Universitatea de Stat din Moldova 

Facultatea ŞTIINŢE ECONOMICE 

DEPARTAMENTUL FINANȚE ȘI BĂNCI 
 
 
 

STUDIU INDIVIDUAL 
DIVORȚUL –– PROBLEMĂ SOCIALĂ

Conducator științific:
asist. univ.

Elaborat: Braga Natalia

Țurcan Loredana
Celac Olga
Cojocari Ana
Pocitari Ionela
Magari Valentina
GR: FB211

CHIȘINĂU 2022
 INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei:
Starea actuală a societăţii îl determină pe fiecare membru al ei să reflecteze
adânc asupra schimbărilor ce se produc atât în societate, cât şi în viaţa lui personală.
Dramatismul acestor schimbări, viteza cu care ele se produc, incertitudinea şi
caracterul contradictoriu al proceselor social-economice şi politice fac ca
personalitatea să-şi revizuiască locul ei în societate şi să-şi schimbe modul de viaţă cu
care se obişnuise.
Divorţul este un fenomen psiho-social complex ce constă în destrămarea
vieţii de familie, eveniment cu profunde implicaţii sociale, majoritatea cu o
rezonanţă negativă pentru membrii cuplului destrămat şi participanţii la viaţa socială
în general. Evoluţia numărului familiilor, în ultimii ani, înregistrează o tendinţă
descendentă, în parte datorată şi procesului de desfacere a căsătoriilor, iar ca implicaţii
imediate sunt afectaţi copiii minori rezultaţi la divorţ, se înregistrează o scădere a
natalităţii, implicaţii de natură socio-economică, prin modificarea statutului social al
partenerilor rezultat în urma divorţului, dar şi a nevoilor economice în funcţie de
partajarea bunurilor şi asigurarea unui trai decent.
Ipotezele și obiectivele cercetării:
      În studiul asupra divorțului privit ca efect și cauză de tulburări psihice la copii,
am pornit de la urmatoarele ipoteze:

 Dacă familia se destramă, atunci personalitatea acestuia va fi grav influențată.

 Dacă o familie divorțează, atunci nivelul de trai al membrilor acesteia va tinde
către sărăcie.
 Dacă un copil trăiește experiența unui divorț, atunci va fi marcat de acesta pentru
tot restul vieții.
Obiectivele cercetării:
 Semnale de alarmă cu privire la efectele divorțului asupra dezvoltării și formării
personalității copilului.
 Identificarea cauzelor care generează comportamentul deviant la copii.
 Evoluția divorțurilor în funcție de numărul copiilor rămași după desfacerea
căsătoriei.

2
 Schema operațională de cercetare:
Pentru desfășurarea optimă a cercetării vom urmări câțiva indicatori la
dimensiunile copilului:

 Vârsta;
 Părintele care-l întreține;
 Relația cu părintele care-l întreține;
 Relația cu prietenii, colegii;
 Noile condiții de viață;           
 Situația financiară;
 Modificări comportamentale.
Descrierea și definirea instrumentelor de investigare:
            Am folosit ca metode de investigație studiul de caz, interviul, chestionarul și
observația. Metodologia folosită uzează de două tipuri de modele care s-au dovedit a
fi complementare:

 Analiza calitativă și analiza cantitativă

Analiza calitativă, este metoda folosită care permite studierea în profunzime
a  aspectelor legate de consecințele divorțului în viața copilului, încercandu-se
descrierea, înțelegerea și explicarea efectelor psihosociale pe care divorțul le are
asupra copiilor.
    Analiza cantitativă, urmărește o exprimare numerică a informațiilor obținute, în
legătură cu desfășurarea vieții de familie a copilului în lipsa unui părinte.
Descrierea cazurilor:
            Cu ajutorul studiilor de caz vom descoperit care sunt trăirile acestor copii, acum
când o singură persoană îndeplinește ambele roluri, și de mamă și de tată, care sunt
condițiile în care părinți au divorțat, ce fel de tratament primesc de la singurul părinte
și dacă primesc un ajutor (dacă este cazul) din partea statului sau/ și de la părintele
absent. Studiile de caz vin în completarea ghidului de interviu pentru a avea o imagine
amplă a stării actuale, a proceselor comportamentale generate de destrămarea familiei
și a stării emoționale și afective a copilului. În continuare vom prezenta 3 studii de
caz, de copii a căror părinții au divorțat, având vârstă cuprinsa intre 13 și 17 ani.
Studiu de caz: Probleme comportamentale, imposibilitate de comunicare, dificultăți
de relaționare cu colegii și prietenii, randament școlar scăzut, pe fondul neînțelegerilor
dintre părinții și a situației familiale actuale.

3
 I. COMPARTIMENTUL TEORETIC
1.1. Divorțul și impactul lui asupra copiilor
Câte bucurii și câte griji aduce un copil în viața de familie!
Nu există vârstă în care exemplul familiei să fie mai rodnic decât aceea în care
copilul îsi petrece cea mai mare parte din viață în familie, sub directa ei îndrumare și
supraveghere.
Viața de familie contribuie cu un coeficient însemnat la modelarea omului din
punct de vedere moral. Se poate afirma că fundamentele morale ale personalității își
au originea în învățăturile primite în viața de familie, la vârsta la care formarea
copilului se clădește cu precădere pe exemple. Nenumărate aforisme și maxime
exprimă acest lucru:
“E grea pretenția, fără exempluri bune,
Să fie cineva desăvârșit în lume.”
(Al. Donici)
“Familia trebuie să fie un mediu în care copilul trebuie să fie iubit, să fie în
siguranță, să găsească un model parental și un model educațional pe care să-l aplice în
viitor când va fi el însuși părinte”
“Familia este contextul în care individul evoluează pe tot parcursul vieții sale, iar
consecințele unei funcționări deficitare se reflectă întotdeauna negativ în starea de
sănătate psihică și somatică a acestuia, dar și în dezechilibrele și suferințele sociale
„Familia este mediul esențial care poate influența dezvoltarea și destinul copilului prin
securizare materială, dragoste și educație.”
„Familia este prin definiție cadrul de satisfacere al nevoilor membrilor ei.
Nevoile de bază, fiziologice sunt la fel de importante ca și nevoia de securitate, de
dragoste şi apartenență, de recunoaștere. Toate aceste nevoi categorisite de Maslow ca
fiind nevoi de tip D, care apar prin lipsă și împing individul la a căuta satisfacție ,
depind de ceilalți, de cei din jurul individului, de ceilalți membri ai familiei. Este
evident faptul că o familie în care legăturile dintre membrii ei nu sunt de dragoste și
respect, nu poate constitui un cadru propice de satisfacere a nevoilor umane și deci de
dezvoltare normală.”
Rolul familiei este crucial pentru formarea personalității copiilor. Primele lecții
de viață și de comportament social sunt „predate” și învățate acasă. Expresia „cei
șapte ani de-acasă” spune multe în acest sens. Rolul părintelui este acela de a-i oferi

4
copilului un model și direcția de urmat în viață. Diferențele înregistrate în
comportamentul moral și în valorile morale ale copiilor de aceeași vârstă se explică
cel mai adesea prin diferențele înregistrate în practicile părinților în materie de
educație.
Divorțul a devenit una dintre cele mai răspândite probleme din ultimele decenii,
iar numărul de copii școlari care au părinți divorțați, a crescut simțitor. Deși nu toți
copiii sunt afectați în mod grav de divorțul părinților, totuși mulți dintre ei, manifestă
dificultăți sociale și emoționale. Acei copii care au un puternic sprijin economic și
social, schimbări minime ale mediului lor, o gândire pozitivă față de ei înșiși și părinți
cu abilități parentale adecvate, se pare că au o adaptare optimă după divorț. Altor
copii, divorțul părinților le poate afecta profund viață și modul de relaționare.

Pentru un copil, părintele este cea mai importantă persoană din lume, mai
importantă chiar decât sine însuși. Sau, mai corect spus, relația cu părintele este atât
de necesară, de vitală copilului, încât acesta din urmă este dispus să gândească sau să
simtă oricum, numai să nu piardă această relație.
Deși concepția despre divorț s-a schimbat mult în societatea contemporană,
divorțul ne mai apărând ca un eșec, ci ca o soluție și un început pentru o viață mai
bună (consecințe pozitive). realitatea dovedește că acesta are și multe consecințe
negative. Consecințele negative pot fi atât la nivelor celor doi parteneri , cât și asupra
copiilor.
Tema divorțului pune în discuție o problemă psihologică centrală – familia și
modul în care se adaptează la realitatea socială actuală, la schimbările majore de pe
piața forței de muncă, la dispariția, cel puțin în orașele mari, a serviciului clasic, cu
program, la reducerea semnificativă a timpului pentru familie. A rămâne împreună
pentru copil nu mai este o motivație la modă. Mentalitatea este astăzi mult mai
modificată față de anii 70 sau 80. Trecerea de la o ipostază la alta este relativ dură și
găsește multe persoane în situația de a se simți depășite de ceea ce se petrece în planul
mentalității. Dispariția familiei clasice a devenit un fenomen în sine extins.
Confruntarea dintre cele două tipare, tradițional și nou, conduce la multe dificultăți
interioare cu care se confruntă fiecare persoană aflată într-un asemenea proces de
decizie.
Problema divorțurilor și a căsătoriilor este că se ajunge prea ușor aici. Aceste
căsătorii și divorțuri nu sunt decât puneri în act foarte rapide, rupte de conținut, de
simbolistică, de apartenență la matricea respectivă.
5
 1.2. Tipuri de divorț
Divorțul copilului – în acest divorț avem în vedere cupluri care se constituie ca mod
de siguranță al celuilalt, de obicei unul joacă rolul “copilului” și celălalt al
“părintelui”. Când copilul ajunge să crească, își reorienteazș interesul spre alte
persoane. Ca urmare el nu mai este interesat de a fi ocrotit, ci de a stabili un alt tip de
relație de cuplu. De cele mai multe ori aceste divorțuri sunt calme și sunt efecte ale
creșterii “copilului” și continuării drumului lui în afara cuplului. Este frecvent întâlnit
și de obicei se asociază cu momente de trecere din casa părinților în cea a soțului /
soției. Ca și când un copil nu este încș pregatit să rămână acasă și nici să plece de
acasă și atunci stabilește o relație cu altă persoană care este “părinte ocrotitor”
Divorțul “terței persoane” – în acestă formă divorțul devine vizibil abia în momentul
în care în viața unuia dintre soți intervine o a treia persoană. De regulă, acest lucru se
întâmplă în cuplurile care ajung să aibă probleme și să nu le cunoască, să le evite.
Practic cei doi nu mai sunt demult timp împreună dar, în virtutea obișnuinței, continuă
să se comporte ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. În plan simbolic, cea de-a treia
persoană raspunde mult mai bine nevoilor inconștiente ale unei persoane și reușește să
se integreze mai bine în lumea sa spirituală, ceea ce face ca această persoană să devină
mult mai importantă decât precedenta.
Divorțul corectării – este un tip de divorț care se produce la maturitate de cele mai
multe ori. În acest divorț, nu a existat practic niciodată o relație între cei doi. Se
asociază cu ideea de schimbare, iar discursul: “nu l-am iubit niciodată însă îmi este
drag și mă simt bine când sunt cu el” este frecvent. În acest divorț, se corectează ceea
ce nu trebuia să se producă și anume căsătoria întrucât nu era o bază pentru o relație
între cei doi. Este un divorț dificil, asociat cu multe suferințe, îndoieli, ambivalențe
din partea amândurora.
Divorțul neconsumat – este un tip de cuplu cu probleme majore de comunicare, de
relaționare. În fapt, deși în acte sunt căsătoriți, ei nici nu participă la aceleași activități
împreună și chiar când o fac sunt în lumi paralele. Nu au capacitatea de a divorța și
nici de a fi împreună. Este un cuplu blazat. Din punct de vedere psihologic ei trăiesc
vieți separate, cu toate acestea păstrează aparențele unei familii împreună. Dacă intră
în terapie intră individual. 
Divorțul real – faptul că două persoane sunt la mare distanță geografică una față de
alta este deseori un context care asigură o motivație pentru un divorț. Totuși acest tip
de divorț nu se întamplă decât dacă există și alte tipuri de dificultăți psihologice în

6
cadrul acestei familii. De cele mai multe ori divorțul real utilizează ca pretext distanța
geografică.
Divorțul compulsiv – este un tip de divorț multiplu urmat, evident, de căsătorii. Acest
tip de divorț este caracterizat de multă ambivalență, de incapacitatea de fuziune din
partea celui care îl practică. Este un tip de divorț în care latura psihologică este
decisivă. Cuplul de acest tip pare a nu suporta să trăiască unul fară celalalt și nici nu
suportă să fie unul cu altul.

1.2. Efectele divorțului

Este universal cunoscut faptul că în fața divorțului copiii reacționează diferit, de
obicei le este foarte greu, iar rănile sunt mult mai profunde decât ale celor doi
parteneri care se despart. Fiecare copil este unic, are propria să personalitate, evoluție
și ritm de dezvoltare.
Câteva elemente generale: după 10 ani, copilul intră în prepubertate,
caracterizată ca fiind o perioadă intensă de creștere, dar și de dezvoltare a
caracteristicilor sexuale. Poate apărea o anumită iritabilitate în comportament, o
alternare a stărilor de voioșie și exuberanță cu cele de indispoziție și oboseală. Apar
tot felul de cerințe, atât din partea familiei, cât și din cea a școlii, din ce în ce mai
formulate, care-l solicită pe copil și la care învață, în timp, să se adapteze. Viață
interioară este intensă și bogată. Copilul are nevoie să comunice ce simte și să aibă
încredere în capacitatea sa de a crea, în propriile sale abilități. Pe fondul comparației
cu colegii pot apărea sentimente de inferioritate care îi inhibă naturalul
comportamentului. Copilul devine mai independent și caută să se integreze în grupul
de copii de vârsta lui. Acest grup este important în dezvoltarea identității copilului, a
atitudinilor și valorilor pe care le adoptă. Durerea, neliniștea și conflictul dintre părinți
în cazul unui divorț sunt resimțite și de cel mic. Acestea apar mult mai devreme; de
fapt, toată perioada care anticipă o astfel de decizie de această situație să continue
pentru toți cei trei membri.
Uneori, din păcate, nu se poate altfel! Consecințele uneori nu se văd în exterior,
dar aceasta nu înseamnă că nu există. Ele pot consta în retrageri afective, stări de
melancolie, scăderi ale implicării sociale și școlare, depresii, izolări afective. Pentru ca
acestea să nu apară, foarte important este ca copilul să păstreze o relație de calitate și
strânsă cu ambii părinți. Copilul să simtă că părinții îl iubesc și că relația pe care o au
cu el nu se va schimba. Chiar dacă ei divorțează, rămân părinții lui și îi vor fi alături.

7
 II. COMPARTIMENTUL PRACTIC
2.1. Interviul
   Septimiu Chelcea, Ion Marginean, Ion Cuc definesc interviul ca o tehnică prin
întrebări și răspunsuri a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în
vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socio-
umane.
            Interviul este cea mai cunoscută metodă de recoltare a datelor în achetele sociale.
Interviurile din asistența socială au caracteristici speciale care le diferențiază de
conversațiile cotidiene. Ele au un anumit context, sunt direcționate spre un scop
particular, cu durată planificată, iar uneori limitată, iar dezvoltarea de relații
pozitive  sau negative este ineviatabilă în acest proces. Trebuie precizate însă
următoarele lucruri:

 Interviul propune întrevederea dar nu  se confundă cu acestea.

 Nu există interviu fără convorbire, dar nu orice conversație constituie un interviu.
 Interviul reprezintă mai mult decât un dialog,  pentru că nu întodeauna dialogul
are drept scop obținerea de informații.
 Interviul nu poate fi confundat cu interogatoriul pentru că interviul nu obligă
răspunsul, el presupune libertatea de expresie a personalității.
Cazul 1 (D.S. 13 ani)
Tabloul familiei: D.S. este un băiat de 13 ani, provine dintr-o familie destrămată,
părinții fiind divorțați. Tatăl trăiește în concubinaj, iar mama s-a mutat la bunici,
copilul rămânând în grija celor două surori mai mari într-un apartament cu două
camere, proprietatea mamei. Mama a plecat la țară deoarece din pensie și din alocația
de stat nu putea să plătească întreținerea. Copilul este dus la școală alternativ de
surorile lui, și învață foarte bine. Acestea manifestă afecțiune față de el și copilul de
asemenea este atașat de ele. Tatăl ia legătura foarte rar cu copilul și atunci îi dă câțiva
bani, în schimb nu plătește pensia alimentară. Mama vine în oraș cât de des poate, însă
din cauza banilor câteodată preferă să nu vină. Copilul este afectat de absența
părinților, este lipsit de afecțiunea acestora însă își iubește enorm mama, și uneori
când merge în vizită la țară nu mai vrea să vină înapoi.
Tabloul copilului: Copilul merge la școala din oraș, însă învățătoarea a surprins câteva
caracteristici ale copilului care îl diferențiau de ceilalți elevi din clasă, de aceeași
vârstă cu el. Astfel el era foarte retras, neatent la ore dar unul care învăța foarte bine
luând note mari la toate materiile, fiind tot premiant, îi era parca rușine să răspundă
8
sau să iasă în față la răspuns, și acuza că toți copii îl privesc suspicios, unii chiar
reproșându-i lipsa părinților de la ședințe și prezența surorilor. De multe ori stă ore
întregi și își face temele, nedorind să iasă la joacă, iar alteori se întâmpină cu probleme
dimineața când trebuie să meargă la școală; el plânge, și nu vrea să își însoțească
surorile spre școală. Învățătoarea a observat că de multe ori este așa sustras de ceea ce
lucrează încât nu o aude dacă îl strigă, ea este de părere că la această vârstă
conștientizează din ce în ce mai bine situația familiei sale.
Cazul 2 (P.C. 14 ani)
Tabloul familiei: Este o minoră timidă care învață destul de bine. Locuiește cu mama,
în chirie și pe la rude. Părinții au divorțat în urmă cu un an din cauza exceselor de
violență pe care tatăl le avea asupra ei, a mamei și a surorii mai mari. Uneori tatăl le
dădea afară din casă și le lăsa să doarmă pe străzi. Mama muncea, dar salariul pe care
îl aducea în casă nu era suficient, pentru că el nu avea serviciu și nici nu se chinuia să
își găsească loc de muncă. Acum nu ține legătura cu tatăl, chiar dacă au o situație
financiară precară. Ea nu vrea să își vadă tatăl din cauza cruzimilor suportate.
Tabloul copilului: Minora învață la o școală din oraș, urmând a se încrie la liceu. Are
medii mari, în ciuda faptului că diriginta a surprins câteva diferențe între ea și colegii
ei. Astfel, atât pe stradă cât și la școală este visătoare, neatentă la ce se întâmplă în
jurul ei și din cauza lipsei banilor se îmbracă multe zile cu aceleași haine, iar uneori
încalțămintea ei este deteriorată. Din cauza aceasta ea nu îndrăznește să vorbească
liber la ore și nu prea comunică cu colegii. Întodeauna privirea ei este tristă și aproape
niciodată nu zâmbește.
Cazul 3 (S.G. 17 ani)
Tabloul familiei: Minora locuiește cu mama, deoarece tatăl a considerat că e mai bine
ca fiind fată să stea cu mama. Divorțul părinților s-a produs după ce tatăl fiind mai
mult plecat la serviciu din oraș, mama și-a găsit pe altcineva. Locuiește cu mama dar
nu se înțelege cu aceasta acuzând-o că din vina ei s-a produs divorțul și de
obligativitatea de a rămâne cu ea. Mama lucra în acea perioadă dar banii ei nu erau
suficienți pentru a o întreține pe ea și pe sora ei. S.G. trebuia să o îngrijească pe sora
mai mică și să îi gătească atât ei cât și mamei care era la serviciu. Cu tatăl se întâlnește
de două ori pe lună, însă nu de fiecare dată acesta îi dă bani.
Tabloul copilului: Prezența noului tată a făcut-o pe S.G. să fie o persoană rebelă și
care nu respectă pe nimeni. Situația școlară a acesteia a devenit un dezastru după
divorțul părinților și absențele erau tot mai multe. Câteodată vrea să plece de acasă dar
9
 nu are unde deoarece tatăl s-a mutat din oraș. Acum că are 17 ani începe să înțeleagă
decizia luată de mama cu 2 ani în urmă, și încearcă să comunice cu aceasta. La cei 17
ani, ea fumează și frecventează cercuri de prietenii dubioși. O importanță totuși are
prezența la ore, însă diriginta și profesori nu sunt mulțumiți de activitatea ei. Uneori
ajunge târziu acasă și mirosind a alcool dar mama nu îi zice nimic pentru că se
consideră vinovată de situație actuală. Situația financiară este destul de bună, dar lipsa
tatălui nu o va compensa nici banii, nici noul tată. Ea ține la tatăl ei și și-ar dori să
locuiască cu acesta.

2.2.Chestionarul
Chestionar:
Am citit fiecare afirmație rugând copilul ca la fiecare afirmație să spună "da" sau "nu".
1. Sunt chiar tare bolnav.
2. Adesea mă simt singur.
3. Nu pot sta liniștit.
4. Nu-mi place acum să stau mult cu alți copii.
5. Știu că întotdeauna cineva va avea grijă de mine.
6. În mod obișnuit sunt fericit.
7. Nu pot avea grijă de mine.
8. Am câțiva prieteni buni.
9. Există cel puțin un adult cu care pot discuta despre problemele mele.
10. Adesea am probleme cu profesorii la școală.
11. Ajut mult acasă.
12. Adesea strig la oameni.
13. Mă descurc bine la școală.
14. Mi-ar plăcea să fiu îmbrățișat mai des.
15. Visez cu ochii deschiși aproape tot timpul.
16. Aș dori să petrec mai mult timp cu tata.
17. Majoritatea celor mari pot fi de încredere.
18. Adesea sunt supărat pe tata.
19. Mă simt iubit.
20. Nu mă îngrijorează prea mult problemele parinților mei.
10
 21. Chiar am des probleme cu somnul.
22. Aproape tot timpul sunt trist.
23. Intru într-o mulțime de necazuri la școală.
24. Petrec cât de mult timp posibil jucându-mă cu prietenii mei.
25. Adesea mi-e frică.
26. Cred că plâng prea mult.
27. Mă simt neajutorat.
28. Am cel puțin un prieten cu care să vorbesc atunci când sunt supărat.
29. Nu pot să mă concentrez la munca de la școală.
30. Sunt multe bătăi între părinții mei.
31. Mă înțeleg bine cu ambii părinți.
32. Adesea mă simt ca bătut.
33. Am probleme cu activitatea școlară.
34. Mă îngrijorez că nu sunt destui bani pentru lucrurile de care am nevoie.
35. Îmi place să fiu singur.
36. Aș dori să stau mai mult timp cu mama.
37. Mă gândesc că mă voi căsători și eu într-o zi.
38. Adesea sunt suparat pe mama.
39. Părinții mei se ceartă mult.
40. Mă simt jenat când profesorii sau colegii mă întreabă ceva despre părinți.
41. Nu-mi place să stau liniștit.
42. Sunt tare îngrijorat.
43. Sunt sigur că amândoi părinți mă iubesc.
44. Adesea mă trezesc noaptea.
45. Am timp pentru mine.
Întrebări despre divorț
48. Pot să vorbesc cu ușurință cu alți copii despre divorț.
49. Cred că mama și tata vor fi iar împreună.
50. Lucrurile sunt mai bune pentru părinții mei de când au divorțat.
51. Pot discuta cu mama despre divorț.

11
 52. Uneori sunt îngrijorat că am făcut ceva care i-a făcut pe părinții mei să
divorțeze.
53. Ajut în casă mai mult decât o făceam înainte de divorț.
54. Știu că părinții mei nu vor mai locui niciodată împreună.
55. Lucrurile sunt mai bune pentru mine de când au divorțat părinții mei.

În funcție de răspunsurile copilului la acest chestionar am evaluat care este

"răspunsul" copilului față de divorțul părinților.
1. Copilul conștientizează că divorțul a avut loc, că părinții nu mai sunt căsătoriți și că
trebuie să se obișnuiască cu realitatea.
2. Copilul tinde să se elibereze de orice conflict rămas între părinți și să se concentreze
asupra propriei persoane și asupra a ceea ce înseamnă " să fii copil ".
3. Dorește rezolvarea pierderilor datorate divorțului - pierderea unui părinte, a
mediului familial, a prietenilor sau a unui mod mai confortabil de trai.
4. Depășește supărarea/furia și sentimente de auto - învinovățire.
5. Acceptarea faptului că divorțul este permanent și că părinții nu se vor împăca. Toate
acestea sunt importante mai ales pentru adolescenți deoarece stadiul lor de dezvoltare
înseamnă învățare, stabilirea și menținerea relațiilor bazate pe dragoste.

2.3. Intepretarea datelor

Pornind de la analiza studiilor de caz observăm, în 90% dintre cazuri, că minorii
suferă modificări comportamentale radicale. Cel mai des este întâlnit comportamentul
deviant ca efect a tulburărilor psihice, provocate atât de divorțul părinților cât și de
lipsa de autoritate a părintelui plecat. Ca și cauză a separării în fapt apare sărăcia
familiei uniparentale, efect care afectează stima de sine a copilului, și așa cum arată
studiile de caz, sărăcia generează fenomenul de interiorizare și inferiorizare.
Această ”sărăcie” a familiei, este provocată și de lipsa de colaborare între
membrii fostului cuplu, între părintele absent și copil, proporție de relaționare
prezentă la 60% dintre cazuri. Însă, să nu uităm că nu este suficientă doar o relație
amiabilă, contribuția financiară ambilor părinți pentru creșterea, educarea și formarea
acestuia având o funcție mult mai importantă.
În legătură cu poziția copilului între cele două ”tabere”, specialiștii au fost de
părere că este în dezavantaj, el este o ”minge” pasată în funcție de puterea de
12
convingere, este un obiect care urmează a fi câștigat ca semn de răzbunare, el este
suportul pe care se ”construiește” fericirea individuală a partenerilor, fară a se ține
cont că pentru el ”fericirea” înseamnă ”familie”. În tot ”circul” care se desfășoară
înainte și post divorț, el este dat la o parte, este singur deoarece părinții lui sunt
ocupați să își dispute orgoliile și bunurile, iar de iubire față de copil nu se mai pune
problema deoarece ei nu mai au rezerve de afecțiune.
Pentru a putea trece mai ușor peste divorț, specialiștii sunt de părere că acestuia
nu trebuie să i se ascundă situația reală din familie, el astfel obișnuindu-se treptat cu
ideea despărțirii. Ușor, ușor el trebuie pregătit pentru plecarea tatălui dându-i
explicațiile pe care le cere. Și cel mai important, așa cum am spus anterior, în perioada
divorțului, părinții trebuie să îl sprijine. Prin urmare este important ca acesta să fie
pregătit din timp pentru acest eveniment.
Pentru a afla în concret care sunt efectele pe care divorțul le generează asupra
copilului, am îmbinat părerile specialiștilor, și s-a ajuns la concluzia că efectele grave
sunt cele asupra psihicului uramate de cele materiale. Ei asigură că formarea,
dezvoltarea și perfecționarea personalității copilului este puternic influențată de trăirea
nefastă a unor asemenea evenimente. Țoață viață el va simți ca un ”semn” divorțul
părinților, un ”semn” care în concepția lui îl diferențiază de ceilalți indivizi,
întodeauna se va simți inferior celorlalți, doar într-un grup care cuprinde membri
asemenea lui se va putea desfășura, niciodată nu se va simți sigur pe el și niciodată nu
va fi încrezător în forțele proprii.
Ca efecte, specialiștii amintesc tulburările de comportament și comportamnetul
deviant. Apariția acestuia se datorează lipsei de autoritate și supraveghere a unuia
dintre părinți, nesiguranței în fața celorlalți, lipsei de sprijin. Acest comportament este
privit și ca răzbunare pe situația în care se află dar și ca efect al situației fianciare
precare.
Pentru a putea combate acest comportament specialiștii recomandă în primul
rând o colaborare între foștii partenerii ai cuplului, o comunicare între părinți și copil,
consultarea unui specialist în domeniul divorțului, o supraveghere îndeaproape a
copilului.
Specialiștii îndrumă familiile cu probleme de acest gen către un cabinet de
consiliere, atât singuri cât și cu minorul, atât pentru consiliere cât și pentru pregătirea
unui divorț. De asemenea le recomandă să înlăture orice probelmă care ar putea
conduce la un asemenea act.

13
 CONCLUZII
Conținutul cercetării date este poate mai restrâns, deoarece având în vedere
numărul mic de cazuri studiate și a ghiduilor de interviu aplicate, concluziile pot oferi
aspecte doar la nivelul unei comunități restrânse. Totuși opiniile specialiștilor
generalizează situația familiilor destrămate.
Studiile de caz ne arată că situația familiei uniparentala este grav afectată de
divorț, atât din punct de vedere al vulnerabilității cât și a situației financiare. Famiile
studiate au sau n-au avut în perioada imediată după divorț tendința de sărăcie, astfel
avem cofirmare la ipoteza conform căreia situația financiară a familiei tinde către
sărăcie. Am văzut acest aspect în toate cazurile în care copiii rămân în întreținerea
mamei, dar nu neapărat. Pe lângă toate acestea, lipsa banilor îndeamnă minorii și
adolescenții la acte deviante, la comportamente exagerate și antisociale.
Comportamentele deviante ale minorilor apar ca și efect al destrămării familiei, al
nepăsării cu care este tratat în perioada divorțului, a situației materiale aflată în declin,
a lipsei de sprijin și siguranță din partea părinților. Toate acestea generează o serie de
incertitudinii în mintea copilului și îl face să devină vulnerabil și maleabil la acte
deviante. Astfel avem confirmare și la ipoteza care pornește de la ideea că destrămarea
familiei este cauza tulburărilor de comportament.
Specialiștii, prin ghidul de interviu, ne asigura că experiența unui divorț în urma
căreia părinții își dispută orgoliile, va avea un efect drastic asupra formării, dezvoltării
și perfecționării personalității copilului. Formarea lui ca individ va fi marcată inclusiv
până la întemeierea propriului mariaj, care de asemenea va avea de suferit.
Întodeauna minorul devenit adult, va avea tendință de a se detașa de persoane
care se aseamănă prin comportament, gesturi, ticuri, caracter, cu unul dintre părinți,
dar mai important e că își va modifica caracterul astfel încât să nu existe termen de
apropiere cu cel al părinților. Totuși s-a dovedit că dorind să nu imităm anumite
persoane, facem acest lucru fară să ne dăm seama.

14
 BIBLIOGRAFIA
http://www.asociatia-zamolxe.ro/node/693
http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/sociologie/Cercetarea-sociologica-
privind46.php
https://ru.scribd.com/document/84095220/Divortul-Si-Cauzalitatea-Acestuia
http://elisabetastanciulescu.blogspot.md/2010/07/copiii-si-divortul-cele-mai-recente.html

15