INFLUENȚA TEMPERATURILOR DE DEZVOLTARE ASUPRA DIVIZIUNII MUNCII ÎN

COLONIILE DE ALBINE

1.1. Diviziunea muncii

Una dintre caracteristicile primare ale eusocialității la insecte este diviziunea muncii între
membrii aceleiași colonii, în care seturi de muncitori se specializează în diferite seturi de
sarcini.

ÎN TIMP CE INDIVIZII REPRODUCĂTORI SE SPECIALIZEAZĂ ÎN PRODUCȚIA DE

DESCENDENȚI, O CASTĂ DE MUNCITORI STERIL DIN PUNCT DE VEDERE
FUNCȚIONAL DEVINE RESPONSABILĂ PENTRU CREȘTEREA PUIETULUI ȘI CULES, ȘI
MENȚINE HOMEOSTAZIA CUIBULUI.

Cu toate acestea,
DIVIZIUNEA MUNCII LA INSECTELE SOCIALE ARE LOC ȘI ÎN CADRUL CASTEI
MUNCITORILOR.

La majoritatea insectelor sociale, inclusiv albinele, casta muncitorilor este monomorfă, iar
alocarea sarcinilor depinde foarte mult de vârsta lucrătorilor.
Un tipar general al acestui polietism temporal este că lucrătorii mai tineri îndeplinesc sarcini
în stup, cum ar fi construirea cuiburilor și îngrijirea puietului, în timp ce cei mai în vârstă își
asumă riscul de a căuta hrană în afara coloniei.

Cu toate acestea,
ACEST MECANISM DE ALOCARE A SARCINILOR NU URMEAZĂ UN MODEL RIGID ȘI
PERMITE RĂSPUNSURI FLEXIBILE LA CERINȚELE DE MEDIU ȘI INTRACOLONIALE, CARE
POT CHIAR INVERSA DEZVOLTAREA COMPORTAMENTALĂ DE LA LUCRĂTORUL ÎN AER
LIBER LA CEL DIN INTERIOR.

O pierdere a culegătorilor într-o colonie duce la un început mai devreme al căutării hranei la
muncitori, în timp ce prezența puietului și lipsa albinelor doici tinere întârzie dezvoltarea
comportamentală a lucrătorilor mai în vârstă.

Plasticitatea în polietismul vârstei se realizează și prin componente genetice. Datorită

împerecherii multiple a mătcilor de albine, colonia este structurată în mai multe subfamilii    
dintre care unele generează o proporție mai mare de culegătoare precoce decât alte subfamilii
dacă lipsesc albinele mai în vârstă.

SCHIMBAREA TIPARELOR DE COMPORTAMENT ALE ALBINELOR MELIFERE VINE

ÎMPREUNĂ CU SCHIMBĂRILE FIZIOLOGICE, AȘA CUM SE POATE OBSERVA ÎN
DEZVOLTĂRILE GLANDULARE.

Glandele de ceară, de exemplu, sunt cele mai active la albinele cu vârsta cuprinsă între trei și 21 de
zile, iar glanda hipofaringiană produce hrană pentru puiet la muncitorii cu vârsta cuprinsă între 3 și
16 zile.

EVOLUȚIILE FIZIOLOGICE ȘI COMPORTAMENTALE SUNT COORDONATE DE HORMONI,

IAR LA ALBINE, HORMONUL JUVENIL (JH) JOACĂ UN ROL CENTRAL ÎN DIVIZIUNEA
MUNCII.
S-a demonstrat că
INTERACȚIUNEA VITELOGENINEI ȘI A JH ESTE IMPORTANTĂ PENTRU TRANZIȚIA DE
LA LUCRĂTORUL ÎN STUP LA CEL CULEGĂTOR, UNDE JH ACȚIONEAZĂ CA
„STIMULATOR COMPORTAMENTAL” REDUCÂND VÂRSTA PRIMEI CĂUTĂRI.

1.2. Termoregulare   
Deși insectele în general sunt ectoterme și temperatura lor depinde de mediu, multe dintre ele
sunt capabile să-și regleze temperatura corpului într-o anumită măsură.
O temperatură favorabilă a corpului poate fi atinsă pasiv prin mutarea într-o locație cu un
microclimat adecvat,     dar poate fi obținută și prin generarea activă a căldurii metabolice.

LA INSECTELE SOCIALE, COOPERAREA MULTOR INDIVIZI PERMITE REGLAREA

TEMPERATURII NU NUMAI LA NIVEL INDIVIDUAL, CI CA O CARACTERISTICĂ A ÎNTREGII
COLONII, UNDE ÎN SPECIAL CUIBUL DE PUIET ESTE SUB CONTROL DEOSEBIT.

Înzestrate cu mușchi puternici de zbor, viespile și albinele sociale au capacitatea de a-și incuba
direct puietul.

O REGLARE FOARTE PRECISĂ A TEMPERATURII CUIBULUI SE GĂSEȘTE LA ALBINE.

ALBINA VESTICĂ (APIS MELLIFERA) PREZINTĂ O TEMPERATURĂ MEDIE A PUIETULUI
DE APROXIMATIV 35°C ÎNTR-UN INTERVAL DE 32-36°C.

ALBINELE SIMT TEMPERATURA CU TERMORECEPTORII DIN ANTENELE LOR     ȘI UN

LUCRĂTOR SE ANGAJEAZĂ ÎN TERMOREGLAREA CUIBULUI DACĂ TEMPERATURA
LA CARE ESTE EXPUS DEPĂȘEȘTE UN PRAG INDIVIDUAL.

ALBINELE ÎȘI MĂRESC TEMPERATURA CORPULUI PRIN ACTIVAREA MUȘCHILOR DE

ZBOR FĂRĂ A MIȘCA ARIPILE („TREMUR”), CEEA CE POATE DUCE LA TEMPERATURI
ALE TORACELUI CARE DEPĂȘESC 40°C.

Majoritatea lucrătorilor și chiar dronele contribuie la termogeneza colonială.

LUCRĂTORII MAI ÎN VÂRSTĂ CU MUȘCHI PUTERNICI DE ZBOR AU O CAPACITATE DE
ÎNCĂLZIRE MAI MARE DECÂT MUNCITORII MAI TINERI,     DAR LUCRĂTORII MAI TINERI
SUNT DE OBICEI AMPLASAȚI APROAPE DE CUIBUL DE PUI     ȘI, PRIN URMARE, SUNT
STIMULAȚI DIRECT PENTRU ÎNCĂLZIREA PUIETULUI.

Lucrătorii din încălzire își presează ferm toracele calde pe celulele de puiet acoperite pentru a
incuba puietul.

Uneori, celulele goale, împrăștiate în zona de puiet sigilată, sunt introduse de către lucrătorii de
încălzire, care se presupune că încălzește eficient pupele din celulele învecinate.

Basile et al. (2008) au arătat că

LUCRĂTORII DE ÎNCĂLZIRE SUNT APROVIZIONAȚI CU ENERGIE PRIN TROFALAXIE DE
CĂTRE TOVARĂȘII LOR DE CUIB.

Temperaturile ridicate ale mediului necesită adesea răcirea puietului. Pentru răcirea albinelor, prin
ventilație cu evantaiul aripilor, prin evaporația apei prin lovirea limbii sau răspândirea picăturilor de
apă pe cuibul de puiet.
Mai mult, Starks și Gilley (1999) descriu un comportament numit „protecție termică”, în care
lucrătorii se poziționează în regiunile interioare fierbinți, în special pe cuibul de pui pentru a preveni
supraîncălzirea.

În plus față de termoreglarea în timpul perioadei de creștere a puietului,

albinele melifere mențin temperaturi între 18 și 32°C și în grupul de iarnă, cu temperaturi
ambientale mult sub 0°C.

Indivizii coloniei formează un grup cu o temperatură centrală caldă și temperaturi mai scăzute în
mantaua izolatoare, în timp ce mierea depozitată este consumată pentru a produce căldură
metabolic.

MĂRIMEA, FORMA ȘI ETANȘEITATEA UNUI GRUP DE ALBINE DEPIND DE

TEMPERATURILE AMBIANTE.
Deși iernarea ca colonie este costisitoare, ea permite începerea creșterii puietului deja la
începutul primăverii și este un motiv pentru succesul ecologic al albinelor     (Seeley 1985,
Winston 1987).

1.3. Impactul temperaturilor de dezvoltare

TEMPERATURILE CUIBULUI DE PUIET ÎN GENERAL SUNT BINE REGLATE LA
APROXIMATIV 35°C, DAR INEVITABIL APAR ABATERI TEMPORARE DE LA
TEMPERATURA OPTIMĂ, ÎN SPECIAL LA MARGINEA CUIBULUI DE PUIET.
ABATERILE MAI PUTERNICE DE TEMPERATURĂ DUC LA MOARTEA PUIETULUI SAU LA
MALFORMAȚII ALE ARIPILOR, ÎNȚEPĂTURILOR, PROBOSCISULUI SAU PICIOARELOR
ALBINELOR ADULTE     SAU ÎMPIEDICĂ DEZVOLTAREA OVARELOR LA MUNCITORI.

Variații mai mici între 32 și 36°C, așa cum se întâmplă în cuibul de puiet, nu provoacă defecte
vizibile     dar pot afecta morfologia (forma și structura la nivel macroscopic sau microscopic)
aripilor.

În plus,
TEMPERATURA DE DEZVOLTARE INFLUENȚEAZĂ TRĂSĂTURILE COMPORTAMENTALE
ALE LUCRĂTORILOR ADULȚI.

S-a demonstrat că
TEMPERATURILE RIDICATE DE 36°C ÎN TIMPUL DEZVOLTĂRII PUPALE ÎMBUNĂTĂȚESC
CAPACITATEA DE ÎNVĂȚARE OLFACTIVĂ A LUCRĂTORILOR ADULȚI ÎN TESTELE
REFLEXULUI DE EXTENSIE A PROBOSCIDEI (PER).
TEMPERATURILE DE DEZVOLTARE A PUPEI DE 32°C AU REDUS ÎNSĂ PROBABILITATEA
DE A DANSA, PRECUM ȘI NUMĂRUL DE CIRCUITE DE DANS WAGGLE EFECTUATE.

Jones şi colab. (2005) au confirmat aceste rezultate și au descoperit că

ABILITĂȚILE ÎMBUNĂTĂȚITE DE ÎNVĂȚARE ȘI MEMORIE PE TERMEN SCURT ALE
LUCRĂTORILOR ADULȚI AU EXPERIMENTAT TEMPERATURI MAI RIDICATE ÎN TIMPUL
DEZVOLTĂRII PUPALE.

Groh şi colab. (2004) au detectat

MODIFICĂRI SEMNIFICATIVE ÎN CORPURILE CIUPERCILOR DIN CREIERUL ALBINEI CA
RĂSPUNS LA TEMPERATURA DE DEZVOLTARE.

Întrucât corpurile ciupercilor sunt implicate în învățare și memorie și influențează diviziunea muncii
la albine,
TEMPERATURILE DE DEZVOLTARE POT AVEA CONSECINȚE DE MARE ANVERGURĂ
ASUPRA ORGANIZĂRII SOCIALE A COLONIEI.

1.4. Concluzii
Pe măsură ce temperaturile de dezvoltare afectează trăsăturile comportamentale - în special cele
implicate în activitățile în aer liber ale albinelor - ele pot fi foarte bine un instrument pentru reglarea
fină a diviziunii muncii în colonie.

Modificările temperaturii mediului, precum și dimensiunea fluctuantă a coloniei pot influența

temperaturile puietului și, prin urmare, pragurile de culegătoare ale lucratoarelor
individuale.

Creșterea proporțiilor de culegătoare ca rezultat potențial al temperaturilor de dezvoltare mai

ridicate va reduce, la rândul său, proporția de albine din stup, responsabile de îngrijirea
puietului.

TEMPERATURILE DE DEZVOLTARE VOR AFECTA APOI NU NUMAI EFORTUL DE CULES,

CI ȘI DINAMICA POPULAȚIEI DIN COLONIE.