Lectura şi biblioteca in societatea romanească

Mircea Eliade afirma: „Dacă în filozofie se poate crea prin simpla

putere a gândului, în cultură e nevoie de materiale. Lipsa acestor materiale - a

bibliotecilor bogate - ne-ar putea fi fatală. Ar putea să ne conducă la o ţară

semidoctă”

Uneori timid, alteori cu îngrijorare sau cu sabia lui Damocles

suspendată deasupra reflecţiilor mele ne punem o întrebare cu

posibilităţi limitate de răspuns: „Există o nevoie implicită de informare?”

Categoric da, indiferent de forma de comunicare a acesteia.

Dar, care ar fi tipurile de informaţii solicitate, la ce surse de informare

se apelează în mod uzual, care este feed-back-ul generat de tipurile de

informare...? Neîndoielnic, nivelul de pregătire presupune anumite cerinţe de

informare, hobby-urile pot ocupa şi ele un rol esenţial în privinţa solicitărilor

de informaţii, dar situaţia reală imediată ne sugerează că, în mod evident, cele

mai frecvent accesate surse de informare sunt cele puse la dispoziţie pe

Internet sau, şi mai simplu, prin mijloacele de comunicare în masă.

Trebuie să nu pierdem, însă, din vedere că atât Internetul cât şi

televiziunea sau presa scrisă nu pot suplini necesarul de informaţie, dacă unii

dintre cetăţeni au dorinţa unei formări reale în mod continuu, cel puţin din

punct de vedere cultural şi spiritual, dacă nu şi din punct de vedere

profesional. În mod evident, putem urma modelul deseori propagat, chiar şi

involuntar, „al cetăţeanului american”, care, cu o găletuşă de îngheţată sau un

castron de floricele înaintea sa priveşte la televizor, ca o modalitate constantă

de petrecere a timpului liber, având drept alternativă câte un picnic, şi

apelând doar accidental la serviciile oferite de biblioteci, deschise, de altfel,

şi pe timpul nopţii, într-o societate democratică precum cea nord-americană.

După cum carismatic povestea, la un moment dat, domnul Neagu Djuvara,

sunt unele filme americane ce promovează imaginea unor „afacerişti de

succes” fără a ilustra câtuşi de puţin ideea că aceştia ar fi deschis vreodată o

carte, sau a face măcar o aluzie discretă că ar exista şi o bibliotecă în spaţiul

ultramodern amenajat al locuinţelor lor. Privind aceleaşi filme, putem

constata, însă, nu numai că sunt oameni cu vicii, cu pasiuni, cu trăiri

interioare sau manifestări care emoţionează ci, chiar mai mult, oameni care

„au reuşit” în viaţă.

În societatea românească se vorbeşte frecvent de «milionarii de carton».

Indubitabil există afacerişti ce beneficiază de câştiguri fabuloase obţinute pe

diverse căi, unele nu prea ortodoxe sau drept urmare a norocului ce-i

însoţeşte până la un anumit moment. Dar, fără fundamentul unor studii de

piaţă, fără ancorarea firească în realităţile vieţii printr-o experienţă practică ce

este coroborată cu idei teoretice însuşite şi adaptate fiecărei situaţii în parte,

nu există sorţi de izbândă pe termen lung, sau, în mod optimist, şansele sunt

îndoielnice. Evident, nu putem contesta faptul că, indiferent de domeniul de

activitate, atunci când luăm o iniţiativă sau mai multe... există o anumită doză

de risc. Acţiunea noastră se poate solda cu un eşec, pe care îl putem însă para

sau căruia putem să-i atenuăm efectele dezastruoase dacă suntem în mod

permanent şi corect „informaţi”.

Implicarea bibliotecii şi a bibliotecarului in formarea personalităţii

Conştienţi fiind de faptul că etapa definirii personalităţii fiecăruia, a

gustului de frumos, util şi, nu în ultimul rând, de cultură şi comunicare

interumană este perioada de copilărie, cea care marchează dezvoltarea

tuturor, ne putem pune în mod firesc întrebări cu privire la viitorul bibliotecii

pentru copii.

Va putea fi ea oare o bibliotecă fără cărţi, aflată sub dominaţia, aparent

de netăgăduit, a noilor tehnologii? Viitorul o va decide!

Prezentul ne dovedeşte, însă, că biblioteca trebuie să fie un loc în care

copiii vin nu numai pentru lectură, dar şi pentru a se juca sau pentru alte

diverse activităţi. Aceasta trebuie, deci, să ofere utilizatorilor săi posibilitatea

de a-şi petrece timpul în mod plăcut şi util. Primul contact cu o bibliotecă are

o importanţă deosebită, întrucât contribuie la fixarea unei anumite imagini în

spiritul tânărului beneficiar. În primul rând, o primire proastă are efecte

dezastruoase şi de lungă durată. Pentru o bună primire a cititorului, în

general, şi a copilului, viitor cititor, în special, nu există reguli, ci exigenţe

umane.

Bibliotecarul trebuie să dovedească tact, să cunoască psihologia

acestuia, să fie discret, să aibă disponibilitatea şi calmul de a-l asculta. Ideal

ar fi chiar să existe un spaţiu dedicat primirii şi orientării cititorilor, unde să

se afle în permanenţă un bibliotecar. Serviciile culturale în general, serviciile

de informare şi lectură, mai ales, prin finalităţile lor educative, satisfac nevoi

şi aspiraţii ale indivizilor şi grupurilor sociale în perspectiva devenirii umane.

Se spune că „a citi” este o artă. Această artă, însă, se poate dobândi şi

perfecţiona. Copiii „citesc” chiar inainte de a cunoaşte literele. Ei răsfoiesc

cartea de la 1-2 ani, mimează cititul atunci când de fapt imită activitatea

adulţilor, interpretează imaginile după bunul lor plac, dând frâu liber propriei
fantezii. La această vârstă cartea este doar o jucărie, iar cititul este un joc.

Legătura dintre joc şi învăţare este de mult recunoscută, subliniată de

psihologi şi pedagogi, motivată teoretic, valorificată practic. A învăţa

jucându-te, deci fără efort aparent, dar cu atât mai temeinic, acesta a fost şi a

rămas un adevărat ideal al copiilor şi educatorilor deopotrivă.

Între timp, a apărut şi s-a răspîndit calculatorul, ce are numeroase

disponibilităţi, depinzând de cunoştinţele utilizatorului, ingeniozitatea şi

dorinţele acestuia, sprijin pentru învăţare şi suport pentru jocuri, în ambele

direcţii aducând elemente de profundă noutate.

Formarea deprinderii de lectură este motivată de rolul pe care aceasta îl

are în formarea personalităţii copilului şi adolescentului, în principal, şi al

spiritului uman de-a lungul întregii vieţi.

Bibliotecarul care se ocupă de îndrumarea lecturii copiilor trebuie să fi