Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dreptul Afacerilor 16.11.2022
Dreptul Afacerilor 16.11.2022
CONSUMATORULUI
1
Adrian Năstase, Drepturile omului – religie a sfârşitului de secol, Institutul Român pentru Drepturile Omului,
Bucureşti, 1992.
2
Pe larg, în David Kelly, Ann Holmes, Ruth Hayward, Business Law, fourth ed., Cavendish Publishing Limited,
London, 2002, p. 570-582.
3
Sistematizarea elementelor protecţiei consumatorului comportă diferenţieri de concepţie, care, însă, nu sunt
esenţiale. În dreptul comunitar protecţia consumatorilor este sistematizată într-un tablou al mai multor drepturi
complexe: protecţia intereselor economice, protecţia sănătăţii şi securităţii personale, repararea daunelor;
reprezentare şi participarea la decizii (v. O. Manolache, Drept comunitar, op. cit., p. 192-194). Legea italiană din
1998, recunoaşte ca drepturi fundamentale ale consumatorilor şi utilizatorilor: apărarea sănătăţii; securitatea şi
calitatea produselor şi serviciilor; informarea adecvată şi o publicitate corectă; educaţia consumatorului;
corectitudinea, transparenţa şi echitatea în raporturile contractuale privind bunuri şi servicii; promovarea şi
dezvoltarea asocierii libere, voluntare şi democratice între consumatori şi utilizatori; serviciilor publice conform
standardului de calitate şi de eficienţă.
1
- recunoaşterea dreptului la reparaţia pagubelor încercate de către consumator datorită
neconformităţii produsului cu caracteristicile enunţate de producători şi de distribuitori,
defectelor de calitate şi periculozităţii produselor sau serviciilor pentru viaţa, sănătatea şi
securitatea consumatorului;
- asigurarea participării consumatorilor la fundamentarea şi luarea deciziilor care
interesează această calitate a lor.
A. Subiecţii.
1. Consumatorul protejat este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice
constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale,
industriale sau de producţie, artizanale ori liberale (art. 2 din OG nr. 21/1992);
2. Operator economic - persoană fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul
activităţii sale profesionale fabrică, importă, transportă sau comercializează produse ori părţi
din acestea sau prestează servicii.
Deci, operatorul economic care înstrăinează un bun care nu-i mai este necesar fondului
său de comerţ, nu are această calitate ca subiect activ al protecţiei consumatorului.
3. Producătorul este:
- fabricantul unui produs finit, al componentei unui produs şi al materiei prime;
- operatorul economic care recondiţionează produsul sau agentul economic şi distribuitorul
care aduc o modificare a caracteristicilor produsului;
- importatorul produsului destinat vânzării, închirierii, leasingului şi unor forme de
distribuţie specifică;
- distribuitorul produselor importate, al căror importator nu se cunoaşte, chiar dacă
producătorul este menţionat;
- operatorul economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs;
- reprezentantul înregistrat în România al unui operator economic care nu are sediul în
România sau, în cazul inexistenţei acestuia, importatorul produsului;
- distribuitorul produsului, în cazul în care importatorul nu poate fi identificat, dacă nu
informează persoana prejudiciată în termen de 30 de zile de la cererea acesteia asupra
identităţii importatorului;
4. Distribuitorul este operatorul economic din lanţul de distribuţie.
5. Vânzătorul este distribuitorul care oferă produsul consumatorului.
6. Prestatorul este operatorul care furnizează servicii.
C. Elementele protecţiei.
1. Calitatea produsului sau a serviciului este reprezentată de un ansamblu de
proprietăţi şi caracteristici care îl fac apt de a-şi realiza destinaţia, prin satisfacerea
necesităţilor explicite sau implicite ale consumatorului.
2. Produs sigur, este acela care, folosit în condiţii normale sau previzibile, potrivit
destinaţiei sale, nu prezintă riscuri sau prezintă riscuri acceptabile şi compatibile cu un înalt
2
grad de protecţie a consumatorului, în funcţie de unele aspecte ale produsului definite de lege
(caracteristici, ambalare, etichetare, instrucţiuni de folosire etc.).
3. Declaraţia de conformitate, este aceea făcută de către producător sau prestator prin
care se atestă, pe proprie răspundere, conformitatea produsului sau a serviciului cu un
document tehnic normativ.
4. Termenul de garanţie, este limita de timp, socotită de la data achiziţiei produsului
sau a serviciului, până la care producătorul sau prestatorul îşi asumă remedierea sau înlocuirea
achiziţiei, pe cheltuiala sa, pentru deficienţe neimputabile consumatorului.
5. Termenul de valabilitate, este limita de timp, stabilită de producător, până la care
un produs perisabil, în condiţii normale de transport, manipulare, depozitare şi păstrare, îşi
păstrează caracteristicile specifice.
Pentru produsele alimentare, finalul acestui termen reprezintă data limită de consum.
Observăm că acest termen este impus de lege numai pentru produsele perisabile şi că
el implică şi condiţiile în care starea corespunzătoare a produsului poate fi păstrată fără a
periclita sănătatea consumatorului.
6. Data durabilităţii minimale, prevăzută numai pentru produsele alimentare, este
data, stabilită de producător, până la care, în condiţii de depozitare corespunzătoare, produsele
îşi păstrează caracteristicile specifice, şi după care produsele nu devin periculoase (ex: unele
băuturi alcoolice, unele alimente rezultate din fermentaţie sau culturi de bacterii).
7. Durata medie de utilizare prevăzută pentru produsele de folosinţă îndelungată
este intervalul de timp stabilit în documentele tehnice normative (standarde, norme tehnice de
calitate, certificări ale unor instituţii specializate autorizate), declarat de către producător ori
convenit cu acesta cu consumatorul, în cadrul căruia produsul trebuie să-şi menţină
caracteristicile funcţionale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare,
depozitare şi de exploatare.
8. Viciul ascuns este deficienţa calitativă a unui produs sau serviciu care nu a fost şi
nu putea fi cunoscută de către consumator prin mijloacele obişnuite de verificare.
Deşi legea nu defineşte viciul aparent, acesta nu este lipsit de semnificaţie în materia
noastră, căci, în termenul de garanţie, producătorul sau prestatorul răspunde şi pentru acesta.
Viciul aparent este acea deficienţă de calitate sesizabilă la preluare sau în cursul
exploatării, cu o percepţie de nivel comun.
4
Pentru o abordare tehnico-economică, vezi Robert Morar, Sisteme de protecţie a consumatorului, Lumina Lex,
Bucureşti; Vezi şi Carmen Tamara Ungureanu, Drept Internaţional Privat. Protecţia consumatorilor şi
răspunderea pentru produsele nocive, All Beck, Bucureşti, 1999.
3
Dreptul consumatorului la informare se realizează prin etichetare, prin predarea
produsului însoţit de cartea tehnică, instrucţiunile de folosire şi de alte asemenea documente,
cu textul obligatoriu şi în limba română, prin afişarea preţurilor şi tarifelor şi prin demonstraţii
de utilizare.
Conţinutul informării din documentele amintite este riguros prezentat de lege, care
enunţă elementele obligatorii ale acesteia (art. 20).
În rezumat, elementele informării consistă în prezentarea datelor de identificare a
produsului şi a producătorului, a elementelor privitoare la cantitate, calitate şi la termenele de
garanţie, a principalelor caracteristici, inclusiv cele ale compoziţiei, a modurilor de utilizare,
manipulare, păstrare; a contraindicaţiilor; a ţării producătoare.
Produsele de folosinţă îndelungată (complexe şi utilizabile pe o durată medie şi
reparabile sau compatibile cu activităţi de întreţinere), trebuie însoţite şi de certificatul de
garanţie şi, eventual, de declaraţia de conformitate.
Aceleaşi informaţii şi documente, adaptate specificului lor, trebuie furnizate şi pentru
servicii.
Demonstraţiile de utilizare, se fac la cerere, cu ocazia cumpărării şi poartă asupra
modului de utilizare, cu evidenţierea funcţionalităţii produsului.
Aceste demonstraţii sunt obligatorii la lansarea produsului pe piaţă.
Afişarea preţurilor şi tarifelor, trebuie să se facă în mod vizibil, într-o formă
neechivocă, uşor de citit.
4
Dintre practicile de publicitate repudiate de lege, consumatorul este interesat de
publicitatea înşelătoare, publicitatea subliminală, publicitatea comparativă şi de publicitatea
explicită ori de unele modalităţi ale publicităţii pentru tutun, băuturi alcoolice, substanţe
stupefiante şi psihotrope, arme, muniţii, explozivi, metode şi mijloace pirotehnice şi pentru
produsele şi serviciile destinate minorilor.
Publicitatea înşelătoare sau mincinoasă, este aceea prin care se plasează în eroare
cel căruia îi este destinată sau care o recepţionează, cu consecinţa lezării interesului
consumatorului sau a interesului unui concurent.
Această publicitate poartă, în concepţia legii, asupra caracteristicilor bunurilor sau
serviciilor, dintre care se remarcă rezultatele testelor şi încercărilor şi efectele utilizării lor;
preţului şi a condiţiilor de distribuţie sau de prestare; serviciilor post-achiziţie; potenţialului şi
palmaresului ofertantului; omisiunilor interesate relativ la identificarea şi caracterizarea
bunurilor sau a serviciilor.
Publicitatea subliminală este aceea realizată prin stimuli de o intensitate insuficientă
pentru a conştientiza percepţia ei, care, însă, poate influenţa comportamentul economic. Este
o publicitate rafinată, astfel concepută şi dozată, încât comportamentul economic dorit de
autorul ei să fie obţinut "pe nesimţite", fără o motivaţie propriu-zisă, explicită.
Spre exemplu, în timpul desfăşurării unui test colectiv profesional, un anume fel de
ciocolată sau de vestimentaţie se asociază cu numele câştigătorului care în timpul testului
consumă acea ciocolată şi pare foarte destins.
Publicitatea comparativă este aceea făcută prin identificarea explicită sau implicită a
unui concurent sau a produselor ori a serviciilor acestuia.
Ea este interzisă când: este şi înşelătoare; comparaţia priveşte bunuri sau servicii cu
destinaţii diferite; nu este obiectivă; se creează confuzii între concurenţi, mărci de comerţ,
denumiri comerciale sau alte semne distinctive, bunuri ori servicii ale unui concurent; este
defăimătoare pentru concurenţi; speculează indicaţiile geografice; marca de comerţ sau
denumirea comercială protejată şi când se încalcă prevederi ale Legii Concurenţei.
Pentru publicitatea comparativă a unei oferte speciale, se cer indicaţii clare privind
durata ofertei, stocul disponibil sau alte condiţii specifice.
Publicitatea explicită este interzisă în anumite condiţii pentru tutun, băuturile
alcoolice, arme muniţii, explozivi, metode şi mijloace pirotehnice şi pentru produsele şi
serviciile destinate minorilor.
Pentru produsele din tutun, se interzice publicitatea explicită difuzată prin radio şi
televiziune, cea plasată pe prima şi pe ultima copertă sau pagină a tipăriturilor presei scrise şi
cea plasată pe bilete de călătorie pentru transportul public.
Pentru băuturile alcoolice, se interzice publicitatea explicită ca şi în ultimele două
ipoteze de la produsele din tutun.