ION

de Liviu Rebreanu

Roman realist- obiectiv

I. Introducere (autor, opera)

În contextul literar interbelic, divers prin tematică și formule narative, proza lui Liviu
Rebreanu impune definitiv viziunea realist-obiectivă, creația epică densă, organizată în
structuri solide, arhitectonice. Autorul debutează în 1912 cu un volum de nuvele,
intitulat ,,Frământări”, care conține adevărate nuclee epice pentru creațiile sale romanești
ulterioare, constituind exerciții stilistice care pregătesc marile sale romane. Modelul
realismului rebrenian se afirmă la nivelul a două mari direcții: observația socială, exersată în
scrieri precum ,,Ion” sau ,,Răscoala” și analiza psihologică, reprezentativ fiind, în acest sens,
romanul ,,Pădurea spânzuraților”.
Capodopera lui Rebreanu, romanul ,,Ion”, a apărut în anul 1920, după o lungă
perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul mărturisește. La baza romanului se află atât
faptele de viață, cât și o documentare atentă în ceea ce privește problematica universului rural,
așa cum însuși avea să precizeze autorul, în volumul ,,Mărturisiri”, apărut în anul 1932. Eugen
Lovinescu apreciază apariția operei drept o primă izbândă a romanului obiectiv în literature
noastră, ce a creat premisele modernizării discursului epic interbelic. Acest fapt este subliniat
de înfățișarea universului rural în mod realist, prin depășirea registrului idilic al literaturii
sămănătoriste, prin complexitatea construcției narative, dar și prin tipologia creată din care se
detașează profilul personajului eponim. Opțiunea pentru REALISM este, de altfel, formulată
de scriitor în ,,Cred”, eseu în care autorul prezintă constantele estetice ale creației sale:
surprinderea ,,pulsației vieții”, opțiunea pentru autenticitate și faptul credibil, refuzul
ornamentului stilistic în favoarea anticalofilismului.

II. Realismul+ 2 trăsături ale romanului care justifică încadrarea în realism

Realismul constituie un curent literar-artistic, manifestat cu precădere în cea de-a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacție împotriva efuziunii sentimentale a poeziei
romantice. Estetica acestuia are o serie de trăsături, care îl individualizează: reactualizarea
conceptului aristotelic de reflectare mimetică a realității, veridicitatea întâmplărilor,
determinismul spațio-temporal, preocuparea constantă pentru oglindirea obiectivă a tuturor
aspectelor societății contemporane autorului sub toate aspectele sale, înfățișarea unui univers
dinamic, complex, structurat circular, în care se remarcă prezența personajelor tipologice, vii,
care suferă o evoluție evidentă.
În primul rând, ,,Ion” este o frescă socială a vieții articulate în spațiul rural, de la
începutul secolului al XX-lea. Romanul rebrenian constituie o amplă panoramă epică, ce
oglindește într-o manieră veridică satul ardelenesc în datele sale esențiale. ,,Ion” este o
monografie a universului rural transilvănean de dinaintea Primului Război Mondial, o dramă a
pământului, dar și a iubirii, un roman al vieții și al morții.Întâmplările stau sub semnul
veridicității: obiceiurile marilor momente din viața omului (nașterea, nunta, înmormântarea),
relațiile sociale generate de diferențele economice, precum și problema etnică a românilor sub
ocupație habsurburgică alcătuiesc tabloul realist al vieții satului românesc ce se revarsă
epopeic într-o structură epică solidă, de amplitudine arhitectonică.
Totodată, fresca realistă este ilustrată de o galerie impresionantă de personaje
veridice, tipologice, aflate sub zodia determinismului, integrate firesc în tabloul social al
comunității. De exemplu, prin Ion, este conturat tipul țăranului sărac, care caută să parvină pe
scara socială, Zaharia Herdelea este reprezentativ pentru condiția intelectualului în viața
satului, iar Ana întruchipează statutul simptomatic al femeii în societatea patriarhală, fiind
prototipul fetei supuse, naive, care cade victimă agresivității tatălui și propriului soț.
În al doilea rând, în spiritul reprezentării realiste,radiografierea societății este
realizată prin intermediul unui discurs narativ obiectiv, relatarea fiind făcută la persoana a III-
a, de către un narator detașat, omniscient și omniprezent. Asemeni unui regizor universal,
acesta plăsmuiește traiectoriile existenței personajelor, conform unui destin prestabilit. Nu
întâmplător, textul conține o serie de semnale subsumate tehnicii anticipării, ce prevestesc
evoluția conflictului și destinul unor personaje, adevărate victime ale fatalității. Totodată,
determinismul spațio-tempoal, sugerat prin bogăția toponimică din incipitul romanului (Cluj,
Armadia, Jidovița, Pripas) și supus convenției veridicității prin tehnica detaliului semnificativ,
constituie un alt reper estetic ce îndreptățește încadrarea romanului în paradigma realistă.