Liviu Rebreanu și romanul Ion

1. Preliminarii: romanul românesc până la capăt

Romanul românesc s-a dezvoltat până în 1920 discontinuu și cu lungi

perioade de stagnare. Literatura românească de la sfârșitului secolului al XIX-
lea și primele două decenii ale secolului al XX-lea fiind preponderent lirică și
nuvelistică.

Romane apărute până în 1920:

- Ciocoii/ vechi/ și noi (de N. Filimon)

- Mara (de I. Slavici) – 1894/1906 în volum (reușit estetic)
- Viața de la țară. Tănase Scatiu ( D. Zamfirescu) ( reușit estetic)
- Manoil , Elena ( D. Bolintineanu) ( valoare istorică)
- Dan ( A. Vlăhuță) ( valoare istorică)

Toate aceste romane nu sunt suficiente însă pentri instruirea unei traduții
românești autentice. Practic, până în 1920, personajul reprezentativ al
literaturii române este fie parvenitul, fie inadaptatul, iar categoria specifică
prozei românești este melodramaticul ( = cu caracter patetic exagerat, plin de
emfază).

Nu există detașarea necesară a romancismului profesionist pentru care

viața reală și literatura sunt două domenii distincte.

„Adevăratul roman (mrealist prin metodă și epic prin amploarea planului)

avea să apară abia în 1920, o dată cu publicarea lui Ion de Liviu Rebreanu “,
spune Carmen Mușat în Romanul românesc interbelic ( Editura Humanitas,
București, 2004)

Preliminarii= introducere, preambul

1
2. Liviu Rebreanu a fost scriitor realist și reatorul romanului
românesc obiectiv

George Călinescu îl apreciază pe Rebreanu pentru că a creat romanul

obiectiv (= care redă relitatea în mod imparțial, nepărtinitor ). Reprezentant
tipic al realismului (= curent, atitudine în artă care susține inspirația din
realitate), scriitorul Liviu Rebreanu propune în opera sa o sinteză și nu o
fotografie a vieții: „ Artistul nu copiază realitatea niciodată. Realitatea”- Scria el
în 1935 – pentru mine a fost numai un pretext pentru a-mi putea crea o altă
lume nouă, cu legile ei, cu întâmplările ei.”

Liviu Rebreanu (1885- 1944) construieștre un roman în care naratorul

omniscient ( care știe totul despre acțiune și personaje) optează pentru
relatarea neutră, impasibilă (indiferentă) a evenimentelor în care sunt implicate
personaje ( Ion ). El nu intervine în desfășurarea faptelor cu comentarii sau
explicații ( ca, de exemplu, N. Filimon în Ciocoii vechi și noi ). Din acest punct
de vedere, al neimplicării în existența personajelor, deși deține controlul asupra
lor , romanul rebrenian este comparat cu romanul francezului realist Gusrave
Flaubert ( cel care a scris Madame Rovary).

Este evident în Ion , ca și în celelalte romane ale lui Rebreanu ( Răscoala,

Pădurea Spânzuraților ), ambiția autorului de a înfățișa viața în multiplele ei
ipstaze . Naratorul este un observator atent și intransigent. Personajele sale
trăiesc în permanență o dramă în romanul Ion și sunt urmărite parcă de o
fatalitate tragic ă . În lumea creată de Rebreanu destinul acționează implacabil (
necruțător, neîndurător, neînduplecat) și orb dincolo de voința umană. Deșii
eroii săi nu au noblețea marilor sentimente și a marilor ideei, ei au puterea
vieții pe care o trăiesc intens , prin instinctele lor netocite , prin setae lor de
pământ, de iubire,de ură.