Epitetul – figura de stil prin „înger blând”, „limbă sfântă” „pădure de argint”, „codri de aramă” care un determinant pune în lumină însușirea estetică a unui „Sună-ncetișor”
obiect sau a unei acțiuni.
„mândra glăsuire” „blând îngânat” Personificarea - figură de stil prin care „Și melodia a întins spre tine brațele ei se atribuie însuşirile omeneşti unor ființelor reci” necuvântătoare, obiectelor, elementelor din (N. Stănescu) natură, sau ideilor „vânturile țipă” Comparația – figură de stil ce Versul: „Râul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un constă în stabilirea unei balaur” Comparația: „Râul (...) se-ncovoaie (...) ca un balaur” asemănări între un termen „Râul (T1, subiectul comparației) se-ncovoaie (baza folosit cu sens propriu și altul de comparație) ca (element morfologic) un balaur” folosit cu sens figurat. (T2, obiectul comparației)
„tinereţe ca o floare”
Metafora - este figura de „Viața-i fu o primăvară,
stil prin care un aspect al moartea - o părere de rău” (M. realității primește un nou Eminescu) nume, pe baza unui raport de „Limba noastră-i o comoară” asemănare. (A. Mateevici) „Prin care trece albă regina nopții moartă” (M. Eminescu) ENUMERAŢIA este figura de „Deci nu era nici scamator,/ stil care constă într-o înşiruire de Nici acrobat, nici dansator…” (Gellu termeni de acelaşi fel sau cu Naum) „Să strecor pe-un fir de aţă sensuri apropiate, făcută cu scopul Micşorata, subţiata şi nepipăita viaţă.” de a evidenţia ideea exprimată. (T. Arghezi) „Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară...” (V. Alecsandri) Repetiția - constă în reluarea „Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare…” (M. Eminescu) imediată a unui cuvânt în propoziţie sau în vers. „Stăpâne, stăpâne, Îţi cheamă ş-un câne…”
„O furnică mică, mică,
Dar înfiptă, vasăzică…” Antiteza - este figura de stil care „Ea un înger ce se roagă – El un constă în punerea în opoziţie a două demon ce visează...” (Eminescu) cuvinte, idei, imagini, personaje, situaţii menite să se reliefeze reciproc „Copacii albi, copacii negri...” Exclamația retorică – exprimarea „Oh! Oh! Oh! Săraca țară a Moldovei!” unui sentiment puternic prin (Ion Neculce) exclamații și interjecții. Interogația retorică - figura de stil „De ce nu voi pentru nume, pentru glorie constând într-o întrebare adresată unui să scriu? auditoriu de la care nu se aşteaptă niciodată Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu?” răspuns. (M. Eminescu)
Invocația retorică –figură de retorică „Cum nu vii tu, Țepeș doamne…”
prin care poetul se adresa unui (M. Eminescu) personaj imaginar sau absent. „Muză! Ce lui Omir odinioară….”