Rezumat Teza Doctorat RO Sirbu Alina Georgeta

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII
UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI PSIHOLOGIE
SECȚIA PSIHOLOGIE
STAREA DE BINE PSIHOLOGIC ȘI CONDUITE PROBLEMATICE POSTDIVORȚ

LA COPII: DE LA RELAȚII POZITIVE LA ALIENARE PARENTALĂ
REZUMAT TEZĂ DE DOCTORAT
Conducător de doctorat:
PROF. UNIV. DR. VINTILĂ MONA
Student doctorand:
SÎRBU ALINA GEORGETA
2020
1
1. INTRODUCERE
Divorțul este un fenomen social din ce în ce mai prezent în actualitatea cotidiană, iar
un număr semnificativ de copii este expus la efectele sale. Studiile arată că divorțul este
perceput de către copii ca fiind un eveniment stresant (Mazur, Wolchik, Virdin, Sandler &
West, 1999), efectele lui fiind resimțite pe mai multe paliere ale dezvoltării acestora.
În aceste condiții, pornind de la o realitate clinică concretă (divorțul și efectele sale
asupra copilului), s-a conturat ideea elaborării unei cercetări complexe, concretizată într-o
lucrare de doctorat, care să investigheze principalele elemente care decurg din această
realitate socială. Cercetarea actuală a pornit de la patru teme de interes inspirate de realitatea
clinică:
1. Realizarea unei analize calitative a literaturii de specialitate care să
permită o conceptualizare mai clară a termenilor cu care se operează atunci când apare
o afectare a relației copil-părinte, în urma instalării divorțului sau separării în cadrul
cuplului parental.
În urma divorțului, în foarte multe situații, relația dintre copil și unul dintre cei doi
părinți este afectată. Din practica profesională, s-a constatat că, în realitatea clinică și judiciară
din România nu există încă o terminologie unitară care să descrie acest context. Astfel, am
considerat că o parcurgere minuțioasă a literaturii de specialiate ar putea permite identificarea
termenilor și a conceptelor care descriu afectarea relației părinte copil, motiv pentru care am
apreciat că este necesară realizarea unei analize calitative cu referire la ceea ce înseamnă
divorț și afectare a relației părinte copil. Termenul cel mai des întâlnit cu referire la afectarea
relației părinte copil este cel de alienare parentală, dar s-a dorit și investigarea termenilor
conecși acestuia, deoarece există anumite controverse ce referire la respectivul subiect.
2. Construirea şi validarea unui instrument de analiză psihologică care să
permită identificarea copilul supus alienarii parentale in diferite grade (după criteriile
propuse de Gardner in 2004), pe populație românească.
Confruntarea directă cu necesitatea realizării unor expertize psihologice, solicitate de
către instanța de judecată, care îi solicită psihologului clinician să se pronunțe asupra gradului
de afectare a relației părinte-copil, după divorț, a scos în evidență faptul că, numărul
instrumentelor psihologice etalonate și validate pentru astfel de situații este extrem de redus.
Investigarea literaturii de specialitate a evidențiat că, la nivel global, există câteva astfel de
probe psihologice, dar marea lor majoritate se adresează adultului care a experimentat
alienarea parentală în copilărie și nu copilului (Moné&Biringen; 2006; Laughrea, 2008; Baker
& Cambers, 2011; Rowlands, 2018). Având în vedere aceste aspecte, dar și necesitatea
2
existenței unor astfel de instrumente pentru psihologul clinician practician, am considerat

necesară demararea unui studiu care să aibă drept rezultat construirea unui chestionar care să
permită identificarea copilului supus fenomenului de alienare parentală, după divorțul sau
separarea părinților.
3. Studierea efectelor pe care conflictul de loialitate, experimentat în
copilărie, care decurge din alienarea parentală, dar și a comportamentelor parentale (de
tip grijă și supraprotecție) îl are asupra funcționalității adultului de mai târziu (din
perspectiva unor dimensiuni psihologice clare, cum ar fi stima de sine, stilul de
atașament și modul de structurare al personalității)
Am considerat necesară realizarea unui studiu care să vizeze efectele pe care
experimentarea unor elemente specifice ale alinenării parentale experimentate în copilărie le
poate genera asupra adultului de mai târziu. Mai exact, focusul cercetării a fost îndreptat
aupra modului în care conflictul de loialitate și comportamentele parentale de tip grijă și
supraprotecție pot impacta dezvoltarea ulterioară a adultului, în ceea ce privește stima de sine,
stilul de atașament, dar și modul de structurare al personalității.
4. Examinarea experienței parentalității la mamele și tații alienați, care nu
pot întreține relații firești cu copiii lor, în urma separării sau al divorțului
Acest ultim studiu al cercetării a fost gândit ca o modalitate investigare a modului în
care părinții care nu mai pot întreține relații firești cu copiii lor, în urma divorțului sau
separării, experimentează alienarea parentală. Literatura de specialitate îl numește pe acest tip
de părinte părinte alienat (Harman, Kruk, & Hines, 2018), acel părinte privat de o relaționare
firească cu copilul său, prin intervenția brutală a celuilalt părinte care i-a fost partener de
viață. Întrucât la nivel de cercetare pentru populația din România nu există astfel de studii, am
considerat necesară realizarea lui, rezultatele acestuia putând deveni date care să permită
realizarea unor direcții de acțiune atât pentru practica clinică, dar și pentru cea judiciară.
Cuvinte cheie: alienare parentală; sindrom de alienare parentală; tulburare de
alienare parentală;divorț; impact psihologic; custodia copilului; chestionar; prprietăți
psihometrice;
3
II. STUDIUL 1.
CONSTRUCTUL DE ALIENARE PARENTALĂ. O ANALIZĂ CALITATIVĂ
A LITERATURII DE SPECIALITATE
1. Introducere
Alienarea parentală (AP) este un fenomen a cărui existență nu poate fi ignorată, fiind
identificat din ce în ce ai mult în literatura de specialitate care tratează tipul de relații stabilite
între copil și părinții săi, postdivorț sau separare(Wallerstein & Kelly,1976; Brandes, 2000;
Wakeford,2001; Bruch, 2001; Baker & Darnall,2006; Bernet 2010; Godbout & Parent,2012;
De Jong & Davies,2013; Lowenstein, 2013,2015; Ben-Ami&Baker, 2012; Viljoen&van
Rensburg, 2014; Giancarlo, Rottman, 2015).
Consecințele apariției acestui fenomen sunt atît de variate, încât s-a pus problema
introducerii acestuia în DSM V sub forma Tulburării de Alienare Parentală (PAD), forma mai
nouă a ceea ce, inițial, a fost numit Sindromul de Alienare Parentală (PAS.)(Bernet,2008;
Bernet, von Boch-Galhau, Baker&, Morrison, 2010 apud Bernet,2008)
Fiind un concept aflat la intersecția dintre psihologie și științele juridice, este necesar
ca, din perspectivă psihologică, acest concept să fie mai clar definit, deoarce, la ora actulă,
există anumite controverse în literatura de specialitate, în ceea ce privește definirea
conceptului, dar și denumirea utilizată (Johnston, 1993; Johnston & Campbell, 1988; Kelly &
Johnston, 2001Emery, 2005; Ellis, 2007; Meier, 2009; Rowen & Emery, 2014).
2. Studiul actual
Scopul principal al acestei lucrări a fost realizarea unei analize calitative a literaturii de
specialitate care al cărei rezultat să permită o conceptualizare mai clară a termenilor de
alienare parentală (PA) și sindrom de alienare parentală (PAS), avându-se în vedere faptul că
există anumite controverse legate de utilizarea acestor termeni (Johnston, 1993; Johnston &
Campbell, 1988; Kelly & Johnston, 2001Emery, 2005; Ellis, 2007; Meier, 2009; Rowen &
Emery, 2014). Nu au fost identificate revizuiri actuale ale literaturii de specialitate legate de
tematica alienării parentale, pe de o parte, iar, pe de altă parte, preocuparea față de acest
fenomen este din ce în ce mai accentuată, datorită faptului că alienarea parentală este un
concept în raport cu care instanțele de judecată solicită tot mai multe clarificări psihologilor
judiciari care evaluează situația copiilor care se confruntă cu divorțul/separarea părinților.
3. Metoda utilizată
Primul pas în realizarea acestei lucrări l-a constituit realizarea unei evaluări sistematice
a studiilor care investighează conceptele de alienare parentală (PA) și sindrom de alienare
parentală (PAS), modurile de operaționalizare ale acestor concepte, precum și identificarea
4
modului în care divorțul părinților determină deteriorararea relației copil-părinteși poate duce
la instalarea fenomenului de alienare parentală (PA).
3.1. Selecția studiilor
Au fost selectate studii din bazele de date PsychINFO și Scopus/Ebsco/EMBASE,
Criminal Justice Abstracts with Full Text, Social Sciences Abstracts, Psychology and
Behavioral Sciences Collection, Academic Search Complete, fiind utililizată următoarea
schemă de căutare:
Pasul 1 (SU) parental alienation OR parental alienation syndrome
Pasul 2 (SU) parental alienation OR parental alienation syndrome OR parental
alienation disorder
Pasul 3 (SU) parental alienation OR parental alienation syndrome OR parental
alienation disorder
Căutările au fost limitate în funcție de următoarele criterii:
a) Definirea constructelor
Studiile eligibile trebuie să conțină o formă de evaluare (calitativă sau cantitativă) a
alienării parentale la copii din familiile separate/divorțate.
Studiile eligibile trebuie să cuprindă cel puțin o evaluare calitativă psihologică
orientată spre diminuarea aspectelor alienării parentale, cum sunt definite în literatura de
specialitate.
Studiile eligibile trebuie să cuprindă o formă de intervenție care să vizeze diminuarea
efectelor alienării parentale, așa cum sunt evidențiate în literatura de specialitate.
Studiile eligibile trebuie să cuprindă un instrument de măsurare a nivelului de alienare
parentală, așa cum sunt evidențiate în literatura de specialitate.
Studiile alese pot să include sau nu un grup de control – deoarece se adresează AP,
adică unui fenomen dezvoltat prin intervenție externă la copii.
Sunt acceptate studii experimentale pentru intervenții noi, studii cvasiexperimentale
care vizează selectarea precisă a participanților, studii pretest-posttest intervenție cu sau fără
grup de control precum și studii neexperimentale.
Sunt acceptate studii calitative.
Sunt acceptate studii care să includă definirea conceptelor de Alienare Parentală (PA),
Sindrom de Alienare Parentală (PAS), Tulburarea de Alienare Parentală (PAD), așa cum sunt
evidențiate în literatura de specialitate.
b) Tipul de participanți
5
Sunt eligibile studiile realizate pe copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani din familii
separate/divorțate care au domiciliul stabil la unul dintre părinți care au trecut printr-un divorț.
Sunt eligibile studiile realizate pe adulți cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 ani, care au
trecut printr-o situație de divorț, au cel puțin un copil și care prezintă comportamente specifice
părinteluialienat sau alienator.
c) Contextul cultural
Conceptul de alienare parentală nu este dependent cultural deci au fost incluse în
analiză toate studiile care îndeplinesc criteriile mai sus menționate indiferent de spațiul
cultural de unde au fost colectate datele.
d) Data publicării
Sunt eligibile doar studiile publicate după anul 2000, deorece până la acea dată
conceptul de Alienare Parentală (PA) a fost definit și studiat preponderent de către Richard
Gardner, iar abordări ale acestui concept și studii care să includă denomenul de Alienare
Parentală (PA) de către alți autori au avut loc după anul 2000.
e) Limba publicării
Sunt incluse în analiză doar studiile publicate în limba engleză. Pentru a elimina
problematica lingvistică se va utiliza algoritmul de calcul N sigur (fail-safe N) pentru a
identifica numărul suplimentar de studii care ar putea modifica rezultatul obținut raportat la
numărul de studii eligibile dar excluse din analiză din motive lingvistice.
f) Tipul publicației
Au fost incluse doar studiile publicate în jurnale academice, fiind excluse cele
publicate în revistele periodice, deorece s-a constat faptul că acestea nu conțin date suficiente
pentru a aprecia dacă sunt îndeplinite sau nu criteriile de eligibilitate.
g) Alte filtre relevante
Au fost utilizate doar studiile care pot fi accesate în forma lor completă și nu sub
formă de rezumat (abstract) pentru a se putea determina dacă materialele utilizate îndeplinesc
sau nu criteriile de eligibilitate.
Au fost excluse studiile de tip Review-Book, deorece în acest tip de studiu se repetă
informația existentă în articolele utilizate, apărând astfel informație redundantă.
3.2. Rezultate selecției studiilor
Căutarea inițială în bazele de date a permis identificarea unui număr de 447 de studii
inițiale. În urma aplicării criteriilor mai sus menționate și după eliminarea dublurilor a fost
eliminat un număr de 343 de studii (studii care au excluse prin aplicarea criteriilor de
6
eligibilitate mai sus menționate), rămânând astfel un număr de 115 de studii eligibile. Se
constată faptul că acestea pot fi împărțite, în următoarele categorii:
3.2.1. În funcție de conținutul pe care îl prezintă:
a) Studii legate de clarificări conceptuale legate de definirea și dimensiunile
alienarii parentale (PA), sindrom de alienare parentală (PAS) și tulburare de alienare parentala
(PAD),cu referire la dimensiunile centrale si criticile aduse acestora ( n= 85) ;
b) Studii care investighează măsura în care constructele de alienare parentala (PA),
sindrom de alienare (PAS) și tulburare de alienare parentală (PAD) trebuie sau nu să introduse
în sfera clinică, respectiv DSM-V și ICD -11 (n = 17)
c) Studii care evidențiază metodele de evaluare pentru alienarea parentala (PA),
sindromul de alienare (PAS) și tulburarea de alienare parentală (PAD)(screening inițial pt
depistare precoce, calitativ prin interviu și cantitativ prin chestionar –Relationship Distancing
Qustionnaire - RDQ) (n=13)
3.2.2. În funcție de metodologia utilizată:
a) Studii calitative (n=12)
b) Studii cantitative (n=15)
c) Studii mixte (cantitative și calitative) (n= 2)
c) Articole cu referire la aspecte teoretice în ceea ce privește alienarea parentală
(PA) și sindromul de alienare parentală (PAS) (n= 86)
3.3. Evaluarea studiilor
3.3.1. Conținutul studiilor
a) Articole cu referire la clarificări conceptuale legate de definirea și dimensiunile
alienarii parentale (PA), sindrom de alienare parentală (PAS) și tulburare de alienare parentala
(PAD)
În urma trecerii în revistă a studiilor legate de definirea și dimensiunilor alienarii
parentale (PA), sindrom de alienare parentală (PAS) și tulburare de alienare parentala (PAD)
s-a observat faptul că nu există încă un consens cu privire la utilizarea termenilor de alienare
parentală (AP) și sindrom de alienare parentală (PAS). Marea majoritate a autorilor preferă să
utilizeze conceptul de alienare parentală (PA), deoarece consideră că acest termen descrie mai
bine afectarea relației copil – părinte, postdivorț (Ben-Ami&Baker, 2012, Lowenstein, 2013,
2015, Giancarlo, Rottman, 2015). Se observă faptul că, în ceea ce privește conceptul de
alienare parentală (PA) există mai multe definiții pe care autorii le dau acestui concept,
definiții care au o serie de elemente comune. Astfel, alienarea parentală se referă la o
perturbare a funcționării normale a relațiilor copilului cu unul dintre părinți, post divorț.
7
Perurbarea se datorează faptului că apare o alianță puternică între copil și unul dintre părinții
săi, alianță stabilită în scopul de a-l înlătura pe celălalt părinte din viața copilului. Se observă
că acest fenomen al alienării parentale are o serie de caracteristici: apare pe fondul unei
conflictualități marcante între cei doi părinți ai copilului (post-divorț), presupune stabilirea
unei alianțe între copil și unul dintre părinți, presupune existența unei campanii de denigrare a
unui părinte de către celelalt, presupune îndepărtarea copilului de părintele denigrat și o
scurtcircuitare a relației copilului cu acesta.
Un aspect foarte important care trebuie reținut atunci când se face referire la alienarea
parentală (PA) este acela că, reacțiile de respingere ale copilului în raport cu părintele nu sunt
justificate, în istoricul lor relațional neexistând motive pertinente (situații de abuz, maltratare
sau alte comportamente negative ale părintelui în raport cu copilul) care să justifice tendința
copilului de a se îndepărta de respectivul părinte. Din acest motiv, alienarea parentală (PA)
poate fi considerată o formă de abuz psihologic asupra copilului, întrucât printr-o atitudine
mai mult sau mai puțin intenționată, unul dintre părinți, (prin comportamentul de îndoctrinare
nejustificată) determină o perturbare importantă a relționării copilului cu celălalt părinte.
(Wallerstein & Kelly,1976; Brandes, 2000; Wakeford,2001; Bruch, 2001; Baker &
Darnall,2006; Bernet 2010; Godbout & Parent,2012; De Jong & Davies,2013; Lowenstein,
2013,2015; Ben-Ami&Baker, 2012; Viljoen&van Rensburg, 2014; Giancarlo, Rottman,
2015).
În ceea ce privește conceptul de sindrom de evaluare parentală (PAS), se observă
faptul că autorii nu oferă definiții noi ale acestuia, preluând și prezentând definiția lui Richard
Gardner (1985, 2002), în raport cu care prezintă opinii pro sau contra (Johnston, 1993;
Johnston & Campbell, 1988; Kelly & Johnston, 2001Emery, 2005; Ellis, 2007; Meier, 2009;
Rowen & Emery (2014).
Complexitatea în definirea acestor concepte, relaționarea cu alte teorii din psihologie
precum aspecte ale atașamentului și dezvoltării, și dezbaterile referitoare la elementele de
factura clinică în definire, susțin considerarea alienării parentale propuse de Gardner ca fiind
inclusă în sfera constructelor, nu doar a conceptelor.
b) Articole cu referire la maniera în care constructele de alienare parentala (PA),
sindrom de alienare (PAS) și tulburare de alienare parentală (PAD) trebuie sau nu să introduse
în sfera clinică, respectiv DSM-V și ICD -11
Studiile care fac referire la acest apect arată faptul că au existat încercări de
introducere a sindromului de alienare parentală (PAS) în DSM –V sub denumirea de tulburare
de alienare parentală (PAD), dar argumentele grupului de lucru constituit în acest sens au fost
8
considerate insuficiente pentru introducerea acestuia în Manualul de Diagnostic și Statistică a

Tulburărilor Mentale (DSM –V). În schimb, în respectiva ediție, au fost introduse
diagnosticele de “abuz psihologic asupra copilului” şi “copil afectat de stresul relaţiei dintre
părinţi.”(www.dsm5.org). Susținătorii conceptului de sindrom de alienare parentală consideră
că acesta ar putea fi un prim pas pentru acceptarea faptului că sindromul de alienare parentală
este o realitate certă și că la următoarea revizuire a Manualului de Diagnostic și Statistică a
Tulburărilor Mentale acesta va fi inclus pe lista diagnosticelor (Bernet, von Boch-Galhau,
Baker&, Morrison, 2010 apud Bernet,2008).
c) Articole cu referire la modalitățile de evaluare pentru fenomenul de alienarea
parentala (PA), sindromul de alienare (PAS) și tulburarea de alienare parentală (PAD)
Analiza literaturii de specialitate arată faptul că există anumite modalități de evaluare a
alienării parentale, cum ar fi :
• Screening inițial pentru depistare precoce a fenomenului de alienare parentală
(PA), în care, un rol important îl au programele de educație publică și profesională, screening
orientat spre următoarele direcții: identificarea precoce a fenomenului de alienare parentală și
implementarea programe de intrevenție eficiente, utilizându-se metode și tehnici adecvate,
printre care menționează o paletă de conduite raportate la gradul de gravitate al situației
constatate prin screening: nonintervenția, educația părinților, terapie individuală și de familie
voluntară, evaluarea și monitorizarea de către instanța de judecată, intervenții specializate
mandatate de instanță, intervenție extremă și intensivă, în cazurile extreme(Jaffe, Ashbourne,
& Mamo, 2010). Screeningul inițial se poate realiza cu ajutorul unor criterii bine stabilite care
să permită stabilirea instalării fenomenului de alienare parentală(Ellis, 2007) ;
• Evaluare calitativă, prin utilizarea interviului
În studiile identificate, se observă că prin utilizarea interviului pot fi decelate
următoarele aspecte cu privire la fenomenul de alienare parentală: identificarea factorilor care
contribuie la instalarea alienării parentale și limitele intervenției de specialitate în această
situație (Smith, 2016; Giancarlo&Rottman, 2015; Godbout a & Parent (2012) , caracteristicile
alienării parentale (Giancarlo&Rottman, 2015, apud Garner, 1992), lipsa unor criterii clare să
permită delimitarea termenilor de alienare parentală (PA) și sindrom de alienare parentală
(PAS) (Viljoen&Esme 2014), importanța menținerii cu fermitate a legăturii dintre copil și
părintele pe care acesta îl respinge (Godbout a & Parent 2012), dinamica fenomenului de
alienare parentală (Mone, MacPhee, Anderson&Banning, 2011, apud Lee & Olesen, 2001),
strategii de alienare parentală (Baker, 2006), pattern-uri distinctive de alienare parentală (PA)
(Baker, 2006).
9
• Evaluare cantitativă, prin utilizarea chestionarelor

Studiul literaturii de specialitate arată că există un număr extrem de redus al
instrumentelor cu ajutorul cărora se poate realiza o evaluare cantitativă, măsurabilă, a
conceptului de alienare parentală (PA). Astfel, inventarierea studiilor cu referire la acest
aspect a permis identificarea a două instrumente care să permită o evaluare cantitativă a
fenomenului de alienare parentală, după cum urmează:
- Relationship Distancing Questionnaire (RDQ) (Biringen&Zeynep, 2006),
primul instrument care permite o evaluare empirică a alienării parentale, instrument care să
permită măsurarea percepțiilor tinerilor adulți cu privire la modul în care au perceput
experiența alienării parentale (PA) în timpul copilăriei (Biringen&Zeynep, 2006). Pentru
construirea acestui instrument de evaluare autorii au utilizat cele opt criterii propuse de
Gardner pentru identificarea alienării parentale, dar au inclus și o dimensiune noua, care se
referă la „alienarea directă”,scală care reflectă încercările vizibile pe care un părinte le poate
face ca să înstrăineze un copil de la celălalt părinte (Biringen&Zeynep, 2006).
- Alienated Family Scale Relationship"(AFRS) (Laughrea (2008), un instrument
de auto-raportare, pentru a identifica dinamica fenomenului de alienare parentala (PA) din
cadrul familiei, din perspectiva tinerilor adulți(Laughrea (2008).
- Minnesota Multiphasic Personality Inventory-2 (MMPI-2), care deși nu este un
instrument dedicat evaluării alienării parentale, este considerat de unii autori un instrument
util în investigarea acestui fenomen. Astfel, s-a constatat faptul că aplicarea MMPI – 2
permite identificarea, la adult, a defenselor primare care apar în cazul instalării fenomenului
de alienare parentală, iar rezultatele obținute au oferit un sprijin puternic pentru definirea
sindromului de alienare parentală (PAS), așa cum l-a definit Gardner (Gordon, Stoffey, &
Bottinelli, 2008; Siegel& Langford 1998).
3.3.2. Metodologia utilizată
a) Studii calitative
Acestea au fost investigate în funcție de autorii lor, metodologie, tematica investigată
și concluziile care au fost elaborate după finalizarea acestora. Astfel, se observă faptul că, în
aceste studii, alienarea parentală a fost abordată din următoarele perspective: strategii de
alienare parentală (Baker, 2015), experiențele psihologilor care lucrează cu alienarea
parentală (Vilojen, van Rensburg, 2014), dinamica internă a familiilor care se confruntă cu
alienarea parentală (Moné at all., 2011), intervenție și tratament pentru membrii familiilor
care se confruntă cu alienare parentală (Smith, 2016) , modele distincte de alienare parentală
(Baker, 2005), importanța alierii copil-părinte în instalarea fenomenului de alienare parentală
10
(Johnstone, 2016), caracteristici în funcționarea psihologică a părinților alienatori (Baker,

2012), factori determinanți în apariția alienării parentale (Godbout, Parent, 2012), experiența
maternității la mamele necustodiale(Kruk, 2010), experiența alienării parentale la părintele
țintă/alienat (Agllias 2015, Balmer et all, 2017), Relația dintre alienarea parentală și abuzul
psihologic (Baker&Verrocchio, 2014). Au fost utilizate eșantioane de subiecți cu vârste
cuprinse între vârsta noului-născut și 65 ani, iar în anumite studii, și subiecți cu vârste peste
65 de ani, iar ca metodă de lucru, preoponderent a fost utilizat interviul semistructurat și
studiul de caz.
b) Studii cantitative
Studiile identificate abordează următoarele aspecte: frecvența apariției strategiilor de
alienare parentală în cuplurile divorțate versus cuplurile nedivorțate și corelația existentă între
apariția fenomenului de alienare parentală, depresie și stimă de sine (Baker et all; 2001),
relația dintre abuzul psihologic și alienare parentală (Baker et all., 2010; Baker et all., 2013),
relația dintre manipularea emoțională a copiilor și instalarea sindromului de alienare parentală
(Clemente et all, 2015), percepțiile tinerilor adulți cu privire la fenomenul de alienare
parentală (Moné, Biringen, 2012), strategii de alienare parentală (Baker, 2015), legătura dintre
alienarea parentală și competența avocaților care lucrează cu acest fenomen (Baker, 2010),
corelarea alinierii copilului cu unul dintre părinți și respingerea celuilalt părinte (Johnston,
2007), modul în care instalarea alienării parentale în copilărie influențează relația copilului cu
părintele la vârsta adultă (Hands et. all., 2011), legătura dintre alienarea parentală și rolurile
de gen ale părinților (Harman et all., 2016), prevalența fenomenului de alienare parentală
(Harman et all., 2016), efectele intervenției terapeutice în cazul copiilor expuși alienării
parentale (Toren et all., 2013), legătura între strategiile de alienare parentală și propriile
comportamente ale copilului în raport cu părintele (Baker&Eichler, 2016), efectele pe termen
lung ale alienării parentale (Ben-Ami et all., 2012), strategii de alienare parentală și efectele
acesteia (Baker& Ben-Ami, 2011).
c) Studii mixte (calitative și cantitative)
Acestea au fost investigate în funcție de autorii lor, metodologie, tematica investigată
și concluziile care au fost elaborate după finalizarea acestora. Analiza acestora relevă faptul
că aceste studii au fost centrate pe modul în care utilizarea termenului de alienare parentală
poate contamina perceperea fenomenului de abuz intrafamilial (Lapierre, Côté, 2016), dar și
pe factorii care contribuie la instalarea alienării parentale, precum și strategiile de alienare
parentală utilizate (López et all.,2014). Au fost utilizate eșantioane cu subiecți cu vârste
11
cuprinse între vârsta noului născut și 64 ani, iar ca metodă de lucru a fost utilizat interviul
semistrcturat și colectarea datelor cantitative și calitative cu privire la subiecți.
d) Articole cu referire la aspecte teoretice în ceea ce privește alienarea parentală
(PA) și sindromul de alienare parentală (PAS)
În urma studierii articolelor care vizează bazee teroretice care stau la baza definirii
conceptelor de alienare parentală și sindrom de alienare parentală, s-a observat faptul că nu
există încă un consens cu privire la utilizarea termenilor de alienare parentală (AP) și sindrom
de alienare parentală (PAS). Din definițiile date în literatura de specialitate, alienarea
parentală se referă la o perturbare a funcționării normale a relațiilor copilului cu unul dintre
părinți, post divorț. Perurbarea se datorează faptului că apare o alianță puternică între copil și
unul dintre părinții săi, alianță stabilită în scopul de a-l înlătura pe celălalt părinte din viața
copilului (Lowenstein, 2013, apud Wallerstein & Kelly; 1976, Giancarlo, Rottman, 2015,
apud Bernet 2010; Lowenstein, 2015; Ben-Ami&Baker, 2012; Viljoen&van Rensburg , 2014
apud Bruch, 2001; Wallerstein & Kelly,1976; Viljoen&van Rensburg, 2014 apud Baker &
Darnall,2006 ; Brandes, 2000;De Jong & Davies,2013; Godbout & Parent,2012;
Wakeford,2001).
În ceea ce privește conceptul de sindrom de alienare parentală (PAS), părerile sunt
împarțite, existând opinii pro și contra recunoașterii acestui sindrom. Cel care a teoretizat
acest concept, Richard Gardner (1985, 1988, 2002), este cel mai aprig susținător al
sindromului de alienare parentală (PAS). În lucrările sale a încercat să demonstreze faptul că
sindromul de alienare parentală (PAS) îndeplinește toate criteriile pentru a putea fi considerat
autentic, iar pentru simplul fapt că există anumiți autori care îi contestă veridicitatea, nu
înseamă că acesta nu există (Gardner, 2002, 2004).
Au existat încercări de introducere a sindromului de alienare parentală (PAS) în DSM
–V sub denumirea de tulburare de alienare parentală (PAD), dar argumentele grupului de
lucru constituit în acest sens au fost considerate insuficiente pentru introducerea acestuia în
Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM –V) (Bernet, von Boch-
Galhau, Baker&, Morrison, 2010). În schimb, în respectiva ediție, au fost introduse
diagnosticele de “abuz psihologic asupra copilului” şi “copil afectat de stresul relaţiei dintre
părinţi.”(www.dsm5.org). Susținătorii conceptului de sindrom de alienare parentală consideră
că acesta ar putea fi un prim pas pentru acceptarea faptului că sindromul de alienare parentală
este o realitate certă și că la următoarea revizuire a Manualului de Diagnostic și Statistică a
Tulburărilor Mentale acesta va fi inclus pe lista diagnosticelor (Gardner, 2003).
12
4. Discuții
Concluziile acestei lucrări se referă la faptul că, în urma analizării literaturii de
specialitate care face referire la fenomenul alienării parentale (PA), se observă faptul că nu
există un consens în ceea ce privește utilizarea termenilor de alienare parentală (PA) și
sindrom de alienare parentală (PAS). Marea majoritate a autorilor preferă să utilizeze
conceptul de alienare parentală (PA), deoarece consideră că acest termen descrie mai bine
afectarea relației copil – părinte, postdivorț (Ben-Ami&Baker, 2012, Lowenstein, 2013, 2015,
Giancarlo, Rottman, 2015).
Se observă faptul că, în ceea ce privește conceptul de alienare parentală (PA) există
mai multe definiții pe care autorii le dau acestui concept, definiții care au o serie de elemente
comune (Wallerstein & Kelly,1976; Brandes, 2000; Wakeford,2001; Bruch, 2001; Baker &
Darnall,2006; Bernet 2010; Godbout & Parent,2012; De Jong & Davies,2013; Lowenstein,
2013,2015; Ben-Ami&Baker, 2012; Viljoen&van Rensburg, 2014; Giancarlo, Rottman,
2015).
În ceea ce privește conceptul de sindrom de evaluare parentală (PAS), se observă
faptul că autorii nu oferă definiții noi ale acestuia, preluând și prezentând definiția lui Richard
Gardner (1985, 2002), în raport cu care prezintă opinii pro sau contra (Johnston, 1993;
Johnston & Campbell, 1988; Kelly & Johnston, 2001Emery, 2005; Ellis, 2007; Meier, 2009;
Rowen & Emery (2014).
Complexitatea în definirea acestor concepte, relaționarea cu alte teorii din psihologie
precum aspecte ale atașamentului și dezvoltării, și dezbaterile referitoare șa elementele de
factura clinică în definire, susțin considerarea alienării parentale propuse de Gardner ca fiind
inclusă în sfera constructelor, nu doar a conceptelor.
Există însă și autori care susțin veridicitatea conceptului de sindrom de alienare
parentală (PAS), pe care îl consideră o formă extremă a alienării parentale (PAS)(Gardner,
1985, 2002, 2004), existând și încercări de introducere al acestuia în Manualul de Diagnostic
și Statistică al Bolilor Mentale – (DSM V)(Bernet,2008).
Pe lângă aceste aspecte, se observă faptul că, în literatura de specialitate există destul
de puține studii empirice care să susțină validitatea acestor concepte, formându-se astfel o
lacună importantă pe acest segment.
La nivel metodologic, abordarea constructului se realizează pe două planuri principale:
colectarea de date referitor la dimensiunile constructului prin analize calitative (interviuri
libere sau semistructurate) și evaluarea inițială și continuă a constructului cantitativ (screening
inițial și chestionar – RDQ, AFRS).
13
III. STUDIUL 2. ALIENAREA PARENTALĂ. CONSTRUIREA ȘI

VALIDAREA UNUI INSTRUMENT DE ANALIZĂ PSIHOLOGICĂ
1. Introducere
Fenomenul de alienare parentală a apărut în literatura de specialitate, inițial, sub
denumirea de ”aliniere patologică” (pathological alignment), termen intodus în anul 1976 de
către Wallerstein și Kelly care au descris "alinierea patologică a unui părinte şi a unui copil,
având drept rezultat respingerea de către copil a părintelui înstrăinat" (Lowenstein, 2013, apud
Wallerstein și Kelly, 1976). Preocupările specialiștilor cu privire la acest fenomen au devenit
din ce în ce mai evidente, astfel, încât în literatura de specialitate au apărut modalități de
definire a conceptului dar și de identificare a impactului pe care alienarea parentală îl are
asupra copilului (Gardner, 1985,1987,1992, 1998a, 1998b, 2002, 2004, 2008; Brandes, 2000;
Johnston&Kelly, 2001, 2004; Johnston 2003, 2004; Baker, 2005, 2007, 2010, , Baker &
Darnall,2006, 2007; Baker & Chambers, 2011, Baker, Burkhard& Albertson-Kelly, 2012;
Kelly, 2010; Ben-Ami&Baker, 2012; Godbout & Parent,2012; Viljoen & van Rensburg,
2014; Lowenstein, 2015), Baker & Verocchio, 2016; Rowlands, 2018).
2. Obiectivul cercetării
Scopul acestei cercetări este reprezentat de construirea şi validarea unui instrument de
analiză psihologică care permite psihologului în mod direct, în timpul realizării procesului de
evaluare psihologică, să efectueze o cuantificare a comportamentelor care sunt specifice
instalării fenomenului de alienare parentală. Acest instrument de analiză psihologică permite
identificarea nivelului de alienare parentală la copiii care au fost supuşi acestor relaţii de tip
disfuncţional cu părinţii lor ( Lavadera, et. Al, 2012) , în funcţie de cele trei stadii ale
sindromului alienarii parentale: usor, moderat si sever (Gardner, 2004a).
Realizarea acestui instrument a presupus parcurgerea a patru etape distincte,
concretizate în patru studii, după cum urmează: definirea criteriilor de construire a
instrumentului, evaluarea fidelității interevaluatori, analiza factorială exploratorie și analiza
factoriala confirmatorie, precum și evaluarea modului în care constructul de alienare parentală
corelează cu alte constructe semnificative pentru acest fenomen, respectiv anxietatea și
tulburările de comportament.
3. Metodologie
Studiul 1
S-a urmărit construirea unui instrument de analiză psihologică care permite identificarea
nivelului de alienare parentală la copiii care au fost supuşi relaţiilor de tip disfuncţional cu
14
părinţii lor ( Lavadera, et. al, 2012), în raport cu cele opt criterii existente în literarura de
specialitate (Rowlands, 2018), în funcţie de cele trei stadii ale sindromului alienarii parentale:
ușor, moderat și sever (Gardner, 2004).
Procedură
La această etapă a participat un număr de patru experți,de naționalitate română, patru
de gen feminin (75%) și unul de gen masculin (25%), cu o medie de vârstă de 43,5 ani și cu o
medie în activitatea profesională de 16 ani, psihologi clinicieni, cu treapta de specializare la
nivel de specialist sau principal.
Elementele de la care s-a pornit în construcţia chestionarului au fost aceste opt
criterii: campania de denigrare a părintelui respins/țintă, argumentele neconvingătoare ale
copilului, absența ambivalenței copilului față de părintele respins/ţintă, fenomenul
„gânditorului independent”,susținerea necondiționată a părintelui preferat/denigrator, absența
vinovăției scenarii de împrumut, extinderea animozității asupra familiei părintelui respins
(Gardner, 2004) .Instrumentul a fost conceput sub forma unui chestionar cu itemii raportați la
o scală Likert, în funcție de frecvența apariției comportamentului (unde 0 se referă la lipsa
comportamentului, iar 4 la apariția lui cu cea mai mare frecvență): Absent – 0, Rar (1-3 ori) –
1, Moderat (3-6 ori) - 2, Des (6-8 ori) - 3, Tot timpul (peste 10 ori) - 4
După definirea criteriilor care sunt caracteristice alienării parentale (Gardner, 2004), a fost
conceput un număr de 119 itemi care să acopere toate cele opt domenii mai sus prezentate.
Acești itemi au fost înaintați spre analiză grupului de experți, în vederea realizării unei analize
calitative a acestora.Sarcina experților a fost aceea de a analiza în ce măsură conținutul
itemilor reflectă criteriile și dimensiunile propuse, utilizând o scală de apreciere de la 1 la 10,
unde 1 reprezintă lipsa totală de relevanță a itemului pentru criteriul/dimensiunea elaborată,
iar 10 reprezintă relevanța absolută a itemului pentru criteriul/dimensiunea respectivă.
Rezultate
Au fost considerați semnificativi și au rămas în forma finală a chestionarului doar itemii
care au primit un punctaj cuprins între 8 și 10 puncte. În urma analizei realizate de către
experți, numărul de itemi a fost redus de la 119 la 101, un număr de 18 itemi fiind eliminați,
deoarece au obținut mai puțin de 8 puncte.
Studiul 2
S-a urmărit analizarea coerenței de caz inter-evaluatori pentru a putea fi stabilită
fidelitatea instrumentului.
Procedură
15
În cadrul analizei proprietăților psihometrice ale Chestionarului de Alienare Parentală

(CAP) a fost verificată fidelitatea inter-evaluatori prin analiza acordului de evaluare al
acestora pentru un număr de 10 cazuri.
La această etapă a participat un număr de cinci experți, de naționalitate română, patru
de gen feminin (80%) și unul de gen masculin (20%), cu o medie de vârstă de 43,4 ani și cu o
medie în activitatea profesională de 16,2 ani, psihologi clinicieni, cu treapta de specializare la
nivel de specialist sau principal.
Fiecare expert a evaluat, în mod individual, aceleași 10 cazuri ale unor copii aflați în
procedură de evaluare psihologică realizată la solicitarea instanței de judecată pentru procese
de custodie. Cei cinci evaluatori au primit informații despre modalitatea de cotare și de
utilizare a instrumentului apoi s-a studiat coerența analizelor de caz. Pentru măsurarea
fidelității interevaluatori s-a utilizat coeficientul de fidelitate interevaluatori rwg
Rezultate
Rezultatele obținute au indicat existența unei bune coerențe interevaluatori, indicele rwg
indicând existența unor valori cuprinse între intervalele 0,90 -1.00 pentru itemii acestei scale,
ceea ce arată faptul că descrierea instrumentului și a modalității de evaluare este clară, astfel
încât evaluatori diferiți obțin rezultate apropiate la cotare. (Tabel 1).
Tabel 1. Coerența inter-evaluatori la nivel de itemi
Caz Vârstă Gen Valori rWG pentru 5 evaluatori
independenți la nivel de itemi
Min Max
Caz1 6 ani M 0.94 1.00
Caz 2 8 ani M 0.94 1.00
Caz 3 10 ani F 0.94 1.00
Caz 4 17 ani M 0.94 1.00
Caz 5 12 ani F 0.94 1.00
Caz 6 9 ani F 0.94 1.00
Caz 7 11 ani M 0.94 1.00
Caz 8 7 ani M 0.86 1.00
Caz 9 13 ani F 0.86 1.00
Caz 10 7 ani F 0.86 1.00
16
Studiul 3 Scopul acestui studiu a fost de a optimiza chestionarul propus, de a explora şi

confirma structura sa teoretică.
Procedură
La această etapă a participat un număr de 267 de subiecți, copii, de naționalitate
română, 157 de băieți (58,80%) și 110 fete (41,20%), cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani
(media de vârstă la fete fiind de 10,94 ani, la băieți de 10,45 ani, iar media de vârstă generală
fiind de 10,74 ani), care provin din familii divorțate/separate/în curs de divorț/ în curs de
separare. Chestionarul a fost aplicat de psihologi clinicieni specializați în evaluarea copilului
și a situațiilor de divorț și de psihologi clinicieni/psihoterapeuți specializați în intervenția
psihologică la copil. Toate aceste evaluări sau intervenții psihologice au avut loc în contextul
unor proceduri de stabilirea a custodiei sau a domiciliului copilului, la cererea instanței de
judecată, a poliției sau a parchetului.
Rezultate
Unul dintre principalele obiective ale studiului a fost de a determina atributele interne
care stau la baza itemilor de alienare parentala prezentați și care influențează evoluția
acestora. Pentru aceasta, am utilizat programul SPSS 20, apeland la analiza factoriala a axelor
principale (principal axis factoring) pentru a extrage factorii comuni.
Înaintea aplicarii acestei analize a fost verificata aplicabilitatea metodei pentru setul de
date considerat. Astfel, rezultatul global pentru testul Kaiser-Meyer-Olkin a fost de 0.97, toate
rezultatele individuale fiind de asemenea mai mari decat 0.9. Conform lui Field (2000) aceste
valori sunt excelente astfel încât se poate concluziona că eșantionul este unul adecvat pentru
aplicarea analizei factoriale. Pentru a verifica în ce măsură avem de a face cu o matrice de
identitate a fost aplicat testul de sfericitate a lui Berlett. Rezultatul semnificativ statistic (p <
.0005) al acestui test a indicat și el că este posibilă aplicarea analizei factoriale. Deoarece
aplicabilitatea metodei a fost verificată cu succes, analiza a fost aplicata pe chestionarul cu
101 de itemi ce măsoara caracteristicile alienarii parentale pentru 267 de respondenți.
În urma realizării analizei factoriale a axelor principale și a rotației oblice Direct Oblimin a
fost obținută soluția factorială. Acest tip de rotație a fost ales deoarece, conform modelului
teoretic prezentat, ne așteptam să existe corelații între factori. Au fost selectati 24 de itemi cu
o saturație peste .50 iar pentru obținerea soluției finale pentru aceștia a fost aplicată o a doua
analiză factorială. A fost analizat gradul de comunalitate al fiecarui item precum și saturația
acestora pentru fiecare factor extras.
17
Gradul de comunalitate al variabilelor este prezentat în Tabelul 2. Observăm că pentru toți

itemii comunalitatea are valori superioare lui .50 aceste valori indicând faptul că fiecare dintre
ei este influențat în măsura mare de factorii extrași.
18
Table 2. Gradul de comunalitate al itemilor

Item Comunalit
ate
Extractie
i01 .92
i02 .91
i05 .88
i22 .89
i25 .91
i26 .90
i30 .91
i31 .95
i32 .94
i40 .94
i41 .93
i44 .88
i53 .92
i54 .94
i55 .93
i66 .91
i67 .95
i68 .90
i83 .86
i84 .94
i85 .92
i95 .95
i96 .96
i97 .94
Note: Extraction method: principal axis factoring
19
Tabelul 3 prezintă varianţa totală obținută prin analiza factorială a axelor principale.
Rezultatul sugerează o soluție adecvată cu 24 de itemi saturați în opt factori care explică
impreuna 92.47% din totalul dispersiei itemilor. Fiecare factor influențează 76.4%, 4.91%,
3.65%, 2.08%, 1.63%, 1.45%, 1.29% si respectiv 1.07% din varianța totală.
Tabel 3 Total Variance Explained.

Component Initial eigenvalues Extraction sums of squared Rotation
loadings
Total % of Cumulative Total % of Cumulative Total
variance % variance %
1 18.33 76.38 76.38 18.33 76.38 76.38 11.26
2 1.17 4.90 81.29 1.17 4.90 81.29 12.79
3 .87 3.65 84.95 .87 3.65 84.95 8.00
4 .49 2.08 87.03 .49 2.08 87.03 14.29
5 .39 1.62 88.65 .34 1.44 90.10 10.59
6 .34 1.44 90.10 .31 1.29 91.39 11.94
7 .31 1.29 91.39 .25 1.07 92.46 14.60
8 .25 1.07 92.46
9 .21 .90 93.36
10 .19 .80 94.17
11 .16 .69 94.86
12 .16 .68 95.55
13 .13 .57 96.13
14 .12 .53 96.66
15 .11 .46 97.13
16 .10 .43 97.57
17 .09 .41 97.98
18 .09 .38 98.37
19 .08 .35 98.72
20 .08 .34 99.06
21 .06 .27 99.34
22 .06 .25 99.59
23 .05 .21 99.80
20
Component Initial eigenvalues Extraction sums of squared Rotation

loadings
Total % of Cumulative Total % of Cumulative Total
variance % variance %
24 .04 .19 100.00
21
Incarcarea finala a factorilor este prezentata in Tabelul 4
Tabel 4 Analiza Factoriala Exploratorie (EFA)- Final Factor Loadings

CAP Incarcarea factorilor
1 2 3 4 5 6 7 8
i01 1.02
i02 0.99
i05 1.00
i22 0.99
i25 1.00
i26 1.00
i30 1.06
i31 1.00
i32 0.98
i40 1.01
i41 0.92
i44 1.00
i53 0.99
i54 1.00
i55 0.96
i66 1.01
i67 1.00
i68 0.99
i83 1.03
i84 0.95
i85 1.00
i95 0.98
i96 1.00
i97 0.95
Nota: CAP- Chestionarul Alienarii parentale
Analiza de conținut indică faptul că trei itemi sunt legați de factorul unu și pun în
evidență argumentele neconvingatoare ale copilului referitor la respingerea părintelui alienat.
Atunci când prezintă aceste argumente copilul are o privire fixă și acuzatoare precum și o
22
atitudine convingatoare și în același timp încordata și defensivă. Astfel factorul unu poate fi
etichetat ca “argumente neconvingătoare”.
Alți trei itemi sunt legați de factorul doi și exprimă extinderea animozității copilului
asupra prietenilor sau asupra familiei extinse a părintelui respins. Ea se manifestă printr-o
mimica de desconsiderare, prin atitudinea corporală defensivă și lipsa sau evitarea contactului
vizual atunci când vorbește despre aceștia. Acest factor poate fi etichetat “extinderea
animozității”.
Trei itemi saturează factorul trei și privesc denigrarea părintelui respins. Copiii afectați
în această direcție au apelative jignitoare la adresa acestuia, îl critică și au un ton tăios când
vorbesc despre el. Astfel, factorul trei se poate numi “denigrarea părintelui respins”.
Absența ambivalenței copilului față de părintele respins se manifestă prin modul
tranșant de a aduce contraargumente dar și prin lipsa verbalizării spontane sau în urma
provocării, a experiențelor pozitive trăite cu acest părinte. Itemii care descriu aceste aspecte
se încarcă în factorul patru care se poate intitula “absența ambivalenței”.
Cei trei itemi legați de fatorul cinci privesc susținerea necondiționată a părintelui
preferat. Cei afectați în această direcție aprobă verbal atitudinea negativă a părintelui în raport
cu celălalt, o justifică și găsesc argumente pentru a o susține. Prin urmare, acest factor se
poate intitula “susținere necondiționată”.
Factorul șase, prin itemii pe care îi încarcă, pare a fi strâns legat de faptul că copilul
afirmă că respingerea părintelui este una personală, bazată pe opinii proprii și, în același timp,
construiește scenarii pentru a susține acest lucru. Acest factor poate fi denumit “fenomenul
gânditorului independent”.
Alți trei itemi exprimă lipsa vinovăției față de părintele respins, manifestându-se prin
afirmații părtinitoare, referitoare la faptul că părintele merită să fie pedepsit astfel dar și prin
verbalizari prin care se consideră că este normal acest comportament față de părinte. Factorul
șapte în care se încarcă acești itemi poate fi etichetat “absența vinovăției”.
Factorul opt este legat de itemii care descriu postura defensivă, tonul convingător și
contactul direct, susținut al copilului atunci când utilizează termeni și cuvinte negative la
adresa părintelui alienat. Acest factor se poate intitula “scenarii de imprumut”.
Prin urmare putem spune ca interpretarea datelor este consistentă cu caracteristicile
alienării parentale, pentru măsurarea cărora a fost conceput chestionarul, iar factorii
“argumente neconvingătoare”, “extinderea animozității”, “denigrarea părintelui respins”,
“absența ambivalenței”, “susținerea necondiționată”, “fenomenul gânditorului independent”,
“absența vinovăției” și “scenarii de împrumut” prezintă încărcări ridicate (Tabelul 4).
23
Consistența internă a factorilor a fost verificată utilizand coeficientul alpha Cronbach.

Așa cum se observă din Tabelul 5 toți cei opt factori prezintă consistență internă, coeficienții
alpha variind intre .94 si .98 ceea ce demonstrează o reliabilitate puternică.
Tabelul 5. Alpha Cronbach
Factor Nume factor Itemi Alpha
Cronbach
1 argumente neconvingatoare i22, i25, i26 .95
2 extinderea animozitatii i95, i96, i97 .98
3 denigrarea parintelui respins i1, i2, i5 .94
4 absenta ambivalentei i30, i31, i32 .95
5 sustinere neconditionata i53, i54, i55 .96
6 ganditorul independent i40, i41, i44 .94
7 absenta vinovatiei i66, i67, i68 .95
8 scenarii de imprumut i83, i84, i85 .94
Statisticile aferente fiecarei subscale sunt redate in Tabelul 6.

Tabelul 6. Statisticile subscalelor
F1 F2 F3 F4 F5 F6 F7 F8
Medii 6.59 4.97 6.91 6.99 7.11 7.48 6.76 6.66
Abateri standard 4.33 4.51 4.46 4.39 4.44 4.41 4.51 4.19
Nr de itemi 3 3 3 3 3 3 3 3
După finalizarea analizei factoriale exploratorii, pentru testarea ipotezelor a fost

utilizată analiza factorială confirmatorie. Au fost specificate și apoi testate patru modele
diferite. Primul model a avut o structura cu un singur factor care a cuprins toti cei 24 de itemi
ai scalei în timp ce celelate trei modele au avut fiecare o structură cu opt factori conținând
câte trei itemi. Astfel, structura celui de-al doilea model specificat a inclus opt factori
necorelați, structura celui de-al treilea model a inclus cei opt factori corelați între ei iar
structura celui de-al patrulea model a conținut opt factori necorelați și un construct. Figura 1
reprezintă grafic ultimul model propus.
24
Figura 1. Reprezentarea grafica a modelului cu 24 de itemi, opt factori necorelati si un

construct; CAP- Chestionarul Alienarii parentale; CD- denigrarea parintelui; AN-
argumente neconvingatoare; AA- absenta ambivalentei; GI- ganditorul independent; SN-
sustinerea neconditionata; AV- absenta vinovatiei; SI- scenarii de imprumut; EA- extinderea
animozitatii
Pentru fiecare dintre aceste modele a fost verificat criteriul t (Baer, 2000) și s-a
constatat că fiecare dintre ele este testabil.
Testarea propriu-zisă a modelelor a fost realizată folosind lavaan versiunea - 0.6-5 in
programul RStudio versiunea 3.957. Se observă că indicatorul χ2 al gradului de potrivire este
semnificativ statistic pentru toate modelele considerate. Cunoscând că acest indicator este
sensibil la volumul eșantionului și tinând cont de numărul mare de date observate (N=267)
acest rezultat a fost interpretat cu precauție și în continuare au fost analizați și ceilalți
indicatori. Atât pentru modelul cu un factor cât și pentru modelul cu opt factori necorelați
aceștia arată o potrivire slabă. O potrivire mai bună a fost obținută pentru modelul cu opt
factori corelați și pentru modelul cu opt factori necorelați și un construct, însă fără ca
indicatorii să atingă valorile optimale. Se observă că aceste doua modele sunt comparabile din
punct de vedere al valorilor indicilor, ultimul model având avantajul că este mai simplu. Prin
urmare, pentru a obține un model optimizat a fost considerat acest ultim model asupra căruia a
fost aplicată procedura de modificare a indicilor. În urma acestui demers a fost obținut al
cincilea model cu o structura cu opt factori, dintre care doi factori (factorul 4 si factorul 5
respectiv factorul 5 si factorul 6 ) și patru itemi (i31-i32; i40-i41; i66-i67; i84-i85) au fost
corelați, și un construct. Rezultatele obținute au fost sumarizate in Tabelul 7.
Table 7 Confirmatory Factor Analysis (CFA) Results: Goodness of fit statistics for the five
models of the CAP
Model χ2 df χ2/df CFI TLI RMSEA SRMR ∆χ2 ∆df

[90% CI]
24 items, one 2320.621** 252 9.21 .79 .77 .18 [.17, .05 1676.1** 14
factor .18]
24 items, eight 3562.702** 252 14.14 .67 .63 .22 [.22, .68 2918.2** 14
a
factors .23]
24 items eight 722.937** 224 3.23 .95 .94 .09 [.09, .03 78.385 14
25
factors .10]
correlatedb
24 items eight 892.261** 244 3.66 .94 .93 .10 [.09, .04 247.71** 6
uncorrelated .11]
factors
& 1 constructc
24 items eight 644.552** 276 2.34 .96 .96 .08 [.07, .03
uncorrelated .09]
factors
& 1 construct
after mid
Note. * p < .05; ** p < .01, a = uncorrelated factors, b = correlated factors, c = correlated
factors and one constructs; d = correlated factors and one constructs after modification
indices; all models are compared to the 24 items, eight correlated factors & 1 construct after
mid
Remarcăm că cea mai buna potrivire a fost atinsă de soluția cu opt factori dintre care doi
factori și patru itemi corelați și un construct. Pentru acest model toți indicii au atins valorile
optimale. Acest model a fost comparat cu modelele anterioare și s-a constatat ca ∆χ2 a fost
semnificativ statistic pentru fiecare dintre aceste comparații, ceea ce îi confirmă superioritatea
față de acestea. Astfel, se pare că ultimul model este cea mai reprezentativă soluție. În plus
chestionarul prezintă invariață de gen (∆CFI< .10), el putând fi astfel aplicat atât fetelor cât și
băieților. Tabelul 8 redă gradul de saturare al itemilor în factori pentru acest model.
26
Table 8 Matricea modelului factorial cu opt factori dintre care doi factori și patru itemi
corelați
Item CAP- CAP- CAP- CAP- CAP- CAP- CAP- CAP- Alie
CD AN AA GI SN AV SI EA nation
i01 1.02
i02 0.99
i05 1.00
i22 0.99
i25 1.00
i26 1.00
i30 1.06
i31 1.00
i32 0.98
i40 1.01
i41 0.92
i44 1.00
i53 0.99
i54 1.00
i55 0.96
i66 1.01
i67 1.00
i68 0.99
i83 1.03
i84 0.95
i85 1.00
i95 0.98
i96 1.00
i97 0.95
CAP-CD 1.00
CAP-AN 0.99
27
CAP-AA 0.97
CAP-GI 0.94
CAP-SN 0.91
CAP-AV 0.98
CAP-SI 0.95
CAP-EA 0.89
Nota: CAP- Chestionarul Alienarii parentale; CD- denigrarea parintelui; AN- argumente
neconvingatoare; AA- absenta ambivalentei; GI- ganditorul independent; SN- sustinerea
neconditionata; AV- absenta vinovatiei; SI- scenarii de imprumut; EA- extinderea
animozitatii
28
Sudiul 4
Scopul acestui studiu a fost de a analiza calităţile psihometrice ale instrumentului
definit anterior.
Procedură
La această etapă a participat un număr de 200 de subiecți, copii, de naționalitate
română, băieți (51,50%) și fete (48,50%) cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani (media de vârstă
la băieți fiind de 11,45 ani, media de vârstă la fete fiind de 11,41 ani, iar media generală de
vârstă fiind de 11,43 ani), care provin din familii divorțate/separate/în curs de divorț/ în curs
de separare.
La etapa de test-retest a participat un număr de 40 de subiecți, de naționalitate română,
23 de băieți (57,5%) și 17 fete (42,5%), cu medie de vârstă de 11,17 ani la băieți, 11,65 ani la
fete și cu o medie generală de vârstă de 11,37 ani. Pe langa Chestionarul de Alienare
Parentala au mai fost aplicate si The Behavior Rating Index for Children - BRIC (Stiffman et
al, 1984) respectiv Scala Spence de Anxietate pentru Copii (Spence, 1997, 1998, Spence et al,
2002). Chestionarele au fost aplicate de psihologi clinicieni specializați în evaluarea copilului
și a situațiilor de divorț, la cererea instanței de judecată, a poliției și a parchetului și de
psihologi clinicieni/psihoterapeuți specializați în intervenția psihologică la copil.
Rezultate
Validitatea predictivă a fost determinată utilizând corelații Pearson între Chestionarul
de Alienare Parentală și The Behavior Rating Index for Children respectiv Scala Spence de
Anxietate pentru Copii. Majoritatea acestor corelații au fost semnificative statistic cu o
mărime a efectului medie spre mare. Valorile acestor corelatii s-au incadrat intre r=0.31,
p<0.01 (asocierea dintre fobia sociala si fenomenul ganditorului independent) si r=0.53,
p<0.01 (asocierea dintre simptomele obsesiv compulsive si extinderea animozității). Excepție
fac doar corelațiile obținute între subscala anxietate de separare a Scalei Spence de Anxietate
pentru Copii și subscalele susținere necondiționată (r=0.11, p>0.05) respectiv scenarii de
împrumut (r=0.11, p>0.05) ale Chestionarului de Alienare Parentală pentru care corelațiile au
fost nesemnificative statistic. De asemenea, subscala anxietate de separare a Scalei Spence
de Anxietate pentru Copii a corelat semnificativ cu restul subscalelor Chestionarului de
Alienare Parentală, însa mărimea efectului a fost una mică. Valorile acestor corelatii s-au
incadrat intre r=0.14, p<0.05 (asocierea dintre anxietatea de separare si fenomenul
ganditorului independent respectiv dintre anxietatea de separare si argumente
neconvingătoare) si r=0.17, p<0.05 (asocierea dintre anxietatea de separare si lipsa
ambivalentei). Astfel, așa cum a fost anticipat, Chestionarul de Alienare Parentală a prezis în
29
mod semnificativ prezența anxietatii la copii precum și existența problemelor de

comportament.
Reliabilitatea test-retest a fost determinată calculând corelația Pearson între scorurile
obținute la cele doua aplicări succesive ale Chestionarului de Alienare Parentală. Rezultatul
obținut a fost semnificativ statistic cu o mărime a efectului mare (r=.84, p<0.01).
30
Discuții și concluzii
Obiectivul studiului a acela fost de a dezvolta, administra și de a testa calitățile
psihometrice ale unui chestionar - Chestionarul Alienarii Parentale(CAP), prin care psihologii
să analizeze în mod direct conduitele copiilor, conduite care semnalează prezența alienării
parentale (prin cele trei trepte: ușor, moderat și sever). Atât rezultatele analizei factoriale
exploratorii, cât și rezultatele analizei factoriale confirmatorii sunt promițătoare. În urma
consultării specialiștilor în domeniu au rezultat 101 itemi care apoi au reprezentat un criteriu
de analiză pentru un numar de 267 de copii. Prin aplicarea analizei factoriale exploratorii au
fost extrași opt factori care incarcau 24 de itemi și care explicau 92.47% din totalul dispersiei
itemilor. Factorii puși în evidență au menținut structura inițială propusă de Gardner (2004) și
au fost etichetați astfel: “argumente neconvingătoare”, “extinderea animozității”, “denigrarea
părintelui respins”, “absența ambivalenței”, “susținere necondiționată”, “fenomenul
gânditorului independent”, “absența vinovăției”, “scenarii de împrumut”. Acești factori sunt
consistenți cu criteriile propuse de Gardner (2004) pentru măsurarea alienării parentale.
Analiza factorială confirmatorie a confirmat faptul că Chestionarul Alienarii Parentale poate fi
utilizat pentru măsurarea alienarii parentale la copii prezentând invarianță de gen.
Toți factorii prezintă o consistență internă mare și o validitate predictivă ridicată în
ceea ce privește anxietatea și problemele de comportament la copii. Validitatea predictivă
pusă în evidență pentru acest chestionar este concordantă și cu cele observate în literatura de
specialitate. Astfel, după cum arată cercetările, impactul negativ al alienării parentale asupra
copiilor se concretizează în rezultate care variază de la manifestări din sfera psihopatologiei
(anxietate, depresie, abuz de substanțe și tulburări de conduită), până la scădera performanței
academice și a stimei de sine, factori care impactează negativ calitatea vieții (Verrocchio et al,
2019). Reliabilitatea test-retest a fost de asemenea foarte bună, astfel încât se poate spune că
proprietățile psihometrice ale chestionarului par a fi solide.
Validitatea predictivă ridicată referitor la anxietate și problemele de comportament
este relevantă pentru practica clinică deoarece arată ca posibilă direcție de intervenție
prevenirea alienarii parentale în scopul prevenirii anxietății și a problemelor de comportament
ale copiilor.
În plus, dezvoltarea acestui instrument standardizat poate contribui la acceptarea
clinică și judiciară a alienării parentale. Acest instrument poate fi de ajutor evaluatorilor în
procesele de custodie, profesioniștilor din sănatatea mentala dar și tuturor celor ce contribuie
la deciziile referitoare la tratamentul și custodia copiilor și familiilor.
Limite și direcții ulterioare de analiză
31
Ca orice instrument de analiză CAP are și anumite limite. Instrumentul a fost testat
doar pe cazuri din populația românească și nu cunoaștem încă compatibilitatea inter-culturală
a instrumentului, fapt care poate fi de asemene averificat de studii ulterioare.
La nivel de predicție a fost identificat faptul că rezultatele CAP prezic tulburările de
comportament și anxietatea însă nu au fost studiate efectele asupra contextului dezvoltării
cognitive sau a abilităților sociale, fapt care poate fi investigat în studii ulterioare.
Pe lângă aplicabiliatea clinică pusă în evidență, dezvoltarea acestei scale poate
încuraja dezvoltarea unei noi linii de cercetare care să exploreze relația dintre alienarea
parentală si alte procese psihologice la copii.
Studii ulterioare pot avea ca obiectiv în ce masură acest instrument este potrivit și
pentru măsurarea severității alienarii parentale parentale și a efectului acesteia pe termen lung
asupra dezvoltării și stării de bine a copilului. De asemenea cercetari viitoare ar putea avea în
vedere includerea unui eșantion mai eterogen reprezentând atât copii ce pot fi considerați a
priori alienați, cât și copii ce a priori pot fi considerați nealienați. În măsura în care vor apărea
și alte chestionare destinate măsurarii alienarii parentale la copii, cercetari ulterioare ar putea
să analizeze validitatea convergentă.
Rezultatele au pus în evidență calitățile psihometrice bune ale chestionarului.
Chestionarul Alienarii Parentale (CAP) pare a fi un instrument promițător pentru practica
clinică și judiciară, dar și pentru cercetare.
32
IV. STUDIUL 3. EXPERIMENTAREA ALIENĂRII PARENTALE ȘI A

CONFLICTULUI DE LOIALITATE (ÎN COPILĂRIE) ȘI EFECTELE
PSIHOLOGICE ALE ACESTORA ASUPRA ADULTULUI
1. Introducere
Divorțul a devenit un fenomen social semnificativ în Romania în ultimii ani, fenomen
al cărei incidență sporește de la un an la altul. Rata divorţialităţii a crescut de la 1,37 divorţuri
la mia de locuitori în anul 2016 la 1,40 divorţuri la mia de locuitori în anul 2017.
( www.insse.ro) Rata copiilor afectați de divorțul parental (mii de copii, la populația de 0-17
ani) a atins în 2011 la un maxim istoric de 5,6%, cu scădere ușoară la 4,9% în 2012
(www.insse.ro).
Studiile arată că prevalența crescută a divorțului expune copiii la experimentarea unor
conflicte parentale și, implicit, la experimentarea fenomenului de alienare parentală
(Verrocchio & Baker, 2013), fenomen recunoscut de către majoritatea specialiștilor din
domeniul sănătății mentale, care lucrează cu copiii care provin din familii cu părinți divorțați
(Bernet, von Boch-Galhau, Baker, & Morrison, 2010).
2. Obiectivul lucrării
Acest studiu își propune să examineze legătura dintre conflictul de loialitate și
comportamentul de supraprotecție experimentat în copilărie și stima de sine, stilul de
atașament, dar și structurarea personalității la vârsta adultă, pentru populația românească.
Au existat cinci întrebări de cercetare care au vizat următoarele aspecte:
H1. Conflictul de loialitate experimentat în copilărie prezice stilul de atașament la vârsta
adultă;
H2. Conflictul de loialitate prezice un nivel scăzut al stimei de sine la vârsta adultă;
H3. Comportamentul de grijă și supraprotecție exercitat de către părinți asupra copilului
prezice stilul de atașament dezvoltat de acesta la vârsta adultă;
prezice un nivel scăzut al stimei de sine la vârsta adultă;
H5. Conflictul de loialitate experimentat în copilărie prezice modul se structurare al
pesonalității la vârsta adultă;
prezice modul se structurare al pesonalității la vârsta adultă;
33
3. Metodologie
3.1. Eșantion
La acest studiu au participat un număr de 507 subiecți, dintre care femei 275 (52,2%), bărbați
232 (45,8%,) majoritatea acestora fiind studenți ai Universității de Vest din Timișoara,
România. Vârsta participanților a fost cuprinsă între 18 și 60 ani (M = 23.90, SD = 8.71).
3.2. Procedură
Participanții au fost rugați să completeze un formular de înscriere în care erau înștiințați cu
privire la obiectivul studiului. Cei care au fost de acord cu participarea, au semnat apoi un
acord informat care le-a fost prezentat în scris online. Toți participanții au participat voluntar
la acest studiu, fără a fi remunerați, studenții primind bonus pentru participare, puncte la
examen.
3.3. Instrumente utilizate
3.3.1. Chestionarul referitor la relații – RQ
Este un chestionar elaborat de către Bartholomew and Horowitz (1991) care evaluează stilul
de atașament. Este structurat sub forma a patru scurte paragrafe care descriu cele patru
prototipuri de atașament specifice adultului, din care respondentul îl selectează pe cel care
descrie cel mai bine relațiile sale interpersonale. Cele patru stiluri de atașament sunt:
atașamentul securizant, evitant, anxios și neimplicat. Răspunsurile au fost codate cu sigur
(scor 1) și nesigur (scor 0). Cercetările anterioare au arătat că există o asociere statistică
semnificativă între alienarea parentală și stilul de atașament (Ben Ami & Baker,2011),
alienarea parentală fiind un predictor pentru instalarea unui stil nesigur de atașament
(Verrocchio & Baker,2014). În cazul acestui instrument nu se poate calcula consistența
internă, deoarece operaționalizarea fiecărui stil de atașament se realizează prin intermediul
unui singur item.
3.3.2. Parental bonding instrument (PBI)
Este un instrument elaborat de către Parker & al. (1979) care 25 de itemi, împărțiți în două
scale: "îngrijire" (care conține 12 itemi) și "supraprotecție" sau "control" (care conține 13
itemi). Chestionarul evaluează felul în care subiectul a perceput stilurile parentale
fundamentale utilizate de către părinții săi, atunci când era copil. Aceste stiluri parentale sunt
următoarele: constrângere afectuoasă (fiind ridicat atât nivelul de grijă, cât și cel de
supraprotecție), control lipsit de afecțiune (protecție ridicată și grijă scăzută), parenting optim(
îngrijire ridicată și protecție scăzută) și parenting neglijent (protecție scăzută și grijă scăzută).
Evaluarea este retrospectivă, ceea ce înseamnă că persoanele cu vârsta de peste 16 ani
evaluează felul în care își amintesc de părinții lor în primii 16 ani de viață. Instrumentul are o
34
conistență internă bună, iar în cauzul cercetării noastre coeficientul Cronbach afla este egal cu
. 76 , reflectând o consistență internă bună.
3.3.3. Scala stimei de sine Rosenberg – RSE
A fost elaborată de către Rosenberg (1965) pentru a măsura sentimentul global al valorii
personale și al autoacceptării. Scala cuprinde 10 itemi cu 4 posibilitaţi de răspuns (între total
dezacord-1 punct si total acord- 4 puncte). Itemii 2,5,6,8,9 se coteaza invers. Scorurile pot fi
cuprinse între 10 si 40; scorurile ridicate indică o stimă de sine scazută.Coeficientul Cronbach
= 0,89, raportat de autor, indica o buna consistenţă internă iar fidelitatea test- retest e cuprinsă
în studiile autorului între 0,85 (la o săptamană interval) si 0,88 (la două saptamani interval).
Coeficientul de fidelitate obţinut în cazul aplicării de un eşantioniniţial de 5024 de elevi de
liceu si gimnaziu a fost de 0,77. S-au semnalat corelaţii negative semnificative între nivelul
stimei de sine si anxietate(r= -0,64) si între nivelulstimei de sine si depresie (r=- 0,54).
Corelaţii pozitive sunt raportate între nivelul stimei de sine şi aspectui fizic(r=0,66) , abilitati
şcolare (r=0,42) si încredere socială (r=0,35). Instrumentul are o conistență internă bună, iar în
cauzul cercetării noastre coeficientul Cronbach afla este egal cu .84 , reflectând o consistență
internă bună.
3.3.4. Chestionarul de strategii Baker – BSQ
A fost elaborat de Baker și Chambers (2011) și este un chestionar care cuprinde 19
comportamente specifice și un comportament general în care părinții se pot angaja pentru a
induce conflictul de loialitate copiilor lor. Scorurile totale pot fi cuprinse între 0 și 20 (medie
= 6,1, SD = 5,9), alfa Cronbach = .94. A fost identificată existența unei semnificații statistice
importante între scorurile generale ale scalei și alte studii cu referire la stima de sine, abuz și
auto-suficiență (Baker & Ben Ami 2011). Instrumentul are o conistență internă bună, iar în
cauzul cercetării noastre coeficientul Cronbach afla este egal cu. 99 , reflectând o consistență
internă excelentă.
3.3.5. Inventarul de personalitate HEXACO (HEXACO–PI–R) (Coeficientul Cronbach
afla =.90)
Este un inventar de personalitate construit pe modelul a șase factori de personalitate, vizând
următoarele dimensiuni: emoționalitate, extraversie, agreabilitate, conștiinciozitate,
deschidere, ostilitate și umilință (factor care a fost introdus în plus, comparativ cu modelul
BIG FIVE). Instrumentul a fost definit de către Ashton și Lee (Lee & Ashton, 2004). În
cercetarea de față am utilizat versiunea HEXACO–PI–R, versiune care a fost adaptată pe
populație românească, alături de populația pentru alte patru țări - India, Indonesia, Oman,
Thailanda (Ion al al, 2016). S- a folosit un model ierarhic incluzând 200 de itemi structurați pe
35
24 de fațete și 6 dimensiuni mari, fiecare dimensiune incluzând patru scale de fațetă.

HEXACO – PI – R folosește o scală Likert în 5 puncte, nde 1 reprezintă dezacord puternic și
5 acord puternic. Instrumentul are o consistență internă bună, iar în cauzul cercetării noastre
coeficientul Cronbach afla este egal cu . 90 , eflectând o consistență internă excelentă.
3.4. Rezultate
Datele au fost analizate cu ajutorul programului R versiunea 3.6.2. (R Core Team, 2019).
Pentru a investiga relațiile dintre variabile pentru ipoteza 1,3,4 și 6 am utilizat regresia
liniară multivariată, iar pentru testarea ipotezelor 2 și 5 s-a recurs la utilizarea regresiei liniare
univariate, utilizând funcția lm în R. La regresia multivariată pentru testarea ipotezei nule
pentru modelul ca întreg s-a utilizat funcția Anova. În cazul regresiei liniare univariate in
urma verificării asumpțiilor deoarece graficele nu erau standard corespunzătoare s-a recurs la
eliminarea a 6 extreme (outlier) in cazul ipotezei 2 și a 3 extreme in cazul ipotezei 5.
H1. Conflictul de loialitate experimentat în copilărie prezice stilul de atașament la vârsta
adultă;
Pentru testarea acestei întrebări de cercetare s-a utilizat o regresie liniară
multivariată între variabilele Conflict de loialitate și Stilul de Atașament. Rezultatele obținute
(Tabel 1) arată că experimentarea conflictului de loialitate în copilărie prezice structurarea
unui anumit tip de atașament la vârsta adultă. Astfel, existența unui conflict de loialitate indus
de mamă în copilărie prezice instalarea unui stil de atașament temător (fearful) (p=.01, R2=
0.01), preocupat (preoccupied) (p<.005, R2= 0.039) și dezangajat (p<.02, R2= 0.009). În ceea
ce privește conflictul de loialitate indus de către tată în copilărie, prezice instalarea unui stil de
atașament securizant (secure) (p=.01, R2= 0.01), temător (p=.010, R2= 0.01) și preocupat
(p≤.05, R2= 0.01). În cazul subiecților care au experimentat conflict de loialitate în copilărie în
raport cu părinții vitregi, rezultatele cercetării arată că inducerea conflictului de loialitate de
către mama vitregă determină apariția stilului de atașament securizant (p=.01, R2= 0.006), iar
cel indus de tatăl vitreg prezice instalarea unui stil de atașament securizant (p=.002, R2=
0.003), temător (p<.05, R2= 0.058), preocupat (<.05, R2= 0.09) și dezangajat (p=.04, R2=
0.03).
Tabel 1. Regresie liniară multivarită între variabilele Conflict de loialitate și Stilul de
Atașament
Stil de 95% CI
Effect Estimate SE p
atașament LL UL
Securizant Intercept 4.06 0.098 3.87 4.25
36
Stil de 95% CI
atașament LL UL
Conflict de loialitate
0.003 0.003 -0.002 0.009 0.24
cu mama
Temator Intercept 3.62 0.104 3.41 3.82
0.007 0.003 0.001 0.01 0.01
cu mama
Preocupat Intercept 3.07 0.09 2.88 3.26
0.01 0.003 0.007 0.19 <0.001
cu mama
Dezangajat Intercept 3.80 0.099 3.61 4.00
0.006 0.003 0.09 0.01 0.02
cu mama
0.009 0.003 0.001 0.01 0.01
cu tatăl
0.007 0.003 0.001 0.01 0.01
cu tatăl
0.008 0.002 0.002 0.01 0.005
cu tatăl
0.003 0.003 -0.002 0.009 0.24
cu tatăl
0.01 0.004 0.002 0.02 0.01
cu mama vitregă
0.009 0.005 -.001 0.001 0.06
cu mama vitregă
37
Stil de 95% CI
atașament LL UL
0.001 0.005 -0.008 0.01 0.70
cu mama vitregă
-0.001 0.004 -0.01 0.007 0.77
cu mama vitregă
0.01 0.004 1.39 0.03 0.02
cu tatăl vitreg
0.01 0.005 3.93 0.023 0.006
cu tatăl vitreg
0.01 0.005 7.87 0.028 <0.001
cu tatăl vitreg
0.009 0.004 6.15 0.01 0.04
cu tatăl vitreg
Tabel.2 Anova pentru testarea rezultatelor ca intreg

Variabilă F Levene p
Mama 7.47 < 0.001
Tata 5.35 < 0.001
Mama vitregă 4.38 < 0.001
Tată vitreg 5.24 < 0.001
38
H2. Conflictul de loialitate prezice un nivel scăzut al stimei de sine la vârsta adultă
Pentru testarea acestei ipoteze s-a utilizat o regresie liniară univariată între variabilele
Stima de sine și Conflictul de loialitate. Rezultatele studiului (Tabel 3) arată că, cu cât
subiectul experimentează în copilărie un conflict de loialitate mai ridicat în raport cu părinții
naturali sau vitregi, cu atât stima sa de sine este mai redusă, la vârsta adultă (p<.05).
Tabel 3. Regresie liniară univariată între variabilele Stima de sine și Conflictul de
loialitate
95% CI
LL UL
Intercept 26.74 0.13 26.47 27.00

-0.01 0.004 -0.025 -0.008 < 0.001
cu mama
Intercept 26.19 0.25 25.61 26.62
-0.024 0.007 -0.03 -0.01 < 0.001
cu tata
Intercept 26.66 0.12 26.41 26.91
-0.01 0.004 -0.023 -0.006 < 0.001
cu mama vitregă
Intercept 26.17 0.25 25.66 26.67
-0.020 0.006 -0.03 -0.007 < 0.001
cu tată vitreg

prezice stilul de atașament dezvoltat de acsta la vârsta adultă
Pentru testarea acestei întrebări de cercetare s-a utilizat o regresie liniară multivarită
între variabilele Parental Bonding și Stilul de Atașament Rezultatele studiului (Tabel 4)
indică faptul că, un nivel ridicat al grijei mamei față de subiect în copilărie, prezice instalarea
unui atașament de tip securizant la vârsta adultă (p<.05). Un nivel scăzut de grija al mamei în
copilărie, determină instalarea unui atașament de tip temător (p<.05), preocupat (p<.05) și
dezangajat (p<.05).
39
Un comportament de supraprotecție ridicat al mamei în copilărie prezice apariția unui

nivel mic de atașament securizant (p<.05), în schimb prezice instalarea unui stil de atașaemnt
temător (p<.05) și inhibat (p<.05).
O grijă crescută a tatălui în copilărie, prezice instalarea unui atașament securizant
(p<.05), în timp ce o grijă scăzută a acestuia prezice instalarea unui atașament de tip temător
(p<.05), preocupat (p<.05) și dezangajat (p<.05).
Un comportament de supraprotecție ridicat al tatălui prezice apariția unui stil de
atașament temător (p<.05), preocupat (p<.05) și dezangajat (p<.05).
Tabel 4 . Regresie liniară multivarită între variabilele Parental Bonding și Stilul de

Atașament
Stil de 95% CI
atașament LL UL

Grija mamei 0.02 0.009 0.10 0.04 < 0.001
Grija mamei -0.03 0.009 -0.05 -0.06 < 0.001
Grija mamei -0.26 0.009 -0.04 -0.006 0.007
Grija mamei -0.03 0.009 -0.04 -0.01 0.001
Supraprotecția
-0.28 0.10 -0.04 -0.007 0.008
mamei
Temator Intercept 2.13 0,31 1.69 2.97
Supraprotecția
0.05 0.01 0.30 0.07 < 0.001
mamei
Supraprotecția
0.03 0.01 0.01 0.05 < 0.001
mamei
40
Stil de 95% CI
atașament LL UL
Supraprotecția
0.01 0.01 -0.009 0.03 0.29
mamei
Grija tatălui 0.21 0.008 0.004 0.038 0.014
Grija tatălui -0.03 0.009 -0.05 -0.02 < 0.001
Grija tatălui -0.03 0.008 -0.05 -0.01 < 0.001
Grija tatălui -0.028 0.008 -0.04 -0.01 0.001
Supraprotecția
0.001 0.10 -0.01 0.02 0.85
tatălui
Supraprotecția
0.039 0.01 0.01 0.06 < 0.001
tatălui
Supraprotecția
0.053 0.01 0.03 0.07 < 0.001
tatălui
Supraprotecția
0.024 0.01 0.003 0.04 0.021
tatălui
Tabel.5 Anova pentru testarea rezultatelor ca intreg

Grija mamei 7.85 < 0.001
Supraprotecția mamei 7.65 < 0.001
Grija tatălui 10.15 < 0.001
Supraprotecția tatălui 9.53 < 0.001
41

prezice un nivel scăzut al stimei de sine la vârsta adultă
Pentru testarea ipotezelor s-a utilizat o regresie liniară univariată între variabilele
Stima de Sine și Parental Bonding. Rezultatele studiului (Tabel 6) indică faptul că o grijă
crescută a mamei în raport cu subiectul prezice un nivel ridicat al stimei de sine la sine la
vârsta adultă (p<.05). În același timp, un nivel ridcat de supraprotecție exercitat de mamă în
raport cu copilul prezice un nivel scăzut al stimei de sine la vârsta adultă (p<.05).
În ceea ce îl privește pe tată, un nivel ridicat de grija manifestat de acesta în raport cu
copilul prezice un nivel ridicat al stimei de sine almacestuia la vârsta adultă (p<.05), în timp
ce un nivel ridicat al comportamentelor supraprotective ale tatălui prezice un nivel al stimei
de sine la vârsta adultă (p<.05).
Tabel 6. Regresie liniară univariată între variabilele Stima de Sine și Parental Bonding
95% CI
LL UL
Intercept 23.60 0.50 22.62 24.59

Grija mamei 0.07 0.01 0.04 0.09 < 0.001
Intercept 28.75 0.41 27.93 29.57
Supraprotecția
-0.08 0.01 -0.11 -0.05 < 0.001
mamei
Intercept 23.53 0.41 22.71 24.39
Grija tatălui 0.08 0.01 0.060 0.10 < 0.001
Intercept 27.80 0.39 27.03 28.58
Supraprotecția
-0.05 0.01 -0.08 -0.02 < 0.001
tatălui
H5. Conflictul de loialitate experimentat în copilărie prezice modul se structurare al

pesonalității la vârsta adultă;
Pentru testarea întrebărilor de cercetare s-a utilizat o regresie liniară multivarită între
variabilele Conflict de loialitate și dimensiunile de personalitate. Rezultatele cercetării
(Tabel 7) arată că, un nivel crescut de loialitate indus de mamă prezice un nivel scăzut de
42
Onestitate (p<.05), Emoționalitate (p<.05), Extroversiune (p<.05), Agreabilitate (p<.05),

Conștiinciozite (p<.05) și Deschidere spre nou (p<.05), în ceea ce privește modul de
structurare al personalității la vârsta adultă.
Un nivel ridicat de conflict de loialitate indus de tată prezice un nivel scăzut de
Onestitate (p<.05), Extravesiune (p<.05) , Conștiinciozitate (p<.05) și Deschidere spre Nou
(p<.05). În ceea ce privește dimensiunile Agreabilitate și Emoționalitate, nu s-au obținut date
semnificative din punct de vedere statistic.
Un nivel ridicat al conflictului de loialitate indus de către mama vitregă prezice un
nivel redus la Onestității (p<.05) și al Emoționalității (p<.05), pentru celelalte patru
dimensiuni neevidențiindu-se existența unei relații statistice cu conflictul de loialitate.
Un nivel ridicat al conflictului de loialitate indus de către tatăl vitreg prezice existența
unui nivel scăzut de Onestitate (p<.05), Emoționalitate (p<.05), Extarvesiune (p<.05),
Conștiinciozitate (p<.05), Deschidere spre Nou (p<.05) în ceea ce privește structurarea
personalității. Pentru dimensiunea Agreabilitate nu s-au obținut date semnificative din punct
de vedere statistic.
Tabel 7. Regresie liniară multivarită între variabilele Conflict de loialitate și

dimensiunile de personalitate
Dimensiune de 95% CI
personalitate LL UL
Onestitate Intercept 42.46 0.39 41.69 43.23

Conflict de
-0.086 0.01 -0.11 -0.05 <0.001
loialitate cu mama
Emoționalitate Intercept 55.33 0.49 54.39 56.30
Conflict de
-0.04 0.01 -0.07 -0.01 0.003
loialitate cu mama
Extraversiune Intercept 51.98 0.49 51.01 52.96
Conflict de
-0.04 0.01 -0.07 -0.01 0.007
loialitate cu mama
Agreabilitate Intercept 52.43 0.50 51.43 53.42
Conflict de
-0.35 0.01 -0.06 -0.004 0.02
loialitate cu mama
43
personalitate LL UL
Conștiinciozitate Intercept 55.83 0.44 54.97 56.70
Conflict de
-0.07 0.01 -0.10 -0.04 <0.001
loialitate cu mama
Deschidere spre
Intercept 55.18 0.49 54.22 56.15
nou
Conflict de
-0.04 0.01 -0.07 -0.01 <0.001
loialitate cu mama
Conflict de
-0.07 0.01 -0.09 -0.04 <0.001
loialitate cu tatăl
Conflict de
-0.02 0.01 0.05 0.007 0.13
Conflict de
-0.03 0.01 -0.06 -0.005 0.021
Conflict de
-0.02 0.01 -0.05 0.009 0.17
Conflict de
-0.04 0.01 -0.07 -0.02 <0.001
Deschidere spre
Intercept 54.93 0.46 54.01 55.86
nou
Conflict de
-0.03 0.01 -0.05 -0.009 0.009
Conflict de
-0.08 0.22 -0.12 -0.03 <0.001
loialitate cu mama
44
personalitate LL UL
vitregă
Conflict de
loialitate cu mama -0.08 0.02 -0.13 -0.03 0.001
vitregă
Conflict de
loialitate cu mama -0.01 0.02 -0.06 0.02 0.43
vitregă
Conflict de
vitregă
Conflict de
vitregă
Deschidere spre
Intercept 53.98 0.02 51.93 56.02
nou
Conflict de
vitregă
Conflict de
loialitate cu tatăl -0.122 0.02 -0.17 -0.08 <0.001
vitreg
Conflict de
-0.09 0.26 -0.14 -0.03 <0.001
45
personalitate LL UL
vitreg
Conflict de
loialitate cu tatăl -0.05 0.02 -0.10 -0.002 0.03
vitreg
Conflict de
loialitate cu tatăl -0.02 0.02 -0.06 0.02 0.35
vitreg
Conștiinciozitate
Intercept 52.94 0.81 54.55
51.34
Conflict de
vitreg
Deschidere spre
Intercept 54.81 1.03 52.75 58.86
nou
Conflict de
vitreg
Tabel.8 Anova pentru testarea rezultatelor ca întreg

Mama 11.45 < 0.001
Tata 7.07 < 0.001
Mama vitregă 3.05 < 0.001
Tată vitreg 6.66 < 0.001
H6. Comportamentul de grijă și supraprotecție exercitat de către părinți asupra

copilului prezice modul se structurare al pesonalității la vârsta adultă
46
Pentru testarea ipotezelor de cercetare s-a utilizat o regresie liniară multivarită între
variabilele Parental Bonding și Dimensiuni de personalitate. Rezultatele studiului (Tabel 9)
arată faptul că o grijă crescută a mamei în copilărie prezice existența unui nivel ridicat de
Onestitate (p<.05), Extraversiune (p<.05) și Agreabilitate (p<.05) și al unui nivel scăzut de
Conștiinciozitate (p<.05) în modul de structurare al personalității la vârsta adultă. În ceea ce
privește dimensiunea Emoționalitate și Deschidere spre Nou nu s-au obținut date
semnificative din punct de vedere statistic.
Un nivel ridicat al comportamentelor de supraprotecție al mamei prezice un nivel
scăzut de Onestitate (p<.05), Extraversiune (p<.05), Agreabilitate (p<.05), Conștiinciozitate
(p<.05) în modul de structurare al personalității la vârsta adultă. Pentru dimensiunile
Emoționalitate și Dechidere spre Nou nu s-au obținut date semnificative din punct de vedere
statistic.
Un nivel crescut de grijă manifestat de tată în raport cu copilul prezice apariția unui
nivel ridicat de Onestitate (p<.05), Extraversiune (p<.05), Agreabilitate (p<.05) și
Conștiinciozitate (p<.05) în modul de structurare al personalității la vârsta adultă. Pentru
dimensiunile Emoționalitate și Dechidere spre Nou nu s-au obținut date semnificative din
punct de vedere statistic.
Un nivel ridicat al al comportamentelor de supraprotecție al tatălui prezice un nivel
scăzut de Onestitate (p<.05), Agreabilitate (p<.05) și Conștiinciozitate (p<.05) ) în modul de
structurare al personalității la vârsta adultă. Pentru dimensiunile Emoționalitate,
Extraversiune și Dechidere spre Nou nu s-au obținut date semnificative din punct de vedere
statistic.
Tabel 9. Regresie liniară multivarită între variabilele Parental Bonding și Dimensiuni

de personalitate
Dimensiuni de 95% CI
personalitate LL UL
Grija mamei 0.14 0.03 0.068 0.21 < 0.001
Grija mamei 0.05 0.04 -0.03 0.15 0.21
47

Grija mamei 0.15 0.04 0.06 0.24 < 0.001
Grija mamei 0.16 0.04 0.06 0.25 < 0.001
Grija mamei 0.19 0.04 0.11 0.27 < 0.001
Deschidere spre
Intercept 54.57 1.83 0.96 59.19
nou
Grija mamei -0.006 0.04 -0.09 0.08 0.88
Supraprotecția
-.15 0.04 -0.24 -0.71 < 0.001
mamei
Supraprotecția
0.03 0.05 -0.07 0.14 0.52
mamei
Supraprotecția
-0.16 0.05 -0.26 -0.05 0.003
mamei
Supraprotecția
-0.09 0.05 -0.20 0.01 0.07
mamei
Supraprotecția
-0.17 0.04 -0.27 -0.07 < 0.001
mamei
Deschidere spre
Intercept 55.14 1.54 52.10 58.17
nou
Supraprotecția
-0.03 0.05 -0.13 0.07 0.58
mamei
Grija tatălui 0.10 0.03 0.038 0.03 0.002
48
Grija tatălui 0.024 0.04 -0.06 0.11 0.58

Grija tatălui 0.25 0.04 0.16 0.33 < 0.001
Grija tatălui 0.12 0.04 0.03 0.21 0.005
Grija tatălui 0.10 0.03 0.027 0.18 0.008
Deschidere spre
Intercept 55.97 1.57 52.86 59.06
nou
Grija tatălui -0.04 0.04 -0.13 0.03 0.28
Supraprotecția
-0.18 0.04 -0.26 -0.09 < 0.001
tatălui
Supraprotecția
0.03 0.05 -0.07 0.13 0.56
tatălui
Supraprotecția
-0.05 0.05 -0.15 0.05 0.31
tatălui
Supraprotecția
-0.11 0.05 -0.22 -0.01 0.03
tatălui
Supraprotecția
-0.24 0.04 -0.33 -0.15 < 0.001
tatălui
Deschidere spre
Intercept 54.61 1.42 51.82 57.40
nou
Supraprotecția
-0.01 0.05 -0.11 0.09 0.82
tatălui
49
Tabel10. Anova pentru testarea rezultatelor ca intreg

Grija mamei 7.88 < 0.001
Supraprotecția mamei 4.77 < 0.001
Grija tatălui 9.75 < 0.001
Supraprotecția tatălui 6.85 < 0.001
4. Discuții și concluzii
Studiul actual a fost realizat pentru a se observa care sunt efectele, pe termen lung,
pentru adult, a experimentării conflictului de loialitate și a legăturilor parentale (de tip grijă și
supraprotecție) în copilărie. Rezultatele studiului au confirmat rezultatele existente deja în
literatura de specialitate, studii care au demonstrat că s-au găsit asociații semnificative pe
termen lung între expunerea copiilor la comportamentele de conflict de loialitate parentală și
afectarea funcționării la vârsta adultă, cum ar fi stima de sine scăzută, și stilul de atașare
nesigur (Harman, Bernet, & Harman, 2019; Baker & Ben Ami 2011; BenAmi & Baker 2012;
Baker & Elicher, 2016). Aceste cercetări arată că experimentarea comportamentelor de
alienare parentală și a conflictului de loialitate generează un stres considerabil pentru copil
(Verrocchio & Baker 2013, apud Amato and Afifi, 2006; Grych et al. 1992) , stres care
determină instalarea unor trăiri de nesiguranță și de insecuritate emoțională. Astfel, copilul
care este supus acestor realități psihologice și existențiale poate dezvolta o serie de dificultăți
în plan emoțional, dificultăți care se repercutează și în dezvoltarea ulterioară a adultului.
Rezultatele studiului nostru indică faptul că un conflict de loialitate generat de mamă
prezice instalarea unui stil de atașament temător (fearful) (p=.01), preocupat (preoccupied)
(p<.005) și dezangajat (p<.02). În ceea ce privește conflictul de loialitate indus de către tată
în copilărie, prezice instalarea unui stil de atașament securizant (secure) (p=.01), temător
(p=.01 și preocupat (p≤.05). În cazul subiecților care au experimentat conflict de loialitate în
copilărie în raport cu părinții vitregi, rezultatele cercetării arată că inducerea conflictului de
loialitate de către mama vitregă determină apariția stilului de atașament securizant (p=.01) și
temător (p=.06), iar cel indus de tatăl vitreg prezice instalarea unui stil de atașament
securizant (p=.002), temător (p<.05), preocupat (<.05) și dezangajat (p=.04).
Observăm că, în situația în care mama îi induce copilului un conflict de loialitate în
raport cu ea, acesta nu are șansele de a dezvolta un atașament sigur la vârsta adultă.
Dimpotrivă, stilurile de atașament dezvoltate sunt cele de tip temător, preocupat și dezangajat.
Situația este diferită în cazul tatălui și a părinților vitregi, deoarece rezultatele arată că, și în
50
situația în care aceștia induc un conflict de loialitate copilului, acesta poate dezvolta un
atașament sigur la vârsta adultă, dar și alte tipuri de atașament (temător, preocupat și
dezangajat). Aceste rezultate pot fi explicate prin faptul că, în general, mama este figura
primară de atașament a copilului, relație care își are fundamentul în copilăria timpurie, iar
bazele atașamentului copilului se pun în primele lui luni de viață. Astfel, în momentul în care
mama devine pionul central existențial al copilului, influența celorlalte figuri cu relevanță în
existența sa nu reușesc să mai influențeze în mod decisiv harta emoțională a acestuia.
Cercetările sugerează faptul că stilul parental al mamei are o importanță mai mare în
prezicerea stilului de atașament la vărsta adultă (Wilhelm, Gillis & Parker, 2016).
După cum se observă, în construirea stilului de atașament al copilului, figura
principală de atașament are un rol determinant. Astfel, dacă dacă persoana de referință are
anumite particularități psihologice care influențează negativ copilul, acesta are șanse ridicate
să dezvolte un tip de atașament mai puțin adaptat. Revenind la conflictul de loialitate, acesta
îi este indus copilului în situația în care unul dintre părinți intervine în mod voluntar și negativ
în relația copilului cu celălalt părinte, indiferent dacă acest părinte este mama sau tata (Ben-
Ami&Baker, 2012; Verrocchio & Baker, 2013; Harman et al, 2018). În cele mai multe
situații, acest comportament este adoptat de către părintele alienator, sau alienant. Literatura
de specialitate arată că acest tip de părinte poate prezenta trăsături asemănătoare unor
tulburări clinice sau de personalitate, iar în istoricul lui familial se pot identifica rupturi în
relații, abuzul și / sau neglijare. Părintele alienant (AP) poate fi un părinte anxios,
supraprotectiv sau un părinte cu standardele și așteptări foarte înalte (Ben-Ami&Baker, 2012;
Harman et al, 2018). În aceste condiții, considerăm că un astfel de părinte nu poate construi
cadre de referință echilibrate și securizante din punct de vedere emoțional. Dimpotrivă, prin
propriul său nivel de anixetate cu care se confruntă, creează premisele instituirii unei
incertitudini existențiale pentru copil, incertitudine care poate duce la formarea unui
atașament nesigur în copilărie și a unui stil de atașament nesigur la vârsta adultă. Toate aceste
aspecte teoretice vin ca o confirmare a rezultatelor obținute în cadrul studiului nostru,
conform cărora existența unui conflict de loialitate indus de mamă în copilărie determină
existența unui stil de atașament temător la vârsta adultă.
Rezultatele pe care le-am obținut vin să confirme studiile anterioare (Baker & Ben
Ami 2011; BenAmi & Baker 2012; Baker and Elicher, 2016; Verrocchio & Baker,2013), care
demonstrează faptul că experimentarea comportamentelor de alienare parentală și a
conflictului de loialitate în copilărie determină apariția unui atașament nesigur la vârsta adultă
51
(Verrocchio & Baker,2013 apud Baker & Ben Ami 2011; BenAmi & Baker 2012; Baker and
Elicher, 2016;).
În ceea ce privește relația de predicție existentă între conflictul de loialitate
experimentat în copilărie și stima de sine la vârsta adultă, rezultatele pe care le-am obținut
indică faptul că, cu cât subiectul experimentează în copilărie un conflict de loialitate mai
ridicat în raport cu părinții naturali sau vitregi, cu atât stima sa de sine este mai redusă, la
vârsta adultă (p<.05).
Aceste rezultate confirmă rezultatele cercetărilor anterioare (Verrocchio, 2019), care
arată că expunerea copilului la comportamente de alienare parentală, care decurg din
conflictul de loialitae, determină instalarea unui nivel scăzut de stimă de sine (Verrocchio,
2019).
Aceste rezultate pot fi explicate prin faptul că, conflictul de loialitate reprezintă, de
fapt, o formă de abuz psihologic, iar consecințele expunerii copilului la acest tip de
comportament ar putea avea ca rezultat faptul că el se simte lipsit de valoare, defavorizat,
nedorit, sau având valoare doar în raport cu dorințele și nevoile celorlalți" (Verrocchio &
Baker,2014). Toate aceste trăiri stau la baza constuirii unui Eu fragil, slab și cu posibile
probleme de structurare, ceea ce duce la o încredere de sine deficitară și o stimă de sine
scăzută. Adultul care care prezintă un nivel redus al încrederii și al stimei de sine, este un
adult care are o calitate scăzută a vieții și un nivel redus de mulțumire existențială, după cum
arată studiile deja existente (Verrocchio et al, 2019). Potrivit lui Verrocchio și colab. indivizii
expuși la comportamente de alienare parentală au o probabilitate mai mare de a dezvolta o
stimă de sine scăzută, de a percepe numai aspecte negative ale situațiilor și au o capacitate
scăzută de a face față situațiilor stresante (Verrocchio et al, 2019).
În ceea ce privește relația de predicție existentă între comportamentele parentale (de
tip grijă și supraprotecție) exercitate de părinte asupra copilului și stilul de atașament pe care
acesta îl dezvoltă la vârsta adultă, rezultatele cercetării noastre indică următoarele aspecte:
O grijă ridicată pe care mama o manifestă în raport cu copilul prezice instalarea unui
atașament de tip sigur (p<.05), în timp ce un nivel scăzut de grijă din partea mamei prezice
instalarea unui atașament de tip temător, preocupat și dezangajat (p<.05). Aceste rezultate
sunt concordante cu cele obținute de către Gittleman, Klein, Smider și Essex (1998), care
arată că persoanele cu atașament sigur recunosc un nivel mai ridicat de grija maternă în raport
cu cei care prezintă atașament de tip temător.
În același timp, un nivel ridicat de supraprotecție și de control din partea mamei
prezice instalarea unui nivel redus al atașamentului securizant, în schimb prezice instalarea
52
unui atașament temător (p<.05) și preocupat (p<.05). Se observă exitența unei concordanțe
între aceste rezultate și cele obținute de către Gittleman et al. (1998) care evidențiază faptul că
bărbații pentru care s-a identificat existența unui atașament de tip sigur sau dezangajat
(dismissing) percep niveluri mai scăzute de supraprotecție și control maternal decât cei pentru
care s-a identificat atașament de tip temător (fearful) sau preocupat (preoccupied). De
asemenea, Matsuoka, Uji, Hiramura, Chen, Shikai, et al. (2006) și Liu, Shono, Kitamura
(2008) arată faptul că un nivel scăzut al controlului din partea mamei prezice instalarea unui
atașament de tip securizant pentru ambele genuri.
În ceea ce îl privește pe tată, rezultatele cercetării arată că, o grijă crescută a tatălui
prezice instalarea unui atașament de tip securizant ((p<.05), în timp ce o grijă mică a acestuia
prezice instalarea unui atașament de tip temător (p<.05), preocupat (p<.05) și
dezangajat(p<.05). Aceste rezultate confirmă datele obținute de către Matsuoka et al. (2006)
și Liu et al. (2008) care arată că o grijă paternă ridicată indică instalarea atașamentului
securizant pentru ambele genuri. În ceea ce privește comportamentul de supraprotecție al
tatălui, rezultatele studiului nostru arată că o supraprotecție și un nivel ridicat de control al
acestuia prezice instalarea unui atașament de tip temător (p<.05), preocupat (p<.05) și
dezangajat (p<.05), în timp ce pentru atașamentul de tip securizant nu s-au obținut date
semnificative din punct de vedere statistic. Aceste rezultate susțin concluziile la care au ajuns
Matsuoka, et al. (2006) și Liu et al (2008) care evidențiază faptul că un nivel ridicat de
supraprotecție și control din partea tatălui nu poate prezice instalarea unui atașament de tip
sigur pentru niciunul dintre cele două genuri.
În ceea ce privește relația de predicție dintre comportamentele parentale (de tip grijă și
supraprotecție) și stima de sine, rezultatele studiului nostru arată următoarele aspecte:
Cu cât grija mamei față de copil este mai ridicată, cu cât acest aspect prezice un nivel
mai ridicat al stimei de sine la vârsta adultă (p<.05). În schimb, cu cât mama este mai
hiperprotectoare și are o nevoie de control mai mare, cu atât acest aspect prezice un nivel mai
redus al stimei de sine, la vârsta adultă (p<.05). Rezultatele obținute sunt similare și pentru
tată, în sensul că un nivel ridicat de grijă al acestuia în raport cu copilul prezice un nivel
ridicat al stimei de sine la vârsta adultă (p<.05), în timp ce un nivel ridicat al
comportamentelor de supraprotecție ale acestuia prezice un nivel scăzut al stimei de sine, la
vârsta adultă (p<.05). Aceste date sunt confirmate de concluziile studiilor lui Gittleman et al.
(1998) care indică apariția unei imagini pozitive de sine, în lipsa unui nivel ridicat de control
(cel puțin din partea mamei), dar ale lui Wilhelm et al. (2016), care arată că niveluri scăzute
ale controlului maternal și paternal indică o imagine pozitivă de sine.
53
Ca un element de noutate, studiul nostru își propune să investugheze relația de

predicție dintre conflictul de loialitate experimentat de subiect în copilărie și modul de
structurare al personalității la vârsta adultă, dar și relația de predicțe dintre comportamentul
parental (de tip grijă și supraprotecție) și modul de structurare al personalității. Rezultatele
studiului nostru arată că existența unui conflict de loialitate crescut indus de către mamă
prezice un nivel scăzut de onestitate (p<.05), emoționalitate (p<.05), extroversiune (p<.05),
agreabilitate (p<.05), conștiinciozitate (p<.05) și de deschidere spre nou (p<.05). Aceste
rezultate sugerează că un copil care experimentează un conflict de loialitate ridicat indus de
către mamă poate deveni un adult predispus spre utmătorul tip de structurare: manipulare
facilă a celorlalți, încălcare facilă a regulillor și legilor pentru câștigul personal, accent pe
bunurile materiale; nu este deranjat de posibilitatea pericolului, este deconectat emoțional de
ceilalți; evită situațiile sociale datorită faptului că nu se simte confortabil să fie în centrul
atenției și prezintă un nivel scăzut de optimism; este ranchiunos și își susține în mod rigid
punctul de vedere; evită sarcinile dificile și provocările, este mulțumit cu o lucrare care
conține greșeli și erori și ia decizii impulsive; prezintă o gândire convențională, având
curiozități intelectuale limitate și puține interese legate de artă (Lee &Ashton, 2005).
Datele obținute inidcă faptul că un conflict de loialitate ridicat indus de tată prezice un nivel
scăzut de onestitate (p<.05), extraversiune (p<.05), conștiinciozitate (p<.05) și deschidere spre
nou (p<.05), pentru dimensiunile agreabilitate și emoționalitate neobținându-se date
semnificative din punct de vedere statististic. Conflictul de loialitate indus de către mama
vitregă prezice un nivel scăzut de onestitate și de emoționalitate (p<.05), iar cel indus de către
tatăl vitreg prezice un nivel scăzut de onestitate, emoționalitate, extraversiune,
conștiinciozitate șe deschidere spre nou (pentru toate aceste dimensiuni obținându-se valori
p<.05). Analizând aceste rezultate putem observa că intensitatea conflictului parental indus de
către mamă are impactul cel mai mare în ceea ce privește modalitatea de structurare a
personalității copilului la vârsta adultă, exitând relații de predicție semnificative (p<.05) între
acesta și fiecare dintre cele șase dimensiuni de personalitate. Considerăm că, din punct de
vedere clinic, acest aspect poate fi explicat prin faptul că, în general, persoana principală de
atașament a copilului este mama, iar acesta este un punct de referință pentru copil, în raport cu
care se creionează dezvoltarea sa ulterioară. Astfel, după cum arată Bowlby, în raport cu
această figură primară de atașament, copilul își dezvoltă ”modelul de lucru intern” (internal
working model) care îi permite să exploreze lumea, să își modeleze propria capacitate de
autoreglare emoțională și să își internalizeze ideea de ”eu” (self) (Bowlby, 1969, 1973).
54
În ceea ce privește relația de predicție dintre predicție dintre dintre comportamentul

parental (de tip grijă și supraprotecție) și modul de structurare al personalității, rezultatele
studiului nostru evidențiază următoarele aspecte:
Un nivel ridicat de grijă maternă experimentat în copilărie prezice un nivel ridicat de
onestitate (p<.05), extraversiune (p<.05), agreabilitate (p<.05), dar un nivel scăzut de
conștiinciozitate. Astfel, aceste rezultate sugerează o structurare în sfera următorului registru:
lipsa tendințelor manipulatorii pentru atingerea scopurilor personale, respectarea regulilor și a
normelor sociale, lipsă de interes pentru valorile materiale și statutul social; încredere și
stăpânire de sine, interes pentru interacțiunile sociale, entuziasm, pozitivism și nivel ridicat de
energie; iartă cu ușurință și este indulgent cu greșelile altora, este coperant și își controlează
ușor starea de spirt, în schimb sunt predispuși spre o abordare superficială a sarcinilor și o
slabă manageriere a acestora, dezorganizare și decizii impulsive (Lee &Ashton, 2005).
Un nivel ridicat de supraprotecție maternă prezice un nivel scăzut al onestității
(p<.05), extraversiunii (p<.05), agreabilității (p<.05) și conștiinciozității (p<.05), aspect care
evidențiază faptul că tendințele de supraprotecție și cele de control ridicat al mamei pot
prezice o structurare inversă a dimeniunilor de personalitate în raport cu dimensiunile prezise
de comportamentele de grijă ale acesteia. Excepția este reprezentată de dimensiunea
Conștiinciozitate, care este dezvoltată minimal în condițiile în care grija și supraprotecția
mamei sunt ridicate. Raportat la stilurile parentale descrise de către Bartholomew & Horowitz
(1991), grija ridicată și supraprotecția ridicată corespund stilului parental ”constrângere
afectuoasă” (affectionate constraint), acel stil parental în care copilului îi sunt permise puține
inițiative și acțiuni pe care să le realizeze singur. În aceste condiții, este puțin probabilă
dezvoltarea unui nivel optim de conștiinciozitate, în condițiile în care o mamă foarte grijulie și
hiperprotectoare monitorizează tot ceea ce copilul are de făcut.
În ceea ce îl privește pe tată, o grijă crescută a acestuia în raport cu copilul prezice un
nivel ridicat de onestitate (p<.05), extraversiune (p<.05), agreabilitate (p<.05) și de
conștiinciozitate (p<.05). Supraprotecția ridicată a tatălui prezice un nivel scăzut de onestitate,
agreabilitate, conștiinciozitate (toate având valori semnificative ale p<.05).
Literatura de specialitate evidențiază faptul că, un control parental crescut reprezintă
un risc scăzut pentru apariția tulburărilor de externalizare la subiecții de gen masculin, în timp
ce un control maternal crescut reprezintă un risc ridicat pentru apariția acestor tulburări.
Efectele controlului maternal ridicat pot fi contrabalansate de de un nivel crescut de grijă din
partea mamei (Wilhelm et al., 2016, apud Enns et al. 2002).
55
Studiul nostru vine să completeze lista cercetărilor care arată cât de mare este impactul
pe care îl are experimentarea unui divorț sau a unei separări conflictuale de către copil.
Disfuncționalitatea divorțului se traduce prin comportamente de alienare parentale la care
copilul este supus, dar și prin experimentarea, de către acesta, a unui conflict de loialitate care
poate deveni precursorul instalării fenomenului de alienare parentală ( în diferite stadii).
Aceste efecte au un impact pe termen lung, astfel încât copilul alienat de astăzi, poate deveni
adultul disfuncțional de mâine, cu perturbări în sfera emoțională și nu numai. Așa cum am
arătat, acest adut va avea un nivel scăzut de stimă sine, un stil de atașament nesigur, dar și un
nivel scăzut al calității vieții (Verocchio et al, 2019).
Rezultatele studiului nostru pot avea anumite implicații și pentru psihologii
practicieni, care au ca domeniu de activitate psihologia clinică și psihologia judiciară.
Rezultatele acestuia atestă faptul că este nevoie de programe de prevenire a situațiilor în care
copilul este implicat în mod necorespunzător în gestionarea separării părinților, dar și de
programe de intervenție pentru copiii care au fost supuși deja acestui fapt.
Considerăm că elementul de noutate pe care îl aduce studiul nostru este acela legat de
demonstrarea existenței unei legături între experimentarea conflictului de loialitate și a
comportamentelor parentale (de tip grijă și supraprotecție) experimentat în copilărie și o
anumită tendință de structurare a personalității la vârsta adultă, dar și faptul că este primul
studiu de astfel realizat pentru populația românească.
5. Limite ale studiului actual și direcții viitoare de cercetare
Un aspect pe care l-am observat este structurarea diferită a manifestărilor copilului în
în urma conduitelor de alienare/conflict de rol în funcție de genul/rolul părintelui respectiv.
Astfel, în anumite situații, conduitele mamei au un efect mai puternic pe termen lung asupra
starii generale de bine a copilului. Am considerat ca atare rolul de mamă și de tată în mod
tradițional considerând mama biologică figura primară de atașament însă nu am identificat
conduita mamei pe perioada primului an de viață.
De asemenea în studiul de față am studiat doar cupluri heterosexuale atăt ca părinți
biologici cât și ca părinți vitregi.
Datele au fost colectate online prin chestionare de autoraport și nu în laborator, deci
este posibil să apară un efect al dezirabilității sociale la respondenți. De asemenea, nu a existat
o balansare a grupurilor participante în funcție de genul lor pentru a putea studia efectele
conflictului de loialitate/ alienării experimentate în copilărie pentru persoanele de gen
feminin/masculin.
56
Limitele identificate în studiul prezent deschid posibilitatea unor aprofundări și

clarificări în cercetarile ulterioare. O primă linie de cercetare ar putea fi investigarea impactul
pe care conflictul de loialitate îl are asupra modului de structurare a personalității la adultul
tânăr, din perspectiva instalării unor posibile perturbări la nivel de structură de personalitate
(dezvoltarea unor pattern-uri clinice de personalitate sau chiar a patologiei severe de
personalitate).
O altă direcție de cercetare ar putea fi și studierea impactului pe care conflictul de
loialitate îl are asupra dorinței de asumare a rolului de părinte, a stilului parental și al
legăturilor parentale pe care îl are adultul (care a experimentat conflictul de loialitate în
propria sa copilărie) cu propriul său copil/copii.
În concluzie, considerăm că studiul nostru contribuie la oferirea unor informații suplimentare
cu privire la efectele pe care le are experimentarea conflictului de loialitate în copilărie,
consecințe cu termen lung asupra adultului care a fost supus acestui fenomen, pe parcursul său
existențial.
57
V. Studiul 4. Efectele divorțului și ale alienării parentale asupra părintelui
alienat. Un studiu calitativ asupra alienării parentale -
1. Introducere
În urma separării cuplului conjugal, relațiile dintre copil și părinții săi se prezintă
în forma a doua aspecte diferite: fie copilul pastrează o relație firească cu ambii săi părinti,
fie, datorită implicarii acestuia în conflictualitatea prelungită care persistă între aceștia și post
divorț, ajunge să sufere o afectare a relației cu unul dintre părinți.
Aunci când se instalează fenomenul de alienare parentală, se identifică apariția unei
dihotomii de roluri: părintele alienator (părinte aliat, părinte preferat) și despre părintele
alienat (părinte țintă, părinte respins). Părintele alienator (Lavadera et al., 2012) este acel
părinte care, în mod deliberat și intenționat intervine în relația copilului cu celălat părinte cu
scopul de a întrerupe relația dintre cei doi. Părintele alienat (părinte target/părinte țintă)
(Baker și Darnall, 2006; Lavadera et al, 2012, apud Baker, 2007) este părintele în raport cu
care copilul respinge interacțiunea, ca urmare a intervenției voluntare a celuilalt părinte
(Biolley, 2014), chiar dacă, anterior divorțului/separării, acel părinte a fost perceput de către
copil ca fiind un părinte bun.
După cum se observă, fenomenul de alienare parentală face ca printre părinții alienați
să se numere atât mamele, cât și tații, aspect care face necesară investigarea acestui fenomen
și a efectelor sale pentru ambele categorii de părinți.
2. Obiectivul studiului
Acest studiu calitativ își propune să examineze experiența maternității și a paternității
la mamele și tații alienați care, deși dețineau custodie comună împreună cu celălalt părinte, nu
au mai putut să întrețină relații firești cu copiii lor, izbindu-se de refuzul categoric al copiilor
de a mai interacționa cu ei.
58
3. Metodologie
3.1. Participanți
În studiu a fost cuprins un număr 20 de subiecți, de naționalitate română, (medie de
vârstă de 37,5 ani), 10 mame și 10 tați. Condițiile pentru includerea în studiu a fost:
 Să provină din cupluri divorțate sau în curs de divorț;
 Să facă parte din familii care aveau cel puțin un copil;
 Să se identifice ca trecând printr-o situație de alienare parentală
(imposibilitatea relaționării firești cu propriul copil datotită intervenției
intenționate a celuilalt părinte);
Dintre cei 20 de părinți, 18 dintre ei au fost custodieni (9 bărbați și 9 femei, 90%),
pentru doi dintre ei (1 bărbat și o femeie, 10%) nestabilindu-se încă măsura custodiei
copilului/ copiilor deoarece procesul de divorț se afla în curs de derulare. 18 părinți au fost
rezidenți (4 tați și 14 mame, 90%), pentru doi subiecți (10%) nestabilindu-se încă măsura
rezidenței copilului/ copiilor deoarece procesul de divorț se afla în curs de derulare.
Subiecții de gen feminin au reprezentat un procent de 50% din totalul subiecților
(medie de vârstă de 35,9 ani), cu următoarele caracteristici ale eșantionului:
 Stare civilă: 9 mame divorțate (90%), una în proces de divorț (10%);
 Număr de copii; 5 mame - un copil (50%), 3 mame - 2 copii ( 30%), 2 mame 3 copii
(20%);
 Vârsta copiilor: între 1 și 17 ani.
 Custodie: 9 mame custodiene (90%), în cazul uneia dintre ele custodia nefiind
stabilită deoarece se afla în proces de divorț (10%).;
 Domiciliul copilului: 5 mame (50%) rezidente (dar copiii nu locuiau cu ele, chiar dacă
exista o hotărâre de instanță în acest sens), 4 mame (40%) nerezidente, iar în cazul uneia
59
dintre ele (10%) domiciliul copilului nu era stabilit prin hotărâre de instanță la niciunul
dintre părinți, deoarece procesul de divorț în că nu era finalizat.
Subiecții de gen masculin au reprezentat un procent de 50% din totalul subiecților, (medie
de vârstă de 39,1 ani), cu următoarele caracteristici ale eșantionului:
 Stare civilă: 9 tați divorțați (90%), unul (10%) se afla în proces de divorț;
 Număr de copii: 9 tați - un copil (90%), un tată - 2 copii (10%);
 Vârsta copiilor: între 4 și 12 ani;
 Custodie: 9 tați custodieni (90%), în cazul unuia dintre aceștia (10%) custodia
nefiind stabilită deoarece se afla în proces de divor;
 Domiciliul copilului: 9 tați (90%) nerezidenți, iar în cazul unuia dintre ei (10%)
domiciliul copilului nu era stabilit prin hotărâre de instanță la niciunul dintre părinți,
deoarece procesul de divorț în că nu era finalizat.
Cei 20 se subiecți au avut împreună 28 de copii, 16 băieți și 12 fete. Femeile au avut
17 copii, 11 băieți și 6 fete, iar bărbații au avut 11 copii, 5 băieți și 6 fete.
Toți cei 20 de părinți au indicat niveluri crescute de implicare în viața copiilor înainte
de divorț, mamele considerându-se figuri primare de atașament în raport cu copilul/copiii lor,
în timp ce tații s-au declarat ca fiind participanți activi în viața copiilor, prin implicare directă
în tot ceea ce înseamnă creșterea și îngrijirea acestora.
Toți cei 20 de părinți au raportat că, post-divorț, nu au mai avut contact cu copiii lor,
aceștia refuzând contactul cu ei în intervale de timp cuprinse între șase luni și trei ani.
Niciunul dintre părinți nu a avut contact cu copilul în perioada desfășurării cercetării, nici în
mod direct (prin intreacțiuni față în față) și nici indirect (telefonic sau on-line).
Subiecții au fost selectați dintre persoanele care au participat la un proces de
expertizare psihologică solicitat de instanță în vederea stabilirii desfacerii căsătoriei (divorț),
stabilirii cusodiei și /sau stabilirii domiciliului copilului/copiilor. Evaluarea psihologică
60
realizată în cadrul demersului de expertiză psihologică a arătat faptul că, din punct de vedere
al structurii de personalitate, 13 subiecți (65%, 6 bărbați și 7 femei) au prezentat o structurare
de tip compulsiv, iar 7 subiecți (35 %, 3 femei și 4 bărbați) au prezentat o structurare de tip
mixt histrionic și compulsiv.
Toți subiecții și-au exprimat acordul scris de a participa la această cercetare, datele
necesare pentru realizarea ei fiind culese pe parcursul realizării procedurii de expertiză
psihologică.
3.2. Metodă
Metoda de lucru utilizată a fost cea calitativ-fenomenologică, utilă în special pentru
cercetarea subiectelor sensibile (Renzetti & Lee 1993; Thoresen & Overlien 2009) și domenii
în care există puțin sprijin teoretic și care necesită o dezvoltare suplimentară (Rosenblatt &
Fischer 1993). A fi o un părinte alienat, care și-a pierdut contactul cu propriii copii, implică
trăiri profunde de durere și de nonsens existențial, fiind în același timp și un motiv pentru care
societatea are tendința de a stigmatiza. Studiul literaturii de specialitate arată că acest domeniu
a fost prea puțin studiat până în prezent. Cercetările de acest gen bazează pe mici eșantioane
țintite, compuse dintr-un număr limitat de informatori „bogați în informații”, unde
reprezentativitatea se află în prim plan, în detrimentul profunzimii (Patton 2002; Creswell
2007).
Datele au fost colectate cu ajutorul metodei narative și al interviului semistructurat, în
mod direct, față în față cu subiectul, ca etapă distinctă a procedurii de expertiză psihologică.
Fiecare subiect a fost intervievat separat de către un psiholog clinician principal, răspunsurile
acestuia fiind transcrise verbatim. Durata interacțiunii cu fiecare subiect a fost de două ore.
Prima etapă a fost cea în care s-a utilizat metoda narativă, etapă în care subiectul a
relatat, în mod liber, informații referitoare la propria sa copilărie, la relația de cuplu (felul în
care s-a constituit și s-a destrămat cuplul conjugal), precum și informații referitoare la
61
procesul de alienare parentală la care subiectul a fost supus și la deteriorarea relației sale cu
copilul/copiii pe care îi are.
Cea de a doua etapă a fost cea a interviului semistructurat, etapă pentru care s-a
realizat un ghid de interviu, pornind de la cercetărie realizate de Vassiliou & Cartwright,
(2010) și Finzi-Dottan et al. (2011 ). Structura acestui ghid de interviu a fost construită
pornindu-se de la nouă categorii de subiecte regăsite în literatura de specialitate (Vassiliou &
Cartwright, 2001, Finzi-Dottan et al., 2011 ), dar și în practica clinică, după cum urmează:
1. Caracteristici comune pe care le au persoanele care se confruntă cu fenomenul de alienare
parentală (experimentarea divorțului, a violenței sau a alienării parentale în propria
familie de origine);
2. Teme sau probleme comune care apar în relația de cuplu care contribuie la disoluția
acestuia;
3. Teme comune în percepția participanților referitoare la procesul de alienare parentală;
4. Nevoile copilului pentru a face față mai bine situației pe care o implică experimentarea
situației de divorț a părinților;
5. Percepția subiectului asupra procesului care a determinat refuzul copilului de a relaționa
cu părintele;
6. Sentimentele subiectului față de copilul înstrăinat;
7. Impactul alienării parentale asupra sentimentului său de identitate ca părinte;
8. Modul în care percepe viața lui viitoare, în calitate de părinte;
9. Schimbări pe care subiectul le-ar realiza în cazul în care ar avea oportunitatea de a
proceda altfel în relația de cuplu, astfel încât să nu mai ajungă la același rezultat;
62
4. Rezultate
a. Analiza datelor
Analiza datelor a fost efectuată inductiv, în conformitate cu paradigma
fenomenologică (Moustakas 1994), urmărind să înțeleagă experiența trăită de către de părinte
alienat. Doi psihologi clinicieni au citit fiecare interviu transcris ca pe un întreg pentru
inducția analitică. Datele au fost organizate pe baza temelor apărute din relatările descriptive,
iar autorii și-au păstrat notele interpretative separat. Respectarea acestei proceduri a sporit
credibilitatea studiului (Lincoln & Guba 1985).
Pentru a crește credibilitatea codificatorilor interconectați, analiza tematică a
conținutului a fost realizată separat de fiecare psiholog (Schwandt 2007), atât în funcție de
conținut cât și de interpretările pentru diferitele cazuri. Ulterior, aceștia au examinat
comparativ analizele individuale, discutând discrepanțele și căutând punctele în comun,
sporind astfel coerența inter-evaluatori. Analiza sistematică a datelor bazate pe narațiunile
participantelor a menținut caracterul credibil al studiului (Lincoln & Guba 1985).
Analiza calitativă este o metodă importantă care permite evidențierea experienței
trăite de o persoană, punctul ei de vedere asupra situației dincolo de aspumpțiile externe
(Sutton&Austin, 2015). Fenomenologia este preocupată de studiul experienței din perspectiva
individului, presupuneri luate de la sine și moduri obișnuite de a percepe. Epistemologic,
abordările fenomenologice se bazează într-o paradigmă personală pe cunoștințe și
subiectivitate și subliniază importanța perspectivei și interpretării personale. Ca atare, acestea
sunt importante pentru a înțelege experiența subiectivă, obținând cunoștințe despre oameni,
motivații și acțiuni și părerea pe care ei o experimentează prin mulțimea presupunerilor
asumate și înțelepciune conventionala (Lester, 1999).
b. Constatări
Rezultatele studiului pun în evidență următoatele aspecte:
63
a) Persoanele care se confruntă cu alienarea parentală în familiile lor după destrămarea
cuplului conjugal sunt persoane care s-au confruntat în familiile de origine, copii fiind, cu:
divorțul (85%), conflictualitatea propriilor părinți (70%), alienarea parentală (70%), violența
fizică dintre aceștia (60%,);
b) Temele sau problemele comune care apar în relația de cuplu care contribuie la
disoluția acestuia sunt: conflictualitatea marcantă ante și post divorț (100%), , amânarea
deciziei de a dizolvare a cuplului conjugal (100%), intervenția soacrei (90%), infidelitatea
(75%), violența fizică (55%);
c) Temele comune în percepția participanților referitoare la procesul de alienare
parentală sunt: transformarea copilului într-un aliat de către părintele alienator (100%),
sentimente de neputiință ale părintelui alienat în raport cu propriul lui copil (100%),
sentimentele negative (furie și nevoie de răzbunare) ale părintelui alienator în raport cu cel
alienat (100%) și permisivitatea excesivă a sistemului judiciar din România în raport cu
acțiunile părintelui alienator și insuficienta cunoaștere a fenomenului de către specialiștii din
domeniul sănătății mentale și a celui de protecție socială (90%)
d) Nevoile copilului, percepute de către părintele alienat, pentru a face față mai bine
situației pe care o implică experimentarea situației de divorț a părinților sunt: custodie comună
(90%), relație nonconflictuală între cei doi părinți (85%), menținerea rezidenței copilului la
domiciliul cu care acesta este obișnuit (80%);
e) Percepția subiectului asupra procesului care a determinat refuzul copilului de a
relaționa cu părintele arată că motivele considerate de a fi responsabile de această reacție a
copilului sunt: intervenția evidentă a părintelui alienator în relația dintre copil/copii și
părintele alienat (100%) și intervenția soacrei (90%);
f) Sentimentele subiectului față de copilul înstrăinat sunt: iubire necondiționată (80%)
și ambivalență (20%);
64
g) Impactul alienării parentale asupra sentimentului său de identitate ca părinte arată
experimentarea unor trăiri ca: nivel scăzut al stimei de sine și al încrederii în sine (90%),
sentiment de dezamăgire în raport cu prestația ca părinte (85%), trăiri de tristețe, deznădejde,
lipsa energiei și a încrederii, tulburări de somn și tulburări de apetit alimentar, gânduri
pesimiste asupra scenariului de viață viitor, dar și dificultăți în proiectarea acestui viitor
(85%), auto-învinovățire și autoblamare, trăirea lipsei valorii personale și a celei de eșec
foarte mare în rolul de părinte (85%), incapacitatea de a se opune mai devreme influențării
negative a copilului lor de către celălalt părinte (75%), etichetarea negativă și calomnierea din
partea societății (50%, exclusiv la subiecți de gen feminin) .
h) Modul în care percepe viața lui viitoare, în calitate de părinte, arată că părintele
alienat își proiectează relația cu copilul într-un mod pesimist (85%), datorită unei epuizări
emoționale, fizice și finaciare, dar că nu renunță la demersurile pe care le realizează în
vederea reluării unei relații normale cu copilul/copii lor - continuarea unor acțiuni juridice,
vizitarea copilului la școală, trimiterea de scrisori și de mesaje, încercări de contactare
telefonică și vizitarea acestuia la locurile de joacă (100%);
i) Schimbările pe care părintele alienat le-ar realiza în cazul în care ar avea
oportunitatea de a proceda altfel în relația de cuplu, astfel încât să nu mai ajungă la același
rezultat sunt: nu s-ar mai căsători cu acelși tip de partener (100%) și o inițiere mai timpurie a
separării de fostul partener (90%), căutarea de suport psihologic timpuriu (85%);
Analiza rezultatelor studiului arată că acesta evidențiază existența a patru teme care
guvernează existența părinților implicați în procesul de alienare parentală, din perspectiva
părintelui alienat. Este vorba despre (a) experimentarea eșecului ca părinte și trăirea unor
emoții negative care interferează cu starea de bine a acestuia, (b) pierderea relației cu copilul
prin intervenția brutală a părintelui alienator, (c) intruziunea familiei de origine a partenerului
și subminarea rolului parental, (d) percepția existenței unor lacune importante în sistemul
65
judiciar din Romania, dar și a insuficientelor cunoștințe cu referire la alienarea parentală a
specialiștilor care lucrează în sistemul de sănătate mentală și în cel de protecție socială.
(a) Experimentarea eșecului ca părinte și trăirea unor emoții negative care
interferează cu starea de bine a acestuia
Rezultatele studiului indică faptul că părintele alienat experimentează un sentiment de
neputiință în raport cu propriul copil/copii, indiferent de genul căruia îi aparține, dând dovadă
de permisivitate excesivă în raport cu acesta, din teama de a nu-l supăra și de a pierde relația
cu el. Astfel, copilul este cel care fixează termenii interacțiunii cu părintele alienat, iar acesta
acceptă tratamentul impus de copil. De asemenea, studiului actual arată că părinții, indiferent
de genul lor, experimentează dezamăgire în raport cu prestația lor ca părinți, considerând că
au fost incapabili să pună limite, la momentul potrivit, în raport cu copilul/copiii, din teama
de a nu fi considerați părinți neiubitori, ceea ce i-a făcut incapabili să se opună mai devreme
influențării negative a copilului de către părintele alienator. Aceste rezultate sunt similare cu
rezultatele obținute de Finzi-Dottan et al. (2011), dar și de Vassiliou și Cartwright (2001).
Rezultatele studiului arată și faptul că părintele alienat experimentează un nivel scăzut al
stimei de sine și al încrederii în sine, rezultate concordante cu constatările lui Warner (2005)
și Middleton (2006), dar și că părinții alienați prezintă trăiri depresive, cu dificultăți de
proiectare a unui viitor și cu experimentarea unui sentiment de tristețe constant (în
concordanță cu cercetările lui Baker (2010), (Biolley, 2014) și Balmer et al. (2018). Se mai
observă faptul că părinții alienați au tendințe de auto-învinovățire și auto-blamare, aspecte
concordante cu cele indicate de Finzi-Dottan et al. (2011), dar și cu etichetarea negativă și cu
ostracizarea socială, din nou concordante cu rezultatele obținute de către Finzi-Dottan et al.
(2011).
66
Cuvintele care descriu cel mai bine această temă în cadrul studiului sunt: eșec,
dezamăgire, teamă, regret, depresie, tristețe, incapacitate, lipsă încredere, lipsă valoare,
părinte rău, lipsă limite.
D-na P. descrie experiența de părinte, după ce nu a mai relaționat firesc cu fiul
ei în vârstă de 9 ani de aproximativ trei ani, în felul următor: ” Nu vrea să mă mai vadă și eu
nu pot face nimic. Merg în fiecare săptămână la școală și stau afară, privindu-l prin gardul
de la curtea școlii cum se joacă cu colegii lui. Dacă mă vede, strigă la mine și mă face
proastă, spunându-mi că nu mai vrea sa ma vadă niciodată. Mă simt total neputincioasă.
Când reușesc să îl văd mai de aproape, îi spun doar că îl iubesc. Și când plec de acolo,
plâng. Mă simt o mamă ratată, mă întreb unde am greșit. Știu că nu e vina lui, că el e puiul
meu și îl iubesc și știu că taica-său și mama lui îi spun tot felul de lucruri urâte despre mine.
Mă doare sufletul și viața mea nu mai are rost de când mi l-au luat.”
Domnul N. descrie în felul următor experiența de părinte alienat: ”Nu am strâns-
o în brațe pe Ana de când avea trei ani. Acum are cinci. De câte ori merg să o văd la
grădiniță, pune privirea în pământ și refuză să scoată vreun cuvânt. Nu spune nimic și eu nu
știu ce să fac. Dacă mă apropii prea mult de ea, fuge și plânge, dar nici educatoarea nu mă
lasă, că a primit ordin de la fosta soție și spune că ea nu vrea probleme. Degeaba am dus
hârtie la direcțiune, ca sa arăt că avem custodie comună. Mă simt trist, dezamăgit și, uneori,
depresiv. Nu mai am încredere în mine și nu mai știu dacă am fost un tată bun. Înainte de
divorț, când veneam de la lucru, sărea în brațele mele și se bucura să ma vadă. Acum se pare
că omul de care se teme cel mai mult pe lume sunt eu.”
(b) Pierderea relației cu copilul prin intervenția brutală a părintelui alienator
Rezultatele studiului arată că părinții alienați percep faptul că instalarea
fenomenului de alienare parentală se datorează în măsura cea mai mare intervenției
intenționate a părintelui alienator, dar și a sentimentelor și nevoilor acestuia, sentimente
67
reprezentate de furie și nevoie de răzbunare. O altă intervenție a părintelui alienator este
reprezentat și de transformarea copilului, de către acesta într-un aliat care dermină și el
ruperea relației cu părintele alienat. Aceste rezultate ale studiului sunt concordante cu cele
obținute de către Vassiliou și Cartwright (2001) și Finzi-Dottan et al. (2011). Astfel, studiile
efectuate de către aceștia arată faptul că părintele alienator intervine în mod brutal și
intenționat în relația copilului/copiilor cu părintele alienat, determinând o ruptură adâncă în
relația celor doi (Vassiliou & Cartwright, 2001; Finzi-Dottan et al. ,2011).
Cuvintele descriptive pentru această temă, în studiu, sunt: influență, pierdere control,
răzbunare, aliat, neputiință, neajutorare, furie, copil folosit.
D-na M. Descrie felul în care fostul soț a intervenit in relația ei cu fiul său, acum în
vârstă de 17 ani: ” Am fost mamă casnică, nu am lucrat niciunde pentru că aveam trei copii.
Alex a este cel mai mare, am avut întodeauna o relație specială cu el. Îi iubesc pe toți la fel,
dar el a fost cel care a trezit în mine maternitatea. Cât a fost mic, totul a fost O.K., deși
fostul meu soț mă denigra mereu în fața copiilor. El nu părea să bage în seamă asta, dar
când a mai crescut, a început să folosească exact expresiile tatălui său. Mă făcea proastă,
incultă, necivilizată, mamă denaturată (pentru că nu i-aș fi dat medicamentele când era mic
și bolnav) și totul a culminat cu momentul în care a venit să îmi spună că el și tatăl lui
divorțează de mine. Avea 14 ani când a spus asta. Fostul soț mă trata foarte rău, nu mă
bătea, dar mă jignea urât, iar Alex a început să facă la fel. După divorț, mi-a spus că eu nu
mai sunt mama lui, că tata are dreptate și că eu sunt o ratată, că nu mai vrea să ma vadă. Și
așa a făcut. De trei ani nu mai știu aproape nimic de el, nu vrea sa mai vorbească cu mine.
Și tatăl lui spune că bine îmi face, că nu îmi merit copiii.”
Domnul A. relatează în felul următor experiența sa în relația cu copilul, după divorț:
”Tibi nu vrea să se apropie de mine. Are șase ani acum, dar refuză să mă vadă pentru că
știe că sigur vreau să îl omor. Așa i-a spus mama lui. Că am vrut să îl omor înainte să se
68
nască. Că din cauza mea a murit și bunicul lui. Că sunt un criminal și că nu mă las până nu
îi omor pe toți. Înainte de divorț îi plăcea să ne plimbăm cu bicicleta, să construim LEGO și
să dormim împreună somnul de prânz. Acum mă face criminal. Doamnă, astea nu sunt
cuvintele unui copil de 6 ani. Mi-a spus mama lui că nu se lasă până nu mă distruge de tot.
Copilul este al ei, ea este mama lui și eu trebuie să dispar din viața lor.”
(c) Intruziunea familiei de origine a partenerului și subminarea rolului parental
În raport cu această temă, rezultatele studiului arată că aceasta este percepută de către
participanții la studiu ca un factor important în ruperea relației părintelui alienat cu copilul.
Astfel, soacrele sunt percepute ca fiind extrem de intruzive, atât de către subiecții femei cât
și de către subiecții bărbați, intruziune care favorizează apariția alienării parentale. Indiferent
dacă această intervenție se realizează în mod subtil, cu motivația afișată de ajutare a cuplului
conjugal, sau într-o manieră brutală, prin criticarea și devalorizarea rolului de părinte, actul
respectiv favorizează instalarea alienării parentale. Această constatare susține rezultatele
obținute de către Finzi-Dottan et al. (2011), care arată că soacrele, prin subminarea rolului
matern al mamei intervin în relația acesteia cu copilul, nepermițând realizarea unei legături
firești între mamă și copilul ei, aspect care favorizează implicit apariția alienării parentale.
Cuvintele care reliefează această temă în cadrul studiului sunt: soacră
intruzivă, intervenție, suferință, durere, pierdere.
Doamna P. arată că relația sa cu fiica sa a fost profund influențată negativ de
fosta soacră: ”După ce am născut, sub pretextul că mă ajută, s-a mutat la noi. Eu nu am
vrut, dar soțul meu a adus-o. A stat la noi trei luni, zi și noapte, apoi a venit în fiecare zi,
până când am divorțat. Pe Sofia a învățat-o să îi spună Mama Bună. Nu mă critica direct în
fața ei, dar avea un stil subtil prin care să ma facă să mă simt o incapabilă. În fiecare zi
simțeam că îmi pierd, puțin câte puțin, copilul. Sofia s-a atașat mult de ea și, după divorț, nu
a vrut să vină cu mine. A rămas cu tata și cu bunica, în fosta casă. Nu am putut să o iau
69
nicicum. Acum nu vrea sa ma vadă. Spune că eu l-am părăsit pe tata și că sunt o mama rea.
În șase luni am văzut-o doar o dată, și atunci la o zi de naștere a unor prieteni comuni. A
fugit de mine în brațe la bunica, care mi-a spus de față cu ea că traumatizez copilul, să plec
de acolo.”
Domnul I. arată felul în care s-a schimbat dinamica relației cu copilul după ce
fosta soacră s-a mutat în locuința lui: „Făcea pe victima tot timpul, dar îi făcea toate voile
lui Vlad. El avea doi ani și soția a trebuit să se reîntoarcă la lucru. Copilul nu avea nicio
limită, făcea doar ce voia, iar cand eu încercam să îi pun limite, fosta soacră intervenea și
îmi submina autoritatea. A făcut-o și pe nevasă-mea să creadă că sunt încurcat cu o vecină.
De acolo a pornit tot necazul. Nu am avut nimic cu femeia aia, dar fosta soție era foarte
influențabilă și a crezut tot ce îi spunea mama ei. Uneori cred că scopul fostei soacre a fost
să îmi distrugă familia. Nu am mai rezistat și m-am mutat de acasă. Acum nu l-am mai văzut
pe Vlăduț de aproape un an. Are cinci ani, am câștigat custodie comună, dar mama lui
spune că nu vrea să ma vadă. Am încercat să îl iau cu executor judecătoresc, dar fosta
soacră era acolo, m-a lovit și m-a făcut criminal, în prezența copilului care s-a speriat
foarte tare. Nu știu ce să mai fac.”
(d) Percepția existenței unor lacune importante în sistemul judiciar, de sănătate
mentală și de protecție socială din Romania
O teamă importantă care reiese din acest studiu este dezamăgirea părinților alienați
provocată de existența unor lacune severe în sistemul judiciar din România. Astfel, deși
marea majoritate a participanților la studiu deținea custodie comună, o parte fiind și părinți
rezidenți, totuși, niciunul nu putea avea relații firești cu propriul/ proprii copil/copii.
Frustrarea acestora pornea de la faptul că, deși obținuseră în instanță drepturi care legiferau
modul în care părintele alienat poate relaționa cu copilul, datorită intervenției părintelui
alienator această relaționare nu avea loc, în fapt, justiția nesancționând în niciun fel acest
70
comportament. O altă dezamăgire este legată de insuficienta informare a specialiștilor din
sistemul de sănătate mentală și al celor care activează în serviciile sociale cu privire la
alienarea parentală. Astfel, în momentul în care părintele alienat caută ajutor în cadrul
acestor servicii se lovește de multă rigiditate și lipsă de suport. Aceste constatări sunt
concordante cu cele obținute de către Gardner, 1991, 1992; Clawar & Rivlin, 1991; Dunne
& Hedrick, 1994; Girdner, 1985), Vassiliou & Cartwright (2001).
Cuvintele descriptive pentru această temă, în cadrul studiului, sunt:
neîncredere, nedreptate, pesimism, epuizare, specialiști nepregătiți.
Doamna H. Își arată dezamăgirea în raport cu justiția românească: ”Nu știu ce
să mai fac. Sunt epuizată din toate punctele de vedere: psihic, emoțional, finaciar. Am
câștigat toate procesele, la toate instanțele: Judecătorie, Tribunal, Curte de Apel. Am
custodie și domiciliul copilului. Nu pot să îl iau de trei ani de la tatăl lui. Și nimeni nu face
nimic. Nu mă ajută cu nimic. Avea șase ani când am divorțat. M-a înșelat cu secretara și eu
nu am vrut să îi stau în cale. Am luat copilul cu mine, dar i l-am dat în vizită după o
săptămână, că mi s-a părut normal să aibă copilul legături și cu tatăl lui. De atunci nu mi l-
a mai adus. Nu l-am mai văzut și nu am mai stat singură cu el de trei ani. Acum copilul se
teme de mine. Am fost la Protecția Copilului, la Primărie, la ONG-uri, nimeni nu poate face
nimic. Sunt disperată. Mor cu legea în mână, nimeni nu îi face nimic. Îmi râde în nas și mă
sfidează. Am hotărâre definitivă și irevocabilă și degeaba. În trei ani i-a spălat creierul
copilului meu care mă vede acum ca pe un monstru.”
D-nul L. arată că experiența cu sistemul juridic și cu cel de servicii sociale i-a
lăsat un gust amar: ”Sunt scârbit, nu mai știu pe ce cale să o apuc. Am o hotărâre definitivă
de custodie comună și program de vizită stabilit de instanță și de un an și jumătate nu mi-
am văzut copilul. E scandalos. Nu vrea să mă lase să îl văd, că zice că cel mic nu dorește să
ma vadă. Am fost la poliție, am fost la Protecția Copilului, am făcut memorii la Ministerul
71
de Justiție. Nimeni nu face nimic. Și eu văd cum trec anii și copilul meu nu mă cunoaște.
Avea trei ani cand ne-am despărțit. Acum are patru ani și jumătate și nu știe despre mine
decât ce îi spune mama lui. Nu mi se pare corect. Dar nu mă las. Copilul meu trebuie să știe
că are un tată care îl iubește!”
5. Discuții și concluzii
Acest studiu și-a propus să examineze experiența parentalității la mamele și la tații care se
află în imposibilitatea de a avea relații firești cu proprii lor copii datorită instalării
fenomenului de alienare parentală. Analiza resultatelor studiului arată că acesta evidențiază
existența a patru teme care guvernează existența părinților implicați în procesul de alienare
parentală si în perspectiva părintelui alienat. Este vorba despre experimentarea eșecului ca
părinte și trăirea unor emoții negative care interferează cu starea de bine a acestuia, pierderea
relației cu copilul prin intervenția brutală a părintelui alienator, intruziunea familiei de origine
a partenerului și subminarea rolului parental, percepția existenței unor lacune importante în
sistemul judiciar din Romania, dar și a insuficientelor cunoștințe cu referire la alienarea
parentală a specialiștilor care lucrează în sistemul de sănătate mentală și în cel de protecție
socială.
Astfel, în ceea ce privește experimentarea eșecului ca părinte și trăirea unor emoții
negative care interferează cu starea de bine a acestuia, rezultatele studiului indică faptul că
părintele alienat experimentează o serie de trăiri negative cum ar fi: nivel scăzut al stimei și al
de al încrederii în sine, tristețe constantă, depresie, auto-blamare și autoînvinovățire, dar și
dezamăgire în raport cu prestația lor ca părinți. Această dezamăgire vine atât din
imposibilitatea de a fixa limite clare de comportamnet pentru copil, din teama de a nu-l supăra
pe acesta, dar și din incapacitatea de a se opune, mai devreme, influențării negative a copilului
de către părintele alienator. Toate aceste rezultate sunt concordante cu rezultatele obținute în
72
literatura de specialitate (Vassiliou & Cartwright, 2001; Warner, 2005; Middleton, 2006;
Baker, 2010; Finzi-Dottan et al., 2011; Biolley, 2014; Balmer et al. (2018).
În ceea ce privește pierderea relației părintelui alienat cu copilul, datorită intervenției
brutale a părintelui alienator, rezultatele studiului arată că părinții alienați percep faptul că
instalarea fenomenului de alienare parentală se datorează în măsura cea mai mare intervenției
intenționate a părintelui alienator, dar și a sentimentelor și nevoilor acestuia, sentimente
reprezentate de furie și nevoie de răzbunare, însă și datorită transformării copilului, de către
părintele alienator într-un aliat care dermină și el ruperea relației cu părintele alienat
(rezultate concordante cu cele ale lui Vassiliou și Cartwright, 2001).
În ceea ce privește intruziunea familiei de origine a partenerului și subminarea rolului
parental, rezultatele studiului arată că aceasta este percepută de către participanții la studiu ca
un factor important în ruperea relației părintelui alienat cu copilul. Astfel, soacrele sunt
percepute ca fiind extrem de intruzive, atât de către subiecții femei cât și de către subiecții
bărbați, intruziune care favorizează apariția alienării parentale. Rezultatele obținute sunt
concordante cu cele obținute de către Finzi-Dottan et al. (2011) și Gardner (1992, 1998).
O teamă importantă care reiese din acest studiu este dezamăgirea părinților alienați
provocată de existența unor lacune severe în sistemul judiciar din România. Astfel, (90%,
dintre subiecți au arătat faptul că deși sunt părinți custodieni, prin hotărâre definitivă de
instanță, nu reușesc să întrețină relații firești cu proprii lor copii, datorită instalării
fenomenului de alienare parentală, fără ca justiția sau serviciile de asistență socială, ori
specialiștii în sănătate mentală să identifice soluții constructive în această direcție. Mai mult
decât ataât, 50% dintre subiecți arată că deși sunt atât părinți custodieni cât și și părinți
rezidenți (calități dobândite printr-o hotărâre judecătoarească definitivă), în fapt nu au niciun
fel de relație cu copilul/copii lor (de la intervale de timp cuprinse între 6 luni și 3 ani), fără a
mai avea pârghii legale care să reglementeze respectiva situație. Toți acești părinți arată faptul
73
că s-au adresat atât justiției, dar și reprezentanților serviciilor sociale care se ocupă de
protecția drepturilor copilului, dar că nu au primit sprijin eficient în vedera remedierii situație.
Aceste instituții care oferă servicii sociale invocă un vid legislativ care nu le permite să
intervină eficient pentru prevenirea și combaterea fenomenului de alienare parentală. Astfel,
în momentul în care părintele alienat caută ajutor în cadrul acestor servicii se lovește de multă
rigiditate și lipsă de suport. Aceste constatări sunt concordante cu cele obținute de către
Gardner, 1991, 1992; Clawar și Rivlin, 1991; Dunne și Hedrick, 1994; Girdner, 1985),
Vassiliou și Cartwright (2001).
Concluziile studiului arată că nu există diferențe semnificative legate de modul în care
mamele și tații percep și trăiesc alienarea parentală din rolul de părinte alienat. Experiența este
devastatoare pentru fiecare dintre ei, având efecte asupra auto-percepției și încrederii în sine,
asupra felului în care își percep calitățile parentale, dar, mai ales asupra felului în care simt
cum, cu fiecare zi în care acestă postură se prelungește, pierd încet și sigur conexiunea cu
copilul/copiii lor, dar și șansele de a avea o relaționare firească cu aceștia. Campania de
denigrare pe care părintele alienator o exercită asupra lor, modul brutal și intruziv în care
acesta se interpune între părintele alienat și copilul/copiii lui fac ca imaginea pe care acest
părinte să fie din ce în ce mai distorsionată, răpindu-i în același timp acestuia/acestora șansa
de a construi și de a trăi o relație autentică cu mama sau cu tatăl lor. Toate aceste realități sunt
cu atât mai frustrante pentru părintele alienat, cu cât în spatele acestor denigrări nu există
motive întemeiate. Acești părinți alienați au fost, până la un punct, persoane de referință
pentru copiii lor, care s-au implicat corespunzător în creșterea și în educarea acestora,
nemanifestând comportamente periculoase sau abuzive în raport cu copiii lor. Una dintre cele
mai mari suferințe pe care o trăiesc acești părinți este accea a faptului că ei conștentizează că
golul lăsat de lipsa lor în viața copilului/copiilor lor, dar și imaginea negativă pe care aceștia o
au despre ei pot avea un impact negativ substanțial pentru dezvoltarea ulterioară a micuților.
74
Acest studiu calitativ evidențiază existența unor teme și percepții comune pe care părinții
alienați le împărtășesc, deși, în viața de zi cu zi nu s-au cunoscut niciodată și nu și-au
împărtășit experiențele personale. Este un aspect care indică faptul că există anumite elemente
comune care sunt caracteristice fenomenului de alienare parentală, elemente care pot contribui
la definirea și evidențierea acestui fenomen, atât în scop de identificare, dar și în scop de
prevenire.
6. Limite și direcții viitoare de cercetare
Acest studiu este prima cercetare românească care studiază, din punct de vedere calitativ,
impactul pe care alienarea parentală îl are asupra părintelui alienat analizând situația obiectivă
și colectând răspunsurile a 20 de persoane aflate în situația de alienare în relația cu propriul
copil. De asemenea, raportat situația de gen, este un studiu calitativ care colecteză în egală
măsură răspunsurile taților și mamelor alienate, în încercarea de a surprinde existența unor
eventuale diferențe de percepție a fenomenului în funcție de gen. Anterior au existat cercetări
care s-au concentrat exclusiv pe persoanele de gen feminin, a mamelor (Kruk, 2010, Finzi-
Dottan et al., 2011), iar cele care au luat în considerare ambele genuri (5 tați și o mamă,
Vassiliou & Cartwright, 2001) nu au avut o balansare a numărului de participanți pe cele două
grupe de gen.
Deși rezultatele obținute în studiul actual nu au indicat apariția unor diferențe notabile în
ceea ce privește felul în care mamele și tații percep efectele alienării parentale asupra lor,
acesastă lucrare deschide calea spre alte eventuale cercetări care să studieze aspectele
referitoare la diferențele perceptive ale alienării în funcție de genul părintelui.
Una dintre limitările semnificative ale studiului este legată de mărimea eșantionului,
aspect care ne obligă să folosim precauția în intepretarea rezultatelor și în generalizarea
acestora. Datorită sensibilității temei, a fost destul de dificilă identificarea și obținerea
acordului de participare pentru un număr foarte mare de participanți.
75
Fiind un studiu calitativ, nu beneficiază de obiectivitatea studiilor empirice cantitative,
care ar fi putut permite realizarea unor comparații cu subiecți care și-au finalizat relațiile de
cuplu în mod nonconflictual și amiabil, astfel încât să se stabilească dacă pot fi identificate
diferențe semnificative între aceste două categorii de subiecți. O altă limitare este reprezentată
de faptul că subiecții eșantionului au fost extrași exclusiv din populația românească, și au
suferit consecințele custodiei comune impuse de legislația românească aspect care necesită o
precauție extremă legată de raportarea acestor rezultate la populația generală.
Acest studiu poate repreznta o bază de plecare pentru alte viitoare studii care să aibă drept
obiectiv studierea impactului pe care alienarea parentală îl are asupra părintelui alienat la
nivel de efecte ale acesteia asupra stării de bine psihologic, deoarece, cel puțin la nivel de
realitate practică concretă, astfel de situații sunt din ce în ce mai prezente și mai numeroase pe
teritoriul României.
76
CUPRINSUL LUCRĂRII DE DOCTORAT

INTRODUCERE
CAPITOLUL I. Cadru teoretic. Divorțul și caracteristicile sale
1.1. Proceduri de realizare a divorțului
1.2. Tipuri de custodie
1.3. Tipologii parentale în funcție de tipul de custodie obținut
1.3.1. În cazul custodiei comune
1.3.2. În cazul custodiei unice
CAPITOLUL II. Cadru teoretic. Relaționarea copil-părinte post divorț
2.1. Cadru general
2.2. Delimitări conceptuale
2.2.1. Alienarea parentală
2.2.2. Sindromul de alienare parentală
2.2.3.Tulburarea de alienare parentală
2.2.4. Copilul alienat
2.2.5. Familii cu copil alienat
2.2.6. Relație de dominare
2.3. Controverse terminologice în literatura de specialitate
CAPITOLUL III. Cadru teoretic. Dinamica fenomenului de alienare parentală
3.1.Tipologii parentale
3.2. Strategii de alienare parentală
3.3. Consecințele alienării parentale
3.3.1. Consecințele alienării parentale asupra copiilor
3.3.2. Consecintele alienarii parentale asupra părinților
3.3.3. Consecințele alienării parentale asupra adultului care a experimentat
alienarea parentală în copilărie
CAPITOLUL IV. Studiul 1. Analiza literaturii de specialitate cu privire la
impactul divorțului asupra stării de bine a copilului
4.1.Introducere
4.2. Obiectivul cercetării
4.3. Metodologie
4.3.1. Lotul investigat
4.3.2. Instrumente ale cercetării
4.3.3. Procedură
77
4.4. Rezultate obținute

4.4.1. Rezultate inițiale
4.4.2. Rezultate obținute în urma prelucrării datelor
4.4.2.1. Evaluarea studiilor
4.4.2.1.1. Evaluare după conținutul studiilor
4.4.2.1.2. Evaluare după metodologia utilizată
4.5. Concluzii și discuții
CAPITOLUL V. STUDIUL 2. Concepere și validare de instrumente de analiză

psihologică referitor la investigarea divorțului asupra stării de bine a copilului
5.1. Introducere
5.2. Obiectivul cercetării
5.3. Metodologie
5.3.1. Studiul A. definirea criteriilor de construire a instrumentului
5.3.1.1. Obiectiv
5.3.1.2. Procedură
5.3.1.3. Rezultate
5.3.2. Studiul B. Evaluarea fidelității interevaluatori
5.3.2.1. Obiectiv
5.3.2.2. Procedură
5.3.2.3. Rezultate
5.3.3. Studiul C. Analiza factorială exploratorie și analiza factoriala
confirmatorie
5.3.3.1. Obiectiv
5.3.3.2. Procedură
5.3.3.3. Rezultate
5.3.4. Studiul D. Evaluarea modului în care constructul de alienare parentală
corelează cu alte constructe semnificative (anxietatea și tulburările de comportament)
5.3.4.1. Obiectiv
5.3.4.2. Procedură
5.3.4.3. Rezultate
5.4. Modalitatea de utilizare a probei elaborate
5.6. Limite și direcții ulterioare de analiză
78
CAPITOLUL VI. Studiul 3. Studii empirice cantitative cu privire la efectele

divorțului asupra adultului care a experimentat divorțul în copilărie
6.1. Introducere
6.2. Obiectivul lucrării
6.3. Ipoteze de cercetare
6.4. Metodologie
6.4.1. Eșantion
6.4.2. Procedură
6.4.3. Instrumente utilizate
6.4.4. Rezultate
6.6. Limite ale studiului actual și direcții viitoare de cercetare
CAPITOLUL 7. Studiul 4. Efectele divortului si ale alienarii parentale asupra
parintelui alienat – un studiu calitativ asupra alienarii parentale
7.1. Introducere
7.2. Obiectivul lucrării
7.3. Metodologie
7.3.1. Eșantion
7.3.2. Procedura
7.3.3. Rezultate
7.3.3.1. Analiza datelor
7.3.3.2. Constatari
7.5. Limite ale studiului actual și direcții viitoare de cercetare
Concluzii
Bibliografie
Anexe
79

Rezumat Teza Doctorat RO Sirbu Alina Georgeta

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Rezumat Teza Doctorat RO Sirbu Alina Georgeta

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

STAREA DE BINE PSIHOLOGIC ȘI CONDUITE PROBLEMATICE POSTDIVORȚ

existenței unor astfel de instrumente pentru psihologul clinician practician, am considerat

considerate insuficiente pentru introducerea acestuia în Manualul de Diagnostic și Statistică a

• Evaluare cantitativă, prin utilizarea chestionarelor

(Johnstone, 2016), caracteristici în funcționarea psihologică a părinților alienatori (Baker,

III. STUDIUL 2. ALIENAREA PARENTALĂ. CONSTRUIREA ȘI

În cadrul analizei proprietăților psihometrice ale Chestionarului de Alienare Parentală

Studiul 3 Scopul acestui studiu a fost de a optimiza chestionarul propus, de a explora şi

Gradul de comunalitate al variabilelor este prezentat în Tabelul 2. Observăm că pentru toți

Table 2. Gradul de comunalitate al itemilor

Tabel 3 Total Variance Explained.

Component Initial eigenvalues Extraction sums of squared Rotation

Incarcarea finala a factorilor este prezentata in Tabelul 4

Tabel 4 Analiza Factoriala Exploratorie (EFA)- Final Factor Loadings

Consistența internă a factorilor a fost verificată utilizand coeficientul alpha Cronbach.

Statisticile aferente fiecarei subscale sunt redate in Tabelul 6.

După finalizarea analizei factoriale exploratorii, pentru testarea ipotezelor a fost

Figura 1. Reprezentarea grafica a modelului cu 24 de itemi, opt factori necorelati si un

Model χ2 df χ2/df CFI TLI RMSEA SRMR ∆χ2 ∆df

mod semnificativ prezența anxietatii la copii precum și existența problemelor de

IV. STUDIUL 3. EXPERIMENTAREA ALIENĂRII PARENTALE ȘI A

24 de fațete și 6 dimensiuni mari, fiecare dimensiune incluzând patru scale de fațetă.

Securizant Intercept 4.06 0.098 3.87 4.25

Tabel.2 Anova pentru testarea rezultatelor ca intreg

Intercept 26.74 0.13 26.47 27.00

H3. Comportamentul de grijă și supraprotecție exercitat de către părinți asupra copilului

Un comportament de supraprotecție ridicat al mamei în copilărie prezice apariția unui

Tabel 4 . Regresie liniară multivarită între variabilele Parental Bonding și Stilul de

Securizant Intercept 3.03 0.36 2.32 3.73

Tabel.5 Anova pentru testarea rezultatelor ca intreg

H4. Comportamentul de grijă și supraprotecție exercitat de către părinți asupra copilului

Intercept 23.60 0.50 22.62 24.59

H5. Conflictul de loialitate experimentat în copilărie prezice modul se structurare al

Onestitate (p<.05), Emoționalitate (p<.05), Extroversiune (p<.05), Agreabilitate (p<.05),

Tabel 7. Regresie liniară multivarită între variabilele Conflict de loialitate și

Onestitate Intercept 42.46 0.39 41.69 43.23

Tabel.8 Anova pentru testarea rezultatelor ca întreg

H6. Comportamentul de grijă și supraprotecție exercitat de către părinți asupra

Tabel 9. Regresie liniară multivarită între variabilele Parental Bonding și Dimensiuni

Extraversiune Intercept 45.21 1.82 41.64 48.79

Grija tatălui 0.024 0.04 -0.06 0.11 0.58

Tabel10. Anova pentru testarea rezultatelor ca intreg

Ca un element de noutate, studiul nostru își propune să investugheze relația de

În ceea ce privește relația de predicție dintre predicție dintre dintre comportamentul

Limitele identificate în studiul prezent deschid posibilitatea unor aprofundări și

V. Studiul 4. Efectele divorțului și ale alienării parentale asupra părintelui

alienat. Un studiu calitativ asupra alienării parentale -

divorț, ajunge să sufere o afectare a relației cu unul dintre părinți.

Aunci când se instalează fenomenul de alienare parentală, se identifică apariția unei

care copilul respinge interacțiunea, ca urmare a intervenției voluntare a celuilalt părinte

copil ca fiind un părinte bun.

și a efectelor sale pentru ambele categorii de părinți.

Acest studiu calitativ își propune să examineze experiența maternității și a paternității

de a mai interacționa cu ei.

În studiu a fost cuprins un număr 20 de subiecți, de naționalitate română, (medie de

 Să provină din cupluri divorțate sau în curs de divorț;

 Să facă parte din familii care aveau cel puțin un copil;

 Să se identifice ca trecând printr-o situație de alienare parentală

(imposibilitatea relaționării firești cu propriul copil datotită intervenției

intenționate a celuilalt părinte);

Dintre cei 20 de părinți, 18 dintre ei au fost custodieni (9 bărbați și 9 femei, 90%),