Nume: Kovacs Laura Camelia

Specializare: SCCD I

LITERATURA ROMÂNĂ DIN PERIOADA COMUNISMULUI

Comunismul a reprezentat, în spațiul românesc, un sistem infernal, inhibant pentru

literatura scrisă în acel interval istoric întrucât a distrus talente și a produs drame de neimaginat.
Cu toate acestea, literatura română scrisă atunci este una extrem de incitantă, dificilă, dar
totodată atrăgătoare pentru cititorii de azi prin exotismul și caracterul său șocant, anormal, prin
amestecul de morală și estetică, de idei literare și ideologie politică, de compromis și rezistență,
de succes și eșec.

Comunismul a reprezentat o epocă care punea mare accent pe controlul oamenilor, pe

inhibare, pe cenzură, tocmai de aceea intruziunea politicului în viața cetățenilor era una
pregnantă, ajungându-se până la: controlul nașterilor, ascultarea discuțiilor din familie, urmărirea
celor mai nesemnificative mișcări etc. Prin urmare, în opinia mea, nu se poate discuta de
literatura din comunism independent de contextul producerii operelor literare respective.

Cu toate acestea, există mai multe tipuri de atitudini critice față de literatura din
comunism, însă cele mai remarcante au fost ilustrate de criticii: Eugen Negrici și Eugen Simion.

Literatura română sub comunism scrisă de Eugen Negrici este cea mai cuprinzătoare
analiză critică a fenomenului literar din regimul comunist, realizată din perspectiva decăderii
acestuia, astfel că acesta aduce în prim-plan concepte precum: literatură aservită și literatură
tolerată, concepte care se referă în principiu la implementarea controlului și a cenzurii în rândul
scriitoriilor, la resorturile politice și sociale care au format o asemenea literatură. Metafora cea
mai des întâlnită în această abordare este aceea a maladivului, a patologicului deoarece, explică
Negrici, presiunea constantă existentă atunci a dat naștere unui peisaj literar bolnav, insolit, dar
interesant din perspectiva unei estetici totalitare, a unei literaturi oficiale de uz propagandistic.
Literatura afectată de comunism a devenit, mai afirmă acesta, o literatură artificală, un virus
agresiv împotriva căruia literatura adevărată a fost nevoită să producă anticorpi, să furnizeze

1
replici și să se apere prin orice mijloace posibile, scriitorii intimidați și manipulați aspirând spre
libertate de exprimare.

Dar dacă această viziune a maladivului era una firească pentru deceniul marcat de
proletcultism, de după instaurarea regimului comunist, în cazul literaturii anilor ’60 și a celor
următori, acest scenariu nu mai funcționează la fel de eficient.

Tot Eugen Negrici face referire, în acest sens, la existența unei atmosfere marcate de
compromis și ticăloșie în comunism. Scrie, de pildă, despre „lichelismul funciar“ și caracterul de
„executant frenetic și fără scrupule al oricărei misiuni“ ale lui Zaharia Stancu, despre frica și
oportunismul lui Sadoveanu, despre „promptitudinea jegoasă“ cu care Petru Dumitriu se
resemnează comandamentelor politice sau despre „ticăloșia rareori egalată în ticăloasa noastră
literatură a anilor ’50“ din romanul Șoseaua Nordului de Eugen Barbu.

Pe de altă parte, există critici literari, printre care și Eugen Simion, care consideră că
odată cu schimbările produse în 1989, nu mai e nevoie și de o schimbare a percepției literaturii,
că ce s-a spus înainte e bun spus, nefiind necesare alte reevaluări. Astfel, aceștia abordează o
atitudine de continuitate tocmai pentru a demonstra faptul că spiritul critic românesc n-a renunțaț
la principiile sale estetice și morale, chiar dacă contextul istoric exterior nu i-a fost unul
favorabil. Prin urmare, Eugen Simion face abstracție de la contextul politic, de la mecanismele
de manipulare, cenzură și aservire despre care discuta Eugen Negrici, atunci când face referire la
literatura din comunism, în textele sale domnind o atmosferă de pace, de serenitate, de început de
lume.

Personal, nu împărtășesc această viziune abordată de Eugen Simion întrucât, după

părerea mea, tot ceea ce face prin acest scenariu interpretativ este să diminueze, să camufleze
realitatea obiectivă din spatele literaturii create, să șteargă izvorul tuturor resurselor
inspiraționale ale scriitorilor din acea perioadă care erau amenințați să renunțe la liberă
exprimare și să-și reprime ideile, gândurile, sentimentele. Și ce e literatura dacă nu cel mai
elocvent mod prin care ne putem elibera de tot acest amalgam de trăiri interioare? Ce poate un
scriitor oprimat să transmită prin operele sale literare dacă ceea ce scrie nu se află în
conformitate cu ceea ce este el și ceea ce gândește și simte cu adevărat? Tot ceea ce pot constata
în acest tip de abordare critică este o dorință de salva aparențele și a omite esențialul, ceea ce, în
concepția mea, reprezentă cea mai bună metodă de perpetuare a principiilor unui regim totalitar.

2
 Dintre formele cele mai atrăgătoare în perioada instaurării comunismului în spațiul
românesc sunt romanele scrise în acea perioadă. Acestea redau cel mai bine portretul esențializat
al unei epoci literare. Romanele din comunism compun un set de valori, atitudini, repere morale
și sociale, pe scurt: formează o nouă și autentică mentalitate adaptată contextului politic și care
pot fi citite mai degrabă din această perspectivă decât doar ca obiecte estetice ale unui sistem
artistic.

Literatura română din perioada comunistă poate fi, totodată, una extrem de interesantă de
observat și interpretat la nivel global întrucât aceasta conține nuclee de anomalie care pot stârni
curiozitatea în ceea ce privește explorarea istoriei unei literaturi mondiale. Există în aceste
romane o întreagă colecție de figuri de ceară: copii și adolescenți, muncitori și intelectuali,
aristocrați și activiști de partid, femei seducătoare sau batjocorite etc. precum și un comple total
de valori ca: iubirea recunoscută sau subversivă și condamnată, cariera și carieristul, cultura,
trecutul și istoria, morala, pudoarea, convențiile și prejudecățile ș.a.

Așadar, literatura română din perioada comunismului ar trebui lecturată prin prisma unei
atitudini care să surprindă mai degrabă conținutul literar ca un rezervor de mentalități și valori
ale unei epoci complexe și complicate.