„Schimbătoare de căldură” – Cursul nr.

Cap. 2
SCHIMBATOARE DE CALDURĂ CU ŢEVI ŞI MANTA

2.1. Noţiuni introductive

Schimbătoarele de căldură cu ţevi şi manta reprezintă tipul cel mai răspândit în

industrie datorită simplităţii sale constructive, fiabilităţii ridicate şi costului
relativ scăzut. Schimbătoarele de căldură tubulare sunt denumite, într-o
accepţiune mai largă aparate tubulare. Aparatele tubulare, sunt compuse din
subansambluri şi elemente asemănătoare din punct de vedere constructiv:
fascicul tubular, capace, flanşe, mantaua, racordurile, elemente compensatoare de
dilataţie etc.
Cel mai simplu este schimbătorul de căldură cu fascicul tubular rigid, figura 1
redă construcţia de principiu a unui schimbător de căldură tubular în care sensul
de deplasare a agenţilor de lucru este în echicurent. De regulă, agentul încălzitor
circulă prin ţevi, iar cel care se încălzeşte printre ţevile care constituie şi
suprafaţa de schimb de căldură. Aceste aparate sunt simple constructiv şi ieftine,
în schimb au dezavantajul unei arii de transfer termic relativ mici pe unitatea de
volum, pot fi utilizate când între fluidul cald şi cel rece este o diferenţă mică de
temperatură pentru a se evita tensiunile termice care se regăsesc prin diversele
dilatări între ţevi şi manta, un alt dezavantaj îl reprezintă imposibilitatea de a
scoate blocul de ţevi pentru curăţare. Aceste inconveniente pot fi eliminate prin
alegerea altor soluţii constructive pentru schimbătorul de căldură.

t2

t1 t′1

t′2

Fig. 1. Schimbător de căldură multitubular

1
În figura 2 se prezintă şicanele tip segment, frecvent utilizate în construcţia
schimbătoarelor de căldură.

Diafragma

Ţeavă

Secţiune prin diafragmă DIAFRAGMĂ PLINĂ Secţiune prin zona liberă

Disc Manta Inel

Secţiune prin diafragma DIAFRAGMĂ TIP DISC Secţiune prin diafragma

sub formă de disc ŞI INEL sub formă de inel

Secţiune prin diafragmă

DIAFRAGMĂ TIP SEGMENT

Fig. 2. Tipuri de diafragme

Pentru a mări viteza si turbulenţa agentului termic dintre ţevi, în spaţiul dintre
ţevi se montează şicane acestea determină mărirea vitezei agentului termic,
îndreptându-l perpendicular pe ţeavă, asigură participarea întregii suprafeţe a
fasciculului tubular la transferul de căldură, susţine şi rigidizează fasciculului
tubular.
În figura 3 se prezintă două tipuri de schimbătoare de căldură de suprafaţă de tip
tubular, în care unul sau ambii agenţi termici se deplasează prin câteva căi,
schimbându-şi succesiv sensul de mişcare.
2
 t′1
t2

t1 t2

t′2

t1 t′1 t′2
a. b.

Fig. 3. Schimbător de căldură multitubular cu schimbarea sensului de curgere

a agentului de lucru

Aparatul din figura 3.a prezintă particularitatea că fasciculul de ţevi este împărţit
în mai multe secţiuni sau treceri prin pereţii verticali, procedeu prin care unul din
agenţii de lucru (de regulă fluidul care se încălzeşte) este obligat să curgă
succesiv prin toate secţiunile, modificându-şi sensul de mişcare.
În figura 3 b agentul încălzitor îşi modifică direcţia de deplasare o singură dată
prin montarea plăcii separatoare în zona de intrare a fluidului încălzitor la nivelul
diametrului mantalei. Existenţa şicanelor pe traseul fluidului ce se încălzeşte va
creşte durata de contact între acestea şi suprafaţa de schimb de căldură ceea ce va
determina majorarea eficienţei aparatului.
Nu se recomandă un număr prea mare de treceri, deoarece diafragmele ocupă o
parte din suprafaţa plăcii tubulare, ceea ce face ca pe aceasta şi se poată amplasa
un număr mai mic de ţevi.

2.2. Clasificarea constructivă

Schimbătoarele de căldură tubulare se pot clasifica după multe criterii: poziţie,

tipul curgerii, agenţi de lucru, număr de treceri, etc. O clasificare importantă este
cea propusa de Asociaţia Constructorilor de Schimbătoare de Căldura Tubulare
TEMA (Tubular Exchanger Manufacturers Asociation) şi este o clasificare pe
bază de litere în funcţie de trei criterii principale: construcţia capacului de
distribuţie fix al aparatului; construcţia şi modul de circulaţie al agentului termic
în spaţiul dintre ţevi şi manta şi tipul capacului de capăt (Tabelul 1).
3
Tabelul 1. Clasificarea TEMA (Tubular Exchanger Manufacturers Asociation) pentru
schimbătoare cu ţevi si manta

TIPUL CAPACULUI DE TIPUL CAPACULUI DE

TIPUL MANTALEI
DISTRIBUŢIE CAPĂT

E L
A IDENTIC CU CAPACUL DE
CU O TRECERE DISTRIBUŢIE „A”

TUBULAR DEMONTABIL
M
F
IDENTIC CU CAPACUL DE
CU DOUĂ TRECERI ŞICANĂ DISTRIBUŢIE „B”
LONGITUDINALĂ
B
N
G IDENTIC CU CAPACUL DE
ELIPSOIDAL SUDAT DISTRIBUŢIE „C”

CU CURGERE SEPARATĂ

P
C H CU CAP MOBIL ŞI PRESETUPĂ
EXTERIOARĂ

CU CURGERE DUBLĂ
TUBULAR DEMONTABIL
CU FASCICOL DE ŢEVI S
CU CAP MOBIL ŞI INEL
J DEMONTABIL

CU CURGERE DIVIZATĂ
N T
CU CAP MOBIL

TUBULAR FIX CU CAPAC

DEMONTABIL K
U

TIP BOILER CU ŢEVI „U”

D
X W
SPECIAL PENTRU CU CAP MOBIL ÎNCHIS
PRESIUNE RIDICATĂ CURGERE ÎNCRUCIŞATĂ EXTERIOR

4
 2.3. Construcţia şi calculul elementelor specifice aparatelor tubulare

Diametrul interior al ţevii se alege din considerente funcţionale bazate pe viteza

lichidului prin ţevi, pericolul depunerilor pe perete, existenţa e particule solide în
suspensie în unul din fluidele de lucru, etc.
Ţevile din oţel carbon sau aliat, trase sau laminate, la rece pentru fascicolul
tubular se iau uzual cu diametrul cuprins între 16 ÷ 57 mm, deşi există şi ţevi de
diametre mai mari, ele se utilizează pentru gaze sau lichide vâscoase, cele mici
pentru fluide curate. Ţevile cu diametre sub 20 mm se mandrinează mai greu.
Lungimile normale de fabricare ale ţevilor din oţel sunt de 1,5 ÷ 9 m, iar
grosimile pereţilor sunt cuprinse între 1,5 ÷ 8 mm, se preferă de obicei grosimea
de 2 ÷ 3 mm.
Ţevile din fontă sau din materiale ceramice, din considerente de fabricaţie au
diametrul cuprins între 50 ÷ 100 mm şi lungimi de 2 ÷ 3 m.

Ţevile din cupru, alamă şi aluminiu se fabrică cu diametrul de 18 ÷ 70 mm (în

cazul schimbătoarelor de căldură din instalaţiile de oxigen, pentru a rezista la
presiuni mari se realizează ţevi cu diametrul 6 ÷ 10 mm). Pentru ţevile de titan
grosimea peretelui se limitează la 1 mm.
Numărul n şi lungimea ţevilor l rezultă din aria de transfer termic necesară S şi
debitul m& al agentului termic primar:
S
l= (1)
P

m& 4
unde: P = π⋅de⋅n – perimetrul tuturor ţevilor; n = ; v – viteza agentului
v πd i2
primar (0,3 ÷ 2 m/s pentru lichide şi 8 ÷ 25 m/s pentru gaze), de, di – diametrul
exterior şi diametrul interior al ţevii.
Dacă l > ls, unde ls este lungimea aleasă pentru fasciculul tubular (de obicei 1,5;
2; 3; 4 şi 6 m), se recurge la un schimbător de căldură cu mai multe treceri, în
număr de:
l
i= (2)
ls

5
Pentru schimbătoarele de căldură cu ţevi în formă de U (figura 4), curbarea
ţevilor se fa efectua astfel încât fascicolul tubular să fie cât mai compact. Raza de
curbură Rc (figura 4 b) reprezintă un multiplu al diametrului nominal al ţevii dn
(Rc/dn = 2,5; 3; 4; 5; 7 şi 10).

t1 t2

Rc
l

de

t′1 t′2
a. b.

Fig. 4. Schimbător de căldură cu ţevi în formă de U (a); detaliu ţeavă (b)

Grosimea peretelui ţevii, în planul curbării, se micşorează la fibra întinsă. Ca

urmare grosimea iniţială a peretelui ţevii s trebuie să fie mai mare decât grosimea
sc rezultată din proiectare:

⎛ d ⎞
s = s c ⎜⎜1 + e ⎟⎟ (3)
⎝ 4 Rc ⎠

Subţierea peretelui ţevii la curbare în U trebuie să reprezinte mai puţin de 17%

din sc.
Aria de transfer termic efectiv a tuturor ţevilor este:
S e = πd i ⋅ l ⋅ n (4)

Aria S este cu atât mai mare cu cât diametrul ţevilor este mai mic, costul unui
fascicol tubular scade cu micşorarea diametrului şi cu creşterea lungimii ţevilor.
Totuşi, ţevile cu diametru foarte mic nu pot fi uneori utilizate, datorită
vâscozităţii mari a lichidului, depunerilor mari sau corodări intense a pereţilor.
Placa tubulară realizează fixarea fascicolului tubular, este prevăzută cu un
număr necesar de orificii şi este în general o placă plană, sunt unele cazuri când
se utilizează construcţii sferice sau elipsoidale. Placa tubulară se construieşte
dintr-o bucată, în cazuri deosebite se poate recurge la o placă tubulară dublă.

6
Dispunerea ţevilor în placa tubulară se face după reţele de hexagoane, de
triunghiuri isoscele, de pătrate, de cercuri concentrice în funcţie de destinaţie.

Fig. 5. Dispunerea ţevilor în placa tubulară după reţea de:

a. hexagoane regulate; b. pătrate; c. cercuri concentrice.

Reţeaua de hexagoane regulate (figura 5 a) sau de triunghiuri echilaterale are un

număr de ţevi:
n = 3a (a − 1) + 1 (5)

unde: a este numărul de ţevi de pe latura celui mai mare dintre hexagoane. Pe
diagonala hexagonului celui mai mare, există un număr de ţevi b = 2a − 1 . Pentru
a mări gradul de utilizare a suprafeţei plăcii tubulare (a > 7), se introduc dincolo
de laturile ultimului hexagon încă un număr de ţevi suplimentare.
Reţeaua de pătrate (figura 5 b) este mai rar utilizată, numărul de ţevi al reţelei
este n = a 2 , la a > 6 în zonele superioare se introduc ţevi suplimentare.
Reţeaua ce cercuri concentrice (figura 5 c) se utilizează mai rar la un număr
mare de ţevi, datorită unei compactităţi insuficiente a fascicolului tubular şi
trasării mai dificile a plăcii tubulare.
Amplasarea ţevilor în placa tubulară ţinând seama de direcţia şi sensului curgerii
fluidului se face conform figurii 6.
sensul de

sensul de

sensul de
sensul de

curgere

curgere

curgere
curgere

Fig. 5. Dispunerea ţevilor şi sensul curgerii exterioare a fluidului de lucru

7
Dispunerea ţevilor în triunghi se utilizează când sunt necesare suprafeţe de
transfer termic mari şi nu se folosesc dacă este necesară curăţirea mecanică din
exterior a fascicolului de ţevi. Amplasarea în pătrate se utilizează în cazul
curăţirii mecanice a fasciculului.
Îmbinarea dintre ţevi şi placa tubulară se poate face nedemontabilă sau
demontabilă, ea trebuie să fie etanşă şi să reziste la forţele axiale determinate de
presiune şi de temperatură. Asamblările nedemontabile se realizează prin
mandrinare, deformare hidraulică, sudare, explozie, lipire şi încleiere.
Asamblările demontabile se realizează când se prevede demontarea frecventă a
ţevilor, pentru curăţire sau înlocuire sau când ţevile sunt lungi şi sunt realizate
prin filetare.
În cazul în care există o dilatare diferită a fascicolului de ţevi faţă de manta,
diferenţe mari de temperatură între fluidele de lucru, schimbătoarele de căldură
tubulare sunt prevăzute cu compensatoare de dilatare. Acestea sunt elemente
elastice introduse pe manta, de obicei se utilizează compensatoare lenticulare
(figura 6 a); la presiuni de peste 2 MPa şi diametre nominale de peste 1000 mm
se recurge la compensatorul toroidal (figura 6 b).

compensator de compensator de
dilatare dilatare

ţeavă
manta manta

a. b.
Fig. 5. Compensatoare elastice:
a. lenticular; b. toroidal.

Racorduri de alimentare, evacuare. Pentru evitarea şocului provocat de acţiunea

jetului de fluid din racordul de alimentare asupra ţevilor apropiate, ca şi pentru
erodarea ţevilor, la unele tipuri de schimbătoare de căldură tubulare, se prevăd
plăci deflectoare în dreptul racordului de alimentare cu fluid de lucru.