suport selectiv pentru curs lect.univ.dr.

Alexandra Pârvan

ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ

-noțiunile principale-

Am început acest curs prin a vă spune că vom defini etica împreună, la ultimul curs, și nu
eu singură, din start, la primul curs – în felul acesta, fiecare va ști deja despre ce se vorbește,
atunci când se definește etica. Ei bine, la ultimul curs, n-am mai făcut acest exercițiu, dar sunt
convinsă că, dacă ați audiat orele mele, veți recunoaște în cele scrise de mine mai jos experiența
etică pe care ați trăit-o la acest curs.
Acolo unde începe o analiză despre un comportament ca fiind corect sau incorect,
adecvat sau inadecvat, acolo unde se discută sau identifică valorile din spatele comportamentelor
și criteriile în baza cărora se stabilesc standardele de comportament corect, intrăm în teritoriul
eticii. Etica examinează deciziile persoanelor și contextul în care au fost luate, atunci când valori
și noțiuni de bine și rău sunt implicate. Este o disciplină care presupune dezvoltarea unui mod
specific de gândire (specializat, riguros) și utilizarea lui pentru a analiza situații de interacțiune
umană, în care se pune în discuție adecvarea sau corectitudinea comportamentelor. Etica e un
sistem de reguli care ne modifică şi orientează comportamentul în situaţii sociale, ne spune cum
ar trebui să acţionăm în variate situaţii în care ne aflăm, în contexte profesionale, personale sau
sociale. Dar, fiind un mod de a gândi și de a exersa gândirea și judecata asupra a ce face un
comportament să fie corect sau incorect, etica nu poate fi redusă la o însumare de reguli fixe
pentru comportament, la prescripții ale unor unice moduri de a face; ea este un câmp de
cunoaștere, cu principii, orientări și modalități de a raționa care sunt mereu revizuibile, se află
mereu în schimbare sau în dezvoltare. Astfel, etica pune sub semnul întrebării chiar normele de
comportament adecvat pe care ea însăși le stabilește. Antrenându-și gândirea etică, persoana
învață să problematizeze în fața unei situații date, să se întrebe în fața unor reguli etice de ce e
asa? să poată demonstra că un comportament poate fi considerat etic, dar și nonetic în același
timp, în funcție de perspectiva (etică, teoretică) utilizată sau de datele specifice ale contextului
(incusiv istoric) în care survine acel comportament.
Din aceste motive, moralitatea nu poate fi redusă la un set de reguli absolute și mereu
valabile (principiile codului universitar sau ale codurilor profesionale); ea sta in gandire
independenta și critică, o gândire care mereu analizeaza/examineaza actualitatea, conformitatea
sau adecvarea regulii în raport cu dezvoltarea contextelor sociale. Gândirea etică e o punere
constantă sub semnul intrebarii a situațiilor analizate, dar și a propriilor sale fundamente (ale
criteriilor înseși după care stabilește corectitudinea unui comportament anume.)

Iată câteva din temele și chestiunile etice discutate la acest curs:

Competența; Conflictul de interese; Relațiile duale; discriminarea numită „ageism” (a
scoate la pensie o persoană în baza vârstei atinse); variate moduri de manifestare a poziției
„politically correct” (relația dintre etica autorului și opera sa; noțiunile de „cancel culture”, de
studențime „progressive”), etica predării și a manierelor de predare, de unde rezultă și etica
relației (de predare) cu studenții și legătura cu evaluările profesorilor de către studenți
(problemele etice și academice puse de acestea). Ca o notă de subsol, sper că n-ați uitat cum
previn americanii hărțuirea sexuală în mediul academic prin menținerea ușii întredeschise la
birourile lor.
suport selectiv pentru curs lect.univ.dr. Alexandra Pârvan

Mai jos, aveți câteva noțiuni legate de 3 teme mari ale Eticii academice (dar și ale eticii
profesionale, în general – inclusiv etica psihologului).

1. Competența

Competența e discutată în Codul academic la art. 92 – vezi Codul.

Veți observa că în Codul sus-numit, sub principiul etic al „competenței” se consideră
doar competența intelectuală, nu și didactică, a profesorilor. La clasă, însă, am discutat amplu ce
înseamnă competență didactică pe cazurile „profesorului trăsnit” (Bill Dobson), precum și „Yaz
și Elliot”. În plus, am discutat ce înseamnă „competență”, ca datorie etică, și pentru psiholog.
Cele de mai jos se aplică atât psihologului practicant, cât și profesorului. În Codul psihologului,
se discută „Principiul competenței, specializării și integrității profesionale”.
Când este competența unui profesionist, fie el profesor sau psiholog, afectată? Când nu
este calificat și onest cu privire la pregătirea sa, când nu se menține permanent informat, la zi, cu
privire la progresele în domeniu, când nu se află în dezvoltare profesională continuă, spre a-şi
menţine capacitățile la un nivel adecvat. În afara acestor aspecte ce se referă la pregătirea
intelectuală, alți factori care afectează competența profesionistului sunt:
1) propriul caracter – aroganța, egoismul, ignoranța sau inconștiența; faptul că nu e atent
sau prezent la ceea ce se întâmplă cu el, nu își cunoaste suficient propriile înclinații de a fi
părtinitor sau de a fi atras într-o direcție sau alta, nu își cunoaste valorile și nevoile - și din toate
astea apar erorile de judecată. Mai pot interveni și dezinteresul, facilitat de plafonare, erodarea în
profesie.
2) problemele personale întâmpinate în viață, care fie îi creează noi moduri de a fi/trăi
(devine bețiv, dependent de substanțe, deprimat, iresponsabil – poate absenta de la ore/ședințe, se
poate pierde cu firea sau deconecta de sarcini), fie acele probleme personale îi pot invada
activitatea profesională, îi pot schimba deciziile profesionale, modul în care privește și înțelege
problemele apărute în context profesional – de pildă, dinamicile din familia proprie, bolile
dobândite, oboseala sau epuizarea, toate acestea afectează competența unui profesionist. Există și
influența inversă, când uzura și supraîncărcarea profesională, solicitările și implicarea îi
generează probleme personale profesionistului și astfel acesta poate, de pildă, intra în burnout, o
epuizare mentală și emoțională, în care individul e „ars”, stins, și deci devenit incompetent.
Toate aceste lucruri vă indică faptul că nu este ceva fix Competența, ea nu se dobândește
odată pentru totdeauna, ea se câștigă și se poate pierde, dacă nu e întreținută sau apărată.

2. Conflictul de interese
Această problemă etică majoră figurează în Codul universității la art. 93, sub titlul
„Integritatea”: „Conflictul de interese este o situatie de incompatibilitate în care se afla o
persoana care are un interes personal ce influenteaza impartialitatea si obiectivitatea activitatilor
sale în evaluarea, monitorizarea, realizarea si raportarea activitatilor didactice si de
cercetare-dezvoltare; interesul personal include orice avantaj pentru persoana în
cauza, sotul/sotia, rude ori afini, pâna la gradul al treilea inclusiv, sau pentru institutia din care
face parte.”
Evident, conflictul de interese afectează integritatea profesională, dar
știrbind/prejudiciind impartialitatea si obiectivitatea profesorului afectează și competența
acestuia. La clasă am discutat amplu conflictul de interese pe marginea cazului „Yaz și Elliot”,
suport selectiv pentru curs lect.univ.dr. Alexandra Pârvan

precum și conflilctul de interese în care este împinsă Șefa de catedră de către Decan, atunci când
îi cere să-și concedieze colegii în vârstă. Șefa de catedră intră în conflict de interese și prin relația
duală pe care o creează cu colegul ei, Bill Dobson.
Am discutat la clasă acest principiu și așa cum figurează el în Codul psihologului, unde
este la fel de important. Acolo, el este acoperit de două Principii – ele sunt menționate mai jos și
absolut tot ce e notat sub ele se aplică identic și în etica academică: 1) Principiul Independenţei
şi imparţialităţii: „Psihologul trebuie să evite orice prejudiciere a independenţei sale” şi să nu
încalce etica profesională „din dorinţa de a crea o situaţie comodă unor beneficiari ai serviciilor
sale sau chiar terţilor.” Și: „evaluarea sau intervenţia efectuată de psiholog nu e valabilă atunci
când este realizată din interes personal ori sub efectul unor presiuni externe.” 2) Principiul
evitării conflictului de interese: „Psihologul trebuie să evite situaţia în care ar putea să planeze
suspiciuni în legătură cu interesul său faţă de un beneficiar. (Desigur, aplicat la profesor, aici vă
puteți gândi la „beneficiar” ca fiind fie un student, fie un coleg, ca în situația Elliot-Yaz, unde
Yaz era evaluată). Psihologul trebuie să acţioneze întotdeauna dintr-o singură poziţie
profesională, acesta nu trebuie să se prezinte ca apropiat, rudă, sfătuitor şi nici ca reprezentatul
sau apărătorul unuia dintre beneficiarii serviciilor psihologice. Psihologul trebuie să se abţină să
colaboreze cu un beneficiar, atunci când se iveşte un conflict de interese sau când independenţa
sa riscă să fie ştirbită.” (Elliot trebuia sa se auto-recuze, să recunoască că îi este afectată
imparțialitatea și prin asta obiectivitatea și competența în a o evalua pe Yaz în situația creată –
anume situația în care cei doi predau împreună și concurează pentru același public=studenții, dar
unul din ei e superiorul și evaluatorul celuilalt în această activitate cu public împărtășit.)

3. Relațiile duale
Observați cum competența e afectată prin intrarea în conflict de interese și cum a intra în
conflict de interese poate implica, uneori, crearea unei „relații duale” – dacă devii apropiatul,
sfătuitorul, prietenul (Yaz-studenții), iubitul etc. celui cu care ești în relație profesională (fie
student, fie un alt coleg) se intră nu doar în conflict de interese, dar și în relație duală.
În Codul universității, veți găsi aspecte care reglementează evitarea relației duale sub
titlul „Incompatibilitatea”, art. 98. De pildă: „Orice persoana se afla în incompatibilitate cu
calitatea de membru într-o comisie de evaluare, de contestatie, de concurs sau de promovare
având ca obiect evaluarea activitatii profesionale si/sau stiintifice a unui angajat al institutiei de
învatamânt superior cu care se afla în relatie de soti, afini si rude pâna la gradul al IlI - lea
inclusiv”. Asta înseamnă că, dacă ești deja într-o altă relație, neprofesională (soț, rudă) cu cel pe
care-l evaluezi ești ne-eligibil pentru postura de evaluator = nu ai dreptul să-l evaluezi, pentru că
relația duală formată astfel cu el va afecta calitatea evaluării și competența ta ca evaluator. În
același timp, cum am spus la clasă, relația duală afectează comportamentele și prestația persoanei
în ambele sale poziții: de pildă, dacă ești soț și evaluezi la serviciu propria soție, acest lucru va
afecta relația de serviciu cu ea, dar și relația matrimonială, în funcție de cum o evaluezi pe soție -
și tocmai de aceea nu vei avea libertatea să o evaluezi obiectiv, nepărtinitor. Sau: relația de
acasă, să zicem, tensionată, problematică, va contamina validitatea evaluării făcute la serviciu.
Indiferent care e tipul relației duale, ambele fronturi (câmpuri de manifestare, activitate) în care
persoana se manifestă de pe poziții diferite, separate, față de o aceeași persoană, vor fi afectate.
La clasă am discutat relațiile duale pe cazurile: prof. Dobson-studenta Dafna, șefa de
catedră-Bill Dobson, Yaz-studenții.
suport selectiv pentru curs lect.univ.dr. Alexandra Pârvan

Tot la clasă, am arătat ce probleme serioase are Codul psihologului în a identifica corect
și a defini și reglementa adecvat situațiile referitoare la „relații duale sau multiple”. Aici, voi
spune doar că acest capitol de etică creează cele mai grave probleme psihologului practicant și
este cel mai intens dezbătut, pe plan internațional, la ora actuală.
Relațiile duale apar când se asumă un dublu rol față de o aceeași persoană. Profesorul nu
poate fi prietenul/amicul, omul de gașcă al studentului (Yaz-studenții). Clinicianul nu poate fi
partenerul de afaceri al clientului său și niciunul, nici profesor, nici psiholog nu pot intra în relații
romantice cu studenții sau clienții lor. Motivul pentru care relațiile duale sunt interzise în
codurile etice internaționale ale psihologului (și mult mai deficitar în cel românesc) este că au
potențialul să scadă obiectivitatea și competenţa psihologului în îndeplinirea sarcinilor sale și
prezintă riscul exploatării sau vătămarii clientului. Același lucru e valabil și în profesorat. Îl
vedem pe Dobson că încearcă să evite intrarea în relație duală cu studenta Dafna, pe șefa de
catedră că încearcă să nu intre în relație duală cu Dobson (de teama că nu ar mai fi considerată
competentă, ca șefă), o vedem pe Yaz creând o relație de camaraderie cu studenții săi – sunt
aceștia vătămați? Evident, pentru că pierd șansa la o reală învățare, își formează o idee greșită
despre ce înseamnă școala, la nivel universitar. Sunt ei exploatați? Păi sigur, pentru că Yaz își
urmează de fapt interesul ei – de a-i coopta pe studenți de partea ei, de a obține evaluări bune de
la ei, de a se distinge astfel ca cel mai popular și dorit profesor, toate ajutând-o în obținerea
titularizării. Astfel, exact cum spune Elliot, „ea nu vrea să le predea, vrea să intre în gașcă cu ei”;
se poate spune că îi folosește (exploatează) pentru propriile interese prin relația duală creată cu
ei.
Veți observa că în Codul academic, sub chestiunea Incompatibilității nu se tratează deloc
relațiile romantice între profesori și studenți (ca și cum n-ar exista o incompatibilitate acolo). În
condițiile permiterii unei asemenea relații, și-ar pierde profesorul obiectivitatea în evaluarea
acelui student? Desigur, și prin asta și competența și integritatea profesionale vor fi afectate. Ar
fi studentul exploatat-vătămat? Sigur, pentru că relația nu e egală, cum trebuie să fie cele
romantice, este o relație ierarhică, de putere și autoritate. Va putea studentul să se exprime sau să
se impună în relație? Va fi mereu cel în puterea partenerului, care se supune, ascultă, îl respectă
și apreciază pe profesor, care învață de la el, îi dă întâietate, crezare, dreptate etc. Observați că
Principiile Integrității (din Codul academic) sau al Independenţei şi imparţialităţii (din Codul
psihologului), precum și al evitării conflictului de interese (din ambele Coduri) sunt toate
încălcate prin formarea relației duale.

Seminariile acestui curs au fost centrate pe exerciții de cunoaștere și asumare sau

reconsiderare a propriilor valori, pentru că ele sunt cele care, subteran, inconștient, ne motivează
și decid comportamentele etice (iar atunci când nu reușesc să o facă, creează disconfort,
neîmplinire, frustrare, senzația că lucrurile nu merg bine). Dar propriile valori nu ne conduc
automat, prin ele însele (doar pentru că sunt valori și doar pentru că sunt ale noastre) la decizii și
comportamente etice corecte! Gândiți-vă la Elliot, la valorile și contextul lui personal de viață și
cum influențează acestea modul în care o evaluează pe Yaz. Deși evaluarea lui poate fi corectă,
faptul că Elliot nu e conștient de motivele lui personale care pot afecta evaluarea face ca
evaluarea lui să nu se realizeze în condiții etice. Astfel, ceea ce e important este să fim conștienți
de valorile proprii, de faptul că ele „decid” adesea pentru noi, de faptul că persoana (cu istoria ei,
preferințele ei sau circumstanțele de moment ale vieții sale curente) e elementul (inconștient) de
decizie în variatele situații etice mai mult decât este judecata etică conștientă a acelei persoane.
Altfel spus, decidem cu ce suntem (din rărunchi, din instinct ne-examinat) și nu printr-un proces
suport selectiv pentru curs lect.univ.dr. Alexandra Pârvan

reflexiv, riguros, în deplină conștiență a motivelor care ne mișcă interior. Soluția, cum am vorbit
la clasă, nu este că eliminăm omul, persoana, fiindcă nu se poate – nu există o persoană
impersonală, care astfel să evalueze impersonal, obiectiv, pe altul sau să se comporte impersonal
față de ceilalți; acest lucru nu ar genera comportament etic, ci dimpotrivă. Unde nu mai este
omul, nu are cum exista nici umanitate, iar etica nu apare decât pe teritoriul ferm al umanității.
Soluția e ca persoana să cunoască foarte bine toți acei factori ai contextului său care îi pot afecta
decizia etică, să fie, cu alte cuvinte, conștientă și, desigur, educată etic. Uneori, relațiile duale
nici nu se pot evita: șefa de catedră va fi și șefa și iubita colegului ei (Bill); iar până să ajungă
iubita lui, ea deja este prietenă cu el. E necesar ca într-un colectiv colegii să nu fie și prieteni? Nu
și, de altfel, aceste relații (prietenie, iubire) nu se pot „reglementa” exterior, prin regulamente –
dar este necesar ca, atunci când sunt formate relații duale, cei implicați să fie conștienți de
riscurile potențiale (scăderea competenței, obiectivității, exploatarea celui ierarhic mai mic,
conflictul de interese) și să încerce să le evite conștient.
Cu acest mesaj și acest îndemn spre conștiență și cultură etică, închei cele transmise
vouă, de-a lungul semestrului. Succes!