Optimizarea relaţiei părinte – copil, ca principal factor al prevenirii şi al evitării

eşecului şcolar
NEGOIȚĂ ANCA-ROXANA, ȘCOALA GIMNAZIALĂ "RADU STANIAN"
MUNICIPIUL PLOIEȘTI, JUDEȚUL PRAHOVA, ROMÂNIA

În categoria factorilor socio-pedagogici care influenţează reuşita şcolară a elevului este

inclusă şi familia. Contribuţia ei la asigurarea progresului şcolar al copilului poate fi pusă pe seama
climatului familial ce se constituie în interiorul unităţii şcolare, precum şi a colaborării ei cu şcoala.
Multiple cercetări întreprinse în ultimii ani au scos în evidenţă o serie de manifestări proprii acestui
univers microsocial. O parte dintre ele se referă la valenţele educative pe care le incumbă,
acreditându-se ideea că rolul familiei în dezvoltarea psihosomatică a copilului este hotărâtor,
punctul de plecare al viitorului adult, aflându-se aici. Valenţele educative ale familiei sunt o
expresie directă a mediului familial, considerat ca rezultat al unei sinteze unice a tuturor relaţiilor ce
se stabilesc între membrii săi.
Se consideră că niciun alt mediu nu oferă o diversitate atât de mare de relaţii într-o unitate
socială atât de restrânsă. Climatul familial este expresia funcţională a acestor relaţii care poate
îmbrăca diferite nuanţe după cum predomină cooperarea sau tensiunea dintre membrii familiei.
Ca factor al progresului şcolar, climatul familial contribuie la formarea atitudinii copilului
faţă de şcoală în general, faţă de învăţătură în special. Aceasta presupune, din punct de vedere
pedagogic, crearea unui substrat motivaţional adecvat. Acţiunile educative întreprinse în acest sens
trebuie incluse într-un sistem mai larg care să vizeze personalitatea în ansamblul său. Aprecierile
generale ale părinţilor la adresa şcolii, cât mai ales preocuparea lor sistematică faţă de rezultatele şi
progresul şcolar al copiilor, stimulările şi încurajările continue, se înscriu ca modalităţi de influenţă
a acestei atitudini.
În activitatea complexă de asigurare a succesului la învăţătură al tuturor elevilor, de
prevenire a insuccesului şcolar, conducerea şcolii, învăţătorii, profesorii diriginţi, vor accentua
legatura dintre şcoală şi familie.
Cu siguranță, un climat educativ familial neadecvat poate fi diminua reuşita la învăţătură,
dar însuşi climatul educativ depinde în mare masură de calitatea adaptării şcolare, înrăutăţirea lui
fiind deseori o consecinţă a insuccesului şcolar.
Prin regimul de viaţă pe care îl impun, părinţii contribuie la formarea unui stil individual de
muncă şi a unor trăsături de caracter necesare înlăturării dificultăţilor în activitatea de învăţare. Este
cert că acestea nu se formează prin sfaturi şi recomandări, ci în primul rând prin organizarea şi
supravegherea activităţii copilului, prin funcţionarea cât mai bună a relaţiilor intrafamiliare, prin
angajarea copilului în cadrul acestor relaţii ca urmare a investirii sale cu roluri care să-l supună unor
exersări corespunzătoare.
Principalele sarcini ce revin familiei în acest sens sunt următoarele:
a) Educarea la copii a unei atitudini normale faţă de şcoală şi învăţătură prin:
- interesul pe care-l manifestă pentru activitatea şcolară a elevului şi pentru rezultatele sale,
controlând permanent situaţia la învăţătură şi menţinând o legătură continuă cu şcoala;
- sprijinul acordat cadrelor didactice, formarea unui front comun familie – şcoală.
b) Asigurarea de condiţii optime pentru studiul elevului (loc de studiu dotat corespunzător, condiţii
materiale optime, climat favorabil etc.)
c) Asigurarea unui regim de viaţă corespunzător, care să-i susţină efortul de muncă al copilului şi
să-i creeze condiţii pentru creşterea randamentului în muncă.
Familia, primul mediu de viață al copilului, exercită o influenţă considerabilă asupra
dezvoltării acestuia. Cadrul general în care se formează copilul de cele mai multe ori este bun. O
singură problemă a familiei implică şi dificultăţi la învăţătură.
Într-o familie, în care părinţii nu se înţeleg sau sunt divergențe pe care copilul le simte,
implicit acesta începe să se consume, îşi pune tot felul de întrebări cărora nu le găseşte răspuns, îşi
simte sufletul încărcat, îşi pierde încrederea în ceea ce reprezenta pentru el dragostea, siguranța,
liniştea, nimic nu reuşeşte să-i mai reţină atenţia sau să-i trezească interesul. El frecventează în
continuare şcoala, dar e absent la ce se petrece în jurul lui. La lecţii nu mai este atent, nu mai învaţă
şi, fireşte, în aceste condiţii este apostrovat, chiar pedepsit. Din acelaşi motiv, al tensiunii familiale,
copilul este încercat de sentimente contrarii. Atmosfera de la școală unde recunoaşterea eforturilor
sale şi atmosfera creată de colegi îi produc o stare de relaxare şi mulţumire, este schimbată cu una
tristă și apăsătoare când se află acasă.
Condiţiile ţinând de starea economică materială a familiei (salarii mici, nesiguranţa zilei de
mâine privind locul de muncă sau veniturile familiei) asociate cu alți factori enumerați mai sus, duc,
de cele mai multe ori, la insucces sau chiar la abandon şcolar şi eşec.
Incapacitatea de comunicare adecvată a părinţilor cu copiii sau lipsa de interes a părinţilor
pot îndepărta copilul de părinţi. Dacă părintele nu ştie să răspundă delicat şi înţelept încercărilor
copilului de a şi-l face confident şi de a-i cere sfatul în probleme mai delicate, cele mai bune intenţii
ale lui sunt sortite eşecului.
Expresiile "pe vremea mea", "nu pot să vă înţeleg pe voi, tinerii de azi", "când eram eu elev
la școală", "când eram copil, nu aveam de niciunele", cicăleala sau exemplele negative din care
copilul ar trebui să înțeleagă ceva, au exact efectul contrar celui așteptat. În această situaţie, copilul
se retrage în "carapacea" lui, se închide în sine, devine introvertit, rămânând să-şi rezolve
problemele care îl frâmântă singur sau cu ajutorul altor persoane sau pur și simplu rămân
nerezolvate, măcinându-l permanent.
Interesul excesiv al părinţilor pentru buna pregătire a lecţiilor de către copil are ca efect o
continuă stare de tensiune şi oboseală, care influenţează negativ munca lui şcolară. Preocuparea
părinţilor pentru o situaţie strălucită a copilului la învăţătură, alimentată de orgolii, îi determină să-l
constrângă la o muncă şcolară care îl depăşeşte uneori şi-i creează o continuă stare de nelinişte şi
tensiune. În această situaţie, copilul face eforturi disperate pentru a-şi menţine poziţia de top în
clasă, vine la şcoală cu inima strânsă de teamă să nu ia o nota mai mică de 10, nu este pregătit să
înfrunte nici cel mai mic eşec. Alţi părinţi, din dorinţa de a-şi pregăti cât mai bine copiii pentru
viaţă, le solicită prematur intelectul, învățându-i încă de la 2-3 ani literele, cifrele, poezii etc,
rezultatul efortului lor fiind contrar celui scontat.
Dacă la cunoştintele acumulate spontan se adaugă cele oferite de părinţi prin cursuri
(cunoştinţe de balet, desen, muzică, una sau două limbi modeme), conştiinţa acestor copii este
suprasaturată de informaţii. Plictisiţi, obosiţi, surmenaţi, aceşti copii nu vor mai putea satisface nici
cele mai modeste aspiraţii ale părinţilor şi ale societăţii.
La sensul opus, există părinţi care nu acordă atenţie pregătirii copilului pentru şcoală. Unii,
minimalizează dificultăţile activităţii de studiu. Alţii, văd în copil un ajutor la treburi. Suprasolicitat
cu treburi uneori nerecomandate pentru vârsta lui sau care îl depășesc, copilul nu mai are timp
pentru pregătirea lecţiilor, pentru studiul care este atât de important. De aici frica de a nu lua o notă
mică, teama de eșec, tensiunea cu care se îndreaptă a doua zi spre şcoală.
Există şi copii care, în ciuda condiţiilor potrivnice din familie, în dorinta de a învăţa,
folosesc pentru studiu o parte din timpul necesar pentru odihnă, renunțând la acest aspect extrem de
important în dezvoltarea sa armonioasă. Necunoscând acest lucru, profesorul îl sancționează cu o
notă mai mică sau îl apostrofează. Este situația în care copilul suferă deoarece nu se simte
recunoscut în ciuda efortului său.
Atitudinea opozabilă a familiei în ceea ce priveşte formularea exigenţelor faţă de munca
şcolară a copilului, manifestată fie prin divergenţe de concepţie în această problemă (între cei doi
părinţi, între părinţi şi bunici, între familie şi şcoală), fie printr-o reacţie variabilă a familiei faţă de
randamentul la învăţătură al copilului, poate constitui un motiv de debusolare a acestuia, de
dezechilibru, de incertitudine.
Dacă un părinte acordă atenţia cuvenită muncii şcolare a copilului, iar celălălt nu, dacă, în
funcţie de diferite aspecte, ei iau atitudine sau nu faţă de rămânerile în urmă la învăţătură, copilul
"speculează" înţelegerea de către o altă persoană pe care o simte aproape, iar urmările se văd în
rezultatele şcolare slabe. Orientarea şcolară greşită pe care o fac unii părinţi, fără să ţină cont de
nevoile și aptitudinile copilului reprezintă multă suferință pentru el.
 Şcoala, alături de familie influenţează, prin condiţiile concrete în care se desfăşoară procesul
de învăţământ, personalitatea elevului. Amintesc aici: tipul de şcoală, tradiţia şcolii, dotarea ei
materială, conţinutul învăţământului, profesorul.

BIBLIOGRAFIE:
1. Jigău, M. - (1998), Factorii reuşitei şcolare, Editura Grafoart, Bucureşti
2. Kulcsar, T. - (1978), Factorii psihologici ai reuşitei şcolare, E. D. P., Bucureşti
3. Murariu, C. - (2008), Eşecul şcolar, în Revista AEPADO, nr.8/2008
4. Popescu, V.V. - (1991), Succesul şi insuccesul – precizări terminologice, forme de manifestare,
cauze, Revista de pedagogie, nr.12
5. Radulian V. - (1978), Forme, cauze şi efecte ale insuccesului şcolar, complexitatea rezolvării
problemelor puse în prevenirea şi diminuarea lor, Caiet de pedagogie modernă, E.D.P.,
Bucureşti
6. Străchinaru, I. - (1969), Devierile de conduită la copil, E. D. P., Bucureşti
7. Stoica, M. - (1996), Psihopedagogia personalităţii, E. D. P., Bucureşti
8. Vrabie, D. - (1975), Atitudinea elevului faţă de aprecierea şcolară, E. D. P., Bucureşti

WEBOGRAFIE
http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/16.-p.91-951.pdf