Sunteți pe pagina 1din 2

Zeița igienei își schimbă meseria

Într-un oraș (nu spui care) cu o bogată zestre de clădiri valoroase construite din
sec. 19 până la ’914, pe cea mai circulată stradă, primăria împreună cu o
inimoasă asociație au afișat o pânză lungă în care se face o pledoarie în imagini a
valorilor arhitecturale locale, alături de câteva frumoase detalii ornamentale.

Clădirile din secolul trecut erau decorate de multe ori în exces. Profile,
ancadramente, coloane, pilaștri, sculpturi, mozaicuri, faianță, o babilonie care îl
făcuse pe vizionarul arhitect austriac Adolf Loos să-și scrie exasperat oful într-un
eseu numit „Ornament și crimă”*. În acest hățiș decorativ, temele și personajele
mitologice erau omniprezente, o fină legătură spirituală cu trecutul considerat
unanim o „Iepocă de aur” artistică a umanității.

Dezastrul Primului Război Mondial a pus capăt acestui dezmăț ornamental. S-a
intrat direct în cubism, modernism, funcționalism în care ornamentele erau
considerate orori inutile. După al Doilea Război Mondial, arhitectura comunistă a
fost o odă a betonului armat sărăcăcios, iar azi limbajul încifrat al ornamentelor
aparține cărților de istorie și după cum cânta Phoenix „Anii au trecut în zbor și
lumea le-a uitat. Da,da, da, da!”

Unul dintre ornamentele prezentate este un medalion feminin de pe fațada unei


vechi farmacii și explicat ca „Hygeea – zeița vindecării și regenerării”. Cum pe
ornament vedem scris „HIGIENA” , ne putem da seama că este chiar zeița greacă
de la care vine numele ramurii medicinei preventive „Igiena”.

Doar că de „vindecare” se ocupa tatăl ei, zeul medicinei Asclepios (la noi
cunoscut și ca Esculap), iar simbolul „regenerării” era sărmanul Prometeus, cel
al cărui ficat mâncat de vulturul lui Zeus se refăcea zilnic (mai era o zeitate
complicată foarte, Tityus, condamnată la aceeași pedeapsă al cărui ficat se auto-
regenera, dar de data acesta sub pământ după cum ne povestește Homer în
Odissea).

Higia sau Υγεία pe elinește, era în schimb zeița sănătății, curățeniei, igienei și
prevenea apariția bolilor. Este prima nutriționistă arătând rolul alimentației
sănătoase și patroana spa-urilor înființând și îndemnând omenirea să meargă la
băile publice. Este, putem spune cu mâna pe inimă, patroana spălatului pe mâini.

Din păcate, nici grafia numelui „Hygeea” scrisă la explicații nu este una
cunoscută. Dintre toate variantele - Higia, Hygiea, Higeea, Υγεία, Hygieia, Hygēa,
Hygīa (din mai multe limbi, inclusiv greaca veche și latina) - nu se potrivește nici
una, ducându-ne astfel cu gândul la vorba: „Nu contează ce spui despre mine,
doar să-mi scrii numele corect”.

Având în vedere că proiectul a fost super-vizat și de cei de la primăria orașului


(nu spui care, oraș important) unde se știe că angajările s-au făcut, se fac și se
vor face pe bază de competență și profesionalism se impune o concluzie și o
măsură: din cele 50 de sporuri acordate celor care lucrează la stat, lipsește unul
esențial – SPORUL DE MITOLOGIE.

................................................................................................................................

S-ar putea să vă placă și