Caracterizare Ion

INTRODUCERE
L.R. este prozator interbelic, creator al romanului realist-obiectiv în literatura română. El
debutează cu nuvele ce devin nuclee narative pentru romanele de mai târziu. La baza operei stau
doua aspecte: impresia afectiva, ce se constituie in substratul antropologic al romanului, si bogata
documentare.
Romanul “Ion” este publicat în 1920, într-o perioadă de efervescență culturală Romanul se
încadrează în Realism, curent literar caracterizat prin: fixarea acțiunii cu precizie în timp și în
spațiu, fapte verosimile, caracterul monografic, simetria incipit-final, obiectivitatea narării și
stilul sobru, impersonal.
Liviu Reberanu se desprinde insa se realismul clasic, ce “copia sincer, fidel si fotgrafic”
lumea si isi indreapta scrierile spre un “realism al esentelor”.
Construit din crampeie de viata transfigurate artistic, “Ion” are ca tema lupa pentru
pamant, dublata de cea a iubirii si de tema destinului. Viziunea despre lume, fatalista, este aceea
ca omul nu se poate sustrage destinului, dar si moralizatoare, eroul fiind pedepsit atunci cand se
abate de a legea morala.
I.STATUT
Operă. Ion este personajul principal, eponim, complex și tridimensional. Acesta se
încadrează în realism, fiind tipul țăranului român de la începutul secolului al XX-lea surprins în
relația sa cu pământul ce înseamnă statut social și respect din partea celorlalți. Eroul este expresia
mentalității colective că te poți numi om doar dacă ai pământ.
Social. El face parte din categoria țăranilor săraci, fără pământ, disprețuiți de "bogătanii"
din sat. Zenobia adusese zestre, iar tatăl, Alexandru Gl. vânduse aproape tot pentru a-și plăti
datoriile. Ion rămâne sărac și crește cu dorința de a avea pământ. Acesta îi reproșează tatălui că
au rămas atât de săraci și nu vrea să fie "slugă" sau "câine pe la ușile bucătăriilor". Ion pătrunde
în categoria țăranilor bogați în urma căsătoriei cu Ana.
Familial. Deși o iubește pe Florica, frumoasă, dar săracă, Ion o seduce pe Ana, fiica bogată
a lui Vasile Baciu, forțându-l pe acesta să-i dea pământurile ca zestre. După nuntă înțelege că
odată cu pământurile a primit-o și pe Ana ("slăbuță și urâțică") și nu pierde ocazia să-și snopească
nevasta. El își îndreaptă atenția către Florica, măritată cu George, fapt ce îi va atrage sfârșitul.
Moral. Personajul încalcă toate legile morale și schimbă în rău destinele celorlalți. Deși
inteligent și harnic, el este obsedat de ideea pământului și devine egoist, viclean, agresiv pentru
a-și atinge ținta.
II. SCENE PERSONAJ
O trăsătură definitorie a personajului este patima pentru pământ.
O primă scenă în care se reflectă această trăsătură este în capitolul "Zvârcolirea".
Ion are doar o mică bucată de pământ față de care manifestă instinct de "posesiune" ("I se părea
mai frumos fiindcă era al lui"). Eroul contemplă până în zare locurile și exclamă cu uimire: "Cât
pământ, Doamne!". Acesta i se pare un uriaș din basme față de care simte inferioritate: "Se simțea
mic și slab ca un vierme în fața uriașului". Privirea îi alunecă spre pământul vecinului ce-i
aparținuse cândva și exclamă cu regret: "Pământurile noastre, săracele!". Acest regret îl determina
să fure câteva brazde, ceea ce îi va atrage mai târziu necazuri.
O altă scenă în care se reflectă această trăsătură este în capitolul "Sărutarea". Ion are
pământurile obținute în urma căsătoriei cu Ana, fiica bogată a lui Vasile Baciu. Privindu-le, el
însuși devine uriașul din poveste și simte acea superioritate pe care o dă averea. Într-un gest de
adorație, se apleacă și sărută pământul, un gest aproape erotizat pentru că simte "un fior rece,
amețitor în atingerea lutului moale". El se ridică repede și se uită rușinat în jur de rușine să nu-l
fi văzut cineva. Atitudinea i se schimbă, umblă țanțoș prin sat și vorbește doar despre pământurile
sale.
III. ELEMENTE COMPOZIȚIE PERSONAJ

Titlul este un important element paratextual de compoziție deoarece conține numele

personajului principal inspirat din biografia autorului, căci Ion Pop al Glanetașului este un flăcău
sărac din satul lui Rebreanu ce se plânge acestuia că nu are pământ și care îi inspiră subiectul
romanului, aspect notat de autor în propriul jurnal ”Mărturisiri literare”. De asemenea, „Ion” este
un nume generic, reprezentativ pentru țăranul român.
Personajul este complex, caracterizat atât în mod direct, cât și indirect. Naratorul
susține că Ion era "iute și harnic ca mă-sa", că "pământul îi era drag ca ochii din cap", iar
autocaracterizarea reflectă caracterul premeditat al faptelor: "nici eu nu sunt copil, știu bine ce
am de făcut și cum să mă port". Vasile Baciu îl face tâlhar, sărăntoc și "calic țanțoș", George îl
numește "arțăgos ca un lup nemâncat", iar preotul Belciug îl consideră "capul tuturor relelor din
sat", ca ulterior, când acceptă să doneze pământuri bisericii, să-l numească "un bun creștin".
Caracterizarea indirectă ilustrează viclenia lui Ion în relație cu Ana și Vasile Baciu, dar și ambiția
de a obține cu orice preț pământ. Insensibil, agresiv, el își bate nevasta și devine autorul moral în
cazul sinuciderii ei.
În concluzie, romanul propune o imagine realistă a satului transilvănean ce depășește
idilismul sămănătorist. Despre personaje, critica emite opinii divergente: pentru E. Lovinescu,
Ion este inteligent și ambițios, iar pentru G. Călinescu este "o brută căreia viclenia instinctuală îi
ține loc de inteligență".