Roman realist, obiectiv

Perioada interbelică

ION

Liviu Rebreanu

Primul roman publicat de Liviu Rebreanu in 1920, Ion, este modern, realist de tip obiectiv, cu tematica
rurala, din perioada interbelica.

Un argument al apartenenței textului la modernism este obiectivitatea nararii, remarcandu-se o

detasare atat in prezentarea vietii oamenilor din satul Pripas cat si aspecte privitoare la moartea unora
dimtre acestia. In studiul „Creatia obiectiva", Eugen Lovinescu analiza aceasta perspectiva a naratorului
omniscient ce poate fi asemanata cu imperdonalitatea unui proces verbal.

O tehnica moderna utilizata este cea a contrapunctului, capitolele fiind impartite la randul lor in
subcapitole notate cu cifre arabe in care se prezinta fie evenimente din planul taranilor, fie din cel al
intelectualilor.

Modernismul se impleteste cu trafitionalismul, caci romanul are tematica rurala si prezinta

problematica pământului, principala preocupare a taranului. Evenimentele sunt narate cronologic
dintr o perspectiva auctorială si sunt surprinse diverse tradiții privitoare la nunta, botez, sfintirea
bisericii, înmormântare.

Caracterul monografic al romanului consta in surprinderea veridica a diverselor aspecte ale vietii
rurale: obiceiuri, tradiții, relatii socio economice, relatii de familie.

Tema romanului este problematica pamantului, analizata in conditiile socio economice ale satului
ardelenesc. Este prezentată lupta unui taran sarac pentru a obtine pamant si consecintele faptelor
sale. Tema centrala, posesiunea pamantului, se impleteste cu tema iubirii si tema destinului.

Titlu contine numele perdonajului in jurul caruia graviteaza intreaga actiune. Este un nume generic,
George Călinescu afirmand „toti flacaii din sat sunt varietati de Ion".

Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si cea a intelectualior. Legatura dintre
planuri este realizată prin intermediul personajului Ion.

Acriunea romanului incepe intr-o duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la hora, in curtea
Tudosiei.

Un prim episod ilustrativ pentru viziunea realista despre lume a autorului este scena horei. Sunt
prezente toate personajele romanului. Asezarea privitorilor reflecta relatiile sociale. Fruntasii satului,
primarul si taranii bogati, discuta separat de taranii mijlocasi, asezati pe prispă. In satul traditional,
lipsa pamanului este echivalenta cu lipsa demnitatii, fapt redat de atitudinea „sarantocului" : „Pe la
usa, ca un caine la usa bicatariei, trage cu urecjea si Alexandru Glanetasul, dornic sa se amestce in
vorba, sfiindi-se totusi sa se vare intre bogatasi.” Intelectualii satului, preotul si familia învățătorului
Herdelea, privesc fara a se amesteca in joc. Imaginea horei este „o hora a destinului" caci acum se va
decide soarta personajelor prin decizia luata de Ion, dar si cea a Floricai, a Anei, a lui Vasile Baciu cat si
a lui George.