Tema pentru curs nr.

1.Definiți venitul!

Noţiunea de venit, din punct de vedere al dreptului civil. În dreptul civil, această noţiune -
venituri - a fost definită de foarte mult timp. În această ramură a dreptului, definirea acestei
noţiuni are o importanţă majoră pentru rezolvarea unor probleme diverse (succesiuni,
matrimoniale, incapacităţi, etc.), iar regimul juridic al veniturilor este distinct de cel al
capitalului. Preluarea acestor noţiuni, din dreptul civil în cel fiscal, nu ar trebui să pară deloc
surprinzătoare.

În aceste circumstanţe, venitul este definit ca o sumă de bani, provenită dintr-o sursă
permanentă, în mod constant. Astfel de exemple de venituri pot fi: chiria din închirieri de
imobile, veniturile din titlurile mobiliare, salariul, etc. Din această definiţie se pot desprinde şi
caracteristicile de bază ale venitului:

a) venitul are o formă monetară. Venitul este o sumă de bani, sau orice formă de bogăţie
susceptibilă de a fi transformată în bani; din contră de exemplu, posesia sau contemplarea unui
tablou nu reprezintă venit pentru că aceste acţiuni nu sunt convertibile în mod direct, în bani.

b) venitul este o formă a bogăţiei care provine dintr-o sursă fixă, care are ca şi contrapondere
o formă a capitalului. Venitul este astfel întotdeauna legat de o formă a capitalului, din care el
se obţine. Aşa de exemplu, chiria este legată de (deţinerea de) imobile, dividendele de deţinerea
de acţiuni, dobânzile de creanţe, etc. Tot ca o sursă de venituri se prezintă şi capacitatea de
muncă şi aptitudinile de a procura resurse: capacitatea de muncă este cea care este la baza
formării veniturilor salariale. Permanenţa sursei venitului nu implică imposibilitatea dispariţiei
sau distrugerii capitalului; imobilul ca sursă a chiriei poate suferii distrugeri şi deteriorări,
angajatul se poate îmbolnăvi sau să ajungă şomer. Permanenţa sursei venitului implică pur şi
simplu, că realizarea veniturilor nu atrage după sine deteriorarea, distrugerea, formei de capital
din care se obţine.

c) venitul se caracterizează prin periodicitate. Venitul este o formă a bogăţiei care “revine”, cu
anumită periodicitate: salariul este plătit în fiecare lună, dividendele sunt plătite la fiecare
sfârşit de an sau semestru, etc. Periodicitatea venitului nu implică obligatoriu, regularitatea lui:
acţiunile nu generează (obligatoriu) în fiecare an dividende, un imobil poate rămâne fără
chiriaşi, un angajat poate deveni şomer, etc. Ceea ce este important, este că şi în condiţiile în
care sursa venitului poate “seca” la un moment dat, ea va procura în viitor venituri, atâta timp
cât sursa respectivă rămâne în posesia contribuabilului: chiar dacă o persoană este în şomaj în
viitor, prin angajare capacitatea de muncă va fi din nou fructificată, ea va procura din nou
venituri, etc.

Având în vedere elementele de mai sus, noţiunea “venituri” apare ca având un sens relativ
extrem de restrâns, înglobând următoarele forme: venituri din capital imobiliar sau mobiliar,
salarii şi pensii, beneficiile agricole, industriale, comerciale sau non-comerciale.

Autonomia dreptului fiscal.

Deşi din cele arătate s-ar putea desprinde concluzia că impozitul pe venit are numeroase şi
complexe probleme de definire, acestea nu sunt singurele probleme: probleme tehnice ale
impozitului pe venit prezintă şi ele numeroase aspecte particulare.

2.Descrieti impozitul general pe venit!

Trebuie precizat încă de la început, că această variantă tehnică prezintă marele avantaj de-a lua
în considerare situaţia contribuabilului, în ansamblu. Astfel dacă impozitul ar presupune
repartizarea cheltuielilor publice pe contribuabili, după capacităţile lor contributive, atunci
devine evident faptul că impunerea cea mai echitabilă este realizată printr-un impozit global
asupra venitului total. Numai în această formă, în impunere, se poate realiza cea mai bună
comensurare a capacităţii contributive. Acest element ne conduce şi spre concluzia că impozitul
general pe venit, se pretează cel mai bine pentru personalizare. Practicarea unor cote progresive
devine nu numai posibilă, pentru acest tip de impozite, dar totodată este şi cea mai “corectă”
progresivitate luând în considerare totalul veniturilor contribuabilului - şi nu o progresivitate
separată, pe fiecare tip de impozit. Deşi importante avantajele arătate mai sus, nu trebuie uitate
şi dezavantajele - neajunsurile - acestui tip de impozite. Astfel impozitul pe venitul global nu
permite diferenţierea impozitului, după natura veniturilor realizate - ori aceasta este o cerinţă
importantă a principiilor echităţii fiscale. Acest dezavantaj poate fi atenuat prin aplicarea
diferitelor reguli de evaluare a venitului, în funcţie de natura veniturilor respective. Prin
aceasta, impozitul general pe venit se apropie tot mai mult de impozitele aplicate distinct, pe
diferite forme de venit.