Nicolae Romanițan la Borderline Art Space

Borderline Art Space deschide joi, 5 octombrie, începând cu ora 18, expoziția de pictură a artistului
clujean Nicolae Romanițan. Curatoriată de Horia Lipot, expoziția intitulată „Dezvrăjit” poate fi vizitată
până la data de 1 noiembrie.

În centrul artistic clujean, cu a sa specificitate a mediului picturii, se pictează mai mult decât adesea,
frumos. Realist, foto sau hiper realist, iar dacă vorbim de compoziții abstracte, predomină cele analitice,
în blocuri de culoare ce caută temperatura perfectă între culori. Se pictează pe suporturi parietale bine
definite și preparate, predominanta pânză, ca în centrele artistice cu tradiție, este majoritar din in.
Existând și un sistem bine format deja al pieței primare, lucrările, chiar și în rândul generației foarte
tinere, sunt adesea înrămate. Parte la fel de importantă a aceluiași sistem bine definit, al exportului
cultural constant către vest, din ultimii deja aproape 20 de ani, este că majoritatea artiștilor asimilați
circuitului, fie el instituțional sau al pieței, dețin doctorate, iar indiferent de mediul pe care îl practică
mai toate sunt susținute în genul picturii. Deci la Cluj se pictează și se pictează în general, academic,
frumos.

Nu însă și Nicolae Romanițan a cărui lucrări, adesea pe suporturi precare, găsite sau recuperate, sunt
definite în primul rând de o autenticitate frapantă, de nostalgia unei tactilități și materialități pregnante,
ca răspuns tocmai la preconizata lor obsolescență într-o lume tot mai inevitabil accelerată spre
imeterialul complet, bolean și sec, din limbaj articulat pe 1 și 0 ca un vis urât al opoziției binarelor. Am
preferat să folosesc frumos în loc de estetic, deoarece nu întotdeauna acesta este și autentic, sau real,
cum pentru vechii greci, kallos avea deopotrivă și sensul de folositor. Vorbim ironic de acel frumos care
definește tot mai mult starea lumii-ambalaj tipică piețelor de capital deschise de astăzi, în care imaginea
tip cea mai prezentă vizual este cea a reclamei, sau a identității personale transformate prin filtre
comerciale.

Multe dintre subiectele, materialele alese, iar uneori chiar tehnicile folosite de Nicolae Romanițan –
precum desenul hașurat în pix – sunt atât de specifice generației numite categorial mileniale, sau Y.
Artefactele și arsenalul iconografic sunt din categoria celor arahic-digitale, ca stop-cadre din jocuri SEGA,
plăci de bază expuse asemeni unei excarnații digitale, CD-uri și CD-ROM-uri despre care statisticile
speculative de azi ne spun că generațiile actuale nici nu mai știu exact cum arată, computere nouăzeciste
cu carcasa voluminoasă și orizontală desfășurate instalaționist pe pardoseală cu circuitele la vedere, ca și
când artistul ar fi gata să predea o lecție de anatomie, firește digitală. Adeea folosite ca suport pentru
aceste iterații tehno-apocaliptice sunt la polul opus artefacte domestic-calde, care defineau carcasa
structurală pe care aceste fantezii proto-digitale, primele ale pieței libere proaspăt deschise în anii ’90 se
desfășurau: faianță albă și ieftină, linoleum, bucăți de mobilier sau de tencuială recuperate, ori tablouri
cu naturi statice cu fructe plastifiate care decorau holurile întunecoase ale blocurilor socialiste.

Adesea scenele lui Nicolae Romanițan par stilistic o fuziune îngrijită, a designului grafic și picturii.
Reprezentarea eficientă a unui post-apocalipitc al singularității tehnologice este alimentată de un efect
compus spațial-pictural-emoțional, care sparge diviziunile între ceea ce simți, ceea ce vezi și ceea ce
pare ca într-un vis. Dispuse în planul imaginii cu materialitatea densă a lucrurilor îndesate în grabă într-
un rucsac, gata de plecare, obiectele din scenele sale se prăbușesc ubicuu în spațiul arhitectural și
psihologic interior. În corpurile personajelor reprezentate mai mereu ca singure-pe-lume, având alură
de autoportret mascat adesea în scene ale istoriei sau istoriei artei, întrolocate cu tehnologia operată
deloc simbiotic în corp, prin partea sa hardware a implanturilor dureroase și nu cea software a celor
programabile și amnezice, vedem momente de agonie, singurătate, înfrângere, dar și de tandrețe și
extaz, exprimate într-un stil autodidact, detaliat maniacal, abordând partea caricaturală a speciei
realismului, care este mai degrabă specifică modernismului american decât european; desigur, influența
majoră a generației amintite.

Aceste lucrări mărturisesc clar despre frumusețea unei lumi aflate în sau spre prăbușire, în curs
accelerat de dezvrăjire, ca și cum un indvid al anului 2050 după ce își va fi scos casca VR, observă că în
cei câțiva ani de realitate virtuală continuă în locuri utopice, în jurul său lucrurile reale, au început să se
prăbușească, să se defecteze. O stare de grație a Antropocenului târziu, la limita obiectivă a haosului,
despre care un alt clujean, Ovio Olaru, scrie în volumul „Pilotul”:

[…] ”Suntem în stare de foarte multe, dovadă că încetinim

rotația planetei

cu construcțiile noastre

și avem oase de tăria granitului

pe care le rupem fără risc

în accidente de mașinării
nu sunem perisabili, pentru că am depășit stadiul animal

și ne reparăm pe cale artificială ”[…]

Nicolae Romaniţan (n.1991) este un artist multidisciplinar care explorează diferite realităţi precum
jocurile video, seriale de animație/filme, reviste, manuscrise medievale și alte medii uitate, căutând o
corespondență cu evenimentele istoriei recente sau pur și simplu pentru a scoate în evidență lumea
materială a unor simboluri cu o iconicitate puternică sau artefacte cât mai tactile. Este de-asemenea
într-o continuă căutare a legăturilor istoriei artei cu posibilele realități alternative. Reușește să dezvăluie
semnificații profunde, în anumite momente concentrându-se asupra aspectelor mai întunecate ale vieții,
cum ar fi alienarea, postumanitatea, eroticul, durerea, violența, absurditatea războiului, totul văzut în
mod profund existențial, infuzat cu o ironie necruțătoare. În practica de atelier pictează și desenează,
însă abordează și arta digitală sau fotografia în proiecte specifice. Principalul său interes în ultima
perioadă a fost să dezvolte și să înfățișeze teme care abordează conceptul de „after-life” și să se
concentreze asupra motivului ucigașului de demoni și asupra diferitelor moduri de a vedea viața și
moartea, în diferite tehnici, în special pictura în ulei pe diferite suporturi.

Expoziția este organizată de Borderline Art Space prin Asociația Culturală AltIași și face parte din
proiectul „Evadări post-umane”, co-finanțat de AFCN și Primăria Municipiului Iași. Sponsor: Gramma.
Parteneri media: TVR Iași, Radio România Cultural, Ziarul de Iași, Modernism.ro.

Disclaimer: Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național.
AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi
folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.