PREDICĂ

1. INTRODUCERE

Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor,

împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor acestui veac, împotriva duhurilor răutății
care sunt în văzduh.

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Preacucernice părinte, iubiți credincioși. Iată, că ne aflăm în duminica 27 dupa Rusalii,

când Biserica ne pune inainte o pericopă Apostolică foarte actuală, poate cea mai actuală
pentru fiecare crestin, indiferent de secolul sau zona in care traieste, subliinind starea, lupta si
armele pe care un crestin trebuie sa le foloseasca in viata sa duhovniceaca, sau chiar mai mult,
in fiecare zi a vietii sale. Acest lucru era subiect de dezbatere si framantare si in vremea
Sfantului Apostol Pavel, Epistola catre Efeseni fiind scrisa in jurul anului 60(moment in care
era intemnitat la Roma dupa unii istorici) pentru a le transmite si reaminti crestinilor din
Efes(Turcia de astazi) ca viata crestina nu este doar o simpla stare de bucurie, de moralitate
care poate fi exercitata doar in unele momente ale vietii, ci crestinismul este o stare de zi cu
zi.

Sigur, contextul in care Pavel le adreseaza Epistola, il reprezinta secolul I, cand

crestinismul nu era vazut cu ochi buni de catre autoritati, religii oficiale sau oameni ai
societatii, care preferau imoralitatea si inchinarea la idoli, iar in mod concret, Biserica din
Efes confruntându-se zilnic cu prigoana, politeismul(zeita Artemida) cat si pacatele ce
pareau ,,normale’’ pentru o societate pagană. Totuși, în ciuda situației cu care se confruntau,
comunitatea căreia Sfântul Apostol Pavel i se adresa, era foarte bine pregatită teologic și
duhovnicește, fiind catehizati(deci cunoscând foarte bine învățătura Bisericii și a
Evangheliei), de aceea si continutul teologic bogat si profund al Epistolei, care denotă și râvna
creștinilor de cunoaștere și nu doar de trăi credința creștină, chiar dacă vremurile nu le erau
favorabile. Altfel spus, scopul principal al Epistolei către Efeseni este doar de a-i intari si de a
le reaminti si aprofunda unele aspecte, idei, pe care le vom aborda si noi astazi, și-anume: in
creștinism nu există o cale de mijloc, neutra; trebuie sa ne folosim de toate armele si
mijloacele pe care ni le ofera Biserica si lupta noastra nu este impotriva carnii, a lucrurilor
palpabile, ci a diavolului insasi. Sigur, teme care pot parea repetitive pentru noi, auzindu-le
foarte des, fiind poate plictisitoare sau departe de noi, sau cel mult fiind bune doar pe vremea
Sfintilor, dar de fapt, in contextual nostru, al secolului XX, sunt teme mai principale si
importante ca niciodata pentru fiecare crestin in parte.

2. NU EXISTĂ O CALE DE MIJLOC

In primul rand trebuie sa intelegem si constientizam, ca vrem sau nu vrem, noi ne aflam
in orice moment si orice zi sub influenta diavolului sau mai bine zis a ispitelor, a alegerilor
noastre pe care le facem, bune sau rele. In comentariul la Epistola catre Efeseni, Sfantul
Teofilact al Bulgariei subliniaza un lucru foarte interesant, si-anume ca orice directie pe care
mergem, orice fapta pe care o savarsim este sub tutela binelui sau a raului, a lui Dumnezeu
sau a diavolului. Acest lucru trebuie inteles pe de o parte prin faptul ca diavolul nu este o
fiinta materiala precum suntem noi, nu are nevoie de odihna, nu are nevoie de pauze, ci este
intr-o continua lupta impotriva oamenilor, este stapanitor al veacului acestuia, a lumii
acesteia. Deci zicala fii prieten cu diavolul ca sa treci puntea nu merge. De aceea nici nu
putem separa viata crestina de viata sociala.

Nu putem fi doar crestini de duminica si sa il cautam pe Dumnezeu doar la nevoie,

precum un tonomat de dorinte si rezolvare a problemelor, ci trebuie sa purtam crestinismul cu
noi in lume, in faptele noastre, in viata noastra, in familia noastra, intre prietenii nostri, in
societate, adica a fi crestin in fiecare zi precum spunea in secolul XX parintele Serafim Rose.
Iar ce inseamna a fi crestin in fiecare zi? Inseamna inainte de toate a fi constient ca fara
Dumnezeu nu poti infaptui nimic, ca Dumnezeu este langa tine si in orice clipa si ca nu e
undeva departe și ca toate faptele si vorbele tale te plaseaza intr-o parte sau alta a baricadei.
Atunci cand alegi sa dai sau nu milostenie, deja alegi sau nu o fapta buna sau rea. Cand alegi
sa faci cuiva rau sau nu, alegi de fapt binele sau raul. A te limita doar la lucrurile materiale, la
a trai doar material te limiteaza doar la o viata trecatoare. Pe de alta parte trebuie sa ne
desprindem si de gandirea multumitoare sau incredere oarba in faptele noastre bune, in care
ne limitam doar la implinirea unor ritualuri zilnice sau saptamanale, ca mai apoi sa facem
tocmai cele potrivnice. Aceasta incredere ca ma aflu pe o pozitie, ca stiu, ca pot, ca implinesc,
ca sunt om duhovnicesc sau cunosc teologie, se pot duce intr-o clipa, tocmai dupa indemnul in
alt loc a Sfantului Pavel, ca celui ce I se pare ca sta sa fie atent pentru a nu cadea.

Sigur, in contextul nostru, ni se propovaduieste in mass media si pe canalele de internet

o viata cat mai materiala, aici si acum, si cat mai individuala. Dar tocmai acesta este semnul
unei lipse de neutralitate in lume. Diavolul se piteste dupa ateism, dupa lucruri materiale
bune, dupa cariera si succes, dar tot Pavel ne spune ca satana se poate preface in inger al
luminii, poate lua forme bune si aparent folositoare. Sigur, nu vorbim aici de un fanatism in
care sa fim doar mistici, pentru ca traim intr-o societate, dar nici sa ne raportam la Dumnezeu
Biserica si Sfinti doar in sarbatori sau probleme, ci sa pastram, in functie de puterea fiecaruia
o legatura cu Dumnezeu, oricat de putina sau simpla ar fi, sa spargem prototipurile cotidiene,
adica sa fim oameni cu dispozitie continua si discernamant. Iar putinta pastrarii unei astfel de
stari si discernerii o reprezinta tocmai Biserica si armele pe care ni le ofera.

3. ÎMBRĂCAREA CU TOATE ARMELE

Indemnul acesta, desi intr-o forma metaforica folosit, este destul de clar in idee. Noi nu
putem face nimic singuri ci avem nevoie de Dumnezeu. Viata spirituala nu este nici ,,Biserica
din suflet, nici ma rog singur, nici crede in tine, oamenii sunt lumina, tu esti lumina’’, motto-
uri des intalnite in spatiul media sau virtual. Fiecare om, crestin are nevoie de Dumnezeu pe
parcursul vietii acesteia daca doreste sa ramana pe o cale buna, iar nu pe cai paralele. Oricate
cursuri de dezvoltare personala am face, oricate studii am absolvi, oricat de multe fapte de
caritate am savarsi, fara ajutorul lui Dumnezeu nu avem nici o sansa intr-o epoca a confuziei.
De aceea Pavel atentioneazi si sublinineaza aceasta idee, de a ne a raporta mereu la
Dumnezeu si Biserica.

Mijloacele pe care ni le ofera Dumnezeu prin Biserica nu sunt materiale, ci spirituale,

dar tocmai de aceasta avem nevoie in razboiul acesta impotriva diavolului. Cum lupta este
spirituala, diavolul fiind inger cazut, dar totusi inger, a juca sah cu el inseamna din start a
pierde. De aceea Biserica prin Sfintele Taine, post, prin rugaciune, printr-un duhovnic care ne
arata obiectiv cine suntem, ne poate intari si oferi discernamantul necesar de a pastra un
echilibru. Dar a fi imbracat cu toate armele nu inseamna doar un ajutor exterior, ci o lupta
interioara a noastra, o folosire a darurilor noastre. A ramane doar la formalism si cultul
exterior este riscant. Noi trebuie sa ne folosim darurile, talantii pe care i-am primit, de a-i
pune in aplicare in viata noastra si a nu astepta nimic de-a gata. Cei cu dispozitie trupeasca
mai mare pot posti mai mult si aspru, cei mai deschisi spre cult se pot ruga sau citi lucruri
duhovnicesti, cei mai milostivi sa faca mai multe fapte bune. Dar cert este ca trebuie sa facem
ceva concret si sa nu ne oprim. Aceasta mai cu seama ca lupta noastra nu este impotriva
oamenilor, ci a stapanitorilor veacului acestuia.
 4. LUPTA ÎMPOTRIVA STĂPÂNITORILOR ACESTUI VEAC

Desi credem si de cele mai multe ori ne luptam, certam cu cei din jur, cu oamenii, de fapt
inca din secolul I, Pavel ne avertizeaza ca nu spre aceasta lupta exterioara, care e mult mai
usoara, trebuie sa ne orientam noi, ci spre cea pur spirituala, asupra patimilor si pacatelor
noastre proprii. De-a lungul secolelor si chiar si astazi spre exemplu, noi ne blocam in
ideologii, filosofii, politica sau ca din totdeauna, razboaie. Inclusiv astazi vedem razboiul ca
esec al dragostei si intelegerii celuilalt, sau ca lupta in cadrul crestinismul, impotriva unei
ideologii, politici sau teritoriu. Dar scopul nostru, al oamenilor, nu este a birui oameni,
societati, religii, ci a ne lupta si birui pe cel rau interior, duhovnicesc, in noi insine prin
Biserica si ce ne ofera ea, apoi raul ar inceta de la sine.

Niciodata cele exterioare nu vor ajunge la un deznodamant, ci fiecare societate cu toate

ale ei, fiecare lupta pentru teritoriu trece la un moment dat, sau este biruit de altceva mai
puternic. Imperii au cazut, filosofii au cazut, ideologii naziste sau comuniste care pretindeau
ca aduc eliberarea s-au stins. Sigur, ele fiind opera diavolului prin dorintele omului si alegerea
acelei cai neutre despre care vorbeam la inceput. Dar in sine ele nu aduc nimic nou, ele nu ne
scapa de nimic, ci sunt trecatoare si chiar pierzatoare de suflete prin pierderea credintei, a
lepadarii morale sau mai rau, a lepadarii religioase(a se vedea comunismul). Prin urmare,
indemnul Apostolui este a ne focusa intai de toate pe noi si pe pacatele noastre, iar nu sa
cautam scaparea in prin biruirea oamenilor si inventiilor mintii acestuia, ci doar in Hristos si
Biserica. Nu vorbim nici de o detasare a ceea ce presupune societatea, ci sa dam ce este a
Cezarului ce este a Cezarului, dar niciodata sa nu avem impresia ca impotrivindu-ne omului,
biruim pacatul. Evanghelia este a pacii, a vestirii celei bune, iar nu a contradictiei cu nimic din
cele din lume. Ea este deja biruitoare, trebuie doar asumata de catre fiecare dintre noi.

De aceea frati crestini, urmand si asimiland ideile apostolului de astazi, sa fim constienti
de chemarea noastra de crestini, de misiunea noastra in parte si in lume, de lupta spirituala in
care ne aflam, de scopul si tinta finala, iar cele ale zilelor si timpului sa le lasam sa se
ingrijeasca singure, luptând si infaptuind in orice vreme cele ce tin de noi, aflandu-ne mereu
sub ocrotirea Bisericii, avand nadejdea ca Dumnezeu va infaptui celelalte. Amin.