Îndrumător de laborator geotehnică

Exploatarea terenului de fundare şi recoltarea probelor

EXPLORAREA TERENULUI DE FUNDARE ŞI

RECOLTATEA PROBELOR
Lucrările de prospectare-explorare se pot efectua prin mai multe
metode și anume:
1. Metode directe:
• cercetări prin sondaje deschise
• cercetări prin foraje
2. Metode indirecte:
• cercetări prin penetrare dinamică şi penetrare statică
• cercetări geofizice, care se pot realiza prin: metode
seismice de refracție și metode electromagnetice
• Cercetări prin sondaje deschise
Sondajele deschise pot fi executate sub formă de: groapă, șanș, tranșee,
descopertă, puț, galerie
Groapa – este o lucrare de explorare, ce are secțiune în plan
orizontal de 1x1 m și adâncime de maxim 2 m.
Șanțul – este lucrare de explorare cu secțiune în plan orizontal, de
forma unui paralelogram, cu dimensiuni variabile și adâncime H ≤ 5 m.
În cazul unei adâncimi H > 2 m, șanțul se va executa în trepte.
Tranșeea – este lucrare de explorare, care se execută de regulă pe
terenuri în pantă și are ca scop stabilirea direcției stratelor de
fundament, grosimea și natura aluviilor sau deluviilor. Lungimea
tranșeei va fi de cel puțin 6 m, iar adâncimea în funcție de scopul
urmărit, iar pe pantele abrupte vor fi executate în trepte de 0,5-1,0 m.
 Îndrumător de laborator geotehnică
Exploatarea terenului de fundare şi recoltarea probelor

Descoperta – este lucrare de explorare ce constă în îndepărtarea

stratului acoperitor al formațiunilor ce constitue obiectul cercetării, iar
forma și dimensiunile variază după caz.
Puțul – este lucrare de explorare cu secțiune dreptunghiulară
executată vertical. Folosește pentru determinarea succesiunii
stratigrafice, poziția și orientarea suprafețelor de alunecare, cercetări
hidrogeologice, recoltări de probe, etc. Secțiunea puțului variază în
funcție de adâncimea programată, de gabaritul utilajului de săpare și
încercările geotehnice, iar adâncimea se stabilește în funcție de scopul
urmărit.
Galeriile – sunt lucrări de explorare executate în subteran,
orizontal sau puțin înclinat. Secțiunea și lungimea galeriei sunt variabile
în funcție de natura rocilor și scopul urmărit.
Alegerea uneia din metodele enumerate mai sus se face în
funcţie de scopul urmărit, respectiv de datele care sunt necesar a fi
obţinute în urma efectuării lor, de dotarea laboratorului, de eficienţa
tehnico-economică. În principiu însă, trebuie să se includă cel puţin o
metodă care să asigure prelevarea de probe pe întreaga adâncime
cercetată.
• Cercetările prin foraje
Forajul constă în executarea în scoarţa terestră a unei deschideri
cilindrice caracterizată prin lungime mare în comparaţie cu secţiunea
sa, numită gaură de sondă.
 Îndrumător de laborator geotehnică
Exploatarea terenului de fundare şi recoltarea probelor

Forajele sunt lucrări de explorare în adâncime a ternului,

executate cu ajutorul unor utilaje sau echipamente acționate de la
suprafața terenului.
Forajele de cercetare a terenului de fundare au drept scop:
- Stabilirea succesiunii și grosimea stratelor
- Stabilirea nivelului hidrostatic
- Recoltarea probelor de pământ pentru a fi analizate
în laboratorul geotehnic
- Recoltarea probelor de apă pentru determinarea
compziției chimice
După modul în care se efectuează operaţiile de bază se
deosebesc, forajul rotativ, percutant sau prin vibrare, în funcție de
natura și starea terenului.
Deasemenea forajele de cercetare se pot executa tubate sau
netubate, în funcție de tehnologia de lucru, stratigrafia terenului și
prezența apei subterane.
Forajul rotativ - se caracterizează prin faptul că mişcarea de
rotaţie a sapei se realizează prin intermediul garniturii de foraj acţionată
de masa rotativă sau de un dispozitiv de rotire in cazul sondezelor.
La forajul percutant - avansarea are loc prin şocuri repetate, însă
dezavantajul față de forajul rotativ că deranjază într-o măsură mult mai
mare terenul ale cărui caracteristici trebuie determinate.
În principiu utilajul pentru foraj se compune din:
• troliu – care serveşte la ridicarea şi coborârea tijelor şi a
uneltelor de săpat;
 Îndrumător de laborator geotehnică
Exploatarea terenului de fundare şi recoltarea probelor

• tijele (prăjinile) care sunt bare sau ţevi de metal ce

transmit mişcarea de rotaţie de la utilajul de la suprafaţă prin intermediul
unui jug, sau a mesei rotative, către uneltele de săpat din adâncime;
• sapa de foraj care poate avea diferite forme sau
dimensiuni în funcţie de natura rocii străbătute;
• burlanele de foraj - sunt tuburi metalice cu diametrul mai
mare decât al sapei care au posibilitatea de a se înnădi pentru susţinerea
pereţilor de foraj.
În urma execuţiei unui foraj se întocmeşte o fişă în care se
menţionează locul, data şi lucrarea pentru care s-a executat forajul,
descrierea litologică, cu menţionarea adâncimilor şi a grosimilor stratelor,
nivelul apelor subterane, adâncimea de la care s-au prelevat probe şi
eventuale alte informații sau observaţii.
• Cercetarea terenului cu ajutorul penetrometrelor
Această metodă s-a impus datorită costurilor relativ mici faţă de
alte metode de cercetare a terenului.
Aceste penetrări furnizează o serie de parametri fizică-mecanici
(rezistenţa relativă a diferitelor strate, gradul de îndesare, porozitatea,
modulul de deformaţie, rezistenţa la forfecare) direct din teren fără a mai
interveni o serie de distorsiuni care apar în cazul prelevării probelor de
pământ, a transportului, a fasonării şi pregătirii în vederea efectuării
determinărilor în laborator.
Principiul de funcţionare se bazează pe înaintarea conului în teren
sub acţiunea lucrului mecanic realizat prin căderea unui berbec (mai) de
 Îndrumător de laborator geotehnică
Exploatarea terenului de fundare şi recoltarea probelor

la o anumită înălţime în cazul penetrării dinamice, sau a unei forţe

constante de apăsare în cazul penetrării statice.
Cea mai utilizată metodă în acest caz este penetrarea dinamică.
Rezistenţa la penetrare a pământurilor se defineşte ca fiind numărul de
lovituri necesar pentru înfigerea conului de penetrare la o anumită
adâncime.
Penetrometrul dinamic se compune în principal din : conul de
penetrare, tije de batere intermediare care se asamblează prin filetare,
nicovala sau capul de batere prevăzută cu tijă de ghidare – care preia
energia transmisă de la berbec şi o transmite tijelor, berbecul care
culisează pe tija de ghidare şi loveşte nicovala și cadrul gradat.
În funcţie de masa berbecului de batere şi de adâncimea de
penetrare se deosebesc patru procedee pentru încercarea de penetrare
dinamică şi anume :
• încercarea de penetrare dinamică uşoară (DPL) - unde
masa berbecului este de 10 ± 0,1 Kg, iar înălţimea de cădere este de 500
± 10 mm
• încercarea de penetrare dinamică medie (DPM) - unde
masa berbecului este de 30 ± 0,3 Kg, iar înălţimea de cădere este de 500
± 10 mm
• încercarea de penetrare dinamică grea (DPH) - unde masa
berbecului este de 50 ± 0,5 Kg, iar înălţimea de cădere este de 500 ± 10
mm
 Îndrumător de laborator geotehnică
Exploatarea terenului de fundare şi recoltarea probelor

• încercarea de penetrare dinamică foarte grea (DPSH) -

unde masa berbecului este de 63,5 ± 0,5 Kg, iar înălţimea de cădere este
de 500 ± 10 sau 75 ± 20 mm.
Normativul român C159-89 „Instrucţiuni tehnice pentru
cercetarea terenului de fundare prin metoda penetrării cu con, penetrare
statică, penetrare dinamică, vibropenetrare”, care coincid în general cu
SR EN ISO 22476-2 : 2006, stabileşte domeniile de utilizare, aparatura
necesară modul de efectuare a încercărilor şi interpretarea rezultatelor.
În ceea ce priveşte domeniul de utilizare această metodă vine de
regulă să completeze datele din foraje şi ale analizelor de laborator, sau
poate viza verificarea unor lucrări de compactare.
Încercarea de penetrare dinamică cu con constă în introducerea în
teren, prin batere cu ajutorul unui berbec care cade liber de la o înălţime
constantă a unei coloane care are în vârf un con de oţel cu dimensiuni
geometrice bine stabilite.
Pe parcursul încercării se înregistrează numărul de lovituri
necesare penetrării pe o anumită distanţă. Pe măsură ce penetrarea
avansează se adaugă tije prelungitoare. Energia necesară baterii variază
în funcţie de tipul de aparatură folosită. Rezultatele se concretizează
într-o fişă de penetrare în care se notează numărul de lovituri executate
pe fiecare interval de 10 cm şi eventualele obsetvaţii.
Prelucrarea datelor se bazează pe corelarea cu forajele executate
şi cu experienţa locală acumulată.
Stratificaţia se raportează la forajul de referinţă, iar din
confruntarea datelor respective se întocmeşte o diagramă etalon. Se
 Îndrumător de laborator geotehnică
Exploatarea terenului de fundare şi recoltarea probelor

recomandă ca penetrarea să se execute după executarea forajului, în

terenul cu structura nederanjată. Se urmăreşte în general omogenitatea
stratificaţiei.
Pentru obţinerea unor parametri fizici sau mecanici sunt necesare
nişte corelări între penetrarea dinamică executată şi penetrarea standard,
care este susţinută de experienţă amplă concretizată în norme, standarde
şi o literatură bogată.
Rezultatele obținute se consemnează într-o diagramă, folosind un
soft adecvat pus la dispoziție de către producătorul instrumentului, care
utilizează formula olandeză, unde pe abscisă se notează numărul de
lovituri necesare penetrării conului pe o anumită adâncime, iar pe
ordonată adâncimea de la suprafața terenului, obţinându-se astfel
rezistenţa la penetrare dinamică:
2
G1 ⋅ h
R pd =
A ⋅ e ⋅ (G1 + G2 )

Unde:
G1 - greutatea berbecului
G2 - greutatea tijelor (inclusiv nicovala şi
capul de acţionare)
A - aria secţiunii transversale a conului
e - pătrunderea conului pe o singură lovitură
h - înălţimea de cădere a berbecului
sau pe baza formulei simplificate:
| G1 ⋅ h G1 ⋅ h ⋅ N
R pd = = = Q⋅N
A⋅e A⋅δ
 Îndrumător de laborator geotehnică
Exploatarea terenului de fundare şi recoltarea probelor

Unde Q este energia specifică teoretică pe lovitură

Pe baza valorii obţinute se poate calcula rezistenţa dinamică la
penetrare pentru penetrarea standard:
|
R pd = Q ⋅ N = QSPT ⋅ N SPT

De aici rezultă
Q
N SPT = N ⋅ = βt ⋅ N
QSPT

Unde βt este coeficientul energetic de raportare la penetrarea

standard.
În cazul penetrării dinamice, se ia în calcul numărul de lovituri
necesare penetrării conului pe adâncimea de 10 cm.
Penetrarea dinamică standard (SPT) este un test simplu, aplicabil
pământurilor neconsolidate, dar şi una dintre metodele foarte des
folosite la investigarea ternului datorită simplităţii şi costului redus.
Această metodă constă în lovirea repetată a ansamblului de
penetrare cu un berbec de 63,5 Kg de la o înălţime de 760 mm, astfel
încât penetrometrul să pătrundă 450 mm, în trei marşuri de câte 150
mm, înregistrându-se numărul necesar de lovituri pentru pătrunderea pe
fiecare marş.
 Îndrumător de laborator geotehnică
Exploatarea terenului de fundare şi recoltarea probelor

Fig.3 Penetrometru
static de mână

Fig.4 Diagramele penetrării

a) penetrare statică
b) penetrare dinamică

Metoda seismică de refracție

Este o metodă de investigare indirectă ce constă în urmărirea și
analizarea undelor ce se reflectă pe suprafața de separare dintre două
medii cu viteze diferite de propagare.
Se aplică pentru:
 Îndrumător de laborator geotehnică
Exploatarea terenului de fundare şi recoltarea probelor

- detectarea și cartarea stratelor geologice

- adâncimea rocii de bază
- cartarea adâncimii acviferelor
- depozite de umplutură
- determinarea planului de alunecare
Metodele electromagnetice
Aceste metode detectează anomalii ale proprietăților inductive
ale rocilor dinsubsol. Se introduce un curent alternativ în pământ
cu ajutorul unor bobine transmițătoare de la suprafața terenului,
iar amplitudinea și schimbarea de fază ale potențialului indus
generat în subsol, sunt măsurate și înregistrate cu ajutorul unor
bobine receptoare.

Recoltarea probelor din terenul investigat

În funcţie de starea în care se găseşte structura rocii în probele
colectate acestea pot fi clasificate în probe tulburate şi probe netulburate
Probele netulburate păstrează calităţile naturale ale masivului,
structură, umiditate etc.) şi se recoltează atât sub formă de monoliţi
(prismatici sau bulgări) extraşi din deschideri naturale sau sondaje
deschise, cât şi din ştanţe metalice (ştuţuri) extrase din foraje
geotehnice.
 Îndrumător de laborator geotehnică
Exploatarea terenului de fundare şi recoltarea probelor

Fig. 5 Fazele de desprindere

din masiv a blocurilor de
monoliţi

Recoltarea monoliţilor se efectuează prin săpare cu lopata în

cazul pământuri-lor sau prin cioplire sau tăiere mecanică în cazul rocilor
tari.
Probele în ştuţuri se prelevează cu ajutorul dispozitivelor de luat
probe cu care sunt prevăzute sondezele. Acestea au la partea inferioară
ca organ tăietor şi recoltor în acelşi timp un tub metalic numit în mod
curent ştuţ. Prin operaţiunea de înfigere a ştuţului în masiv roca din
exterior este presată în pereţii găurii de foraj, în timp ce în partea
interioară a ştuţului se pot delimita două zone.
Înfigându-se în rocă tăişul ştuţului încovoaie părţile marginale ale
carotei, tulburându-le. Din acest motiv în laborator aceste părţi din
probă nu sunt utilizate pentru determinarea caracteristicilor mecanice.
Pentru ca în timpul operaţiunii de smulgere proba să rămână în ştuţ,
acesta se confecţionează cu un joc interior necesar destinderii rocii după
pătrunderea în timpul presării.
Probele netulburate se parafinează imediat după recoltare pentru
a împiedica pierderea unor caracteristici în timpul transportului şi a
 Îndrumător de laborator geotehnică
Exploatarea terenului de fundare şi recoltarea probelor

depozitării, si se etichetează menţionându-se lucrarea cu ocazia căruia a

fost prelevată, forajul sau şanţul şi adâncimea.

Fig.6 Secţiune printr-un ştuţ

Condiţii obligatorii:
Di’<Di cu 1-2%
De-Di<4mm

Probele tulburate nu păstrează structura naturală a masivului din

care sunt prelevate. În această categorie întră formaţiunile nisipoase şi
rocile dezagregate, inclusiv rocile depuse în haldă.
Probele recoltate se introduc în borcane prevăzute cu capac având
o capacitate de circa doi litri sau în pungi de material plastic. Pentru
evidenţă se introduce o etichetă în interior care să cuprindă datele
menţionate mai sus.