OPERAȚIUNI PARTICULARE DE FINANŢARE

A AFACERILOR ÎN DOMENIUL MECANIC

1. Tipologia surselor de finanţare

În fig. 1 sunt prezentate o serie dintre principalele surse potențiale de finanțare a

afacerilor/proiectelor în domeniul mecanic.

SURSE DE
FINANŢARE

Surse proprii Surse atrase

Reinvestire profit Buget de stat

Contribuţii proprietari Grant

Contribuţii angajaţi Investiții dir.

Leasing

Time-Sharing

Fonduri UE

Fig. 1. Surse potențiale de finaţare a afacerilor/proiectelor în domeniul mecanic.

1
 În continuare, vor fi prezentate o serie de caracteristici ale surselor de finanțare specificate
în fig. 1 și utilizate pe plan intern și internațional.

2. Surse de finanţare a afacerilor/proiectelor

2.1. Finanţarea din surse proprii

Fianţarea din surse proprii a unor afaceri/proiecte de dezvoltare organizaţională este o cale
consacrată. Câteva dintre formele de finanţare utilizate pe această direcţie sunt:
a) Finanţarea proiectelor din fondurile proprii reprezintă în esenţă capacitatea de
autofinanţare din activitatea de exploatare şi din alte activităţi. Agentul economic se autofinanţează
atunci când obţine un profit care poate servi în acelaşi timp în mai multe scopuri, printre care şi ca
o sursă de investiţie în derularea unor proiecte în vederea măririi sau menţinerii competitivităţii pe
piaţă. Încasările din vânzarea echipamentelor scoase din funcţiune servesc la rândul lor drept
capital pentru noi proiecte de investiţii.
b) Finanţarea proiectelor din contribuţia proprietarilor reprezintă o altă sursă. Nu de
puţine ori, patroni conştienţi de necesitatea reinvestirii unei părţi din drepturile ce li se cuvin, au
generat şi impulsionat demararea unor proiecte importante, atrăgând apoi prin exemplul personal
investiţii complementare.
c) Finanţarea proiectelor din contribuţia angajaţilor reprezintă o modalitate întâlnită în
ţările dezvoltate, în care datorită nivelului de trai ridicat și a unei salarizări pe măsură, salariaţii
unei firme au posibilitatea financiară de a participa benevol la finanţarea unui proiect de dezvoltare.
Aceştia sunt conştienţi de faptul că implementarea proiectului le va aduce ulterior o serie de
beneficii. În schimb, în ţările sărace sau în curs de dezvoltare această modalitate este nerealistă.

3. Finanţarea din surse atrase

3.1. Finanţarea de la bugetul de stat

Formele de finaţare cunoscute sunt următoarele:

a) Subvenţia, reprezintă un ajutor financiar nerambursabil de la bugetul de stat pentru un agent
economic, stabilit în funcţie de mărimea pierderile previzionate şi care se acordă într-o singură
tranşă sau eşalonat în timp. Subvenţia are scopul de a susţine capacitatea respectivului agent

2
economic deoarece acesta nu-şi poate acoperi integral cheltuielile de producţie prin preţurile
practicate.
b) Subvenţia rambursabilă, este o combinaţie între subvenţie şi credit, funcţionând astfel: dacă
proiectul se finalizează cu succes şi se obţin beneficii notabile, subvenţia va fi rambursată; dacă
proiectul are rezultate necorespunzătoare, subvenţia rămane definitivă, deci nu se mai rambursează.
c) Participaţia statului cu capital la un anumit proiect, alături de un agent economic particular,
urmăreşte completarea fondurilor necesare derulării proiectului respectiv. Această modalitate
presupune şi un interes financiar din partea statului care are astfel dreptul să ia parte şi la
repartizarea profitului ce se poate obţine de pe urma proiectului respectiv.
d) Exonerările fiscale, sunt reduceri, amânări sau anulări ale unor plăţi de impozite şi taxe datorate
de companiile particulare, reprezentând în fond o manieră indirectă de implicare financiară a
statului în proiectele acestora. Aceste facilitaţi fiscale practicate de stat au rolul de a permite
agenţilor economici accesul la credite necesare finanţării anumitor proiecte, acţionând ca factori
care compensează volumul dobânzilor plătite.

3.2. Grantul

Grantul este definit ca fiind contribuţia financiară la realizarea unui proiect care îi este
oferită unui solicitant fără obligaţia rambursării ulterioare, deci este o finanțare nerambursabilă.
Granturile pot proveni de la bugetul central sau local sau din fonduri speciale formate din venituri
care îşi au originea în surse financiare alternative. Granturile sunt distribuite fie direct de către
guvern, fie printr-o agenţie guvernamentală, fie în cadrul unei competiţii pe baza unui proces de
selecţie.

3.3. Investițiile directe de capital

Investiţiile directe de capital (cofinanţările parteneriale) reprezintă una din căile cele mai
eficiente şi mai profitabile, putând determina schimbări substanţiale deoarece:
 Este realizat un transfer de tehnologie, cu efecte benefice asupra producţiei.
 Se implementează un management performant.
 Investitorul poate asigura noi comenzi şi pieţe de desfacere.
 Se organizează programe de perfecţionare profesională a resursei umane.
 Know-how-ul dobândit constituie o bază a viitoarei dezvoltări.

3
 3.4. Operațiunea Leasing

Cele mai importante trăsături ale operaţiunii de leasing (prelucrare după

www.creditportal.ro, www.manager.ro) sunt:
a) Trei părţi în raport cu obiectul operaţiunii:
 Furnizorul (producătorul/comerciantul).
 Proprietarul (societatea de leasing/finanţatorul/locatorul).
 Utilizatorul (beneficiarul finanţării/solicitantul/locatarul).
b) Două contracte:
 Contractul de vânzare-cumpărare dintre furnizor şi societatea de leasing, prin care aceasta
devine proprietarul obiectului.
 Contractul de leasing dintre societatea de leasing şi utilizator, prin care acestuia i se cedează
dreptul de folosinţă a obiectului pe durata contractului respectiv. În România, contractul de leasing
este reglementat prin Ordonanţa Guvernamentală nr. 51/1997, republicată în Monitorul Oficial nr. 9
din 12.01.2000.
Tipologia celor mai cunoscute forme de leasing cuprinde:
a) Leasing-ul financiar, caracterizat prin faptul că la finalul perioadei de închiriere, utilizatorul
poate opta pentru una dintre următoarele posibilităţi:
 Să restituie obiectul respectiv societăţii de leasing, contractul luând sfârşit.
 Să reînnoiască, pentru o nouă perioadă contractul de leasing, dar la o rată mai mică.
 Să cumpere obiectul respectiv la un preţ dat de valoarea lui reziduală.
b) Leasing-ul operaţional, caracterizat prin următoarele:
 Se aplică cel mai frecvent în domenii în care obiectul are o uzură morală rapidă datorită
evoluţiei tehnicii, astfel încât utilizatorul nu este de obicei interesat de cumpărare acestuia.
 Riscul uzurii morale este suportat de societatea de leasing, care are şi obligaţia să asigure
mentenanţa obiectului.
 La expirarea contractului cu un utilizator, societatea de leasing poate încheia un contract cu un
alt utilizator sau vinde obiectul respectiv.
c) Leasing-ul Full Payout, presupune calcularea ratelor astfel încât la finalul contractului să fie
achitată întreaga valoare a contractului şi costurile adiţionale aferente.
d) Leasing-ul cu valoare reziduală, este caracterizat prin faptul că ratele sunt astfel calculate încât
la la finalul contractului o parte din valoarea bunului respective rămâne neachitată. După achitare,
utilizatorul poate deveni proprietar. Se practică îndeosebi în domeniile auto şi imobiliar.

4
e) Sale & Lease Back (Leasing Back), implică următorii paşi:
 Pasul 1: O firmă își vinde o serie de active (utilaje, echipamente etc.) unei societăţi de de
leasing, pe baza unui contract de vînzare-cumpărare, pentru a-și finanța un proiect.
 Pasul 2: Firma vînzătoare închiriază de la societatea de leasing activele vândute anterior, pe
baza unui contract de leasing, pentru a le utiliza în continuare. Astfel, fostul proprietar devine
chiriaș.
 Pasul 3: La finalul contractului, firma respectivă (utilizatorul) îşi poate răscumpăra obiectul
respectiv, redevenind proprietarul acestuia.
f) Leasing-ul Cross Border, se realizează între o societate de leasing non-rezidentă (din străinătate)
şi un utilizator rezident (de exemplu din România).
g) Subleasing-ul, este caracterizat de faptul că o societate de leasing (SL1) poate încheia la rîndul
ei un contract de leasing cu o altă societate de leasing (SL2). SL1 va practica leasing-ul numai cu
acordul lui SL2. De exemplu SL1 poate fi din România, iar SL2 din străinătate.
În funcţie de legislaţia existentă pe plan național și internațional, în leasing pot fi impuse
anumite condiţii referitoare la asumarea riscurilor, însuşirea beneficiilor de către utilizator,
asigurarea service-ului de către sociatatea de leasing, preţul maxim de cumpărarea de către
utilizator, perioada minimă a contractului etc.

3.5. Operațiunea Time-Sharing

Time-Sharing este o operațiune de finanțare care presupune închirierea aceluiași mijloc

tehnic (mașină-unealtă, utilaj, echipament etc.) simultan la mai mulți utilizatori. Aceștia vor folosi
mijlocul respectiv conform unui program (orar) stabilit de comun acord. În contractul dintre părți
sunt prevăzute drepturi și obligații de exploatare, întreținere, cheltuieli etc. Astfel, apar o serie de
avantaje, precum:
 Crește gradul de utilizare a unui mijloc tehnic a cărui încarcare cu comenzi de lucru poate fi
redusă și totodată crește și venitul proprietarului acestuia.
 Anumiți solicitanți nu sunt nevoiți să cumpere mijloace tehnice doar pentru o durată scurtă de
folosire a acestora.