Curs Istoria Baptiştilor din România-Samuiel Bâlc

Lecţia 4 Săptămâna 7&8

Obstacole
Deşi sub aspectul legalităţii baptiştii aveau „libertate absolută”, în fapt ei erau încă
prigoniţi în foarte multe locuri. Multe Biserici au fost închise, predicatorii erau împiedicaţi să-
şi împlinească slujirea, iar unii erau arestaţi şi bătuţi.

Mulţi din copiii credincioşilor au fost batjocoriţi şi exmatriculaţi din Şcoli. Statornicia în
credinţă a baptiştilor, în ciuda prigoanelor, răbdarea şi rezistenţa în suferinţe, unitatea
frăţească au făcut ca baptiştii să treacă biruitori prin toate prigonirile. Mulţi din prigonitori au
fost cuprinşi de admiraţie văzând trăirea de credinţă şi mărturia celor pe care ei îi prigoneau.

O altă metodă de persecuţie a fost ştergerea credincioşilor baptişti de pe listele de

împroprietărire la reforma agrară. Totodată, a fost oprită construirea caselor de rugăciune.
Copiii născuţi din părinţi baptişti erau înregistraţi ca aparţinători ai altor confesiuni, contrar
atât regulamentelor stării civile cât şi voinţei părinţilor. Elevilor de credinţă baptistă li se
impunea să urmeze o credinţă pe care nu o acceptau. Militarilor credincioşi li s-a interzis să
mai frecventeze Bisericile baptiste.

În unele provincii, tinerilor baptişti li s-a refuzat încheierea actului de căsătorie, aceştia
fiind obligaţi să meargă la preoţii altor confesiuni. Funcţionarii publici de credinţă baptistă au
fost daţi afară din servici pe motiv de credinţă. Meseriaşilor baptişti li se refuza acordarea
brevetelor pentru exercitarea meseriei iar ţăranilor li se refuza împroprietărirea de pământ sau
locuri de casă.

În unele comune, baptiştii erau lipsiţi de dreptul la islaz, păşune sau pădure. Cei decedaţi
nu puteau să fie înmormântaţi în cimitirele publice, dacă erau baptişti. (li se dădeau locuri
stâncoase, la distanţe mari, în unele cazuri chiar locuri unde erau îngropate hoituri de
animale).

Baptiştii erau bătuţi de jandarmi, urmăriţi de autorităţi, daţi în judecată, pedepsiţi cu

închisoarea şi amenzi mari, pentru simplul motiv că se închinau lui Dumnezeu.

Construirea de Biserici a fost oprită, iar fără locaş propriu nu li se permitea strângerea la
închinăciune.

Baptiştii nu mai puteau ţine Congrese decât cu aprobarea a două Ministere: cel al
Internelor şi cel al Cultelor. Deşi fuseseră recunoscuţi de Stat, baptiştilor li s-a interzis să se
mai numească Biserică sau Cult, impunându-li-se denumirea de Asociaţie.

La 14 dec. 1938 toate Bisericile baptiste din România au fost închise şi sigilate. Unui
număr foarte mare de predicatori li s-au întocmit acte de dare în judecată. Unii au fost arestaţi
şi băgaţi la închisoare. La înmormântări nu se mai putea ţine vre-un serviciu divin. Serviciile
de cununie erau de asemenea imposibile, făcându-se în secret. Cu toate acestea credincioşii au
rezistat eroic.

1
 Curs Istoria Baptiştilor din România-Samuiel Bâlc

Imediat după redeschiderea Bisericilor s-a simţit o înviorare spirituală, totuşi conducătorii
baptişti şi-au dat seama că simpla toleranţă din partea autorităţilor nu oferă siguranţa pentru
viitor. În acest sens au intensificat memoriile adresate autorităţilor pentru recunoaşterea
statutului. Contrar tuturor aşteptărilor, în loc să se aprobe statutul s-a dat o nouă decizie de
oprimare a credincioşilor neortodocşi şi de restrângere a libertăţilor religioase.

Dintre aspectele cuprinse în decizie se remarcă:

 Biserica putea fi autorizată numai dacă avea cel puţin 50 de credincioşi, capi de
familie. Pentru atingerea acestui număr se puteau asocia credincioşii din două sau
mai multe localităţi învecinate.
 Pentru ca o Biserică să poată funcţiona trebuia să se afle la o distanţă de cel puţin
200 de metri de Bisericile altor Culte.
 Păstorii trebuiau să aibă, pe lângă pregătirea profesională, cel puţin patru clase
secundare şi îşi puteau exercita atribuţiile numai în cadrul organizaţiei locale.
 Prozelitismul era interzis, cerându-se să se arate originea etnică a membrilor.
 La sfârşitul fiecărui an trebuia să se trimită un tabel cu membrii noi înscrişi
precum şi al celor ieşiţi.
 Pe lângă închiderea Bisericilor au fost introduse de către Fisc impozite mari pentru
Biserici, cu plata şi pe anii din urmă.
 mulţime de copii ai baptiştilor au fost lăsaţi repetenţi pe motiv că nu aveau notă la
religie.

În urma demersurilor făcute de Uniune cu privire la Bisericile închise, noul ministru, Ioan
Nistor, a hotărât ca ele să fie imediat redeschise. De asemenea, a fost aprobat Statutul prin
care se recunoştea legal Cultul creştin baptist din România pe întreg cuprinsul ţării.

Nu după mult timp, toate aceste libertăţi au fost anulate şi a început din nou prigoana,
ajungându-se la desfinţarea Cultului. Cu această ocazie s-a dat ordin de către generalul Ion
Antonescu, influenţat de Biserica ortodoxă, ca toţi sectarii să fie deportaţi în Transnistria.

Toate Bisericile au fost închise, transformate în săli de dans, magazii de cereale iar unele
chiar în grajduri pentru vite. Anii 1942, 1943 şi jumătate din anul 1944 au fost anii de apăsare
şi lacrimi, vremea martirajului baptiştilor din România. Cu toate acestea, credincioşii şi-au
păstrat mărturia slujindu-L pe Dumnezeu cu credincioşie.

După răsturnarea regimului dictatorial al lui Ion Antonescu, la 23 august 1944, prigoana
îndurată de baptiştii din România a încetat.

Un fapt izbitor la redeschiderea Bisericilor a fost depăşirea numărului credincioşilor faţă

de numărul existent la închiderea lor. Credincioşii baptişti au suportat prin propriile lor jertfe,
pe propriile cheltuieli reparaţiile clădirilor avariate, fără a căuta să se răzbune pe cineva sau să
ceară daune cuiva.

Dacă până în anul 1944 baptiştii au fost priviţi de către autorităţile româneşti ca
unelte ale bolşevicilor fiind consideraţi un pericol pentru unitatea statului român, fapt
care a condus la măsuri represive împotriva lor: Bisericile au fost închise, mulţi

2
 Curs Istoria Baptiştilor din România-Samuiel Bâlc

credincioşi au fost închişi doar pentru faptul că erau baptişti, după anul 1948
autorităţile comuniste îi piveau pe baptişti ca agenţi ai imperialismului american.
După 1948 Statul comunist a trasat o linie dură împotriva religiilor, pe care a
dezvăluit-o puţin câte puţin, cu multă tactică. În 1948, cei din conducerea Statului
comunist, cu excepţia lui Petru Groza, s-au declarat pe faţă ca fiind atei. Începând cu
anul şcolar 1948-1949, prin reforma învăţământului, s-au desfiinţat toate şcolile
confesionale, s-a scos religia din şcoli şi, în toate Universităţile din România s-a
introdus, ca materie de studiu, materialismul dialectic1 şi cel istoric2. Religiile creştine,
chiar recunoscute legal de către Stat, erau privite ca nişte concepţii de viaţă retrograde,
care împiedică mersul înainte al societăţii, deci progresul.
În Constituţia şi legea cultelor, care au fost elaborate de conducerea Statului
comunist, se reafirma absoluta libertate de conştiinţă. Omul era liber să creadă sau să
nu creadă în Dumnezeu, iar prin legea cultelor se asigura Bisericilor şi confesiunilor
libertatea absolută de funcţionare pe baza statutelor şi a mărturisirilor de credinţă.
Orice prigonire a cetăţenilor pe temei de religie, era pedepsită de lege. Cultelor li s-a
aprobat, prin lege, organizarea de şcoli pentru pregătirea personalului clerical, a
pastorilor de care ele aveau nevoie.
Deşi oficial se oferea libertate deplină tuturor cultelor, în ascuns se ducea o
politică de supraveghere şi limitare a activităţii cultelor; în special cultele
neoprotestante erau privite ca fiind periculoase pentru Stat, de aceea membrii acestor
culte nu puteau fi membri de partid şi nu puteau ocupa funcţii de conducere în
administraţia de Stat şi nici chiar funcţii de conducere tehnică în fabrici.
În 1948, când s-a făcut verificarea membrilor de partid, toţi cei care s-au declarat
că aparţin Cultului baptist au fost daţi afară din partid. Ori cu partidul, ori cu Biserica!
Secţia de propagandă a partidului nu putea înţelege de ce atâţia tineri vin şi activează
în Biserici, în timp ce casele de cultură erau goale.

Arondarea Bisericilor
În 1962 s-a dat ordinul de aplicare a arondării. Potrivit acelui ordin au fost închise 670 de
Biserici baptiste iar 308 păstori baptişti au fost destituiţi. Motivele erau:

 Dacă nu aveau clădită o casă de rugăciune, ci se adună într-o sală închiriată

 Dacă membrii sunt mai puţini şi sunt bătrâni
 Dacă Biserica deranja organizaţiile politice sau alte culte
 Dacă sfatul popular al localităţii cerea închiderea pentru că cei credincioşi nu
răspundeau chemării la acţiunile obşteşti.
 Dacă într-o localitate apropiată exista o altă Biserică, acestea se comasau.

*Spre mirarea tuturor, în cele mai multe locuri în care Bisericile au fost arondate, numărul
baptiştilor a crescut.

1
materialismul dialectic se ocupa cu studierea filozofiei, dar de pe poziţii materialiste.
2
materialismul istoric se ocupa cu studierea marxismului.

3
 Curs Istoria Baptiştilor din România-Samuiel Bâlc

Introducerea carnetelor pastorale

Fiecărui păstor recunoscut trebuia să i se dea un carnet semnat de conducerea Uniunii, dar
avizat de Ministerul Cultelor. Fără un asemenea carnet nimeni nu putea săvârşi vre-un act de
cult în Bisericile baptiste. Păstorii erau nevoiţi să poarte la ei în permanenţă aceste carnete
pentru a se legitima şi să aibă grijă să fie avizate în fiecare an.

*Era un mijloc de a teroriza, o metodă de presiune pentru a reduce activitatea cultică.

Păstorii au ajuns astfel la cheremul împuterniciţilor.

Cenzurarea corespondenţei
Toată corespondenţa adresată păstorilor era supusă unei cenzuri riguroase. Adesea,
scrisorile venite din străinătate erau citite de cenzori apoi trimise la Securitate unde erau
fotografiate şi interpretate după bunul plac. Acelaşi circuit îl urmau şi scrisorile trimise de
păstori în străinătate.

*În multe cazuri, păstorii erau chestionaţi de împuterniciţi asupra unor cuvinte sau fraze
din scrisori, fiind învinuiţi că participă la comploturi străine.

Apariţia împuterniciţilor

În scopul ducerii la îndeplinire a politicii delimitare a activităţiilor Bisericilor

neoprotestante, a fost angajat pe fiecare regiune câte un funcţionar care să se ocupe cu
problemele cultelor: el se numea Împuternicitul Ministerului Cultelor. Oficial se spunea că
rolul lor era de a supraveghea să se respecte legea, atât din partea Bisericilor cât şi din partea
autorităţilor, să nu se facă abuzuri şi discriminări pe temei de religie. În realitate însă, ei
supravegheau îndeaproape activităţile ce se desfăşurau în Biserici.

*Modul de lucru cu împuterniciţii.

În ce priveşte modul de lucru cu împuterniciţii, fratele Ioan Rusu, secretarul general al

Cultului Baptist din acea vreme, spunea: „Când discuţi cu împuterniciţii să nu vorbeşti pe
ton de împotrivire. Dacă îţi trasează unele sarcini în legătură cu lucrarea în Biserică să nu
răspunzi „nu fac” , „nu vreau” , ci „am luat la cunoştinţă”, „încercăm să facem ce putem”
iar apoi mergi şi faci cum vrei tu”. Urmând acest sfat au fost rezolvate multe probleme şi în
acelaşi timp s-a evitat intrarea în conflict cu împuterniciţii.

Reglementarea Serviciilor Divine – 1954

În anul 1954 a fost impusă aşa numita reglementare a serviciilor divine, în virtutea căreia
Bisericile neoprotestante puteau ţine servicii divine numai sâmbăta seara de la 18:00-20:00 şi
duminica dimineaţa până la orele 14:00. Datorită presiunilor făcute, reglementarea a trebuit
să fie aplicată cu stricteţe în toate Bisericile. În mediul rural s-a găsit însă o soluţie pentru a

4
 Curs Istoria Baptiştilor din România-Samuiel Bâlc

avea două servicii pe duminică şi anume; primul serviciu divin se termina la ora 11:00 iar al
doilea serviciu divin începea la orele 13:00 sau 14:00 şi dura o oră.

Fără să relizeze, cei care i-au persecutat pe baptişti au contribuit în mod indirect la
progresul lucrării. Într-un articol publicat în 1922, pastorul Bisericii Baptiste Germane din
Bucureşti, Beniamin Schilpf, afirma următoarele: „Problema baptistă se discută în parlament,
se publică articole în ziare şi s-a stârnit interesul multora faţă de Biserica baptistă.
Curiozitatea i-a adus pe mulţi să viziteze serviciile divine din Bisericile baptiste”.3
Despre efectul care l-au avut reglementările asupra creşterii Bisericilor baptiste, Dr.
Alexa Popovici scria:

Planul pe care s-a scontat, acela că Bisericile baptiste vor scădea, a ajuns să aibă
efect invers, să fie un mijloc de prestigiu pentru credincioşii baptişti şi să constituie
tocmai mijlocul unei atrageri la Bisericile baptiste. Populaţia de la sate şi de la oraşe era
împotriva Partidului Comunist şi toţi cei loviţi de comunişti erau compătimiţi. Faptul
acesta i-a determinat pe oameni să viziteze Bisericile baptiste, şi acolo, ascultând
predicile, fiind bine primiţi şi văzând că în Biserici aflau o frăţească părtăşie creştină, în
scurtă vreme ajungeau să se convertească la credinţă.4

Pentru Bisericile baptiste, unitatea creştină a devenit aşadar un imperativ nu o opţiune. Pe

lângă obstacolele evidenţiate mai sus, Romică Iuga mai evidenţiază câteva metode folosite de
statul comunist pentru a distruge mişcarea baptistă, dintre care amintim:

Deportări şi arestări
În anul 1948 au avut loc arestări şi deportări în masă. Moşierii şi ţăranii mai înstăriţi din
Ardeal au fost deportaţi în Bărăgan.5 Pe aceste liste au fost puşi şi mulţi baptişti, chiar dacă nu
erau moşieri şi nici măcar printre cei mai înstăriţi.

Desfiinţarea şcolilor confesionale

Un alt lucru care s-a întâmplat la începutul acestei perioade a fost desfiinţarea şcolilor
confesionale. În anul 1948, conducerea Partidului Comunist s-a declarat atee, şi în urma unei
astfel de poziţii s-a procedat la adoptarea unor reforme în învăţământ. Astfel au fost
desfiinţate şcolile confesionale. Acest decret nu i-a afectat doar pe baptişti ci şi pe celelalte
confesiuni religioase. În sistemul de învăţământ din România a fost introdus ca obiect de
studiu materialismul dialectic şi cel istoric.6 Religia nu mai putea fi predată în şcoli. Au
existat îngrădiri şi pentru studenţii baptişti, care nu erau admişi la anumite facultăţi din cauza
apartenenţei lor confesionale, iar unii dintre cei admişi deja au fost exmatriculaţi.7

3
Revista Creştinul, Nr. 6, din 15 Martie 1922, pp. 13-14
4
Dr. Alexa Popovici, Istoria Baptiştilor din România 1856-1989, ediţie revizuită, Editura Făclia, Oradea, 2007,
p. 751.
5
Dr. Alexa Popovici, Istoria Baptiştilor din România 1856-1989, ediţie revizuită, Editura Făclia, Oradea 2007,
p. 689
6
Dr. Ioan Bunaciu, Bisericile Creştine Baptiste din România între anii 1944-1990, Editura Universităţii din
Bucureşti, Bucureşti, 2002, p. 16
7
Ibid., p.77

5
 Curs Istoria Baptiştilor din România-Samuiel Bâlc

Imixtiunea statului în viaţa internă a cultului

Poate una dintre cele mai mari probleme pentru baptişti în perioada comunistă a fost că
printr-o nouă lege a cultelor statul român îşi rezerva dreptul de a se amesteca în viaţa internă a
cultelor. Unul dintre articolele legii care permitea implicarea statului în problemele interne ale
Bisericii făcea următoarele precizări:
Şefii cultelor precum şi mitropoliţii. […], aleşi sau numiţi în conformitate cu statutele de
organizare a cultelor respective, nu vor fi recunoscuţi în funcţie, decât în baza aprobării
Prezidiului Marii Adunări Naţionale dată prin decret, la propunerea Guvernului, în urma
recomandării ministrului Cultelor.8
Implicarea statului în problemele interne ale cultelor avea să conducă la o încercare
diferită de a distruge Biserica, de data aceasta luptând împotriva ei nu numai din exterior, ci şi
din interior. Dorinţa autorităţilor era să aibă în locurile-cheie din cadrul fiecărui cult oameni
dispuşi să slujească mai întâi cauzelor partidului şi după aceea cauzelor cultului sau
Bisericilor. În unele situaţii au reuşit, iar în altele nu.9

Reducerea numărului studenţilor la Seminarul din Bucureşti

O altă tentativă de a stopa expansiunea mişcării baptiste din România a fost restrângerea
numărului de studenţi care puteau fi admişi la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti. Se
miza pe faptul că odată rămase fără pastori, Bisericile vor începe să descrească din punct de
vedere numeric. Lucrul acesta nu s-a întâmplat deoarece pastorii existenţi au slujit cu dăruire
mai multe Biserici în acelaşi timp, uneori până la zece Biserici, şi totodată s-a ridicat o
generaţie de laici care au slujit Bisericile chiar dacă nu au avut o pregătire teologică formală.
Unii dintre ei au dobândit anumite cunoştinţe teologice, participând la anumite cursuri ţinute
în secret.10

În contextul actual se pot identifica mai multe obstacole pe care Bisericile, credincioşii
trebuie să le depăşească: o autonomie prost înţeleasă şi dezastruos aplicată, distanţa mare
dintre Biserici, credincioşi (nu doar distanţa fizică) şi deosebirile de viziune asupra viitorului.

I. Primul obstacol din calea Bisericilor baptiste este o autonomie prost înţeleasă

II. Un al doilea obstacol îl reprezintă distanţele mari dintre Biserici

Mai mult decât nişte distanţe geografice, problema majoră o reprezintă distanţele tot mai
mari între Biserici în ceea ce priveşte colaborarea în slujirea lui Dumnezeu.

III. Un al treilea obstacol constă în deosebirile de viziune asupra viitorului

8
Noua lege a Cultelor publicată în Monitorul Oficial Nr. 178, Partea I, 4 august 1948, art. 21
9
Romică Iuga, Dinamica misiunii în Bisericile Creştine Baptiste din România contemporană, Teză de doctorat,
Bucureşti, 2008.
10
Ibidem

6
 Curs Istoria Baptiştilor din România-Samuiel Bâlc

Uniţi prin trecutul lor creştinii se deosebesc în privinţa viziunii pe care o au despre viitorul
lor şi al Bisericilor Baptiste.

Sunt trei viziuni distincte cu privire la viitorul Bisericilor:

1. Supravieţuirea fără „contaminare”

2. Supravieţuirea cu „influenţare”
3. Supravieţuirea prin „asimilare”

Cu privire la vremurile de prigoană în care credincioşii baptişti trebuiau să-şi ducă viaţa,
Romică Iuga sublinia următoarele aspecte:

 Pe de-o parte, vremurile grele i-au învăţat pe baptiştii români să se bazeze în

exclusivitate pe ajutorul lui Dumnezeu. Deşi au folosit toate mijloacele posibile în
acele vremuri pentru a-şi cere dreptul de a se închina în mod liber, totuşi arma cea mai
puternică utilizată de ei a fost rugăciunea. Credincioşii baptişti se rugau şi posteau
pentru ca Dumnezeu să găsească o soluţie la problemele cu care se confruntau ei.
 Pe de altă parte, faptul că o anumită perioadă nu li s-a mai permis să se întâlnească în
Casele de Rugăciune sau li s-a permis doar în mod restricţionat i-a determinat să aibă
întâlniri mai mult sau mai puţin secrete prin case, lucru care a întărit părtăşia şi a
înflăcărat în ei spiritul misionar. Baptiştii au demonstrat că nu au neaparat nevoie de o
clădire pentru ca să se adune şi să crească din punct de vedere numeric.11

Depăşirea acestor obstacole enumerate mai sus va îngădui Bisericilor să funcţioneze bine
în împlinirea scopurilor pe care le au.

11
Romică Iuga, Dinamica misiunii în Bisericile Creştine Baptiste din România contemporană, Teză de doctorat,
Bucureşti, 2008.