Realismul literar românesc a fost inaugurat în proză și dramaturgie de către

scriitorii pașoptiști (Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri) și postpașoptiști (Nicolae

Filimon, Bogdan Petriceicu Hasdeu). Acest stil a fost adoptat și folosit în operele lor de scriitori români
precum Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, George Călinescu și Marin Preda.

In literatura română, realismul s-a manifestat în paralel cu romantismul cu o oarecare întârziere

faţă de Apus. În România, în cadrul unui efort general către observaţia şi cunoaşterea omului şi a
societăţii se disting trei perioade ale realismului: perioada de început (C. Negruzzi, N. Filimon, I. Ghica),
realismul artistic şi liric (B. Delavrancea, Duiliu Zamfirescu) şi realismul marilor romancieri (Cezar
Petrescu, Camil Petrescu, Gib Mihaescu, Liviu Rebreanu).

Canoanele prozei realiste sunt satisfăcute pentru prima dată de romanul lui Nicolae Filimon,
„Ciocoii vechi şi noi”, cu excepţia unor nuanţe clasice cum ar fi împărţirea netă a eroilor în buni şi răi.

Romanul ,,Ciocoii vechi și noi” sau ,,Ce naște din pisică șoareci mănâncă“ A fost publicata pentru
prima dată în anul 1862 în revista,, Revista română“, iar în volum în 1863 ca urmare a principiilor
promovate de revista ,,Dacia literară“. Nicolae Filimon mai publicase nuvela ,,Nenorocirile unui
slujnicar” sau ,,Gentilomii  de mahala” încercând să exerseze stilul narativ pentru a putea astfel să treacă
la o construcție epică amplă și complexă presupusă de specia roman . Chiar dacă în literatura română
mai existaseră câteva încercări de roman, critica literară consideră că ,,Ciocoii vechi și noi” este cel dintâi
roman reușit astfel încât Nicolae Filimon devine în literatura  noastră Întemeietorul acestei specii
literare.

Romanul ,,Ciocoii vechi și noi” reușește să se impună în literatura română prin două însușiri
artistice de valoare care îl deosebesc de tot ceea ce se crease până atunci: este primul roman tipologic
înfățișând eroi complexi, fapt ce evidențiază caracterul tipologic al personajelor; De asemenea e primul
roman ce descrie amănunțit viața de la curțile boierești și de la curtea domnească, fapt ce evidențiază
caracterul de frescă socială al creației.

De remarcat este faptul că personajele romanului sunt atât de bine realizate, atât de reale și de
verosimile încât par decupate din realitatea obiectivă a epocii fanariote.

Pentru scriitorului Barbu Stefanescu Delavrancea una dintre operele sale realiste o reprezinta
nuvela “Hagi Tudose”. Structura realista a nuvelei incorporeaza organic elementele clasiciste si
romantice. Barbu Stefanescu Delavrancea este un prozator realist de factura clasicista, continuand pe
Alexandru Odobescu si loan-Slavici. Stilul este realist, sobru, subtil, nuantat, cu elemente dramatice si
poetice, cand surprinde viata sociala, comportamentul tipic al avarului. Transfigurarea realitatii prin
patima avaritiei este realizata cu mijloace poetice: ,Se vazu topind, el, cu mana lui, bulgari de aur,
turnandu-i in strachina si sorbindu-i cu lingura." Este o subtila asimilare prin sinteza a elementelor
clasiciste si romantice, in stilul viguros realist al autorului.

La realismul lui Rebreanu se observă economia de mijloace şi o introspecţie psihologică.

Rebreanu îşi prezintă eroii cu o detaşare admirabilă, reflectând o realitate transilvăneană zbuciumată de
două mari probleme: sărăcia şi identitatea naţională.
 Opera lui Liviu Rebreanu se înscrie în modelul realismului de tip obiectiv, contribuind, în perioada
interbelică, la înnoirea romanului românesc, prin două direcții: observația socială (Ion, Crăișorul,
Răscoala) și romanul psihologic (Pădurea spânzuraților, Adam și Eva, Ciuleandra).  Ion este un punct de
referință în istoria romanului românesc, asupra căruia critica literară s-a fixat încă de la apariția lui, în
1920, Eugen Lovinescu apreciind că „Ion e cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române și cum
procesul firesc al epicii este spre obiectivitate, poate fi pus pe treapta ultimă a scării evolutive.”.
Ion este un roman realist de tip obiectiv, apariția lui marcând o schimbare de atitudine față de
viața rurală, pe care o transfigurează în mod obiectiv. Rebreanu este adeptul romanului realist de tip
balzacian, în care importante sunt acțiunea și personajele. În viziunea sa, literatura este „creație de
oameni și de viață”, scopul ei este acela de a crea „pulsația vieții”, exprimând astfel dezideratul realist al
autenticității în artă. După clasificarea lui Manolescu, Ion este un roman doric, formulă a romanului
românesc de până la jumătatea perioadei interbelice, care „aparține unei vârste biblice de început și
unui creator la fel de impasibil ca și Creatorul”.

Realismul a impus în literatura română proza sub forma romanului şi a nuvelei. Puţini sunt cei
care au scris poezie, printre aceştia numărându-se George Coşbuc şi Octavian Goga.