Consumatorul şi dreptul său de a fi

informat
 Capitolul 1:
Cadrul legislativ privind dreptul la informare si educare in Romania
Realizarea procesului de aderare al României la Uniunea Europeana presupunea
îndeplinirea criteriilor de aderare stabilite in cadrul Consiliului European de la
Copenhaga din 1993, adică:
(1)      criteriul economic, care in esența sublinia prezenta unor instituții stabile care sa
garanteze democrația, statul de drept, drepturile omului, respectul minorităților
si protecția lor;
(2)       criteriul economic, care cere imperios existenta unei economii de piața viabile,
precum si capacitatea de a face fata presiunii concurențiale a forțelor pieței
interioare a Uniunii Europene;
(3)      criteriul preluării acquis-ului comunitar concretizat in capacitatea tarilor
candidate de a-si asuma obligațiile si, mai ales, de a subscrie la obiectivele
Uniunii politice si monetar.
Pentru îndeplinirea criteriilor economice de aderare, Romania a desfășurat o activitate
intensa si in ceea ce privește realizarea compatibilității reglementarilor interne, referitoare
la protecția consumatorilor, cu standardele comunitare.Capitolul referitor la protecția
consumatorilor a fost negociat si închis provizoriu in luna iulie 2001.
Acquis-ul include protecția intereselor economice ale consumatorilor (privind
publicitatea înșelătoare si publicitatea comparativa, indicatorul de preț, creditul de
consum, termenele contractuale neloiale, vânzarea la distanta si la domiciliu, pachete
turistice, administrarea imobiliara in multiproprietate, regulamente pentru protecția
intereselor consumatorilor, anumite aspecte referitoare la vânzarea bunurilor de consum
si a garanțiilor aferente si marketingul la distanta al serviciilor financiare ale
consumatorilor), precum si siguranța generala a bunurilor (răspunderea pentru produsele
defecte, imității periculoase si siguranța generala a produsului). Statele membre UE
trebuie sa asigure implementarea acquis-ului prin mecanisme de soluționare a
diferendelor atât in justiție, cat si pe alte cai, si prin sisteme administrative, inclusiv
sistemul de supraveghere a pieței si intarireă rolului asociațiilor de consumatori[3].
Activitatea de armonizare a legislației interne cu acquis-ul comunitar in domeniul
protecției consumatorului a acordat o importanta însemnată si întăririi activităților de
informare, consiliere si educare a consumatorilor. Realizarea obiectivului strategic
privind crearea unui sistem instituțional de tip european, capabil sa asigure creșterea
gradului de apărare a drepturilor fundamentale ale consumatorilor avea in vedere o serie
de direcții principale de acțiune, printre care si derularea unor acțiuni privind educarea
consumatorului.
1.1 Dreptul la informare si educare in OG 21/1992 privind protecția consumatorilor
Încă din anul 1992, prin adoptarea OG nr. 21/1992 privind, se menționează in art. 3
printre principalele drepturi ale consumatorilor si dreptul la informare si educare, iar
Capitolul 4 dezvolta modalitățile de realizare ale acestuia.

2|Page
 Consumatorii au dreptul de a fi informați in mod complet, corect si precis asupra
caracteristicilor esențiale ale produselor si serviciilor oferite, astfel încât sa aibă
posibilitatea de a face o alegere raționala, in conformitate cu interesele lor, iar produsele
sa poată fi folosite conform destinației lor si in deplina siguranță, precum si dreptul de a
fi educați in calitatea lor de consumatori. Informațiile trebuie sa fie transcrise in limba
romana indiferent de tara de origine a produsului. Preturile si tarifele trebuie afișate in
mod vizibil si intr-o forma neechivoca, ușor de citit. Obligația de a informa pe
consumator nu poate fi înlăturată prin invocarea secretului comercial sau profesional.
1.2 Dreptul la informare si educare in Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului
Ulterior, dreptul la informare si educare a fost reconfirmat prin Legea nr. 296/2004,
dar intr-o maniera oarecum diferita de cea prezentata de OG nr. 21/1992.
Dreptul la informare este menționat in categoria drepturilor de care beneficiază
consumatorii, dar este prevăzut si in cadrul obiectivelor statului unde, ca obiectiv separat
de informare, figurează si educarea consumatorilor. Astfel, statul, prin autoritatea centrala
cu atribuții in domeniul protecției consumatorilor, are drept obiective: protecția
consumatorilor împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un
serviciu care ar putea sa le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori sa le afecteze
drepturile si interesele legitime; promovarea si protecția intereselor economice ale
consumatorilor; accesul consumatorilor la informații complete, corecte si precise asupra
caracteristicilor esențiale ale produselor si serviciilor, astfel încât decizia pe care o adopta
sa corespunda cat mai bine nevoilor lor; educarea consumatorilor; despăgubirea efectiva
a consumatorilor; sprijinirea consumatorilor sau a altor grupuri sau organizații
reprezentative de a se organiza, pentru a-si expune opiniile in procesele de luare a unei
decizii care ii privește; promovarea cooperării internaționale in domeniul protecției
consumatorilor si participarea la schimburile rapide de informații; prevenirea si
combaterea, prin toate mijloacele, a practicilor comerciale abuzive si a prestării
serviciilor, inclusiv a celor financiare, care pot afecta interesele economice ale
consumatorilor.
Prin elaborarea si adoptarea Codului consumului se încearcă o delimitare intre cele
doua drepturi fundamentale, dar si a educării consumatorilor.
Este prevăzut faptul ca programele de educare si informare a consumatorilor trebuie
sa aibă in vedere:
a)     legislația referitoare la protecția consumatorilor, agenții si organizații ale
consumatorilor;
b)     sănătatea, alimentația, prevenirea îmbolnăvirilor si prevenirea achiziționării de
produse alimentare falsificate;
c)      riscurile produselor;
d)     interesele economice ale consumatorilor la achiziționarea de servicii, inclusiv a
celor financiare;
e)     etichetarea produselor, cu precizarea informațiilor necesare consumatorilor;
f)        informații despre dificultăți si masuri de rezolvare a acestora, preturi, calitate,
condiții de creditare;
g)     protecția mediului, după caz
3|Page
 Capitolul 2:
Dreptul la informare

In principal obligația de informare se instituie in sarcina statului, care trebuie sa

realizeze si sa încurajeze folosirea de programe menite sa asigure consumatorilor o
informare corespunzătoare asupra bunurilor si a serviciilor, pentru a putea permite
acestora o alegere corecta, in contextul in care consumatorul este asaltat de un număr
mare de produse. Ină dreptul la informare al consumatorilor nu poate fi realizat decât
daca exista obligația agenților economici (producători, vânzători, distribuitori) de a
furniza informațiile necesare despre bunuri si servicii. Agenții economici pot contribui si
colabora cu terțe părți la realizarea unor programe reale si eficiente de educare si
informare a consumatorilor, programele putând fi inițiate si prin mas-media.
Consumatorii au dreptul de a fi informați in mod complet, corect si precis, asupra
caracteristicilor esențiale ale produselor si serviciilor, inclusiv a serviciilor financiare
oferite de către agenții economici, astfel încât sa aibă posibilitatea d a face o alegere
rațională intre produsele si serviciile oferite, in conformitate cu interesele lor economice
si de alta natura, si sa fie in măsura sa le utilizeze, potrivit destinației acestora, in deplina
siguranța si securitate. Informațiile privind protejarea vieții, sănătății si securității
consumatorilor trebuie sa fie comunicate acestora, pe cat este posibil si prin simboluri
grafice internaționale, ușor de înțeles.
Informarea consumatorilor asupra serviciilor si produselor oferite se realizează in
mod obligatoriu, prin elemente de identificare si caracterizare a acestora, înscrise la
vedere in mod vizibil, lizibil si ușor de înțeles, după caz, pe produs, eticheta, ambalaj de
vânzare sau in cartea tehnica, instrucțiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoțesc
produsul sau serviciul, in funcție de natura acestuia.
 In literatura juridica romana s-a exprimat opinia potrivit căreia încălcarea acestui
drept ar duce la o viciere a consimtamantului consumatorului, in situația in care el nu este
informat in mod corespunzător asupra caracteristicilor esențiale ale produselor si
serviciilor.
Teoria nu a fost combătută de specialiștii in domeniu, însă s-a făcut precizarea ca
nesocotirea acestui drept poate da într-adevăr naștere unui viciu de consimtamant, dar in
nici un caz problema nu se reduce numai la aceasta. Realitatea contractuala, in acest
domeniu, are un spectru atât de larg încât ea nu se poate reduce doar la clasicul contract
de vânzare-cumpărare, ci transpare dincolo de aceasta, având conotații asupra
contractelor bancare, contractelor de asigurare, contractelor de prestări servicii etc.
Privita din aceasta perspectiva, obligația legala de informare si dreptul la informare
dobândesc conotații si strict asupra condițiilor de valabilitate a actului juridic civil, dar
efectele lor sunt mult mai largi, determinând chiar alegerea pe care o va face
consumatorul.
Dreptul la informare are in vedere etichetarea produselor, prezentându-se
caracteristicile acestora, obligarea de a informa consumatorul asupra identității lor, dar si
4|Page
asupra prețului. Informațiile asupra prețului si caracteristicilor produselor si serviciilor au
o dubla semnificație. Pe de o parte, ele ocrotesc transparenta pieței si contribuie la
eficacitatea concurentei, iar pe de alta parte permit consumatorului sa ia o decizie in
cunoștința de cauza.
2.1 Etichetarea produselor
Actele normative adoptate au in vedere stabilirea condițiilor de etichetare la modul
general, enumerarea elementelor pe care trebuie sa le aibă in vedere etichetarea oricăror
produse, dar au in vedere si etichetarea pe categorii a produselor.
Astfel O.G. nr. 21/1992 stabilește obligația generala de etichetare, dispoziție ce este
completata de prevederile altor acte normative. Obligația generala de etichetare este
reglementata si in cadrul Codului consumului, legiuitorul definind termenul de eticheta si
stabilind cadrul general privind etichetarea.
Astfel, prin "eticheta" se înțelege orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau
ilustrat, care conține elemente de identificare a produsului si care însoțește produsul sau
este aderent la ambalajul acestuia.
Scopul etichetării este acela de a oferi consumatorilor informațiile necesare,
suficiente, verificabile si ușor de comparat, astfel încât sa permită acestora sa aleagă
produsul care corespunde exigentelor lor, precum si de a cunoaște eventualele riscuri la
care ar putea fi supuși. Toate informațiile referitoare la produsele si serviciile oferite
consumatorilor, documentele însoțitoare trebuie sa fie înscrise in limba romana,
indiferent de tara producătoare, fără a exclude prezentarea lor si in alte limbi.
Informațiile înscrise pe eticheta nu trebuie sa inducă in eroare consumatorii, la
achiziționarea produselor, in privința caracteristicilor alimentului si in special a naturii,
identității, proprietăților, compoziției, cantității, durabilității, originii sau provenienței
sale, precum si a metodelor de fabricație sau de producție; atribuirii de efecte sau
proprietăți alimentelor pe care acestea nu le observa; sugerării ca alimentul are
caracteristici speciale când in realitate toate produsele similare au astfel de caracteristici.
Etichetarea si metodele prin care aceasta se realizează nu trebuie sa atribuie
alimentelor proprietăți de prevenire, tratare sau vindecare a bolilor sau sa facă referiri la
astfel de proprietăți; sunt exceptate de la aceasta interdicție apele minerale naturale,
precum si orice alimente cu destinații nutriționale speciale, autorizate in acest sens de
Ministerul Sănătății si Familiei.
Etichetele alimentelor trebuie sa cuprindă in mod obligatoriu:
a)     denumirea sub care este vândut alimentul;
b)     lista cuprinzând ingredientele;
c)      cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente;
d)     cantitatea neta pentru alimentele preambalate;
e)     data durabilității minimale sau, in cazul alimentelor care din punct de vedere
microbiologic au un grad înalt de perisabilitate, data limita de consum;
f)        condițiile de depozitare sau de folosire, atunci când acestea necesita indicații
speciale;

5|Page
g)     denumirea comerciala si sediul producătorului, al ambalatorului sau al
distribuitorului. In cazul produselor din import se înscriu numele si sediul importatorului
sau ale distribuitorului înregistrat in Romania;
h)      locul de origine sau de proveniența a alimentului, daca omiterea acestuia ar fi de
natura sa creeze confuzii in gândirea consumatorilor cu privire la originea sau
proveniența reala a alimentului;
i)        instrucțiuni de utilizare, atunci când lipsa acestora poate determina o utilizare
necorespunzătoare a alimentelor;
j)        concentrația alcoolica pentru băuturile la care aceasta este mai mare de 1,2% in
volum;
k)      o mențiune care sa permită identificarea lotului;
l)        mențiuni suplimentare de etichetare pe grupe de produse.
In ceea ce privește Normele si reglementările specifice privind marcarea si etichetarea
produselor nealimentare, se pot menține cu titlu de exemplu dispozițiile H.G. nr.
332/2001, modificata de H.G. nr. 25/2002 privind denumirea, marcarea compoziției
fibroase si etichetarea produselor textile; H.G. nr. 573/2001 privind etichetarea energetica
la aparatele de uz casnic.
Produsele de folosință îndelungata trebuie sa fie însoțite de certificatul de garanție si,
daca reglementările in vigoare prevăd, de declarația de conformitate, cartea tehnica sau
de instrucțiuni de folosire, instalare, exploatare, întreținere, eliberate de către producător,
conform prevederilor legale. Agenții economici pot efectua, pentru produsele de folosință
îndelungată, demonstrații de utilizare in scopul promovării produsului respectiv.
Consumatorii pot solicita vânzătorului sa le prezinte modul de utilizare si funcționare a
produselor pe care doresc sa le achiziționeze.
Prestarea de servicii obliga pe prestator sa informeze consumatorul asupra categoriei
calitative a serviciului, timpul de realizare, termenul de garanție si post garanție, preturile
si tarifele, riscurile previzibile, si, după caz, alte documente prevăzute de lege.
2.2 Preturile si tarifele
Cadrul general privind preturile si tarifele este realizat prin O.G. nr. 21/1992, dar si
prin dispozițiile Capitolului VII din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului.
Astfel, legiuitorul stabilește obligația agenților economici de a afișa prețul de vânzare
si tarifele practicate, precum si prețul pe unitatea de măsură; indicarea acestora se va face
in mod vizibil si intr-o forma neechivoca, ușor de citit, prin marcare, etichetare si afișare.
Mai mult, agenții economici au obligația de a utiliza aparate de marcat electronice
fiscale si obligația de a elibera bonuri fiscale consumatorilor de bunuri si servicii.
Hotărârea Guvernului nr. 947/2000 are ca obiect modalitățile de indicare atât a
prețului de vânzare (se are in vedere prețul final pentru o unitate sau o cantitate
determinata de produs, incluzând taxa pe valoarea adăugată si toate taxele adăugate
valabil pentru un kilogram, un litru, un metru, un metru pătrat, un metru cub, o bucata sau
pentru alta unitate de măsura, atunci când este utilizata in mod obișnuit la comercializarea
produselor), cat si a prețului pe unitatea de măsura la produsele existente in suprafețele de
vânzare. Prețul pe unitatea de măsura este prețul final, incluzând taxa pe valoarea
adăugată si toate taxele suplimentare, valabil pentru un kilogram, un litru, un metru, un
6|Page
metru pătrat, un metru cub, o bucata sau pentru alta unitate de măsura, atunci când este
utilizata in mod obișnuit la comercializarea produselor. Prețul de vânzare si prețul pe
unitatea de măsura se exprima ca regula generala in lei, însa in cazul in care se face
trimitere către o alta moneda, precizarea se va face foarte clar pentru a nu da naștere la
interpretări. Responsabilitatea indicării prețului revine vânzătorului, care are obligația de
a lua toate masurile, astfel încât preturile sa fie prezentate clar, lizibil, sa fie ușor de
identificat. Indicarea corecta a preturilor are drept scop informarea completa, corecta si
precisa a consumatorilor si compararea cu ușurință a  preturilor.
Se afirma in literatura de specialitate ca practica de astăzi, in ceea ce privește
modalitatea de stabilire a preturilor, infirma tot mai mult regulile clasice conform cărora,
pentru fiecare contract, prețul ar trebui sa fie negociat. Se realizează o predeterminare a
prețului de către cel care furnizează bunul sau serviciul, iar consumatorul îl accepta sau
nu, libertatea de a alege constând in posibilitatea de a achiesa la acesta sau de a alege un
alt agent economic.
In astfel de cazuri intervine concurenta, care are un impact direct asupra situației
consumatorilor, prin asigurarea unui climat concurențial liber si nedistorsionat, dând
posibilitatea acestora de a alege preturi mai mici pentru bunuri si tarife mai reduse pentru
servicii.
2.3 Publicitatea
Deși se afirma ca obligația de informare nu trebuie confundata cu publicitatea, pentru
ca publicitatea nu are ca scop informarea, ci doar atragerea publicului[15], putem
considera ca prin publicitate se realizează in mod implicit si informarea consumatorului.
Legiuitorul obliga persoana care îsi face publicitate sa furnizeze o informație obiectiva
consumatorilor.
Publicitatea produselor si serviciilor a ocupat un loc important in sfera de preocupare
a legiuitorului roman. Astfel, cadrul legislativ este asigurat prin adaptarea Legii nr.
148/2000 privind publicitatea prin adoptarea Codului consumului, acte normative care
stabilesc reguli generale de reglementare a modului de desfășurate a publicității. In
materia publicității mai sunt si alte acte normative care conțin dispoziții speciale, cum ar
fi: Legea audiovizualului nr. 504/2002, Decizia nr. 187/2006 a Consiliului National al
Audiovizualului privind Codul de reglementare a conținutului audiovizualului sau Legea
nr. 457/2004 privind publicitatea si sponsorizarea produselor din tutun.
      Prin publicitate se înțelege orice forma de prezentare a unei activități comerciale,
industriale, artizanale sau liber-profesioniste, având ca scop promovarea vânzării de
bunuri si servicii, de drepturi si obligații.
      Legea recunoaște existenta a trei tipuri de publicitate:
(1)   publicitatea înșelătoare;
(2)   publicitatea comparativa;  
(3)   publicitatea subliminala.
      Orice tip de publicitate care, în orice fel, inclusiv prin modul de prezentare, induce
sau poate induce in eroare orice persoana căreia îi este adresata sau care ia contact cu
aceasta si îi poate afecta comportamentul economic, lezându-i interesul de consumator,
sau poate leza interesele unui concurent, constituie publicitate înșelătoare[18]. In vederea
determinării caracterului înșelător al publicității se vor analiza caracteristicile acesteia,

7|Page
adică: caracteristicile bunurilor si serviciilor, disponibilitatea, natura, modul de execuție
si de ambalare, compoziția, metoda si data fabricației sau a aprovizionării, măsura in care
acestea corespund scopului destinat, destinația, cantitatea, parametrii tehnico-funcționali,
producătorul, originea geografica sau comerciala ori rezultatele testelor si încercărilor
asupra bunurilor si serviciilor, precum si rezultatele care se așteaptă de la acestea, prețul
sau modul de calcul al prețului, precum si condițiile in care sunt distribuite produsele sau
sunt prestate serviciile, condițiile economice și juridice de achiziționare sau de prestare a
serviciilor; natura serviciilor ce urmează a fi asigurate după vânzarea produselor sau
prestarea serviciilor; natura, atribuțiile si drepturile celui care își face publicitatea,
omiterea unor informații esențiale privind identificarea și caracterizarea bunurilor sau
serviciilor cu scopul de induce in eroare persoanele cărora le sunt adresate.
Orice publicitate care identifica explicit sau implicit un concurent sau bunurile ori
serviciile oferite de acesta constituie publicitate comparativa.
Publicitatea comparativa este interzisa în cazul în care: comparația este înșelătoare; se
compară bunuri sau servicii având scopuri sau destinații diferite, nu se compară în mod
obiectiv una sau mai multe caracteristici esențiale, relevante, verificabile și reprezentative
ale unor bunuri și servicii; se discreditează sau se denigrează mărcile de comerț,
denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri, servicii sau situația materială a
unui concurent; nu se compară, în fiecare caz, produse cu aceeași indicație, în cazul
produselor care au indicație geografică etc..
Pentru prima dată într-o reglementare având ca obiect publicitatea în România, se
definește și se interzice publicitatea subliminală fiind considerată ca orice formă de
publicitate care utilizează stimuli prea slabi pentru a fi percepuți în mod conștient, dar
care pot influența comportamentul economic al unei persoane. Introducerea acestui tip de
publicitate s-a făcut în contextul armonizării legislației interne cu acuis-ul comunitar, prin
preluarea anumitor prevederi din Directiva nr.84/450/CEE. In literatura juridica de
specialitate s-a afirmat că acest tip de publicitate constituie un subiect de studiu în
contextul comportamentului consumatorului. Acest tip de publicitate este considerat ca
un mesaj publicitar făcut într-o asemenea maniera încât consumatorul sa nu fie conștient
ca l-a recepționat.
Publicitatea trebuie să fie decentă, corectă și să fie elaborată în spiritul
responsabilității sociale. Nu trebuie sa afecteze respectul pentru demnitatea umana și
morală publica sau să includă discriminări bazate pe rasa, sex, limbă, origine socială,
identitate etnica sau naționalitate.
Publicitatea nu trebuie sa aduca atingere convingerilor religioase sau politice sau sa
determine prejudicii imaginii, onoarei, demnitatii si vietii particulare a persoanelor, nu
trebuie sa incite la violenta. De asemenea, publicitatea privind anumite produse va urmari
respectarea cu strictete a regulilor impuse de legiuitor. De exemplu, se interzice
publicitatea explicita pentru produsele din tutun cand este difuzata in cadrul programelor
de radiodifuziune si televiziune; in presa scrisa, pe prima si ultima coperta sau pagina a
materialelor tiparite din presa scrisa; pe biletele de calatorie pentru transportul public. Per
a contrario, este permisa in aceste cazuri publicitatea implicita a produselor din tutun. Se
interzice publicitatea bauturilor alcoolice si pentru produsele din tutun - explicita sau
implicita - in conditiile in care se adreseaza minorilor sau infatiseaza minori consumand
astfel de produse ori se prezinta o imagine negativa despre abstinenta etc. Avem stabilite
interdictii si in cazul altor categorii de produse, cum ar fi: substantelor supefiante si
8|Page
psihotrope, orice tip de arme, munitii, explozive, metode si mijloace pirotehnice,
publicitatea produselor medicamentoase eliberate numai cu prescriptie medicala.
Legea nr. 296/2004 stabileste cadrul general privind publicitatea produselor si
serviciilor, punand accentul pe cazurile in care publicitatea este interzisa si pe categoriile
de persoane care raspund in cazul aparitiei unui raport conflictual.
De o reglementare separata beneficiaza publicitatea difuzata in cadrul programelor de
radiodifuziune si televiziune transmise pe cale radioelectrica sau prin cablu ori printr-un
alt sistem tehnic asimilat acestuia, acesteia aplicandu-se dispozitiile mentionate anterior,
si anume: Legea audiovizualului nr. 504/2002 si decizia nr. 187/2006 a Consiliului
National al Audiovizualului privind Codul de reglementare a continutului audiovizualului
In consecinta, publicitatea efectuata in conditiile stabilite de lege, desi are ca principal
scop atragerea consumatorului, realizeaza o informare corecta si completa a
consumatorului, astfel incat acesta poate alege produsele sau serviciile care corespund
solicitarilor sale si care ii confera siguranta.

9|Page
 Capitolul 3
Dreptul la educare

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (A.N.P.C.) a elaborat o

strategie pe anii 2005-2008 privind politica de protectie a consumatorilor, ce se
fundamenteaza pe urmatoarele obiective generale:
1)     realizarea unui inalt nivel de protectie a consumatorilor;
2)     aplicarea efectiva a legislatiei in domeniul protectiei consumatorilor;
3)     intarirea activitatii de informare, consiliere si educare a consumatorilor. In
vederea realizarii intaririi activitatilor de informare, consiliere si educare a
cosnumatorilor, se pune accentul pe dezvoltarea instrumentelor de informare si
educare a consumatorilor, prin organizarea de campanii nationale de informare,
realizarea de emisiuni la radio si televiziune, publicarea de articole, derularea de
actiuni speciale, colaborarea cu mass-media in actiunile de avertizare a
consumatorilor asupra riscurilor legate de folosirea anumitor produse sau servicii.
Conform proiectului PHARE RO 2002/000-586.04.04 s-a creat, la nivelul
A.N.P.C., un sistem informatic care sa includa produsele cu risc ridicat si imediat
pentru viata, sanatatea si securitatea consumatorilor.
Codul consumului stabileste, in art. 29, urmatoarele:  organizatiile neguvernamentale
ale consumatorilor pot fi parteneri sociali cu drept de reprezentare in organismele
constituite la nivel central si local, cu rol in domeniul protectiei consumatorilor, in care
organele administratiei publice sunt reprezentate.
Implicarea mai activa a organizatiilor neguvernamentale de consumatori la elaborarea
deciziilor ce pot avea impact asupra intereselor consumatorilor trebuie sustinuta si
incurajata. Se are in vedere participarea organizatiilor neguvernamentale de consumatori
in cadrul comitetelor consultative, in cadrul Comitetului interministerial pentru
supravegherea pietei produselor, precum si activitatea de consultare a organizatiilor
neguvernamentale de consumatori in cadrul manifestarii initiativei cu scopul de a proteja
interesele consumatorilor.
Acordarea de consultanta si sprijin, inclusiv financiar, organizatiilor
neguvernamentale de consumatori determina dezvoltarea activitatilor de informare,
consiliere si educare ce au ca efect crearea unui consumator bine informat, capabil sa ia o
decizie. Acordarea sprijinului financiar este conditionat de participarea efectiva a
organizatiilor neguvernamentale de consumatori la programele finantate de UE, acestea
fiind obligate sa propuna proiecte eligibile si sa demonstreze ca pot derula proiectele
propus.
In continuare, sunt necesare eforturi pentru a promova o miscare consumatoristica
puternica, independenta, reprezentativa si efectiva in vederea ocuparii de catre acestea a
unei pozitii esentiale pe piata si pentru ajutarea consumatorilor.

10 | P a g e
 Masurile luate pentru realizarea educarii consumatorilor privesc sustinerea procesului
de structurare a consumatorilor, pe orizontala si pe verticala, astfel incat sa se infiinteze
asociatii in toate judetele si orasele tarii, respectiv federatii la nivelul tuturor judetelor,
precum si Consiliul National al Asociatiilor de Consumatori, reprezentant legitim al
acestora la nivel central.
Introducerea educatiei consumatorilor in cadrul procesului de invatamant urmareste
propagarea notiunilor de baza privind protectia consumatorilor, in scopul de a dezvolta
un comportament adecvat al tinerilor consumatori. Astfel, educarea consumatorilor poate
deveni o parte din programul de invatamant sau o componenta a obiectelor de studiu,
concretizata prin colaborarea institutiilor de invatamant cu autoritatile administratiei
publice, cu atributii in acest sens.
In concluzie, activitatea de educare a consumatorului antreneaza in desfasurarea ei
reprezentanti ai autoritatilor publice, reprezentanti ai consumatorilor, dar si agentii
economici, iar modalitatile de realizare sunt multiple si diverse.
Desi in literatura de specialitate interna se sustine ca dreptul la informare si dreptul la
educare se bucura fiecare in parte de o identitate proprie, asa incat dispozitiile legislative
trebuie sa aiba in vedere o reglementare separata, realitatea nu confirma in totalitate teza
sustinuta. Educarea consumatorilor are in vedere mai intai informarea acestora cu privire
la prevederile legislative existente, informarea asupra produselor si serviciilor existente in
vederea realizarii intereselor economice ale consumatorilor, cunoasterea modalitatilor de
exercitare a drepturilor recunoscute la nivel comunitar, dar si in baza legilor interne in
vigoare. De aceea nu se poate sustine ca dreptul la informare trebuie studiat separat de
dreptul la educare, deoarece intre acestea exista o legatura stransa, educarea se poate
realiza numai prin informare, iar pe de alta parte informarea determina formarea atitudinii
consumatorului fata de bunurile si serviciile oferite.
Statul, prin organele sale centrale si locale, trebuie sa asigure toate mijloacele
necesare prin care se determina informarea si educarea consumatorului, angrenand in
aceasta activitate organizatiile de consumatori, dar si agentii economici.
Informatiile  trebuie transmise corect, complet si precis in limba romana, dar totodata
trebuie incurajat multilingvismul, avand in vedere integrarea tarii noastre in structurile
Uniunii Europene. Integrarea presupune in mod obligatoriu intensificarea cooperarii intre
statele membre, intre autoritatile nationale ale acestora si institutiile comunitare in
vederea realizarii intereselor consumatorilor. Studierea comportamentului
consumatorului, a atitudinii lui determina identificarea nevoilor acestuia, dar si a
deficientelor sistemului de protectie a consumatorilor.
Romania a adoptat o legislatie corespunzatoare reglementarilor comunitare, fiind in
masura sa raspunda cerintelor Uniunii Europene. Activitatea trebuie insa imbunatatita in
continuare, mai ales in ceea ce priveste supravegherea modalitatilor de respectare a
legislatiei in vigoare. Desi mecanismele de control actioneaza in mod eficient, nu pot
acoperi toate situatiile create, datorita lipsei de informare si educare, in special a agentilor
economici si, in general, a consumatorilor.

11 | P a g e
 Capitolul 4
Studiu de caz: Practici comerciale incorecte - publicitatea înşelătoare

Cuvinte cheie

Practică comercială - formulă comercială practicată de un

vânzător, prin care produsele/serviciile ajung la cumpărător.
Exemple: vânzare directă, vânzare la distanță, vânzare prin magazin sau depozit de fabrică,
vânzări de soldare, vânzări de lichidare, vânzare electronică, vânzare prin catalog, vânzare prin
corespondență, vânzare prin telefon ș.a.
Practici comerciale incorecte -  orice acţiune, omisiune, comportament, demers sau
prezentare comercială, inclusiv publicitate şi comercializare, efectuate de un comerciant, în
strânsă legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs consumatorilor.
Consumator mediu - consumator considerat ca fiind rezonabil informat, atent şi precaut,
ţinând seama de factorii sociali, culturali şi lingvistici.
Diligenţă profesională - competenţa şi grija aşteptate, în mod rezonabil, de un
consumator din partea comercianţilor, în conformitate cu practicile corecte de piaţă şi/sau cu
principiul general al bunei-credinţe, în domeniul de activitate al acestora.
Cadrul legal privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu
consumatorii 
  Conform legii nr.363 din 21/12/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale
comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană
privind protecţia consumatorilor, o practică comercială este incorectă dacă:
 este contrară cerinţelor diligenţei profesionale;
 deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al
consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui
grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori.
Practicile comerciale incorecte se împart în două grupe:
 practice comerciale înșelătoare (acțiuni înșelătoare, omisiuni înșelătoare);
 practice comerciale agresive.
O practică comercială este, de asemenea, considerată ca fiind acţiune înşelătoare dacă,
în contextul prezentării situaţiei de fapt, ţinând cont de toate caracteristicile şi circumstanţele,
12 | P a g e
determină sau este susceptibilă să determine consumatorul mediu să ia o decizie de
tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.
O practică comercială este considerată ca fiind omisiune înşelătoare atunci când un
comerciant ascunde sau oferă într-un mod neclar, neinteligibil, ambiguu ori în contratimp o
informaţie esenţială sau nu indică intenţia comercială a practicii, în cazul în care aceasta nu
rezultă deja din context, şi când, în oricare dintre cazuri, consumatorul mediu este determinat sau
este susceptibil a fi determinat să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.
O practică comercială este considerată agresivă dacă, în contextul prezentării situaţiei
de fapt şi ţinând cont de toate caracteristicile şi circumstanţele, limitează sau este susceptibilă să
limiteze în mod semnificativ libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului mediu cu
privire la produs, prin hărţuire, constrângere, inclusiv prin utilizarea forţei fizice sau prin
influenţa nejustificată şi, prin urmare, determină sau este susceptibilă să determine consumatorul
să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.
În vederea stopării şi combaterii practicilor comerciale incorecte, persoanele sau
organizaţiile care, potrivit legii, au un interes legitim pot fie să sesizeze Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Consumatorilor în legătură cu practicile comerciale incorecte pentru ca aceasta
să decidă asupra reclamaţiilor, fie să iniţieze acţiuni în justiţie împotriva comercianţilor care au
săvârşit sau sunt susceptibili să săvârşească practici comerciale incorecte
Publicitatea înșelătoare
O practică comercială incorectă o constituie și publicitatea înșelătoare.
Publicitatea înșelătoare reprezintă orice publicitate susceptibilă să inducă în eroare
consumatorul şi să-i influenţeze comportamentul economic, fie prin prezentare, fie prin
conţinutul eronat sau ambiguu, fie prin omiterea unor informaţii esenţiale. Sunt vizate toate
formele de publicitate: poştă, ziare, radio, TV, Internet, etc.
Publicitatea înşelătoare se poate referi la orice element susceptibil de a modifica
comportamentul consumatorilor. Informaţiile incorecte sau omise se pot referi la:
 operatorul economic - identitatea, calificarea etc. (ex: comercianţii nu pot spune că sunt
membri ai unei asociaţii de comercianţi, dacă nu sunt);
 caracteristicile produselor sau serviciilor - disponibilitatea lor, natura lor, originea lor
geografică sau comercială, metoda prin care au fost fabricate, caracteristicile, efectele, etc. (ex: –
un comerciant nu poate afirma că un produs este organic dacă acesta nu respectă metoda
producţiei organice);
 preţul - metoda determinării preţului, produsul sau serviciul la care se referă preţul, posibilele
condiţii de respectat etc. (ex: comerciantul nu poate pune un preţ cu reducere fără ca acest lucru
să fie menţionat;
13 | P a g e
 condiţiile economice şi juridice de achiziţionare sau de prestare a serviciilor;
 natura serviciilor ce urmează a fi asigurate după vânzarea produselor sau prestarea
serviciilor;
 natura, atribuţiile şi drepturile celui care îşi face publicitate, cum ar fi: identitatea, capitalul
social, calificarea, dreptul de proprietate industrială, premii şi distincţii primite;
 omiterea unor informaţii esenţiale cu privire la identificarea şi caracterizarea bunurilor sau
serviciilor, cu scopul de a induce în eroare persoanele cărora le sunt adresate.
Publicitatea înşelătoare este interzisă. Această interdicţie este generală şi se aplică:
 chiar dacă publicitatea nu a provocat niciun prejudiciu consumatorului: este suficient să
existe o posibilă influenţare a comportamentului său;
 chiar dacă vânzătorul nu a avut intenţia de a înşela: este suficient ca publicitatea să dea o
impresie greşită consumatorului şi să-i influenţeze comportamentul.
Dacă publicitatea conţine indicaţii înşelătoare, consumatorul nu este obligat să probeze acest
lucru.
Concluzie:
Persoana care îşi face publicitate trebuie să fie în masură să probeze exactitatea
afirmaţiilor, indicaţiilor sau prezentărilor din anunţul publicitar şi este obligată, la solicitarea
reprezentanţilor instituţiilor şi autorităţilor, să furnizeze documentele care să probeze
exactitatea acestora.
Publicitate înșelătoare – exemple
Exemplul 1
Când vine vorba de Coca-Cola şi campaniile sale publicitare, esenţa
acestora este foarte bine redată de un vechi proberb românesc care spune că
“lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”.
 Recent, compania a lansat o nouă  campanie publicitară prin care vrea să convingă
publicul de preocuparea sa activă pentru combaterea obezităţii.
Se pare că acum, Coca-Cola, brandul principal de băuturi carbogazoase din întreaga
lume,  încearcă să se reorienteze şi să îndrepte atenţia consumatorilor spre cele 180 de băuturi
fără calorii (numite “dietetice”) ale companiei.
Ei bine, acest lucru nu rezolvă problema obezităţii deoarece
îndulcitorii artificiali determină o îngrăşare şi mai mare decât zahărul obişnuit
sau siropul de porumb bogat în fructoză.
Exemplul 2
„Democrația în consum”
Lavetele acestea nu au restricţii de folosire! Uimitor! Câte lavete n-am
cumpărat noi, pe care nu le puteam folosi decât la ştergerea veselei … câţi
bani aruncaţi … Dar iată acum laveta umedă fără restricţii de folosire!
Iată câteva propuneri de utilizare:

14 | P a g e
  ca receptor al posturilor de radio pe unde lungi;
 ca înlocuitor de cric, când schimbaţi roata la maşină;
 ca filtru, pentru purificarea apei minerale carbogazoase;
 şi, în sfârşit: la şters sudoarea de pe fruntea specialiştilor în publicitate.
Exemplul 3
„Cum ne văd ei?”
Ei, adică vânzătorii, mai precis vânzătorii care îşi fac reclamă pe Internet. Şi iată cum ne
văd, dacă ne orientăm după reclamele făcute: fiinţe blânde şi naive, dispuse să creadă pe oricine
şi să plătească oricât, mai ales dacă sunt afectate de vreo boala.
Da? Scap de chelie în trei luni? Ce
bine! Şi când de gândeşti că doctorul a
spus că asta-i situaţia, n-am ce face …
Uite că habar n-are, altul e adevărul!

Exemplul 4

Din această reclamă este evident, tot ce-ţi trebuie ca să înveţi limba engleză sau franceză
este tupeul. Tupeul, conform DEX reprezintă îndrăzneală,
obrăznicie, dar vedem că înseamnă metodă didactică. În acest
context rezultatele sunt miraculoase: vorbeşti englezeşte după
20 de zile! Sau, la fel de bine, franţuzeşte:

Pentru corecta informare a consumatorului, că limba franceză este ceva mai grea, nu se
garantează însuşirea ei decât după 21 de zile.

15 | P a g e
 CONCLUZII
Consumatorul, în calitatea sa de purtǎtor al cererii de mǎrfuri, joacǎ un rol important în
mecanismul de piaţǎ, constituind, în acelaşi timp, elementul de referinţǎ al tuturor acţiunilor
întreprinse atât de producǎtor, cât şi de cǎtre comerciant. 
Protecţia consumatorilor se înscrie în cadrul politicilor sociale promovate de către orice
stat. Totodată, ea trebuie, datorită importanţei pe care o prezintă, să se constituie într-o politică
de sine stătătoare cu obiective, priorităţi şi insrumente proprii. În prezent, consumatorul în
calitatea sa de purtător al cererii de mărfuri a devenit un real partener de piaţă, ale cărui poziţii
ocupate în cadrul pieţei se consolidează pe măsura dezvoltării societăţii. Comportamentul de
cumpărare al consumatorilor afectează din ce în ce mai multe întreprinderi, organizaţii,
organisme şi instituţii; de aceea, consumatorului îi este acordată o atenţie din ce în ce mai mare.
Relaţiile complexe dintre agenţii economici generează aspecte extrm de diverse care pot
face obiectul unor programe de protecţie a consumatorilor. Atât guvernele, cât şi alte organisme
ce activează în domeniul protecţiei consumatorilor îşi stabilesc anumite structuri şi domenii
pentru programele lor de protecţie a consumatorilor. 
Protecţia consumatorilor îmbracǎ o serie importantǎ de aspecte, omul de rând, în calitatea
sa de consumator şi, îndeosebi, în calitatea sa de cumpǎrǎtor, devenit agent de piaţǎ, se confruntǎ
cu foarte multe probleme legate de: structura produselor destinate a-i asigura consumul, preţurile
la care îşi poate procura diverse bunuri şi servicii şi calitatea acestora, sistemul de informare prin
care sǎ se asigure transparenţa pieţei şi sistemul de comercializare a produselor şi calitatea
serviciilor comerciale
Într-un asemenea cadru, caracterizat printr-o arie largǎ de cuprindere şi o complexitate
deosebitǎ, pentru asigurarea unei protecţii sociale şi în special a unei protecţii reale a
consumatorilor, este necesarǎ o bunǎ structurare a unei protecţii reale a consumatorilor, este
necesarǎ o bunǎ structurare a fenomenelor şi a ariei problematice generate de cǎtre fiecare dintre
acestea, o selectare atentǎ a problemelor şi detalierea lor, precum şi conturarea unor obiective
specifice fiecǎrei zone şi perioade surprinse în programele de protecţie. Aceasta face ca protecţia
consumatorilor sǎ îmbrace atât forma unei mişcǎri generale, care sǎ lupte pentru respectarea
intereselor consumatorilor, cât şi, în cele mai frecvente cazuri, forma unor acţiuni speciale, cu
programe şi obiective bine determinate în timp şi în spaţiu. 
Programele de protecţie a consumatorului au menirea de a promova o revigorare a
preocupǎrilor pentru calitate. O asemenea preocupare este necesarǎ sǎ fie generalizatǎ sub toate
aspectele sale şi sǎ implice absolut toţi agenţii economici prezenţi în circuitul produselor.
Protectie inseamna recunoasterea ca orice consumator, chiar bine informat, poate deveni
victima abuzurilor impotriva carora e dator sa lupte, iar legea inseamna nu doar eliminarea
abuzurilor, ci si sanctionarea vinoavatilor. Consumatorul are obligatia de a se informa si de a
reflecta asupra achizitionarii. Constientizand abuzurile trebuie sa ceara eliminarea lor, anularea
clauzelor defavorizatoare si eventual reglementari contractuale noi.
Dincolo de propria protectie, se utilizeaza retragerea produselor de pe piata sau
suprimarea clauzelor abuzive si eventuala reparare a prejudiciilor constante.
Pentru ca aceste drepturi sa fie protejate, iar incalcarile sa fie pedepsite, trebuie sa existe
o asociatie care sa se ocupe numai de binele consumatorilor. In Romania principalul organism
guvernamental cu rol in protectia consumatorului este oficiul pentru protectia consumatorilor

16 | P a g e
(o.p.c.) obiectivul sau principal il reprezinta realitatea politicii guvernamentale in domeniul
protectiei vietii, sanatatii, securitatii si intereselor legitime ale consumatorilor.

Bibliografie:

 S. Scaunas, Uniunea Europeana. Constructie. Institutii. Drept, Ed. All Beck,

Bucuresti, 2005;
 N. Diaconu, V. Marcu, Drept comunitar. Partea speciala, Politici comunitare, Ed.
Lumina Lex, Bucuresti, 2003;
 Programe ale Uniunii Europene pentru Romania, 2006, Centrul de Informare al
Comisiei Europene in Romania;
 C.T. Ungureanu, Protectia consumatorilor si raspunderea pentru produse in dreptul
roman, in Dreptul nr. 3/1998;
 Sistemul legislativ si institutional de protectie a consumatorilor in Romania,
lucrare elaborata de ANPC, coordonata de I Zamfir, Ed. Eurografica, Bucuresti, 2001;
 Raportul de activitate pe 2005 al ANPC,
 OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, re-publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei nr. 208/28 Martie 2007;
 Legea 296/2004 privind Codul consumului, re-publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei nr. 224 din 24.Martie 2008;
 H.G. nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, Anexa I la Norme metodologice
privind etichetarea alimentelor;
 H.G. nr. 332/2001, modificata de H.G. nr. 25/2002 privind denumirea, marcarea
compozitiei fibroase si etichetarea produselor textile;
 H.G. nr. 573/2001 privind etichetarea energetica la aparatele de uz casnic;
 Hotararea Guvernului nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preturilor
produselor oferite consumatorilor spre vanzare;
 Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
Site-uri Internet:
 http://www.apc-romania.ro/articole/informatii/am-zambit-la/instructiuni-sony
 http://o9atitudine.ro/info/publicitatea-inselatoare/#practici-incorecte
 http://www.eccromania.ro/media/pdf/practici-comerciale-incorecte.pdf-RO.pdf

17 | P a g e
 4. Bibliografie
A. Lucrari de specialitate
 S. Scaunas, Uniunea Europeana. Constructie. Institutii. Drept, Ed. All Beck,
Bucuresti, 2005;
 N. Diaconu, V. Marcu, Drept comunitar. Partea speciala, Politici comunitare, Ed.
Lumina Lex, Bucuresti, 2003;
 Programe ale Uniunii Europene pentru Romania, 2006, Centrul de Informare al
Comisiei Europene in Romania;
 C.T. Ungureanu, Protectia consumatorilor si raspunderea pentru produse in dreptul
roman, in Dreptul nr. 3/1998;
 Sistemul legislativ si institutional de protectie a consumatorilor in Romania,
lucrare elaborata de ANPC, coordonata de I Zamfir, Ed. Eurografica, Bucuresti,
2001;
 Raportul de activitate pe 2005 al ANPC,
B. Legislatie
 OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, re-publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei nr. 208/28 Martie 2007;
 Legea 296/2004 privind Codul consumului, re-publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei nr. 224 din 24.Martie 2008;
 H.G. nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, Anexa I la Norme metodologice
privind etichetarea alimentelor;
 H.G. nr. 332/2001, modificata de H.G. nr. 25/2002 privind denumirea, marcarea
compozitiei fibroase si etichetarea produselor textile;
 H.G. nr. 573/2001 privind etichetarea energetica la aparatele de uz casnic;
 Hotararea Guvernului nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preturilor
produselor oferite consumatorilor spre vanzare;
 Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
C. Resurse on-line
 www.anpc.ro;
 http://ec.europa.eu/

[1] S. Scaunas, Uniunea Europeana. Constructie. Institutii. Drept, Ed. All Beck,
Bucuresti, 2005, p. 191.

[2] N. Diaconu, V. Marcu, Drept comunitar. Partea speciala, Politici comunitare, Ed.
Lumina Lex, Bucuresti, 2003, p. 266.

18 | P a g e
[3] Centrul de Informare al Comisiei Europene in Romania - Programe ale Uniunii
Europene pentru Romania, 2006.

[4] Se au in vedere toate modificarile intervenite.

[5] Art. 5 din Legea nr. 296/2004.

[6] Art. 40 din Codul consumului.

[7] Art. 46 din Codul consumului.

[8] C.T. Ungureanu, Protectia consumatorilor si raspunderea pentru produse in dreptul

roman, in Dreptul nr. 3/1998, p. 57.

[9] S. Zaharia, Codul consumului, prezentare sistematica a cadrului legislativ reglementat

privind protectia consumatorului, www.anpc.ro, 2005, p. 39.

[10] S. Zaharia, op. cit, p. 41.

[11] Pct. 19 al Anexei Legii nr. 296/2004

[12] H.G. nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, Anexa I la Norme metodologice

privind etichetarea alimentelor.

[13] Sistemul legislativ si institutional de protectie a consumatorilor in Romania, lucrare

elaborata de ANPC, coordonata de I Zamfir, Ed. Eurografica, Bucuresti, 2001, p. 61.

[14] S. Zaharia, op. cit., p. 45.

[15] Ibidem, p 40.

[16] Se au in vedere modificarile intervenite

[17] Legea nr, 457/2004 transpune Directiva nr. 2003/33/CE privind armonizarea

dispozitiilor legislative cu privire la publicitatea si sponsorizarea produselor din tutun.

[18] Art. 4 lit. b din Legea nr. 148/2000 privind publicitatea.

[19] Extras din art. 8 al Legii nr. 148/2000 privind publicitatea.

[20] I.Zamfir, op.cit., p .312.

[21] S. Zaharia, op. cit., p. 48

[22] Pentru publicitatea produselor din tutun se vor avea in vedere si dispozitiile Legii
nr.457/2004.

[23] Tratarea cazurilor in care publicitatea este interzisa s-a realizat doar exemplificativ.

19 | P a g e
[24] Act intrat in vigoare la 14 aprilie 2006, publicat in M. Of. Nr. 338 din 14 aprilie
2006.

[25] Principala institutie implicata in politica de protectie a consumatorilor, organ de

specialitate al administratiei publice centrale aflat in subordinea Guvernului Romaniei.

[26] Prin H.G. nr. 346/2005, publicata in M. Of. Nr. 392 din 10 mai 2005, Guvernul a
aprobat strategia A.N.P.C. 2005-2008.

[27] Cu ocazia Zilei mondiale a Drepturilor Consumatorilor - 15 martie 2005 - , oficiile

teritoriale pentru protectia consumatorilor impreuna cu asociatiile locale de consumatori
au desfasurat ample manifestari de informare si educare.

[28] In anul 2005 s-a ratificat Memorandumul de intelegere intre Guvernul Romaniei si
Comunitatea Europeana privind participarea Romaniei la cadrul general pentru finantarea
actiunilor Comunitatii in sprijinul politicii consumatorilor pentru anii 2004-2007.

[29] Raportul de activitate pe 2005 al ANPC, www.anpc.ro

[30] Realizarea acestei masuri este conditionata de decizia Ministerului Educatiei si

Cercetarii de a introduce educatia consumatorilor in procesul de invatamant.

[31] Art. 39 din Legea nr. 296/2004.

20 | P a g e