Sunteți pe pagina 1din 1

În realizarea viitoarei mele lucrări de dizertație voi avea în vedere elemente

ale eticii ce mă vor ajută în vederea realizării unei lucrări cu un procentaj cât se
poate de minim din punct de vedere al plagiatului.

În situația conspectării unor informații și adăugarea acestora în lucrare voi


avea în vedere citarea sursei de inspirație folosindu-mă de ghilimele. În cazul în
care nu-mi doresc a cita un paragraf, nu îl voi copia direct și însera în lucrare.

Indiferent de mărimea paragrafului voi încerca pe cât posibil să rezum


informațiile preluate, pentru a duce înformația la un grad de plagiat minim și cu
informații concișe urmând astfel după adăugarea paragrafului în lucrare să
precizesc sursa de referință.

În cazul folosirii de imagini, fotografii, grafice și interpretări ale acestora în


lucrare de dizertație va fi necesar să mă adresez autorului în vederea cererii
permisiunii de folosire a materialelor respective, de regulă autorii sunt de acord și
oferă dreptul la folosință gratis.

În vederea limitării plagiatului, voi realiza personal studii de caz, cercetări


ale pieței și a oamenilor precizându-se tehnicile de preluare și prelucrare de
informații, după în urma analizării lor voi adăuga în lucrare înformațiile relvante
studiului și rezultatele acestuia.

De asemenea, datele despre subiecții intervievați se vor păstra necunoscute


mai ales când cantitatea de subiecți folosiți a fost una relativ mică, iar în situația în
care va fi nevoie de precizarea unui atribut ce va ajuta la identificarea unui subiect
al interviului este obligatoriu informarea persoanei respective că informațiile
personale vor fi prezentate în studiu.

Folosindu-se metodele precizate mai sus, se va realiza transparența surselor


informațiilor preluate, se vor respecta normele deontologice în vigoare asigurându-
se astfel corectitudinea și integritatea autorului, deoarece lucrarea de dizertație va
reprezenta astfel o carte de vizită a autorului expunând astfel creativtiatea și
capacitătile constructive ale aceestuia.

S-ar putea să vă placă și