Moartea autorului

Roland Barthes afirma în studiul său ,, Moartea autorului” faptul că ,,preţul

naşterii cititorului este moartea autorului”.

Sunt de acord cu această afirmație deoarece consider dificil, sau chiar imposibil
ca cititorul să poată atinge un nivel real de gândire individuală, în condițiile în
care gândurile acestuia sunt dictate de opiniile și modul autorului de a percepe
lumea. Din acest motiv, trebuie să existe o separare între autor și cei care citesc
lucrarea sa.

Pentru început, aș dori să evidențiez faptul că detașarea cititorului de cel ce a

creat opera este esențială pentru a face posibilă eliberarea textului de
constrângerile unei singure interpretări. Prin asocierea autorului cu textul,
orizontul literar este limitat automat. În loc să-și desprindă propriul sens din text,
folosindu-și propriile experiențe și, prin urmare, să-și stimuleze gândurile despre
viața lor și modul în care aceasta se conectează cu lumea din jur, cititorii sunt
limitați și tind să oscileze în jurul ideii pe care autorul a dorit să o expună .
Tocmai de aceea, semnificația esențială a unei opere depinde de impresiile
cititorului, adică așa cum spunea Roland Barthes, ,, unitatea unui text nu se află
în originea, ci în destinaţia lui”.

Pentru gândirea independentă a cititorilor și dezvoltarea abilităților de

interpretare ale acestora, moartea autorului este necesară, într-o mare măsură .
Desigur, există unele texte în care cititorul are nevoie de autor pentru a putea
înțelege ceea ce s-a dorit a fi transmis. Dacă cel care scrie, o face despre un
subiect pentru care lectorul va avea propriile experiențe din trecut pentru a-l
compara cu el, atunci nașterea înțelegerii textului trebuie să vină cu prețul morții
autorului. Cu toate acestea, dacă cel ce citește nu are experiențe pe care să-și
bazeze judecățile sau să înțeleagă sensul textului, atunci ar putea fi necesar ca
autorul să-i propună propriile experiențe. Sunt de acord cu Barthes când spune
că importantă este interpretarea și înțelegerea de către cititor a unui text, dar cu
toate acestea, uneori, priceperea operei este cel mai bine dirijată de prezența
autorului. Eugen Simion spunea în primul capitol al cărții ,,Întoarcerea
autorului”, intitulat ,,Contre Saint-Proust” că prezența autorului nu ar trebui
neglijată deoarece ficțiunile se hrănesc din contextele biografice, psihologice,
istorice ale acestuia, astfel încât există o interdependență între acestea, precum și
viața influențează opera, dar și opera influențează viața.
 Acestea fiind spuse, autorul ar trebui să apară numai dacă va ajuta la
înțelegerea cititorului. Din nou, accentul se pune pe cititori și înțelegerea lor, nu
pe autor.