și se cufundă în apă cu săpun pentru
izolare (5-7 min). Chiuveta se umple cu ghips iar după priză, se introduce într-un vas cu apă
fierbândă pentru 2-3 minute pentru a se topi ceara, după care se scoate, se deschide și cu un
jet de apă fierbinte se spală toată ceara.
 După ce se usucă, suprafețele tiparului sunt acoperite cu un material de izolare și se lasă să
se răcească. Tiparul este pregătit pentru introducerea și polimerizarea acrilatului.

Tehnica modernă. Ambalarea se face similar ca la tehnica clasică, cu diferența că la macheta

punții se solidarizează macheta canalului de turnare iar acrilatul este introdus prin injectare.

6. Instrumente utilizate la confecţionarea punţilor dentare fizionomice acrilice.

 Clinic: piesa de mînă, freze: diamantată cilidro-conică cu vârf rotunjit (0,8 mm),
granulaţie medie şi fină, diamantată efilată, diamantată cilindro-conică cu vârf plat (1
mm), granulaţie medie, diamantată de formă lenticulară sau con invers, diamantată în
formă de minge de rugby, freze de finisare; lingură de amprentare.
 Laborator: simulator, spatulă de modelare, spatulă electrică/sursă de căldură, bisturiu,
chiuvetă pentru proteze fixe, cratiță de polimerizare, cuțit de gips, vas pentru
prepararea acrilatului, fierestrău de gips/disc pentru secționare.

ELABORAREA METODICĂ NR. 14

Tema: Tehnologia confecționării punților dentare fizionomice integral

ceramice

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:

1. Caracteristica punţilor dentare fizionomice ceramice.

Punțile dentare fizionomice întreg ceramice- sunt construcții protetice fizionomice care au
elementele de agregare și corpul de punte confecționați din mase
ceramice.
Porțelanul conferă punții aspectul natural prin varietățile de culori și
nuanțele translucidității, oferă posibilitatea de a imita defectele de
smalț, pete, individualizând astfel piesa protetică.
Porțelanul își păstrează nealterat culorile în timp, este
biocompatibil, este rezistent la acțiunea chimică, este un bun izolator
termic, are duritate suficientă pentru a rezista la uzură însă poate
abrazia dinții antagoniști și se poate fractura în condiții nefavorabile.
Prezintă calități fizionomice superioare punților acrilice și chiar
metalo-ceramice.
Dezavantaje:
- Provocarea abraziunii dinților antagoniști sau artificiali;
- Sunt fragile;
- Au o tehnică compusă de confecționare.

2. Indicaţii la confecţionarea punţilor dentare fizionomice ceramice.

Indicații:
 Fracturi ale marginilor incizale când fizionomia şi funcţia nu mai pot fi refăcute cu
materiale plastice de restaurare coronară.
 Leziuni carioase proximale de amploare care în decursul anilor au fost restaurate de
repetate ori cu obturaţii.
 Discromii ale frontalilor indiferent de etiologie.
 Discromii post tratamente endodontale care nu pot fi rezolvate prin tratamente de albire.
 Anomalii de formă şi poziţie care nu pot fi rezolvate prin tratament ortodontic.
 Îmbunătăţirea aspectului fizionomic în special la o serie de profesii (artişti, profesori,
avocaţi), unde metalo-ceramica nu satisfăcătoare.

Contraindicații:
 Lipsa a mai mult de 5 dinți la nivelul unui singure breșe;
 Edentații terminale;
 Prezența dinților restanți cu o mobilitate patologică de gradul III;
 Vârsta ( personele până la 18 ani);
 Nu pot fi utilizate pentru zonele laterale ale arcadelor dentare, din cauza durității mici;
 Prezența tipurilor de ocluzii adânci, traumatizante;
 Dinții stâlpi rezultă bonturi foarte scurte ce nu pot asigura retenția pretezei;
 Abraziuni dentare avansate, când se presupune exercitarea unei forțe ocluzale mari
datorită contracțiilor musculare puternice.

3. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare fizionomice ceramice

metoda clasică.

Clinic: prepararea dinților, amprentarea și determinarea ocluziei centrice

Laborator: - Confecționarea modelelor din gips dur cu bonturi mobilizabile, poziționarea lor
în relație centrică și fixarea în simulator;
- Pe dinții stâlpi se realizează matricea din platină, pe care se depune masa de
opac și se arde conform tehnicilor utilizate la realizarea coroanelor Jacket ceramice (metoda
clasică).
- Ulterior între matricele de platină (în breșă) se adaptează o bară din porțelan
prefabricată astfel încât să prezinte contact cu opacul dar să fie distanțat cu cel puțin 1 mm de
dinții antagoniști.
- Bara se solidarizează cu ceară incoloră apoi se face un suport din material
termorezistent pe care se poziționează complexul bară-matrice.
- Urmează prelucrarea termică a suportului (materialul termo-rezistent face priza
iar ceara se topește lăsând spațiu între matrice și bară), după care între bară și matrice se
depune un nou strat de opac și se arde.
- După răcire, elementele solidarizate se aplică pe model și se modelează din
opac corpul de punte subdimensionat cu 1-1,5 mm, apoi se arde.
- Urmează depunerea succesivă a straturilor de dentină, colet, incizal, smalț,
separarea spațiilor interdentare până la opac și arderea.
- După asta se prelucrează cu abrazive și se depune un strat în spațiul interdentar
urmat de ardere.
Clinic: proba punții integral-ceramice pe câmpul protetic.
Laborator: glazurarea și înlăturarea matricei de platină.
Clinic: cimentarea definitivă a punții.

4. Particularităţile preparării dinţilor stâlpi la confecţionarea punţilor dentare

fizionomice ceramice.
 Obținerea unei forme corecte a bontului, specifică pentru coroana integral ceramică;
 Obținerea paralelismului între axele coronare ale dinților-stâlpi Coroana Jacket de porţelan
ars pe folie de platină pretinde o preparaţie terminală sub formă de prag circular care
formează cu pereţii axiali un unghi de 90°. Lăţimea pragului este de 1 mm, el fiind paralel cu
vârful crestei gingiei libere.

5. Tehnici contemporane de confecţionare a punţilor dentare fizionomice ceramice.

 Tehnici aditive:
1. Depunere de straturi succesive de ceramică. Sisteme: Optec HSP Jeneric/Pentron,
SUA), Vitadur (Vita, Geramnia), Duceram LFC (Ducera, Germania);
2. Turnare. Sisteme: Cerapearl (Kyocera Bioceram), Dicor (DeTrey/Dentsply,
Germania/SUA);
3. Infiltrare şi sinterizare: Sistem: InCeram (Vita, Germania);
4. Injectare (presare) la temperatură scăzută sau înaltă. Sisteme: IPS Empress (Ivoclar,
Liechtenstein), Cerestore (Coors Biomedical, SUA), Optec OPC (Jeneric/Pentron, SUA),
Cerapress (Schmidseder, Germania).

 Tehnici substractive:
1. Strunjire (frezaj). Sisteme: Cerec (Sirona, Cermania), Celay (Mikrona Technologie,
Elveţia);
2. Electroeroziune.
 ELABORAREA METODICĂ NR. 15
Tema: Tehnologia confecționării punților dentare fizionomice mixte metalo-ceramice
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
Puntea dentară mixtă metalo-ceramică –
reprezintă o formă de tratatment al edentației
parțiale, prezintă calități estetice satisfacătoare,
restabilește masticația și stabilizează ocluzia.
Coroana metalo-ceramica  reprezinta o varietate
de proteze dentare fixe ce sunt alcatuite dintr-un
schelet metalic de sustinere peste care se ard mai
multe straturi de ceramica dentara pentru a imita
aspectul unui dinte natural. Lucrarile dentare metalo-ceramice au o vasta aplicabilitate in
stomatologie.
Din punct de vedere al aspectului fizionomic, coroanele se prezinta de 2 tipuri:partial
fizionomica(acoperita doar vestibular sau vestibulo-oral de ceramca) si total fizionomica.
Indicații: orice formă clinică a edentației parțiale ce poate fi tratată printr-o proteză
conjunctă.
Contraindicații: - volum coronar redus al dinților-stâlpi, determinat de dimensiunea
cervico-incizală sau ocluzală foarte mică (nu asigură reținerea retentivității protezei);
- persoane sub vârsta de 18 ani.
Avantaje: - reprezintă idealul fizionomic, datorită stabilității cromatice a nuanței
coloristice, a translucidității și a luciului permanent;
- sunt inerte față de țesuturi;
- au duritate mare;
- stabilitate chimică și o conductibilitate termică mică.
Dezavantaje: - posibilitatea apariției unor fisuri sau fracturi, din cauza lipse paralelismului
dintre dinți;
- defecte ale componentei metalice;
- nerespectarea tehnologiei de prelucrare a componentei metalice, de oxidare
și depunere a grundului;
- grosimea mai mare a stratului de ceramică.
1.Caracteristica componentelor punţilor dentare mixte metaloceramice.
Puntea metalo-ceramică este compusă din componenta metalică (carcas/schelet metalic) și
din componenta fizionomică (porțelanul).
Componenta metalică ( scheletul metalic) este realizată din aliaje nobile sau inobile prin
turnare sau frezare și constituie un suport rigid pentru porțelan – conferindu-i rezistență la
fracturare. Are o grosime uniformă de 0,2 - 0,4 mm.
Aliajul din care se confecționează are o temperatură de topire mai mare decât cea de
ardere a ceramicii, pentru a preveni topirea suportului în timpul arderii. Aliajul trebuie să
fie compatibil cu ceramica: să aibă coeficient apropiat de dilatare și contracție termică. Nu
se fac retenții, marginile carcasului sunt rotunjite.
Componenta fizionomică (ceramica) este depusă strat cu strat prin pensulare, apoi, arsă în
cuptorul de ceramică. Ea are grosimea de 0,6-1,0 mm pe fața vestibulară și de 1,5-2,0 mm
pe marginea incizală/suprafața ocluzală.
2.Particularităţile preparării dinţilor stâlpi şi amprentării la confecţionarea punţilor
dentare mixte metalo-ceramice.
Prepararea dinților stâlpi:
Prepararea bontului se face într-o anumită succesiune a șlefuirii suprafețelor coronare:
1. Șlefuirea mărginii incizale;
2. Șlefuirea feței vestibulare;
3. Șlefuirea fețelor proximale;
4. Șlefuirea feței orale;
5. Rotunjirea muchiilor;
6. Definitivarea pragului gingival.
 De pe suprafața vestibulară se șlefuiește un strat din țesuturile dure de aprox. 2 mm;
 În zona cervicală este creat pragul cu grosime de 1-1,5 mm;
 Marginea externă a pragului să aibă 90º;
 Înălțimea se reduce cu aprox. 1,5-2,5 mm, în dependență de relațiile de ocluzie;
 Suprafața orală se prepară mai puțin, în dependență de grosimea componentei metalice.
Pentru dinţii laterali se realizează o preparaţie similară cu faţa vestibulară, iar la dinţii
frontali prepararea trebuie să respecte morfologia concavă a zonei supracingulare şi
convexă a zonei latero-cingulare.
Instrumentar necesar
• Instrumente diamantate cilindro-conice cu vârf rotunjit (cu granulație medie pentru
reducerea volumului, granulație fină pentru finisare);
• Instrument diamantat efilat;
• Instrument diamantat în formă de minge de regby sau roată de moara (pentru reducerea
orală a dinților frontali);
• Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf plat (pentru prepararea pragului);
• Freze de finisare;
• Sonda parodontală.
Amprentarea cîmpului protetic
Se desfășoară în 2 etape și folosește 2 materiale distincte de amprentă, câte unul pentru
fiecare etapă. Precizia și fidelitatea amprentei în 2 timpi sunt excelente.
Materiale de amprentă folosite : în prima fază un material dur (silicon dur);
în a doua fază un material fluid. De obicei, se
folosesc siliconii de adiție, datorită proprietăților foarte bune pe care le au.
3.Materiale şi tehnica realizării modelului pentru confecţionarea punţilor dentare
mixte metaloceramice.
Pentru realizarea modelului compus cu bonturi mobilizabile este nevoie de gips dur de
clasa IV, gips de clasa III, tije de ghidaj.
Se prepară pasta de gips de clasa IV și se introduce în amprentă sub control vizual, pe
măsuța vibratorie, controlând ca gipsul să pătrundă în toate imprimările.
După priza gipsului aceasta va fi partea lucrătoare. Aceasta se scoate din amprentă, se
elimină surplusurile cu ajutorul trimerului și a soclatorului, apoi soclului i se redă o
suprafață netedă.
Cu ajutorul aparatului laser pin se fac găuri în partea bazală a soclului în punctele de
proiecție ale dinților stâlpi. În aceste găuri sunt poziționate tijele de ghidaj.
Partea lucrătoare se introduce în apă cu săpun pentru 4-5 min pentru a se izola.
Se prepară pasta de gips de clasa III și se umple conformatorul pentru soclu apoi în
aceasta se introduce partea lucrătoare împreună cu tijele.
După priza gipsului, soclul se fasonează și se elimină partea lucrătoare.
Bonturile sunt secționate și pregătite pentru modelarea machetei.

4.Fazele clinico-tenhice de confecţionare a punţilor dentare mixte metalo-ceramice

1. Clinic: - prepararea dinților stâlpi după tehnica preparării pentru coroane mixte metalo-
ceramice cu diferența de creare a paralelismului între dinții stâlpi care se atinge printr-o
preparare a suprafețelor verticale a dinților sub un unghi de 2-1 grade spre ocluzal. După
asta urmează formarea pragului cu unghi drept. cu lățimea de circa 1,2 mm.
- Amprentarea dublă și protecția dinților vitali cu coroane provizorii,
determinarea ocluziei centrice.
2. Laborator: - Realizarea modelului cu dinții mobilizabili din supergips;
- Gipsarea în simulatoare;
- Modelarea componentelor metalice a elementelor de agregare, apoi a
corpului de punte ca va fi subdimensionat cu 1,5-2,0 mm fără macroretenții.
3. Clinic: - Proba componentei (scheletului ) metalice în cavitatea bucală;
- Determinarea culorii ceramicei.
4. Laborator: Prelucrarea carcasului în vederea obținerii retențiilor: sablare cu oxid de
aluminiu (Al2O3) de 250 mc (retenție mecanică) și oxidarea suprafețelor (retenție fizică-
prin legături ionice). Ulterior se depun straturile de ceramică, care se ard strat după strat.
5. Clinic: proba difinitivă a punții pe dinții stâlpi;
6. Laborator: glazurare și lustruirea mecanică a lucrării protetice;
7. Clinic: fixarea punții pe dinții stâlpi prin cimentare definitivă.

5.Tehnice de modelare a machetei din ceară a componentei metalice a punţilor

dentare mixte metaloceramice fizionomice.
Aceasta tehnica este indicata numai pentru zona frontala a arcadelor dentare cu edentatie
unidentaraă.Puntea dentara fizionomica din ceramica este solicitata in practica dentara.
Deosebim tehnici:
-amprente obtinute intr-un singur timp;
-in 2 timpi;
Aceasta tehnica este indicata numai pentru zona frontala a arcadelor dentare cu edentatie
unidentaraă.Puntea dentara fizionomica din ceramica este solicitata in practica dentara.
Deosebim tehnici:
-amprente obtinute intr-un singur timp;
-in 2 timpi;
 Tehnica prin picurare (tehnica adiției de ceară);
 Sculptarea machetei dintr-un bloc de ceară, care a fost plastifiat și întrodus pe bontul
modelului izolat;
 Tehnica ce folosește folia de ceară calibrate de 0,30-0,35 mm;
 Tehnica răcirii gradate;
 Forma de capă, obținută prin răcirea progresivă a cerii topite, acoperă toate suprafețele
bontului, fiind în contact intim. Pereții sunt uniform de groși – 0,30-0,35 mm.

6.Aliagele folosite la obţinerea componentei metalice a punţii dentare mixte

metaloceramice
Aliaje nobile (procentul cel mai mare il are aurul care este care este taiat cu platina sau cu
paladiul).
*Continutul de aur este de 78-84,5%, iar cu platina impreuna constituie circa 97%.
 Aliaje Au-Pt
 Aliaje Paladiu-Aur
*Lor li se adauga si alte elemente (staniu, fier, iridium, crom), ei asigurand formarea stratului
de oxizi necesar pentru legarea ceramicii
*Au un pret foarte ridicat.
Aliaje seminobile:
*Continutul de aur este in jur de 20 % restul procentelor fiind reprezentate de argint si
paladiu. Duritatea crescuta a fost obtinuta prin adaos de iridiu.
 Aliaje de paladiu-argint, sint aliaje ce contin mici procente de aur.
 Ulterior pe baza de paladiu-cupru si paladiu-cobalt.

Aliaje inoxidabile
*Aliajele nobile, care prezinta un pret de cost foarte ridicat, element essential pentru limitarea
utilizarii lor, a determinat aparitia grupei aliajelor inoxidabile.
 aliaje de tip crom-cobalt, contin aproximativ 60% Co si 30% Cr, da si alti componenti:
Mo, Al, W, etc.
 aliaje de tip crom-nichel, contin aproximativ 69-81% Ni si 12% Cr.
 ELABORAREA METODICĂ NR. 16

Tema : Tehnologia confecționării punților dentare fizionomice mixte metalo-

acrilice. Etapele clinic-tehnice de confecționare.

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:

1) Etapele clinico-tehnice la confecționarea punților detare metalo-acrilice.

- Clinic: prepararea dinților, amprentarea, determinarea ocluziei centrice.

- Laborator: confecționarea modelului din gips dur cu bonturi mobilizabile și modelul
cu dinți antagoniști, fixarea lor în ocluzie centrică și gipsarea în simulator, modelarea
machetei din ceară a carcasului metalic, aplicarea retențiilor sub formă de
sfere/bare/ciupercuțe, schimbul cerei în aliaj (ambalarea, turnarea, dezambalarea),
prelucrarea carcasului metalic, ajustarea
lui pe model.
- Clinic: proba carcasului în cavitatea
bucală, determinarea culorii acrilatului.
- Laborator: mascarea carcasului (cu
Conalor), modelarea machetei din ceară a
componentei fizionomice, schimbul cerei
în acrilat (ambalarea, topirea cerei,
izolarea, introducerea acrilatului,
polimerizarea, dezambalarea), prelucrarea
compoentei fizionomice.
- Clinic: proba punții metalo-ceramice în cavitatea bucală.
- Laborator: lustruirea punții.
- Clinic: proba și fixarea prin cimentare definitivă a punții pe dinții stâlpi.

2) Particularitățile preparării dinților-stâlpi în puntea dentară metalo-acrilică.

- Faţa vestibulară trebuie şlefuită în două planuri, „biofuncţional".
- Trebuie să se asigure un spaţiu uniform de 2 mm; pentru metal 0,3-0,4 mm, pentru
acrilat 1,5 mm.
- În zona de colet trebuie să se asigure un prag vestibular care să aibă o lăţime minimă
de 0,8 mm, preferabil 1-1,5 mm.
- Pragul gingival va forma cu peretele axial un unghi exprimat şi va fi înfundat
subgingival 0,25-0,5 mm.
- Pragul vestibular se continuă pe jumătăţile vestibulare ale feţelor proximale de unde
continuă sub formă de chanfrein.
- Este necesară redarea paralelismului între dinții stâlpi.

3) Materialele și tehnica amprentării câmpului

protetic la confecționarea punților dentare
metalo-acrilice.

Amprentarea se face cu material siliconic în doi

timpi.
- Mai întâi se face amestecul primului strat și se
depune pe lingură, apoi se presează pe arcada
dentară.
- Câmpul protetic trebuie să fie uscat, fără secreții
sau sânge, șanțul gingival trebuie temporar
îndepărtat, pentru a se evidenția limita preparației.

- După priza materialului de amprentare, lingura se înlătură din cavitatea bucală și se

depune pasta de corecție apoi se presează repetat pe arcada dentară.
- După priză, amprenta este eliminată atent din cavitatea bucală.

4) Tehnica realizării modelului de lucru și a celui auxiliar.

Modelul de lucru se confecționează din gips dur cu bonturi mobilizabile. Modelul

auxiliar se confecționează din gips dur cu bonturi fixe.
Pentru realizarea modelului auxiliar este necesară prepararea pastei de gips și
introducerea acesteia în amprentă menținând-o pe măsuța vibratoare, urmărind ca
gipsul să umple toate imprimările amprentei; în același timp se umple cu gips
conformatorul de soclu iar amprenta se poziționează deasupra lui. După priza gipsului,
soclul se fasonează.
Pentru realizarea modelului compus cu bonturi mobilizabile este nevoie de gips dur
de clasa IV, gips de clasa III, tije de ghidaj, conformator de soclu.
 Se prepară pasta de gips de clasa IV și se introduce în amprentă sub control vizual,
pe măsuța vibratorie, controlând ca gipsul să pătrundă în toate imprimările. După priza
gipsului aceasta va fi partea lucrătoare. Aceasta se scoate din amprentă, se elimină
surplusurile cu ajutorul trimerului și a soclatorului, apoi soclului i se redă o suprafață
netedă. Cu ajutorul aparatului Laser pin se fac găuri în partea bazală a soclului în
punctele de proiecție ale dinților stâlpi. În aceste găuri sunt poziționate tijele de ghidaj.
Partea lucrătoare se introduce în apă cu săpun pentru 4-5 min pentru a se izola. Se
prepară pasta de gips de clasa III și se umple conformatorul pentru soclu apoi în
aceasta se introduce partea lucrătoare împreună cu tijele. După priza gipsului soclul se
fasonează și se elimină partea lucrătoare. bonturile sunt secționate și pregătite pentru
modelarea machetei din ceară.

5) Tehnica modelării machetei din ceară a componentei metalice a punții dentare

metalo-acrilice.

•aditivă – prin adiția cerei picătură cu picătură se redă forma și grosimea corectă a
carcasului metalic;
•substractivă – frezarea sau răzuirea cerei;
• adaptarea elementelor prefabricate.
- Modelarea începe cu crearea unor cape de ceară pe bonturile dinților stâlpi (prin
metoda răcirii progresive sau adaptarea foliei de ceară prefabricată sau termoplastică)
- După care în zona cervicală se depune ceară de colet (pentru o adaptare mai bună la
prag)
- În zona edentată se adaptează un bloc de ceară albastră sau elemente prefabricate și
apoi prin tehnica adiției și răzuirii se modelează macheta carcasului metalic.
- Pe suprafața machetei se aplică un lac adeziv peste care se presoară retențiile.
6) Varietăți de elemente de retenție a acrilatului.

7) Cerințele către componenta metalică a punții dentare metalo-acrilică.

• Să asigure rezistența materialului fizionomic

• Să fie integru, să nu prezinte lipsuri, fisuri sau surplusuri
• Să asigure retenția acrilatului
• Să nu fie vizibil prin componenta fizionomică (se maschează)
• Să aibă o bună închidere marginală la nivelul pragului dentar
• Să se însere cu ușurință pe dinții stâlpi
• Pe suprafețele ce vor fi placate să asigure un spațiu suficient necesar pentru acrilat de
1,5 mm. A se lua în considerație și grosimea retențiilor

8) Metale și aliaje utilizate la confecționarea punților dentare metalo-acrilice.

Componența. Însușiri tehnologice.

- Aliajele inobile pe bază de CrCo și CrNi

- Aliajele tip CrCo conțin aproximativ 60% Cobalt și 30% Crom precum și deferiți
componenți: Mo, Al, W, Si, Ru, Ga etc.
- Aliajele tip CrNi conțin aproximativ 69-81% Ni și 12% Cr cu adaosuri de Mo, Al,
Si, Be, Cu, Mn, Co, Ti, Ta, Ga, P, Sn.
Ingredienții adăugați în diferite proporții la aceste aliaje influențează proprietățile
lor fizico-chimice. Astfel, cromul conferă aliajului duritate și calități anticorozive,
prezența molibdenului îi comunică o structură microcristalină iar nichelul mărește
vâscozitatea, siliciul și manganul îmbunătățesc fluiditatea, manganul micșorează
temperatura de topire și contribuie la înlăturarea gazelor și legăturilor sulfuroase.
Proprietăți:
 Coeficient de contracție de 1-2%;
 Interval de topire de 1232 – 1454 grade;
 Culoare alb-argintie;
 Densitate mică de aproximativ 8g/cm3;
 Greutate mai mică comparativ cu aliajele nobile;
 Proprietăți mecanice sunt superioare celor nobile;
 Au duritate crescută – rezistență la abraziune, dificultate în prelucrare;
 Modulul de elasticitate de cel puțin două ori mai mare decât al aliajelor de aur;
 Sunt bine tolerate în cavitatea bucală;
 Rezistență la coroziune.
ELABORAREA METODICĂ NR. 17
Tema: Prelucrarea și finisarea punților dentare. Totalizare.

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
1. Utilajul necesar la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare .
 Micromotor (pune în funcție frezele, pietrele, discurile, polipanții cu care se prelucrează
suprafețele protezei)
 Motor (pune în funcție discul, piatra, polipantul, peria, puful cu care se lustruiesc
suprafețele protezei)
 Baia galvanică (pentru lustruirea punților metalice).
 Generator de aburi (pentru eliminarea particulelor de material abraziv care rămân pe
suprafețele protezei după lustruire).
2. Instrumentarul necesar la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare.
 Freze de diferită granulație și formă atât metalice cât și din carborund (toate tipurile de
proteze)
 Discuri din carborund sau diamantate (metalice)
 Discuri de separație (toate tipurile)
 Pietre de carborund (metalice, acrilice)
 Hârtie abrazivă (acrilice)
 Polipanți (netezirea protezelor metalice și ceramice, uneori acrilice)
 Perii (metalice, acrilice)
 Filțuri (metalice, acrilice)
 Puf (metalice, acrilice)
3. Materialele necesare la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare .
 Abrazive pentru șlefuire (pietre, discuri, freze):
1. De proveniență naturală: diamant, corund, cuarț, piatra ponce, oxid de aluminiu, oxizi de
fier, magnetita ș.a.;
2. De proveniență artificială: carborund, electrocorund ș.a.
 Abrazive pentru lustruire
1. Prelucrare mecanică: pulbere fină de piatră ponce, cuarț, feldspat și cretă în amestec cu
apa sau lichid special; paste care conțin pulberi extrafine ale oxizilor metalici înglobați în
grăsimi liante (sunt de diferite culori în dependență de oxizii din componență);
2. Prelucrare electrochimică: lichid electrolitic.
4. Sablarea pieselor turnate.
Sablarea reprezintă un procedeu de împroșcare cu un jet de pulbere fin de corund pe baza
oxidului de aluminiu sau nisip de cuarț. Astfel, particulele sunt eliminate cu viteză foarte mare
și, lovindu-se de componenta metalică, fragmentează resturile de masă de ambalare de pe
suprafața punții. Componenta metalică se ține în așa fel încăt jetul de nisip să cadă pe
suprafața ei sub un unghi de 45 de grade. Jetul nu trebuie să cadă timp îndelungat pe
componenta metalică, pentru că poate face o gaură.
5. Tehnica prelucrării mecanice a punţilor dentare.
Prelucrarea mecanică se face în doi timpi; planarea și netezirea suprafeței, apoi lustruirea
acesteia.
 Prelucrarea mecanică începe cu alegerea instrumentului potrivit (freză, disc sau piatră) care
se montează cu mandrenului în micromotor. Micromotorul face ca instrumentul să se
rotească, iar la apropierea protezei, când se realizează contactul suprafeței acesteia cu
materialul abraziv, particulele celui din urmă, fiind mai dure, produc o pierdere de material,
adică șlefuiește suprafața. Astfel, sunt eliminate toate surplusurile, canalele de turnare.
Ulterior se face netezirea cu ajutorul polipantului. La o menținere îndelungată sub acțiunea
polipantului, proteza se încălzește și poate produce senzații neplăcute pentru practician dar și
o deteriorare a structurii suprafeței protezei, posibil chiar găurirea acesteia.
Lustruirea se face mai întâi cu peria, care este poziționată pe mandrenul motorului sau la
micromotor, apoi cu puful, care dă un aspect lucios.
Pe perie se depune pastă de lustruit și se apropie proteza. Este important ca proteza să nu
fie menținută timp îndelungat în contact cu peria, pentru a preveni complicațiile sus-numite
dar și pentru a nu apărea zgârieturi nedorite. Dacă acest defect totuși apare, prelucrarea se face
în direcție transversală în raport cu acesta. O prelucrare în direcție longitudinală o va adânci
mai tare. Puful necesită aceeași abordare.

6. Şlefuirea şi lustruirea punţilor dentare

Șlefuirea se face cu freze și discuri de granulație fină, aplanând neregularitățile și netezind
suprafețele punții. O atenție deosebită se acordă zonei de separare dintre elemente. Mișcările
se fac în aceeași direcție. Urmează netezirea cu polipantul care conferă o suprafață și mai
netedă.
Lustruirea se face cu peria și puful în combinație cu prafuri și paste de lustruit